Limits of mayoral competence in proposing demolition compensation and prohibition of new claims on appeal under Law 247/2005

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 389 din 11 martie 2009, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de Prefectul județului Bacău.

A respins acțiunea formulată de reclamanții C.A., R.M., C.R.C. și R.E.R. în contradictoriu cu Prefectul județului Bacău, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală pasivă.

A respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei Secuieni, Comisia locală Secuieni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia județeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 218 din 12 mai 2004, irevocabilă prin Decizia nr. 3598 din 6 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă contestația formulată de C.A., R.M. și C.R.C., a fost anulată dispoziția nr. 9 din 10 februarie 2004, emisă de Primarul comunei Secuieni și s-a constatat că reclamanții au dreptul la despăgubiri pentru construcțiile demolate din vatra satului.

Dând curs acestei hotărâri, Primarul comunei Secuieni a emis dispoziția din 28 iulie 2008, prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate din vatra satului Secuieni, evidențiate în acte de preluare abuzivă, respectiv procesul - verbal din 19 martie 1949.

Tribunalul a mai reținut că cererea reclamanților nu este întemeiată, deoarece cuantumul final al despăgubirilor se stabilește de Comisia Centrală, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, la modalitatea de acordare a despăgubirilor urmând a fi avute în vedere sentința civilă nr. 218/2004 a Tribunalului Bacău.

Prin Decizia nr. 115 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamant.

Instanța de apel a reținut că în proces au fost citate toate părțile menționate în cererea inițială, deoarece, prin precizările ulterioare ale acțiunii nu s-au făcut mențiuni cu privire la renunțarea la judecată cu vreuna din părțile prevăzute inițial în cerere.

Prin dispoziția din 28 iulie 2008 a fost stabilită acordarea de despăgubiri, însă calculul despăgubirilor este în competența Comisiei Centrale, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

După rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 218/2004 a Tribunalului Bacău, până la comunicarea unei copii legalizate a soluției irevocabile, au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 247/2005, precum și ale H.G. nr. 250/2007, astfel că, la emiterea Dispoziției din 28 iulie 2008, au fost avute în vedere atât dispozitivul instanței cât și modificările legislative în vigoare la data emiterii dispoziției.

În ceea ce privește cererea reclamanților de completare a dispoziției primarului, instanța de apel a reținut că, potrivit legii, competența primarului se limitează la înaintarea notificării Comisiei Centrale, cu propunerea de acordare de despăgubiri.

Împotrivi acestei decizii, în termm legal, au dedarat recurs redamanpi

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenții au arătat că solicitarea lor de a fi completată dispoziția primarului nu excede cadrul legal, deoarece coroborarea informațiilor furnizate de actele de preluare cu informațiile furnizate de părți, este sarcina primarului, care trebuia rezolvată prin dispoziția primarului.

Recurenții au mai arătat că au solicitat stabilirea cotelor ideale de proprietate care revin fiecărui titular al dreptului la despăgubire prin hotărâre judecătorească, care trebuie depuse anterior emiterii titlului de plată. În acest sens, susțin reclamanții, este greșită constatarea instanței de apel că ar fi solicitat stabilirea drepturilor cuvenite în cote proporționale cu drepturile succesorale, solicitare care, într-adevăr, este de Competența Comisiei Centrale.

În ceea ce privește obligarea la plata daunelor cominatorii, recurenții au arătat că decizia atacată omite prevederile art. 300 C. proc. civ., care enumera limitativ cazurile în care recursul suspendă executarea hotărârii, precum și jurisprudența C.E.D.O.

Critirile formulate pemit încadrarea recursului în dispozițiile art 304 pagrag. 9 din C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se arata în continuare.

Notificarea depusă de reclamanți după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost respinsă de Primarul comunei Secuieni prin dispoziția din 2004.

Prin sentința civilă nr. 218 din 12 mai 2004, Tribunalul Bacău a admis contestația formulată de reclamanți împotriva acestei dispoziții, pe care a anulat-o și a obligat Primarul comunei Secuieni să facă ofertă de despăgubiri bănești, pe care o va înainta Prefecturii județului Bacău, conform art. 36 din Legea nr. 10/2001, pentru construcțiile din vatra satului Secuieni. Sentința a devenit definitivă și a rămas irevocabilă prin respingerea apelurilor declarate de reclamanți și Primăria comunei Secuieni și a recursului declarat de reclamanți.

Ca urmare a hotărârii pronunțate de Tribunalul Bacău, Primarul comunei Secuieni a emis dispoziția din 28 iulie 2008, care face obiectul prezentei contestații.

Prin urmare, în condițiile în care primarul a fost obligat prin hotărâre judecătorească irevocabilă să emită o nouă dispoziție, criticile recurenților, care vizează faptul că primarul trebuia să completeze noua dispoziție în sensul celor arătate de reclamanți, sunt nefondate.

De aceea, în noua dispoziție nu pot fi menționate alte bunuri decât cele care au făcut deja obiectul contestației împotriva dispoziției din 2004, emisă de Primarul comunei Secuieni, iar constatarea instanței de apel că astfel de mențiuni ar excede competențelor legale ale primarului sunt corecte.

Nefondate sunt și criticile referitoare la faptul că prin dispoziția primarului ar fi trebuit să se stabilească cotele ideale de proprietate care revin fiecărui titular.

Se constată, astfel, că nici prin cererea de chemare în judecată, nici ulterior, prin cererile precizatoare și completatoare, reclamanții nu au formulat o astfel de solicitare.

Prin urmare, prima instanță nu putea să judece asupra unui lucru cu care nu a fost sesizată.

Este adevărat că prin motivele de apel recurenții fac vorbire de cota de proprietate care revine fiecărui titular al dreptului de proprietate, dar, conform art. 294 alin. (1) din C. proc. civ., în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.

Prin urmare, instanța de apel nu avea cum să soluționeze o cerere care nu a făcut obiect al judecății la prima instanță.

În ceea ce privește criticile referitoare la neacordarea daunelor cominatorii, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 5803 alin. (1) C. proc. civ., nu se pot acorda daune cominatorii pentru neexecutarea obligațiilor de a face.

Pe cale de consecință, și această critică este nefondată.

Față de cele arătate, recursul declarat de reclamanți se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.A., C.R.C. și R.M. împotriva Deciziei civile nr. 115 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2010.