State restriction of EU citizen's free movement based on prior expulsion: proportionality and direct effect of Directive 2004/38/EC

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea ce se va pronunța, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului N.F. în Italia, deoarece acesta a fost expulzat la data de 22 iunie 2009 în baza decretului Prefecturii Provinciei Roma, dispunându-se măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în această țară.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare coroborate cu dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 293 din 20 august 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, reținând, în esență, că reclamantul nu a administrat nicio probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că, încălcarea condițiilor impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

S-a arătat în motivarea sentinței și că, existența acordului bilateral de readmisie încheiat cu statul român impune acestuia din urmă doar obligația de a readmite cetățenii săi care au fost expulzați de către celălalt stat parte la acord, dar nu poate justifica luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor returnate din statul respectiv.

Apelurile declarate de reclamant și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva sentinței tribunalului, au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 318 din 23 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reținându-se că, în speță, în raport de situația pârâtului, dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, fiind în contradicție cu reglementările comunitare în materie.

Reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, devenit direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date, în baza art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1367/2009, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, susținând faptul că din documentele depuse în susținerea cauzei pe fond rezultă că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei deoarece pe timpul șederii a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.

Recurentul-reclamant a arătat că prezența pârâtului pe teritoriul italian și activitățile desfășurate de pârât pe acest teritoriu aduc atingere gravă intereselor României și relațiilor bilaterale dintre România și Italia, motiv pentru care apreciază oportună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație pe teritoriul Italiei.

S-au invocat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 248/2005, ale art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE și prevederile art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România și Republica Italiana privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, arătându-se că potrivit exigențelor legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și că prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale U.E. ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Pârâtul a fost returnat pentru nerespectarea unui decret anterior, emis în data de 02 mai 2008 de către Prefectul Romei, prin care se dispusese înlăturarea sa de pe teritoriul național cu execuție imediată a măsurii, așa cum rezultă din ordinul Prefectului Romei din data de 11 iunie 2009 (dosarul instanței de fond).

În atare situație, aplicarea unei noi sancțiuni pârâtului pentru aceiași faptă ar aduce atingere unui drept fundamental al cetățeanului, fără o justificare rezonabilă.

Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru.

Așa cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea.

Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.

În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale - în speță Legea nr. 248/2005 - numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.

În acest sens, la art. 2 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 se stabilesc condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.

România este începând cu 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre.

Întrucât reclamanta nu a probat incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date împotriva deciziei nr. 318 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.