Territorial jurisdiction in labor disputes: Labor Code employee-residence rule over special law employer-seat rule via implicit abrogation

Asupra conflictului negativ de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă! următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta B.G.F. a chemat în judecată pe pârâta I. P.S.V. C. SA București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești neacordate în sumă de 1.780 lei, conform dispozițiilor art. 176; alin. (1), (2) și (6) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură; energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007, reprezentând suplimentarea drepturilor salariale pentru aprovizionarea de toamna - iarna, în luna octombrie, în cuantum de salariu minim pe ramură pentru fiecare an în parte începând cu! anul 2005 pentru perioada lucrată, drepturi actualizate cu rata inflației la data plății efective, neacordate până la data prezentei i cereri și nici incluse în salariul de bază, fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 836 din 03 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Timiș și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, conform dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit art. 1284 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la cauzele ce au ca obiect un conflict de muncă se adresează instanței competente în a ; cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, normele de competență reglementate prin acest text având un caracter imperativ.

Totodată, prin efectul alin. (1) al art. 284 din același cod și fiind vorba de norme de procedură, ele se interpretează în acord cu principiile dreptului comun în materie, ceea ce înseamnă că noțiunii s de domiciliu sau reședință a părții se atribuie și în dreptul muncii înțelesul avut în vedere de art. 5 și 85 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 765 din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Arad, secția contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, s-a constatat necompetență Tribunalului Arad și s-a stabilit că este competent teritorial exclusiv să soluționeze pricina Tribunalul București, în raport de dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că este necesar o nouă evaluare a conflictului intertemporal dintre art. 284 alin. (2) C. mun. și art. 72 din Legea nr. 168/1999.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VIII-a, sub nr. 27065/3/2009.

În ședința publică de la 5 noiembrie 2009, a fost invocată excepția de necompetentă teritorială a Tribunalului București.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Examinând conflictul negativ de competență, se constată că; litigiul de față este generat de conflictul între dispozițiile C. mun., aprobat prin Legea nr. 53/2003, și cele ale Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, în ceea ce privește competența de soluționare a cererilor în materia conflictelor de drepturi.

Înalta Curte apreciază că în acest conflict sunt prioritare prevederile C. mun., cu consecința că, în speță, revine Tribunalului Arad, în a cărui circumscripție își are domiciliul reclamantul, competența ratione materiae de soluționare a cererii având ca obiect nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă al contestatorului și obligarea intimatei la reîncadrarea acestuia în funcție și plata retroactivă a drepturilor salariale cuvenite. Este incident, în acest sens, art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora cererile în materia conflictelor de muncă - așadar, inclusiv a conflictelor de drepturi se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, care a abrogat prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, potrivit cărora cererile referitoarea la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.

Potrivit art. 298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii, pe data intrării în vigoare a codului 1 martie 2003- se abrogă orice ale dispoziții contrare.

Soluția de dezinvestire a Tribunalului Arad, instanța competentă a soluționa cauza, s-a întemeiat pe două argumente:

- Dispozițiile C. mun. au caracterul unor norme generale, în timp ce Legea nr. 168/1999 reprezintă legea specială, context în; care este aplicabilă regula specialiageneralibus derogant;

- Legea generală ulterioară nu a abrogat legea specială anterioară, în absența unei dispoziții exprese în acest sens, în reglementarea actuală a tehnicii legislative nefiind permisă abrogarea implicită.

Înalta Curte constată că primul argument nu poate fi primit ceea ce determină că al doilea argument, care pornea de la adevărul celui dintâi, să fie nerelevant în raționamentul pe care se întemeiază soluția adoptată.

În conformitate cu art. 1 C. muncii, acest act normativ; reprezintă dreptul comun în materia raporturilor individuale și colective de muncă, inclusiv a raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura, însă, în care acestea nu conțin dispoziții; specifice derogatorii.

Această constatare este valabilă din perspectiva normelor de drept substanțial, nu și a celor de drept procesual, în privința cărora C. mun. rămâne lege specială în raport cu C. proc. civ., ca de altfel, și cele ale Legii nr. 168/1999 (conform art. 721 C. proc. civ., „dispozițiile coduluise aplică și în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice").

Ca atare, normele de competență cuprinse atât în Legea nr. 168/1999, cât și în Legea nr. 53/2003 de aprobare a C. mun., sunt norme speciale, concursuldintreele soluționându-se în favoarea celor ulterioare, în speță, a celor din C. mun.

Este lipsit de relevanță argumentul că procedura efectivă de soluționare a cererilor în materia conflictelor de muncă rămâne cea i prevăzută de Legea nr. 168/1999: atare consecință derivă nu din concursul lege generală - lege specială, ci din trimiterea pe care legea specială ulterioară o face la legea specială anterioară ( conform art. 290 C. muncii, procedura de soluționare a conflictelor de muncă se reglementează prin lege specială, respectiv prin Legea nr. 168/1999).

Este adevărat că, în reglementarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, regula o constituie abrogarea expresă, astfel cum se arată în motivarea Tribunalului Arad, însă, contrar constatării acestui Tribunal, este permisă și abrogarea implicită, în termeni similari celor din reglementarea anterioară, cea a Decretului nr. 16/1976 cu privire la metodologia de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.

Astfel, art. 63 alin. (1) din Legea nr. 24 /2000 prevede că „În cazuri i deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite".

Per a contrario din alin. (3) al aceleiași norme, abrogarea implicită este permisă doar în cazul normelor speciale succesive, nu și a legii speciale urmate de o lege generală ("Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau ; abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres").

Întrucât în cauză normele de procedură C. mun. sunt i norme speciale, abrogarea implicită a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 produce efecte depline, acoperită fiind prin sintagma „se abrogă orice ale dispoziții contrare".

Faptul că prin modificările și completările aduse Legii nr. 168/1999, chiar după intrarea în vigoare a C. mun., art. 72 în discuție a rămas în aceeași formă nu poate avea vreo relevanță în interpretarea istorico-teleologică a dispozițiilor art. 298 alin. (2) din C. mun., cât timp este eficientă interpretarea sistematică a legii în ansamblul său, după cum s-a arătat în considerentele expuse anterior.

În îndeplinirea atribuțiilor specifice, inclusiv a celor prevăzute de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, Consiliul Legislativ este instituția care ar trebui să identifice toate dispozițiile „ care au suferit evenimentele legislative implicite", propunând Parlamentului sau Guvernului măsurile necesare de abrogare expresă a acestora, context în care coexistența în continuare a normelor în discuție, supuse concursului de legi, reprezintă doar o necorelare de ordin legislativ.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Arad este competent a soluționa cererea din cauză, motiv pentru care va stabili competența în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 septembrie 2010.