Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 801/2014 AI generated

Material jurisdiction for public information access claims: remand to county court under Law No. 544/2001

Case Number Decizia nr. 801/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court’s decision, and remanded the case to the Suceava County Court for competent resolution, effectively prevailing for the appellant on procedural grounds. The dispute involved a citizen’s action against a public ministry to compel the provision of public information under Law No. 544/2001 and to award moral damages for non-response to a specific letter; the Court of Appeal had previously rejected the claim as unfounded. The Supreme Court ruled that the appeal court lacked material jurisdiction, as Article 22(1) of Law No. 544/2001 expressly assigns jurisdiction for complaints regarding access to public information to the administrative section of the county court (Tribunal), rendering the prior judgment void due to a violation of competence under Article 304(3) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 6 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 544/2001, art. 306 alin. (2) din C. proc. civ, art. 304 pct. 3 din C. proc. civ, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001; Material jurisdiction for public information access claims: remand to county court under Law No. 544/2001: Instanța a analizat înscrisul depus la dosar și a ajuns la concluzia că cererea reclamantului nu se circumscrie prevederilor art. 6 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 544/2001.

Keywords

AI generated
public information access grounds of jurisdiction civil judgment e-justice administrative complaint local access to the law

Cited Legislation

AI generated
art. 6 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 544/2001
Instanța a analizat înscrisul depus la dosar și a ajuns la concluzia că cererea reclamantului nu se circumscrie prevederilor art. 6 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 544/2001.
art. 306 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art.
art. 304 pct. 3 din C. proc. civ
civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 din C. proc. civ.
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001
Astfel, dispozițiile art. 22 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, la data de 21 mai 2012, sub nr. 419/39/2012, contestatorul N.I., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației și Internelor, în prezent Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat intimatul să-i răspundă petiției formulată la data de 18 aprilie 2012 și înaintată prin poștă la aceeași dată. Totodată a solicitat daune morale în cuantum de 20.000 RON.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 208 din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava a respins cererea formulată de contestatorul N.I., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației și Internelor, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la data de 18 aprilie 2012, reclamantul a adresat intimatului o scrisoare, a enumerat în preambulul înscrisului o serie de evenimente pe care le consideră certe, iar în final a adresat o întrebare.

Instanța a analizat înscrisul depus la dosar și a ajuns la concluzia că cererea reclamantului nu se circumscrie prevederilor art. 6 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 544/2001.

3. Recursul formulat de N.I.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. va admite recursul și va casa hotărârea atacată cu trimitere a cauzei la instanța competentă, Tribunalul Suceava, pentru considerentele ce urmează.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea Ministerului Afacerilor Interne să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale.

Având în vedere dispozițiile legale ce reglementează accesul la informațiile publice, respectiv dispozițiile Legii nr. 544/2001, Înalta Curte a constatat că instanța sesizată cu cererea reclamantului a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competența materială de soluționare a cauzei. Astfel, dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 prevăd expres faptul că în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, ca casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de N.I. împotriva Sentinței nr. 208 din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2014.

Procesat de GGC - AS