Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 562/2004 AI generated

Retrocession of expropriated land under Law No. 10/2001 versus monetary compensation; violation of the prohibition on changing the object of the lawsuit in appellate proceedings (Art. 294 CPC)

Case Number Decizia nr. 562/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal and quashed the lower appellate court’s decision, remanding the case for a new hearing on the merits, effectively ruling in favor of the claimants by preserving the first-instance tribunal’s judgment ordering the return of the disputed land. The dispute concerned the retrocession of 1,900 square meters of intravilan land to former owners, challenging a municipal administrative order that had awarded monetary compensation instead of restitution in kind under Law No. 10/2001. The Court of Appeal had erroneously determined that the action was governed by the older Law No. 18/1991 and lacked jurisdiction, thereby dismissing the claims; the Supreme Court held this interpretation violated Article 294 of the Code of Civil Procedure, which prohibits changing the object of the lawsuit or the parties’ status in appellate proceedings, noting that the claimants had explicitly narrowed their request to retrocession under Law No. 10/2001, a matter the first-instance court had correctly adjudicated in substance.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 din Legea nr. 10/2001, art. 294 din C. proc. civ; Retrocession of expropriated land under Law No. 10/2001 versus monetary compensation; violation of the prohibition on changing the object of the lawsuit in appellate proceedings (Art. 294 CPC): Instanța a reținut că cererea reclamanților nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, potrivit art. 8 alin. (1) din lege.

Keywords

AI generated
land law matter in dispute interpretation of a judgment restitution and compensation retrocession article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 24 din Legea nr. 10/2001
33 din 19 noiembrie 2001 încalcă prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 în sensul că nu este motivată, iar temeiurile invocate de pârâtă nu justifică imposibilitatea restituirii în natură.
art. 294 din C. proc. civ
Or, soluționând pricina în acest mod, au fost încălcate prevederile art. 294 din C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 ianuarie 2002, reclamanții V.E., G.A.E. și M.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Câmpineanca, județul Vrancea și S.N., primarul comunei, restituirea suprafeței de 1900 mp teren situat în intravilanul comunei.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în repetate rânduri, au solicitat eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de teren în litigiu, în baza sentinței civile nr. 5953 din 6 octombrie 1998 a Judecătoriei Focșani.

Au mai arătat reclamanții că au notificat Primăria comunei Câmpineanca conform Legii nr. 10/2001, solicitând retrocedarea suprafeței de 1.900 mp teren-grădină, pe vechiul amplasament, iar prin dispoziția nr. 33 din 19 noiembrie 2001 le-au fost oferite despăgubiri bănești cu care nu sunt de acord, întrucât terenul a fost închiriat și ulterior vândut în mod ilegal și abuziv.

Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 90 din 7 mai 2002 a admis acțiunea și a dispus retrocedarea în proprietatea reclamanților a suprafeței de 1.900 mp teren intravilan situat în comuna Câmpineanca, pe vechiul amplasament.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, împrejurarea că terenul în litigiu a constituit obiect de judecată în temeiul Legii nr. 18/1991 nu împietează asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care prin art. 48 prevede că persoanele îndreptățite pot să solicite, indiferent de măsurile anterioare, măsuri reparatorii.

S-a mai reținut că dispoziția nr. 33 din 19 noiembrie 2001 încalcă prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 în sensul că nu este motivată, iar temeiurile invocate de pârâtă nu justifică imposibilitatea restituirii în natură.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Primăria comunei Câmpineanca.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 68/A din 7 octombrie 2002, a admis apelul, a anulat sentința tribunalului și a trimis cauza spre competentă judecare în fond la Judecătoria Focșani.

Instanța a reținut că cererea reclamanților nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, potrivit art. 8 alin. (1) din lege.

În atare situație, competența de soluționare a cauzei nu revenea tribunalului, ca instanță de fond, ci judecătoriei.

Reclamanții au declarat recurs împotriva acestei decizii, formulând următoarele critici:

- instanța de apel a greșit considerând că acțiunea a fost formulată în temeiul Legii nr. 18/1991, când, în realitate, părțile au înțeles să formuleze o cerere de retrocedare în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001;

- greșit s-a reținut că tribunalul nu a pus în discuție toate capetele de cerere, întrucât, la 15 aprilie 2002 reclamanții și-au restrâns obiectul acțiunii doar la retrocedarea suprafeței de 1.900 mp teren, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În speță, reclamanții au solicitat să le fie restituită în natură, pe vechiul amplasament, suprafața de 1.900 mp teren intravilan, arătând că a notificat Primăria comunei Câmpineanca, în temeiul Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziția nr. 33 din 19 noiembrie 2001 li s-au acordat despăgubiri bănești, măsură cu care nu sunt de acord.

Cum reclamanții au fixat în cererea de chemare în judecată obiectul acțiunii lor, instanța era ținută să o soluționeze în raport de acest obiect, ceea ce tribunalul a și făcut, judecând cauza în fond.

Se constată că este o diferență vădită între obiectul cererii, astfel cum a fost formulată și interpretarea dată de instanța de apel, ceea ce a determinat, dealtfel, o hotărâre greșită.

Or, soluționând pricina în acest mod, au fost încălcate prevederile art. 294 din C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Așa fiind, recursul de față urmează a fi admis, iar cauza va fi trimisă instanței de apel pentru soluționarea apelului declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții V.E., G.A.E. și M.G. împotriva deciziei nr. 68/A din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.