Appeal against irrevocable appellate judgment in labor suspension dispute declared inadmissible
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had previously rejected the claim. The dispute concerned a public employee's challenge against the territorial forestry and hunting inspectorate, seeking the mandatory issuance of a labor contract suspension decision for child-rearing leave, the approval of said suspension, reinstatement, back pay, and the annulment of the abusive termination of the employment contract issued in 2010. The decisive legal basis was the procedural inadmissibility of the appeal, grounded in the principle that a judgment rendered by a Court of Appeal in resolving a prior appeal constitutes an irrevocable judicial decision not subject to further appellate review under the Code of Civil Procedure, specifically Articles 299(1) and 377(2)(4), as applied in conjunction with Article 137.
Legislator headnote
AI generatedart. 137 C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Appeal against irrevocable appellate judgment in labor suspension dispute declared inadmissible: La termenul de judecată de astăzi, 6 februarie 2014, în baza art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității recursului, excepție care face de prisos expunerea și analiza criticilor din cererea de recurs și care este întemeiată pentru considerentele arătate în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată, la data de 6 martie 2012, pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, după stabilirea competenței materiale a Tribunalului Caraș-Severin, prin Încheierea nr. 2 din 7 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, reclamantul T.N., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Timișoara, a solicitat obligarea pârâtului să emită decizia de suspendare a contractului individual de muncă, începând cu data de 1 septembrie 2010, pentru a rămâne în concediu legal pentru creșterea copilului, cu vârsta până la 2 ani, conform O.U.G. nr. 148/2005, precum și obligarea pârâtului să-i elibereze adeverințele necesare depunerii documentației la Primăria Municipiului Reșița - Serviciul Social. La termenul de judecată din 4 aprilie 2012, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtului: să-i aprobe cererea de suspendare a contractului de muncă, începând cu data de 1 septembrie 2010; să-l încadreze în muncă începând cu data de 6 octombrie 2011, dată până la care a beneficiat de indemnizație de creștere a copilului în vârstă de 2 ani; la plata salariilor și a tuturor drepturilor (haine, etc.) cuvenite în perioada în care nu a beneficiat de aceste drepturi, începând cu data de 6 octombrie 2011 și până la rămânerea definitivă a hotărârii și încadrarea sa în muncă. La termenul de judecată din data de 2 mai 2012, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat și anularea Deciziei nr. 133 din 27 septembrie 2010, emisă de pârât, prin care acesta i-a desfăcut, în mod abuziv, contractul de muncă.
Prin Sentința civilă nr. 770 din 13 iunie 2012, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea formulată de reclamantul T.N., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Timișoara.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, reclamantul T.N. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Prin Decizia civilă nr. 888 din 5 martie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de reclamantul T.N. împotriva Sentinței civile nr. 770 din 13 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.
Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, T.N. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4529/290/2010*.
La termenul de judecată de astăzi, 6 februarie 2014, în baza art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității recursului, excepție care face de prisos expunerea și analiza criticilor din cererea de recurs și care este întemeiată pentru considerentele arătate în continuare.
Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului".
În cauză, recurentul T.N. a declarat recurs împotriva unei hotărâri (Deciziei civile nr. 888 din 5 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal) pronunțate în soluționarea unui recurs, așa cum rezultă din cele expuse anterior, aceasta fiind o hotărâre judecătorească irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
În raport cu dispozițiile citate, decizia Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ fiscal, nu se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești susceptibile a fi atacate pe calea recursului, conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., citat anterior.
Față de cele arătate, în temeiul art. 137 C. proc. civ. cu referire la art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului și, pe cale de consecință, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de T.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.N. împotriva Deciziei civile nr. 888 din 5 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2014.
Procesat de GGC - AZ