Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1676/2010 AI generated

Admissibility of cassation for late-filed appeal based on fax submission: evidentiary insufficiency of transmission record under Art. 304(9) CCP

Case Number Decizia nr. 1676/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, leaving the appellate decision in force. The case involved a civil action by a national passport directorate seeking a restriction on an individual's freedom of movement in Austria for up to three years, following his readmission from Austria to Romania under a bilateral agreement. The lower court had initially dismissed the claim for lack of stamp duty, and the appellate court had subsequently dismissed the directorate's appeal as late filed, noting the 5-day statutory period expired before the claimed filing date. The Supreme Court rejected the directorate's challenge under Article 304(9) of the Code of Civil Procedure, ruling that a fax record provided to prove timely filing was insufficient to demonstrate the content of the transmission, thereby failing to meet the requirements for admitting an appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 256 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Admissibility of cassation for late-filed appeal based on fax submission: evidentiary insufficiency of transmission record under Art. 304(9) CCP: The case involved a civil action by a national passport directorate seeking a restriction on an individual's freedom of movement in Austria for up to three years, following his readmission from Austria to Romania under a bilateral agreement. The lower court had initially dismissed the claim for lack of stamp duty, and the appellate court had subsequently dismissed the directorate's appeal as late filed, noting the 5-day statutory period expired before the claimed filing date. The Supreme Court rejected the directorate's challenge under Article 304(9) of the Code of Civil Procedure, ruling that a fax record provided to prove timely filing was insufficient to demonstrate the content of the transmission, thereby failing to meet the requirements for admitting an appeal.

Keywords

AI generated
late filing filing of a claim article of civil procedure evidentiary requirements passport statutory duty

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Cited as the legal basis for dismissing the appeal with the consequence of maintaining the challenged decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 12 februarie 2009 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Austria pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului G.V.

În motivarea cererii s-a arătat că la 17 decembrie 2008 pârâtul a fost returnat din Austria în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 134/2002.

Prin sentința civilă nr. 548 din 14 aprilie 2009 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a anulat cererea ca netimbrată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta nici nu s-a prezentat la termenul din 14 aprilie 2009 și nici nu a înțeles să timbreze cererea.

Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte București din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fost respins ca tardiv formulat prin decizia civilă nr. 448 din 5 august 2009 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că sentința a fost comunicată apelantei la data de 22 mai 2009 iar apelul a fost declarat la 3 iunie 2009.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica, motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

În data de 22 mai 2009 Direcției Generale de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative i-a fost comunicată sentința și a formulat apelul în termen de 5 zile de la comunicare, fiind transmis prin fax la 25 mai 2009.

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat, din înscrisul de la fila 5 din recurs - copia fax-ului transmis de la nr. X către nr. Y - neputându-se deduce ce s-a transmis prin fax la 25 mai 2009.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 448 din 5 august 2009 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.