Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1581/2014 AI generated

Eligibility of public employment project expenditures: compliance with budgetary salary regulations and public procurement requirements

Case Number Decizia nr. 1581/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the claim of a public employment agency, leaving the national employment agency and the Ministry of Labor as the prevailing parties who successfully maintained the non-eligibility of disputed project expenses. The dispute concerned the cancellation of three administrative "standard information letters" issued under a Public Employment and Social Development Program (POS DRU) financing contract, wherein the intermediate body and management authority refused reimbursement for approximately 450,000 RON in costs deemed ineligible for a regional capacity-building project. The decisive legal basis rested on the cumulative eligibility requirements of Government Decision No. 759/2007 and Joint Order No. 3/185/2008, combined with contract clauses and specific national legislation; the court confirmed the expenses were invalid due to the beneficiary's failure to comply with public budgetary salary regulations for project staff, procedural violations in public procurement regarding service contracts (specifically a conflict of interest causing absolute nullity of a service agreement), and the absence of proper contractual provisions or documentation to support administrative and partner costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 261 pct. 5 C. proc. civ, art. 315 C. proc. civ, art. 69 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 70 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 66 din O.U.G. nr. 34/2006; Eligibility of public employment project expenditures: compliance with budgetary salary regulations and public procurement requirements: The dispute concerned the cancellation of three administrative "standard information letters" issued under a Public Employment and Social Development Program (POS DRU) financing contract, wherein the intermediate body and management authority refused reimbursement for approximately 450,000 RON in costs deemed ineligible for a regional capacity-building project. The decisive legal basis rested on the cumulative eligibility requirements of Government Decision No. 759/2007 and Joint Order No. 3/185/2008, combined with contract clauses and specific national legislation; the court confirmed the expenses were invalid due to the beneficiary's failure to comply with public budgetary salary regulations for project staff, procedural violations in public procurement regarding service contracts (specifically a conflict of interest causing absolute nullity of a service agreement), and the absence of proper contractual provisions or documentation to support administrative and partner costs.

Keywords

AI generated
public procurement reimbursement of costs employment contracts contract staff regional finances procedural requirement

Cited Legislation

AI generated
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
2371 din 27 aprilie 2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, a fost admisă excepția de necompetență materială, cauza fiind declinată în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
art. 261 pct. 5 C. proc. civ
În motivarea deciziei, Curtea a reținut că nu poate exercita un control corespunzător asupra soluției instanței de fond întrucât hotărârea nu este motivată conform exigențelor art. 261 pct.
art. 315 C. proc. civ
1, și apreciază că obiectul acțiunii, analizat de către instanța de recurs intră în sfera chestiunilor în drept obligatorii, stabilite potrivit art. 315 C. proc. civ.
art. 69 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006
Prin răspunsul la contestația formulată se detaliază temeiul nulității contractului, în raport de art. 69 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006.
art. 70 din O.U.G. nr. 34/2006
66-art. 70 din O.U.G. nr. 34/2006 și întrucât numita P.S.
art. 66 din O.U.G. nr. 34/2006
525/2007] și nerespectarea art. 66 din O.U.G.
art. 3 lit. r) din O.U.G. nr. 34/2006
p) coroborat cu art. 3 lit. r) din O.U.G. nr. 34/2006]; în speță, serviciile prestate de către asistentul de proiect nu sunt excluse din anexa nr.
art. 3041 C. proc. civ
9 și art. 3041 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Procedural provision cited as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turnu Severin sub nr. 1279/225 din 27 ianuarie 2011, reclamanta A.J.O.F.M. Mehedinți, în contradictoriu cu pârâții A.N.O.F.M., Organismul Intermediar pentru P.O.S.D.R.U. și Autoritatea de Management pentru P.O.S.D.R.U., Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtelor la executarea obligațiilor contractuale și acordarea finanțării nerambursabile la valoarea totală nerambursabilă a proiectului „Creșterea capacității serviciului public de ocupare din regiune de a planifica proiecte și de a furniza servicii de consiliere centrată pe client”, așa cum s-a stipulat în contractul de finanțare P.O.S.D.R.U., încheiat la data de 25 iunie 2009 între A.J.O.F.M. Mehedinți, în calitate de beneficiar și pârâtele Organismul Intermediar pentru P.O.S.D.R.U., A.N.O.F.M. în calitate de organism intermediar pentru P.O.S.D.R.U. și Autoritatea de Management pentru P.O.S.D.R.U., Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, ca autoritate de management.

Prin sentința civilă nr. 2371 din 27 aprilie 2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, a fost admisă excepția de necompetență materială, cauza fiind declinată în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 1054/54/2011.

La data de 28 iunie 2011, reclamanta a formulat cerere precizatoare la acțiune, solicitând anularea actelor emise de pârâte, respectiv a scrisorii standard de informare a beneficiarului cu privire la cheltuielile declarate eligibile la Autoritatea de Management P.O.S.D.R.U./Organismul Intermediar, aferente cererilor de rambursare depuse și, pe cale de consecință, obligarea pârâtelor la îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de finanțare încheiat și acordarea finanțării nerambursabile din valoarea totală exigibilă a proiectului „Creșterea capacității serviciului public de ocupare din regiune de a planifica proiecte și de a furniza servicii de consiliere centrată pe client”, stipulată în contractul de finanțare P.O.S.D.R.U. încheiat la data de 25 iunie 2009.

Prin sentința civilă nr. 664 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1054/54/2011, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A.J.O.F.M. Mehedinți împotriva pârâților Organismul Intermediar pentru P.O.S.D.R.U., A.N.O.F.M și Autoritatea de Management pentru P.O.S.D.R.U., Ministerul Muncii Familiei și Protecței Sociale, având ca obiect obligația de a face.

S-au anulat scrisorile standard de informare din 11 noiembrie 2010, din 6 aprilie 2011, din 17 iunie 2011 și adresele din 17 decembrie 2010, din 30 iunie 2011, din 12 septembrie 2011, acte emise de A.N.P.F.M., Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U. și au fost obligate pârâtele să ramburseze reclamantei cheltuielile eligibile în valoare de 436.017,57 RON.

Instanța a reținut că reclamanta, în calitate de beneficiar al unui contract de finanțare a solicitat rambursarea a 75% din cheltuielile angajate și plătite de aceasta, 25% reprezentând cofinanțarea beneficiarului dar în mod nelegal pârâta a declarat ca neeligibile cheltuielile efectuate de reclamantă.

Potrivit art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007, pentru a fi eligibilă o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulative următoarele condiții:

- să fie efectiv plătită de beneficiar;

- să fie însoțită de facturi sau alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor;

- să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanțare încheiat;

- să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare;

De asemenea, în anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3/185/2008 este precizată lista cu cheltuieli ce sunt eligibile, fiind enumerate explicit pe capitole de cheltuieli cele eligibile.

Susținerea pârâtei, că în ceea ce privește resursele umane, reclamanta nu a respectat legislația în vigoare privind angajarea și salarizarea personalului nu a fost apreciată ca fiind reală.

Astfel, din actele depuse la dosar a reieșit că personalul angajat pentru implementarea proiectului s-a făcut în baza contractelor individuale de muncă, respectându-se încadrarea în bugetul proiectului, contractul de finanțare, C. muncii și Ordinul președintelui A.N.O.F.M. nr. 424/2009.

Instanța a apreciat că toate cheltuielile privind resursele umane plătite de reclamantă pe perioadele de implementare a proiectului sunt eligibile întrucât îndeplinesc condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 și se încadrează în lista cu cheltuielile ce sunt eligibile din anexa nr. 6 a Ordinului nr. 3/185/2008.

Totodată, instanța a apreciat că și celelalte cheltuieli constatate neeligibile prin scrisoarea standard de informare a beneficiarului, respectiv cheltuielile cu participanții, cheltuieli cu alte tipuri de costuri, cheltuieli generale de administrație, au fost făcute cu respectarea actelor normative menționate, privind eligibilitatea cheltuielilor angajate pe perioada de implementare a proiectului și că în mod nelegal au fost refuzate la plată.

Pentru perioada 1 ianuarie 2010-30 iulie 2010, reclamanta prin cererea de rambursare a solicitat cheltuielile efectuate în sumă de 315.371,60 RON însă prin scrisoarea standard din 6 aprilie 2011, cererea fost validată parțial, suma aprobată fiind de 229.274,86 RON, refuzându-se la plată suma de 191.220,61 RON reprezentând cheltuieli neeligibile compusă din: 141.778,05 RON cheltuieli cu resursele umane, 260 RON cheltuieli cu participanții, 12.781,64 RON cheltuieli cu alte costuri și 36.400,92 RON cheltuieli generale de administrație.

Prin cererea de rambursare au fost solicitate cheltuieli efectuate în perioada 1 august 2010-31 decembrie 2010, în sumă totală de 388.131,08 RON, iar prin scrisoarea din 17 iunie 2011 s-au constatat ca eligibile cheltuielile în cuantum de 226.567,55 RON, iar ca neeligibile cheltuielile în sumă de 125.064,44 RON constând în 94.596,13 RON, cheltuieli cu resursele umane, 1.997,62 RON cheltuieli cu participanții, 5.080,18 RON cheltuieli cu alte tipuri de costuri, 23.390,51 RON cheltuieli generale de administrație.

Instanța constatând că toate cheltuielile efectuate de reclamantă în derularea contractului de finanțare pentru implementarea proiectului respectă, așa cum s-a reținut, toate actele normative enumerate în art. 4 din contractul de finanțare, a apreciat că în mod nelegal au fost calificate de pârâte ca fiind neeligibile și în consecință a admis acțiunea, a anulat scrisorile standard de informare din 11 noiembrie 2010, din 6 aprilie 2011, din 17 iunie 2011 și adresele din 17 decembrie 2010, din 30 iunie 2011, din 12 septembrie 2011, acte emise de A.N.P.F.M., Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U. și a obligat pârâtele să ramburseze reclamantei cheltuielile eligibile în valoare de 436.017,57 RON.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâții A.N.O.F.M. și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Direcția Generală Autoritatea de Management pentru P.O.S.D.R.U. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 3972 din 5 octombrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1054/54/2011, s-au admis recursurile, s-a casat sentința și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea deciziei, Curtea a reținut că nu poate exercita un control corespunzător asupra soluției instanței de fond întrucât hotărârea nu este motivată conform exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nefiind arătate decât secvențial „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.”

Astfel, raportându-se la fiecare tip de cheltuială neeligibilă:

- cheltuieli cu resursele umane;

- cheltuieli cu alte tipuri de costuri;

- cheltuieli generale de administrație,

În raport de motivele de fapt și de drept reținute la emitenta actelor administrative, reclamanta a formulat critici concrete în acțiunea introductivă care au fost abordate numai în parte și foarte generic.

Procedând în acest mod, instanța nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, neintrând în mod efectiv în cercetarea fondului, ceea ce a generat, în primul rând, imposibilitatea recurenților de a formula critici punctuale la adresa considerentelor, aceștia reluându-și practic toată argumentația prezentată în întâmpinările de la judecată în primă instanță și, în al doilea rând, necesitatea casării sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, fiind necesară pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.

Hotărârea instanței de fond

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de 25 febriuarie 2013, pe rolul Curții de Apel Craiova, iar prin sentința nr. 223 din 24 mai 2013, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulate de reclamanta A.J.O.F.M. Mehedinți în contradictoriu cu pârâtele Organismul Intermediar pentru P.O.S.D.R.U., A.N.O.F.M. București, Autoritatea de Management pentru P.O.S.D.R.U. Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale București.

În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că deși prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat ca pârâtele să fie obligate să își îndeplinească obligația asumată prin contractul de finanțare, prin precizarea acțiunii, reclamanta a completat petitul inițial solicitând anularea scrisorilor standard de informare a beneficiarului aferente cererilor de rambursare depuse și obligarea pârâților la executarea obligațiilor contractuale în sensul acordării finanțării nerambursabile la valoarea totală eligibilă a proiectului, valoare indicată în contract și detaliată în Anexa nr. 1 a acestuia.

Instanța de fond a avut în vedere că prin decizia de casare se indică obiectul acțiunii prin raportare la cele trei scrisori standard de informare, în cadrul considerentelor instanței de recurs la pct. 1, și apreciază că obiectul acțiunii, analizat de către instanța de recurs intră în sfera chestiunilor în drept obligatorii, stabilite potrivit art. 315 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente prealabile asupra obiectului acțiunii, instanța a reținut că reclamanta a contestat, în primul rând, scrisoarea standard de informare din 10 noiembrie 2010 aceasta făcând obiectul precizării acțiunii depusă la Dosar nr. 1054/54/2011.

Prin acest înscris a fost constatată eligibilitatea sumei 168.209,32 RON, fiind comunicată plata sumei către reclamantă.

Menționându-se faptul că plata a fost realizată în urma validării parțiale a cererii de plată nr. 1, se constată neeligibilitatea cheltuielilor în sumă de 130.373,03 RON, defalcate în cheltuieli cu resursele umane, cu participanții, cu alte tipuri de costuri, cheltuieli generale de administrație.

Cu privire la cheltuielile cu resurse umane se indică neeligibilitatea cheltuielilor de transport în sumă de 361,20 RON pentru experții angajați ai partenerului A.R.C.S., precizându-se că decontarea acestor cheltuieli se face de către beneficiar direct în contul experților A.R.C.S.

S-a constatat neeligibilitatea sumei de 39,68 RON constând în cheltuieli de transport/deplasare a numitei P.C. la seminarul de instruire a echipei de experți, reținându-se că această persoană nu face parte din echipa de implementare a proiectului.

A fost constatată o eroare de calcul în ceea ce privește decontul întocmit pentru numitul I.C., fiind înscrisă suma de 16,81 RON, în loc de 16,63 RON.

Cu privire la cheltuielile cu alte tipuri de costuri, a fost constatată nulitatea contractului întocmit între reclamantă și SC W.A. SRL, apreciindu-se asupra neeligibilității sumei de 9.000 RON, conform facturilor din 25 septembrie 2009 și din 22 decembrie 2009.

A fost constatată neeligibilitatea sumei de 14.705,88 RON reprezentând cost achiziție combustibil, reținându-se încălcarea dispozițiilor H.G. nr. 1860/2006 și Ordinul nr. 3/185/2008, cu privire la regimul decontării cheltuielilor de transport, cazare și diurnă, aplicabil instituțiilor publice.

A fost constatată neeligibilitatea sumei de 180 RON privind cheltuielile cu hrana pentru doi participanți ce nu au fost membri în echipa de implementare, facutare din 30 septembrie 2009.

Cu privire la cheltuielile generale de administrație, a fost constatată neeligibilitatea sumei de 8.437,93 RON reprezentând cheltuieli salariale expert contabil și cheltuieli de administrație ale partenerului A.R.C.S., constatându-se că acestea nu sunt prevăzute în acordul de parteneriat în vigoare la data respectivă.

Reclamanta a formulat contestația înregistrată din 29 noiembrie 2010, solicitând a se indica argumentele în fapt și în drept ce au determinat validarea parțială a cererii de rambursare din 3 februarie 2010 în versiunea a doua, cu precizarea punctuală a dispozițiilor legale încălcate de beneficiar, precum și justificările invalidării fiecărei categorii de cheltuieli apreciate a fi neeligibile.

Conform adresei din 17 decembrie 2010, contestația a fost respinsă de către comisia de soluționare a contestațiilor.

Urmărind argumentele aduse, instanța a analizat toate sumele considerate neeligibile:

- contravaloarea cheltuielilor de transport, decontate pentru angajații partenerului A.R.C.S., în sumă de 361,20 RON constituie cheltuieli neeligibile, criticile pe acest aspect fiind apreciate ca pur formal.

În acest sens, instanța a constatat că reclamanta a invocat, netemeinicia argumentelor privind caracterul neeligibil, precum și neconformitatea față de prevederile legale, susținând o critică formală și cu caracter general.

Potrivit art. 4 din contractul de finanțare, cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condițiile H.G. nr. 759/2007, Ordinul comun nr. 3/185/2008, Ghidul Solicitantului, prevederile contractuale, instrucțiunile Autorității de Management P.O.S.D.R.U. și comunicate beneficiarului, precum și alte dispoziții legale aplicabile.

Urmărind fișa proiectului, instanța a reținut că A.R.C.S. a avut calitatea de partener național, fiind individualizate activitățile din cadrul proiectului, în care a fost implicat prin experți A.R.C.S.

Prin Instrucțiunile nr. 7 ale Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Autoritatea de Management P.O.S.D.R.U. (anexa nr. 1) sunt diferențiate costurile directe cu resurse umane și participanți, de cele privind alte tipuri de costuri (în această categorie încadrându-se costurile de achiziție a serviciilor prestate de partenerul A.R.C.S., achitate pe baza de factură fiscală).

Ca atare, costurile de deplasare pentru experții A.R.C.S. în sumă de 361,20 RON nu pot intra în categoria costurilor directe, decontarea cheltuielilor de transport făcând obiectul raporturilor contractuale existente între partenerii de proiect A.J.O.F.M. și A.R.C.S., fără a fi aplicabilă, procedura prevăzută de H.G. nr. 1860/2009.

Cu privire la neeligibilitatea sumei de 39,68 RON, constând în cheltuieli de transport/deplasare a numitei P.C. la seminarul de instruire a echipei de experți, instanța a reținut că această persoană nu face parte din echipa de implementare a proiectului, situație în care sunt aplicabile dispozițiile Ordinului nr. 134/2009 modificate prin Ordinul nr. 424/2009, ce impun încadrarea personalului din cadrul echipei de implementare, după depunerea în prealabil a CV-urilor în vederea verificării și acceptării de către Autoritatea de Management P.O.S.D.R.U.; neacceptarea CV-urilor conduce la examinarea celorlalte candidaturi depuse pe post, respectiv la refacerea concursului pe post.

Pentru numita P.C. a fost depus la dosar ordinul de deplasare din 2009, în vederea susținerii seminarului de instruire a echipei de proiect „Creșterea capacității serviciului public de ocupare” T., 29 septembrie 2009-30 septembrie 2009, fără a exista un contract individual de muncă sau convenție prestării servicii, în accepțiunea Ordinului nr. 134/2009; observând și faptul că, în speță, au fost depuse înscrisuri potrivit cărora P.C. a făcut parte din comisia de achiziții publice, în vederea achiziționării de combustibil, procedură declanșată de reclamantă în nume propriu, instanța a reținut că, în mod corect a fost reținută lipsa dovezii calității de membru al echipei de implementare a proiectului pentru această persoană fizică, aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit notei prezentate la Dosarul nr. 1054/54/2011, membri grupului țintă și membri cu responsabilități directe în implementarea și evaluarea proiectelor (astfel cum îi definește în contestație reclamanta, pe numiții I.C. și P.C.), nu fac parte din echipa de implementare a proiectului.

În ceea ce privește eroarea de calcul strecurată în decontul având ca titular pe numitul I.C., instanța a constatat că reclamanta a prezentat critici în cuprinsul motivelor acțiunii formulate, cu privire la acest aspect, iar prin contestația înregistrată din 2010 (Dosar nr. 1279/225/2009) se solicită numai justificarea legală privind neeligibilitatea costurilor de participare cu privire la această persoană (precum și cu privire la numita P.C.); ori din acest punct de vedere, a fost reținută existența unei erori de calcul în urma excluderii TVA, din cheltuielile de transport.

- Apreciind asupra cheltuielilor cu alte tipuri de costuri, a fost constatată neeligibilitatea sumei de 9.000 RON, reprezentând contravaloare servicii prestate de terțul SC W.A. SRL conform facturilor din 2009; s-a constatat nulitatea contractului, pentru conflict de interese.

Prin răspunsul la contestația formulată se detaliază temeiul nulității contractului, în raport de art. 69 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006.

În sprijinul acestui temei a fost depusă la dosar adresa emisă de A.N.R.M.A.P., prin care se indică existența unui conflict de interese în reglementarea art. 69 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006.

Instanța a reținut că numita P.S. a fost angajată, pe bază de contract individual de muncă, în calitate de expert responsabil achiziții publice, începând cu data de 28 septembrie 2009.

Reclamanta susține că expertul achiziții publice nu a fost angrenat în procedura de achiziție publică prin negociere directă, această susținere fiind confirmată de procesul-verbal, înscris ce precedă contractul de servicii din 4 septembrie 2009 întocmit între A.J.O.F.M. Mehedinți și SC W.A. SRL.

A fost menționat faptul că, în executarea serviciilor, prin adresa din 8 septembrie 2009 emisă de SC W.C. SRL și adresată A.J.O.F.M. a fost împuternicită P.S. să presteze serviciile asumate prin contract începând cu data de 19 august 2009; această împuternicire fiind valabilă până la comunicarea adresei din 26 iulie 2010 către A.J.O.F.M.

Aceeași persoană a fost desemnată, prin decizia din 28 septembrie 2009 în componența comisiei de recepție a serviciilor/produselor/lucrărilor achiziționate pentru implementarea acestui proiect, participând la recepția serviciilor de consultanță management de proiect desfășurate conform contractului de prestări servicii din 2009.

Dispozițiile apreciate a fi aplicabile, art. 69 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 reglementează interdicția de implicare în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor, a persoanelor despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor.

De asemenea, dispozițiile art. 70 din O.U.G. nr. 34/2006 reglementează interdicția angajării, de către contractant, a persoanelor implicate în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor, pe parcursul a cel puțin 12 luni de la încheierea contractului, sub sancțiunea nulității contractului pentru cauză imorală.

S-a reținut, de către A.N.R.M.A.P. [instituție publică cu atribuții de monitorizare potrivit art. 2 lit. d) coroborat cu art. 4 lit. a) din H.G. nr. 525/2007] și nerespectarea art. 66 din O.U.G. nr. 34/2006, normă ce reglementează obligația autorității contractante, pe toată durata aplicării procedurii de atribuire, de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situațiile de natură să determine apariția unui conflict de interese și/sau manifestarea concurenței neloiale.

Aceste norme cu caracter imperativ se aplică numai în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică, reglementată de Capitolul III din O.U.G. nr. 34/2006 (în accepțiunea legiuitorului „procesul de verificare și evaluare a candidaturilor și ofertelor”), și definită potrivit art. 3 lit. ș) din același act normativ, fără a fi în mod direct aplicabilă perioadei de executare a contractului.

Definirea etapelor ce trebuie parcurse de autoritatea contractantă și de către candidați/ofertanți pentru ca acordul părților privind angajarea în contractul de achiziție publică să fie considerat valabil, este reglementată de art. 3 lit. ș) din O.U.G. nr. 34/2006 prin trimitere la modalitățile de atribuire prevăzute în Capitolul III, respectiv licitația deschisă, licitația restrânsă, dialogul competitiv, negocierea, cererea de oferte, concursul de soluții.

În condițiile în care numita P.S. nu a participat la procedura concretă de atribuire, atât pârâta cât și A.N.R.M.A.P. au reținut incidența conflictului de interese, reglementat de normele speciale ale O.U.G. nr. 34/2006.

De asemenea, s-a reținut și faptul că, nefiind incidente normele speciale ale art. 66-art. 70 din O.U.G. nr. 34/2006 și întrucât numita P.S. își desfășoară raporturile de serviciu în baza unui contract individual de muncă nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 70 și urm. din Legea nr. 161/2003.

În raport de aceste considerente și reținând faptul că prin decizia din 2009 numita P.S. a fost numită în comisia de recepție a serviciilor prestate de către SC W.A. SRL, totodată prestând aceste servicii pentru SC W.A. SRL începând cu 19 august 2009 până în 2010 și în favoarea reclamantei, cu care se afla în raporturi de serviciu, instanța a analizat contractul de prestări servicii din 4 septembrie 2009 întocmit între A.J.O.F.M. Mehedinți și SC W.A. SRL sub aspectul valabilității, precum și posibilitatea invocării eventualelor cauze de nevalabilitate de către terți.

Valabilitatea contractului de prestări servicii este afectată sub aspectul scopului mediat (causa remota), prin prestarea serviciilor de către persoana care le recepționează, ca atare, prin simplul fapt al dublei calități în persoana numitei P.S. în executarea contractului (având un evident interes patrimonial în cauză), fiind înlăturată atât prezumția de existență a cauzei în contractul sinalagmatic, cât și prezumția de valabilitate a acesteia.

Totodată, având în vedere faptul că, sub aspectul prezumției de valabilitate a cauzei, aceasta trebuie să existe, să fie reală, licită și morală atât la încheierea contractului, cât și pe toată perioada derulării efectelor acestuia, instanța a reținut cauza imorală la încheierea și executarea contractului de prestări servicii din 4 septembrie 2009.

Cu privire la cel de al doilea aspect, se reține că imoralitatea cauzei constituie potrivit dreptului comun în materie, o cauză de nulitate absolută; ca atare, în considerarea regimului aplicabil nulității absolute, aceasta poate fi invocată de orice persoană care prezintă un interes, atât pe cale principală, cât și pe cale de excepție.

Apreciind interesul pârâților, instanța a constatat că, potrivit clauzelor contractuale, pârâții din prezenta cauză au obligația verificării operațiunilor efectuate pentru implementarea proiectului (art. 16), cât și răspunderea reclamantei pentru acțiunile și inacțiunile sale, și ale partenerilor.

Cu privire la contravaloarea achiziției de combustibil, în sumă de 14.705,88 RON, reclamanta arată că decontarea deplasării membrilor echipei de implementare a proiectului, deplasării partenerilor precum și membrilor grupului țintă s-a realizat cu respectarea plafonurilor prevăzute pentru instituțiile publice.

Potrivit Ordinului nr. 3/185/2008 pentru instituțiile publice decontarea se realizează cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1860/2006.

Apreciind asupra eligibilității acestei categorii de cheltuieli, instanța de fond a reținut că, potrivit cererii de finanțare, deplasările au fost realizate cu autoturismele personale ale participanților, în același sens fiind și mențiunile realizate pe ordinele de deplasare depuse la dosar.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 12/1992, aprovizionarea cu benzină și motorină a autovehiculelor aparținând agenților economici de orice fel, instituțiile publice și altor persoane juridice se face pe bază de bonuri de valoare; în speță, reclamanta a realizat o procedură de achiziție publică a bonurilor cu valoare fixă, dar a utilizat aceste documente cu regim special potrivit Ordinului nr. 231/1999 pentru alte categorii de deplasări, realizate cu autoturisme proprietate privată. Deși prin concluziile scrise depuse în Dosarul nr. 1054/54/2011 se susține existența unui contract de comodat, întocmit între beneficiar și parteneri, respectiv persoane fizice, în speță, nu există dovezi privind existența contractului precum și efectele acestuia.

Pârâții au apreciat corect asupra aplicării dispozițiilor H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile personalului instituțiilor publice, în cazul deplasării în interesul serviciului; în acest sens, ipoteza deplasării efectuate cu autoturismul proprietate personală, reglementată prin anexa hotărârii de guvern [Capitolul III, art. 17 alin. (3)] privește decontarea contravalorii a 7,5 litri la suta de kilometri, pe distanța cea mai scurtă, fără a da posibilitatea substituirii plății acestei contravalori, cu bonuri de combustibil cu valoare fixă.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât, această posibilitate nu poate fi analizată decât în privința deplasărilor efectuate de personalul instituției publice reclamante, nu și cu privire la alte categorii de participanți.

În raport de aceste considerente, instanța de fond a constatat că aceste categorii de cheltuieli au fost realizate în scopul contractului de finanțare, dar cu abateri de la dispozițiile normative ce reglementează regimul decontării cheltuielilor de transport.

Cu privire la contravaloarea facturii fiscale din 30 septembrie 2009 privind cheltuielile cu hrana a doi participanți în sumă de 180 RON, apreciindu-se că aceștia nu fac parte din echipa de implementare a proiectului, se reține că reclamanta nu a indicat motivele în fapt și drept care conduc la concluzia eligibilității acestei categorii de cheltuieli, iar în speță nu au fost depuse dovezi privind calitatea celor doi participanți de membri ai echipei de implementare a proiectului.

- cheltuielile generale de administrație; a fost constatată neeligibilitatea sumei de 8.437,93 RON reprezentând cheltuieli salariale expert contabil și cheltuieli de administrație ale partenerului A.R.C.S., constatându-se că acestea nu sunt prevăzute în acordul de parteneriat în vigoare la data respectivă. Potrivit anexei nr. 2 a contractului de finanțare, este prevăzută suma de 116.633,13 RON, pentru primul an de desfășurare a proiectului, cu titlu de cheltuieli generale de administrație.

În cuprinsul anexei nr. 6 este inclus acordul de parteneriat înregistrat din 16 decembrie 2008, având ca obiect implementarea, în comun, a proiectului. Se face mențiunea, în cuprinsul acordului, a faptul că toate plățile se realizează de către partenerul principal, iar plățile către parteneri urmează a fi realizate pe baza facturilor emise de către aceștia către partenerul principal; eligibilitatea acestora urmând procedura stabilită de secțiunea 3.3, Plăți, din cuprinsul acordului, procedură ce exclude cheltuielile cu salariul și cele asimilate acestora, precum și cheltuielile cu plata contribuțiilor sociale aferente.

Potrivit clauzelor contractuale (art. 9 secțiunea A, Obligațiile beneficiarului), beneficiarul are posibilitatea fie de a achiziționa servicii de contabilitate, cu respectarea legislației privind achizițiile publice, fie (pe cale de excepție) de a desemna șeful compartimentului de contabilitate constituit la nivelul instituției publice, respectiv de a angaja (prin act administrativ) un expert contabil/contabil autorizat.

Prin nota anexei nr. 1 la Instrucțiunile mai sus menționate, se indică regimul și limitele aplicabile cheltuielilor generale de administrație, fără a exista mențiuni speciale privind indemnizarea expertului contabil; astfel de mențiuni nu se regăsesc nici în cuprinsul cererii de rambursare.

Reclamanta nu a contestat sumele reprezentând salarizarea expertului contabil, apreciate a fi neexigibile, în susținerea lit. e) din contestația formulată [similar lit. e) din răspunsul din 17 decembrie 2010], formulând critici numai în ceea ce privește cheltuielile de administrare ale partenerului A.R.C.S. apreciate a fi nedeductibile.

Cu privire la acest aspect, instanța a reținut faptul că lipsa exigibilității cheltuielilor de administrație ale partenerului A.R.C.S. este motivată prin lipsa unor prevederi adiționale acordului de parteneriat, cu indicarea costurilor suportate de către parteneri pentru activitățile desfășurate în cadrul proiectului, în cuprinsul contestației se indică obligația fiecărui partener de a organiza un birou pentru activitățile proiectului, cu bugetarea costurilor administrative pentru birouri, conform cererii de finanțare ce constituie anexă a contractului de finanțare (secțiunea privind resursele alocate pentru implementarea proiectului, Dosar nr. 1279/225/2011).

În lipsa unor mențiuni speciale privind suportarea costurilor de administrare, în mod corect a fost reținută incidența acordului de parteneriat (secțiunea Plăți, 3.3), înscris prin care se indică obligativitatea efectuării plăților către parteneri, pe bază de facturi emise către partenerul principal; aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit pct. 5.4 costurile angajate de către parteneri sunt eligibile în același fel ca și costurile angajate de către beneficiar.

Reclamanta a contestat, în cel de al doilea rând scrisoarea standard de informare aferentă cererii de rambursare din 9 august 2010, prin care se constată neeligibilitatea cheltuielilor în sumă de 191.220,61 RON, din care cheltuieli directe 154.819,69 RON și cheltuieli generale de administrație 36.400,92 RON.

În categoria cheltuielilor directe o pondere importantă prezintă cheltuielile privind personalul în sumă de 141.778,05 RON, apreciindu-se că încadrarea și salarizarea personalului echipei de implementare a proiectului s-a realizat cu încălcarea legislației aplicabile.

Din acest punct de vedere, instanța de fond a reținut că, potrivit cererii de finanțare în echipa de implementare a proiectului sunt incluși: coordonatorul de proiect, managerul financiar și consilierul juridic, încadrați cu jumătate de normă, pe durata implementării proiectului; în plus, sunt indicați 4 coordonatori de activități desemnați de partenerii de proiect cu jumătate de normă, un asistent de proiect cu normă întreagă și 3-5 experți cu activitate pe parcursul a 280 zile.

A fost solicitată justificarea și detalierea bugetului de resurse umane pentru coordonator proiect (cu jumătate de normă pe durată de 18 luni x 6.000 RON lunar), consilier juridic, manager financiar și 4 coordonatori de activități (fiecare cu jumătate de normă pe o durată de 18 luni x 3.800 RON lunar), un asistent de proiect cu norma întreagă (18 luni x 3.000 RON), 2 experți cercetare și 3 experți formare (280 zile de activitate x 400 RON), 2 evaluatori cursanți pentru programele acreditate (8 zile x 200 RON/zi), 3 organizatori activități schimb de experiență internațională.

Este de menționat și faptul că, prin adresa din 2 august 2010 reclamanta a solicitat pârâtului Organismuil Intermediar P.O.S.D.R.U. un punct de vedere cu privire la salarizarea personalului încadrat în implementarea proiectelor derulate pe axa prioritară 4, indicând componența echipei de management (manager proiect, manager financiar, consilier juridic) precum și a echipei de implementare (asistent proiect, responsabil activități, responsabil achiziții, responsabil IT, coordonator activități, expert contabil).

S-a reținut, în esență, încălcarea dispozițiilor Legii 202/2006 privind organizarea și funcționarea A.N.O.F.M. în ceea ce privește încadrarea (ca funcționari publici sau personal contractual) precum și în ceea ce privește salarizarea conform prevederilor legale aplicabile funcționarilor publici și personalului contractual din sectorul bugetar (art. 4 și art. 8), aprobarea de către A.N.O.F.M. a structurilor organizatorice a agențiilor teritoriale (art. 22 și art. 23 din H.G. nr. 1610/2006), în speță nu rezultă aprobarea structurii organizatorice, de către A.N.O.F.M.

A fost reținută nerespectarea legislației muncii, în ceea ce privește încadrarea pe bază de concurs sau examen, elementele registrului general de evidență a salariaților (art. 30 și art. 34 C. muncii), art. 157 privind legalitatea sistemului de salarizare a personalului din instituții publice finanțate de la bugetul de stat, suspendarea ocupării posturilor vacante în condițiile O.U.G. nr. 34/2009, a actelor normative aplicabile în materia salarizării personalului bugetar, precum și a legislației achizițiilor publice.

Încadrarea și salarizarea personalului, astfel cum se indică în răspunsul la contestația formulată de către reclamantă apare a fi reglementată atât de prevederile speciale (Ghidul Solicitantului „Specialiști în Ocupare”) la care se adaugă Ordinul nr. 134/2009, modificat prin Ordinul nr. 424/2009 privind procedura de încadrare, precum și legislația specială privind salarizarea personalului încadrat în instituții publice cu finanțare de la bugetul de stat.

Prin aceeași scrisoare standard de informare a fost reținută nerespectarea prevederilor contractului de finanțare, în ceea ce privește exigibilitatea cheltuielilor de transport pentru un angajat al partenerului A.R.C.S., în calitate de expert de cercetare; în soluționarea contestației s-a reținut că ordinele de deplasare nu sunt completate conform normelor Ordinului nr. 3512/2008 și nu a fost respectat conținutul minimal de informații al formularului; totodată s-a reținut că bonurile fiscale atașate nu indică data emiterii, în vederea verificării perioadei de deplasare.

Instanța de fond a reținut faptul că reclamanta nu a făcut dovada conținutului ordinelor de deplasare, precum și al bonurilor fiscale anexate acestora.

A fost constatată neeligibilitatea sumei de 260 RON reprezentând cheltuieli cu diurna pentru 4 persoane, reținându-se că nu au fost anexate documente justificative cu privire la aceste cheltuieli; prin răspunsul la contestație se indică aceleași împrejurări de fapt, menționându-se totodată și faptul că aceste înscrisuri justificative au fost anexate contestației, iar din analiza acestora rezultă că nu îndeplinesc condițiile de conținut minimal obligatoriu de informații.

Reclamanta, deși contestă reținerea neeligibilității sumei de 260 RON, nu a depus documentele justificative cu privire la această categorie de cheltuieli.

A fost reținută, de asemenea, neexigibilitatea cheltuielilor cu alte tipuri de costuri, în sumă de 12.781,64 RON, compuse din cheltuieli aferente managementului în sumă de 9.000 RON și taxe 3.781,64 RON.

Înlăturarea sumei de 9.000 RON prezintă ca fundament nulitatea contractului din 2009 întocmit de către reclamantă și terțul SC W.A. SRL; în considerarea caracterului neexigibil, instanța a avut în vedere considerentele privind cauza imorală a contractului și regimul juridic aplicabil excepției de nulitate expuse în considerentele asupra cheltuielilor neexigibile stabilite prin scrisoarea standard de informare.

Au fost constatate neexigibile, de asemenea, sumele achitate pentru cursuri de autorizare a partenerului A.R.C.S., apreciindu-se că acestea nu sunt eligibile prin prisma obiectului contractului de finanțare; reținându-se că autorizarea partenerului pentru managementul proiectului și consilierea de orientare profesională nu constituie cheltuieli exigibile potrivit contractului de finanțare (cererii de finanțare, anexa nr. 1 la contract) și acordului de parteneriat.

A fost exclusă suma de 181,64 RON cu titlu de comisioane bancare, aceste sume nefiind incluse în lista cu cheltuieli exigibile conform prevederilor Ordinului nr. 3/185/2008.

Deși prin contestația formulată reclamanta a contestat reținerea ca neexigibilă a acestei sume, nu a indicat în mod concret care sunt motivele pentru care o consideră ca fiind exigibilă; astfel, întrucât în speță reclamanta nu face dovada încadrării acestor cheltuieli în lista cheltuielilor exigibile, cuprinsă în Ordinul nr. 3/185/2008, au fost apreciate ca fiind neexigibile.

În privința cheltuielilor generale de administrație în sumă de 36.400,92 RON, reprezentând cheltuieli eligibile suportate de către partenerii A.R.C.S., A.J.O.F.M. Gorj, A.J.O.F.M. Dolj și cheltuieli cu personalul administrativ, s-a constatat că neexigibilitatea acestora a fost reținută ca urmare a lipsei unei prevederi exprese în acordul de parteneriat; reclamanta a contestat acest aspect, indicând modificarea bugetului cu privire la cheltuielile generate de serviciile de contabilitate, precum și în raport de obligațiile partenerilor naționali de a constitui birouri administrative, cheltuielile încadrându-se în plafonul prevăzut.

Deși prin cererea de finanțare anexă a contractului se reglementează aceste obligații, costurile de constituire și de administrare a birourilor administrative ale partenerilor trebuiau a fi reglementate prin acordul de parteneriat (acesta permițând modificarea clauzelor în detalierea prevederilor bugetare cu privire la costuri), iar omisiunea precizării acestor costuri în raporturile dintre parteneri prezintă efectul lipsei documentelor justificative asupra acestor categorii de cheltuieli.

Reclamanta a contestat și scrisoarea standard de informare, întocmită în soluționarea cererii de rambursare din 31 ianuarie 2011.

Au fost reținute cheltuieli neeligibile în sumă de 125.064,44 RON, din care cheltuieli directe 101.673,93 RON.

Astfel, în ceea ce privește cheltuielile de personal a fost reținută neexigibilitatea cheltuielilor cu salariul personalului cu atribuții de implementare a proiectului, apreciindu-se că acestea au fost realizate cu nerespectarea legislației privind angajarea și salarizarea personalului din instituțiile bugetare.

Reclamanta a contestat reținerea caracterului neexigibil al costurilor de personal, invocând în esență incidența normelor speciale privind salarizarea și încadrarea personalului cu atribuții în implementarea proiectului, fără a menționa incidența legislației generale privind încadrarea și salarizarea personalului din instituții publice finanțate de la bugetul de stat, apreciată a fi nerespectată în speță.

În verificarea acestor susțineri, instanța a avut în vedere aceleași considerente privind caracterul neexigibil expuse în analiza legalității scrisorii standard de informare, asupra neexigibilității cheltuielilor de personal.

În ceea ce privește onorariile datorate unui asistent de proiect, în baza unui contract de prestării servicii, a fost reținută nerespectarea O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice iar reclamanta, prin contestația formulată a indicat faptul că asistentul de proiect și-a îndeplinit obligațiile în baza unui contract civil de prestării servicii, ca atare dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 nefiind aplicabile.

Potrivit clauzelor contractului de finanțare, în situația în care implementarea proiectului presupune achiziționarea de bunuri, servicii sau execuția de lucrări, beneficiarul are obligația respectării legislației în domeniul achizițiilor publice, sau ale instrucțiunilor emise de Autoritatea de Management P.O.S.D.R.U.; în plus, prin cererea de finanțare anexă la contractul de finanțare, se face mențiune în paragraful privind resursele umane alocate pentru implementarea proiectului necesitatea recrutării unui asistent de proiect pe perioadă determinată (280 zile în total) cu normă întreagă, prin accepțiunea de „normă întreagă” fiind asimilat raportul juridic născut între beneficiar și asistentul de proiect, unui raport de muncă.

Observând apărările reclamantei privind inaplicabilitatea O.U.G. nr. 34/2006 unui contract civil de prestări servicii instanța de fond a constatat că, în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 34/2006 este inclus potrivit art. 6 contractul de servicii având ca obiect lucrările precizate în anexele nr. 2A și nr. 2B, iar participanții la procedurile de achiziție publică sunt desemnați prin calitatea de operatori economici [art. 3 lit. c) și lit. p) coroborat cu art. 3 lit. r) din O.U.G. nr. 34/2006]; în speță, serviciile prestate de către asistentul de proiect nu sunt excluse din anexa nr. 2B.

În ceea ce privește calitatea de operator economic a asistentului de proiect, organizat ca întreprindere individuală, această calitate se încadrează în limitele definite de art. 3 lit. r) din O.U.G. nr. 34/2006 prin raportare la calitatea de persoană fizică, prestator de servicii, cu activitate în domeniul care oferă în mod licit pe piață produse, servicii și/sau execuție de lucrări; o definire similară este inclusă și în dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale [art. 2 lit. h)].

În aceste condiții, instanța a apreciat ca fiind, în mod direct aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, în considerarea obligației asumate de către reclamantă prin contractul de finanțare.

În privința diferențelor de curs valutar pentru plata experților străini, reclamanta contestă reținerea caracterului neexigibil, prin includerea în enumerarea Ordinului nr. 1117/2010; din acest punct de vedere, s-a constatat că, potrivit art. 2 parag. A din acest ordin, în cadrul axei prioritare 4 sunt, în principiu, eligibile, potrivit lit. b), cheltuielile privind transportul, cazarea diurna.

Prin cererea de finanțare anexă la contract, se indică prevederile bugetare cu privire la costurile partenerilor internaționali, fără a exista o prevedere asupra eventualelor diferențe de curs valutar.

În ceea ce privește cheltuielile de transport și diurnă pentru persoane autorizate, experți A.R.C.S., reclamanta s-a mărginit a expune punctul de vedere al managerului de proiect (persoană care îndeplinește și calitatea de administrator al partenerului A.R.C.S.), cu privire la obligația decontării cheltuielilor cu implementarea proiectului; acest punct de vedere nu a fost apreciat ca fundamentat, prin prisma efectelor acordului de parteneriat existent, în ceea ce privește costurile suportate de către parteneri și plata acestora (excluzând cheltuielile cu salariul), pe baza facturilor emise de către parteneri, către beneficiar (secțiunea „Plăți” din cuprinsul acordului de parteneriat).

În ceea ce privește diferențele de curs valutar pentru deplasările în străinătate de 0,66 RON, s-a reținut că această categorie de cheltuieli nu apare contestată de către reclamantă.

În ceea ce privește diferența de 15.87 RON reprezentând diferența de valoare pentru o noapte de cazare, pentru 3 participanți din echipa de implementare, instanța a constatat că, în detalierea bugetului privind cheltuielile cu personalul sunt indicate costurile unitare de 250 RON pensiune completă (cazare și masă); în speță, organul de control a validat parțial, în limita cheltuielilor de cazare pentru o noapte, fără pensiune completă.

Cheltuieli cu total participanți în sumă de 1.997,62 RON.

Organul de control a apreciat ca fiind neexigibilă suma de 1.962,76 RON, reținând ca nefiind îndeplinite cerințele justificative ale documentelor întocmite în baza H.G. nr. 1860/2006.

Reclamanta contestă această apreciere, indicând faptul că ordinele de deplasare sunt întocmite complet, pe formular și prezintă bonul fiscal/bilet, în copie scanată și anexată ordinului de deplasare.

Dă ca exemplu documentul din 13 iulie 2011 reprezentând tabel centralizator formulare decont, fără ca acest document să fie depus la dosar.

Urmărind aspectele contestate de către reclamantă, instanța de fond a reținut că reclamanta invocă reținerea greșită a caracterului neexigibil al cheltuielilor aferente activităților subcontractate în sumă de 4.500 RON, în efectul contractului din 2009 întocmit între reclamantă și terțul SC W.A. SRL dar din acest punct de vedere se rețin considerentele expuse în analiza legalității scrisorii standard de informare, cu privire la incidența unei cauze de nulitate absolută, precum și cu privire la posibilitatea invocării, pe calea excepției de nulitate, a nevalabilității actului juridic, de către un terț.

Cheltuielile generale de administrație în sumă de 23.390,51 RON.

Reclamanta a contestat cheltuielile salariale ale expertului contabil, aceasta efectuând activitatea atât în baza unui contract de muncă, cât și în baza unei convenții civile de prestări servicii, întocmite cu același beneficiar.

Potrivit clauzelor contractuale (art. 9 secțiunea A, Obligațiile beneficiarului), beneficiarul are posibilitatea fie de a achiziționa servicii de contabilitate, cu respectarea legislației privind achizițiile publice, fie (pe cale de excepție) de a desemna șeful compartimentului de contabilitate constituit la nivelul instituției publice, respectiv de a angaja (prin act administrativ) un expert contabil/contabil autorizat. Reclamanta regăsindu-se în ipoteza de excepție, în mod corect a fost reținută încălcarea dispozițiilor Legii nr. 330/2009, în ceea ce privește salarizarea expertului contabil angajat cu fracțiune de normă (2 ore/zi)

A fost menționat și faptul că, prin nota Anexei nr. 1 la Instrucțiuni, se indică regimul și limitele aplicabile cheltuielilor generale de administrație, fără a exista mențiuni speciale privind indemnizarea expertului contabil; astfel de mențiuni nu se regăsesc nici în cuprinsul cererii de rambursare.

Reclamanta a contestat și reținerea caracterului neexigibil al sumei de 10.640,51 RON reprezentând cheltuieli administrative ale partenerului A.R.C.S., apreciind că, deși acordul de parteneriat nu prezintă prevederi în acest sens, cererea de finanțare, în capitolul de resurse umane se prevede bugetarea costurilor administrative aferente birourilor administrative ale partenerilor interni; în speță există depuse la dosar actele administrative de alocare a spațiilor necesare; cu toate acestea, instanța a reținut că, justificarea costurilor privind birourile partenerilor naționali, în lipsa unei modificări a clauzelor acordurilor de parteneriat, este supusă regulilor de exigibilitate potrivit secțiunea privind plata, din cadrul acordului existent.

Având în vedere toate considerentele și văzând dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 1117/2010, precum și ale art. 2 din H.G. nr. 759/2007, normă ce impune îndeplinirea cumulativă a cerințelor de exigibilitate, instanța de fond a constatat că, în speță există încălcări privind omisiunea depunerii facturilor fiscale, respectiv a altor documente contabile cu valoarea probatorie echivalentă acestora, privind conformitatea cu clauzele contractuale, în ceea ce privește lipsa procedurii de achiziție publică servicii, precum și privind lipsa conformității față de legislația aplicabilă personalului din instituții publice, în ceea ce privește încadrarea și salarizarea personalului, astfel încât în temeiul art. 8 din Legea contenciosului administrativ, a respins contestația formulată, apreciind că este neîntemeiată.

Recursul formulat în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 223 din 24 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a declarat recurs, reclamanta A.J.O.F.M. Mehedinți, arătând în esență că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, nu este clară, precisă, nu au fost analizate probele administrate și nu au fost lămurite toate capetele de cerere formulate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8, pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. recurenta prezintă pe larg situațiile de fapt, concluzionând că în cauză nu au fost respectate recomandările din decizia de casare, instanța de fond încălcând normele legale aplicabile.

I. Cererea de rambursare nr. AA

1. Cu privire la cererea de rambursare vizând nelegalitatea sumei de 97.648,34 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor salariale ale personalului echipei de implementare a proiectului, se arată că pentru personalul implicat în proiect sunt aplicabile prevederile Ghidului Solicitantului pe anul 2008 și nu dispozițiile vizând salarizarea personalului încadrat în instituții publice cu finanțare de la bugetul de stat. Mai mult pentru adresa din 23 iulie 2009 pârâta nu a indicat că trebuie avut în vedere alte acte normative privind salarizarea.

De altfel, instanța de fond nu a motivat de ce în cauză sunt aplicabile dispozițiile privind salarizarea personalului bugetar.

2. Cu privire la aspectele reținute de instanța de fond referitoare la neeligibilitatea cheltuielilor de transport în sumă de 361,20 RON se arată că aceste cheltuieli au fost plătite efectiv experților din sumele aprobate în cadrul proiectului și în conformitate cu acordul de parteneriat, acord cadru, anexa nr. 6 la contractul de finanțare.

3. Cu privire la neeligibilitatea sumei de 39,68 RON reprezentând deplasarea numitei P.C. la seminarul de instruire al echipei de experți, se arată că această persoană nu a făcut parte din echipa de implementare a proiectului ci a fost angajata beneficiarului A.J.O.F.M. Mehedinți având atribuții în monitorizarea tehnică a proiectului, fiind delegată la seminarul de instruire al echipei de proiect, iar aceste constatări au fost prevăzute în Anexa nr. 1 la contract.

4. În mod greșit a fost apreciată ca neeligibilă suma de 9.000 RON reprezintă contravaloarea serviciilor prestate de SC W.A. SRL, constatându-se nulitatea absolută a contractului, în condițiile în care numita P.S. nu avea nici o relație contractuală cu societatea, neexistând dovezi din care să rezulte că a acționat în dublă calitate.

5. Cu privire la nelegalitatea sumei de 14.705,88 RON reprezentând contravaloarea achiziției de combustibil trebuie avut în vedere că între participanții la proiect și beneficiarul A.J.O.F.M. Mehedinți au fost încheiate contracte de comodat, astfel că în mod greșit au fost reținute ca fiind incidente dispozițiile H.G. nr. 1860/2006, autovehiculele cu care s-a deplasat echipa de proiect fiind date în folosința A.J.O.F.M. Mehedinți, prin aceste contracte, achiziția de combustibil făcându-se cu respectarea H.G. nr. 12/1992, privind achiziția bunurilor cu valoare fixă.

Chiar dacă s-ar reține incidența H.G. nr. 1860/2006, trebuie avut în vedere că nu s-a produs nici un prejudiciu, cheltuielile de transport fiind încadrate în plafonul de buget alocat, iar aceste costuri au fost prevăzute în anexa nr. 1 la contract, respectiv cererea de finanțare.

6. Pentru argumentele expuse la pct. 2 și pct. 3, sunt eligibile în opinia recurentei și cheltuielile în cuantum de 180 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de hrană a doi participanți.

7. Neeligibilitatea sumei de 8.437,93 RON reprezintă contravaloarea cheltuielilor salariale expert contabil și cheltuieli de administrație al partenerului A.R.C.S., este greșit reținută de instanța pentru aceleași argumente expuse pentru cheltuieli privind încadrarea și salarizarea personalului încadrat în implementarea proiectului și a cheltuielilor de administrare aferente fiecărui partener.

Mai mult, era obligatoriu angajarea unui expert contabil, având în vedere prevederile contractuale art. 7.

II. Cererea de rambursare nr. AB

1. Pentru suma de 141.778,05 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor salariale ale personalului echipei de implementare a proiectului, pentru aceleași considerente precizate la cererea de rambursare nr. AA, suma este exigibilă.

2.Suma de 9.000 RON reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de SC W.A. SRL, este exigibilă pentru aceleași considerente dezvoltate la cererea de rambursare nr. AA.

3. Cu privire la suma de 3.781,64 RON, reprezintă contravaloarea cheltuielilor pentru cursurile de autorizare a partenerului A.R.C.S., instanța de fond face o confuzie având în vedere că taxele de autorizare a cursurilor sunt prevăzute în proiectul aprobat.

Rolul avut de A.R.C.S. a fost acela de a furniza expertiza sa pe partea de consiliere și management de proiect, iar dacă beneficiarul ar fi avut know-how, în cele două domenii nu s-ar mai fi justificat necesitatea parteneriatului cu A.R.C.S.

De altfel, cererea de finanțare a fost aprobată, A.J.O.F.M. fiind informată în acest sens, fără nici o obiecție.

Taxele de autorizare sunt prevăzute în Ordinul nr. 1117/2010 în anexa nr. 6, Lista cheltuielilor exigibile aferente anexelor prioritare nr. 1-nr. 6, la pct. 5 Taxe, respectiv 5.2.

4. Cu privire la neexigibilitatea sumei de 36.400,92 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor generale de administrație suportate de partenerii A.R.C.S., A.J.O.F.M. Mehedinți, Dolj, Gorj și cheltuieli cu personalul administrativ, trebuia avută în vedere și adresa din 12 septembrie 2011 a pârâtei A.N.O.F.M., Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U. prin comisia de contestații, care consideră exigibile cheltuielile generale aferente celor 4 birouri, fiind realizate cu respectarea prevederilor contractuale și a actului adițional din 1 iunie 2010 la contractul de finanțare, respectiv art. 16 alin. (3).

5. Și suma de 6.000 RON reprezentând contravaloarea onorariilor datorate unui asistent de proiect, sunt exigibile în raport de dispozițiile Ordinului președintelui A.N.O.F.M. nr. 134/2009, Ordinul nr. 424/2009, fără a fi aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006.

III. Cererea de rambursare nr. AC

1. Cu privire la exigibilitatea sumei de 94.596,13 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu resurse umane ce cuprinde cheltuieli salariale ale personalului echipei de management a proiectului, onorariile asistentului de proiect, și cheltuieli cu transportul și diurna pentru experții partenerului A.R.C.S., se invocă motivele dezvoltate anterior, la cererile de rambursare nr. AA și nr. AB referitoare la același tip de cheltuieli.

Pentru aceleași considerente, sunt exigibile în opinia recurentei următoarele cheltuieli: suma de 1.997,62 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de cazare și transport aferent participanților; suma de 4.500 RON reprezentând contractul cu SC W.A. SRL care a fost declarat nul în baza O.U.G. nr. 34/2006; suma de 12.750 RON reprezentând salariile personalului administrativ, suma de 10.640,51 RON reprezentând cheltuieli administrative ale partenerului A.R.C.S.

Au fost apreciate neeligibile cheltuielile de tip F.E.D.E.R. în valoare de 90.353,60 RON care nu au depășit 10% din valoarea eligibilă finală a proiectului.

Trebuie avut în vedere că în fiecare lună a fost înaintată cererea de deschidere de creditare, însoțite de documentele justificative pârâtei A.N.O.F.M. cu Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U., cereri ce au fost aprobate fără obiecțiuni, iar sumele au fost virate în contul special al proiectului și achitate beneficiarilor serviciilor prestate în cadrul proiectului implementat.

Pârâtele nu au putut și nici nu au argumentat care sunt dispozițiile legale încălcate de beneficiar cu privire la exigibilitatea cheltuielilor efectuate în implementarea proiectului, în conformitate cu contractul de finanțare aprobat și anexele acestuia.

Prin adresa din 12 septembrie 2012, înregistrată la A.J.O.F.M. Mehedinți din 19 februarie 2011, pârâta A.N.O.F.M., Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U., prin comisia de contestație, a considerat exigibile cheltuielile generale de administrație, astfel că se impun a fi rambursate toate cheltuielile aferente cererilor de rambursare nr. AA și nr. AB, fapt ce nu s-a realizat până în prezent.

În anexa nr. 1 a motivelor de recurs, se arată că motivele invocate de pârât Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U., respectiv Legea nr. 154/1998, O.U.G. nr. 12/2000 și O.U.G. nr. 10/2008 nu au aplicabilitate în cazul beneficiarului A.J.O.F.M. Mehedinți, fiind în afara cererii de finanțare și a contractului de finanțare.

Dacă se constată neeligibilitatea încadrării persoanelor Organismului Intermediar P.O.S.D.R.U., A.N.O.F.M. putea refuza contractul de finanțare dar atât în etapa de evaluare cât și în etapa de contractare au fost implementate de către solicitant toate solicitările Organismului Intermediar P.O.S.D.R.U., A.N.O.F.M., în acest sens fiind adresa din 13 octombrie 2010 și din 16 august 2010.

Recurenta arată, în esență, că în ceea ce privește cheltuielile cu salarizarea, pârâtele au invocat mai multe acte normative care nu sunt aplicabile beneficiarului A.J.O.F.M. Mehedinți și care contravin contractului de finanțare și cererii de finanțare. Cheltuielile cu salarizarea personalului angajat în implementarea proiectului sunt în conformitate cu actele juridice încheiate, cu Ghidul Solicitantului, aprobat prin Ordinul nr. 259/2010.

Cu privire la încadrarea echipei de management și a echipei de implementare, beneficiarul a respectat întocmai dispozițiile legale având în vedere că nu se încheie contractul de finanțare fără evaluarea și aprobarea cererii de finanțare.

Este de remarcat că acest organism își invocă propria culpă în condițiile în care anterior au aprobat procesele-verbale de angajare a personalului, au aprobat sumele aferente resurselor umane, respectiv salariile la nivelul celor prevăzute în cererea de finanțare aprobată, iar A.J.O.F.M. Mehedinți și-a respectat obligațiile contractuale așa cum au fost aprobate prin cererea de finanțare a bugetului proiectului.

În susținerea recursului, recurenta a administrat, în condițiile art. 305 C. proc. civ., proba cu acte.

Intimata A.N.O.F.M. Mehedinți a formulat întâmpinare prin care solicită, în esență, respingerea recursului da nefondat, apreciind că are calitate procesuală pasivă în cauză Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U., aceasta fiind autoritatea publică emitentă a scrisorilor standard de informare a beneficiarului.

În ceea ce privește fondul cauzei, intimata arată că recurenta nu prezintă în dezvoltarea motivelor de recurs critici reale vizând sentința pronunțată, reiterând în fapt argumentele din cererea de chemare în judecată.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Intimata-recurentă a invocat indirect excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție ce a fost soluționată însă prin decizia nr. 3972 din 5 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținându-se că în conformitate cu prevederile art. 25 din H.G. nr. 457/2008, se desemnează Ministerul Educației și Cercetării și Tineretului, A.N.O.F.M., Centru Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, prin cele 8 structuri subordonate acestuia, cu personalitate juridică, organizate la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare stabilite prin Legea nr. 315/2004, drept organisme intermediare pentru P.O.S.D.R.U.

Potrivit art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1610/2006, privind Statutul A.N.O.F.M. în structura agenției funcționează, la nivel de direcție Orgaismul Intermediar P.O.S.D.R.U. care îndeplinește atribuțiile delegate de Autoritatea de Management P.O.S.D.R.U. din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, însă această modalitate de repartizare a atribuțiilor nu a fost apreciată de instanță ca fiind de natură a susține lipsa calității procesuale pasive a A.N.O.F.M., cu atât mai mult cu cât aceasta este semnatară a contractului de finanțare și tot A.N.O.F.M., Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U. a soluționat și contestațiile formulate împotriva celor 3 scrisori atacate.

Ca urmare, calitatea procesuală pasivă a fost analizată prin decizia de casare, instanța de fond pronunțându-se în limitele prevăzute de art. 315 C. proc. civ., analizând pe fond conform deciziei de casare, caracterul eligibil/neeligibil al cheltuielilor cu resursele umane, cheltuielile cu alte tipuri de costuri și cheltuielile de administrate.

Și intimata-pârâtă A.N.O.F.M. a administrat proba cu acte în condițiile art. 305 C. proc. civ. depunând la dosar și un punct de vedere a Organismului Intermediar P.O.S.D.R.U., A.N.O.F.M. cu privire la proiectul „Creșterea capacității serviciului public de ocupare din regiune de a planifica proiecte și de a furniza servicii de consiliere centrată pe client”.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport cu criticile formulate, probatoriul administrat în cauză de părțile litigante și dispozițiile legale incidente se constată că recursul este nefondat din perspectiva motivelor de recurs invocate și întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și art. 3041 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar sentința recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, conform cerințelor dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Atâta timp cât instanța de fond a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a evocat normele substanțiale incidente și aplicarea lor în speță, a analizat probatoriul administrat, ținând cont și de decizia de casare, soluția exprimată prin dispozitiv fiind susținută de considerente, susținerea recurentei vizând nemotivarea hotărârii sau motivarea contradictorie, nu poate fi reținută.

Doctrina și jurisprudența au statuat, cu caracter unitar, că judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument din cele pe care părțile le invocă în susținerea uneia și aceleiași cereri, iar în condițiile în care instanța a analizat caracterul neeligibil al cheltuielilor cu resursele umane, cheltuieli cu alte tipuri de costuri, cheltuieli generate de administrație în raport de motivele de fapt și de drept reținute în actele administrative contestate, a evocat normele substanțiale incidente, motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu își găsesc incidența în cauză.

Criticile invocate de recurentă cu privire la eligibilitatea sumelor ce au făcut obiectul cererilor de rambursare nr. AA, nr. AB, nr. AC, interpretarea greșită a actului dedus judecății și aplicarea greșită a legii, vor fi analizate în raport de dispozițiile art. 304 pct. 8, pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., invocate de recurentă.

Litigiul ivit între recurenta-reclamantă și intimatele-pârâte, are la bază cererea de finanțare privind proiectul „Creșterea capacității serviciilor publice de ocupare din regiune de a planifica proiecte și de a furniza servicii de consiliere centrată pe clienți”, contractul de finanțare P.O.S.D.R.U. și cele trei cereri de rambursare a cheltuielilor efectuate.

Astfel, având în vedere cererea de finanțare din vizând proiectul „Creșterea capacității serviciului public de ocupare din regiune de a planifica și de a furniza servicii de consiliere centrată pe clienți”, aprobată la data de 16 martie 2009 pentru o finanțare nerambursabilă în valoare de 1.251.867,00 RON, părțile litigante, respectiv Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, A.N.O.F.M., Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U. pe de o parte și A.J.O.F.M. Mehedinți, în calitate de beneficiar, au încheiat contractul de finanțare P.O.S.D.R.U. din data de 18 martie 2009.

Ulterior, a fost încheiat actul adițional la contractul de finanțare P.O.S.D.R.U.

Obiectul contractului conform art. 1 alin. (1) modificat prin actul adițional, îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către Autoritatea de Management P.O.S.D.R.U. prin Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U., A.N.O.F.M. pentru implementarea proiectului intitulat „Creșterea capacității serviciului public de ocupare din regiune de a planifica proiecte și de a furniza servicii de consultanță centrată pe client”.

La art. 4 din contractul de finanțare, modificat prin art. 7 din actul adițional la contract, a fost stabilită „Eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului”.

Prin cererea de rambursare nr. AA, versiunea 2, anexa nr. 8 recurenta-reclamantă a solicitat rambursarea cheltuielilor efectuate în perioada 1 iulie 2009-29 decembrie 2009 în cuantum de 265,989,09 RON, refuzându-se la plata suma de 130.373,03 RON considerată neeligibilă prin scrisoarea standard de informare a beneficiarului din 10 noiembrie 2010.

Suma neeligibilă de 130,373,03 RON este compusă din suma de 97.648,34 RON reprezentând cheltuieli cu resurse umane, suma de 39,68 RON cheltuieli cu transportul, suma de 23.885,88 RON, cheltuieli cu alte tipuri de costuri (9.000 RON din contractul cu SC W.A. SRL; 14.705,88 RON reprezentând contravaloarea combustibil auto, 180 RON cheltuială cu hrana a doi participanți a 8.437,93 RON cheltuieli salariale cu expertul contabil) și cheltuieli de administrație ale partenerului A.R.C.S.

Prin cererea de rambursare nr. AB s-a solicitat suma de 315.371,60 RON, reprezentând cheltuieli efectuate în perioada 1 ianuarie 2010 până la 30 iulie 2010, iar prin scrisoarea de informare din 6 aprilie 2011 a fost refuzată la plată suma de 191.220,61 RON, ca fiind cheltuială neeligibilă, compusă din suma de 141.778,05 RON cheltuieli resurse umane, 260 RON cheltuieli diurnă, 12.781,64 RON alte tipuri de costuri, 36.400,92 RON cheltuieli generate de administrație.

Prin cererea de rambursare nr. AC, pentru perioada 1 august 2010 până la 31 decembrie 2010, s-a solicitat rambursarea cheltuielilor în sumă de 388.131,08 RON, iar prin scrisoarea standard de informare din 17 iunie 2011 a fost refuzată la plată suma de 125.064,44 RON compusă din suma de 94.596,13 RON reprezentând costuri resurse umane, 1.997,62 RON cheltuieli participanți; 5.080,18 RON alte tipuri de costuri; 23.390,51 RON cheltuieli generate de administrație.

Acțiunea reclamantei vizează sumele declarate neeligibile prin cele trei scrisori standard de informare, respectiv suma de 130.373,03 RON din prima cerere de rambursare, suma de 191.220,61 RON din a doua cerere de rambursare și suma de 125.064,44 RON din cererea trei de rambursare.

Pentru a stabili caracterul eligibil/neeligibil al celor trei sume menționate, trebuie avute în vedere atât obligațiile contractuale cât și dispozițiile legale incidente.

Astfel, potrivit art. 4 din contractul de finanțare: „cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condițiile H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, de Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și al Ministerul Economiei și Finanțelor nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin P.O.S.D.R.U., cu modificările și completările ulterioare, de Ghidul Solicitantului, de prezentul contract, de instrucțiunile Autorității de Management P.O.S.D.R.U., precum și de alte dispoziții legale aplicabile”.

Prin H.G. nr. 759/2007, la art. 2 sunt enumerate condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ, ca o cheltuială efectuată de beneficiari, în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, să fie considerată eligibilă, iar la art. 5 alin. (1) din același act normativ sunt definite cheltuielile generate de administrație.

Art. 13 din hotărârea Guvernului face trimitere la art. 34 alin. (2) din Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006; art. 7 alin. (3) și art. 8 din Regulamentul nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului; art. 3 alin. (7) și art. 11 alin. (4) din Regulamentul nr. 1081/2006.

La art. 11 din Regulamentul CCE nr. 1081/2006 și la art. 7 din Regulamentul nr. 1080/2006 sunt stabilite regulile de eligibilitate a cheltuielilor.

De asemenea prin Ghidul solicitantului, la pct. 14 se stabilește regulile generale de eligibilitate a cheltuielilor, lista categoriilor și subcategoriilor de cheltuieli eligibile, lista cheltuielilor neeligibile, plafoanele maxime de referință ale cheltuielilor de personal.

Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse/Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3/185/2008 stabilește atât categoriile de cheltuieli eligibile (art. 2) cât și condițiile cumulative pentru ca o cheltuială să fie considerată eligibilă (art. 3).

La art. 8 sunt stabilite regulile specifice de eligibilitate pentru cheltuieli de cazare, transport și diurnă, la art. 2 regulile de eligibilitate privind cheltuielile aferente managementului și implementarea P.O.S.D.R.U., iar în anexa nr. 3 sunt stabilite regulile de eligibilitate privind cheltuielile aferente managementului și implementării P.O.S.D.R.U., anexa nr. 6 enumerând cheltuieli eligibile.

Pornind de la obligațiile contractuale stabilite de părți prin contractul de finanțare, legislația comunitară și națională menționată se constată că cele trei sume, stabilite prin scrisorile standard de informare sunt neeligibile.

Cu privire la neeligibilitatea sumei de 97.648,34 RON, reprezentând cheltuieli salariale ale personalului echipei de implementare a proiectului se reține că în mod corect instanța de fond a apreciat că aceste categorii de personal îi sunt aplicabile dispozițiile privind salarizarea personalului bugetar.

Recurenta pentru a stabili caracterul eligibil al acestor cheltuieli se raportează doar la dispozițiile din Ghidul Solicitantului fără să țină cont de obligațiile contractuale stabilite în condițiile art. 998-art. 999 C. civ., respectiv art. 9 pct. 4 din contractul de finanțare, legislația națională și Regulamentul CEE nr. 1080/2006, nr. 1083/2006 și nr. 1081/2006, precum și legislația specială privind angajarea și salarizarea personalului bugetar, respectiv O.U.G. nr. 24/2000, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 154/1998, art. 4 și art. 8 din Legea nr. 202/2006 dar și dispozițiile art. 30 vizând încadrarea salariaților în instituțiile publice numai prin concurs sau examen și art. 157 (vizând retribuirea suplimentară) din Legea nr. 53/2003, art. 2 lit. d) din H.G. nr. 759/2007, acte normative reținute corect de prima instanță, pentru argumentele arătate și însușite de instanța de recurs.

Recurenta-reclamantă a depus diligență pentru a stabili corect dispozițiile legale incidente dar punctele de vedere exprimate de pârâta A.N.O.F.M., Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U., nu înlătură aplicarea dispozițiilor legale și contractuale.

Cu privire la suma de 361,20 RON decontată pentru angajații A.R.C.S., această sumă nu este eligibilă deoarece nu intră în categoria costurilor directe, plata urmând să fie făcută de A.R.C.S. și ulterior decontată în baza raporturilor de parteneriat.

Suma de 39,68 RON vizează cheltuieli efectuate cu numita P.C. care nu face a făcut parte din echipa de implementare a proiectului, astfel că suma nu este eligibilă.

În categoria „alte tipuri de costuri” în cuantum de 23.885,88 RON este inclusă suma de 9.000 RON aferentă contractului cu SC W.A. SRL, neeligibilă prin raportare la dispozițiile O.G. nr. 34/2006, având în vedere că numita P.S. a făcut parte atât din comisia de recepție a serviciilor, fiind și împuternicită a cocontractantului, argumentele instanței de fond pe acest aspect fiind dezvoltate corect, motiv pentru care nu vor mai fi reluate de instanța de recurs.

Pentru cheltuielile de combustibil în sumă de 14.705,88 RON reprezentând contravaloarea combustibilului, se reține că suma menționată nu este eligibilă în raport de dispozițiile art. 8 lit. b) pct. 5 din Ordinul nr. 3/185/2008 și H.G. nr. 1860/2006.

Suma de 180 RON, reprezentând cheltuieli hrană pentru persoane ce nu au făcut parte din echipa de implementare, sunt cheltuieli neeligibile în raport de dispozițiile art. 8 lit. d) din Ordinul comun nr. 3/185/2008 și pct. 2.1 din anexa nr. 6 la ordin. Suma de 7.650 RON reprezentând salariul experților contabili, în mod corect nu a fost apreciată ca fiind eligibilă în raport de dispozițiile O.G. nr. 10/2008 și O.U.G. nr. 24/2000, O.G. nr. 34/2009.

Potrivit art. 9 secțiunea A din contractul de finanțare, recurenta avea posibilitatea fie să achiziționeze servicii de contabilitate cu respectarea legislației achizițiilor publice sau să desemneze șeful compartimentului de contabilitate, respectiv să angajeze un expert contabil, dar așa cum s-a arătat, recurenta nu a respectat clauzele contractuale și legislația aplicabilă.

Cheltuielile administrative ale personalului A.R.C. în cuantum de 787.933 RON, corect au fost considerate neeligibile, având în vedere acordul de parteneriat înregistrat din 16 decembrie 2008, Secțiunea 3.3. Plăți, în care se indică obligativitatea efectuării plăților către parteneri, pe bază de facturi emise de partenerul principal.

Referitor la criticile formulate de recurent pentru cererea de rambursare nr. AB și scrisoarea de informare din 6 aprilie 2011 vizând suma de 191.220,61 RON, se constată că recurenta a reluat argumentele arătate în susținerea cererii de chemare în judecată fără a arăta care sunt motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate.

Criticile vizând neeligibilitatea sumei de 141.220,61 RON reprezentând resurse umane vor fi respinse pentru aceleași argumente expuse la cererea de rambursare nr. AA vizând aceleași categorii de cheltuieli, încadrarea personalului în echipă de proiect nefiind rezultatul unei examen conform legislației naționale în vigoare, iar salarizarea a fost făcută cu depășirea salariilor de bază prevăzute de O.U.G. nr. 24/2000 și a legislației vizând angajarea și salarizarea personalului bugetar, aspect reținut corect de prima instanță.

Cheltuielile de diurnă în cuantum de 260 RON nu au fost însoțite de documente justificative conform H.G. nr. 759/2007.

Criticile recurentei privind neeligibilitatea sumei de 9.000 RON, reprezentând contravaloarea contractului cu SC W.A. SRL vor fi respinse pentru aceleași argumente prezentate la cererea de rambursare nr. 1 vizând aceleași cheltuieli.

Nici criticile vizând neeligibilitatea sumei de 3.781,64 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor pentru cursurile de autorizare a partenerului A.R.C.S. nu pot fi reținute în raport de dispozițiile cuprinse în Ghidul Solicitantului, de clauzele contractuale și acordul de parteneriat.

Taxa autorizare „Management proiect” și „Consiliere de orientare profesională” nu poate fi considerată eligibilă în condițiile în care activitățile menționate nu se regăsesc printre activitățile enumerate la capitolul „Formarea personalului propriu al serviciului public de ocupare” din Ghidul Solicitantului.

Cu privire la criticile vizând suma de 36.400,92 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor generale de administrație suportate de partenerii A.R.C.S., A.J.O.F.M. Mehedinți, Dolj și Gorj și cheltuieli cu personalul administrativ, se constată neeligibilitatea sumei în raport de prevederile contractului de parteneriat, partenerii implicați în proiect nefăcând dovada decontărilor cheltuielilor de administrație, în condițiile art. 1169 C. civ.

De asemeni, trebuie reținut că prin cererea de rambursare nr. AB au fost solicitate cheltuielile aferente pentru perioada 1 iulie 2009 până la 29 decembrie 2009, iar actul adițional la contractul de finanțare invocat de recurentă, este încheiat la data de 1 iunie 2010.

Cu privire la criticile vizând neeligibilitatea sumei de 6.000 RON reprezentând contravaloarea onorariu asistent proiect, este de precizat că această sumă face parte din cheltuielile neeligibile stabilite prin scrisoarea standard de informare a beneficiarului din 17 iunie 2011, aferentă cererii trei de rambursare și nu cererii doi așa cum a arătat recurenta prin motivele de recurs.

Astfel pentru cheltuielile aferente cererii de rambursare nr. AC, a fost declarată neeligibilă suma de 125.064,44 RON reprezentând cheltuieli directe în valoare de 101.673,93 RON cheltuieli indirecte în cuantum de 23.390,51 RON.

În cadrul cheltuielilor directe este inclusă suma de 94.596,13 RON, resurse umane, din care face parte și suma de 6.000 RON reprezentând onorariu asistent proiect, sumă neeligibilă având în vedere încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 prin raportare la obligațiile contractuale asumate prin contractul de finanțare. Activitatea asistentului de proiect s-a desfășurat cu încălcarea normelor stabilite și prin anexa nr. 1, cererea de finanțare care la structura „Resursele alocate pentru implementarea proiectului (dosar fond Judecătoria Drobeta Turnu Severin) stabilește că va fi un asistent de proiect cu normă întreagă și nu în baza unui contract civil pentru care au fost emise facturi.

Este adevărat că pârâta a avut o poziție inconsecventă pe parcursul derulării contractului de finanțare, fără să ofere informații clare și precise la solicitările recurentei-reclamante pentru a se putea stabili corect eligibilitatea cheltuielilor desfășurate și respectarea clauzelor contractuale, dar eligibilitatea cheltuielilor se analizează în raport de clauzele contractului de finanțare, cererea de finanțare, acordurile de parteneriat și dispozițiile legale incidente, instanța de judecată fiind investită în acest cadru procesual să analizeze legalitatea eligibilității/neeligibilității sumelor aferente celor trei cereri de rambursare, ținând cont de cadrul legal și limitele investirii.

Cu privire la suma de 86.180 RON reprezintă cheltuieli cu salariul echipei de management, efectuate fără respectarea legislației privind angajarea și salarizarea personalului în instituțiile bugetare, se mențin aceleași argumente expuse la analiza cererii de rambursare nr. AA și nr. AB pentru aceleași categorii de cheltuieli.

De asemenea, pentru aceleași considerente expuse la analiza cheltuielilor aferente cererilor de rambursare nr. AA și nr. AB vor fi respinse criticile ce vizau cheltuieli de cazare și transport pentru suma de 1.997,62 RON, cheltuielile în sumă de 4.500 RON reprezentând contractul cu SC W.A. SRL, cheltuieli în sumă de 12.750 RON reprezentând salariile personalului administrativ, 10.640,51 RON reprezentând cheltuielile administrative ale partenerului A.R.C.S.

De altfel, nici recurenta nu a adus critici noi pentru sumele aferente cererii de rambursare nr. AC rezumându-se a face trimitere la argumentele prezentate pentru cererile de rambursare nr. AA și nr. AB.

Pentru suma de 90.353,60 RON reprezentând cheltuieli neeligibile de tip proiect F.E.D.E.R., este de remarcat că această sumă nu a fost analizată de instanța de fond, având în vedere că nu a fost analizată de Organismul Intermediar P.O.S.D.R.U., A.N.O.F.M., iar în recurs, recurenta nu aduce critici pe acest aspect, rezumându-se a arăta că cheltuielile de tip F.E.D.E.R. reprezintă 10% din totalul cheltuielilor declarate eligibile la finalul proiectului, situație în care instanța de recurs în raport de dispozițiile art. 316 raportate la art. 294 C. proc. civ. nu va analiza eligibilitatea sumei de tip F.E.D.E.R.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de A.J.O.F.M. Mehedinți împotriva sentinței nr. 223/2013 din 24 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.J.O.F.M. Mehedinți împotriva sentinței nr. 223/2013 din 24 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2014.