Constitutionality challenge to judicial organization statute fails due to lack of relevance to eviction merits

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

În Dosarul nr. 241/59/2012 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, având ca obiect recursul declarat de pârâții P.M., S.A., S.V., S.L.L. și S.P.B. împotriva Deciziei nr. 1083/A din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș, la termenul din 25 aprilie 2012, recurenta-pârâtă P.M. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, susținând că acestea contravin prevederilor art. 21 alin. (1) - (3), art. 52 alin. (1) - (3) din Constituția României și a solicitat sesizarea Curții Constituționale.

Prin Încheierea de ședință din 25 aprilie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu motivarea că excepția invocată nu are legătură cu fondul recursului.

În termen legal, respectiv la data de 26 aprilie 2012, recurenta-pârâtă P.M. a declarat recurs împotriva acestei încheieri, criticând-o ca fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că întrunește condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, și anume textul de lege criticat are legătură cu cauza, iar Curtea Constituțională nu s-a pronunțat printr-o decizie anterioară în sensul admiterii aceleiași excepții de neconstituționalitate.

În mod eronat, curtea de apel a ajuns la concluzia că prin soluția pronunțată într-un ciclu procesual anterior, de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului nu au fost încălcate dispozițiile constituționale.

De asemenea, recurenta a invocat, într-o dezvoltare exhaustivă, nesistematizată și incompatibilă cu structura recursului (chiar și pentru ipoteza în care acesta este fundamentat pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.), modalitatea de redactare a diferitelor texte de lege în proiectul de modificare a Constituției.

S-a mai susținut că punerea în executare a unor hotărâri cu erori judiciare grave compromite ordinea de drept.

Recursul este nefondat, potrivit celor ce succed.

Art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, stipulează faptul că instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia (alin. (1)), că excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, de procuror sau de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial, din oficiu (alin. (2)) și că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale (alin. (3)).

Conform alin. (5) al aceluiași articol, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța în fața căreia a fost invocată va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Rezultă că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cuprind o serie de cauze de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate, pe care instanța judecătorească în fața căreia a fost invocată excepția este obligată să le verifice, neputând sesiza Curtea Constituțională atunci când constată existența oricăreia dintre ele.

Cauza de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzută la alin. (1) al art. 29, referitoare la legătura dintre norma legală atacată pentru neconstituționalitate și soluționarea cauzei, pune în discuție relevanța și pertinența normei legale ce face obiectul excepției de neconstituționalitate în raport cu procesul în care a fost ridicată. Aceasta deoarece o eventuală decizie a Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, o atare cerință fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Or, în speță, în mod corect curtea de apel a constatat că această cerință nu este întrunită, deoarece prevederile legale atacate pentru neconstituționalitate nu au legătură cu fondul recursului ce face obiectul învestirii sale, ci cu posibilitatea desființării unor hotărâri judecătorești anterioare, ce excede cauza de față.

Astfel, art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că "hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate prin căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale".

În speță, față de obiectul cauzei - evacuare - textul invocat nu are legătură cu obiectul cauzei, iar absența oricărei consecințe juridice asupra soluționării cauzei în cadrul procesual determinat prin cererea reclamanților, a unei eventuale admiteri a excepției de neconstituționalitate, denotă neîntrunirea cerinței art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale (respectiv, "legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului").

Având în vedere că, în speță, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din aceeași lege, acesta este un impediment pentru sesizarea Curții Constituționale de către instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția, soluția din încheierea recurată, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) raportat la alin. (1) al aceluiași articol din Legea nr. 47/1992.

Pe cale de consecință, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, criticile recurentei sunt nefondate, astfel că recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta P.M. împotriva Încheierii de ședință din 25 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ