Limitation of cassation review to statutory penalty limits after 2013 procedural reforms; rejection of challenges to discretionary individualization and refusal of supervised suspension for influence peddling and fraud.

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 708/ F din data de 17 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 23481/3/2012, Tribunalul București, secția a II-a penală, a hotărât astfel:

I. A condamnat pe inculpata C.P., astfel:

- în temeiul art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.;

- în temeiul art. 215 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1).lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Potrivit art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condițiile art. 862 C. pen. și socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A impus inculpatei ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

- să nu intre în legătură cu inculpații C.N.A., T.A., S.R.C. și G.I.

A atras atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prevăzute de art. 864 C. pen.

în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

în temeiul art. 350 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

Conform art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive, de la data de 29 mai 2012 până la data punerii în libertate.

II. A condamnat pe inculpatul C.N.A., astfel:

- în temeiul art. 26 rap. la art. 257 C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.;

- în temeiul art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Potrivit art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 862 C. pen. și socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

- să nu intre în legătură cu inculpații C.P., T.A., S.R.C. și G.I.

A atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prevăzute de art. 864 C. pen.

în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

în temeiul art. 350 pct. 3 lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Conform art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa închisorii durata reținerii și arestării preventive, de la data de 29 mai 2012 până la data punerii în libertate.

III În temeiul art. 26 rap. la art. 257 C. pen. corob, cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul T.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile ârt.82 C. pen. și socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 83 C. pen., a atras atenția inculpatului asupra. cazurilor de revocare a suspendării condiționate.

în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

Potrivit art. 1451 rap. la art. 145 pct. 23 C. proc. pen., a dispus ridicarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, dispusă prin încheierea din data de 27 iunie 2012 și încetarea obligațiilor aferente acesteia.

IV. În temeiul art. 26 rap. la art. 257 C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ref. la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul S.R.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare) cu aplicarea art. 71 rap. La art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționata a. executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în, condițiile art. 82 C. pen. și socotit de la data rămânerii definitive, a hotărârii.

În temeiul art. 83 C. pen., a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate. în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

V. În temeiul art. 14 și ari 1-5 rap. la art. 346 alin. (1) din Codul, de procedură penală în ref. la art. 998 și urm. din,Codul civil, a admis acțiunea formulată de partea civilă B.V. și a obligat pe inculpații C.P. și C.N.A., în solidar, la plata către aceasta a sumei de 15.000 euro, în echivalentul în monedă națională.

În temeiul art. 163 C. proc. pen., a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului C.N.A., mai puțin asupra celor exceptate de lege, până la concurența sumei de 15.000 euro, dispusă prin ordonanța din data de 14 iunie 2012 a Direcției Naționale Anticorupție.

În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat următoarele sume de bani:

- de la inculpata C.P., suma de 22.000 euro;

- de la inculpatul S.R.C., sumele de 500 euro și 500 iei. în temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpați la plata sumei de câte 6.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul (sesizat prin Rechizitoriul nr. 151/P/2012 din data de 21 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție) a constatat că inculpații au fost trimiși în judecată, sub acuzația săvârșirii următoarelor fapte:

1. În luna aprilie 2012, inculpata C.P., având ajutorul inculpaților C.N.A. și S.R.C., a pretins de la denunțătorul F.B. suma de 125.000 euro și a primit suma de 16.000 euro (în două tranșe, de 1.000 euro și respectiv de 15.000 euro), precum și băuturi alcoolice în valoare de 500 lei, lăsând pe acesta să creadă că poate interveni pe lângă persoane competente din cadrul Primăriei Municipiului București și al Primăriei Sectorului 3 București, pentru a le determina să aprobe închirierea și apoi vânzarea către el a unui spațiu comercial în suprafață de peste 1.000 mp,. situat în centrul istoric al capitalei; la data de 22 aprilie 2012, inculpații C.P. și S.R.C. au fost depistați, de către organele de urmărire penală, la scurt timp după ce au primit suma de 15.000 euro de la denunțătorul F.B.;

V 2. În cursul lunii mai 2012, inculpata C.P., având ajutorul inculpaților C.N.A. și T.A., a pretins de la denunțătoarea P.S.I. suma de 48.000 euro, lăsând-o pe aceasta să creadă că poate interveni pe lângă persoane competente din cadrul Administrației Fondului Imobiliar și al Primăriei Municipiului București, pentru a le determina să aprobe concesionarea către ea a unui spațiu comercial situat în centrul istoric al capitalei; la data de 29 mai 2012, denunțătoarea P.S.I. a remis inculpaților C.N.A. și T.A. suma de 48.000 euro, aceștia fiind depistați, la scurt timp, de către organele de urmărire penală;

3. În cursul anului 2011, inculpata C.P. a pretins de la denunțătorul S.M., în numele inculpatului G.I. (față de care judecata a; fost disjunsă), suma de 120.000 euro și a primit suma de 25.000 euro, cel din urmă lăsând să se creadă că poate interveni pe lângă unul dintre viceprimarii municipiului București, pentru a-i aproba denunțătorului încheierea unui contract de închiriere; din cei 25.000 euro, primiți de la denunțător, inculpatul G.I. a primit suma de 3.000 euro, restul revenindu-i inculpatei C.P.;

4. În perioada martie-mai 2012, inculpata C.P., având ajutorul inculpatului C.N.A., a indus-o în eroare pe partea vătămată B.V., prezentându-i, în mod mincinos, posibilitatea de a convinge o persoană nenominalizată să îi cesioneze un contract de închiriere a unui imobil situat în centrul istoric, obținând de la aceasta, în mod injust, suma de 15.000 euro.

În faza de urmărire penală, au fost audiați inculpații C.P., T.A., S.R.C. și G.I., în timp ce inculpatul C.N.A. a refuzat să dea declarație, prevalându-se de dreptul la tăcere. De asemenea, au fost audiați partea vătămată B.V. și martorii F.B., P.S.I., S.M., S.C. și N.M. Materialul probator administrat în acea fază procesuală mai cuprinde procesele-verbale de constatare din datele de 22 aprilie 2012 și 29 mai 2012; procesele-verbale de marcare criminalistică a sumelor de 1.000 euro, 15.000 euro și 48.000 euro (utilizate la realizarea celor două acțiuni de flagrant); autorizațiile provizorii nr. 12/2012 și nr. 18/2012 (privind interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediul ambiental); încheierile, și autorizațiile de interceptare și înregistrare a convorbirilor nr. 421/A.I./2012, nr. 445/A.I./2012, nr. 482/A.I./2012, nr. 496/A.I./2012, nr. 596/A.I./20l2 și nr. 629/A.I./2012 (toate emise de Tribunalul București); procesele-verbale și notele de redare a convorbirilor telefonice și ambientale (purtate de inculpați, atât între ei, cât și martorii denunțători); adresa nr. CAB 340/2012, emisă de Administrația Fondului Imobiliar; fișa postului inculpatului C.N.A.; ordonanța de luare a unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor aceluiași inculpat; 17 suporți optici tip CD-R, marca V. și 1 suport optic tip mini DVD+R (conținând înregistrările convorbirilor telefonice și ambientale și imaginilor video captate cu ocazia acțiunilor de flagrant).

În cursul judecății, au fost audiați inculpații C.P., C.N.A., T.A. și S.R.C. (care au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., declarând că recunosc, în totalitate, săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare și că își însușesc probele din faza de urmărire penală) și s-a administrat, la cererea acestora, proba cu înscrisuri, în circumstanțiere.

Tribunalul a constatat că faptele recunoscute de inculpați (dovedite prin probele administrate în faza de urmărire penală, însușite de aceștia în cunoștință de cauză) sunt prevăzute de legea penală, au fost săvârșite cu vinovăție și prezintă pericol social.

Astfel, Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt.

1. La data de 10 aprilie 2012, inculpata C.P., împreuna cu inculpații C.N.A. și S.R.C., au pretins suma de 125.000 euro denunțătorului F.B., lăsându-l să creadă că interveni pe lângă persoane din cadrul Primăriei Municipiului București, cu competența de a aproba închirierea și vânzarea către acesta a unui spațiu comercial aflat în custodia Administrației Fondului Imobiliar, în suprafață de 1.000 mp.

În concret, denunțătorul l-a cunoscut, prin intermediul inculpatului S.R.C., pe inculpatul C.N.A.,. care s-a prezentat ca fiind angajat al Poliției Locale a Sectorului 3. Acesta din urmă i-a spus denunțătorului că inculpata C.P., angajată în cadrul Administrației Fondului Imobiliar, poate interveni pe lângă persoane competente să aprobe închirierea și vânzarea acelui spațiu comercial. Tot inculpatul C.N.A. i-a solicitat denunțătorului să remită suma de bani anterior menționată în două tranșe, prima tranșă fiind de 25.000 euro, la data prezentării actelor pentru întocmirea Contractului de închiriere, iar diferența la semnarea contractului respectiv.

Același inculpat a precizat că se poate implica în demersuri de tranzacționare și cu privire la alte imobile ce au aparținut Primăriei Municipiului București, înmânându-i denunțătorului mai multe copii ale schițelor cadastrale ale acelor imobile. La data de 09 aprilie 2012, inculpații C.P., C.N.A. și S.R.C. s-au întâlnit cu denunțătorul, căruia i-au confirmat susținerile anterioare, cu privire la cuantumul sumei pretinse și modalitatea remiterii acesteia; Cu acea ocazie, inculpata C.P. a menționat că îi cunoaște pe angajații primăriei cu atribuții în aprobarea și semnarea contractelor, precum și pe unul dintre viceprimarii capitalei („mâna dreaptă a primarului S.O.”).

După formularea denunțului, convorbirile telefonice dintre inculpați și martorul denunțător au fost înregistrate, lecturarea transcrierii acestora evidențiind aceleași împrejurări cu privire ia condițiile încheierii contractului de închiriere, cuantumul sumei de bani pretinse și modalitatea remiterii acesteia către inculpați de către martor respectiv. După mai multe negocieri între inculpații C.P. și S.R.C., pe de o parte, și martorul denunțător F.B., pe de altă parte, acesta din urmă Ie-a remis primilor doi suma de 1.000 euro (în două bancnote de câte 500 euro fiecare, provenind din fondul D.N.A., moment care a fost fixat fotografic, conform planșelor existente la dosar.

Banii au fost împărțiți între cei doi inculpați, revenindu-i fiecăruia 500 euro. Ulterior, s-au purtat mai multe convorbiri telefonice (și acestea înregistrate) între inculpații C.P. și S.R.C. și martorul denunțător, cu privire la diferența de sumă. Din acele: convorbiri, rezultă insistențele celor doi inculpați în a obține acea diferență și-încercările lor de a-l convinge pe martorul denunțător de relațiile pe care le au și, ca atare, de posibilitățile existente pentru încheierea contractului de închiriere. în final, martorul denunțător Ie-a oferit suma de 15.000 euro (provenită tot din fondul D.N.A.), care a fost găsită asupra inculpaților de către organele de urmărire penală.

2. Inculpata C.P., cu aportul inculpaților C.N.A. și T.A., a pretins suma de 48.000 euro denunțătoarei P.S.I., pentru concesionarea de către aceasta; a unui spațiu comercial aflat în administrarea A.F.I., situat în centrul istoric al capitalei, pe Strada Franceză. Convorbirile telefonice purtate între cei trei. inculpați au fost interceptate.

În concret, martora denunțătoare P.S.I. a cunoscut-o ;pe inculpata C.P., prin intermediul inculpatului T.A. (agent imobiliar), care îi știa interesul pentru identificarea de spații comerciale. Cel din urmă inculpat i-a spus martorei denunțătoare că prima inculpată are posibilitatea de a face demersuri pe lângă persoane responsabile din cadrul autorităților publice, în schimbul unei sume de băni, pentru aprobarea închirierii imobilelor din centrul istoric al capitalei. La rândul său, inculpatul T.A. a cunoscut-o pe inculpata C.P., prin intermediul inculpatului C.N.A.

Cei trei inculpați s-au întâlnit cu martora denunțătoare, ocazie cu care i-au cerut suma de 160.000 euro, spunându-i că o parte din aceasta era destinata unor persoane responsabile din cadrul A.F.I., mai exact un procent de 30% (adică 48.000 euro) trebuia dat inculpatei C.P. care, la rândul ei, urma să o înmâneze directorului A.F.I., care. aproba semnarea contractului de cesionare sau închiriere. Modalitatea remiterii banilor către inculpata C.P. trebuia stabilita de inculpatul C.N.A. Din înregistrările discuțiilor purtate, a rezultat modul în care inculpații urmau a-și împărți între ei banii primiți de la martora denunțătoare, precum și încercarea lor de a o determina să dea acei bani mai repede către „l.” (persoana menționată a fi viceprimar, cât timp aceasta mai avea atribuții de serviciu, pentru că „veneau alegerile .locale”).

Tot din acele discuții, a rezultat că inculpații T.A. și C.N.A. i-au comunicat martorei denunțătoare că îi vor da suma de 48.000 euro inculpatei C.P., pentru ca aceasta să o înmâneze directorului A.F.I. și viceprimarului „I.”. La data de 29 mai 2012, în urma mai multor discuții telefonice, martora denunțătoare P.S.I. s-a întâlnit cu inculpații T.A. și C.N.A. în incinta patiseriei „Paul” de pe B-dul Regina Elisabeta, situata vis-a-vis de sediul Administrației Fondului Imobiliar, unde eră angajată inculpata C.P. Martora denunțătoare i-a oferit inculpatului T.A. suma de 48.000 euro (provenită din fondul D.N.A.), acest moment fiind fixat fotografic, conform planșelor atașate la dosar.

În același timp, inculpatul C.N.A. a luat înscrisul denumit „contract de împrumut”, pregătit de inculpatul T.A. și semnat de acesta ca martor, ce apărea a fi încheiat între martora denunțătoare și inculpata C.P. și s-a deplasat la locul de munca al acesteia din urmă, A.F.I., pentru a-l semna. Contractul respectiv urma să dea o aparență de legalitate remiterii sumei anterior menționate. Inculpații T.A. și C.N.A. au fost depistați de către organele de urmărire penală, asupra celui dintâi fiind găsită suma de 48.000 euro.

3. În primăvara anului 2011, inculpata C.P. a solicitat denunțătorului S.M. suma de 120.000 euro, din care a primit suma de 25.000 euro, pentru a-i facilita încheierea unui contract de închiriere â unui spațiu comercial situat pe Strada Franceză, în centrul istoric al capitalei, ca urmare a intervențiilor pe care a susținut că le va face pe lângă unul dintre viceprimarii capitalei.

În concret, sesizarea organelor de urmărire penală, prin denunțuri, a fost făcută de S.M. și S.C. Marin, dar, simultan, și de inculpata C.P., care a arătat că a pretins suma respectivă de comun acord cu inculpatul G.I., ce a lăsat să se creadă că, împreuna cu numitul A.I., putea interveni pe lângă unul dintre viceprimarii capitalei, pentru a-l convinge să aprobe denunțătorului contractul de închiriere al imobilului respectiv. Inculpata a precizat că, din cei 25.000 euro, proveniți de la martorul denunțător S.M., i-a dat 3.000 euro inculpatului G.I., pentru a întreprinde demersurile invocate pe lângă acel viceprimar. Inculpata a menționat că, în vederea întâlnirii avute în luna februarie 2011 cu cei doi denunțători, a purtat discuții cu inculpatul G.I., care i-a spus că, împreună cu A.I., pot interveni pe lângă viceprimarul „I.”, în schimbul sumei de 100.000 euro, pentru ca acesta să aprobe închirierea imobilului de pe Strada Franceză. în luna martie 2011, martorul denunțător S.M. i-a dat inculpatei suma de 25.000 euro, avans? din suma totală anterior menționată, perfectându-se, pentru acea sumă, un „contract de împrumut” între cei doi, Convorbirile telefonice dintre inculpata C.P. și inculpatul G.I. au.”fost interceptate, iar în cuprinsul lor se face referire la numitul A.I., împreună cu care ultimul urma să intervină pe lângă persoane competente, din cadrul primăriei capitalei, pentru rezolvarea solicitării martorului denunțător.

4. Inculpata C.P., ajutată de inculpatul C.N.A., a pretins și obținut de la partea vătămată B.V. suma de 15.000 euro, prezentându-i acesteia, în mod mincinos, posibilitatea de a convinge o persoană nenominalizată să cesioneze un contract de închiriere a unui imobil, situat în centrul istoric al capitalei. In concret, partea vătămată, în ideea de a cumpăra un imobil în centru! istoric al capitalei, a avut discuții cu mai mulți cunoscuți. Prietenul său, martorul N.M., i-a făcut cunoștință cu inculpatul C.N.A., care i-a prezentat-o pe inculpata C.P. Aceasta din urmă s-a prezentat ca angajată a A.F.I., cu posibilități de a discuta cu persoana căreia i se închiriase, de către primăria capitalei, un spațiu situat în centrul istoric, pe o stradă la intersecția cu Strada Franceza și de a convinge acea persoană să cedeze contractul de închiriere deținut în favoarea părții vătămate. Ulterior, inculpata C.P. a comunicat părții vătămate că a reușit să îl convingă pe actualul chiriaș al spațiului să cedeze contractul său de închiriere, contra sumei de 15.000 euro. în aceste condiții, partea vătămată a plătit suma respectivă, în echivalentul său în moneda națională, în trei tranșe (o tranșă remisă direct inculpatei C.P. și două tranșe remise acesteia și inculpatului C.N.A., prin intermediul martorului N.M.). Și în acest caz, au fost încheiate două „contracte, de împrumut”, autentificate notarial, la datele de 20 și 24 aprilie 2012, între inculpata C.P. și numitul B.T.N. Inculpata s-a obligat ca, în termen de 40 de zile, să asigure preluarea contractului de închiriere a imobilului și să ramburseze împrumuturile, perfectate pentru a se da o aparență de legalitate cu privire scopul, remiterii sumelor de bani de către partea vătămată către inculpați.

Cuantumul sumei respective (15.000 euro), modalitățile în care s-a realizat remiterea ei și persoanele implicate au rezultat din convorbirile telefonice purtate de acestea, atât între ele, cât și cu partea vătămată B.V. și cu martorul N.M., în același sens fiind și declarațiile acestora din urmă. Drept urmare, Tribunalul a apreciat că nu se poate reține a fi formală declarația de recunoaștere a inculpatului C.N.A., în ceea ce privește infracțiunea de complicitate la înșelăciune. Tribunalul a constatat că încheierea celor două contracte de împrumut, între numitul B.T.N. și inculpata C.P., dovedește existența sumei de 15.000 euro, iar, din ansamblul probatoriului anterior; evidențiat (convorbirile telefonice și declarațiile inculpaților, părții vătămate și martorului), rezultă că acea sumă a fost dată de partea vătămată, prin intermediul sus-numitului, pentru a fi remisă în final inculpaților C.P. și C.N.A. Constatând că faptele anterior menționate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care cei patru inculpați au fost trimiși în judecată, Tribunalul a pronunțat condamnarea fiecăruia dintre aceștia.

La individualizarea pedepselor, Tribunalul a avut în vedere, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gradul concret de pericol social al faptelor (prin care s-a adus atingere atât unor activități de interes public, cât și patrimoniului unei persoane), precum și datele ce îi caracterizează pe inculpați.

Astfel, Tribunalul a reținut că inculpații C.P. și C.N.A. au recunoscut și regretat faptele săvârșite, se află la primul contact cu legea penală, au vârste înaintate și se confruntă cu probleme de sănătate inerente acestora. în plus, inculpata C.P. a adoptat și a crescut un copil a cărui mamă naturală era o persoana lipsită de discernământ.

Cu privire la inculpatul T.A., Tribunalul a reținut că a recunoscut și regretat fapta comisă, nu are antecedente penale, este absolvent de facultate, conduce o agenție imobiliară, iar, potrivit caracterizărilor prezentate, este cunoscut în comunitate ca o persoană liniștită, cinstită, corectă, altruistă și devotată familiei.

Referitor la inculpatul S.R.C., Tribunalul a reținut că și acesta a recunoscut și regretat fapta săvârșită, nu a mai avut tangențe cu legea penală, a absolvit cursuri de bibliotecar-arhivist și agent de vânzări și este o persoană tânără, integrată social, pe care caracterizările vecinilor și colegilor o înfățișează ca având un comportament pozitiv în societate.

Raportat la complexul elementelor obiective și subiective ce caracterizează persoana inculpaților, Tribunalul a apreciat că săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestora a reprezentat doar un accident în viața lor, a cărui rezonanță au conștientizat-o deja. în-consecință, considerând că dublul scop al pedepsei aplicate fiecăruia (sancționator și educativ) poate fi atins și în lipsa executării efective, Tribunalul, a făcut; aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. (în cazul inculpaților C.N. și C.N.A.) și respectiv a celor ale art. 81 din același cod (în cazul inculpaților T.A. și S.C.).

Întrucât, conform probatoriului cauzei, suma de 15.000 euro a aparținut părții vătămate B.V. și a fost dată, în mai multe tranșe, inculpaților C.P. și C.N.A., Tribunalul, admițând acțiunea civilă formulată în procesul penal, i-a obligat pe cei doi inculpați, în solidar, să-i plătească celei dintâi suma respectivă, în. echivalentul ei. în moneda națională. Pentru asigurarea acestei plăți, Tribunalul, în temeiul art. 163 C. proc. pen., a menținut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită în faza de urmărire penală asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului C.N.A.

În privința sumelor obținute din săvârșirea infracțiunilor (altele decât cele provenite din fondul D.NA), Tribunalul a dispus măsura confiscării speciale,

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel în termenul legai Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție (la data de 19 octombrie 2012) și inculpatul C.N.A. (la data de 26 octombrie 2012, printr-o cerere formulată personal, nemotivată, expediată prin poștă).

Prin motivele scrise de apel (filele 4-13, d.a.), susținute întocmai cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 11 martie 2013 (consemnate în încheierea de amânare a pronunțării), Parchetul a criticat sentința penală atacată, ca fiind netemeinică, sub un singur aspect, respectiv acela al modalității de executare a pedepselor aplicate celor patru inculpați, solicitând, în cazul inculpaților C.N. și C.N.A., dispunerea executării efective, în regim de detenție, a pedepselor la care aceștia au fost condamnați în primă instanță (necontestate în ceea ce privește durata lor), iar, în cazul inculpaților T.A. și S.R.C., schimbarea suspendării condiționate cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor stabilite de Tribunal (de asemenea, necontestate în ceea ce privește durata lor).

Prin motivele scrise de apel (filele 29-33, d.a.) și cu ocazia acelorași dezbateri, inculpatul C.N.A., care a beneficiat de asistența juridică a avocatului ales, a criticat sentința primei instanțe, ca fiind nelegală și netemeinică, exclusiv sub aspectul condamnării sale pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, susținând că această soluție se întemeiază pe o. apreciere greșită a probatoriului administrat în faza de urmărire penală și pe neobservarea caracterului contradictoriu al acelui probatoriu, care ar fi trebuit să determine Tribunalul să-i respingă cererea de desfășurare: a judecății conform procedurii simplificate și solicitând, pe latură penală, achitarea lui, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (potrivit motivelor scrise) sau art. 10 alin. (1) lit. d) din același cod (conform susținerii din dezbateri) ori trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar, pe latură civilă, respingerea acțiunii civile formulate de partea vătămată B.V. și ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor sale. Inculpatul nu a formulat nicio critică cu privire la soluția pronunțată de prima instanță în cazul infracțiunii continuate de complicitate la trafic de influență, precizând, dimpotrivă, în motivele scrise de apel, că recunoaște săvârșirea acelei infracțiuni.

Prin decizia penală nr. 63/ A din 18 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul C.N.A. împotriva Sentinței penale nr. 708/ F din data de 17 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 23481/3/2012.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

A fost înlăturată, cu privire la inculpata C.P., aplicarea dispozițiilor art. 861 și urm. C. pen. și s-a dispus executarea efectivă, în regim de detenție, a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată acesteia prin sentința penală apelată.

A fost înlăturată, cu privire ia aceeași inculpată, aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. și s-a dispus executarea, pe durata pedepsei rezultante a închisorii, a pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultanta a închisorii durata reținerii și arestării preventive, de la data de 29 mai 2012 până la data de 17 octombrie 2012.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului C.N.A. prin sentința penală. apelată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În temeiul art. 26 rap. la art. 257 C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale) în ret la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru, săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată:

În temeiul art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. și la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea, infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

În temeiul aii. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. 1 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse și aplicată inculpatului, ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 ani și 6 luni închisoare.

Au fost înlăturate, și cu privire la acest inculpat, aplicarea dispozițiilor art. 861 și urm. C. pen. și s-a dispus executarea efectivă, în regim de detenție, a pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare.

Au fost înlăturate, cu privire la același inculpat, aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. și dispune executarea, pe durata pedepsei rezultante a închisorii, a pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă a închisorii durata reținerii și arestării preventive, de la data de 29 mai 2012 până la data de 17 octombrie 2012.

În temeiul art. 163 alin. (1) și 2 C. proc. pen., s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului, luată prin Ordonanța nr. 151/P/2012 din data de 14 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, numai asupra imobilului aflat în proprietatea inculpatului C.N.A. (situat în municipiul București, Strada Ioniță Cigan, cu o valoare de impunere de123.995 lei), până la concurenta sumei de 15.000 euro, în vederea reparării pagubei cauzate părții civile B.V.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Cu ocazia judecării apelurilor, instanța de apel a respins cererea inculpatului apelant C.N.A.; de audiere a părții vătămate B.V., apreciind-o inadmisibilă în raport cu procedura parcursă de judecata în primă instanță.

În schimb, la cererea inculpatului intimat T.A., instanța de apel a încuviințat acestuia proba cu înscrisuri, în circumstanțiere, care a fost administrată, prin depunerea la dosar a acelor înscrisuri {filele 49-56, d.a.).

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, instanța de apel a constatat că ambele apeluri cu care a fost sesizată sunt fondate, în limitele și pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

I. Referitor la infracțiunea de trafic de influentă, s-a constatat că prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală (însușit, fără rezerve, de către toți cei patru inculpați), care nu a fost contestată prin niciunul dintre apelurile declarate în cauză.

Astfel, s-a reținut, asemenea primei instanțe, ca fiind dovedite, în afara oricărui dubiu, următoarele fapte (ce vor fi expuse în ordine cronologică), recunoscute, în totalitate, de către inculpații la care se referă sentința penală apelata:

1. În luna februarie 2011, inculpata C.P. (angajată, în funcția de referent, la Administrația Fondului Imobiliar) a pretins de la denunțătorul S.M., în prezența martorului S.C.M. (prieten cu acesta), suma de 120.000 euro, lăsându-l să creadă că, în schimbul acestei sume, poate interveni, împreună cu coinculpatul G.I. (față de care judecata a fost disjunsă), pe lângă persoane cu funcții de conducere din cadrul Primăriei municipiului București, inclusiv unul dintre viceprimari, pentru aprobarea încheierii, în favoarea denunțătorului, a unui contract de închiriere privitor la un imobil situat la intersecția Străzii Șelari cu Strada Franceză, în centrul istoric al capitalei; la începutul lunii martie 2011, denunțătorul S.M. i-a remis inculpatei C.P. suma de 25.000 euro, reprezentând un avans din suma pretinsă de aceasta; pentru mascarea scopului remiterii acestei sume și pentru ca denunțătorul S.M. să-și asigure o garanție a restituirii ei, în cazul când intervenția promisă de inculpata C.P. nu ar fi avut finalitatea dorită, între cele două persoane a fost încheiat, în mod fictiv, la data de 04 martie 2011, un contract de împrumut fără dobândă, având ca obiect tocmai suma de 25.000 euro; conform declarației inculpatei C.P., din suma de bani primită de la denunțătorul S.M., și-a oprit pentru ea suma de 22.000 euro (în privința căreia prima instanță a dispus, în mod legal, măsura confiscării), iar restul de 3.000 euro l-a remis inculpatului G.I. (judecat într-o cauză separată).

Această situație de fapt rezultă din declarațiile concordante ale denunțătorului S.M., martorului S.C. Marian și inculpatei C.P. (filele 70-79 și 90-93, vol. II, d.u.p.), din contractul fictiv de împrumut anterior menționat (fila 118 d.u.p.), din procesele - verbale de transcriere a convorbirilor telefonice și a dialogului ambiental dintre inculpata respectivă și inculpatul G.I. (filele 119-127 și 130-140, vol. II, d.u.p.) și din procesul-verbal de confruntare dintre cei doi inculpați (filele 141-147, vol. II, d.u.p.).

2. La începutul lunii aprilie 2012, inculpata C.P. (angajată, în funcția de referent, la Administrația Fondului Imobiliar) a pretins de la denunțătorul F.B. suma de 125.000 euro, lăsându-l să creadă că, în schimbul acestei sume, îi poate facilita închirierea și apoi cumpărarea unui spațiu comercial din zona centrului istoric al capitalei, prin. intervenții la persoane competente din cadrul Primăriei municipiului București, inclusiv viceprimarul cu drept de semnătură pentru astfel de tranzacții; întâlnirea dintre denunțătorul F.B. și inculpata C.P. a fost mijlocită de inculpatul C.N.A. (inspector în cadrul Poliției Locale a Sectorului 3 București), care i-a prezentat celui dintâi posibilitățile de intervenție, contra cost,” ale celei din urmă, în scopul anterior menționat, sens în care i-a și înmânat copiile schițelor cadastrale ale mai multor imobile din zona respectivă; la rândul său, inculpatul C.N.A. fusese pus în contact cu denunțătorul F.B. de către inculpatul S.R.C.; la data de 12 aprilie 2012, denunțătorul F.B. i-a remis inculpatei C.P., în prezența inculpatului S.R.B., suma de 1.000 euro (provenită din fondul special al D.N.A.), suma respectivă fiind împărțită apoi, în mod egal, între cei doi inculpați/ fiecare obținând astfel suma de 500 euro (pe care inculpata C.P. a restituit-o, ulterior, organelor de urmărire penală, iar, în privința sumei primite de inculpatul S.R.B., s-a dispus în mod legal, de către prima instanță, măsura confiscării); la data de 13 aprilie 2012, denunțătorul F.B. i-a remis inculpatului S.R.B. băuturi alcoolice în valoare de 500 lei (sumă în privința căreia prima instanță a dispus, de asemenea, în mod legal, măsura confiscării); la data de 22 aprilie 2012, după mai multe negocieri, purtate atât direct (la data de 18 aprilie 2012), cât și telefonic, denunțătorul F.B. i-a remis inculpatei C.P., în prezența inculpatului S.R.B., suma de 15.000 euro (provenită din fondul special al D.N.A.), care, urmare a organizării unei acțiuni de prindere în flagrant, a fost găsită asupra celei dintâi și, astfel, recuperată.

Această situație de fapt rezultă din declarațiile concordante ale denunțătorului F.B. și ale inculpaților C.P. și S.R.C. (filele 207-213, 218-220,229-233 și 244-250), din procesele-verbale întocmite cu ocazia primei acțiuni de supraveghere din data de 12 aprilie 2012 și respectiv cu prilejul constatării infracțiunii flagrante din data de 22 aprilie 2012, împreună cu planșele fotografice aferente (filele 251-276 și 289-303, voii, d.u.p.), din procesele-verbale de transcriere a dialogurilor ambientale și a convorbirilor telefonice purtate între persoanele implicate [filele 277-286, 304-335, 338-365 și 368-392, voii, d.u.p.) și din înscrisurile puse la dispoziția organelor de urmărire penală de către denunțătorul F.B. (filele 393-407 și 411-415, vol. I, d.u.p). Inculpatul C.N.A., care, în faza de urmărire penală, s-a prevalat de dreptul la tăcere, a recunoscut, la rândul lui, fapta imputată, conform declarației din cursul judecății (fila 185, d.f.).

3. În cursul lunii mai 2012, inculpata C.P. (angajată, în funcția de referent, la Administrația Fondului Imobiliar) a pretins de la denunțătoarea P.S.I. suma de 48.000 euro, lăsând-o să creadă. că, în schimbul acestei sume, poate interveni pe lângă persoane competente din cadrul instituției unde lucra (făcând referire la director) și al Primăriei municipiului București (făcând referire la un viceprimar), în vederea concesionării către denunțătoare a unui spațiu comercial situat în zona centrului istoric al capitalei, pe Strada Covaci; întâlnirea dintre denunțătoarea P.S.I. și inculpata C.P. a fost mijlocită de inculpații C.N.A. (inspector în cadrul Poliției Locale a Sectorului 3 București) și T.A. (de profesie agent imobiliar); din suma pretinsă, 30.000 euro urmau să-i revină inculpatei C.P., iar diferența de 18.000 euro urma să fie împărțită între inculpații C.N.A. și T.A.; pentru mascarea scopului remiterii sumei anterior menționate, s-a convenit încheierea fictivă a unui contract de împrumut între denunțătoarea P.S.I. și inculpata C.P.; la data de 29 mai 2012, denunțătoarea P.S.I. și inculpații C.N.A. și T.A. s-au întâlnit la o patiserie situată vis-a-vis de sediul Administrației Fondului Imobiliar (unde lucra inculpata C.P.); denunțătoarea P.S.I. i-a înmânat-inculpatului T.A. suma de 48.000 euro (provenită din fondul special al D.N.A.), numărată de acesta; inculpatul C.N.A. a plecat spre locul de muncă al inculpatei C.P., pentru a-i prezenta, în vederea semnării, contractul fictiv de, împrumut; după semnarea de către inculpata C.P. a contractului respectiv, în calitate de împrumutat, inculpatul C.N.A. a revenit la locul unde îl așteptau, denunțătoarea P.S.I. și inculpatul T.A., care au semnat și ei acel. contract, în calitățile de împrumutător și respectiv martor; inculpatul C.N.A. a semnat, la rândul său, acel contract, în calitate de martor și a asigurat-o pe denunțătoarea P.S.I. că, ;în cel mai scurt timp, se va încheia contractul de concesiune pe care aceasta îl dorea; fiind organizată o acțiune de prindere în flagrant, suma de 48.000 euro a fost găsită asupra inculpatului T.A. și recuperată,, cu aceeași ocazie fiind descoperit și contractul fictiv de împrumut, purtând semnăturile tuturor celor patru persoane implicate.

Această situație de fapt rezultă din declarațiile concordante ale denunțătoarei P.S.I. și ale inculpaților C.P. și T.A. (filele 3-9, 25-26 și 75-79, vol. I, d.u.p.), din procesele-verbale întocmite cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, împreună cu planșele fotografice aferente (filele 88-92 și 94-127, vol. I, d.u.p), din contractul fictiv de împrumut anterior menționat (fila 93, vol. I, d.u.p.) și din procesele-verbale de transcriere a dialogurilor ambientale și a convorbirilor telefonice purtate între persoanele implicate (filele 133-156 și 159-199, vol. I, d.u.p.). Inculpatul C.N.A., care, în faza de urmărire penală, s-a prevalat de dreptul la tăcere, a recunoscut, la rândul lui, și această faptă, conform declarației din cursul judecății (fila 185).

Raportat la situația de fapt anterior menționată (pct. 1, 2 și 3), Curtea constată că faptele inculpaților C.P. (3 acte materiale), C.N.A. (2 acte materiale), S.R.C. și T.A. (fiecare câte un act material) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în .forma de participație a autoratului, în cazul celei dintâi și respectiv a complicității, reglementată de art. 26 C. pen., în cazul ultimilor trei.

Referitor la încadrarea juridică, s-a observat că, prin prinderea. în flagrant realizată cu privire la fapta menționată la pct. 2, a încetat rezoluția infracțională luată de inculpații C.P. și C.N.A., astfel că fapta ulterioară a acestora, descrisă la pct. 3, nu mai putea fi, în mod obiectiv, săvârșită în realizarea aceleiași rezoluții infracționale. în această situație, s-ar fi impus a se reține în sarcina inculpatei-C.P. o infracțiune continuată de trafic de influență (cu privire la actele materiale menționate la pct. 1 și 2), în incriminarea prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și, în concurs real cu aceasta, o infracțiune simplă de trafic de influență (cu privire la fapta descrisă la pct. 3), în incriminarea prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar, în sarcina inculpatului C.N.A., două infracțiuni simple, aflate în concurs real, de complicitate la trafic de influență (cu privire la faptele menționate la pct. 2 și 3), fiecare în . incriminarea prevăzută de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.

De asemenea, s-a observat că, în condițiile în care faptele descrise la pct. 2 și 3 au fost săvârșite de câte trei persoane împreună, s-ar fi impus reținerea, cu privire la fiecare dintre cei patru inculpați, a circumstanței agravante legale prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Instanța de apel a apreciat că nu poate proceda însă la reformarea sentinței penale apelate, sub aspectul încadrării juridice, prin prisma celor două observații anterior menționate, întrucât apelul Parchetului (astfel cum a fost motivat în scris și susținut oral cu ocazia dezbaterilor) s-a referit numai la modalitatea de executare a pedepselor aplicate celor patru inculpați, iar nu și la întinderea acelor pedepse, care nu a fost contestată, în cazul nici unuia dintre ei. Or, reținerea încadrării juridice anterior menționate ar conduce, în privința inculpaților C.P. și C.N.A., la aplicarea a câte unei noi pedepse, în considerarea concursului de infracțiuni (formă de pluralitate mai gravă decât infracțiunea continuată), iar,. în privința tuturor celor patru inculpați, la o nouă individualizare a pedepselor, prin prisma circumstanței agravante legale anterior menționate.

În aceste condiții, instanța de apel a menținut, cu privire la infracțiunea analizată, încadrarea juridică stabilită de prima instanță, reținând că, în cazul inculpaților C.P. și C.N.A., aceasta îmbracă forma continuată, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.).

II. Referitor la infracțiunea de înșelăciune, în forma de participație a autoratului (în cazul inculpatei C.P.) și respectiv a complicității (în cazul inculpatului C.N.A.), s-a constatat, în prealabil, că, prin declarațiile formulate în fața primei instanțe la termenul din data de 26 septembrie 2012, mai înainte de începerea cercetării judecătorești (filele 185-186, d.f.), ambii inculpați au precizat că recunosc, în totalitate, săvârșirea infracțiunilor de care sunt acuzați (inclusiv infracțiunea în discuție), astfel cum au fost reținute în actul de sesizare, că le sunt cunoscute și își însușesc probele administrate în faza de urmărire penală (care le-au fost aduse la cunoștință, în întregul lor, cu ocazia prezentării materialului de. urmărire penală), că nu solicită administrarea altor probe și că, în consecință, doresc ca judecata să se realizeze conform procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 din Codul de procedură penala, bazată pe recunoașterea vinovăției.

În ceea ce îl privește pe inculpatul C.N.A., care, prin motivele de apel susținute, a contestat această procedura simplificată de judecată, s-a constatat că declarația sa, de recunoaștere integrală a faptelor imputate și cererea lui, de judecare potrivit acelei. proceduri, au fost formulate în fața primei instanțe în prezența apărătorului ales și, de asemenea, că acest inculpat nu s-a exprimat niciodată, personal, în. sensul retractării declarației respective, cu privire la infracțiunea de complicitate la înșelăciune, pe care, în prezent, o contestă. în acest sens, s-a observat că, prin motivele de apel, astfel cum au fost formulate în scris și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, inculpatul nu a contestat săvârșirea faptei, în materialitatea ei, ci s-a apărat afirmând că acea faptă fie nu este prevăzută de legea penală, ci este generatoarea unui litigiu civil (solicitând achitarea pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.), fie că nu întrunește, pe latură obiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii anterior menționate (solicitând achitarea pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.).

Totodată, s-a constatat că obiecția formulată de inculpat în ceea ce privește procedura simplificată de judecată se referă exclusiv la infracțiunea de complicitate la înșelăciune (iar nu și la infracțiunea continuată de complicitate la trafic de influență, despre care a precizat, și în motivele scrise de apel, că o recunoaște), fiind astfel inadmisibilă, întrucât, conform art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., procedura respectivă are, un caracter indivizibili putându-se aplica fie tuturor faptelor menționate în actul de sesizare, fie nici uneia dintre ele.

S-a mai constatat că, potrivit art. 3201 alin. (4) și (8) din C. proc. pen. (astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 121/2011), în situația formulării unei cereri de desfășurare a judecății conform procedurii simplificate (astfel cum s-a întâmplat și în speță), instanța nu o poate respinge decât atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a. fost săvârșită de inculpat, în caz contrar trebuind să soluționeze cauza potrivit acelei proceduri și pe baza acelor probe.

În speță, s-a constatat că prima instanță a procedat, în mod legal, la judecarea cauzei conform procedurii simplificate, în condițiile în care inculpatul C.N.A. a formulat în mod expres și explicit o astfel de cerere, iar probatoriul administrat în faza de urmărire penală (însușit integral de acesta) dovedește, cu certitudine, nu numai că fapta de care este acuzat există și a fost săvârșită de către el (împrejurări, de altfel, necontestate), dar și că acea faptă constituie infracțiune, în încadrarea juridică menționată în actul de sesizare.

Astfel fiind, s-a constatat că nu există niciun motiv legal pentru trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, după cum s-a solicitat, în dezbateri, de către apărătorul ales al inculpatului C.N.A.;

În ceea ce privește situația de fapt, s-a constatat că aceasta se prezintă astfel: în cursul lunii martie 2012, efectuând demersuri pentru închirierea sau cumpărarea unui imobil situat în centrul istoric al capitalei, partea vătămată B.V. I-a cunoscut, prin intermediul unui prieten al său (martorul N.M.), pe inculpatul C.N.A., care i-a spus că inculpata C.P. îl poate ajuta ;să preia un contract de închiriere privind un imobil din acea zonă, întrucât chiriașul de la acel moment nu mai putea suporta cheltuielile mari de întreținere; după aproximativ o săptămână, a avut loc o întâlnire, la care au participat toate cele patru persoane anterior menționate (partea vătămată, martorul și cei doi inculpați); cu acea ocazie, inculpata C.P., care s-a prezentat drept angajată a Administrației Fondului Imobiliar, i-a spus părții vătămate B.V. că îl poate convinge pe chiriașul, (nenominalizat) al unui imobil situat pe Strada Franceză, cu o suprafață de aproximativ 1.000 mp, să îi cedeze contractul de închiriere; ulterior, inculpata C.P. i-a comunicat părții vătămate B.V. că a reușit să îl convingă pe acel chiriaș să procedeze în: sensul anterior menționat și că acesta pretinde, în schimbul cedării contractului de închiriere, suma de 15.000 euro; partea vătămată B.V. a fost de acord cu plata acestei sume și a convenit cu inculpata C.P. ca remiterea sumei respective către aceasta din urmă să fie mascată prin încheierea unui contract fictiv de împrumut; în acest sens, au fost încheiate, la datele de 20 și 24 aprilie 2012, două contracte de împrumut, ambele fără dobândă (autentificate fiecare de către un notar public), pentru sumele de 10.000 euro și respectiv 5.000 euro, în care, la-cererea părții vătămate, un prieten al său, B.T.N. figurează. în calitate de împrumutător, iar inculpata C.P. (care a fost însoțită, la încheierea ambelor contracte, de inculpatul C.N.A.) este menționată în calitate de împrumutat; în realitate, sumele respective, în echivalentul lor în lei, au fost remise inculpatei C.P., în trei tranșe, de către partea vătămată B.V., prin intermediul prietenului său (martorul N.M.) și al inculpatului C.N.A., în scopul convenit cu aceasta.

Această situație de fapt rezultă din declarațiile concordante ale părții vătămate B.V. și martorului N.M. (filele 5-7și 14-18 vol. II, d.u.p.), din contractele de împrumut autentificate din data de 20 aprilie 2009 de către notarul public F.D. și respectiv din data de 24 aprilie 2009 de către notarul public A.C.G.V. (filele 8-13, vol. II, d.u.p.), din procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între inculpații C.P. și C.N.A., pe de o parte și între fiecare dintre aceștia și martorul N.M., pe de altă parte (filele 19-51, vol. II, d.u.p.), din declarația inculpatei C.P. [filele 35-36, vol. I, d.u.p.) și din adresa din data de 08 iunie 2012, emisă de Administrația Fondului Imobiliar (filele 150-152, vol. II, d.u.p.).

Referitor la situația de fapt expusă, lecturând motivele scrise de apel (filele 29-33, d.a.), s-a constatat că inculpatul C.N.A. nu o neagă, în ceea ce privește derularea evenimentelor anterior menționate, criticile sale întemeindu-se, în esență, pe următoarele aspecte; contradicțiile din și dintre declarațiile părții vătămate B.V. și ale martorului N.M., cu privire la cuantumul sumelor plătite inculpatei C.P. în fiecare dintre cele trei tranșe,și modalitățile concrete în care s-a realizat fiecare plată și respectiv împrejurarea că, pe de o parte, împrumutătorul menționat în cele două contracte; este B.T.N., care nu a formulat plângere penală în calitate de singură parte vătămată, iar, pe de altă parte, că, prin încheierea acelor contracte, partea vătămată B.V. și-a asigurat garanția recuperării sumei plătite, prin intermediul lui B.T.N., inculpatei C.P., putând formula o acțiune civilă în pretenții față de aceasta din urmă.

Analizând aceste critici, prin raportare la probatoriul din faza de urmărire penală (însușit de inculpat), instanța de apel a constatat că sunt nefondate.

Astfel, sub primul aspect, s-a reținut că, indiferent de cuantumul în lei al fiecărei tranșe și de modalitatea în care s-a realizat în concret fiecare plată, suma totală remisă inculpatei C.P. a fost echivalentul sumei de 15.000 euro, fapt recunoscut de aceasta și confirmat, în afara oricărui dubiu, de clauzele celor două contracte fictive de împrumut, al căror obiect însumat îl constituie tocmai acea sumă.

Sub cel de-al doilea aspect, s-a reținut caracterul fictiv al încheierii celor două contracte de împrumut, atât în ceea ce privește părțile contractante, cât și în ceea ce privește cauza remiterii sumelor de bani la care acestea se referă. Astfel, atât partea vătămată B.V. și martorul N.M., cât și inculpata C.P., prin declarații care se coroborează între ele, au confirmat că, deși în acele contracte apare drept împrumutător numitul B.T.N., în realitate sumele de bani menționate în acestea (în total 15.000 euro) au fost date de partea vătămată, care a apelat la ajutorul sus-numitului, prietenul său, întrucât, la momentul autentificării primului contract, nu avea actul de identitate asupra sa, iar, cu ocazia autentificării celui de-al doilea contract, a considerat că este bine să procedeze în mod similar. De asemenea, atât partea vătămată B.V. și martorul N.M., cât și inculpata C.P., prin declarații concordante, au confirmat că sumele respective nu reprezentau, în realitate, obiectul unor împrumuturi. Referitor la cauza reală a remiterii acelor sume, inculpata C.P. a susținut că, în schimbul lor, a promis să intervină pe lângă persoane competente din cadrul Primăriei municipiului București pentru a aproba încheierea unui contract de închiriere ă imobilului, iar nu pe lângă pretinsul chiriaș al acestuia, în vederea cedării contractului său de închiriere, astfel cum rezultă din declarațiile părții vătămate B.V. și martorului N.M./ singurele care se coroborează între ele, dar și cu mențiunile din adresa anterior citată a Administrației Fondului Imobiliar, din care rezultă că imobilul în discuție face obiectul unor acțiuni civile în evacuare, deja admise de instanțele judecătorești, după ce s-a decis, încă din anul 2005, rezilierea contractului de închiriere cu fostul chiriaș (SC C. SRL) și urmează a se proceda. la eliberarea sa și la efectuarea unor lucrări de reabilitare, întrucât prezintă pericol de prăbușire, astfel că, în mod logic, autoritatea publică competentă nu intenționa, la momentul faptei, să îl închirieze, pentru ca inculpata. C.P. (angajată a Administrației Fondului Imobiliar și cunoscătoare, în această calitate, a situației juridice și faptice a .imobilului): să-și poată trafica influența pe lângă funcționarii din acea autoritate, în. acest scop.

În realitate, astfel cum au declarat partea vătămată B.V. și martorul N.M., inculpata C.P., beneficiind de sprijinul concomitent al inculpatului C.N.A. (care i-a intermediat întâlnirea cu partea vătămată, a însoțit-o la încheierea ambelor contracte fictive de împrumut și a primit, pentru aceasta, o parte din suma de bani pretinsă), a indus-o în eroare pe partea, vătămată, prezentându-i ca adevărată o faptă mincinoasă (posibilitatea de a convinge o. persoană nenominalizată să-i cedeze contractul de închiriere al imobilului în discuție, care, astfel cum deja s-a evidențiat, nici nu mai avea, în mod legal,, un chiriaș și nici nu se intenționa, la acel moment, a mai fi închiriat, deoarece necesita lucrări urgente de reabilitare, aflându-se în prag de prăbușire) șt obținând, de la aceasta, în mod injust, pentru sine, suma de 15.000 euro, cu care a prejudiciat-o, situație în care, contrar celor susținute de. inculpatul. C.N.A., Curtea constată că fapta este prevăzută de legea penală și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., în forma de participație a autoratului (în cazul inculpatei C.P.) și respectiv a complicității, conform art. 26 C. pen. (în cazul inculpatului respectiv), soluția de condamnare fiind astfel legală și temeinică.

În sprijinul celor anterior reținute, instanța de apel a evidențiat și faptul că modalitatea de mascare a cauzei reale a remiterii sumei de bani (încheierea unor contracte fictive de împrumut) nu era nouă pentru niciunul dintre cei doi inculpați, care au folosit, acționând tot împreună, aceeași metodă, și în cazul faptei de trafic de influență denunțate de P.S.I. (descrisă la pct. l.3).

Sub aspectul încadrării juridice, s-a menționat că, în mod corect, nu s-au reținut și variantele agravante prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., întrucât încheierea celor două contracte fictive de împrumut nu a reprezentat un element constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, ci, astfel cum s-a arătat deja, un mijloc de a ascunde cauza reală a plății făcute de partea vătămată B.V., ca urmare a inducerii sale în eroare, către inculpata C.P.

Împrejurarea că nu s-a dovedit că inculpatului C.N.A. i-ar fi revenit vreo parte din suma de bani pretinsă și primită, inclusiv prin. intermediul său, de la partea vătămată B.V., de către. inculpata C.P., al cărei complice a fost, este nerelevantă sub aspectul existenței infracțiunii, care nu este condiționată, în cazul formei de participație ce se reține în privința sa (complicitatea), de obținerea unui folos material propriu.

Aceeași împrejurare nu împiedică nici angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului C.N.A., alături de inculpata C.P., întrucât participarea amândurora la săvârșirea unei fapte ilicite, cauzatoare de prejudiciu material în dauna părții vătămate B.V., angajează răspunderea lor solidară față de aceasta, potrivit art. 998-999 și art. 1003 C. civ. (în reglementarea în vigoare la data acelei fapte), astfel încât, contrar criticii formulate în apelul primului inculpat, Curtea constată că acțiunea civilă exercitată în procesul penal a fost în mod legal și temeinic admisă de către prima instanță, împotriva ambilor inculpați.

Susținerea inculpatului C.N.A., că partea vătămată B.V. are deja asigurată garanția recuperării sumei plătite, prin intermediul lui B.T.N., inculpatei C.P., putând formula o acțiune civilă în pretenții față de aceasta din urmă, întemeiată pe cele două contracte de împrumut, este și ea nefondată, întrucât, după cum s-a motivat anterior, contractele respective au un caracter fictiv, „iar temeiul angajării răspunderii civile a tuturor participanților la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (ca autor și complice) nu este contractual, ci delictual, în raport cu fapta ilicită săvârșită împreună. De altfel, cele două contracte de împrumut nu îl privesc pe inculpatul în discuție, care nu este parte, nici măcar simulată, în vreunul dintre ele.

În final, instanța de apel a observat contradicția din susținerile apărării, care, în cuprinsul motivelor scrise de apel, pretinde, pe de o parte, că adevărata parte vătămată ar fi împrumutătorul din contractele de împrumut (B.T.N.), care nu a formulat plângere penală, în timp ce B.V. nu ar avea calitatea cerută de lege pentru a se constitui parte civilă în cauză, iar, pe de altă parte, că acesta din urmă își poate recupera suma plătită, prin intermediul celui dintâi, invocând tocmai acele contracte ceea se echivalează cu recunoașterea implicită a caracterului fictiv al contractelor respective.

III. Referitor la individualizarea pedepselor, instanța de apel a reținut, în prealabil, acordarea legală a beneficiului prevăzut de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în sensul reducerii cu o treime a limitelor speciale prevăzute în normele de incriminare incidente, pentru toți cei patru inculpați, inclusiv pentru inculpatul C.N.A., în condițiile în care, în pofida apărărilor formulate de acesta în apel, se constată, pentru argumentele mai sus expuse, că cererea sa, de desfășurare,. a judecății potrivit procedurii simplificate, este validă, iar declarația lui, de recunoaștere în totalitate a faptelor descrise în actul de sesizare, este conformă cu probatoriul administrat în faza de urmărire penală, .care îi dovedește, mai presus de orice îndoială, vinovăția în săvârșirea tuturor acelor fapte.

Pornind de la această premisă, s-a constatat că pedepsele aplicate de prima instanță sunt legale, iar, în cazul inculpaților C.P., S.R.C. și T.A., și temeinice (aspect, de. altfel, necontestat), durata, acestora fiind proporțională cu gravitatea faptelor comise de fiecare și justă în raport cu circumstanțele personale proprii, corect evidențiate de prima instanță.

În schimb, în cazul inculpatului C.N.A.,; instanța de apel a constatat, din oficiu, că se impune o diferențiere a pedepselor aplicate acestuia în raport cu cele aplicate inculpatei C.P., apreciind injustă hotărârea primei instanțe de a stabili, în cazul amândurora, pedepse similare. în acest sens, Curtea are în vedere forma de participație a inculpatului C.N.A. (care, în cazul ambelor infracțiuni reținute în sarcina sa, a îmbrăcat forma complicității), mai puțin gravă decât cea a inculpatei C.P. (autoare nemijlocită a tuturor faptelor anterior descrise), participarea acestuia la săvârșirea a numai două dintre actele materiale de trafic de influență, spre deosebire de aceeași inculpată, autoare a trei asemenea acte materiale, precum și beneficiul urmărit a fi obținut prin săvârșirea infracțiunilor, mai redus în raport cu cel preconizat de inculpata respectivă. în considerarea tuturor acestor împrejurări, instanța,de apel;a apreciat că este echitabil a aplica inculpatului C.N.A. pedepse ușor mai mici decât cele stabilite de prima instanță pentru inculpata C.P., dar mai mari decât cele aplicate de aceeași instanță inculpaților S.R.C. și T.A. (fiecare dintre ei complice la câte un singur act material de trafic de influență), respectiv câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru fiecare dintre cele două infracțiuni reținute a fi fost săvârșite de către acesta, sens în care urmează a-i admite apelul.

Instanța de .apel nu a reținut, în defavoarea inculpatului C.N.A., împrejurarea că, în faza de urmărire penală, a refuzat să dea declarații, întrucât, procedând astfel, acesta nu a făcut decât să-și manifeste un drept recunoscut de lege, respectiv dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor, instanța de apel a constatat fondată critica Parchetului, însă numai în cazul inculpaților C.P. și C.N.A., iar nu și al inculpaților S.R.C. și T.A.

Astfel, instanța de apel a apreciat că, în ceea ce îi privește pe primii doi inculpați, numai executarea efectivă, în regim de detenție, a pedepselor rezultante stabilite conform art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., de 3 ani închisoare (în cazul inculpatei C.P.) și de 2 ani și 6 luni închisoare (în cazul inculpatului C.N.A.), poate asigura realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., respectiv sancționarea justă a acestora, dar și îndreptarea lor, pentru a nu mai comite în viitor alte infracțiuni.

- în acest sens, s-a reținut că ambii inculpați au săvârșit câte două infracțiuni, dintre care una în formă continuată, folosind un mod de operare asemănător și conlucrând fructuos între ei, conform unei înțelegeri prealabile, care îi conferea inculpatului C.N.A. rolul de „săgeată” și „principal colaborator” al inculpatei C.P., pentru care recruta persoane înstărite, dispuse să plătească sume importante de bani, în vederea realizării unor interese imobiliare, cei doi inculpați urmărind să obțină astfel, în mod ilicit, prin trafic de influență sau inducere în eroare, foloase materiale foarte mari, de ordinul zecilor de mii de euro. De asemenea, Curtea reține că perseverența infracțională a inculpaților, dovedită de împrejurările anterior menționate, nu i-a împiedicat să stăruie pe această cale chiar și după descoperirea, în flagrant, a uneia dintre fapte (cea descrisă la pct. 1.2), astfel că, la interval de numai aproximativ o lună, au săvârșit, tot împreună/ folosind același mod de operare, o faptă similară (ce e descrisă la pct. 1.3). Totodată, Curtea reține, pe baza fișelor de post (filele 153-155 și 159-162, vol. II, d.u.p.), și calitatea de funcționari publici a ambilor inculpați (C.P. fiind referent în cadrul Administrației Fondului Imobiliar, iar inculpatul C.A.N. inspector în cadrul Poliției Locale a Sectorului 3 București), exploatată de aceștia, fără scrupule, ca un mijloc important de convingere a celor trei denunțători și a părții vătămate, în sensul de a le: remite, în scopuri frauduloase, sume foarte mari de bani.

Raportat la toate aspectele anterior evidențiate, instanța de apel a apreciat ca fiind lipsite de relevanță, din perspectiva modalității de executare a pedepselor, circumstanțele personale ale inculpaților, în cazul cărora absența antecedentelor penale constituie o situație sine qua non a funcțiilor publice deținute, astfel că nu poate fi reținută ca un merit al acestora și pe care nici vârsta matură, nici studiile superioare, nici situația familială, nici starea de sănătate (de care se prevalează în prezent) nu i-au împiedicat să comită, în mod repetat, fapte penale grave, motivate de interese materiale meschine.

Astfel fiind., instanța de apel constată că simpla pronunțare a condamnării, neurmată de executarea efectivă a pedepselor aplicate,, nu asigură o sancționare justă a celor doi inculpați și nici nu este suficientă pentru a-i determina să nu mai săvârșească infracțiuni, chiar comportamentul lor, de a nu renunța la conduita infracționala, în pofida descoperirii în flagrant a uneia dintre fapte (care nu a fost urmată, la acel moment, de luarea, în ceea ce îi privește, a unei măsuri preventive privative de libertate), constituind un argument puternic și de necombătut în acest sens.

În schimb, în ceea ce îi privește pe inculpații S.R.C. și T.A., instanța de apel, reținând în prealabil că durata pedepselor aplicate acestora nu a fost contestată de Parchet, a constatat, contrar criticii acuzării, că nu se justifică schimbarea modalității de executare a acelor pedepse, din suspendare condiționată în suspendare sub supraveghere.

În acest sens, s-a reținut că cei doi inculpați au săvârșit, fiecare, câte un singur act material, de complicitate la trafic de influență, au avut doar rolul de intermediari, au abandonat activitatea infracțională, imediat, .după prinderea în flagrant și au cooperat, încă de la începutul cercetărilor, cu organele judiciare, ajutând la stabilirea completă a situației de fapt, ceea ce dovedește că au conștientizat deja gravitatea faptelor comise și și-au asumat, cu deplină responsabilitate, consecințele acestora, astfel că nu prezintă riscul reiterării comportamentului infracțional. în același timp, s-a reținut că ambii inculpați beneficiază de referințe personale favorabile (au domicilii cunoscute, familii organizate, o pregătire profesională și locuri de muncă stabile), astfel că nu necesită măsuri stricte de supraveghere pe durata termenului de încercare,

V. Referitor la măsura asigurătorie, instanța de apel a constatat, din oficiu, că, în mod nelegal, prima instanță a dispus menținerea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului C.N.A. (singurul despre care verificările efectuate în faza de urmărire penală au dovedit că deține în proprietate bunuri urmăribile), întrucât, potrivit Ordonanței nr. 151/P/2012 din data de 14 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție (filele 194-196, vol. II, d.u.p.), măsura respectivă a fost instituită asupra unui singur bun, respectiv imobilul situat în municipiul București, Strada Ioniță Cigan, sectorul 5, a cărui valoare de impunere, comunicată de către organul fiscal, de 123.995 lei (fila 173, vol. II, d.u.p.), este suficientă pentru acoperirea despăgubirii materiale, corect acordate părții civile B.V., astfel cum s-a motivat deja la pct. II, în suma de 5.000.euro.

Prin urmare, reformând sentința penală apelată și sub acest aspect, instanța de apel a decis, în temeiul art. 163 alin. (1) și 2 C. proc. pen., menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului numai asupra imobilului anterior menționat, aflat în proprietatea exclusivă a inculpatului C.N.A., conform titlului deținut de acesta (file 176-181, vol. II, d.u.p.).

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpații C.N.A. și C.P., solicitând, prin apărătorii aleși, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță, invocându-se temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 177 C. proc. pen. și arătându-se că, în fond, greșit instanța de apel a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 861 C. proc. pen.

Totodată, pentru inculpatul C.N., prin motivele de recurs depuse în scris la dosar la data de 22 noiembrie 2013 de către apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat, invocându-se același temei de casare (art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.) reducerea pedepsei aplicate inculpatului, iar ca modalitate de executare, aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Recursurile declarate de inculpați nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din același cod, consacrându-se în acest fel efectul parțial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară.

Potrivit dispozițiilor legale mai sus invocat, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții nu pot formula, iar instanța nu va putea analiza decât criticile ce vizează încălcări ale legii și care se circumscriu cazurilor de casare expres și limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen., astfel încât, în consecință, pe această cale nu vor putea fi înlăturate toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 38510 alin. (2)1 din C. proc. pen., instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 din același cod, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în uni dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată la data de 18 martie 2013, ulterior Intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor. judecătorești (15 februarie 2013).

În acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menționat; trebuie precizat că în speța dedusă judecății nu pot fi aplicate dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitore la aplicarea în continuare a cazurilor de care prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării în vigoare a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni de drept.

Raportându-ne la cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată ca, deși recurenții inculpați au invocat ca și temei de casare dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., susținerile lor în sensul că pedeapsa aplicată este mult prea mare și solicitarea de aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen. (numai pentru recurentul inculpat C.N.A.) și că în mod greșita fost înlăturată de instanța de apel aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. (pentru ambii recurenți inculpați) se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., însă acest caz de casare a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în cauza dedusă judecății, ambii recurenți inculpați au criticat hotărârile pronunțate de instanța de apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate (cuantum și modalitate de executare), situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Ca atare, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., invocate de ambii recurenți inculpați.

Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.N.A. și C.P. împotriva deciziei penale nr. 63/ A din 18. martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției;

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 28 noiembrie 2013.