Doctor's reinstatement upheld after unlawful unilateral reassignment; extraordinary appeal rejected.

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

1.Prin acțiunea înregistrată la 15 februarie 2001 și completată, reclamantul S.B. a contestat decizia nr. 71 din 16 februarie 2001 emisă de directorul Spitalului „Sf.Andrei” Galați, prin care a fost trecut „în cabinetul de consultații al secției din cadrul Ambulatoriului de specialitate...” și s-a anulat decizia nr. 737/1997.

Se susține că, prin această măsură ilegală, i s-a modificata unilateral, fără consimțământul său, locul de muncă, felul muncii și salariul.

Judecătoria Galați, prin sentința nr. 2631 din 2 aprilie 2001, a anulat decizia contestată și a dispus „reintegrarea reclamantului în postul avut anterior”, reținând, în esență, că

- nu s-a probat existența consimțământului reclamantului,

- a avut loc o modificare efectivă și unilaterală a contractului individual de muncă, prin schimbarea felului muncii, a locului de muncă și a salariului,

- a constatat că reclamantul până la emiterea deciziei își exercita atribuțiile de serviciu atât în spital cât și în policlinică, iar

- ulterior este privat de serviciul de gardă și, deci, un salariu aferent.

Prin decizia civilă nr. 857 din 20 martie 2002 Tribunalul Bacău a respins, ca nefondat recursul intimatului, adăugând alte considerente:

- nu se poate admite motivarea că prin decizia contestată „s-a stabilit legalitatea”, cât timp s-a modificat unilateral contractul de muncă, fără consimțământul salariatului,

- prin decizia contestată a fost pusă în imposibilitatea exercitării în continuare, a profesiei la nivelul corespunzător pregătirii profesionale și experienței acumulate,

- ambulatoriul nu este „o instituție separată de spital, deoarece conform Ordinului M.S. nr. 736/1999 face parte obligatoriu din structura spitalului”.

2. Contra deciziei și sentinței Procurorul General, pe temeiul din art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare, invocând următoarele:

- reclamantul, în urma promovării concursului, a fost încadrat, prin dispoziția nr. 266 din 10 octombrie 1996 ca medic secundar în specialitatea ortopedie-traumatologie la Dispensarul Policlinic de pe lângă Spitalul „Sf.Andrei” Galați;

- prin OMS nr. 572 din 30 iunie 1997 s-a dispus înființarea serviciului ambulatoriu de specialitate în structura spitalului, iar, prin decizia nr. 737 din 28 iulie 1997 și nr. 776 din 15 august 1997, reclamantul a fost transferat din policlinică în spital, fără susținerea, în prealabil, a unui concurs;

- prin OMS nr. 736 din 2 noiembrie 1999 a fost „abrogat expres” OMS nr. 572/1997, iar, direcția intimatei, pe această bază, a emis decizia nr. 71 din 16 februarie 2001 și a „restabilit încadrarea conform dispozițiilor legale”, anulând și cele două dispoziții – 737/1997 și 776/1997;

- prin art. 2 alin. (1) din OMS nr. 392 din 12 decembrie 1993, dat în baza HG nr. 281/1992, se prevede că posturile vacante de medici se ocupă numai prin concurs de specialitate, confirmat prin OMS, după caz, în profilul diplomei”;

- conform art. 3 din OMS 572/1997 s-a dispus reorganizarea ambulatoriului din spital, dar, cu respectarea condițiilor de încadrare, adică „prin concurs”, în acord și cu art. 6 din Legea nr. 146/1991 de organizare, funcționare și finanțare a spitalelor.

Se conchide că „trecerea contestatoarului din postul de medic de policlinică în postul de medic de spital este nelegală contravenind dispozițiilor legale relevate, a celor din Legea nr. 30/1990 și a OMS nr. 366/1998”, astfel că încadrările din 1997 sunt lovite de nulitate, iar decizia nr. 71 din 16 februarie 2001 a fost „emisă tocmai pentru reglementarea încadrării profesionale a contestatoarei”.

În sfârșit, se mai susține că, întrucât prin această decizie s-a confirmat contractul de muncă, în care este indicat postul de medic în policlinică nu ne aflăm în prezența unei modificări unilaterale a acestuia.

Recursul în anulare este nefondat.

3.1. Procurorul general susține că „hotărârile judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Totodată acestea sunt și vădit netemeinice” .

Potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ. procurorul general poate ataca hotărârile judecătorești irevocabile cu recurs în anulare pentru următoarele motive:

„...când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a legii ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, ori această hotărâre este vădit netemeinică”.

Rezultă, neechivoc, faptul că procurorul general a invocat ambele temeiuri din textul de lege: încălcarea esențială a legii, vădita netemeinice a hotărârii atacate.

3.2. Încadrarea reclamantului și contractul său de muncă

Într-adevăr, în urma promovării concursului, reclamantul, prin decizia nr. 266 din 10 octombrie 1996 a fost încadrat ca medic secundar, specialitatea ortopedie-traumatologie în Dispensarul Policlinic de pe lângă Spitalul „Sf.Andrei”, pe baza OMS nr. 392/1993.

În recursul în anulare, se invocă, inexact, încheierea și existența contractului de muncă nr. 4129 din 1 decembrie 1990, iar, „prin decizia atacată se confirmă acest contract cu postul ocupat în Policlinică”.

Acest contract individual de muncă, care poartă nr. 4129 din 1 decembrie 1990 privește începutul activității reclamantului și are următoarele clauze principale:

- data încheierii –1 decembrie 1990,

- durata contractului – începând cu 1 noiembrie1990, nedeterminată,

- funcția – medic, în specialitatea ortopedie-traumatologie,

- locul de muncă – Dispensarul Policlinic Sportiv,

- retribuită tarifar – 3175 lei,

- S.B.

Așadar, acest contract nu s-a încheiat pe baza concursului pentru medic secundar în Dispensarul Policlinic și a deciziei de încadrare nr. 266/1996, cum eronat s-a susținut în recursul în anulare, iar decizia atacată nu l-a confirmat, căci ea nu se referă la elementele contractului menținut.

În realitate, dovada noului contract de muncă este făcută prin decizia de încadrare nr. 266 din 10 octombrie 1996, ceea ce este de necontestat de părți, care nici nu au formulat o asemenea susținere ca cea din recursul în anulare.

3.3. Reorganizarea amublatoriului de specialitate și modificarea contractului de muncă al reclamantei.

Pe baza OMS nr. 572 din 3 iunie 1997 s-a înființat serviciul ambulatoriu de specialitate în structura spitalului, iar prin deciziile nr. 737 din 28 iulie 1997 și 776 din 15 august 1997, reclamantul a fost trecută din policlinică în spital, cu acordul acestuia.

A avut loc, deci, o nouă modificare a contractului individual de muncă, prin cele două decizii de încadrare, cu acordul reclamantului, iar, acesta s-a executat normal timp de peste patru ani , fără litigii, până la 16 februarie 2001 când s-a emis decizia contestată, prin care au fost anulate cele două decizii anterioare.

3.3. Ilegalitatea deciziei atacate

Invocarea, ca temei, a OMS nr. 736/1999, dar mai ales a Legii nr. 146/1999, este evident de neprimit, în raport de art. 1 alin. (2) C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituția României, nefiind admisă retroactivitatea legii civile.

Pe de altă parte invocarea generică a Legii nr. 30/1990 privind angajarea salariaților în funcția competentă, care a fost abrogată prin Legea nr. 53/2003, (Codul Muncii), nu poate, de asemenea, fi primită, căci, textul art. 1 prevede că „angajarea salariaților în unitățile de stat...inclusiv cele bugetare se face prin concurs”.

Or, în speță, nu este în discuție angajarea, ci „trecerea” din Policlinică în Spital, ca efect al reorganizării și înființării serviciului ambulatoriu de specialitate prin ordinul ministrului sănătății, ceea ce echivalează cu modificarea bilaterală (cu acordul părților) a contractului individual de muncă.

Este de neadmis, deci, ca, ulterior, printr-un alt OMS, la 4 ani, să fie abrogat primul și, pe această bază, prin decizia atacată să se modifice unilateral contractul de muncă, asupra felului muncii, locului de muncă și a salariului, adică elementele structurale ale raportului individual de muncă.

Rezultă, fără îndoială, că prin hotărârile atacate nu s-a produs o încălcare esențială a legii, în recursul în anulare, de altfel, nefiind indicat textul de lege încălcat, ci, numai, un ordin al ministrului sănătății; dar, aceste hotărâri nu sunt nici vădit netemeinice, ceea ce atrage respingerea recursului în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 857 din 20 martie 2002 a Tribunalului Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.