Criminal revision inadmissible for re-adjudication of existing evidence and legal reclassification without discovery of new facts

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3/D din data de 8 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul penal nr. 7532/110/2012 s-a dispus:

În baza art. 403 alin. (3) coroborat cu art. 394 C. proc. pen., s-a respins ca nefondată cererea de revizuire, formulată de condamnatul F.O.I.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 60 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată din 2012 condamnatul F.O.I. a formulat cerere de revizuire privind sentința penală nr. 93 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Bacău.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală susmenționată, s-a dispus condamnarea inculpatului F.O.I., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., respingându-se cererea de schimbare a încadrării juridice în art. 181 alin. (1) C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei reținerea și arestarea preventivă de la data de 21 aprilie 2010 la zi.

A fost obligat inculpatul în solidar cu inculpata B.V. la despăgubiri civile către Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Prin decizia penală nr. 108 din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, s-a admis apelul declarat de inculpat, împotriva sentinței penale nr. 93/D din 12 aprilie 2011 a Tribunalului Bacău, s-a desființat în parte hotărârea atacată, s-a reținut cauza spre rejudecare și în fond, s-au reținut în favoarea inculpatului F.O.I., prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., s-a menținut pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata art. 71 C. pen., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Prin decizia penală nr. 4220 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție în Dosarul nr. 3411/110/2010* s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 108 din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău.

La data de 19 noiembrie 2012, F.O.I. a formulat prezenta cerere de revizuire, invocând faptul că a fost condamnat pe nedrept, putând să-și dovedească nevinovăția prin probele pe care le deține.

A arătat, de asemenea, că a formulat plângere penală împotriva primului procuror și a procurorului anchetator, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, fiind condamnat pentru o faptă de tentativă la omor calificat pe care nu ar fi comis-o, ori soluția de condamnare a inculpatului este legală și temeinică și reflectă probatoriul administrat în cauză.

Deși inculpatul a avut o atitudine de negare a faptei, pe tot parcursul procesului penal, probatoriul a dovedit că el a fost cel care a imobilizat victima, ținându-i puloverul peste față, în timp ce concubina sa, inculpata B.V., i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul în zone vitale ale corpului, activitatea infracțională conjugată a celor doi inculpați fiind întreruptă de intervenția martorului I.I.

Instanța de judecată a stabilit o corectă situație de fapt, în baza probatoriului administrat, respectiv declarațiile martorilor I.V., M.N., D.C., F.N., V.D., care se coroborează cu declarațiile părții vătămate V.L.L., parțial cu declarațiile inculpatei B.V., care a recunoscut comiterea faptei, însă în condițiile unei provocări din partea victimei și ale inculpatului F.O.I., care a încercat să-și înlăture contribuția la activitatea infracțională, negând că ar fi imobilizat victima și susținând că întreaga responsabilitate aparține concubinei sale.

Motivele invocate în cererea de revizuire, s-a apreciat că nu pot dovedi nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpatului F.O.I., acestea fiind cunoscute de instanțele de judecată cu prilejul judecării cauzei în fond, apel și recurs, fiind examinate de către acestea.

De asemenea, s-a constatat că revizuientul condamnat a mai formulat cereri de revizuire, soluționate prin sentința penală nr. 275/D din 23 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5846/110/2012 al Tribunalului Bacău, ca inadmisibile.

În art. 394 C. proc. pen. se arată că revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În consecință, constatând că motivul invocat de revizuent, acela de readministrare de probe a fost neîntemeiat, aceasta uzând de toate căile de atac prevăzute de lege în baza art. 403 alin. (3) coroborat cu art. 394 C. proc. pen., a respins ca nefondată cererea de revizuire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul.

Prin decizia penală nr. 38 din 5 martie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul F.O.I. împotriva sentinței penale nr. 3/D din 8 ianuarie 2013 a Tribunalului Bacău.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat că motivele invocate nu se circumscriu cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul F.O.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcând referire la necesitatea reaudierii unor martori, apreciind că o interpretare corectă a declarațiilor acestora ar fi de natură a conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei.

Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscute de instanță la momentul judecății.

Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent a urmărit, de fapt, schimbarea încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea de tentativă de omor în infracțiunea de vătămare corporală, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii, care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei, și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei.

Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.

În lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat F.O.I. împotriva deciziei penale nr. 38 din 5 martie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 septembrie 2013.