Inadmissibility of appeal against revision decision reviewing an irrevocable appellate judgment.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the appellants against the Court of Appeal's decision rejecting their revision request, thereby leaving the prior appellate decision, which had already dismissed their appeal against the lower tribunal's judgment, in force. The dispute concerned a civil revision petition based on alleged contradictions, procedural defects, and new facts, where the revision court had previously rejected two grounds and declared the third ground (contradictory judgments) null due to the failure to specify the conflicting decisions. The Supreme Court held that the revision decision was not subject to appeal because it reviewed an unappealable, irrevocable appellate decision, and in the absence of identified contradictory judgments, it was impossible to verify jurisdiction under the statutory rule requiring such petitions to be filed before a higher court relative to the courts issuing the conflicting rulings; the dismissal was grounded in Article 328(1) of the Code of Civil Procedure regarding the admissibility of appeals against revision decisions and the principles of legality and the unity of appeal routes.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 328 alin. (1) C. proc. civ, art. 323 alin. (2) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against revision decision reviewing an irrevocable appellate judgment: Conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 4707/R din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.O. împotriva Deciziei nr. 121 din 3 mai 2012 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosarul nr. 5415/100/2007.
Prin cererea înregistrată la data de 18 decembrie 2012 reclamanții S.O. și S.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul-intimat S.R., să se dispună revizuirea Deciziei civile nr. 4707/R din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 5415/100/2007, în temeiul art. 322 pct. 1, 2 și 7 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 1227/R din 19 martie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins această cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ. și a constatat nulitatea cerii de revizuire în ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru neindicarea hotărârilor contradictorii.
Împotriva deciziei menționate mai sus au declarat și motivat recurs S.O. și S.I., înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 28 iunie 2013.
La termenul de judecată din 6 decembrie 2013 Înalta Curte a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului pe care a apreciat-o ca fondată și a admis-o ca atare, pentru următoarele considerente:
Recursul de față este declarat împotriva Deciziei civile nr. 1227/R din 19 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, prin care a fost respinsă, în mod irevocabil, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 4707 din 19 martie 2013 a Curții de Apel Cluj.
Se constată că cererea de revizuire a vizat o decizie pronunțată în recurs, care are caracter irevocabil.
Conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
În absența indicării hotărârilor contradictorii nu poate fi verificată incidența în cauză a art. 323 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia "În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice."
Întrucât hotărârea revizuită este irevocabilă, aceasta nu este supusă nici unei căi de atac, motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca inadmisibil, în temeiul art. 328 alin. (1) C. proc. civ. și în scopul respectării principiilor legalității și unicității căilor de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenții S.O. și S.I. împotriva Deciziei nr. 1227/R din 19 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2013.
Procesat de GGC - AS