Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1447/2010 AI generated

Revision request time-barred; nullity of sale contract upheld.

Case Number Decizia nr. 1447/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as time-barred the applicants' request for revision of the Court of Appeal's final decision, which had previously declared absolutely null a sale-purchase contract with maintenance clause regarding 900 sqm of land, thereby upholding that prior ruling. The dispute arose from the applicants seeking revision under Article 322(7) of the Civil Procedure Code, claiming the Court of Appeal's decision of 30 October 2008 contradicted an earlier 1999 decision. The High Court held the revision request, filed by post on 2 December 2008 and registered on 3 December 2008, was submitted after the one-month deadline prescribed by Article 324(1)(1) of the Civil Procedure Code, which runs from the pronouncement of the final decision in such post-merits appellate cases.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Revision request time-barred; nullity of sale contract upheld: The dispute arose from the applicants seeking revision under Article 322(7) of the Civil Procedure Code, claiming the Court of Appeal's decision of 30 October 2008 contradicted an earlier 1999 decision. The High Court held the revision request, filed by post on 2 December 2008 and registered on 3 December 2008, was submitted after the one-month deadline prescribed by Article 324(1)(1) of the Civil Procedure Code, which runs from the pronouncement of the final decision in such post-merits appellate cases.

Keywords

AI generated
nullity of contract revision of a judgment Civil Procedure Code maintenance contract land register time-bar of revision request

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Used to dismiss the revision request as time-barred, as it was filed after the one-month deadline.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 894 din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de reclamantul T.I. împotriva deciziei civile nr. 383 din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj și a sentinței civile nr. 17394 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova, a modificat ambele hotărâri și, pe fond, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.I., în contradictoriu cu pârâtele T.C. și T.C.M. și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere autentificat din 28 mai 2002 de BNP - Z.A., în ce privește suprafața de 900 m.p. teren proprietatea reclamantului T.I.

Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2008 pe rolul Curții de Apel Craiova, depusă prin poștă la data de 2 decembrie 2008, revizuentele T.C. și T.C.M. au cerut ca, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., să se dispună revizuirea deciziei civile nr. 894 din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, susținând că aceasta este contradictorie cu decizia civilă nr. 9411 din 18 noiembrie 1999 a Curții de Apel Craiova.

Prin decizia nr. 295 din 3 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul de judecată din 4 martie 2010, Înalta Curte a invocat excepția tardivității cererii deduse judecății.

Analizând lucrările dosarului, instanța constată că excepția este incidentă în cauză pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (1), când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțarea ultimei hotărâri.

În speță, hotărârea a cărei revizuire se cere a fost pronunțată de instanța de recurs la data de 30 octombrie 2008, caz în care cererea de revizuire depusă prin poștă la 2 decembrie 2008 și înregistrată la data de 3 decembrie 2008 este formulată tardiv, după expirarea termenului de o lună prevăzut de dispoziția legală menționată.

Așa fiind, cum cererea de revizuire dedusă judecății a fost formulată cu depășirea termenului legal, instanța urmează a o respinge ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 894 din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, formulată de revizuentele T.C. și T.C.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.