Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5254/2010 AI generated

Peremption of civil appeal following suspension pending administrative resolution

Case Number Decizia nr. 5254/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice confirmed the lapse (perimare) of the appellant’s cassation appeal, thereby leaving the appellate decision dismissing the original claim in force as final. The dispute concerned a civil action for property restitution involving state and local authorities, where the appellate proceedings were previously suspended to allow for an administrative resolution under Law No. 10/2001. After the administrative authority issued a disposition in February 2007 restoring the property, the parties failed to request the resumption of the judicial proceedings for over a year. Relying on Article 248(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the appeal lapsed ex officio because the case remained inactive for more than one year due to the parties' negligence, and pursuant to Article 252(1), it ruled that the court may declare this lapse on its own motion.

Legislator headnote

AI generated

art. 51 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 248 alin. (1) C. proc. civ; Peremption of civil appeal following suspension pending administrative resolution: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă.

Keywords

AI generated
article of civil procedure lapse due to peremption pending proceedings suspension period judicial law restitution of property

Cited Legislation

AI generated
art. 51 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
Prin încheierea de ședință din data de 3 noiembrie 2005, judecata recursului a fost suspendată în vederea rezolvării litigiului pe cale administrativă, în baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 871/ A din 1 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant M.D.E. împotriva sentinței civile nr. 1004 din 2 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Sănătății, Spitalul de boli dermato-venerice Prof. dr. Scarlat Longhin, Municipiul București prin Primarul General și Consiliul Local al sectorului 4 București.

Împotriva acestei decizii reclamantul M.D.E. a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, sub nr. 43024/1/2004 (nr. vechi 20323/2004), la data de 15 noiembrie 2004.

Prin încheierea de ședință din data de 3 noiembrie 2005, judecata recursului a fost suspendată în vederea rezolvării litigiului pe cale administrativă, în baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

La termenul de judecată din 14 octombrie 2010, urmare repunerii pe rol a cauzei, din oficiu, prin rezoluția de la data de 28 mai 2010, Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția perimării recursului.

Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în vederea rezolvării litigiului pe cale administrativă, în baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, măsură dispusă la termenul de judecată din 3 noiembrie 2005, după emiterea Dispoziției din 12 februarie 2007 de către Primarul General al Municipiului București, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mult mai mare de un an, fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Așadar, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 28 mai 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății.

Reținând, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul M.D.E. împotriva Deciziei nr. 871/ A din 01 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția VII-a civilă și litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.