Scope of suspension of free movement rights: specific member state versus general foreign territory under Law 248/2005 and EU Directive 2004/38

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2009, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta D.G.P. a chemat în judecată pe pârâtul H.M., solicitând suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia pentru o perioadă de cel mult cinci ani.

Prin sentința civilă nr. 987 din 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, s-a admis cererea formulată de reclamanta D.G.P. și a fost suspendată exercitarea dreptului pârâtului la liberă circulație pe o perioadă de un an în Belgia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D.G.P., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, în raport de aplicarea dispozițiilor art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005 și a art. 3 alin. (2) din același act normativ.

Critica formulată de apelantă se referă la modalitatea de redactare a dispozitivului hotărârii pronunțată de Tribunalul București, în sensul că acesta trebuia să dispună suspendarea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în străinătate și nu pe perioadă de un an, în Belgia, așa cum greșit s-a hotărât.

Prin Decizia civilă nr. 23/ A din 13 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă D.G.P.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a reținut că reclamanta a învederat instanței de fond faptul că pârâtul H.M. a fost returnat din Belgia în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, datorită faptului că a săvârșit infracțiuni și a fost și condamnat de autoritățile belgiene pentru furt, la o pedeapsă cu închisoare de un an și jumătate, pedeapsă din care a fost executată o perioadă de 8 luni.

În raport de dispozițiile Legii nr. 248/2005 și de H.G. nr. 825/1995, instanța a dispus suspendarea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație pe o perioadă de un an în Belgia.

Pentru a răspunde criticii formulate de apelanta reclamantă, trebuia avută în vedere cauza nr. 33 din 10 iulie 2008 (cauza Jipa), pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în care s-a statuat că art. 18 și 27 din Directiva nr. 2004/38/ EC și a Parlamentului European cu privire la dreptul cetățenilor U.E. și a familiilor acestora de a circula liber pe teritoriul statelor membre, nu este în contradicție cu legislația națională a unui stat membru de a permite restrângerea dreptului la liberă circulație a unei persoane pe teritoriul unui alt stat membru, pe motiv că anterior a fost repatriat din acel stat, datorită șederii ilegale, condiționat de conduita personală a cetățeanului respectiv, care constituie un pericol actual și suficient de serios la adresa unui interes fundamental al societății și că măsura restrictivă este corespunzătoare scopului în care este luată.

Așadar instanțele trebuie să aprecieze dacă situația de fapt se încadrează în premisele stabilite de Directiva nr. 2004/38/ EC a Parlamentului European, dar și să aprecieze proporționalitatea măsurii luate cu scopul urmărit, pentru a respecta atât dreptul intern, cât și dreptul comunitar și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg.

Dreptul la liberă circulație nu poate fi îngrădit de o manieră generală, așa cum a solicitat apelanta „în străinătate” - acest aspect trebuind să fie apreciat în mod concret raportat la conduita pârâtului, dar și cu privire la un anumit stat membru, din care a fost returnat și pe teritoriul căruia au fost comise fapte care încalcă securitatea națională, siguranța publică, ordinea publică, protecția sănătății ori a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora - art. 2 alin. (3) din Protocolul Adițional nr. 4 la C.E.D.O.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, deoarece a dispus luarea unei măsuri raportată la situația de fapt care privește o singură țară a U.E. și este în acord și cu măsura luată anterior prin care s-a mai dispus restrângerea dreptului la liberă circulație tot pe o perioadă de un an, în concordanță atât cu actele normative de drept comunitar, dar și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și a Protocoalelor Adiționale la aceasta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta D.G.P. din M.A.I.

Criticile formulate prin motivele de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cu referire la art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005 și art. 3 alin. (2) din același act normativ.

Astfel, în cauză operează suspendarea dreptului la liberă circulație, care se aplică numai în străinătate, ci nu întreruperea dreptului la liberă circulație, care se dispune, întradevăr, numai pentru un singur stat.

Prin urmare, instanțele anterioare au pronunțat o soluție greșită, dispunând suspendarea dreptului la liberă circulație doar pentru teritoriul unei singure țări, ci nu în străinătate, așa cum ar fi fost corect.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în speță, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.

Astfel, potrivit Legii nr. 248/2005 - art. 1 - „Prezenta lege stabilește condițiile în care cetățenii români își pot exercita dreptul la liberă circulație în străinătate, precum și limitele exercitării acestui drept”.

Art. 38 din Lege, reglementează situațiile în care intervine restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, care poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani și numai în condițiile și cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Potrivit art. 40 din Lege, exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulație în străinătate se suspendă numai în următoarele situații:

a) este învinuită sau inculpată într-o cauză penală și a fost dispusă instituirea unei măsuri preventive în condițiile C. proc. pen.;

b) a fost condamnată și are de executat o pedeapsă privativă de libertate;

c) este internată într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, în condițiile legii penale;

d) nu a respectat măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, dispusă în condițiile prezentei legi.

Prin urmare, în mod greșit susține recurenta reclamantă că Legea nr. 248/2005, aplicabilă în speță, face distincție între suspendarea dreptului la liberă circulație, care se aplică numai în străinătate și întreruperea dreptului la liberă circulație, care se dispune numai pentru un singur stat.

După cum se poate observa din textele articolelor mai sus menționate, legea nu face asemenea distincție și se referă la „limitarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate” a cetățenilor români, sub cele două forme: restrângerea și suspendarea exercitării dreptului, astfel încât, distincția pe care o face recurenta reclamantă în acest sens este nelegală și, deci, nepermisă.

În consecință, este legală constatarea instanței de apel, privind temeinicia soluției pronunțată de instanța fondului, care a dispus luarea unei măsuri raportată la situația de fapt care privește o singură țară a U.E., fiind în acord și cu măsura luată anterior, prin care s-a mai dispus restrângerea dreptului la liberă circulație, tot pe o perioadă de un an, în concordanță atât cu actele normative de drept comunitar, dar și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și a Protocoalelor Adiționale la aceasta.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.G.P. din M.A.I. împotriva Deciziei nr. 23/ A din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 14 octombrie 2010.