Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3440/2013 AI generated

Organized trafficking of minors and money laundering: sufficiency of evidence for confiscation of corporate assets and rejection of prosecution and defendant appeals.

Case Number Decizia nr. 3440/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the appeals filed by both the Public Prosecutor’s Office and the defendant, thereby upholding the appellate court's decision, which had affirmed the first-instance conviction for an organized criminal group leader responsible for human and child trafficking, proxenetism, money laundering, and HIV transmission. The court confirmed the final sentence of eight years' imprisonment and the confiscation of specific real estate and a vehicle, while validating the appellate court's ruling that lifted the preventive seizure of a utility vehicle owned by a limited liability company, as the prosecution failed to prove a direct causal link between that specific asset and illicit proceeds. The dispute centered on the legality of lifting the seizure, the inapplicability of sentencing reductions for cooperation with authorities, and the correct classification of money laundering; the High Court held that the asset in question belonged to a third-party legal entity not indicted in the case and that the prosecutor relied on mere suppositions rather than concrete evidence to link the vehicle to criminal proceeds, rendering the extended confiscation provisions inapplicable.

Legislator headnote

AI generated

art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, art. 334 C. proc. pen, art. 3201 C. proc. pen, art. 31 alin. (2) C. pen; Organized trafficking of minors and money laundering: sufficiency of evidence for confiscation of corporate assets and rejection of prosecution and defendant appeals: The court confirmed the final sentence of eight years' imprisonment and the confiscation of specific real estate and a vehicle, while validating the appellate court's ruling that lifted the preventive seizure of a utility vehicle owned by a limited liability company, as the prosecution failed to prove a direct causal link between that specific asset and illicit proceeds. The dispute centered on the legality of lifting the seizure, the inapplicability of sentencing reductions for cooperation with authorities, and the correct classification of money laundering; the High Court held that the asset in question belonged to a third-party legal entity not indicted in the case and that the prosecutor relied on mere suppositions rather than concrete evidence to link the vehicle to criminal proceeds, rendering the extended confiscation provisions inapplicable.

Keywords

AI generated
criminal confiscation human trafficking money laundering criminal prosecution sufficiency of evidence grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002
de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic.
art. 41 alin. (2) C. pen
art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005
de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
art. 334 C. proc. pen
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a admis cererea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.
art. 3201 C. proc. pen
39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.
art. 31 alin. (2) C. pen
de art. 31 alin. (2) C. pen.
art. 194 alin. (2) C. pen
la art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplic.
art. 309 alin. (2) C. pen
- art. 309 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Legal basis cited for the rejection of the appeals as unfounded, which is the main ground for the verdict.

art. 88 C. pen.

Provision cited for the deduction of the duration of preventive detention from the imposed penalty.

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Provision cited for the allocation of judicial costs to the defendant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1/S din 07 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 4211/110/2012 al Tribunalului Bacău s-a dispus:

S-a respins ca nefondată cererea inculpatului C.D. de schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a admis cererea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârșite de către inculpatul C.D., respectiv din infracțiunea de trafic de minori prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, în infracțiunea de trafic de minori prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001, modificată, și din infracțiunea prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 în infracțiunea prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Condamnarea inculpatului C.D., fost B., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- trafic de persoane majore, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- trafic de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,

- proxenetism, prev. și ped. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

- șantaj în forma prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

- art. 309 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea la pedeapsa de 7 ani închisoare, pe care o sporeste cu un an, și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă de executat: 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestului preventiv de la 08 ianuarie 2011 la zi.

În temeiul art. 113 alin. (3) C. pen., rap. la art. 309 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul la efectuarea tratamentului medical pe perioada executării pedepsei principale, ca măsură de siguranță.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 211.950 euro, în echivalentul în RON la data executării, dobândiți prin săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane/minori/proxenetism și a sumei de 10.000 euro, în echivalentul în RON la data executării, dobândiți prin săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 25 din Legea nr. 656/2002, coroborat cu art. 118 lit. b), e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a autoturismului marca A., aparținând inculpatului C.D., fost B.

În baza art. 25 din Legea nr. 656/2002 coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a imobilelor:

- locuință - apartament nr. X, situat în București, sector 3, în valoare de 60.000 euro, aparținând inculpatului C.D. - fost B., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 03 aprilie 2009 la B.N.P. N. București,

- locuință cu valoare de impozitare de 24.350 RON și parcelă de teren în suprafață de 798 m.p. situate în comuna D., județul Giurgiu, aparținând inculpatului C.D. - fost B., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 18 mai 2009 la B.N.P. U.M. Giurgiu,

- locuință - apartament nr. Y, situat în București, sector 3, în valoare de 51.000 euro, aparținând inculpatului C.D. - fost B. și inculpatei C.R.P. - fostă I., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 08 octombrie 2010 la B.N.P. M.S.S., L.S., I.C.Ș. București.

S-a menținut sechestrul asigurătoriu instituit prin ordonanța procurorului nr. 31D/P/2011 din 08 ianuarie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău; ordonanța nr. 31D/P/2011 din 25 ianuarie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, asupra bunurilor mobile și imobile, respectiv: autoturismul marca A., aparținând inculpatului C.D., fost B. ; - locuință - apartament nr. X, situat în București, sector 3, în valoare de 60.000 euro, aparținând inculpatului C.D. - fost B., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 03 aprilie 2009 la B.N.P. N. București, - locuință cu valoare de impozitare de 24.350 RON și parcelă de teren în suprafață de 798 m.p. situate în comuna D., județul Giurgiu, aparținând inculpatului C.D. - fost B., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 18 mai 2009 la B.N.P. U.M. Giurgiu, - locuință - apartament nr. Y, situat în București, sector 3, în valoare de 51.000 euro, aparținând inculpatului C.D. - fost B. și inculpatei C.R.P. - fostă I., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 08 octombrie 2010 la B.N.P. M.S.S., L.S., I.C.Ș. București.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., s-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile și, în consecință:

A fost obligat inculpatul să plătească părților civile următoarele sume, echivalentul în RON la data executării, cu titlu de daune morale:

- 5.000 euro către partea civilă I.F.;

- 5.000 euro către partea civilă G.R.R.;

- 5.000 euro către partea civilă R.M.;

- 5.000 euro către partea civilă D.M.M.;

- 5.000 euro către partea civilă P.C.M. și respinge cererea acestora privind acordarea daunelor materiale.

S-a constatat că părțile vătămate S.T.L., V.M.G., V.M.I., M.N., B.V., T.G. nu s-au constituit părți civile în cauză.

S-a respins cererea părților vătămate P.T., D.M. pentru acordarea daunelor materiale.

Onorariu avocat oficiu pentru părțile vătămate au fost suportate din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata de cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 7.000 RON (din care suma de 6.000 RON reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăriri penale astfel cum rezultă din dispozitivul rechizitoriului).

Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că la data de 07 martie 2011, lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul C.D. fost B., a racolat, în perioada 2005-2009, mai multe tinere de pe raza județelor Bacău, Neamț, Vaslui, Giurgiu și București, pe care le-a supus exploatării sexuale în străinătate, în Italia, existând indicii privind continuarea acestor preocupări și în prezent.

Investigativ, s-a stabilit că inculpatul C.D., fost B., și-a început activitățile infracționale de racolare a tinerelor în vederea exploatării sexuale în străinătate în această zonă.

Cercetările efectuate în cauză au condus la identificarea mai multor tinere provenind din această zonă ce au fost recrutate, transportate în străinătate și exploatate de inculpatul C.D., cu ajutorul persoanelor din anturajul său infracțional, începând cu anul 2006, printre care S.T.L., I.F., Ț.T., dar și a multor alte tinere din zona în care cei doi soți și-au stabilit domiciliul - municipiul București, respectiv S.N., G.F., ș.a.

Astfel, din declarația părții vătămate I.F. a rezultat că în cursul anului 2006, minoră fiind, a fost recrutată de inculpatul C.D. și soția acestuia, prin promisiuni mincinoase în legătură cu obținerea unui loc de muncă decent și a fost convinsă de inculpată să plece în străinătate, cu motivația că vor munci împreună la un restaurant, victima susținând că nu ar fi acceptat propunerea inculpatului dacă soția acestuia nu i-ar fi întărit convingerea că este vorba despre ceva serios.

Continuându-se verificările în cauză, în baza monitorizărilor intruzive, s-a stabilit că inculpatul C.D. a început activitățile infracționale pe linia traficului de persoane, încă din perioada anilor 2005-2006, recrutând în mod continuu victime pe care le-a exploatat în străinătate, mai întâi în Italia și ulterior în alte state, extinzându-și permanent acțiunile prin cooptarea de persoane care să îl ajute la desfășurarea acestor activități, respectiv să recruteze la rândul lor victime, să le transporte și să le supravegheze în străinătate, în vederea exploatării acestora.

Prin extinderea treptată a activităților infracționale și recrutarea de noi persoane care să îl ajute la realizarea scopului infracțional, inculpatul C.D. a pus bazele unui grup infracțional organizat, cercetările efectuate în cauză demonstrând că la nivelul anilor 2007-2008, pe lângă soția sa C.R.P., inculpatul C.D. cooptase și alte persoane, B.D.C. și V.M.D., precum și alte persoane ce nu au fost identificate, provenind de pe raza județului Galați conform declarației inculpatului C.D.

Monitorizările intruzive obținute în Dosarul nr. 175D/P/2009 și utilizate în prezenta cauză în conformitate cu dispozițiile art. 912 alin. (1) C. proc. pen., dovedesc existența altor persoane în anturajul infracțional al inculpatului C.D., ce apar inclusiv în declarațiile acestuia și ale victimelor exploatate în acea perioadă cu numele B., M.R., N., C. - identificat ulterior ca fiind P.D.

Pe parcursul desfășurării activităților infracționale inculpatul C.D. a încercat și a reușit să dezvolte această grupare infracțională prin cooptarea de noi membri, recrutați atât personal, cât și prin intermediul celorlalți membri ai grupării.

Este cunoscut faptul că în cadrul acestor grupări infracționale organizate, unele victime devin la rândul lor proxenete sau traficante, mai ales în situația în care membrii grupării infracționale le conferă un statut aparte - dat de relația intimă cu aceștia - și atribuții specifice de supraveghere a celorlalte victime. Este de precizat că în cazul de față concubinele inculpatului C.D. au practicat prostituția, benevol, la dispoziția acestei grupări organizate.

Decursul procedural de instrumentare a cauzei a stabilit că în perioada 2007-2011, membrii grupării conduse de inculpatul C.D., a recrutat, transportat, cazat, transferat în străinătate (Italia, Spania, Elveția, Germania) în vederea exploatării sexuale, beneficiind de câștigurile realizate de acestea - mai multe tinere, dintre care au fost identificate numitele I.F., S.T.L., S.N., G.F., P.C.M., P.T., F.A., J.M., R.M., D.M.M., V.M.G., M.N., D.M., G.R.R., V.M.N.I., T.G., N.M., A.C., R.O.

Dintre acestea, în faza urmăririi penale au fost audiate în calitate de părți vătămate numitele I.F. - minoră la data recrutării, S.T.L., P.C.M., R.M. - majore, D.M.M. - minoră la data recrutării și exploatării, Ț.T., V.M.G., M.N., D.M., G.R.R., V.M.N.I., S.T.

Având în vedere că pe parcursul desfășurării activităților investigative și de urmărire penală în cauză s-a constatat actualitatea preocupărilor infracționale a liderului grupării, C.D., în sensul recrutării, transferării și exploatării mai multor tinere pe teritoriul Germaniei, s-a procedat la efectuarea unei comisii rogatorii pentru identificarea victimelor exploatate pe spațiul german. În baza răspunsului preliminar la cererea de asistență judiciară internațională s-a stabilit că inculpatul C.D. este cunoscut autorităților germane cu preocupări pe linia traficului de persoane încă din anul 2009, când pe numele acestuia a fost deschisă o procedură penală urmare a plângerii formulate de victima J.M., care sesiza faptul că a fost recrutată prin înșelăciune și exploatată de inculpatul C.D. împreună cu numita F.A. Declarația acestei victime a fost înaintată la dosarul cauzei de autoritățile germane, întrucât procedura penală a fost suspendată pe teritoriul Germaniei.

Din declarația victimei luată în procedura germană, a rezultat că, în cursul lunii iunie 2009 a fost recrutată de inculpatul C.D. prin promisiunea obținerii unui loc de muncă într-un restaurant din Germania, fiind transportată în această țară de către inculpat la data de 12 iunie 2009 și obligată la practicarea prostituției într-un club din localitatea Worns, încă din prima zi în care a ajuns acolo. Partea vătămată a susținut că după o săptămână, inculpatul C.D. s-a întors în acel club, i-a luat toți banii câștigați, motiv pentru care aceasta a refuzat practicarea prostituției în ziua următoare. Partea vătămată a susținut că acest lucru a condus la constrângerea sa de către inculpat prin administrarea unor corecții fizice, ceea ce a determinat-o ca în noaptea următoare să fugă din club și să depună plângere la poliția din Worns. Aceeași parte vătămată a precizat în declarația sa despre faptul că inculpatul C.D. a încredințat-o învinuitei F.E., care avea rolul de a o supraveghea și de a o conduce la locul de muncă. Declarația acestei victime confirmă preocupările infracționale ale inculpatului la nivelul anului 2009, precum și existența grupului infracțional, respectiv existența altor persoane în anturajul infracțional al inculpatului cu atribuții în supravegherea victimelor sau facilitarea transportării acestora în străinătate, respectiv introducerea în diverse cluburi din Germania.

Deși s-au efectuat acte de căutare a acestei victime, J.I., aceasta nu a putut fi identificată și audiată în prezenta cauză.

De asemenea, în baza corespondenței cu autoritățile germane a rezultat că acestea au deschis o nouă procedură (cauză penală), în cadrul căreia au reușit să stabilească faptul că inculpații exploatează prin metoda inducerii în eroare (șantaj sentimental), mai multe tinere, pe teritoriul Germaniei, în diverse locații - cluburi, că le transferă dintr-un club în altul în funcție de interese, că le supraveghează personal sau prin intermediul altor persoane și că, în paralel, au ca preocupări și săvârșirea altor fapte penale - furturi la pont, tâlhării, infracțiuni legate de falsificarea instrumentelor de plată electronică.

Aceste aspecte au confirmat datele rezultate din mijloacele de probă administrate în cauză, conform cărora s-a stabilit că deși inițial, la începutul activităților specifice infracțiunilor de trafic de persoane, inculpatul C.D. și acoliții săi recrutau victimele prin promisiuni mincinoase în legătură cu obținerea unui loc de muncă în străinătate, de la o perioadă aceștia și-au dat seama că metoda cu cele mai mari șanse de reușită și cu cea mai mare rentabilitate financiară este cea a șantajului sentimental constând în inducerea în eroare a părților vătămate cu privire la existența unei relații de prietenie cu promisiuni de căsătorie, victimele fiind constrânse să practice prostituția în beneficiul acestei relații, singurii beneficiari ai câștigurilor obținute de acestea fiind, de fapt, printre alții, în principal inculpatul C.D.

Această metodă de recrutare și aservire sentimentală a victimelor presupune faptul că inculpatul racola victima, printr-un comportament care să-i ofere acesteia încredere în persoana autorului faptei și apoi prin inițierea unei relații intime cu ajutorul căreia să-și aservească sentimental victima, pentru ca mai apoi să-i ceară - în numele relației, pentru binele cuplului sau în vederea realizării unui viitor împreună - practicarea prostituției în străinătate, în vederea obținerii de importante beneficii financiare rapid și în mod facil.

Se reține că din declarațiile tuturor victimelor audiate în cauză, în faza urmăririi penale, rezultă că inculpatul urmărea recrutarea victimelor vulnerabile, din punct de vedere financiar sau/și educațional, cu o situație familială sau financiară dificilă, pentru a fi ușor de manipulat și acționau asupra psihicului acestora pentru a le induce și menține în eroare asupra așa-ziselor relații de concubinaj, pentru realizarea unui viitor împreună.

Însuși inculpatul C.D. a recunoscut în declarații utilizarea acestei metode de recrutare și exploatarea a victimelor.

Inclusiv interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice confirmă fără putință de tăgadă utilizarea acestei metode pentru racolarea și menținerea controlului asupra părților vătămate, uneori inculpatul utilizând și metode de constrângere - amenințări sau violențe - pentru a-și asigura controlul asupra părților vătămate și pentru a se impune în fața acestora.

Astfel, parte din victime arată că pe parcursul exploatării sexuale, legat de diverse incidente (în special în momentele în care își manifestau intenția de a ieși de sub controlul grupării) - au fost amenințate/lovite de către membri acestei grupări, partea vătămată P.M. de către inculpatul C.D.

Cooperarea dintre inculpatul C.D. cu alte persoane a rezultat din probele administrate în cauză - respectiv declarațiile părților vătămate coroborate cu interceptările obținute în altă cauză, cu nr. 175D/P/2009, la nivelul anului 2009, și la nivelul anului 2011 - în prezentul dosar, precum și în declarația de recunoaștere de către liderul grupării infracționale - inculpatul C.D.

Poziția de lider infracțional a inculpatul C.D. a fost demonstrată de tot probatoriul administrat în cauză, care a relevat atribuțiile acestuia în ceea ce privește coordonarea și organizarea activităților de trafic de persoane și proxenetism, pe perioada 2007 - ianuarie 2012, poziția superioară oferită de vechimea și experiența deținută de acesta în domeniu, de faptul că avea relații infracționale ce îi permiteau facilitarea și asigurarea posturilor pentru practicarea prostituției de către victime. Din convorbirile telefonice obținute autorizat în cauză se observă că deciziile sale de transferare a victimelor dintr-un club în altul, din țară în străinătate și invers, de cazare a acestora separat sau împreună, în diverse locații, în funcție de interesul avut, erau respectate tot timpul de ceilalți membrii ai grupării.

Chiar dacă unele victime au perceput cooperarea dintre inculpatul C.D. și alte persoane din grup la nivel de egalitate, probele administrate, în special convorbirile telefonice, demonstrează calitatea de lider pe care acesta și-a arogat-o. Aproximativ în aceeași perioadă la nivelul anilor 2008-2009, a aderat la această grupare numita F.E., care în virtutea unei relații intime cu inculpatul C.D. a acceptat practicarea prostituției, consimțit, în favoarea acestuia, mai întâi pe raza municipiului București și apoi în străinătate, în Germania.

Datorită poziției conferite de liderul grupării și vechimii printre victimele exploatate în cadrul acestei grupări, F.E. a acceptat să procedeze la supravegherea acestora, la inițierea lor și facilitarea practicării prostituției în cluburile din Germania, inclusiv la strângerea sumelor de bani de la celelalte victime și expedierea acestora la dispoziția liderului grupării, inculpatul C.D. l-a recrutat și pe numitul P.D., care a devenit membru al grupării în perioada 2008-2009, fiind vecin cu inculpatul C.D., care l-a folosit pentru efectuarea unor activități infracționale specifice, trasate de lider, acesta fiind desemnat să primească în calitate de destinatar, atât el, cât și mama sa, importante sume de bani expediate de victime din străinătate, la dispoziția inculpatului (victima Ț.T. expediind pe numele acestuia 39.600 euro în perioada iulie-octombrie 2009, iar în total aproximativ 63.000 euro).

De asemenea, în cursul anului 2010, la dispoziția liderului grupării, inculpatul C.D., P.D. s-a căsătorit cu victima Ț.T., în scopul aservirii sentimentale a acesteia, pentru a deține în continuare controlul asupra acesteia, în vederea exploatării sexuale în folosul grupării, contrar faptului că nu avea nici o relație cu aceasta.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, a rezultat că victimele puneau câștigurile obținute din practicarea prostituției în special la dispoziția recrutatorilor, dar și la dispoziția liderului grupării - inculpatul C.D. - care a realizat cele mai importante beneficii financiare. Din transferurile bănești efectuate de către părțile vătămate exploatate în Germania, rezultă că acestea au expediat sume importante de bani pe numele liderului C.D., pe numele soției acestuia, precum și a persoanelor desemnate de acesta din anturajul său - V.M.D., mama acestuia V.A., P.D. și mama acestuia C.E., cumnata sa I.G.L., prietena acesteia B.C., cumnatul său M.D., asociatul G.A., vecini S.C.F., A.C. ș.a.

De altfel, din punct de vedere al beneficiilor realizate ca urmare a activităților de trafic de persoane, se observă că inculpatul C.D. a obținut cele mai mari sume de bani.

Astfel, probele administrate în cauză au relevat bunăstarea financiară în creștere a acestora, pe parcursul dezvoltării activităților infracționale, de-a lungul timpului, respectiv faptul că acesta a achiziționat permanent autoturisme de lux (mărci consacrate și modele scumpe), imobile, dar s-a și preocupat pentru deschiderea unor afaceri licite care să servească la crearea unei aparențe de proveniență licită a sumelor de bani obținute din săvârșirea activităților infracționale.

În acest sens, inculpatul C.D. a deschis acea societate de colectare a fierului vechi, în cursul anului 2008, în asociere cu B.D.C. - SC M.M. SRL București și în cursul anului 2010 o societate de transport rutier, în asociere că martorul G.A. - SC G.L.E. SRL București.

Din declarațiile martorului a rezultat că operațiunile de creditare a societății și de achiziționare a mijloacelor fixe s-au realizat de inculpatul C.D. cu sume de bani obținute din activitățile de exploatare a victimelor, deoarece martorul a precizat că a primit în repetate rânduri sume de bani expediate de diverse persoane din străinătate și că inculpatul nu se ocupa de activitățile de transport din cadrul firmei, având alte preocupări asimilate unor așa-zise afaceri, pentru care utiliza sume de bani din cadrul firmei fără vreo justificare față de asociatul său.

Preocuparea inculpatului C.D. pentru spălarea banilor obținuți din activitățile de trafic de persoane și proxenetism a rezultat fără dubiu inclusiv din monitorizările intruzive ale convorbirilor telefonice, din care a desprins, constant, dorința acestuia de a învesti în noi afaceri (purtând numeroase discuții pentru concesionarea unor suprafețe de teren pe raza comunei P.T., pentru înființarea unei ferme de animale, pentru înființarea unei manufacturi de procesare a produselor lactate).

Estimativ s-a stabilit ca fiind pusă la dispoziția grupării infracționale, în special a liderului, inculpatul C.D., suma de aproximativ 300.000 euro (din suma totală de 383.200 euro transferată la dispoziția grupării în perioada 2006-2012 conform tabelelor conținând transferurile bănești ordonate după expeditor și destinatar, fiind înlăturate sumele expediate sau primite de persoane a căror implicare nu a putut fi stabilită în cauză), fiind avute în vedere expedierile de bani efectuate de pe numele tuturor victimelor identificate în cauză ca fiind traficate de această grupare infracțională, pe numele inculpatului, printre alții, și ale persoanelor desemnate de acestea pentru ridicarea sumelor de bani - I.G.L., B.C., G.E. - mama inculpatului C.D., M.D., G.A., H.F.M., I.L., B.A., N.C.A., S.F., Ș.C., P.B., C.C. - sora inculpatului.

Astfel, la data de 08 ianuarie 2012, inculpatul C.D., a fost surprins în flagrant în timp ce se deplasa spre municipiul Brașov, în vederea predării către alte persoane a unei tinere ce urma a fi transportată în Germania, în vederea exploatării sexuale. La momentul surprinderii în flagrant, inculpatul C.D. era însoțit de numiții M.G.A. și S.B.V., și victima Ț.T. fostă Țăndurel, deplasându-se cu autoturismul marca A. de culoare gri metalizat, aparținând lui M.G.A. Este de precizat că inculpatul C.D. a fost condus în vederea întâlnirii cu victima Ț.T. de către soția sa, C.R.P., însoțită de un alt tânăr, cu autoturismul proprietatea sa, marca A.

Faptele comise de inculpatul C.D. se prezintă cronologic - conform declarațiilor celor 11 părți vătămate audiate în cauză, coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, după cum urmează:

1. Victima I.F.

Fiind audiată în cauză la data de 26 mai 2011, victima I.F. a declarat că a fost racolată de inculpatul C.D. pe raza comuna P.T., în cursul anului 2007, când avea vârsta de 17 ani, sub promisiunea mincinoasă de a o ajuta să-și găsească un loc de muncă decent în Italia, fiind încurajată de inculpat că va munci într-un restaurant împreună cu C.R.P. După ce a ajutat-o la eliberarea pașaportului și întocmirea procurii pentru ieșirea din țară, inculpatul C.D. a însoțit-o pe victima I.F. în Italia, la Bologna, suportând cheltuielile legate de transportul acesteia. În Italia, inculpatul C.D. a cazat partea vătămată I.F. într-o localitate satelit al orașului Bologna - Castel del Franco, la o prietenă de-a sa pe nume M. Imediat după ce a cazat-o, inculpatul i-a comunicat victimei că trebuie să iasă la stradă, iar prietena acestuia s-a ocupat de pregătirea părții vătămate în acest scop. Deși partea vătămată s-a împotrivit și i-a spus că nu iese la stradă, pentru că nu s-a deplasat în Italia pentru practicarea prostituției, inculpatul C.D. a amenințat partea vătămată, spunându-i că nu are altă alternativă pentru a-i restitui suma de bani cheltuită pentru obținerea pașaportului și transport, iar în caz contrar o va vinde altui traficant pentru a-și recupera banii cheltuiți. Din modul în care i s-a adresat, partea vătămată I.F. s-a speriat și a susținut că i-a fost teamă că inculpatul C.D. poate să pună în aplicare amenințarea ce i-a adresat-o. Întrucât partea vătămată nu dorea să practice prostituția, odată scoasă la stradă de inculpatul C.D. și prietena sa M., care au rămas în autoturism pentru a o supraveghea, aceasta a profitat de trecerea unei mașini de carabinieri și a ieșit în fața mașinii, sesizând organele de poliție despre cele întâmplate. După ce a depus o plângere și a furnizat organelor de poliție italiene toate informațiile cunoscute legate de inculpatul C.D., partea vătămată a fost ajutată să se întoarcă în țară, unde și-a chemat părinții pentru a o aștepta la Bacău și le-a povestit cele întâmplate.

Cu ocazia reaudierii părții vătămate urmare a intrării în posesia procurii întocmite de părinți pentru ieșirea acesteia din țară, pe numele O.E.D., la data de 22 septembrie 2006, s-a constatat că partea vătămată a avut prima discuție referitoare la posibilitatea găsirii unui loc de muncă în străinătate, cu inculpatul C.D., în prezența numitei O.E.D. pe raza comunei P.T., pe care acesta a prezentat-o drept soția sa. Partea vătămată a precizat că în aceeași zi cele două persoane au însoțit-o pe raza comunei P. la ferma la care lucrau părinții acesteia, R.G. și R.M., și i-au convins să întocmească procura pentru ieșirea din țară a acesteia.

În cursul aceleași zile, partea vătămată susține că a fost transportată la locuința părinților inculpatului C.D., pe raza comunei P.T., unde a cunoscut-o și pe adevărata soție a inculpatului, C.R.P. De asemenea, partea vătămată a susținut că își amintește foarte bine faptul că discuțiile referitoare la munca într-un restaurant au fost purtate cu numita C.R.P., aceasta fiind însoțită de inculpatul C.D., și fata pe numele căreia s-a întocmit procura la București a fost cazată la o locuință aparținând surorii inculpatei, iar a doua zi inculpatul a condus-o la locuința sa pentru a discuta cu inculpata.

2. Victima S.T.L.

Fiind audiată în cauză la data de 06 octombrie 2011, victima S.T.L. - provenind tot din zona comunei P.T. - a declarat că a fost racolată de C.D. și concubina sa din acea perioadă S.N., în cursul anului 2007, în timp ce se afla în Italia la o prietenă, aceștia profitând de faptul că nu își găsea un loc de muncă și nu avea nici bani pentru a se întoarce în țară. Cei doi au determinat-o și ajutat-o cu sume de bani să ajungă la Verona, unde C.D. a așteptat-o la autocar și a cazat-o împreună cu S.N., comunicându-i că trebuie să practice prostituția în folosul lor. Deși inițial a acceptat, constrânsă de situația materială în care se afla, la aproximativ două săptămâni, victima a adus la cunoștința lui C.D. faptul că nu mai dorește practicarea prostituției, însă acesta a amenințat-o în legătură cu familia sa, determinând-o să continue această activitate. Victima a practicat prostituția la dispoziția sus-numitului în perioada iulie - septembrie 2007, punând la dispoziția acestuia suma de aproximativ 20.000 euro. În cursul lunii septembrie 2007, cu ajutorul unui cetățean italian, lucrător în cadrul poliției locale, victima a reușit să scape de sub influența numitului C.D. și s-a întors în țară. Aflând despre relația sa cu acel cetățean italian, numitul C.D. i-a solicitat victimei să îi plătească suma de 1.000 euro, pentru a o lăsa în pace și, de asemenea, i-a solicitat să nu vorbească despre cele întâmplate, amenințându-i familia.

3. Victima P.C.M.

În cursul lunii februarie 2008, cu ajutorul inculpatului C.D., numitul B.D. a transportat partea vătămată din localitatea de domiciliu - Întorsura Buzăului, la București, după care cei doi au transferat-o în Italia, inculpatul C.D. comunicându-i abia la aeroport că nu o poate însoți, deoarece are niște afaceri urgente, însă promițându-i că o urmează în câteva zile. Conform planului, partea vătămată a fost așteptată la Veneția de S.N., însoțită de un client și condusă la Verona, unde a fost cazată împreună cu aceasta și o altă fată, S.T.L.

Odată ajuns în străinătate, inculpatul C.D. a constrâns partea vătămată P.C.M. la practicarea prostituției, inculpatul C.D. uzând de aservirea financiară, comunicându-i că nu are altă alternativă pentru a-i plăti cheltuielile legate de transport și cazare. Ulterior, inculpatul a beneficiat de câștigurile realizate de aceasta. Astfel, în perioada 2008-2010, inculpatul C.D. a exploatat partea vătămată P.C.M. inclusiv în clubul M. din municipiul București, apoi a transferat-o în repetate rânduri, în diverse locații din Elveția și Germania, unde a cazat-o și supus-o exploatării prin practicarea prostituției, beneficiind de veniturile puse la dispoziție de aceasta.

4. Victima R.M.

Partea vătămată R.M. a fost transportată la aeroportul Otopeni de către inculpatul C.D., acesta suportând și costul biletului de avion, și trimisă într-un club din localitatea Offenburg din Germania, unde a fost așteptată de numita F.E. Este de precizat faptul că aceasta din urmă, în înțelegere cu inculpatul, a achitat costul transportului cu taxiul de la aeroportul din Stuttgart și până la clubul din Offenburg, în valoare de 250 euro.

Partea vătămată R.M. a practicat prostituția în acel club, o perioadă de 2-3 luni de zile, locuind împreună cu numita F.E., care practica prostituția la dispoziția inculpatului C.D.

În cursul lunii decembrie 2010, motivat de faptul că numita F.E. l-a anunțat pe inculpat că victima R.M. ar fi început o relație intimă cu patronul clubului în care practica prostituția, iar acesta trebuia să își asigure în continuare controlul asupra acesteia, partea vătămată R.M. a fost adusă în țară și condusă la vila inculpatului C.D. din județul Giurgiu, unde inculpatul C.D., printre alții, a reproșat acesteia presupusa infidelitate, i-a adresat amenințări cu moartea membrilor familiei sale. A doua zi, partea vătămată a fost transferată într-un apartament din municipiul București, în care se afla o altă tânără, pe nume M. și numita F.E., care se întorsese din Germania. Partea vătămată R.M. a fost cazată în acel apartament pentru câteva zile, timp în care a fost supravegheată de numita F.E., după care a fost transportată de inculpatul C.D. la locuința acestuia, deplasarea realizându-se cu autoturismul marca B. de culoare neagră.

După o perioadă în care s-a asigurat printr-un comportament adecvat de supunerea părții vătămate R.M., la sfârșitul lunii ianuarie 2011, a fost transferată în Germania, într-un club din localitatea Villeng Swelingen, unde practica prostituția și K.C. Partea vătămată a fost cazată împreună cu K.C. și alte două fete - C. din București și o altă fată din Bârlad.

După câteva zile de la sosirea în această localitate, partea vătămată R.M. a constatat că în acea locație a fost adusă o altă fată, cunoscută cu numele M. (în fapt numita P.T.), care practica prostituția la dispoziția inculpatului C.D.

În cursul lunii august 2011, datorită faptului că partea vătămată R.M. s-a îmbolnăvit, a fost trimisă în țară. Este de precizat că partea vătămată R.M. a fost așteptată la aeroport de inculpatul C.D., care a cazat-o în apartamentul său din București câteva zile, după care, i-a dat voie să plece acasă, asigurându-și controlul asupra acesteia prin discuții telefonice zilnice, prin care o asigura de viitorul relației lor.

După o perioadă de aprox. 3 săptămâni, partea vătămată urma să se întâlnească în București, unde a fost așteptată de inculpatul C.D. și condusă la apartamentul inculpatul C.D. De la acea locație, la solicitarea inculpatului C.D., în conformitate cu planul acestuia, partea vătămată R.M. a fost transportată în Germania, împreună cu P.T. Cele două tinere au fost cazate într-un club din localitatea Ulm. Numita P.T. a fost transferată într-un alt club în care ajunsese și K.C., iar în clubul din localitatea Ulm a fost aduse și numita M.N. La două trei zile, cele două au fost transferate într-un alt club în localitatea Fulda. Partea vătămată R.M. a practicat prostituția în clubul din localitatea Fulda, împreună cu minora D.M.M., expediind sumele câștigate în întregime la dispoziția persoanelor indicate. La aproximativ o lună de zile, victimele D.M.M. și R.M. au fost transferate pe teritoriul Italiei, într-o localitate din apropierea orașului Milano, în vederea practicării prostituției, ulterior fiind transferate într-un alt club pe teritoriul Germaniei. În clubul S. din localitatea Darmstadt, unde victimele D.M.M. și R.M. au fost puse în legătură cu o altă fată, pe nume O., din comuna I., județul Vaslui. În acest club, victima R.M. a mai practicat prostituția o perioadă de 2 săptămâni, timp în care a expediat în țară sume cuprinse între 500-600 euro, la intervale de 2-3 zile.

În cursul lunii noiembrie 2011, urmare a unei razii efectuate de organele de poliție germane în acel club, datorită faptului că victima D.M.M. a suferit un preinfarct, fiind spitalizată o perioadă de aproximativ o săptămână, partea vătămată R.M. a apelat la ajutorul unui client pentru a se întoarce în țară.

5. Victima minoră D.M.M.

Fiind audiată în cauză la data de 15 decembrie 2011, victima minoră D.M.M. a declarat că a fost recrutată în vara anului 2011, de C.C., prin metoda șantajului sentimental, și invitată să locuiască împreună cu acesta în locuința sa din municipiului Bârlad, județul Vaslui.

După 2 zile, victima minoră D.M.M. a plecat spre Germania însoțită printre alții și de inculpatul C.D., cu autoturismul marca A., aparținând inculpatului C.D. Conform planului prestabilit, în zona vămii Oradea inculpatului C.D. a urcat-o pe victima minoră D.M.M. într-un microbuz ce transporta persoane în străinătate, lăsând-o în grija șoferului, căruia i-a înmânat și cartea de identitate falsă procurată pe numele acesteia. După trecerea frontierei, pe teritoriul Ungariei, inculpatului C.D., a preluat în autoturismul lui victima minoră și și-au continuat drumul spre Germania.

Din acel loc, victima minoră D.M.M. a fost condusă cu autoturismul într-un club pe teritoriul Germaniei, unde a practicat prostituția. Întrucât în clubul respectiv nu erau primite fete cu vârsta sub 20 de ani, inculpatul C.D. s-a întors pentru a prelua victima minoră. Pe parcursul celor 3 zile, victima a constatat că în același club practicau prostituția și numita K.C. și victima Ț.T. După cele 3 zile, victima minoră D.M.M. a fost cazată la un hotel, cu ajutorul banilor proveniți din practicarea prostituției, iar ulterior a fost transferată într-un alt club din localitatea Fulda, Germania.

În acest club victima minoră D.M.M. a practicat prostituția o perioadă de aprox. 4 săptămâni, banii proveniți din această activitate fiind puși la dispoziția persoanelor indicate de inculpatul C.D.

Susținerile victimei minore D.M.M. se coroborează cu interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice efectuate de către inculpat cu alte persoane din grup, din care rezultă că aceștia monitorizau permanent victimele, întrebându-le câte „camere” au făcut, câți bani au realizat într-o zi, câți bani au expediat, etc.

În perioada exploatării victimei minore D.M.M., persoana utilizată în vederea ridicării sumelor de bani inclusiv de inculpatul C.D. era H.V.

În cursul lunii noiembrie 2011, urmare a unei razii efectuate de organele de poliție germane în acel club, victima D.M.M. a suferit un preinfarct fiind spitalizată o perioadă de aproximativ o săptămână. În această perioadă, motivat de starea de sănătate, victima a fost transportată în țară. Victima D.M.M. cu ajutorul unui cetățean străin și-a recuperat actul de identitate de la persoana trimisă în Germania să o ajute să ajungă în țară. Ulterior, aceasta a fost însoțită de cetățeanul străin pentru a se întoarce în România în siguranță.

6. Victima Ț.T.

Depistată cu ocazia prinderii în flagrant a inculpaților la data de 08 ianuarie 2012, în autoturismul condus de numitul M.G.A. în prezența inculpatului C.D., urmând a fi transportată în Germania, în vederea exploatării sexuale, victima P.T. a fost audiată la aceeași dată.

Din declarația acesteia a rezultat că a fost recrutată de către inculpatul C.D. la vârsta de 19 ani, într-o discotecă pe raza comunei P.T., județul Bacău, prin aceeași metodă a șantajului sentimental, pe fondul unei evidente lipse de educație, unei situații materiale precare și a unei labilități psihice, transportată și cazată de acesta o scurtă perioadă pe raza municipiului București, după care a fost transportată în Germania unde a fost exploată sexual o perioadă de aproximativ 4 ani de zile, fiind transferată de inculpat periodic dintr-o locație (club) în alta, în vederea sporirii beneficiilor de pe urma activităților acesteia, sau transferată în țară și ulterior transportată din nou în Germania, în funcție de interesele liderului grupării. Este de precizat că, pentru a deține controlul asupra acestei victime, la o scurtă perioadă după ce a transportat-o în Germania, inculpatul C.D. i-a administrat acesteia o corecție fizică, lovind-o cu pumnii și picioarele în zona stomacului și a capului, amenințând-o personal și în legătură cu membrii familiei sale.

De asemenea, este de precizat că pentru a-și menține influența asupra acestei victime inculpatul C.D. a determinat-o să se căsătorească cu numitul P.D., deși partea vătămată nu avea nicio relație cu acesta, convingând-o că este spre binele ei să își schimbe numele de familie, pentru a nu avea probleme la ieșirea din țară și pentru a nu avea probleme cu familia ei, care bănuia ce i se întâmplă. În același sens, inculpatul C.D. a permis persoanei vătămată să își viziteze părinții, pentru o perioadă de 2 ore.

În cazul în care inculpatul C.D. a adus această victimă în țară, din diverse motive (pentru că nu mergeau treburile în Germania sau pentru că acesta trebuia să-și schimbe actele), o caza la domiciliul său, în vederea supravegherii, de obicei cu o altă fată, având atribuții pe această linie.

De altfel, inclusiv în străinătate, partea vătămată P.T. a practicat prostituția împreună cu alte persoane, care exercitau și supravegherea acesteia, respectiv F.E. și K.C.

La solicitarea liderului grupării, inculpatul C.D., în perioada decembrie 2011 - 08 ianuarie 2012, partea vătămată P.T. a fost transferată ulterior în străinătate, pentru continuarea exploatării sexuale a acesteia la dispoziția grupării.

Conform relațiilor furnizate de unitățile de transfer de bani W.U. rezultă că de pe numele acestei persoane vătămate au fost expediate importante sume de bani la dispoziția membrilor grupării, numai în perioada iulie - octombrie 2009 fiind expediată la dispoziția numitului P.D. suma de 39.600 euro. Însă numitul P.D. a precizat în declarațiile din data de 09 ianuarie 2012, că a fost de acord să primească aceste sume de bani pe numele său, la solicitarea inculpatului C.D. și că a pus aceste sume la dispoziția acestuia.

7. Partea vătămată B.V.

Fiind audiată la data de 08 ianuarie 2012, partea vătămată a precizat că în urmă cu trei luni, a fost acostată pe stradă în municipiul Bârlad, de inculpatul C.D., care i-a făcut avansuri și propuneri de acceptare a prieteniei în mod foarte politicos. Partea vătămată B.V. susține că, după ce a intrat într-o relație intimă cu acesta, pe parcursul celor trei luni de relație inculpatul C.D. i-a făcut propuneri de a-l însoți în străinătate în calitate de iubită/prietenă, spunându-i că el muncește în străinătate, că are foarte mulți bani, că va avea grijă de ea, că urmează să se stabilească definitiv la Londra, că o fată atât de frumoasă nu trebuie să presteze o muncă prost plătită și care îi poate degrada frumusețea (victima fiind bucătar la o unitate de alimentație publică din Bârlad).

8. Partea vătămată V.M.G.

Fiind audiată la data de 17 ianuarie 2012, partea vătămată a precizat că la începutul lunii mai 2010, a fost acostată pe raza comunei P.O., județul Vaslui, de numitul I., care era însoțit de inculpatul C.D. și a acceptat propunerea de a-i însoți la București, timp în care au locuit împreună la casa inculpatului C.D. de pe raza comuna D., județul Giurgiu. Imediat după acceptarea propunerii victima a fost transportată în Germania cu autoturismul pus la dispoziție de inculpatul C.D. și a fost cazată într-un apartament închiriat pe raza localității Villingen Swellinghenn împreună cu numita K.C.E.

Conform declarației părții vătămate de sumele provenind din practicarea prostituției de către partea vătămată, inculpatul C.D. uzând de tot felul de pretexte pentru a-și însuși mare parte din câștiguri. Partea vătămată a arătat că în perioada mai - august 2010 a expediat în mod repetat sume de bani la dispoziția grupării conduse de inculpatul C.D., aspecte ce se coroborează cu relațiile furnizate de unitățile de transfer bănesc.

9. Victima M.N.

Fiind audiată la data de 20 ianuarie 2012, în calitate de parte vătămată, numita M.N. a precizat faptul că a fost recrutată de numitul C.C., în cursul lunii mai 2011 pe raza localității Bârlad. După ce a intrat într-o relație intimă cu acesta, fiind condusă de inculpat la locuința sa din Bârlad, condusă în diverse locații, inclusiv la părinții săi în comuna B., județul Vaslui, cu promisiuni de realizare a unui viitor împreună, inculpatul C.C., i-a propus să practice prostituția în Germania, în beneficiul relației lor.

Partea vătămată M.N. a arătat că s-a cazat împreună cu K.C. în aceeași cameră în același club, și că aceasta i-a explicat tot ce avea nevoie să cunoască în legătură cu locul respectiv și cu practicarea prostituției, comunicându-i taxele, tarifele, etc. Partea vătămată a arătat că a practicat prostituția o perioadă de aproximativ 6 luni de zile, trimițând câștigurile obținute din această activitate la dispoziția acestuia prin sistemul W.U. la intervale de o săptămână două, de pe numele său pe numele indicate de acesta prin telefon sau prin mesaje telefonice.

Partea vătămată a estimat că a pus la dispoziția inculpatului în cele 6 luni în care a practicat prostituția, suma de aproximativ 40.000 euro, în condițiile în care și-a oprit sume mici de bani pentru cheltuielile zilnice și a expediat sume mici de bani părinților săi.

10. Victima G.R.R.

Fiind audiată la data de 13 februarie 2012, partea vătămată G.R.R. a precizat că la sfârșitul anului 2008, a fost acostată la o discotecă pe raza localității natale Nehoiu, județul Buzău, de numitul B.C.D. și întrucât se afla într-o situație financiară dificilă, a acceptat propunerea acestuia de a-l însoți, pentru a fi împreună, solicitându-i mai întâi să îi cunoască părinții, fapt cu care inculpatul s-a conformat, în vederea întăririi convingerii părții vătămate. Imediat după acceptarea propunerii, victima a fost transportată în Germania cu autoturismul său și motivat de faptul că autoturismul acestuia s-a defectat pe autostradă, cu ajutorul inculpatului C.D., care i-a preluat de la locul respectiv și i-a transportat la clubul de pe raza localității Villingen Swellinghenn, unde i-a prezentat patronului, care a hotărât repartizarea victimei la clubul din Offenburg. Conform declarației părții vătămate, a beneficiat și inculpatul C.D. de sume provenind din practicarea prostituției de către partea vătămată, însă într-o mai mică măsură, inculpatul C.D. impunând diferite „amenzi” pentru faptul că a facilitat intrarea acestei părți vătămate în club, a luat cunoștință de faptul că aceasta câștiga foarte bine.

11. Victima D.M.

Fiind audiată la data de 22 februarie 2012, în calitate de parte vătămată, numita D.M. a precizat faptul că a fost recrutată numitul I.I. în cursul lunii iunie 2011 pe raza localității de domiciliu, fiind transportată în Germania, în clubul F., unde i-a fost prezentată partea vătămată M.N., despre care îi spusese anterior că lucrează de ceva vreme în acel club și că o va ajuta explicându-i cum merg treburile acolo. Partea vătămată D.M. a arătat că s-a cazat în acel club și că a practicat prostituția o perioadă de aproximativ 6 luni de zile, trimițând câștigurile obținute din această activitate prin sistemul W.U. la intervale de aproximativ o săptămână, de pe numele indicate.

12. De asemenea, în cauză a fost audiată o victimă în calitate de martor protejat - cu nume de cod P.E., care a declarat că în cursul anului 2010 a fost recrutată de inculpatul C.D., ajutată de acesta să ajungă în Germania, facilitându-i-se intrarea în același club în care practicau prostituția A.E. și Ț.T., după care i s-a cerut de către inculpat suma de 15.000 euro, din câștigurile obținute din practicarea prostituției, uzând de amenințări în legătură cu persoana acesteia și familia ei. Banii au fost înmânați inculpatului prin intermediul numitei A.E., care avea și rol de supraveghere a victimei.

Această victimă, audiată în calitate de martor protejat, a oferit informații în legătură cu părțile vătămate Ț.T., V.G.M., R.M., D.M.M., M.N., D.M.

13. Victima V.N.I.M.

Fiind audiată la data de 19 aprilie 2012, în calitate de parte vătămată, numita V.N.I.M. a precizat faptul că în cursul anului 2009, după ce l-a cunoscut pe numitul A.C.A. și a intrat într-o relație intimă cu acesta, s-a hotărât să practice prostituția în Germania, în vederea obținerii unor câștiguri materiale.

Ulterior, partea vătămată a fost constrânsă să plătească inculpatului C.D., lunar, suma de 2.000 euro din câștigurile obținute din practicarea prostituției, reprezentând taxa percepută pentru facilitarea intrării în acel club. Din coroborarea declarațiilor inculpatului cu cea a părții vătămate, a rezultat că această sumă a fost impusă în fapt de liderul grupării infracționale, inculpatul C.D.

De asemenea, din coroborarea probelor administrate în cauză, inclusiv din declarațiile inculpatului C.D., rezultă modalitatea de recrutare a părții vătămate V.N.I.M.

Este de precizat că atât partea vătămată V.N.I.M. a afirmat obținerea unor sume importante de bani ca urmare a practicării prostituției - 5.000-6.000 euro lunar, ce au inclus și taxa de 2.000 euro plătită liderului grupării, inculpatul C.D.

14. Victima S.N. - audiată ca martor, întrucât a renunțat la calitatea de parte vătămată.

Fiind audiată la data de 18 mai 2012, în calitate de martor, numita S.N. a precizat faptul că la începutul anului 2007, după ce l-a cunoscut pe inculpatul C.D. și a intrat într-o relație intimă cu acesta, inculpatul i-a propus să plece împreună în Italia, pentru a-și găsi un loc de muncă decent. În scurt timp, victima a fost transferată în Italia pe cheltuiala inculpatului, fiind determinată în scurt timp la practicarea prostituției, prin supunerea acesteia la condiții improprii de trai (fără cazare, fără hrană, fără vreo sursă de venit) în imediata apropiere a unor persoane care se ocupau cu practicarea prostituției, respectiv proxenetism.

Ulterior, inculpatul C.D. a exploatat periodic această parte vătămată, atât în Italia, cât și în Germania, asigurându-și controlul asupra acesteia în baza așa-zisei relații sentimentale cu victima - metoda utilizată în cazul recrutării și exploatării fiecăreia dintre părțile vătămate. Victima nu a putut estima un total al câștigurilor obținute din practicarea prostituției ce au fost puse la dispoziția inculpatului, însă din transferurile bănești efectuate de aceasta pe numele inculpatului, rezultă că a pus la dispoziția acestuia sume de bani în perioada 2007-2009.

15. Victima G.F. - audiată ca martor, întrucât a renunțat la calitatea de parte vătămată.

Fiind audiată la data de 18 mai 2012, în calitate de martor, numita G.F. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul C.D. în vara anului 2007, la discoteca din comuna V.D., județul Giurgiu, și în scurt timp a intrat într-o relație intimă cu acesta.

Utilizând aceeași metodă de recrutare, inculpatul i-a spus că are niște afaceri în Italia și i-a propus să meargă cu el în Italia, pentru a fi împreună.

Întrucât victima l-a refuzat inițial, spunându-i că nu poate renunța la serviciu, inculpatul a insistat, sunând-o din Italia și ulterior, la solicitarea ei, a însoțit-o la locuința părinților, declinându-și identitatea în fața acestora prin prezentarea buletinului, în scopul obținerii acordului victimei de a-l însoți în străinătate.

Ulterior, inculpatul C.D. a exploatat periodic această victimă, atât în Italia, cât și în Germania, asigurându-și controlul asupra acesteia în baza așa-zisei relații sentimentale cu victima - metodă utilizată în cazul recrutării și exploatării tuturor părților vătămate. Victima a precizat că a pus la dispoziția inculpatului suma de 1.000 euro, obținută din practicarea prostituției în Italia, pe care i-a înmânat-o personal, însă din verificarea transferurilor bănești rezultă că sus-numita a expediat pe numele inculpatului sume mai mari de bani, consecutiv.

De asemenea, victima precizează că odată ajunsă în Germania a refuzat să-i mai trimită acestuia sume de bani - întrucât și-a dat seama că acesta a indus-o în eroare și nu dorea decât să profite de pe urma ei.

16. Victima T.G. nu a putut fi audiată în cauză, întrucât din actele de căutare a rezultat că aceasta este plecată în Franța, însă din coroborarea probelor administrate în cauză - respectiv declarațiile părții vătămate V.N.M.I. a rezultat că aceasta a fost recrutată în cursul anului 2009, transportată împreună cu partea vătămată V.N.M.I., în Germania, fiind exploatată la dispoziția grupării infracționale, concomitent cu aceasta. S-a apreciat că probatoriul dovedește fără putință de tăgadă săvârșirea acestei fapte în condițiile în care aceasta este inclusiv recunoscută de inculpatul C.D., care a recunoscut după planșă foto și indicat că a fost exploatată și această victimă în Germania.

Situația de fapt expusă și reținută este dovedită nu doar de declarația inculpatului de recunoaștere în totalitate a învinuirilor ce i se aduc, din cadrul judecății, dar și prin toate mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv:

- rezoluții de începere a urmăririi penale, ordonanțe de extindere a cercetărilor și începere a urmăririi penale, ordonanțe de extindere și schimbare a încadrării juridice;

- rezoluție de conexare din data de 08 ianuarie 2012 prin care s-a dispus conexarea Dosarului nr. 251D/P/2011 la Dosarul nr. 31D/P/2011;

- proces-verbal de sesizare din oficiu din data de 19 decembrie 2011;

- proces-verbal de constatare a actelor premergătoare din data de 31 octombrie 2011;

- adresa din 21 octombrie 2011 emisă de B.C.C.O. Bacău - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane prin care comunică răspunsul autorităților italiene și germane;

- procese-verbale de identificare și verificare emise de B.C.C.O. Bacău;

- adresă emisă către B.N.P. N.C. și răspunsul comunicat de acesta;

- adrese emise de B.C.C.O. Bacău;

- mandate de aducere emise pe numele inculpaților și procese-verbale de executare a mandatului de aducere;

- proces-verbal de încheiere a activităților dispuse conform ordonanței de delegare nr. 31D/P/2011;

- proces-verbal de identificare întocmit de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău;

- delegație avocațială;

- proces-verbal privind protecția victimelor;

- declarații parți vătămate - I.F., S.T.L., P.C.M., D.M.M., R.M., B.V., P.T., V.G.M., M.N., G.R.R., D.M., V.N.I.M.;

- proces-verbal întocmit de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău;

- procese-verbale predare-primire;

- copie carte de identitate falsificată a părții vătămate D.M.M.;

- plic conținând carte de identitate falsificată a părții vătămate D.M.M.;

- carnet de sănătate eliberat de club;

- bonuri fiscale;

- formulare W.U.;

- înscrisuri în limba germană;

- planșă foto;

- poză;

- adrese Consiliului Județean Bacău - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului;

- copie carte de identitate - M.N.;

- adresă către Baroul Vaslui;

- adresa D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău

- dovadă de citare

- adresa Biroului Notarial N.C.A. din 27 ianuarie 2012 și acte aferente;

- proces-verbal audiere martor protejat P.E.;

- declarații martori G.F., S.N., I.G.L., I.L.C., B.C.G., V.A., G.A., B.C., A.C., B.A., H.V., C.A.I., B.S., S.C.F., M.F., M.L., M.S., R.G., R.M., Ț.T., S.G.;

- adresă Consiliul Județean Vaslui;

- bilet de externare B.S.;

- act întocmit de lucrători din cadrul B.C.C.O. Bacău;

- procese-verbale încheiate de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău;

- planșe foto;

- adresă B.C.C.O. Bacău;

- procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere și planșe aferente;

- declarație S.T.L.;

- declarație martor G.M.;

- transferuri bancare, formulare W.U.;

- relații bănci, transferuri bancă, CD-uri aferente formulare W.U.;

- verificări bancare privind transferuri bani;

- adrese - Banca Comercială C. din 23 martie 2012;

- proces-verbal de predare primire întocmit de lucrători din cadrul B.C.C.O. Bacău;

- formular de actualizare date personale pentru clienți persoane fizice - Banca Comercială C.;

- contract-cadru din 09 noiembrie 2009 - Banca Comercială C. și anexe;

- copie de pe cartea de identitate a numitului B.T.;

- extrase de cont - Banca Comercială C. Covasna;

- adrese Banca C.R.;

- extrase de cont Banca C.R.;

- convenție de cont curent pentru persoane fizice - Banca C.R.;

- copie de pe cartea de identitate a numitului B.A.;

- fișa specimenelor de semnătură - persoane fizice - Banca C.R.;

- adresa A.N.A.F. din 05 aprilie 2012;

- adresa B.C.C.O. Bacău din 18 aprilie 2012;

- adresa Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

- specimene de ștampilă - formular - Banca C.R.;

- convenție cadru - Banca C.R.;

- cerere de consultare - Banca C.R.;

- acte bancare - Banca C.R.;

- copii cărți de identitate C.D. și B.C.D.;

- copie xerox a Hotărârii A.G.A.;

- copie certificat de înregistrare - SC M.M.D. SRL;

- încheierea nr. 7273 din 23 aprilie 2008 a Tribunalului București;

- certificate constatatoare eliberate de Oficiul Registrului Comerțului de la pe lângă Tribunalul București;

- declarație - S.E.;

- încheieri de legalizare a specimenului de semnătură din 28 martie 2008;

- cereri depuse la notar de C.D.;

- act constitutiv SC M.M.D. SRL;

- contracte de comodat;

- verificare disponibilitate și rezervare denumire firmă;

- adrese R. Bank și acte aferente;

- copie carte de identitate B.C.D.;

- CD - trimis de R. Bank;

- copie carte de identitate T.G.;

- copie carte de identitate B.T.;

- adresa SC C.C. SRL;

- acte de la Banca C.R.;

- copie cărți de identitate C.D., B.C.D.;

- procese-verbale de constatare a infracțiunii flagrante;

- dovadă de ridicare bunuri întocmită de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău;

- referat cu propunere de efectuare a unor percheziții domiciliare;

- procese-verbale de identificare întocmită de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău;

- autorizații de percheziție;

- proces-verbal de îndreptare a erorii materiale;

- încheieri de ședință nr. 27/110/2012;

- procese-verbale de percheziție domiciliară întocmită de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău;

- mandat de aducere;

- planșe foto;

- adrese înaintate de B.C.C.O. Bacău;

- fișă de custodie întocmită de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău;

- ordonanțe de efectuare a percheziției asupra autoturismului;

- procese-verbale de efectuare a percheziției auto;

- dovezi de predare-primire;

- împuternicire avocațială;

- declarație G.N.;

- rezoluție de efectuare a unei constatări tehnico-științifică;

- adresa I.G.P.R. din 14 februarie 2012;

- raport de constatare tehnico-științifică balistică din 14 februarie 2012;

- referat de terminare a urmăririi penale nr. 325/P/2011;

- rezoluție de efectuare a unei constatări tehnico-științifice;

- adresa Serviciu Român de Informații - Unitatea Militară X București;

- raport de constatare tehnico-științifică din 26 martie 2012;

- referat cu propunere de efectuare a unor percheziții informatice;

- autorizații de percheziții;

- referat cu propunere de efectuare a unor percheziții informatice;

- autorizații de percheziții;

- procese-verbale întocmite de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. cu ocazia efectuării perchezițiilor informatice și adrese de înaintare;

- rapoarte;

- procese-verbale de citire a telefoanelor inculpaților cercetați în cauză;

- ordonanțe privind aplicarea sechestrului asigurător și adresele aferente;

- proces-verbal întocmit de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău cu privire la mașinile ce urmează a fi sechestrate;

- ordonanțe de delegare și adrese de înaintare;

- adresa Ministerului Administrației și Internelor prin care înaintează procesele-verbale de aplicare a sechestrelor;

- copie carte de identitate M.G.A.;

- contract de vânzare-cumpărare;

- încheiere de autentificare din 23 noiembrie 2011;

- înscrisuri în limba rusă;

- ordonanță privind blocarea conturilor;

- adresa B.C.C.O. Bacău din 21 martie 2012;

- raport din 19 martie 2012;

- proces-verbal de aplicare a sechestrului asigurător;

- dovadă;

- fișă de inventariere și evaluare a autovehiculului indisponibilizat la data de 13 martie 2012;

- adresa Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Giurgiu;

- fișă de carte funciară pentru informare;

- adresa - Instituția Prefectului Municipiului București - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor;

- adresa O.C.P.I. București din 10 ianuarie 2012;

- certificat informativ al O.C.P.I. București;

- încheiere O.C.P.I. București;

- contracte de vânzare-cumpărare;

- încheiere O.C.P.I. București;

- încheiere de autentificare din 08 octombrie 2010 - B.N.P. M.S.S., L.S., I.C.Ș.;

- proces-verbal încheiat de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău;

- adresa B.C.C.O. Bacău din 03 februarie 2012;

- proces-verbal de ridicare a sechestrului întocmit de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău;

- copii acte de identitate M.G.A.;

- proces-verbal de efectuare a percheziției auto;

- proces-verbal de aplicare a sechestrului;

- adresa B.C.C.O. Bacău din 02 februarie 2012, 01 februarie 2012, 21 februarie 2012;

- dovadă;

- proces-verbal de consemnare a activităților efectuate în dosarul penal nr. 31D/P/2011, conform ordonanței de delegare din data de 08 ianuarie 2012;

- procese-verbale de aplicare a sechestrului;

- fișă de identificare pentru autovehiculul marca A.;

- declarație C.R.P.;

- certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale;

- contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit;

- copie certificate de înmatriculare auto;

- procese-verbale întocmite de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău;

- foaie - contract de reparații autoturism;

- foaie de vărsământ - R. Bank;

- delegație avocațială, carte de vizită, cerere depusă de avocat;

- adrese întocmite de către B.C.C.O. Bacău și plic;

- adresă către I.P.J. Bacău;

- adresă către I.P.J. Vaslui;

- adresă către Direcția Generală de Asistență și Protecție a Copilului Bacău;

- corespondență primită pe e-mail;

- adrese I.G.P.R. - Serviciul Arme Explozivi, Substanțe Periculoase din 26 martie 2012;

- adrese către Arestul I.P.J. Bacău, Vaslui;

- proces-verbal de predare-primire din data de 20 aprilie 2012;

- adresă către Serviciul de Medicină Legală Bacău;

- note telefonice din data de 02 aprilie 2012;

- procese-verbale întocmite de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Bacău;

- proces-verbal de identificare a persoanelor;

- proces-verbal de îndeplinire a procedurii de citare;

- adrese către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale București;

- adresa către SC G.L.E. SRL;

- citații;

- adresa B.C.C.O. Bacău din 21 mai 2012;

- declarație T.G.;

- adresa Tribunalului Bacău nr. 79/110/2012;

- mandat de arestare preventivă C.D.;

- comisie rogatorie din data de 04 noiembrie 2011 formulată către autoritățile judiciare competente din Germania;

- comisie rogatorie din data de 15 decembrie 2011 formulată către autoritățile judiciare competente din Italia;

- comisie rogatorie din data de 12 ianuarie 2012 și revenire din data de 07 martie 2012 formulată către autoritățile judiciare competente din Germania;

- răspunsurile comunicate de autoritățile străine, urmare a cererilor de comisie rogatorie formulate;

- răspuns comisie rogatorie din data de 15 iunie 2012;

- răspuns comisie rogatorie din data de 21 mai 2012 - conținând convorbiri telefonice;

- adresă către D.I.I.C.O.T. București de urmare la cererea de comisie rogatorie din data de 12 ianuarie 2012;

- răspuns comisie rogatorie din data de 04 mai 2012 prin care ne înaintează declarația victimei J.I.;

- cazier judiciar C.D.;

- împuterniciri avocațiale;

- proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii C.D.;

- declarație inculpat/învinuit C.D.;

- ordonanțe de punere în mișcare a acțiunii penale - C.D.;

- ordonanță de reținere C.D.;

- referat medical și analize medicale - C.D.;

- proces-verbal de confruntare C.D. și A.E.;

- proces-verbal încheiat la data de 27 ianuarie 2012 privind dezatașarea de la Dosar nr. 175D/P/2009 a interceptărilor autorizate în baza autorizației nr. 360/2009 și 376/2009;

- procese-verbale redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul C.D. interceptate autorizat în baza autorizației din 05 mai 2011;

- procese-verbale redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul C.D. interceptate autorizat în baza autorizației din 19 mai 2011;

- procese-verbale redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul C.D. interceptate autorizat în baza autorizației din 03 iunie 2011;

- referate emise către Tribunalul Bacău prin care solicităm autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice și autorizațiile emise de Tribunalul Bacău;

- procese-verbale redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul C.D. interceptate autorizat în baza autorizației din 26 iunie 2011;

- procese-verbale redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul C.D. interceptate autorizat în baza autorizației din 28 iulie 2011,

precum și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, din coroborarea cărora s-a dovedit vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor față de care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

În drept, faptele inculpatului C.D., constând în aceea că:

- Începând cu anul 2007, împreună cu alte persoane cu aceleași preocupări a constituit o grupare infracțională organizată în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, pentru realizarea de beneficii materiale în mod facil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003;

În 2007 a recrutat, prin promisiuni mincinoase, a transportat și cazat în Italia, în vederea exploatării sexuale pe victima minoră I.F., victima reușind să fugă și să se întoarcă în țară, după o perioadă a cazat și exploatat această victimă pe raza municipiului București și în cursul anului 2011 a transportat, în vederea exploatării în Germania victima minoră D.M.M., procurând pentru aceasta o carte de identitate falsă, în vederea facilitării trecerii frontierei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În cursul anului 2007 a recrutat prin inducere în eroare, cazat și exploatat în Italia pe victima S.T.L., în perioada 2008-2010 a transportat, cazat, transferat în vederea exploatării sexuale victima P.C.M., în perioada 2008-2012 a transportat, cazat, transferat în vederea exploatării sexuale victima P.T., pe care a determinat-o să se căsătorească cu P.D., pentru a o menține sub controlul grupării, în perioada 2010-2011 a transportat, cazat, transferat în Germania, în vederea exploatării sexuale la dispoziția grupării victimele majore R.M., V.M.G., M.N., D.M., G.R.R. și alte tinere - T.G., V.N., Mituța Iulia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada 2007 la zi a înlesnit practicarea prostituției mai multor tinere recrutate din țară și transportate în Italia sau Germania, în acest scop, respectiv S.N., G.F., F.E. și concubina sa, K.C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, prev. și ped. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Din sumele de bani provenite din exploatarea sexuală a victimelor, de aproximativ 300.000 euro, au fost investite sumele de 88.050 euro în imobile, autoturisme de lux, afaceri, în scopul disimulării adevăratei proveniențe, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- În cursul lunii septembrie 2009, a constrâns-o pe partea vătămată P.C.M., profitând de influența sa asupra acesteia, să trimită lui B.D.C. mesaje de amenințare cu denunțarea la organele de poliție pentru fapta de trafic de persoane comisă în dauna sa, în scopul obținerii sumei de aprox. 10.000 euro, pe care B.D.C. a depus-o în contul acesteia deschis la R. Bank, după care suma de bani a fost înmânată de partea vătămată inculpatului C.D., sub pretextul achiziționării unui autoturism, ce a fost ulterior valorificat tot de inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, în forma prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 194 alin. (2) C. pen.

- În perioada colaborării cu F.E. pentru realizarea scopului grupării, respectiv 2009-2011, inculpatul a transmis acesteia virusul HIV, prin întreținerea de raporturi sexuale, în condițiile în care cunoștea că suferă de această boală încă din data de 04 iunie 2009, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 309 alin. (2) C. pen.

La reținerea formei continuate pentru infracțiunile de trafic de persoane majore, trafic de persoane minore, precum și de proxenetism, s-a avut în vedere faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute, la diverse intervale de timp, însă în baza aceleași rezoluții infracționale - de a realiza foloase de pe urma traficării unor persoane de sex feminin în scopul practicării prostituției - chiar dacă activitatea infracțională - a desfășurat asupra mai multor subiecți pasivi - în acest sens și Dosarul nr. 5998/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și decizia nr. 49/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Relativ la infracțiunea reținută de „spălare a banilor”, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea prev. art. 41 alin. (2) C. pen., instanța a constatat următoarele:

Raportat la situația de fapt - așa cum a fost descrisă în rechizitoriu și recunoscută de către inculpat - instanța a constatat că fapta inculpatului, constând în aceea că, în scopul de ascunderii sau disimulării originii ilicite a sumelor de bani obținute ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, a achiziționat diverse bunuri mobile și imobile, bunuri în valoare de 88.050 euro, aspect recunoscut și de către inculpat în procedura irevocabilă a judecații simplificate, prev. de art. 3201 C. proc. pen., (inculpatul a recunoscut atât săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, cât și a infracțiunilor aflate în conexiune, respectiv infracțiunile principale de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „spălare a banilor” în formă continuată, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Infracțiunile de spălare a banilor sunt infracțiuni derivate, întrucât existența lor este condiționată de săvârșirea în prealabil a unei infracțiuni din care să provină bunul supus operațiunii de spălare. Or, în speță, această condiție - a situației premise - este întrunită câtă vreme sumele de bani au fost obținute de inculpat din săvârșirea de către acesta a infracțiunii de trafic de persoane majore, trafic de minori, proxenetism - situație recunoscută și de către inculpat - neavând relevanță că persoanele vătămate nu au fost trimise în judecată pentru infracțiunea de prostituție - acestea beneficiind de prev. art. 20 alin. (1) din Legea nr. 678/2008 care reglementează o cauză de nepedepsire, în condițiile art. 10 lit. i)1 C. proc. pen., ceea ce interesează în speță este exploatarea sexuală a victimelor de către inculpat, fapt dovedit și recunoscut de inculpat.

Dobândirea bunurilor a fost legală - prin acte autentice de vânzare-cumpărare, însă proveniența sumelor cu care le-a achiziționat inculpatul este ilicită, fapt cunoscut de inculpat și recunoscut - și tocmai pentru a ascunde sau disimula sursa ilicită a acestor sume au fost achiziționate aceste bunuri, faptă ce întrunește elementele constitutive al infracțiunii prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece în baza aceleași rezoluții infracționale la diverse intervale de timp inculpatul a achiziționat din surse ilicite mai multe imobile și bunuri mobile.

Pentru aceste considerente, la care și inculpatul prin avocat a achiesat, instanța a admis, în baza art. 334 C. proc. pen., cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău de schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de către inculpatul C.D., respectiv din infracțiunea prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 în infracțiunea prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, instanța a admis, în baza art. 334 C. proc. pen., și cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău de schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de către inculpatul C.D., respectiv din infracțiunea de trafic de minori prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată, în infracțiunea de trafic de minori prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001 modificată, deoarece art. 13 alin. (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, cuprinde două teze, respectiv teza I se referă la infracțiunea săvârșită în condițiile art. 13 alin. (1) - cum este cazul de față - iar teza a II-a se referă la infracțiunea săvârșită în condițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificată, pentru care inculpatul nu a fost trimis în judecată.

În ceea ce privește cererea inculpatului pentru schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cerere admisibilă în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen., a apreciat ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Legea nr. 241/2005 reglementează două tipuri de infracțiuni.

În prima categorie intră infracțiunile de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a)-g) din lege, printre acestea și infracțiunea de evaziune fiscală în modalitatea normativa prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) - anume „ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile”, și în modalitatea normativă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) - anume „omisiunea în tot sau în parte a evidențierii, în actele contabile ori în documentele legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate”; scopul calificat al ambelor infracțiuni fiind acela „de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale”, în timp ce elementul material al laturii obiective a infracțiunii de spălare a banilor, în modalitatea normative prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, constă într-o acțiune de ascundere sau de disimulare a adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, și nu în scopul ca inculpatul să se sustragă de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

La realizarea procesului de individualizare a pedepselor ce se vor aplica inculpatului vor fi avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., noile limite de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare infracțiune, având în vedere și prev. art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen., circumstanțele de fapt și modul concret de comitere a acestora, precum și circumstanțele vizând persoana inculpatului.

Este adevărat că potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cel care a comis una dintre infracțiunile prevăzute de lege, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni prev. în Legea nr. 678/2001 beneficiază de reducere la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Însă, pentru a fi aplicabilă cauza de reducere a pedepsei este necesar, pe de o parte, că persoana care a formulat denunțul să contribuie în mod concret la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni prev. de această lege, iar pe de altă parte, că denunțul să întrunească cerințele stabilite în art. 223 C. proc. pen. Or, din adresa Parchetului nr. 994/D/II/1/2012, nu rezultă că inculpatul C.D., prin denunțul său, a contribuit, în mod concret, la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni prev. de această lege, informațiile oferite fiind în curs de verificare, deci inculpatul nu poate beneficia de prev. art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

De asemenea, instanța a reținut că recunoașterea anumitor împrejurări ca și circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel:

- „conduita bună”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale;

- „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport cu specificul infracțiunilor, nu se regăsește în prezenta cauză;

- „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor.

De altfel, conduita procesuală a inculpatului, constând în recunoașterea faptelor, a primit deja eficiența juridică constând în reducerea limitelor de pedeapsă, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Lipsa antecedentelor penale și conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptelor au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei, fără însă a se reține ca circumstanțe atenuante.

Aplicarea pedepselor într-un cuantum prea redus - respectiv orientate spre noua limită legală minimă - rezultată după aplicarea prev. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. - nu este aptă a îndeplini funcțiile și a realiza scopul pedepsei în contextul în care infracțiunile au fost săvârșite și al caracterului de fenomen dobândit de acest tip infracțiuni în ultima perioadă de timp, dar și amploarea concretă a acestor infracțiuni reținute - perioada îndelungată a desfășurării activității infracționale 2005-2011, numărul mare al persoanelor traficate, din care unele minore, sumele foarte mari obținute din aceste activități ilicite, cea mai mare parte la dispoziția inculpatului C.D., forma continuată a infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane majore, proxenetism, spălare de bani, care conform art. 42 C. pen. este de natură să atragă agravarea răspunderii penale, dar și valorile sociale lezate - aceste infracțiuni aducând atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotire de legea penală, demnitatea persoanei, reprezentând și una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate. În astfel, de condiții, a reduce pedepsele la minimul prevăzut de lege pentru autorul unor asemenea infracțiuni - rezultat după aplicarea prev. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. - cum a solicitat inculpatul prin apărător, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de riposta a justiției.

Față de cele arătate anterior, instanța a condamnat inculpatul la pedepse cu închisoare, respectiv pentru infracțiunile de:

- constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a a și lit. b) C. pen.

- trafic de persoane majore, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a a și lit. b) C. pen.

- trafic de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,

- proxenetism, prev. și ped. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

- șantaj în forma prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

- art. 309 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Pedepsele principale și complementare în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. au fost contopite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, pedeapsă principală pe care o va spori cu 1 an închisoare, inculpatul urmând în final să execute în regim de detenție efectivă pedeapsa de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării principale.

Referitor la pedeapsa accesorie și cea complementară, Tribunalul s-a raportat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele Adiționale și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (ex. cauzele Hirst c. Marii Britanii, Sabău și Pîrcălab c. României) care în conformitate cu art. 11 alin. (2) și la art. 20 din Constituție fac parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România prin Legea nr. 30/1994, dar și la decizia nr. 74/2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii.

Față de jurisprudența Curții Europene în materie, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au pronunțat în același sens în soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 74/2007, stabilind că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile înscrise în art. 71 alin. (3) C. pen.

În prezenta cauză, față de natura faptelor săvârșite de inculpat, Tribunalul a apreciat că nu se justifică și interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., nefiind proporțională față de scopul limitării acestui drept. Restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților poate fi dispusă doar dacă este necesară, iar o astfel de măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o. O aplicare automată a pedepsei accesorii a dreptului de a vota, încalcă atât principiul proporționalității, cât și art. 3 din primul Protocol adițional.

Instanța a reținut că natura faptei săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiului acestora i-a fost interzis pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestului preventiv de la 08 ianuarie 2012 la zi.

În temeiul art. 113 alin. (3) C. pen. rap. la art. 309 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul la efectuarea tratamentului medical pe perioada executării pedepsei principale, ca măsură de siguranță.

Preocuparea inculpatului C.D. pentru spălarea banilor obținuți din activitățile de trafic de persoane și proxenetism a rezultat fără dubiu inclusiv din monitorizările intruzive ale convorbirilor telefonice, din care se desprinde constant dorința acestuia de a investi în noi afaceri (purtând numeroase discuții pentru concesionarea unor suprafețe de teren pe raza comunei P.T., pentru înființarea unei ferme de animale, pentru înființarea unei manufacturi de procesare a produselor lactate). Este de precizat că probatoriul administrat în cauză dovedește existența unei corespondențe între sumele estimate aproximativ de părțile vătămate ca fiind puse la dispoziția inculpatului C.D. și sumele expediate la dispoziția acestuia prin sistemele de transfer bănesc, cu precizarea că totalul acestora din urmă reprezintă doar o parte a câștigurilor obținute de victime și puse la dispoziția grupării, întrucât așa cum rezultă din declarațiile părților și a inculpatului, parte din sume au fost ridicate personal de către inculpat sau aduse în țară de către victime. Estimativ s-a stabilit ca fiind pusă la dispoziția liderului grupării infracționale, inculpatul C.D., a sumei totale de aproximativ 300.000 euro (din suma totală de 383.200 euro transferată la dispoziția grupării în perioada 2006-2012 conform tabelelor conținând transferurile bănești ordonate după expeditor și destinatar, fiind înlăturate sumele expediate sau primite de persoane a căror implicare nu a putut fi stabilită în cauză), sumă confirmată și de către părțile vătămate în declarațiile de la urmărirea penală și în fața instanței de judecată și enumerate în rechizitoriu (S.T. - 20.000 euro, R.M. - 100.000 euro, P.T. - 100.000 euro, V.M.G. - 12.000 euro, D.M. - 39.600 euro, V.N.I.M - 14.000 euro, victimă în calitate de martor protejat - cu nume de cod P.E. - 7.500 euro), fiind avute în vedere expedierile de bani efectuate de pe numele tuturor victimelor identificate în cauză ca fiind traficate de inculpat sau în beneficul inculpatului, cele mai multe sume fiind pe numele inculpatului și ale persoanelor desemnate de acesta pentru ridicarea sumelor de bani - I.G.L., B.C., G.E. - mama inculpatului C.D., M.D., G.A., H.F.M., I.L., B.A., N.C.A., S.F., Ș.C., P.B., C.C. - sora inculpatului.

Având în vedere că suma de 300.000 euro - prin însumarea sumelor declarate de părțile vătămate ca fiind obținute din practicarea activităților de prostituție și remise ulterior direct sau indirect inculpatului, (din care s-a scăzut suma obținută din surse ilicite și investită în mobile și imobile la prețurile indicate în actele de vânzare-cumpărare, de 88.050 euro, doar aceasta fiind suma în mod cert „spălată” de inculpat) sunt obținute în mod evident din săvârșirea unor infracțiuni - chiar dacă față de părțile vătămate s-a reținut că acestea nu pot fi trimise în judecată pentru infracțiunea de prostituție - acestea beneficiind de prev. art. 20 alin. (1) din Legea nr. 678/2008 care reglementează o cauză de nepedepsire, în condițiile art. 10 lit. i)1 C. proc. pen. - această sumă nu poate servi la despăgubirea părților vătămate, dintre care unele s-au și constituit părți civile cu sumele respective. Suma rămasă - de 211.950 euro, în echivalentul în RON la data executării - reprezentând un rezultat al infracțiunilor săvârșite de inculpat, de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, urmează a fi confiscate în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen.

De asemenea, în baza aceluiași temei juridic - art. 118 lit. e) C. pen. - s-a confiscat și suma de 10.000 euro, în echivalentul în RON la data executării, dobândiți ilicit de inculpat prin săvârșirea infracțiunii de șantaj, în condițiile în care partea vătămată nu s-a constituit parte civilă cu această sumă.

Măsurile de siguranță constituie sancțiuni și ca atare au caracter personal și exclud solidaritatea.

Având în vedere că din suma de 300.000 euro - obținută de inculpat în urma exploatării victimelor și remise ulterior direct sau indirect inculpatului - instanța a apreciat că în mod cert inculpatul a învestit în imobile și autoturisme - pentru a disimula sursa ilicită a sumelor de bani - numai suma de 88.050 euro, doar aceasta fiind suma în mod cert „spălată” de inculpat, calculată prin însumarea prețurilor indicate în actele de vânzare-cumpărare a bunurilor respective, în baza art. 25 din Legea nr. 656/2002 coroborat cu art. 118 lit. b), e) C. pen. va dispune confiscarea de la inculpat a autoturismului marca A., aparținând inculpatul C.D.

De asemenea, în baza art. 25 din Legea nr. 656/2002 coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen., va dispune confiscarea de la inculpat și a imobilelor: - locuință - apartament nr. X, situat în București, sector 3, în valoare de 60.000 euro, aparținând inculpatului C.D., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 03 aprilie 2009 la B.N.P. N. București; - locuință cu valoare de impozitare de 24.350 RON și parcelă de teren în suprafață de 798 m.p. situate în comuna D., județul Giurgiu, aparținând inculpatului C.D., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 18 mai 2009 la B.N.P. U.M. Giurgiu, - locuință - apartament nr. Y, situat în București, sector 3, în valoare de 51.000 euro, aparținând inculpatului C.D. și inculpatei C.R.P., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 08 octombrie 2010 la B.N.P. M.S.S., L.S., I.C.Ș. București.

Pentru îndeplinirea măsurii de siguranță dispuse prin prezenta hotărâre, aceea a confiscării speciale, s-a menținut sechestrul asiguratoriu instituit prin ordonanțele procurorului nr. 31D/P/2011 din 08 ianuarie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău; ordonanța nr. 31D/P/2011 din 25 ianuarie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, asupra bunurilor mobile și imobile, respectiv: autoturismul marca A., aparținând inculpatului C.D.; - locuință - apartament nr. X, situat în București, sector 3, aparținând inculpatului C.D., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 03 aprilie 2009 la B.N.P. N. București; - locuință și parcelă de teren în suprafață de 798 m.p. situate în comuna D., județul Giurgiu, aparținând inculpatului C.D., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 18 mai 2009 la B.N.P. U.M. Giurgiu; - locuință - apartament nr. Y, situat în București, sector 3, în valoare de 51.000 euro, aparținând inculpatului C.D. și inculpatei C.R.P., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 08 octombrie 2010 la B.N.P. M.S.S., L.S., I.C.Ș. București.

Sub aspectul laturii civile, referitor la sumele solicitate reprezentând prejudiciul cauzat părților vătămate prin faptele comise de inculpat, având în vedere mijloacele de probă administrate în cauză, din cuprinsul cărora rezultă caracterul cert al acestuia și cuantumul, Tribunalul, față de disp. art. 346 C. proc. pen. și art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ., dar și art. 1357 din noul C. civ., precum și principiul disponibilității care guvernează acțiunea civilă, a admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile, respectiv numai cu privire la daunele morale solicitate, daune însă apreciate a fi îndestulătoare în cuantumul de 5.000 euro pentru fiecare parte civilă și, în consecință:

A fost obligat inculpatul să plătească părților civile următoarele sume, echivalentul în RON la data executării, cu titlu de daune morale:

- 5.000 euro către partea civilă I.F.;

- 5.000 euro către partea civilă G.R.R.;

- 5.000 euro către partea civilă R.M.;

- 5.000 euro către partea civilă D.M.M.;

- 5.000 euro către partea civilă P.C.M.

S-a respins cererea acestor părți civile privind acordarea daunelor materiale deoarece sumele solicitate au fost obținute din activități ilicite de prostituție și deci nu pot servi la despăgubirea acestora, chiar dacă persoanele vătămate nu au fost trimise în judecată pentru infracțiunea de prostituție -acestea beneficiind de prev. art. 20 alin. (1) din Legea nr. 678/2008 care reglementează o cauză de nepedepsire, în condițiile art. 10 lit. i)1 C. proc. pen. - sumele fiind astfel confiscate, după cum s-a dispus anterior. Pentru aceleași considerente a respins și cererea părților vătămate P.T., D.M. pentru acordarea daunelor materiale.

S-a constatat că părțile vătămate S.T.L., V.M.G., V.M.I., M.N., B.V., T.G. nu s-au constituit părți civile în cauză.

S-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu pentru părțile vătămate să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata de cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 7.000 RON (din care suma de 6.000 RON reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale astfel cum rezultă din dispozitivul rechizitoriului).

În cauză au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul C.D. La data de 26 martie 2013 a formulat apel în cauză și partea vătămată P.T.

În motivele scrise de apel ale procurorului se critică sentința penală atacată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Instanța a omis a se pronunța în temeiul art. 25 din Legea nr. 656/2002 coroborat cu art. 118 lit. a) C. pen. asupra confiscării bunului sechestrat prin ordonanța din 20 aprilie 2012, bun aparținând societății în care inculpatul are calitatea de asociat cu capital majoritar.

De asemenea, instanța a omis a se pronunța asupra menținerii sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din data de 20 aprilie 2012, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Prin ordonanța dispusă în cauză la data 20 aprilie 2012 s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra autoutilitarei marca C. - bun mobil aparținând SC G.L.E. SRL București, în cadrul căreia inculpatul C.D. are calitatea de asociat cu 95% părți sociale și 95% profit.

Pentru instituirea acestei măsuri, s-a reținut existența datelor și indiciilor temeinice privind săvârșirea de către inculpatul C.D. a infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori în cadrul unei grupări infracționale organizate, ce a exploatat numeroase tinere pe spațiul extern (Italia, Spania, Germania) în perioada 2007 și până la începutul lunii ianuarie 2012, precum și a probelor că inculpatul nu a avut alte surse de venit, neavând o ocupație licită, precum și a indiciilor certe că acesta a primit, pe numele lui sau pe numele unor alte persoane desemnate, sume foarte mari de bani prin transferuri W.U. de la victimele exploatate în Germania. De asemenea, s-a avut în vedere că inculpatul C.D. a utilizat ulterior aceste sume în vederea înființării și desfășurării activităților de transport în cadrul SC G.L.E. SRL București, unde acesta are calitatea de asociat cu 95% părți sociale și 95% profit.

Măsura instituirii sechestrului asigurător s-a dispus în vederea confiscării seriale în temeiul art. 118 lit. a) C. pen. și art. 25 din Legea nr. 656/2002, reținându-se că în cauză existau indicii de săvârșire a infracțiunilor de spălare a banilor, declarațiile părților vătămate și ale martorilor coroborate cu dovezile de transfer bănesc pe numele inculpaților și ale persoanelor din anturajul acestora, făcând dovada faptului că inculpatul C.D. a înființat SC G.L.E. SRL București în scopul disimulării adevăratei proveniențe a sumelor obținute din săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, aducând sume de bani provenite din aceste activități ilicite ca aport în societate, declarația administratorului G.A. confirmând inclusiv faptul că a ridicat, la solicitarea inculpatului C.D., sume de bani expediate din străinătate prin sistemul de transfer bănesc în vederea desfășurării activității societății.

Având în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, prevalându-se de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., instanța trebuia să se pronunțe asupra menținerii sechestrului, respectiv asupra confiscării bunului sechestrat.

De asemenea, apreciază că temeiul reținut de instanță la confiscarea bunurilor mobile și imobile - rezultat al infracțiunii de spălare de bani - este greșit cel prev. de 118 lit. e) C. pen., întrucât aceste bunuri nu reprezintă prejudiciul cauzat părților vătămate.

Confiscarea acestor bunuri se impune în temeiul art. 25 din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 lit. a) C. pen.

Sub aspectul soluționării laturii civile, instanța nu a dat dovadă de rol activ în soluționarea cererii părții vătămate P.T. în ceea ce privește constituirea de parte civilă. Astfel, la termenul din data de 23 octombrie 2012, partea vătămată nu a fost întrebată de instanță în ce constau daunele solicitate, raportat la declarațiile acesteia din cursul urmăririi penale prin care precizează că dorește să fie despăgubită cu privire la suferințele provocate de inculpat prin comiterea faptelor.

Dacă se au în vedere aceste declarații, raportat la nivelul de pregătire a părții vătămate, în baza rolului activ, instanța trebuia să procedeze la lămurirea părții vătămate și întrebarea acesteia cu privire la daunele morale, așa cum au fost întrebate și celelalte victime, care au beneficiat de acest tip de daune.

Apreciază că în acest mod s-a încălcat principiul egalității de tratament, întrucât partea vătămată a fost victima infracțiunii de trafic de persoane comisă de inculpat o perioadă de aproximativ 4 ani, a fost constrânsă în această perioadă la încheierea unei căsătorii formale, în scopul continuării exploatării sexuale în beneficiul grupării, iar acordarea daunelor morale este justificată, întrucât suferința psihică a părții vătămate se reflectă în fișa psihologică de evaluare a acesteia în cadrul Serviciului de Incluziune Socială a Victimelor Violenței în Familie și a Traficului de Persoane Adulte din cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău.

Pentru motivele invocate, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale susmenționate cu privire la inculpatul C.D., pentru motivul invocat și pe fond, reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei hotărâri legale în ceea ce privește aspectele invocate.

Inculpatul nu a motivat în scris apelul, criticile formulate fiind expuse pe larg în practicaua prezentei decizii, astfel că nu au mai fost reluate.

Prin decizia penală nr. 80 din data de 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a fost respins apelul formulat de apelanta-parte civilă P.T. împotriva sentinței penale nr. 1/D din 07 ianuarie 2013 a Tribunalului Bacău, ca tardiv.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, împotriva aceleiași sentințe penale, cu privire la neacordarea de daune morale către partea civilă P.T.

A desființată sentința penală apelată cu privire la acest aspect.

A reținut cauza spre rejudecare și, în fond, în baza art. 14 și 346 C. proc. pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată partea civilă P.T. și a obligat pe inculpat să-i plătească suma de 10.000 euro daune morale.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul C.D., împotriva aceleiași sentințe penale, cu privire la omisiunea primei instanțe de a ridica sechestrul asigurător asupra autoutilitarei marca C.

A desființat sentința penală apelată cu privire la acest aspect.

A reținut cauza spre rejudecare și, în fond, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra autoutilitarei marca C., măsură luată prin ordonanța procurorului nr. 31D/P/2011 din 26 aprilie 2012.

În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 381 C. proc. pen., a dedus în continuare durata arestului preventiv de la 07 ianuarie 2013 la zi.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A constatat că inculpatul a fost reprezentat de apărător ales.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat apelul părții vătămate P.T. tardiv formulat, întrucât sentința i-a fost comunicată la 15 ianuarie 2013, iar declararea căii de atac s-a făcut la 26 martie 2013.

În ceea ce privește starea de fapt și vinovăția inculpatului C.D., instanța le-a apreciat corect reținute, probele administrate confirmând pe deplin activitatea infracțională expusă în considerentele rechizitoriului.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că nu se impune confiscarea utilitarei marca C., respectiv menținerea sechestrului asigurător dispus prin ordonanța procurorului nr. 31/D/P/2011, întrucât acesta aparține unei alte persoane juridice care nu a fost trimisă în judecată, iar procurorul nu a făcut dovada faptului că utilitara a fost achiziționată cu banii provenind din săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Fondat a fost apreciat motivul de apel al Parchetului vizând neacordarea de daune morale părții vătămate P.T., motiv pentru care a obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 euro daune morale către această parte vătămată.

S-a considerat că măsura confiscării apartamentului soților C. este legală, întrucât aceștia nu au făcut dovada provenienței sumelor de bani.

Pedeapsa aplicată inculpatului s-a apreciat just individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul C.D.

În motivele scrise de recurs Parchetul a arătat că instanța, în mod greșit, a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra autoutilitarei marca C. și restituirea acesteia proprietarului SC G.L.E. SRL București, întrucât acest bun a fost achiziționat de inculpat cu sume provenite din desfășurarea activităților de trafic de persoane, acest bun reprezentând rezultatul infracțiunii de spălare a banilor.

Parchetul a mai învederat faptul că SC G.L.E. SRL a fost înființată în scopul disimulării adevăratei proveniențe, a sumelor obținute din săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, inculpatul recunoscând că a investit în societate banii proveniți din traficul de persoane.

Întrucât inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, prevalându-se de disp. art. 3201 C. proc. pen., instanța trebuia să se pronunțe asupra menținerii sechestrului, respectiv asupra confiscării bunului sechestrat.

Reprezentantul Parchetului, în susținerea orală a motivelor de recurs, a mai arătat că instanța trebuia să țină seama și de dispozițiile privind confiscarea extinsă ale C. pen., precum și de faptul că Legea nr. 656/2002 la data condamnării inculpatul suferise o renumerotare, nefiind vorba de o schimbare a conținutului acestora, dar trebuia să existe o corelare a acestor texte cu forma prezentă a legii.

Inculpatul nu a depus la dosarul cauzei motivele de recurs, așa cum prevăd dispozițiile art. 38510 alin. (2) și (21) C. proc. pen., cu 5 zile înainte de primul termen de judecată, motiv pentru care Înalta Curte va supune analizei doar cazurile de casare care se iau în discuție din oficiu, respectiv art. 3859 pct. 1, 3 - 6, 13 și 14 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 3859 C. proc. pen., le consideră nefondate.

1. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

În ceea ce privește critica Parchetului, vizând greșita ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra autoutilitarei marca C. și restituirea acesteia proprietarului, SC G.L.E. SRL București, măsură dispusă de instanța de apel, Înalta Curte o consideră nefondată.

Din actele și lucrările dosarului nu rezultă că sursa directă în achiziționarea utilitarei o reprezintă sumele de bani provenite din exploatarea sexuală a victimelor traficului de persoane. Acuzarea nu a venit cu dovezi în acest sens, ci își susține argumentația doar pe supoziții și deduceri din situația de fapt. La baza indisponibilizării și confiscării unor bunuri nu pot sta interpretări, supoziții, ci probe certe că acel bun a fost acționat cu banii proveniți din săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală.

De altfel, pentru același raționament nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 1182 C. pen., privind confiscarea extinsă, în cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute la alin. (2) și (3) ale acestui text.

În consecință, instanța apreciază că, în mod corect, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra autoutilitarei marca C., măsură luată prin ordonanța procurorului nr. 31/D/2011 din 26 aprilie 2012.

Cu privire la solicitarea reprezentantului Parchetului privind corelarea articolelor referitoare la infracțiunea săvârșită de inculpat cu cele din actuala reglementare a Legii nr. 656/2002, ca urmare a modificărilor intervenite, instanța apreciază că nu se impune o asemenea corelare, atâta timp cât nu este vorba de o neconcordanță de conținut a acestor texte și, totodată, este lipsită de consecințe juridice.

2. Recursul inculpatului C.D.

Întrucât recurentul inculpat C.D. nu a depus cu 5 zile înainte de termenul de judecată motivele de recurs, conform dispozițiilor art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va lua în examinare numai cazurile care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (21) C. proc. pen.

Verificând hotărârea recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 1, 3-6, 13 și 14 C. proc. pen., constată a nu fi incident niciunul dintre acestea, întrucât în cauză au fost respectate dispozițiile privind competența după materie și după calitatea persoanei, instanța a fost compusă potrivit legii și nu a existat niciun caz de incompatibilitate, ședința a fost publică, participând atât procurorul, cât și inculpatul, acesta fiind condamnat pentru o faptă care este prevăzută de legea penală la o pedeapsă în limitele prevăzute de lege.

Critica inculpatului privind încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 sau art. 9 din Legea nr. 39/2003 este nefondată.

Așa cum rezultă din adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, inculpatul nu poate beneficia de dispozițiile speciale de reducere de pedeapsă prev. de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 sau art. 9 din Legea nr. 39/2003 întrucât informațiile oferte de acesta se află în curs de verificare, într-o altă cauză penală în care s-a început urmărirea penală sub aspectul infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 12 din Legea nr. 678/2001, față de un număr de șapte persoane, însă nu au fost concretizate până în prezent prin tragerea la răspundere a acestora, așa cum solicită cerințele prevăzute de lege sus-menționate, probatoriul administrat până la acest moment neconducând la dispunerea unor măsuri preventive sau trimiterea în judecată, conform practicii judiciare în materia aplicării dispozițiilor de reducere sus-menționate.

Celelalte critici ale inculpatului cu privire la disjungerea laturii penale de cea civilă asupra căreia instanța urma să se pronunțe, nu mai vor fi analizate întrucât, deși au fost susținute, acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, nefiind vorba de un motiv de nulitate absolută.

Astfel, față de aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău și de inculpatul C.D., iar conform art. 88 C. pen. va deduce prevenția de la 08 ianuarie 2012 - 07 noiembrie 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 80 din data de 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata prevenției de la 08 ianuarie 2011 la 07 noiembrie 2013.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 07 noiembrie 2013.