Request to transfer civil jurisdiction dismissed as moot after underlying case was resolved
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition filed by the applicants to transfer the jurisdiction of the underlying case, thereby ruling in favor of the Public Prosecutor and the respondent who argued the request was moot; the decision is final and without appeal. The dispute concerned a civil matter originally pending before the Suceava Tribunal, where the applicants sought a transfer of court jurisdiction based on legitimate suspicion of bias. The decisive legal basis for the dismissal was the procedural doctrine that a motion to change jurisdiction becomes inadmissible and remains without object once the underlying proceedings have been substantively resolved by the competent court.
Legislator headnote
AI generatedRequest to transfer civil jurisdiction dismissed as moot after underlying case was resolved: Respinge cererea formulată de petenții L.F., L.V., L.M. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 4632/314/2011 al Tribunalului Suceava, secția civilă.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 4632/314/2011 al Tribunalului Suceava, secția civilă, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 13 iunie 2014. De asemenea, se arată că intimatul a depus întâmpinare, la data de 23 mai 2014, prin serviciul registratură.
Petenții prezenți depun concluzii scrise și un set de înscrisuri, după care, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată, pentru motivele de bănuială legitimă expuse în scris și prezentate verbal.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare ca rămasă fără obiect, având în vedere că dosarul de fond a fost soluționat.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenții L.F., L.V., L.M. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 4632/314/2011 al Tribunalului Suceava, secția civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2014.