Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 34/2013 AI generated

Contestație în anulare inadmisibilă pentru lipsa probei asupra imposibilității de a se prezenta la termenul de recurs, în contextul reprezentării legale prin apărător ales

Case Number Decizia nr. 34/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal in annement filed by the defendant against a prior penal decision, ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state. The dispute concerned the procedural validity of the appeal in annuement, which the appellant based on Article 386(a) of the Code of Criminal Procedure, claiming an irregularity regarding the citation process during the cassation hearing. The Court determined that the appellant had been legally notified at three addresses, including their chosen professional domicile and defense counsel's office, and failed to prove an impossibility to appear; since the appellant was also represented by a chosen lawyer who signed the current appeal, the requirements for admitting the appeal in annuement under Article 391(2) of the Code of Criminal Procedure were not met, resulting in the dismissal of the appeal and the finality of the lower court's decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 386 lit. a) C. proc. pen, art. 391 alin. (2) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Contestație în anulare inadmisibilă pentru lipsa probei asupra imposibilității de a se prezenta la termenul de recurs, în contextul reprezentării legale prin apărător ales: Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., prezenta contestația în anulare urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure procedural costs e-justice opposition proceedings res judicata dismissal and abandonment of proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 386 lit. a) C. proc. pen
Contestatorul a invocat, în motivare, cazul prevăzut de dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
art. 391 alin. (2) C. proc. pen
Verificând actele dosarului se constată că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul C.I.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea depusă la dosar contestatorul C.I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 2647 din 4 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 15449/62/2010.

Contestatorul a invocat, în motivare, cazul prevăzut de dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.

Verificând actele dosarului se constată că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul C.I. a formulat contestație în anulare în termenul prevăzut de lege, însă motivele pe care se întemeiază contestația nu subzistă, respectiv, la termenul din 4 septembrie 2012, la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, procedura de citare a fost legal îndeplinită și, deși partea a lipsit la acel termen, nu a dovedit că a fost în imposibilitate de a se prezenta și, respectiv, de a înștiința instanța de recurs despre această împrejurare, reprezentarea sa fiind asigurată, conform legii, de apărătorul ales F.C., semnatar și al contestației de față, de altfel.

Astfel, la termenul de judecare a recursului, inculpatul a fost citat la trei adrese, conform datelor existente la dosarul cauzei, una dintre acestea fiind chiar la domiciliul procesual ales, ce coincide cu cel din prezenta cauză, respectiv la cabinetul apărătorului ales, avocat F.C.

Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., prezenta contestația în anulare urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva deciziei penale nr. 2647 din 4 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 15449/62/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2013.