Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5199/2010 AI generated

Restitution claim appeal held perempted after year of inactivity; statutory administrative remedy bars common-law revendication.

Case Number Decizia nr. 5199/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the claimant's appeal (recurs) against the Court of Appeal Cluj's Decision No. 231/A of 2 March 2005 as perempted (perimat), thereby upholding the prior decisions that had rejected the claim; this final ruling leaves the appellate decision (which had dismissed the appeal and confirmed the first-instance rejection) in force. The underlying dispute concerned a restitution claim under Law No. 10/2001 for a nationalized property (house, land, and related assets) in Cehu Silvaniei, where the claimant sought return of the immovable, annulment of the 1959 land-register entry transferring ownership to the State, and, in the alternative, monetary compensation and rent/lease payments. After the administrative notification was rejected in 2004, the courts held the subsequent court action inadmissible as a common-law revendication not permitted under Article 16(5) of Law No. 10/2001, given the availability of the statutory administrative procedure. The High Court found that the appeal had been stayed pending resolution of a related case, which became final on 28 March 2007, and because the parties left the case inactive for over one year thereafter, peremption applied as a matter of law under Articles 248(1) and 250(1) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 16 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 244 C. proc. civ, art. 250 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ; Restitution claim appeal held perempted after year of inactivity; statutory administrative remedy bars common-law revendication: 231/A of 2 March 2005 as perempted (perimat), thereby upholding the prior decisions that had rejected the claim; this final ruling leaves the appellate decision (which had dismissed the appeal and confirmed the first-instance rejection) in force. The underlying dispute concerned a restitution claim under Law No. 10/2001 for a nationalized property (house, land, and related assets) in Cehu Silvaniei, where the claimant sought return of the immovable, annulment of the 1959 land-register entry transferring ownership to the State, and, in the alternative, monetary compensation and rent/lease payments. After the administrative notification was rejected in 2004, the courts held the subsequent court action inadmissible as a common-law revendication not permitted under Article 16(5) of Law No. 10/2001, given the availability of the statutory administrative procedure. The High Court found that the appeal had been stayed pending resolution of a related case, which became final on 28 March 2007, and because the parties left the case inactive for over one year thereafter, peremption applied as a matter of law under Articles 248(1) and 250(1) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
restitution of nationalized property land law action for annulment payment of monetary claim article of civil procedure state property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Main ground for the decision: the appeal was declared perimed (lapsed) because the case was left idle for more than one year.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sălaj la 27 februarie 2004, reclamantul G.L.P. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Orașului Cehu Silvaniei, Spitalul Orășenesc din Cehu Silvaniei, Statul Român reprezentat prin M.F.P. și Consiliul Județean Sălaj, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună retrocedarea imobilului identificat cu nr. top 598 în C.F. Cehu Silvaniei, reprezentând grădină în intravilan, în suprafață de 3.530 mp, casă, magazie, 198 pomi roditori, gard, instalație de apă -canalizare, fântână, pompă, rezervor de 2000, 1 instalație electrică și drum interior pavat cu piatră. S-a solicitat, totodată, anularea încheierii C.F. din 3 februarie 1959, prin care a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, cu titlu de naționalizare, și restabilirea situației tabulare anterioare preluării, cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, reclamantul a solicitat plata de despăgubiri bănești în cuantum de 5.250.000.000 lei, precum și plata unor sume de bani cu titlu de chirie pentru suprafața construită de 382 mp și arendă pentru terenul de 9.352 mp, respectiv pentru producția celor 198 pomi fructiferi.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 lit. h) și ale art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 10/2001.

La 15 martie 2004, reclamantul și-a majorat pretențiile, solicitând plata sumei de 30.000 euro pentru terenul revendicat, în suprafață de 9.352 mp și a sumei de 2.000 euro cu titlu de chirie lunară pentru suprafața construită.

Prin sentința civilă nr. 693 din 9 aprilie 2004, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului, reținând că întârzierea soluționării notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 se datorează faptului că acesta a depus actele doveditoare abia la 8 martie 2004, procedura administrativă nefiind finalizată.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul, susținând că nesoluționarea notificării în termenul prevăzut de lege echivalează cu un refuz de restituire și îl îndreptățește să solicite instanței retrocedarea imobilului.

În apel s-a depus la dosar dispoziția de respingere a notificării reclamantului, emisă de Primarul Orașului Cehu Silvaniei la 31 august 2004.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin Decizia civilă nr. 231/ A din 2 martie 2005, în complet de divergență, în majoritate, a respins apelul reclamantului ca nefondat, reținând, în esență, că acțiunea formulată de acesta și precizată ca o acțiune de drept comun, în revendicare imobiliară, pe temeiul art. 16 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și art. 480 și 481 C. civ. este inadmisibilă.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamantul G.L.P., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7,9 și 10 C. proc. civ.

Prin încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală de la 25 octombrie 2006 s-a suspendat judecata recursului în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. 482/2005 aflat pe rolul Tribunalului Sălaj.

La 21 iulie 2010, ca urmare a verificărilor administrative efectuate, s-a repus cauza pe rol, din oficiu, pentru a se stabili dacă subzistă temeiurile măsurii suspendării judecății conform art. 244 C. proc. civ.

Conform referatului întocmit în cauză, a rezultat că dosarul aflat pe rolul Tribunalului Sălaj a fost soluționat irevocabil, urmare a respingerii recursului reclamantului G.L.P. prin Decizia nr. 2953 din 28 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Prin petiția înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 11 octombrie 2010, G.G.A.M. și L.L., în calitate de moștenitori ai recurentului G.L.P., decedat la 26 mai 2009, au arătat că la data de 14 iunie 2010, Primarul Orașului Cehu Silvaniei a emis dispoziția din 2010, care răspunde solicitărilor formulate prin notificarea autorului lor și pe care nu au contestat-o.

S-au depus la dosar în copie dispoziția menționată precum și certificatul de moștenitor din 15 septembrie 2009 eliberat de B.N., N.L.B. din Oradea, prin care s-a dezbătut succesiunea recurentului decedat.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea va constata temeiurile suspendării judecății recursului, dispuse conform dispozițiilor art. 244 C. proc. civ., s-au menținut până la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate în pricina care a motivat suspendarea.

Se va reține, astfel, că numai până la acest moment, respectiv până la data de 28 martie 2007, data pronunțării Deciziei irevocabile a Curții de Apel Cluj nr. 2953, cursul perimării a fost suspendat conform art. 250 alin. (1) C. proc. civ.

Ulterior, lipsa de stăruință a părților prin lăsarea pricinii în nelucrare timp de mai mult de 1 an de la data pronunțării unei decizii irevocabile în cauza care a pricinuit suspendarea atrage sancțiunea perimării.

Ca atare, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., să se constate perimarea de drept a recursului declarat de reclamantul C.L.P. împotriva Deciziei civile nr. 231/ A din 2 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul C.L.P. împotriva Deciziei civile nr. 231/ A din 02 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.