Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1127/2014 AI generated

Peremption of revocation appeal due to failure to resume proceedings after suspension for death of party

Case Number Decizia nr. 1127/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revocation as perished (perimată), leaving the prior refusal of the revocation request intact. The dispute concerned a civil revocation appeal against a decision upholding the inadmissibility of a claim to restore nationalized property (a palace and 15 hectares of land) to the claimants, which was originally barred as time-barred under Article 22(1) of Law No. 10/2001; the immediate procedural issue was whether the revocation appeal, suspended due to the death of one claimant, remained active after the case was resumed. Relying on Articles 248 and 252(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the appeal perished by operation of law because the case remained in a state of inactivity for over a year due to the parties' failure to request the resumption of proceedings through the declaration of heirs or other necessary procedural steps, despite the suspension under Article 243(1)(1) of the Code of Civil Procedure not extending the limitation period for peremption.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 252 alin. (1) C. proc. civ, art. 245 pct. 2 C. proc. civ, art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ; Peremption of revocation appeal due to failure to resume proceedings after suspension for death of party: The dispute concerned a civil revocation appeal against a decision upholding the inadmissibility of a claim to restore nationalized property (a palace and 15 hectares of land) to the claimants, which was originally barred as time-barred under Article 22(1) of Law No. 10/2001; the immediate procedural issue was whether the revocation appeal, suspended due to the death of one claimant, remained active after the case was resumed. Relying on Articles 248 and 252(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the appeal perished by operation of law because the case remained in a state of inactivity for over a year due to the parties' failure to request the resumption of proceedings through the declaration of heirs or other necessary procedural steps, despite the suspension under Article 243(1)(1) of the Code of Civil Procedure not extending the limitation period for peremption.

Keywords

AI generated
limitation periods article of civil procedure land law nationalized property procedural inactivity revocation of asset transfer

Cited Legislation

AI generated
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
2315 din 25 octombrie 2006 a Tribunalului Iași a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca tardiv introdusă, peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Prin Încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, având în vedere decesul intimatului I.J.S., în temeiul prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
art. 252 alin. (1) C. proc. civ
Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
art. 245 pct. 2 C. proc. civ
civ., pricina trebuia repusă pe rol în condițiile art. 245 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că judecata putea fi reîncepută prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor sau menționând o eventuală imposibilitate obiectivă de identificare a acestora.
art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ
Legal basis invoked in the dispositive to declare the petition for revocation perished due to the passage of one year of inactivity.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis invoked in the dispositive to declare the petition for revocation perished due to the passage of one year of inactivity.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 august 2006, reclamanții P.C. și I.J.S., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Iași, au solicitat instanței constatarea nelegalității Dispoziției nr. 683 din 22 martie 2006 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură sau echivalent bănesc a Palatului M.G., Palatul din M.R. și a terenului aferent în suprafață de 15 ha.

Prin Sentința civilă nr. 2315 din 25 octombrie 2006 a Tribunalului Iași a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca tardiv introdusă, peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă nr. 9 din 14 ianuarie 2007, Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii tribunalului, menținând ca temeinică și legală sentința pronunțată.

Împotriva deciziei curții de apel au formulat recurs reclamanții. Prin Decizia civilă nr. 6058 din 27 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat perimată calea de atac exercitată de reclamanți.

Împotriva deciziei instanței de recurs a formulat contestație în anulare reclamanta P.C., respinsă prin Decizia civilă nr. 3784 din 17 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 23 februarie 2011, reclamanta P.C. a formulat contestație în anulare împotriva acestei din urmă decizii.

Prin Încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, având în vedere decesul intimatului I.J.S., în temeiul prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea cauzei.

Cauza a fost repusă din oficiu pe rol, din oficiu, prin rezoluția din data de 12 martie 2014 în vederea discutării perimării cererii de contestație în anulare.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Ca urmare, perimarea operează de drept, cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

În speță, judecarea contestației în anulare a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmare a decesului intimatului reclamant I.J.S.

Dat fiind temeiul de drept al suspendării, art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pricina trebuia repusă pe rol în condițiile art. 245 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că judecata putea fi reîncepută prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor sau menționând o eventuală imposibilitate obiectivă de identificare a acestora.

Dispozițiile de procedură menționate exclud ideea că actul de procedură urmează a fi îndeplinit din oficiu, câtă vreme redeschiderea judecății putea fi făcută doar la solicitarea părților.

Înalta Curte mai are în vedere că niciuna dintre părți nu s-a preocupat înăuntrul termenului de perimare să depășească impedimentul procesual ce a lăsat cauza în nelucrare, efectuând demersuri direct sau prin intermediul instanței în vederea stabilirii în mod concret a stadiului dezbaterii succesiunii, verificării existenței unor moștenitori sau sesizare a instituțiilor statului în vederea declarării moștenirii vacante.

În raport de aceste considerente și având în vedere că a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile litigante nu a solicitat continuarea judecății cauzei și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată cererea de contestație în anulare formulată de P.C. împotriva Deciziei nr. 3784 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2014.

Procesat de GGC - LM