Admissibility of third-party challenge to disciplinary commission decision and exemption from prior administrative complaint in architecture licensing disputes

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C.N.D.O.A.R. și C.C. anularea Hotărârii primei pârâte nr. 7 din 15 noiembrie 2010 și sancționarea disciplinară a arhitectului C.C.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul C.C. a început în luna septembrie 2007 lucrările la construirea a trei case fără autorizație de construire.

A precizat reclamanta că s-a adresat Primăriei Brănești pentru efectuarea unui control deoarece a considerat că nu erau respectate prevederile de urbanism.

S-a menționat că acest pârât a fost sancționat, însă procesele-verbale de contravenție au fost anulate de către Judecătoria Cornetu.

Totodată, reclamanta a susținut că în hotărârea contestată pârâta a reținut că arhitectul pârât nu a încălcat obligațiile prevăzute de Codul deontologic.

Reclamanta a menționat faptul că nu este de acord cu această susținere, invocând trei aspecte, respectiv faptul că Legea nr. 50/1991 prevede că lucrările de construcție sunt permise numai pe baza unei autorizații, angajarea răspunderii disciplinare se face și pentru încălcări ale Legii nr. 184/2001, iar anularea proceselor-verbale privesc numai plata amenzii, caracterul ilicit al faptei nefiind înlăturat prin anularea proceselor-verbale de contravenție.

La 5 mai 2011, pârâta C.N.D.O.A.R. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile art. 38 din Legea nr. 184/2001, precum și în raport de neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004.

La 8 noiembrie 2011, reclamanta a depus note scrise prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a SCA P.R.A.

Prin încheierea de la aceeași dată a fost respinsă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a societății de avocatură.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale a pârâtei C.N.D.O.A.R. s-a reținut că în dreptul administrativ orice persoană care are capacitatea și calitatea de a emite un anumit act administrativ are în egală măsură și capacitatea și calitatea de a sta în judecată cu privire la actele pe care le-a emis în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege.

S-a mai reținut că întrucât comisia are atribuții conform dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 184/2001 în materie disciplinară, pronunțând hotărâri în această materie, atunci pârâta are și capacitate procesuală pasivă.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 3305 din 16 mai 2012, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei, a admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, a respins acțiunea formulată de reclamanta M.I., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:

Reclamanta solicită prin acțiunea sa sancționarea disciplinară a pârâtului persoană fizică.

În opinia instanței în materia răspunderii disciplinare părți nu pot fi decât autoritatea publică competentă să aplice sancțiuni disciplinare sau angajatorul și persoana încadrată fie într-o funcție publică, sau care are o anumită profesie, fie persoana angajată.

S-a reținut că instanța nu poate dispune sancționarea unei persoane disciplinar, această atribuție fiind exclusiv în competența autorității competente, în cazul de față fie Colegiul director teritorial (art. 38 alin. (3) din Legea nr. 184/2001), fie Consiliul Național al Ordinului (alin. (4) al aceluiași articol).

S-a mai reținut că în actele normative în care se stabilesc modalitățile de aplicare a sancțiunilor disciplinare se prevede accesul în justiție împotriva comisiilor de disciplină numai pentru persoana sancționată, nu și pentru persoana care a făcut sesizarea.

A concluzionat instanța că dacă se atacă la instanță numai hotărârile prin care se aplică sancțiuni disciplinare înseamnă că numai cel sancționat are interes în atacarea unei astfel de hotărâri și prin urmare numai acea persoana o poate contesta.

Prin urmare a reținut instanța că dacă nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 184/2001 pentru că hotărârea atacată nu este una prin care s-a aplicat o sancțiune disciplinară, atunci aplicându-se dispozițiile Legii contenciosului administrativ trebuie respectate toate dispozițiile acestei legi de introducere a acțiunii în instanță, inclusiv art. 7 din Legea nr. 554/2004.

3. Recursul formulat de reclamanta M.I. împotriva Sentinței nr. 3305 din 16 mai 2012 a Curții de Apel București

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

3.1. Argumentul primei instanțe potrivit căruia "dreptul terților este limitat la posibilitatea de a face sesizări și a adresa petiții angajatorilor sau organismelor specializate în materie disciplinară și evident de a le fi soluționate respectivele petiții ori sesizări" fără a i se pune la dispoziție și căile de atac împotriva modului de soluționare, nu poate fi reținut.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 650 din 10 iunie 2008 s-a statuat că procedura judecării abaterilor disciplinare "nu trebuie confundată cu o jurisdicție specială administrativă", ea este numai o procedură disciplinară, unde partea interesată în a sesiza ordinele profesionale cu privire la o abatere disciplinară a membrilor acestora are acces la o instanță judecătorească care prezintă toate garanțiile dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei de către un tribunal independent și imparțial.

Chiar și Comisia Națională de Disciplină menționează că încheierea poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă.

Dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 184/2001 nu pot limita dreptul terțului de a sesiza instanța judecătorească.

3.2. În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, se arată că hotărârea nu este motivată, iar procedura nu se cere a fi îndeplinită.

4. Apărările formulate de intimata-pârâtă C.N.D.O.A.R.

Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.

Excepția inadmisibilității acțiunii a fost soluționată în mod eronat, în raport de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 184/2001 și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în opinia intimatei, numai persoanele sancționate pot ataca hotărârile emise de organele jurisdicționale ale O.A.R.

În ipoteza în care este permisă atacarea actului și de către terț, acesta este obligat să formuleze anterior cererii de chemare în judecată plângerea prealabilă dispusă de Legea contenciosului administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată

1. Recursul este fondat.

1.1. Excepția inadmisibilității acțiunii, din perspectiva inexistenței unui drept sau a unui interes legitim de a fi sancționată disciplinar o altă persoană și a inexistenței vătămării, a fost soluționată greșit de prima instanță.

Legea nr. 184/2001 prevede în mod expres posibilitatea persoanei sancționate disciplinar de a formula contestație la instanța de contencios administrativ competentă.

Lipsa unei dispoziții exprese în sensul posibilității de a se formula contestație la instanță de persoana care a solicitat sancționarea unui arhitect, nu înlătură prevederile legii generale în domeniu, respectiv a Legii nr. 554/2004, modificată și completată.

În speță, este contrar prevederilor art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un recurs efectiv) să i se permită unui terț să ceară la organele disciplinare ale Ordinului Arhitecților, sancțiunea unui membru al ordinului, dar să nu i se permită contestarea în instanță a hotărârii Comisiei Naționale de Disciplină, iar acțiunea să fie respinsă ca inadmisibilă.

Recurenta-reclamantă are un interes legitim privat în formularea acestei contestații, iar refuzul de a i se acorda acces la o instanță conduce la vătămarea acesteia, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

1.2. Prima instanță a soluționat greșit excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva lipsei procedurii prealabile.

Fiind în discuție anularea unei hotărâri împotriva căreia legea specială prevede un termen de contestare de 30 de zile de la data comunicării, plângerea prealabilă nu este obligatorie.

Nici dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, nu sunt aplicabile în speță, deoarece nu se atacă un act administrativ-jurisdicțional, ci un act administrativ emis în cadrul unei proceduri disciplinare.

2. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să se admită recursul formulat, să se dispună casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.I. împotriva Sentinței nr. 3305 din 16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2014.

Procesat de GGC - AZ