Territorial jurisdiction conflict over contractual forum selection clause versus delictual liability for unpaid equitable remuneration of public phonogram communication

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 februarie 2013 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) în contradictoriu cu pârâta SC A.D. SRL a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta la: plata remunerației echitabile în valoare de 3.372,80 RON, datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental, conform înștiințării de plată seria ZC nr. 1354, aferente perioadei 1 octombrie 2011 - 31 ianuarie 2013, actualizată cu indicele de inflație; plata penalităților de întârziere, calculată pentru fiecare zi de întârziere până la data plății efective și integrale; obținerea autorizației licență neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental.

Prin Sentința nr. 777 din 10 aprilie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut că pârâta are sediul în localitatea Poiana Brașov, județul Brașov, iar conform art. 7 C. proc. civ., cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face la instanța sediului ei principal. S-a mai arătat că nu sunt incidente disp. art. 10 pct. 8 C. proc. civ. și nici disp. art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

La data de 23 aprilie 2013, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, care la termenul de judecată din 9 septembrie 2013 a reținut-o spre soluționare, cu privire la excepția de necompetență teritorială, invocată de reclamantă.

Prin Sentința nr. 128/S din 9 septembrie 2013, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Brașov a reținut că, prin autorizația-licență neexclusivă de utilizare a muzicii în scop ambiental nr. 2787 din 15 martie 2006, art. 7 și contractul nr. 9135 din 23 august 2012, art. 10, părțile au stabilit drept instanță competentă în soluționarea eventualelor litigii, instanța în a cărei competență teritorială își are sediul reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.

Prin urmare, părțile au convenit asupra competenței teritoriale în soluționarea eventualelor litigii dintre acestea în favoarea Tribunalului București.

Cu privire la conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la obținerea autorizației licență neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental și la plata remunerației echitabile în valoare de 3.372,80 RON, datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental, conform înștiințării de plată seria ZC nr. 1354, aferente perioadei 1 octombrie 2011 - 31 ianuarie 2013, actualizată cu indicele de inflație.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, precum și ale art. 1349 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Este adevărat că potrivit clauzei contractuale prevăzute de art. 7 din autorizația-licență neexclusivă nr. 2787 din 15 martie 2006 și de art. 10 din contractul nr. 9135 din 23 august 2012, încheiate între părți, eventualele litigii vor fi soluționate de instanțele de judecată competente de la sediul U.P.F.R.

Clauza contractuală se referă deci la obligații derivate din contracte, așadar la o răspundere contractuală.

Însă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta pretinde încălcarea de către pârâtă a obligațiilor legale ce îi revin în calitate de utilizator ce desfășoară activități de comunicare publică a fonogramelor în scop comercial sau a reproducerii acestora și anume, obligația de a încheia autorizația-licență neexclusivă, precum și obligația de plată a remunerației datorate.

Conform clauzelor contractuale de la art. 4 și art. 5 din autorizația-licență neexclusivă nr. 2787 din 15 martie 2006 și de la art. 9 din contractul nr. 9135 din 23 august 2012, actele ar fi încetat de plin drept, urmare a constatării de către reclamantă a neconcordanței între declarațiile utilizatorului și situația de fapt, precum și a faptului că utilizatorul nu a furnizat toate datele și documentele solicitate, necesare determinării remunerațiilor și verificării corectitudinii informațiilor furnizate inițial.

Invocând această situație de fapt, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la obținerea autorizației licență neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental, apreciind încetarea licenței neexclusive, precum și obligarea pârâtei la plata remunerației echitabile datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental, aferente perioadei 1 octombrie 2011 - 31 ianuarie 2013, urmare a difuzării publice a fonogramelor fără autorizație licență neexclusivă.

Drept urmare, Tribunalul Brașov în mod greșit a reținut aplicabilitatea clauzei atributive de competență convenită de părți prin contractul și autorizația licență neexclusivă încheiate.

Conform dispozițiilor art. 5 teza I C. proc. civ. "Cererea se face la instanța domiciliului pârâtului."

Norma mai sus enunțată instituie regula potrivit căreia cererea de chemare în judecată se adresează instanței din circumscripția teritorială în care își are sediul pârâtul.

Principiul consacrat de art. 5 C. proc. civ. este adaptat de legiuitor în mod corespunzător și pentru acțiunile personale îndreptate împotriva persoanelor juridice.

În acest sens, art. 7 alin. (1) C. proc. civ. dispune că cererea îndreptată împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal.

Reclamanta invocă întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale, în conformitate cu dispozițiile art. 1349 C. civ., ceea ce determină incidența art. 10 pct. 8 C. proc. civ. Conform acestor dispoziții, în afară de instanța de domiciliu a pârâtului, mai este competentă, în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt.

În aplicarea prevederilor mai sus citate, competența teritorială de soluționare a cererilor ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă între instanța domiciliului pârâtului și instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt.

Or, Tribunalul București nu este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza în niciuna din ipotezele prevăzute de competența alternativă reglementată de dispozițiile legale enunțate.

Pe de o parte, pârâta SC A.D. SRL își are sediul social în localitatea Poiana Brașov, județul Brașov.

Pe de altă parte, reclamanta pretinde săvârșirea faptului ilicit - comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental în afara cadrului legal la Hotelul A.D., situat în Poiana Brașov, jud. Brașov, difuzare pentru care se solicită plata remunerației.

Față de considerentele reținute, soluționarea pricinii este de competența Tribunalului Brașov, în favoarea căruia urmează a fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - GV