Appeals rejected in computer fraud, money laundering, and drug convictions; new Criminal Code found not more favorable.

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3 din 3 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1474/30/2011, în baza art. 42 alin. (1), alin. (2), alin. (3), din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la sisteme informatice în formă continuată.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24 ore și arestul preventiv pe perioada 11 martie 2009-30 iunie 2009.

În baza art. 42 alin. (1), alin. (2), alin. (3), din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.B.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la sisteme informatice în formă continuată.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de: 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24 ore și arestul preventiv pe perioada 11 martie 2009-27 iunie 2009.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.A.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.

În baza art. 23 lit. a), lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24 ore și arestul preventiv pe perioada 1 iulie 2009-20 august 2009.

În baza art. 42 alin. (1), alin. (2), alin. (3), din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.V.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la sisteme informatice în formă continuată cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 42 alin. (1), alin. (2), alin. (3), din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la sisteme informatice în formă continuată cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 42 alin. (1), alin. (2), alin. (3), din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.T.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la sisteme informatice în formă continuată cu executare în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor sume de bani: 13.717 euro sau echivalentul în RON la data plății de la inculpatul C.A.; 18.409 euro sau echivalentul în RON la data plății de la inculpatul C.B.A. și 32.126 euro sau echivalentul în RON la data plății de la inculpatul P.A.G.

În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.B.A. a cantității de 15,98 grame substanțe stupefiante ce se află depuse la I.G.P.R., D.C.J.S.E.O. și pe cale de consecință, distrugerea stupefiantelor cu păstrare de contraprobe.

În baza art. 191 alin. (2) C. pen. au fost obligați inculpații la câte 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 33/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M., S.T.F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 42 alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, art. 23 lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 (cu privire la inculpații P.A.G. și C.B.A.) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (în ceea ce în privește numai pe inculpatul C.B.A.), constând în aceea că, începând cu anul 2003, s-au constituit într-un grup infracțional organizat, au accesat fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, mai multe sisteme informatice aparținând unor instituții guvernamentale și neguvernamentale din S.U.A. și țări europene, au introdus, modificat și obținut date informatice fără drept, în scopul obținerii unui beneficiu material. De asemenea, s-a reținut că începând cu anul 2007, s-au constituit într-un grup infracțional, care prin clonarea paginilor Web a unor bănci din Italia, Germania și Spania, au obținut datele de identificare a conturilor bancare ale clienților băncilor respective, pe care le-au folosit la plata unor credite telefonice pentru reîncărcarea cartelelor telefonice, respectiv pentru retragerea de numerar.

S-a mai reținut că inculpatul C.B.A. a deținut la domiciliul său, fără drept, în vederea consumului propriu droguri de risc identificat de organele judiciare cu ocazia percheziție domiciliare.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că în cursul lunii ianuarie 2004 (în jurul datei de 30 ianuarie 2004) numitul C.I.M., folosind identitatea virtuală „X5” și „D.S.”, a încălcat măsurile de securitate (a traversat firewall-ul) și a accesat fără drept serverul companiei W.R. INC din Champaign Illinois, S.U.A. (o companie de soft). Accesarea ilegală s-a făcut prin folosirea mai multor programe informatice specializate în crearea de breșe de securitate (exploit de secure sockets layer SSL) astfel că, împreună cu inculpatul C.A. a deturnat sistemul de operare al serverului obținând control cu drept de utilizator și apoi cu drept de administrare pe serverul X1 (drepturi de root). După ce au obținut dreptul de administrare, cei doi inculpați au înlocuit mai multe date informatice care priveau securitatea sistemului și asigurau funcționarea acestuia cu date modificate care permiteau accesul de la distanță și executarea unor comenzi privind transferul de fișiere. Modificarea datelor informatice s-a realizat prin descărcarea prin protocolul de transfer al fișierelor (FTP) de pe site-ul X2, creat și administrat de către inculpații C.A., C.V.D. (S.) și C.I.M. (D.S.).

Accesările ilegale asupra serverelor companiei W.R. INC s-au efectuat de la calculatoare aparținând cluburilor de „internet cafee” D.C., E.N., C.B.N. și F.I., toate situate în orașul Caransebeș.

Din probatoriile administrate a rezulta că inculpații au înregistrat domeniul X3, căruia îi corespunde adresa de email X4 și X2, pe numele M.A., plătind apoi dreptul de folosire a acestuia prin utilizarea fără drept a datelor de identificare a numitului M.A., cetățean american.

De pe serverul companiei au fost luate fără drept fișierele care conțineau datele de identificare ale conturilor utilizatorilor de drept (fișiere shadow) și transferate în contul de e-mail X5, al cărui utilizator era numitul C.I.M. (D.S.).

Prin activitățile realizate inculpații C.A. și C.I.M. au accesat fără drept sistemul informatic al firmei W.R. INC din Champaign Illinois, S.U.A. cu scopul de a instala programe informatice de tip Z., care să ascundă adresa IP reală a calculatorului folosit în discuțiile purtate cu alte persoane prin intermediul I.R.C.

Audiat cu privire la infracțiunilor reținute în sarcina sa, inculpatul C.A. a recunoscut că a folosit identitatea virtuală „C.”, precizând că a accesat fără drept severele mai multor instituții, fără să poată specifica denumirea acestora și perioada în care s-au efectuat acestea. A arătat că împreună cu C.I.M., alias „D.S.”, a creat site-ul X2 cu scopul de a depozita fișiere și programe informatice. Inculpatul a precizat că după crearea acestui site, a permis accesul mai multor persoane care puteau să depoziteze și să descarce programe informatice, fișiere, date informatice, conturi.

Inculpatul C.I.M. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

În baza probatoriului administrat în cauză, prima instanță a mai reținut că, în luna aprilie a anului 2005, inculpatul C.A., folosind identitatea virtuală „C.”, a accesat în mod ilegal sistemele informatice Z1 și Z2, aparținând Universității din S.D., S.U.A. În concret, inculpatul a accesat mai multe sisteme informatice din cadrul universității, sisteme care erau interconectate cu cele două servere accesate ilegal și pe care a instalat aplicații de tip Z. (programe informatice care ascund identitatea IP a calculatorului de la care s-a efectuat accesarea ilegală), în scopul realizării de conexiuni I.R.C. Datele de identificare și accesare ale serverelor atacate de inculpat au fost păstrate în contul de email personal „X6”.

În urma verificărilor efectuate de anchetatorii americani privind atacul informatic desfășurat asupra sistemelor informatice ale Universității din S.D., S.U.A. s-a constatat în fișierele jurnal ale severelor prezența a patru adrese de email pe care au fost descărcate fără drept, date informatice care privesc identificarea și modul de accesare ale severelor universității. Printre adresele de email se află și „ X6”, folosită de inculpatul C.A.

Audiat despre săvârșirea infracțiunilor de scrise mai sus, inculpatul C.A. a declarat că împreună cu C.B.A. și A.O., au folosit adresa de email „X6”.

S-a mai constatat în baza probatoriului administrat că, în luna iulie 2005, inculpatul C.A. folosind identitatea virtuală „C.”, împreună cu C.I.M., cu identitatea virtuală „D.S.”, S.T.F., cu identitatea virtuală „D.J.” și C.V.D., cu identitatea virtuală „S.” au atacat serverele Universității I.U. din S.U.A., pe care au instalat programe informatice de monitorizare a tastelor apăsate, (programe Z3) și au transferat două fișiere tip arhivă, care conțineau date informatice necesare dobândirii accesului cu drept de administrator (drept de root) pe sistemul atacat, respectiv fișiere de tip Z. (programe informatice care ascund identitatea IP a calculatorului de la care s-a efectuat accesarea ilegală), în scopul realizării de conexiuni I.R.C.

În urma verificării fișierelor jurnal ale severelor atacate, anchetatorii americani au stabilit că accesările menționate au fost realizate de către C.A., C.I.M., S.T.F. și C.V.D. Astfel, identitatea virtuală „C.” este folosită de către C.A. care a deținut și utilizat în cursul anului 2005 telefonul cu numărul Y1, utilizatorul I.R.C. „D.S.” este C.I.M. iar despre utilizatorul „D.J.” s-a stabilit că se numește S.T.F.

Audiați despre săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, inculpatul C.A. a arătat că a instalat pe mai multe servere programe de tip „Z.” iar inculpații C.I.M., S.T.F., și C.V.D. nu au recunoscut implicarea în activitățile infracționale.

Tot în luna iulie a anului 2005, inculpatul C.A. împreună cu C.I.M., cu identitatea virtuală „D.S.”, C.V.D. cu identitatea „S.” și S.T.F., cu identitatea „D.J.”, au accesat fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, serverul X7, aparținând C.Z.S.G. Accesarea s-a efectuat de la calculatoarele cu adresele IP A1; A2, A3, A4, înregistrate la R. București, situate la firma de „internet cafee” D.C., din Caransebeș, str. M.V. Pe serverul menționat infractorii au instalat programe de tip „Z.”, pentru a-și ascunde identitatea reală și pentru a se conecta, prin intermediul serverului, la canalul de comunicare și discuții I.R.C.

Inculpatul C.V.D. a recunoscut că a folosit id-ul „S.” și că în urma mai multor discuții avute cu C.A. pe canalul I.R.C., a constatat că acesta s-a prezentat cu IP de C.Z.S.G., arătând că a și primit de la C.A. un program de tip „Z.”, care să îi dea posibilitatea să apară pe canalele de comunicare I.R.C., cu IP de C.Z.S.G.

De asemenea, inculpatul C.I.M. a recunoscut că a folosit identitatea virtuală „D.S.” pentru accesările canalului I.R.C. dar nu că ar fi accesat severele C.Z.S.G. iar inculpatul S.T.F. a arătat că, în perioada 2003-2004, a creat identitatea virtuală „D.J.” și constatând că utilizatorul id-ului „X5”, i-a folosit în mod fraudulos identitatea virtuală, i-a cerut lui C.A., să îi pună la dispoziție un program de tip „Z.”, care să îi protejeze identitatea, lucru care s-a și realizat, programul fiind cu IP de C.Z.S.G., pe care inculpatul l-a folosit pentru accesările canalului I.R.C.

Deși, inculpatul C.A. nu a recunoscut că a accesat servul instituției menționate, apărarea sa este combătută de susținerile celorlalți coinculpați care au arătat că au primit de la acesta un program de tip „Z.”, care le-a dat posibilitatea să apară pe canalele de comunicare cu IP de C.Z.S.G. De asemenea, în urma percheziției informatice efectuate asupra unui laptop folosit de C.A. și care i-a fost împrumutat de A.P., s-a constatat că la momentul accesărilor pe internet, s-a folosit expresia „C.Z.S.G.”, fapt care confirmă că aparatul menționat, a fost folosit pentru conectarea la serverele C.Z.S.G.

Începând cu luna septembrie 2007, inculpații C.A. și C.B.A., folosindu-se de calculatoarele de la domiciliu și de adresele de email X8 și X9 au realizat mai multe operațiuni de phishing. Astfel, în perioada ianuarie-octombrie 2008, folosind programul informatic Z4, inculpații au accesat de la distanță mai multe servere, pe care au postat paginile clonate ale mai multor bănci, cum sunt P.I., B.I. și D.B., sucursala din Italia, obținând în mod ilegal posibilitatea de a le administra (serverele), în sensul că puteau să creeze, să șteargă și să modifice fișiere și programe informatice.

Pentru a obține datele de identificare ale clienților băncilor, inculpații au folosit programe informatice, care au colectat adresele de email ale mai multor persoane, de pe mai multe pagini web. În continuare inculpații au trimis din partea unor bănci ale căror pagini au fost clonate, mesaje email de tip phishing, (fișierul a fost găsit la percheziția informatică în fișierele de tip text și a fost menționat în raportul de constatare tehnico-științifică).

În conținutul scrisorii (modele de scrisoare au fost descoperite în fișierele supuse constatării tehnico-științifice), care era prezentat ca venind din partea unei bănci, destinatarilor mesajului electronic, li se comunică, în mod mincinos, că banca va suspenda contul dacă nu vor introduce datele de identificare (nume, prenume, cont bancar, număr card, codul PIN, codul de verificare de pe card, numele de utilizator, codul și parola pentru operațiuni de online-banking) și li se solicita să acceseze un link (o legătură către o pagină de internet), care conducea utilizatorul spre pagina clonată a băncii. Acționând în această modalitate cei doi inculpați (C.A. și C.B.A.) au obținut datele de identificare (numele, prenumele, data nașterii, numărul contului bancar și parola pentru accesul la serviciul online-banking) a mai multor cetățeni, în special italieni, care induși în eroare de pagina falsificată a băncii, au comunicat informațiile solicitate. Dintre aceștia, în perioada 19 mai 2008-20 mai 2008 și 26 mai 2008 au fost identificați următorii: A.G., M.S., A.F., D.D.A., C.C.R., M.D.S., E.N.S.R., A.M., A.C., M.G., R.S., K.K., M.P. și A.C.A.

Datele obținute de către cei doi inculpați, au fost stocate pe calculatoarele personale sau pe unele împrumutate de la cunoscuți (este cazul inculpatului C.A., care a împrumutat un laptop de la martorul A.P.) și apoi au fost transferate prin intermediul programului Z5, numitului P.A.G. aflat în Italia. Acesta, împreună cu alte persoane neidentificate aflate în Italia, au efectuat retrageri de numerar din conturile bancare ale mai multor cetățeni italieni, apoi sumele de bani au fost trimise în România prin sistemul W.U.

Din probele administrate în cauză s-a stabilit că inculpatul P.A.G. a fost plecat în Italia de mai mulți ani și, prin intermediul internetului, i-a cunoscut pe inculpații C.B.A. și C.A. Cei trei inculpați s-au hotărât ca datele de identificare obținute prin infracțiunile informatice de clonare a paginilor băncii P.I. (operațiuni de phishing), să fie transmise inculpatului P.A.G., la adresa de messenger „X10”. Acesta împreună cu alte persoane neidentificate au efectuat operațiuni de transfer online a banilor din conturile fraudate ale clienților P.I., în conturi bancare controlate de aceștia de unde apoi erau retrase și însușite de către infractori.

La data de 3 iunie 2008, printr-un mesaj telefonic interceptat în baza autorizației din 2 iunie 2008, emisă de Tribunalul Timiș, inculpatul P.A.G. i-a cerut inculpatului C.A., să îi încarce două cartele telefonice, cu suma de 200 euro. În ziua următoare P.A.G. a revenit cu un mesaj transmis inculpatului C.A., căruia i-a solicitat să îi transfere credit pe telefon. La data de 5 iunie 2008, inculpatul C.A. i-a trimis un mesaj inculpatului P.A.G., prin care l-a înștiințat că i-a încărcat cartela.

Din verificarea transferurilor de bani prin W.U., a rezultat că în cursul anilor 2008-2009, C.B.A. a primit suma de 18.409 euro, prin 20 de transferuri, iar C.A., suma de 13.717 euro, prin 9 transferuri. Cei doi inculpați au arătat că au primit sumele de bani menționate din Italia, de la diferite persoane pe care nu le cunosc, precizând că acestea erau în legătură cu P.A.G. Tot din verificarea transferurilor de bani efectuate de către inculpatul P.A.G., a rezultat că acesta a transferat în cursul anilor 2008-2009 suma de 24.914 euro, prin 40 de transferuri.

La data de 11 martie 2009, în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Timiș, au fost efectuate percheziții domiciliare la locuințele inculpaților, de unde au fost ridicate calculatoare, suporți de stocare a datelor informatice de tip stik, cd-uri, dvd-uri. De asemenea, la locuința inculpatului C.A. s-a găsit și ridicat suma de 800 de euro, pe care acesta a primit-o de la inculpatul P.A.G. (depusă la Banca C.R. la data de 17 martie 2009).

În timpul cercetărilor inculpatul C.A. a recunoscut că s-a ocupat de operațiuni de phishing și că a obținut sume de bani în condițiile arătate mai sus, arătând că în activitățile infracționale a fost implicat și C.B.A.

Susținerile inculpatului C.B.A. că nu a săvârșit faptele pentru care a fost cercetat au fost infirmate de declarațiile inculpaților C.A., S.C., acesta din urmă arătând că știa că inculpatul C.B.A. se ocupă cu accesarea ilegală a unor site-uri de pe internet și că obține câștiguri de bani din această activitate, sumele fiind risipite la jocuri e noroc și diferite distracții. De asemenea, martorul G.C.D. a arătat că inculpatul C.A. avea sume mari de bani asupra sa, precizând că a fost împrumutat de către acesta cu suma de 200 de euro.

În urma interceptării traficului de internet efectuat de către inculpatul C.A., în baza autorizației din 1 septembrie 2008, emisă de Tribunalul Timiș, s-au stabilit că prin accesări ilegale, inculpații au compromis mai multe servere, pe care au fost active paginile de phishing ale băncilor, B.P.M. și P.I., au clonat paginile B.I., care însă nu au funcționat, iar datele capturate de către inculpați prin phishing, au fost trimise pe adresele de e-mail X8 și X9, controlate de aceștia (procesul-verbal din data de 5 august 2009, privind studiul traficului de internet interceptat).

De asemenea, s-a reținut că potrivit concluziilor raportului de constatare din 30 aprilie 2009, emis de către I.T.A. București, inculpatul C.A. a deținut programe și a desfășurat activități de phishing, programul informatic Z4 folosit de către inculpat și C.B.A., a permis conectarea de la distanță pe alte calculatoare, fără acordul administratorului.

La percheziția informatică asupra laptopul-ui pe care inculpatul C.A. l-a împrumutat de la A.P., au fost identificate urme ale capturilor ilegale privind date de acces la conturi bancare și servere de date, precum și urme de accesare ilegală ale unor servere. De asemenea, au fost identificate urme ale identității virtuale „X10”, utilizate de către P.A.G., confirmându-se astfel legătura dintre cei doi inculpați (proces-verbal de percheziție informatică și anexe și proces-verbal de verificare a datelor informatice). De altfel, chiar și inculpatul P.A.G., a recunoscut că a folosit identitatea virtuală „X10”.

La data de 11 martie 2009, în baza mandatului din 10 martie 2009, emis de către Tribunalul Timiș, a fost efectuată o percheziție la locuința inculpatului C.B.A. și cu acest prilej, au fost găsite fragmente vegetale de culoare verde oliv, care se ailau într-o pungă și bucăți de masă vegetală solidă despre care exista suspiciunea că sunt stupefiante. Tot în locuința inculpatului au fost găsite mai multe dispozitive utilizate pentru consumul de droguri, cum sunt; narghilele, pipe, care au fost ridicate în vederea cercetărilor.

Probele ridicate din locuința inculpatului C.B.A., au fost supuse unei constatări tehnico-științifice și potrivit raportului din 16 aprilie 2009, emis de către B.C.C.O. Timișoara, acestea conțin cantitatea de 15,98 grame de rezină de canabis. Audiat despre infracțiunea pentru care a fost cercetat, C.B.A. a recunoscut că a deținut la domiciliul său, droguri de risc pentru consum.

În declarațiile date atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței inculpatul C.B.A. a recunoscut că a deținut la domiciliul său, droguri de risc pentru consum propriu.

Declarațiile acestui inculpat se coroborează cu raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în faza de urmărire penală, precum și cu procesul-verbal întocmit cu ocazia efectuării percheziției.

Analizând probatoriul administrat, prima instanță a reținut că, fapta inculpatului C.A., care în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, prin încălcarea măsurilor de securitate, a accesat fără drept site-urile mai multor instituții publice din diferite țări, în scopul obținerii de date informatice, constituie infracțiunea de acces fără drept la un sistem informatic, în formă continuată, prevăzută de art. 42, alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea cuantumului pedepsei prima instanță a ținut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, prima instanță a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârșire a infracțiunii, persoana și conduita făptuitorului, acesta recunoscând numai în parte săvârșirea faptei.

Raportat la împrejurările în care fapta a fost săvârșită, prima instanță a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune, și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

A mai reținut că, fapta aceluiași inculpat care a obținut fără drept, datele de identificare ale clienților mai multor, bănci, pe care apoi le-a transmis neautorizat, altor persoane, în vederea efectuării retragerilor frauduloase de numerar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind comisă cu forma de vinovăție cerută de lege.

La individualizarea cuantumului pedepsei prima instanță a ținut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, prima instanță a arătat că la aprecierea gradului de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., a avut în vedere natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârșire a infracțiunii, persoana și conduita făptuitorului, acesta recunoscând săvârșirea faptei.

Analizând împrejurările în care fapta a fost săvârșită, precum și dispozițiile legii mai sus arătate, prima instanță a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune, și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Având în vedere că faptele mai sus arătate și săvârșite de către inculpatul C.A. se află în concurs real, prima instanță, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 5 ani închisoare.

În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, prima instanță a avut în vedere jurisprudența C.E.D.O., astfel cum a fost conturată în cauzele Hirst contra Regatul Unit și Sabou și Pârcălab contra România, precum și decizia nr. XXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a)-lit. c) nu se face de drept, ci instanța trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) și la principiul constituțional al proportionalitătii și a apreciat că față de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei și de persoana infractorului, se impune pe lângă pedeapsa principală și aplicarea pedepsei accesori a interzicerii drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Cu privire la inculpatul C.B.A. a reținut că fapta acestuia de a încălca măsurile de securitate, a accesa fără drept site-urile mai multor instituții publice din diferite țări, în scopul obținerii de date informatice, constituie infracțiunea de acces fără drept la un sistem informatic, în formă continuată, prevăztă de art. 42, alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a fost comisă cu forma de vinovăție cerută de lege, intenția directă.

Deși, în ședința publică din data de 9 decembrie 2011, inculpatul C.B.A. a arătat că dorește să beneficieze de prevederile art. 3201 C. proc. pen. prima instanță nu a putut da eficiență acestor dispoziții legale deoarece se depășise momentul procedural până la care se putea cere urmarea acestei proceduri. Mai mult decât atât, în declarația dată la dosar, acest inculpat nu a recunoscut în întregime faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu astfel încât să poată da eficiență dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., însă atitudinea procesuală a acestui inculpat a fost avută în vedere de către prima instanță la individualizarea pedepsei.

La individualizarea cuantumului pedepsei prima instanță a ținut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. și față de natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârșire a infracțiunii, persoana și conduita făptuitorului, acesta recunoscând numai în parte săvârșirea faptei, a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Totodată, fapta aceluiași inculpat, care a obținut fără drept, datele de identificare ale clienților mai multor, bănci, pe care apoi le-a transmis neautorizat, altor persoane, în vederea efectuării retragerilor frauduloase de numerar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea cuantumului pedepsei prima instanță a ținut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. și a reținut că, față de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, circumstanțele personale ale inculpatului se justifică aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a deține la domiciliu droguri de risc pentru consum, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar instanța reținând vinovăția inculpatului i-a aplicat o pedeapsă orientată minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune, și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Având în vedere că faptele arătate și săvârșite de către inculpatul C.B.A. se află în concurs real, prima instanță, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 4 ani închisoare.

Ținând cont de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei și de persoana infractorului (precizate mai sus), a aplicat pe lângă pedeapsa principală aplicată pedeapsa accesorie și a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

A mai reținut că fapta inculpatului P.A.G. de a primi datele de identificare ale clienților P.I. și de a le transmite în mod neautorizat altor persoane neidentificate, în vederea efectuării de transferuri de fonduri din conturi bancare, constituie infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, fiind dovedită fără tăgadă intenția inculpatului în comitere faptei.

La individualizarea cuantumului pedepsei prima instanță a ținut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. și analizând împrejurările în care fapta a fost săvârșită precum și circumstanțele personale ale inculpatului a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune, și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Fapta aceluiași inculpat care în baza aceleiași rezoluții infracționale a dobândit și a transferat în mod repetat, sume de bani provenite din infracțiuni informatice, prin sistemul W.U., către inculpații C.B.A. și C.A., constituie infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a), lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în modalitatea dobândiri și transferului de bunuri, provenite din infracțiuni, iar fapta acestuia de a beneficia de reîncărcarea cartelei telefonice cu sume de bani provenite din infracțiuni informatice, constituie infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, în modalitatea dobândirii de bunuri, provenite din infracțiuni.

La individualizarea cuantumului pedepsei prima instanță a ținut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen., circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului caracterul continuat al infracțiunilor reținute în sarcina sa și concurența faptelor, a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special este suficientă pentru realizarea scopului preventiv educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, prima instanță, la aplicarea acestora, a avut în vedere jurisprudența C.E.D.O., astfel cum a fost conturată în cauzele Hirst contra Regatul Unit și Sabou și Pârcălab contra România, precum și decizia nr. XXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație ș Justiție care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a)-lit. c) nu se face de drept, ci instanța trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) și la principiul constituțional al proporționalității.

Prin urmare, ținând cont de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei și de persoana infractorului (precizate mai sus), a aplicat pe lângă pedeapsa principală aplicată pedeapsa accesorie și a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

De asemenea, a reținut că faptele inculpaților C.V.D., C.I.M. și S.T.F. care în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin încălcarea măsurilor de securitate, au accesat fără drept site-urile mai multor firme și instituții publice din diferite țări, în scopul obținerii de date informatice, constituie infracțiunea de acces fără drept la un sistem informatic, în formă continuată, prev. de art. 42, alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a fost comisă de inculpați cu forma de vinovăție cerută de lege, intenția directă.

La individualizarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a ținut seama de criteriile reglementate de art. 72 C. pen. și raportat la natura și gravitatea faptelor, numărul persoanelor implicate, modalitatea de comitere a faptelor, durata în timp a activității infracționale desfășurate de către inculpați precum și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat în parte, a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune, în cuantum de 4 ani, este îndestulătoare și satisface scopul preventiv, educativ și corecțional al sancțiunii astfel cum este prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, pentru aceleași argumente reținute și în cazul celorlalți coinculpați, prima instanță a aplicat pe lângă pedeapsa principală și pedeapsa accesorie și a interzis celor trei inculpați exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., constând în dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Având în vedere faptul că, în urma desfășurării activității infracționale, inculpații C.A., C.B.A. și P.A.G. au dobândit diferite sume de bani, astfel cum s-a reținut de către instanță, s-a dispus în baza art. 118 lit. e) C. pen. confiscarea de la aceștia a următoarelor sume de bani: 13.717 euro sau echivalentul în RON la data plății de la inculpatul C.A.; 18.409 euro sau echivalentul în RON la data plății de la inculpatul C.B.A.; 32.126 euro sau echivalentul în RON la data plății de la inculpatul P.A.G.

Întemeiat pe dispozițiile art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpatul C.B.A. a cantității de 15,98 grame substanțe stupefiante ce se află depuse la I.G.P.R., D.C.J.S.E.O. și, pe cale de consecință, distrugerea stupefiantelor cu păstrare de contraprobe.

Împotriva sentinței penale au declarat apel, în termen legal, inculpații C.V.D., C.I.M., S.T.F., C.A., C.B.A. și P.A.G., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Inculpatul C.I.M. a solicitat casarea sentinței și constatarea incidenței art. 10 lit. a) C. pen., arătând, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui, a folosit identitatea virtuală „D.S.” și programul de tip „Z.” în scopul de a ține activ nickname-ul pe canalele de comunicare I.R.C., iar prin folosirea acestor programe nu a accesat sisteme informatice în mod ilegal, îi cunoaște relativ bine pe C.A. și C.B.A., întrucât cu inculpatul C.A. a avut relații de serviciu, dar nu cunoaște activitatea acestuia în afara programului de lucru; singura legătură între el și ceilalți inculpați o reprezintă faptul că toți locuiesc în municipiul Caransebeș, deci implicit se cunosc.

A mai arătat că nu sunt probe care să-i susțină vinovăția, la domiciliul său nefiind efectuată o percheziție care să confirme că a desfășurat activități infracționale de natura celor pentru care a fost condamnat.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei pe care apreciat-o ca fiind prea mare și prea severă sub aspectul modalității de executare, respectiv prin privare de libertate, fiind o discrepanță enormă de aplicare a pedepsei în spiritul și litera legii raportat la faptele comise de el, practic aceeași pedeapsă au primit-o și ceilalți coinculpați cărora le-a fost probate săvârșirea infracțiunilor comise.

Inculpații C.V.D., S.T.F., C.A., C.B.A. și P.A.G. deși nu și-au motivat apelul, cu ocazia dezbaterilor au solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei sub aspectul cuantumului și modalității de executare, inculpatul S.T.F. solicitând în plus achitarea în baza art. 10 lit. b1) C. pen. deoarece fapta nu există, iar inculpatul P.A.G. verificarea coordonării sumelor din transferurile bancare, schimbarea încadrării a faptei și aplicarea art. 3201 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 104/A din 15 mai 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații C.V.D., C.I.M., S.T.F., C.A., C.B.A., P.A.G., împotriva sentinței penale nr. 3/PI din 3 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1474/30/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul C.I.M. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare, pe inculpatul P.A.G. la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare, iar pe ceilalți inculpați apelanți la plata a câte 200 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel precum și din oficiu, Curtea a constatat că, prima instanță a reținut în mod corect stările de fapt și încadrările juridice date faptelor reținute în sarcina inculpaților. Totodată, a analizat și interpretat în mod corespunzător, pentru fiecare infracțiune descrisă în rechizitoriu, mijloacele de probă avute în vedere la stabilirea stării de fapt, cu menționarea textelor de lege aplicabile și a răspuns principalelor argumente aduse de acuzare și apărare, motivarea instanței susținând soluția pronunțată în cauză.

În baza unei analize proprii a probatoriului administrat, instanța de control judiciar a reținut că infracțiunile de acces fără drept la sisteme informatice, reținute în sarcina inculpaților C.V.D., C.I.M., S.T.F., C.A., C.B.A., P.A.G. sunt probate cu declarațiile inculpaților din care rezultă că inculpații C.I.M., S.T.F. și C.A. erau administratori de rețea la un club de internet frecventat și de ceilalți coinculpați, folosirea de către inculpați a identităților care au accesat ilegal server-ul W.R. INC și C.Z.S.G., utilizarea programelor de tip „Z.”, instalate pe mai multe servere, pentru ascunderea adresei IP reale a calculatoarelor folosite în discuțiile purtate cu alte persoane prin intermediul I.R.C., canal de comunicare; discuțiile purtate pe canalul de comunicare I.R.C. între administratorii companiei americane W.R. INC și inculpatul C.A. din care rezultă că inculpatul C.A. s-a lăudat că a penetrat sistemul unei universități americane, trimițând dovezi în acest sens, și că inculpatul C.B.A. a accesat ilegal sisteme informatice; verificările fișierelor jurnal ale servere-lor atacate din care reiese că accesările au fost făcute de identitățile virtuale folosite de inculpații C.V.D., C.I.M., S.T.F. și C.A., inclusiv la server-ul Universității I.U. din S.U.A.; verificarea urmelor lăsate de accesul ilegal în sistemul informatic al C.Z.S.G. care a permis stabilirea faptului că accesarea s-a făcut de către identitățile virtuale folosite de inculpații C.V.D., C.I.M., S.T.F. și C.A.; verificările sistemului informatic al Universității din S.D., S.U.A. care atestă că accesarea s-a făcut de către contul folosit de inculpatul C.A., declarațiile martorului A.P., acesta arătând că a împrumutat de câtva ori un laptop inculpatului C.A.

Infracțiunile de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, reținute în sarcina inculpaților C.A., C.B.A. și P.A.G. au fost probate cu declarațiile inculpaților care arată că au realizat operațiuni de „phishing” folosind programul informatic Z4 și că o parte din conturile capturate erau transmise prin programul „Z5” către inculpatul P.A.G., acesta din urmă folosind datele la efectuarea de transferuri online și apoi la retrageri de numerar, fie direct din cont, fie prin intermediul cardurilor bancare, raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate din care rezultă trimiterea către clienții băncilor ale căror pagini au fost clonate a unor mesaje de tip „phishing” în scopul obținerii datelor de identificare ale titularilor de conturi, precum și trimiterea către adresele de e-mail deținute de inculpații C.A. și C.B.A. a datelor conturilor clienții băncilor, nume de utilizator și parolă de acces, declarațiile inculpatului P.A.G. care arată că a folosit identitatea virtuală „X10”, că era plecat de mai mulți ani în Italia și că i-a cunoscut prin Internet pe inculpații C.A. și C.B.A.; procesul-verbal de percheziție informatică efectuată asupra laptop-ului împrumutat de martorul A.P. inculpatului C.A. care atestă găsirea de urme ale capturilor ilegale de date de acces la conturi bancare și servere de date, urme de accesare ilegală a unor servere și urme ale identității virtuale „X10” utilizate de inculpatul P.A.G., prezentă în lista cu adrese favorite a identității virtuale „X11” utilizate de inculpatul C.A.

Infracțiunea de spălare de bani în formă continuată, reținută în sarcina inculpatului P.A.G. a fost probată cu declarațiile acestui inculpat care arată că a utilizat identitatea virtuală „X10” și a trimis sume de bani prin W.U. către inculpații C.B.A. și C.A. contra unui comision de 10% din suma transferată; înscrisurile care atestă transferurile bancare efectuate de acesta în perioada de referință, declarațiile inculpaților C.B.A. și C.A. care au arătat că au primit sume de bani de la persoane din Italia aflate în legătură cu inculpatul P.A.G.; declarațiile martorilor M.M.M. și C.V. care au arătat că au trimis din Italia în România sume de bani la solicitarea inculpatului P.A.G.; procesul-verbal de percheziție informatică efectuată asupra laptop-ului împrumutat de martorul A.P. inculpatului C.A. care atestă găsirea de urme ale capturilor ilegale de date de acces la conturi bancare și servere de date, urme de accesare ilegală a unor servere și urme ale identității virtuale „X10” utilizate de inculpatul P.A.G., prezentă în lista cu adrese favorite a identității virtuale „X11” utilizate de inculpatul C.A. precum și mesajele transmise între inculpații P.A.G. și C.A. din care rezultă că lui P.A.G. i s-au încărcat două cartele telefonice de către C.A. Cuantumul sumelor expediate rezultă chiar din înscrisurile care atestă transferurile bancare efectuate.

Infracțiunea de deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, reținută în sarcina inculpatului C.B.A. a fost probată cu declarațiile de recunoaștere faptei, procesul-verbal de percheziție domiciliară din care rezultă că în locuința acestui inculpat s-au găsit fragmente vegetale și raportul de constatare tehnico-științifică din care reiese că fragmentele vegetale găsite la percheziție conțin rezină de canabis.

De altfel, inculpații C.V.D., C.A. și C.B.A. nu au contestat existența faptelor sau săvârșirea lor cu vinovăție, solicitând doar reindividualizarea pedepselor și a modului de executare, iar inculpatul P.A.G. nu a criticat în mod concret soluția de condamnare, solicitând doar verificarea coordonării sumelor din transferurile bancare și a încadrării juridice și aplicarea art. 3201 C. proc. pen., acest ultim aspect implicând recunoașterea vinovăției.

În privința încadrărilor juridice date faptelor inculpatului P.A.G. acestea sunt corespunzătoare stării de fapt reținute. Astfel, primirea și transmiterea de către acesta a datelor de identificare ale clienților băncilor în scopul retragerii de numerar fără drept din conturile titularilor constituie infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, iar dobândirea, deținerea și expedierea prin transferuri bancare a unor sume despre care știa că provin din infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos constituie infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002.

A apreciat ca fiind lipsită de relevanță observația apărării în sensul că în cauză nu există constituire de parte civilă. Inexistența constituirii ca parte civilă nu echivalează cu lipsa unui prejudiciu. Constituirea sau nu ca parte civilă este opțiunea persoanei vătămate, neavând importanță motivul pentru care a ales să nu participe în procesul penal ca parte civilă (ex. existența unei asigurări a fondurilor bănești, dorința de a nu divulga vulnerabilitățile sistemului informatic).

Nu a fost primită nici susținerea inculpatului P.A.G. în sensul că art. 3201 C. proc. pen. se poate aplica în orice stadiu al procesului penal, conform deciziilor Curții Constituționale. În opinia instanței de control judiciar, dispozițiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. condiționează judecarea cauzei după procedura simplificată a recunoașterii vinovăției de manifestarea voinței inculpatului, în acest sens până la începerea cercetării judecătorești. Or, în cauză, acest moment procesual a fost depășit. Deciziile nr. 1470/2011 și nr. 1483/2011 ale Curții Constituționale au în vedere situațiile tranzitorii, respectiv care este calea de urmat în cazul recunoașterii vinovăției de către inculpații care au fost trimiși în judecată sub imperiul legii vechi (înainte de introducerea art. 3201 C. proc. pen.), dar care, depășind momentul procesual al începerii cercetării judecătorești și până la soluționarea definitivă a cauzei, se judecă potrivit noii legi (după introducerea art. 3201 C. proc. pen.), ipoteză care nu se regăsește în cauză, trimiterea în judecată având loc în anul 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Referitor la sancțiunile aplicate inculpaților, instanța de control judiciar a reținut că pedepsele principale au fost stabilite în cuantumul minim prevăzut de lege, cea pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu reținută în sarcina inculpatului C.B.A. (6 luni închisoare) și în cuantumuri orientate spre minimele speciale (5 ani închisoare inculpatului C.A. și câte 4 ani închisoare inculpaților C.V.D., C.I.M., S.T.F. și C.B.A. pentru infracțiunea de acces fără drept la sisteme informatice în formă continuată, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 12 ani; 1 an și 6 luni închisoare inculpatului C.B.A. și câte 2 ani închisoare inculpaților C.A. și P.A.G. pentru infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 12 ani; 4 ani închisoare inculpatului P.A.G. pentru infracțiunea de spălare de bani în formă continuată, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 12 ani), iar cu ocazia contopirilor nu s-au aplicat sporuri de pedeapsă.

În opinia instanței de prim control judiciar, aceste pedepse au fost just individualizate și nu pot fi reduse, având în vedere numărul mare de inculpați implicați în activitatea infracțională, durata acesteia, numărul actelor materiale în cazul infracțiunilor de acces fără drept la sisteme informatice și de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, nivelul și importanța instituțiilor asupra cărora au fost lansate atacuri informatice, aria geografică întinsă vizată și felul și cantitatea de droguri deținută reprezintă împrejurări care nu justifică un tratament sancționator mai blând decât cel aplicat de prima instanță.

Astfel, corect a fost aleasă și pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum, având în vedere cantitatea de rezină de canabis (15,98 grame) găsită la domiciliul inculpatului, amenda penală nefiind în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei.

În legătură cu individualizarea modului de executare a pedepselor închisorii, a constatat că, pentru inculpații C.A., C.B.A. și P.A.G. cuanturnurile pedepselor rezultante impun executarea lor în regim privativ de libertate, iar pentru inculpații C.V.D., C.I.M. și S.T.F., raportat la modul de viață deprins de aceștia prin desfășurarea în formă continuată a activității infracționale reținute în cauză și atitudinea lor procesuală (nu au recunoscut săvârșirea faptelor, încercând să inducă în eroare organele judiciare și îngreunând aflarea adevărului în cauză) impun executarea pedepselor închisorii conform naturii lor, în regim de detenție.

Instanța de apel a constatat că prima instanță a individualizat în mod corect și pedepsele accesorii, interzicând inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata pedepselor închisorii, deoarece, prin săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați, inculpații devin nedemni să fie aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice ori să ocupe funcții implicând exercițiul autorității de stat.

În privința confiscării speciale a reținut că în mod just s-a dispus atât confiscarea drogurilor găsite cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului C.B.A., întrucât rezina de canabis a făcut obiectul deținerii fără drept de droguri de risc, cât și a sumelor de bani de 13.717 euro, de 18.409 euro și de 32.126 euro, deoarece acestea provin din săvârșirea infracțiunilor de către inculpații C.A., C.B.A. și P.A.G.

Soluția instanței de apel a fost criticată de inculpații C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. și S.T.F. sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Inculpatul P.A.G. a invocat în drept dispozițiile art. 3859 pct. 172 și pct. 14 C. proc. pen., solicitând, în esență, să se constate că pentru niciuna dintre faptele pentru care s-a dispus condamnarea, nu sunt probe care să dovedească implicare sa în activitatea infracțională, cu referire la art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 și art. 23 lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002.

A mai susținut că, în cauză, s-a făcut o greșită aplicare a legii în sensul că nu s-au reținut dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. deși a recunoscut comiterea faptelor, iar în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere.

Din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. și aplicarea unei pedepse în limite mai reduse.

Întemeiat pe cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12, pct. 13, pct. 172 și pct. 14 C. proc. pen., inculpații C.V.D. și C.B.A. au susținut, în esență, următoarele:

- achitarea sub aspectul comiterii infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic, prevăzut de art. 42 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât din probele administrate nu rezultă implicarea lor în comiterea faptei, întemeiat pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior; inculpatul C.B.A. solicitând, în plus, achitarea și sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 23 lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, justificată tot lipsa unor elemente probatorii (critică invocată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12, pct. 172 și pct. 18 C. proc. pen.).

- achitarea inculpatului C.B.A. pentru infracțiunea de acces fără drept la un sistem informatic, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, motivat de împrejurarea că probele administrate nu dovedesc că ar fi clonat un site prin care s-ar fi gestionat informații și ar fi spart coduri sau parole, iar pentru sumele pretins a fi încasate de inculpat nu s-a putut dovedi că proveneau din comiterea de infracțiuni (critică invocată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen.).

- greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului C.B.A. întrucât i-au fost aplicate pedepse în alte limite (critică invocată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.).

- nemotivarea hotărârii de condamnare și lipsa unor probatorii care să le dovedească vinovăția fapt ce impune achitarea celor doi inculpați (critică invocată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.), și aplicarea legii penale mai favorabile (din perspectiva dispozițiilor art. 5 C. pen.).

Inculpații C.I.M. și S.T.F. în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, pct. 12, pct. 14 și pct. 172 C. proc. pen. au solicitat, pronunțarea unei soluții de achitare și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ întrucât faptele pentru s-a dispus condamnarea lor nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni (art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.); pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât probele administrate nu dovedesc cu certitudine participatia lor penală la activitatea infracțională (art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.); trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel urmare nemotivării hotărârii care s-a întemeiat doar pe susținerile anchetatorilor americani fără a se administra alte probatorii, cu referire la percheziții informatice și a expertizei de specialitate și care ar putea lămuri situația de fapt (art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.); schimbarea încadrării juridice dată faptelor în sensul reținerii doar a infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și reținerea incidenței dispozițiilor art. 360 alin. (2) și alin. (3) din noul C. pen. cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei aplicate inculpatului (art. 3859 pct. 14 și pct. 172 C. proc. pen.).

Întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 și pct. 14 C. proc. pen., inculpatul C.A. a solicitat, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru efectuarea expertizei informatice care deși a fost încuviințată de către instanță nu a mai fost efectuată însă are relevanță sub aspectul reținerii vinovăției inculpatului și, în subsidiar, dacă se va reține vinovăția acestuia să se aplice dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., față de recunoașterea parțială a faptelor și în raport de circumstanțele personale să se dispună suspendarea sub supraveghere a pedepsei ce i se va aplica. A mai solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen.

Examinând recursurile declarate de inculpații C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. și S.T.F. prin prisma dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și a incidenței dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:

La stabilirea limitelor analizării recursului, în raport de modificările legislative aduse prin Legea nr. 2/2013 cazurilor de casare și Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, Înalta Curte constată că pentru situațiile tranzitorii, în art. 12 este menționat expres că, recursurile aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a legii noi (C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit vechilor dispoziții procedurale, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Ca atare, conform dispozițiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 38510 alin. (2) și alin. (21) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din același cod, astfel că, verificarea instanței de control judiciar se limitează numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege și care au fost invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepție a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu [art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.].

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel cum se poate observa, în cauză, s-a pronunțat o hotărâre ce a fost supusă căii de atac a apelului potrivit normelor procedurale anterioare iar decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data de 15 mai 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză.

Raportat la aceste considerente și stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile inculpaților C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. și S.T.F., Înalta Curte constată că recurenții au depus motivele de recurs la datele de 6 noiembrie 2013, 17 decembrie 2013 și 7 ianuarie 2014, cu respectarea termenului de 5 zile stabilit de dispozițiile art. 38510 alin. (1) C. proc. pen., astfel că va analiza cazurile de casare invocate în limitele impuse de Legea nr. 2/2013 și incidența dispozițiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile, din perspectiva art. 5 C. pen.

1. Referitor la criticile recurentului inculpat P.A.G. care a invocat dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că din expunerea motivelor care susțin această critică, în esență, rezultă că sunt critici ce vizează situația de fapt reținută în privința sa de instanțele inferioare, în sensul că nu sunt probe care să dovedească implicarea sa în activitatea infracțională, cu referire la infracțiunile prevăzute de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 și art. 23 lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002, prin urmare, criticile sale se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Or, așa cum s-a menționat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că, o analiză a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de inculpat, nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cu referire la greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul cuantumului și modalității de executare, dar și ca urmare a omisiunii instanței de a reține dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în esență, acestea vizează, aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și conținutul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cauză, inculpatul P.A.G. a criticat sentința și decizia penală sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului pe care l-a apreciat prea mare și a modalității de executare, invocând și nereținerea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., în raport cu gravitatea faptei și conduita acestuia de recunoaștere a faptelor precum și datele personale ale inculpatului, situații ce nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

În legătură cu aspectele invocate privind omisiunea instanțelor de a face aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., cu efecte asupra aplicării unor pedepse în alte limite decât cele legale, Înalta Curte constată că, la termenul din data de 9 decembrie 2011, inculpatul P.A.G. a consimțit să dea declarație în fața instanței de fond însă nu a recunoscut că a efectuat retrageri de numerar din contul mai multor persoane din Italia, prin urmare, instanța în mod justificat nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., dispoziții care pentru a fi incidente implică recunoașterea în totalitate a faptelor descrise în actul de sesizare și însușirea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale.

2. Cu privire la criticile inculpaților C.V.D. și C.B.A., circumscrise cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, pct. 13 și pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în realitate, acestea vizează greșita lor condamnare sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 42 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (în cazul ambilor inculpați) și a infracțiunilor prevăzute de art. 23 lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (în cazul inculpatului C.B.A.), în lipsa unor elemente probatorii care să le dovedească participația penală și activitățile desfășurate în concret în comiterea acestor fapte. Prin urmare, se constată că aspectele invocate nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârilor ci o eroare gravă de fapt în soluționarea laturii penale, critică care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și care nu mai poate face obiectul verificării instanței de recurs, fiind abrogat prin Legea nr. 2/2013.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., inculpații au invocat împrejurarea că nu ar fi accesat fără drept un sistem informatic ci ar fi indus în eroare persoanele care au accesat site-urile respective, să le comunice parolele de acces și, pe cale de consecință, ar fi comis o infracțiune de înșelăciune și nu o infracțiune informatică, cum, în mod eronat, au reținut cele două instanțe. Or, nici aceste critici nu pot face obiectul verificării de către instanța de recurs întrucât se tinde la o modificare a situației de fapt reținută de instanțele inferioare, printr-o schimbare a încadrării juridice dată faptei, caz de casare care a fost abrogat în mod expres prin adoptarea Legii nr. 2/2013.

Inculpații au criticat sentința și decizia penală și sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate, respectiv, al cuantumului pe care l-au apreciat ca fiind prea mare, în raport cu gravitatea faptei și datele personale ale acestora, situații ce nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, pentru aceleași argumente enunțate anterior.

O altă critică a inculpaților a vizat nemotivarea hotărârii, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., dar care nu a mai fost susținută cu ocazia susținerii orale a recursului.

3. Înalta Curte constată că și criticile recurenților inculpați C.I.M. și S.T.F., întemeiate pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12, pct. 14 și pct. 172 C. proc. pen., vizează aspecte privind situația de fapt reținută de cele două instanțe inferioare, cu referire la inexistența unor probatorii care să le dovedească activitatea infracțională sau la interpretarea eronată a probelor care au justificat soluția de condamnare și, prin urmare, reținând că aceste critici se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., abrogat expres prin adoptarea Legii nr. 2/2013, față de limitele impuse judecății în cale de atac a recursului, nu va mai analiza aceste critici.

Înalta Curte nu va analiza nici critica inculpaților privind greșita lor condamnare sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 42 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. motivat de faptul că nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, întrucât vizează aspecte de netemeinicie care ar fi putut fi analizate tot prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., ce nu poate face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar.

În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., inculpații au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, determinat de nemotivarea hotărârii și de faptul că soluția de condamnare s-a întemeiat doar pe susținerile anchetatorilor americani fără a se administra alte probatorii, cu referire la percheziții informatice și a expertizei de specialitate și care ar putea lămuri situația de fapt. Înalta Curte constată că aceste critici nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin adoptarea Legii nr. 2/2013.

Aspectele privind nemotivarea hotărârii și respingerea cererii de probatorii privind efectuarea expertizei informatice care inițial a fost încuviințată de instanță, ar fi putut fi examinate în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 și pct. 10 C. proc. pen., care au fost încă abrogate în mod expres prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, față de limitele judecării recursului o analiză a acestor critici nu mai poate fi realizată.

Tot în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. inculpații au solicitat și schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât din probele administrate rezultă că inculpații doar au accesat un server al unei instituții din S.U.A. și nu că ar fi transferat două fișiere tip arhivă, întrucât transferul acestor fișiere nu se poate realiza și nici nu a fost dovedit cu vreun mijloc de probă, având în vedere că fișierele nu pot fi divizibile.

Susținerile inculpaților vizează, în esență, modificarea situației de fapt reținută de cele două instanțe, constând în aceea că prin accesarea sistemelor informatice ale unor instituții din S.U.A., folosind programe informatice, aceștia au urmărit obținerea unor date informatice, prin urmare, fiind chestiuni de fapt ce au rezultat din administrarea și interpretarea probatoriului, aceste critici nu pot face obiectul unei analize de către instanța de control judiciar.

Ambii inculpați au criticat hotărârile și sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate, respectiv, al cuantumului pe care l-au apreciat ca fiind prea mare în raport cu gravitatea faptei și datele personale ale acestora, situații ce nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, pentru aceleași argumente enunțate anterior.

4. Înalta Curte constată că aspectele invocate de inculpatul C.A. în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., privind restituirea cauzei la instanța de fond pentru efectuarea expertizei informatice încuviințate inițial de către instanță, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., această critică ar fi putut fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. dar care a fost abrogat expres prin adoptarea Legii nr. 2/2013.

Totodată, recurentul a criticat hotărârile și cu privire la greșita individualizare judiciară a pedepsei respectiv, al cuantumului și a modalității de executare, susținând că în raport cu gravitatea faptelor, circumstanțele reale ale comiterii lor și circumstanțele personale ale inculpatului, se impunea aplicarea unei sancțiuni într-un cuantum mai redus și în altă modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere, situații ce vizează aspecte de netemeinicie și care nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, pentru argumentele enunțate anterior.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reține că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 6 noiembrie 2013, iar de la data pronunțării deciziei în apel, 15 mai 2013 și până la soluționarea recursului, 5 martie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care impune o analiză a incidenței dispozițiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidență se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât și sub aspectul situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul sancționator.

Astfel, în ceea ce privește modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 42 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 161/2003, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) în prezent art. 29 lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 141/2000 raportat la acuzațiile aduse inculpaților C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. și S.T.F., se constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 130 pct. 1, art. 247 din Legea nr. 187/2012, art. 6 O.U.G. nr. 34/2014, art. 111 pct. 2 lit. l), art. 247 din Legea nr. 187/2012, art. 81 pct. 3 și art. 247 din Legea nr. 187/2012 textele articolelor menționate din legile speciale nu au suferit modificări privind conținutul constitutiv al infracțiunii care să atragă incidența în cauză a dispozițiilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 187/2012 (fapta comisă sub imperiul legii vechi să nu mai constituie infracțiune sub imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori a formei de vinovăție cerută de lege), acestea regăsindu-se în conținutul infracțiunilor prevăzute de art. 360 C. pen., art. 250 alin. (3) C. pen., respectiv, art. 29 alin. (1) lit. a), lit. c) din Legea nr. 656/2002, modificată și republicată și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 141/2000, modificată și republicată.

Astfel, la data de 1 februarie 2014 au fost modificate dispozițiile art. 42 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 161/2003 și cuprinse în dispozițiile art. 360 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen., noua incriminare prevede aceleași elemente constitutive ale laturii obiective, ca modalități alternative de comitere a faptei, respectiv, la alin. (1) este sancționată fapta de a accesa fără drept un sistem informatic (astfel cum este definit în art. 181 C. pen.), la alin. (2) este sancționată fapta descrisă în alin. (1) săvârșită în scopul obținerii de date informatice [definite în art. 181 alin. (2) C. pen.], iar în alin. (3) este sancționată fapta descrisă la alin. (1) cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unei proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori. Singurele modificări aduse normei de incriminare față de reglementarea anterioară vizează faptul că la alin. (3) este menționată fapta săvârșită în condițiile alin. (1) prin modalitățile alternative descrise nu și cea comisă și în condițiile alin. (2), iar modalitatea comiterii faptei „prin încălcarea măsurilor de securitate” a fost înlocuită cu referirea „cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unei proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori” fără relevanță sub aspectul existenței laturii obiective și subiective a faptei, în realitate, fiind preluate elementele care definesc noțiunea de „măsuri de securitate” din cuprinsul art. 35 alin. (1) lit. h) din legea specială.

Din analiza comparativă a celor două texte de lege sub aspectul acuzațiilor aduse inculpaților C.A., C.B.A., C.V.D., C.I.M. și S.T.F., respectiv, că în perioada 2004-2005, 2007-2008 au accesat fără drept, în scopul obținerii de date informatice și prin încălcarea măsurilor de securitate, mai multe sisteme informatice aparținând unor instituții guvernamentale și nonguvernamentale din S.U.A. și unor instituții publice din mai multe țări din Uniunea Europeană (Germania, Italia și Spania), se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective și sub aspectul formei de vinovăție cerute de lege nu sunt diferențe între textul art. 42 alin. (1), alin. (2) și art. (3) din Legea nr. 161/2003 și cel cuprins în dispozițiile art. 360 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen., cu excepția celor relevate anterior dar care nu au eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăție, prin urmare, legea nouă nu va retroactiva sub acest aspect.

De asemenea, dispozițiile art. 27 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 365/2002 au fost cuprinse în dispozițiile art. 250 C. pen., noua incriminare preluând sub aspectul conținutului constitutiv vechile dispoziții, dar sub o altă formulare, respectiv, în alin. (1) sunt enumerate operațiunile prevăzute de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002 fiind înlocuită formularea „prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizare acestuia” cu cea de „prin utilizarea unui instrument de plată electronică sau a datelor de identificare care permit utilizare acestuia”, în alin. (2) se sancționează efectuarea uneia dintre operațiunile descrise la alin. (1), prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare fictive, prin urmare, conținutul laturii obiective este mai larg decât în vechea reglementare, iar în alin. (3) este incriminată transmiterea neautorizată către o altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operațiunile prevăzute la alin. (1).

Ca atare, raportat la acuzațiile aduse inculpaților C.A., C.B.A. și P.A.G., constând în aceea că în aceeași perioadă de referință au obținut fără drept datele de identificare ale clienților mai multor bănci și ai P.I., pe care le-au transmis neautorizat către alte persoane, în scopul efectuării unor retrageri frauduloase de numerar, se constată că în noua incriminare nu a fost înlăturat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăție, prin urmare, legea nouă nu este mai favorabilă sub acest aspect.

De asemenea, nici infracțiunea de spălare de bani reglementată de dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, nu a suferit modificări de conținut, fiind incriminate în continuare faptele de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei respectiv, de dobândire, deținere sau folosirea de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni.

Având în vedere că noua incriminare prevede aceleași elemente constitutive ale laturii obiective, ca modalități alternative de comitere a faptei, deci și modalitățile dobândirii și transferului unor sume de bani provenite din infracțiuni informatice, reținută în sarcina inculpatului P.A.G., care în cursul anului 2008, în mod repetat, a transferat sume de bani prin W.U. către inculpatul C.B.A. și a dobândit sume de bani, cunoscând că provin din comiterea de infracțiuni informatice, nu se poate aprecia că legea penală este mai favorabilă sub acest aspect.

Nici dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu au suferit modificări de conținut, textul incriminând, în continuare, activitățile de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, cumpărare sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, astfel că față de acuzațiile aduse inculpatului C.B.A. constând în aceea că, la data de 11 martie 2009 a deținut, fără drept, la domiciliul său, cantitatea de 15,98 grame droguri de risc, în vederea consumului propriu, se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective și sub aspectul formei de vinovăție cerute de lege nu sunt diferențe între cele două reglementări.

În ceea ce privește regimul sancționator și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. și S.T.F., se constată că sub aspectul pedepsei principale, modificarea legislativă din 1 februarie 2014, stabilește în cazul infracțiunii prevăzute de art. 360 C. pen., o limită minimă și maximă mai redusă pentru fapta de acces fără drept la un sistem informatic săvârșită în condițiile alin. (3), respectiv, de la 2 la 7 ani închisoare, față de vechea reglementare unde pedeapsa era închisoarea de la 3 la 12 ani; în cazul infracțiunii prevăzute de art. 250 alin. (3) C. pen., pentru fapta de transmitere neautorizată către alte persoane de date de identificare în scopul efectuării uneia dintre operațiunile prevăzute la alin. (1), stabilește o limita maximă de pedeapsă mai redusă de la 12 ani închisoare în vechea reglementare la 7 ani închisoare în noile dispoziții, majorând limita minimă de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare; în cazul infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 stabilește o limită maximă mai redusă, de la 12 ani în vechea reglementare la 10 ani în noile dispoziții, păstrând aceeași limită minimă de pedeapsă de 3 ani închisoare și în cazul infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 141/2000 stabilește o limită minimă mai redusă, de la 6 luni în vechea reglementare la 3 luni în noile dispoziții, păstrând aceiași limită maximă de 2 ani sau amendă.

În legătură cu individualizarea în concret a pedepselor aplicate inculpatului C.A. pentru cele două fapte, în concurs real, reținute în sarcina sa, ambele în formă continuată, se constată următoarele:

Raportat la sancțiunea individualizată de către instanța de fond care a stabilit o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., orientată spre minimul special prevăzut de legea veche și care se încadrează și în noile limite de pedeapsă (de la 2 la 7 ani închisoare), sancțiunea individualizată cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 într-un cuantum orientat spre minimum special, care s-a modificat în noua reglementare în sensul majorării lui (de la 1 an la 2 ani), la tratamentul sancționator pentru infracțiunea continuată în vechea reglementare (art. 42 C. pen. anterior) ce permite aplicarea un spor facultativ de până la 5 ani, și nu obligatoriu, spor care nu a fost aplicat în cauză, faptul că în raport de noile dispoziții ale art. 36 alin. (1) C. pen. nu se poate reține caracterul continuat al faptelor determinat de lipsa aceluiași subiect pasiv și având în vedere regulile de la concursul de infracțiunii, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, se constată că legea nouă nu va retroactiva întrucât s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai mari inculpatului.

În ceea ce privește individualizarea în concret a pedepselor aplicate inculpaților C.V.D., C.I.M. și S.T.F. pentru infracțiunea, în formă continuată, prevăzută de art. 42 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina lor, Înalta Curte reține că raportat la sancțiunea individualizată de către instanța de fond care a stabilit pedepse de câte 4 ani închisoare pentru fiecare inculpat, la tratamentul sancționator pentru infracțiunea continuată în vechea reglementare (art. 42 C. pen. anterior) ce permite aplicarea un spor facultativ de până la 5 ani, și nu obligatoriu, spor care nu a fost aplicat în cauză și la faptul că potrivit noilor dispoziții ale art. 36 alin. (1) C. pen. nu se poate reține caracterul continuat al faptelor, determinat de lipsa aceluiași subiect pasiv, fiind aplicabile regulile de la concursul de infracțiunii, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, se constată că legea nouă nu va retroactiva, întrucât s-ar ajunge la aplicarea unor pedepse mai mari inculpaților.

Nici în cazul inculpatului C.B.A. legea nouă nu va retroactiva, având în vedere că raportat la sancțiunea individualizată de către instanța de fond care a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., orientată spre minimul special prevăzut de legea veche și care se încadrează și în noile limite de pedeapsă (de la 2 la 7 ani închisoare), sancțiunea individualizată cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 într-un cuantum orientat spre minimum special, care s-a modificat în noua reglementare în sensul majorării lui (de la 1 an la 2 ani), sancțiunea individualizată cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 într-un cuantum egal cu minimum special, care a redus în noua reglementare de la 6 luni la 3 luni, tratamentul sancționator pentru infracțiunea continuată în vechea reglementare (art. 42 C. pen. anterior) ce permite aplicarea un spor facultativ de până la 5 ani, și nu obligatoriu, care nu a fost aplicat în cauză, faptul că în raport de noile dispoziții ale art. 36 alin. (1) C. pen. nu se poate reține caracterul continuat al faptelor determinat de lipsa aceluiași subiect pasiv și având în vedere regulile de la concursul de infracțiunii, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, întrucât s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai mari inculpatului.

Referitor la individualizarea în concret a pedepselor aplicate inculpatului P.A.G. pentru cele două fapte, în concurs real, reținute în sarcina sa, ambele în formă continuată, se constată că, raportat la sancțiunea individualizată de către instanța de fond care a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., orientată spre minimul special prevăzut de legea veche și care se încadrează și în noile limite de pedeapsă (de la 2 la 7 ani închisoare), sancțiunea individualizată cu privire la infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 într-un cuantum orientat spre minimum special, care nu s-a modificat în noua reglementare, la tratamentul sancționator pentru infracțiunea continuată în vechea reglementare (art. 42 C. pen. anterior) ce permite aplicarea un spor facultativ de până la 5 ani, și nu obligatoriu, care nu a fost aplicat în cauză, faptul că în raport de noile dispoziții ale art. 36 alin. (1) C. pen. nu se poate reține caracterul continuat al faptelor determinat de lipsa aceluiași subiect pasiv și având în vedere regulile de la concursul de infracțiunii, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, legea nouă nu va retroactiva, întrucât s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse mai mari inculpatului.

Pentru toate aceste considerente expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. și S.T.F. împotriva deciziei penale nr. 104/A din 15 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că aceștia sunt cei care se află în culpă procesuală, îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.A., C.B.A., P.A.G., C.V.D., C.I.M. și S.T.F. împotriva deciziei penale nr. 104/A din 15 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2014.