PHARE contract fee withholding quashed and remanded for retrial after timeliness ruling on preliminary complaint.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, C.N.C.F. CFR SA și Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contracte PHARE, anularea parțială a Documentului constatator din data de 29 noiembrie 2010 întocmit de pârâte, respectiv a dispozițiilor prevăzute la pct. 5 privind calitatea necorespunzătoare a lucrărilor efectuate de reclamantă (lit. a) și c)), precum și a înscrisurilor care au stat la baza emiterii acestuia, dacă există, necomunicate.

În motivarea cererii, în esență, reclamanta a susținut că pe parcursul derulării Contractului din 30 noiembrie 2008 - Proiect PHARE RO 2006/018-147 aprilie 03 "Asistență tehnică pentru îmbunătățirea siguranței traficului pe căile ferate române" - Lot 2, beneficiarul a avut o poziție contradictorie, dând dovadă de inconsecvență în transmiterea solicitărilor tehnice, colaborarea cu acesta fiind dificilă, fapt care a condus la necesitatea unor revizuiri, operate după predarea documentației la 30 septembrie 2009, iar, în final, i-a comunicat, prin documentul contestat, că au existat abateri de la calitate, fără a preciza în concret care au fost acestea, efectuând o plată parțială a onorariului solicitat.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a invocat excepția tardivității formulării plângerii prealabile și excepția tardivității formulării acțiunii.

În susținerea primei excepții, s-a arătat că documentul constatator a cărui anulare parțială a fost solicitată de către reclamantă i-a fost comunicat la data de 24 februarie 2011, iar împotriva acestui act, asimilat actelor administrative cu caracter individual în ceea ce privește procedura de contestare, reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 20 aprilie 2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În susținerea celei de-a doua excepții, s-a argumentat că reclamanta ar fi trebuit să înregistreze acțiunea cel târziu la data de 25 octombrie 2011; or, data la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată este 21 noiembrie 2011.

Prin Sentința civilă nr. 2523 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepțiile invocate de către pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamanta SC S. SA, ca tardiv formulată.

În motivarea acestei soluții, prima instanță a reținut că prin documentul constatator nr. 644485 din 29 noiembrie 2010 emis de Ministerul Transporturilor s-au constatat abateri de la calitatea serviciilor și lucrărilor contractate de asocierea S. SA, EC H.P. SRL, L.B. SAS, neîntocmirea corespunzătoare a documentelor necesare derulării corespunzătoare a contractului, cu constatarea generică a riscului pierderii finanțării proiectului din PHARE 2006.

Curtea a mai constatat, în esență, că documentul a cărui anulare parțială a fost solicitată de către reclamantă i-a fost comunicat acesteia la data de 24 februarie 2011, condiții în care aceasta nu a respectat termenul legal de depunere a plângerii prealabile și a acțiunii.

Împotriva Sentinței civile nr. 2523 din 6 aprilie 2012 a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC S. SA, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, s-a susținut că recurenta a luat cunoștință de documentul contestat în data de 24 februarie 2011, că l-a contestat la data de 8 martie 2011 prin e-mail, documentul având valoarea unei plângeri prealabile; că recurenta a apreciat aplicabile, în speță, dispozițiile referitoare la obligativitatea concilierii, raportat la care a trimis, în data de 20 aprilie 2011, o invitație la conciliere, cu respectarea dispozițiilor art. 720 C. proc. civ.; că procedura de conciliere a inclus o serie de întâlniri și notificări, iar în condițiile în care eșecul acesteia a fost evident, la data de 18 noiembrie 2011 recurenta a sesizat instanța de contencios administrativ.

A mai susținut că instanța de fond a calificat în mod eronat documentul constatator ca act administrativ individual în acceptul art. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004, aspect ce a determinat și concluzia eronată privind termenul de sesizare a instanței de judecată, și a invocat și incidența dispozițiilor art. 11 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A reiterat argumentele aduse instanței de fond privind termenele aplicabile în speță și data la care acestea s-au împlinit și a mai susținut că prezenta cauză nu are ca obiect un litigiu legat de executarea contractului, având în vedere faptul că instanța de judecată nu a fost chemată a se pronunța asupra încălcării vreunei obligații contractuale, ci cu o acțiune vizând anularea parțială a unui document constatator, emis în executarea parțială a dispozițiilor art. 971 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, cu o existență de sine stătătoare.

A mai învederat că nu pot fi reținute, în speță, dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a indicat care sunt motivele temeinice care au împiedicat-o să formuleze plângerea prealabilă și acțiunea în termenele imperativ prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Examinând actele și înscrisurile cauzei, prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul fondat și îl va admite, pentru considerentele ce urmează.

a. Situația de fapt supusă analizei instanței de contencios administrativ în prezenta cauză, potrivit susținerilor reclamantei și înscrisurilor aflate la dosar, se conturează astfel:

- Între părți a fost încheiat Contractul din 30 noiembrie 2008 - Proiect PHARE RO 2006/018-147 aprilie 03 "Asistență tehnică pentru îmbunătățirea siguranței traficului pe căile ferate române", având ca obiect realizarea, de către reclamantă, a unei analize, a unor studii de fezabilitate și a unor documentații.

- Ca urmare a aprobării livrabilelor, la data de 19 noiembrie 2010, recurenta a emis factura pentru plata studiilor de fezabilitate cu prioritizarea investițiilor, în valoare de 346.852,80 euro;

- La 29 noiembrie 2010, pârâții constată, prin documentul înregistrat sub nr. 644485, respectiv 40/2591, faptul că reclamanta nu a îndeplinit în mod corespunzător contractul;

- Recurenta constată faptul că facturile nr. X/2010 și Y/2010 din data de 19 noiembrie 2010 nu au fost achitate decât parțial și solicită, prin Adresele cu nr. A633/241-10 și A633/01-11, comunicarea motivelor pentru care acestea nu au fost achitate integral;

- La acestea i se răspunde prin Adresa nr. 40/DM/GR/3229 din 21 ianuarie 2011 că suma reținută, în valoare de 117.802,08 euro fără TVA reprezintă o reținere aferentă contravalorii Studiilor de fezabilitate și documentațiilor de atribuire, datorate faptului că documentația transmisă a fost de slabă calitate;

- La data de 23 februarie 2011, la cererea reclamantei-recurente, pârâții îi comunică acesteia Documentul constatator, contestat de aceasta în prezenta cauză;

- În data de 7 martie 2011, reclamanta-recurentă solicită pârâților modificarea Documentului constatator și contestă aprecierile făcute de aceștia referitor la calitatea produselor livrate;

- La această adresă i se răspunde, de către intimatul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Adresa nr. 40/DM/GR/8459 din 11 martie 2011, cu același conținut ca și Adresa nr. 40/DM/GR/3229 din 21 ianuarie 2011;

- La data de 20 aprilie 2011, reclamanta-recurentă a adresat pârâților o notificare, pe care a calificat-o atât ca plângere prealabilă, cât și ca o convocare la conciliere directă, în condițiile art. 40 din Contract - Anexa II și art. 6 și 7 din Legea nr. 554/2004, pentru data de 19 mai 2011;

- Întrucât intimata C.N.C.F. CFR SA nu a putut participa la conciliere, o altă întâlnire a fost fixată pentru data de 22 iulie 2011;

- Întâlnirea a fost urmată de corespondență între părți;

- La data de 18 noiembrie 2011, recurenta-reclamantă SC S. SA se adresează instanței de contencios administrativ cu cererea privind anularea Documentului constatator din data de 29 noiembrie 2010.

b. Dispozițiile legale incidente

H.G. nr. 925/2006 prevede că:

Art. 971 - (1) Autoritatea contractantă are obligația de a emite documente constatatoare care conțin informații referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant și, dacă este cazul, la eventualele prejudicii.

(5) Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) pot fi contestate în justiție potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Legea nr. 554/2004, la rândul său, arată că:

Art. 1 - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului.

Art. 7 - (1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

(6) Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă:

a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;

b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părți, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;

c) de la data încălcării obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului.

Art. 11 - (1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

Înalta Curte constată că, raportat la conținutul acestuia, documentul supus cenzurii instanței de judecată este emis în cadrul procedurii prevăzute de dispozițiile art. 971 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, aspect față de care devin aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Mai constată, însă, că recurenta-reclamantă a satisfăcut exigențele acestor dispoziții legale prin adresa trimisă la data de 7 martie 2011, în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului contestat, care are semnificația și valoarea unei plângeri prealabile, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme din conținutul acestuia rezultă, fără echivoc, poziția recurentei-reclamante și solicitarea acesteia, adresată intimaților, de a reveni asupra conținutului actului respectiv.

În continuare, analizând cauza prin prisma dispozițiilor art. 11 din același act normativ, Înalta Curte apreciază că nu se poate face abstracție, în calculul termenelor astfel prevăzute, de contextul raporturilor între părți și a demersurilor reclamantei-recurente care au vizat inclusiv, în mod constant, determinarea autorităților publice intimate să modifice conținutul actului contestat și care s-au desfășurat de-a lungul unei perioade substanțiale de timp, aspect determinat de reacția evazivă a autorităților publice intimate.

A nu lua în considerare această perspectivă este echivalent cu golirea de esență a dispozițiilor legii contenciosului administrativ, care au în vedere în primul rând oferirea, în mod concret și efectiv, autorității publice emitente, a oportunității de a reveni asupra unui act administrativ contestat, anterior oricărei sesizări a instanței de judecată.

În acest context, nu se poate reține sesizarea instanței de contencios administrativ cu încălcarea, de către recurenta-reclamantă, a dispozițiilor imperative a art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, și întrucât instanța de fond, admițând excepțiile invocate de către pârâtul-intimat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a respins cererea fără a analiza fondul cauzei, pentru a nu priva părțile de dublul grad de jurisdicție, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA împotriva Sentinței civile nr. 2523 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2014.

Procesat de GGC - AZ