Marriage annulment for consent defects: statute of limitations and proof of fictitious intent for foreign citizenship acquisition

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1097 din 15 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul G.M.K. împotriva pârâtei G.M.C. vizând anularea căsătoriei lor încheiată la 20 martie 1992.

Instanța a reținut în esență că:

- susținerile reclamantului în sensul că i-a fost viciat consimțământul cu viclenie de către pârâtă, care a afirmat că este însărcinată, nu au nici un suport probator și în orice caz dreptul material la acțiune s-a prescris prin expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 21 alin. (2) C. fam.;

- nici pretinsa fictivitate a căsătoriei, pârâta urmărind (potrivit afirmațiilor reclamantului), doar obținerea cetățeniei germane și stabilirea în Germania, nu este dovedită ci, dimpotrivă, contrazisă prin probatoriile administrate;

- părțile au conviețuit între anii 1992 și 1998, când s-au despărțit în fapt iar în anul 1999 au divorțat astfel că și din acest punct de vedere acțiunea reclamantului este nefondată.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe și prin care a solicitat admiterea acțiunii a fost respins ca nefondat, cu o motivare asemănătoare celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 101 din 26 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs s-a arătat că instanța de apel s-a rezumat a aprecia că motivele invocate în această cale de atac nu sunt de natură a schimba hotărârea pronunțată de instanța de fond; or, o astfel de concluzie, care nu se bazează pe o analiză aprofundată a criticilor formulate, semnifică faptul că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

O a doua critică vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 948 C. civ. cu privire la consimțământ și cauza urmărită de pârâtă la încheierea căsătoriei.

În fine, se susține că nu s-a dat relevanță juridică necesară probatoriilor care atestă că la scurtă vreme după stabilirea în Germania pârâta și-a ales un domiciliu separat.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând legalitatea deciziei în raport de criticile formulate, Curtea reține că recursul este nefondat.

Este de menționat în primul rând că, departe de a nu cuprinde motivele pe care se sprijină, decizia recurată este amplu și netemeinic argumentată. A fost examinat fiecare motiv de apel în parte, cu referire la probatoriile administrate și dispozițiile legale incidente, astfel încât critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei se constată că instanțele au aplicat corect dispozițiile legale incidente în materia consimțământului și a cauzei juridice la încheierea căsătoriei.

Astfel, s-a constatat în mod corect că solicitarea reclamantului de a se dispune anularea căsătoriei pentru vicii de consimțământ nu are suport probator și este, în orice caz, prescrisă.

Reclamantul a susținut că a fost indus în eroare de pârâtă, care a afirmat că este gravidă iar ulterior, pe parcursul căsătoriei, a aflat că, dimpotrivă, soția nu poate da naștere la copii.

Dincolo de nedovedirea acestor afirmații, instanțele au reținut corect că ambele situații ar fi putut constitui temeiuri de nulitate relativă a căsătoriei pentru dol și respectiv dol prin reticență. Or, din probatorii rezultă că încă din aprilie 1992, în urma unui control medical, reclamantul a fost în cunoștință de cauză cu privire la starea de sănătate a soției, astfel încât termenul de 6 luni prevăzut de art. 21 alin. (1) C. fam. a fost de mult depășit.

Neîntemeiate sunt și afirmațiile recurentului-reclamant cu privire la fictivitatea căsătoriei.

Este de principiu că o căsătorie fictivă nu se încheie în scopul de a întemeia o familie, adică de a crea relații personale și patrimoniale specifice între soți, pe de altă parte, este necesar să se dovedească intenția de fraudare a legii în vederea creării unor efecte adiacente căsătoriei (în speță dobândirea cetățeniei germane de către pârâtă).

Dimpotrivă, din chiar susținerile celor doi soți și din toate depozițiile martorilor rezultă că între reclamant și pârâtă s-au stabilit raporturi intime chiar înainte de încheierea căsătoriei, că acestea au continuat și ulterior.

Părțile s-au înțeles bine câțiva ani, au avut domiciliul comun, până în momentul în care au apărut o serie de conflicte ce au condus în final la divorț.

În fine Curtea reține că instanțele au interpretat corect probatoriile administrate, stabilind că neînțelegerile survenite după câțiva ani de conviețuire sunt specifice divorțului și nu au nimic comun cu instituția anulării căsătoriei.

Așa fiind, cum hotărârile pronunțate sunt în întregime legale și temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.K. M. împotriva deciziei civile nr. 101 bis din 26 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.