Land retrocession: judicial ordering of administrative compensation proposal where state authority refuses to process notification despite property identification and prior court mandate.

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 24 noiembrie 2006, reclamanta D.M. a solicitat Tribunalului București pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General să se dispună obligarea pârâtului să-i restituie în natură suprafața de 12.990 mp, teren situat în București, Ș.G., sector 4 și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru suprafața de 2.290 mp, teren neretrocedabil în natură.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin notificarea din 14 februarie 2002 transmisă prin Biroul Executorului Judecătoresc "I.R.", s-a adresat Primăriei Municipiului București cu solicitarea restituirii în natură a terenului în suprafață de 15.282 mp, situat în București, Ș.G., teren pe care l-a cumpărat la data de 15 noiembrie 1943 de la numitul P.S., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 7 decembrie 1943 de Tribunalul Ilfov, teren preluat abuziv de Statul Român.

Având în vedere că demersurile reclamantei au rămas fără răspuns, s-a adresat instanței judecătorești ca prin hotărâre judecătorească să dispună obligarea pârâtei de a răspunde la notificarea formulată.

Prin Sentința civilă nr. 1623 din 19 decembrie 2006 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea ca instanța să oblige în mod direct unitatea deținătoare la restituirea bunului, ci doar posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare la emiterea dispoziției de restituire.

Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia civilă nr. 597 din 25 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

Prin Sentința civilă nr. 1236 din 20 iunie 2012 Tribunalul București, secția a III- a civilă, a fost admisă cererea reclamantei în sensul obligării pârâtului Municipiul București să emită dispoziție prin care să propună reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru suprafața de teren de 5.951 mp, situată în București, Ș.G., în prezent str. A., sector 4, obiect al notificării din 14 februarie 2002.

A obligat pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să emită dispoziție motivată prin care să propună reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru suprafața de 9.325 mp, teren situat în Ș.G., în prezent str. A., sector 4, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

În motivarea apelului a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, față de prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât nu s-a finalizat procedura administrativă obligatorie că a respectat toate obligațiile legale și a depus toate diligențele în vederea informării, clarificării și soluționării notificării reclamantei, comunicându-i acesteia necesitatea completării dosarului aferent notificării cu toate actele doveditoare.

Pe fondul cauzei, apelanta a susținut că acțiunea este nefondată întrucât nu au fost dovedite ca îndeplinite condițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 83 A din 7 martie 2013 a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Pentru a decide astfel Curtea de apel a reținut în esență următoarele:

Asupra excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâtă s-a pronunțat deja Curtea de Apel București prin Decizia civilă nr. 597 din 15 septembrie 2007, care a reținut că, lipsește orice răspuns din partea pârâtei, ca persoană notificată în mod legal iar pronunțarea unor hotărâri având ca obiect obligația de a face, înlătură caracterul inadmisibil al cererii, în caz contrar fiind împiedicat însuși accesul la justiție al părții, reglementat prin art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consacrat prin art. 21 din Constituție.

Din acest punct de vedere, hotărârea Curții de Apel București, Decizia nr. 592/2007, a intrat sub incidența puterii de lucru judecat, astfel că excepția invocată a fost respinsă.

A mai reținut instanța de apel și Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că instanța este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei de soluționare a notificării, ci și acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde notificării.

În ceea ce privește criticile referitoare la identitatea imobilului expertizat cu cel înscris în actul de proprietate al reclamantei, actul de preluare al imobilului pe motiv că persoana îndreptățită nu a primit despăgubiri până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, au fost respinse ca nefondate.

Curtea a constatat că imobilul în cauză a fost identificat, a aparținut reclamantei care a întreprins toate demersurile pentru clarificarea situației juridice cât și pentru stabilirea modalității de trecere a imobilului în proprietatea statului.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut că reclamanta-intimată nu a dovedit că are calitatea de persoană îndreptățită potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a depus la dosarul administrativ: acte din care să rezulte identitatea imobilului expertizat cu cel înscris în actul de proprietate al reclamantei; actul de preluare al imobilului și actul din care să rezulte că persoana îndreptățită nu a primit despăgubiri.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu are obligația de a plăti sume de bani, și de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 24 octombrie 2013 intimata-reclamantă a depus în copie Decizia nr. 80 din 25 iulie 2013 emisă de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, din care rezultă că față de Sentința civilă nr. 1236 din 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc în favoarea numitei D.M. pentru suprafața de 9.352 mp, situată în București, str. D., sector 3, cuantumul despăgubirilor urmând a fi stabilit conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins.

Deși recurenta-pârâtă a susținut că intimata-reclamantă nu ar fi depus la dosarul administrativ actele de proprietate și de identificarea imobilului în litigiu, aceasta a dat curs dispozițiilor Sentinței civile nr. 1236 din 20 iunie 2012 a Tribunalului București și a emis Decizia nr. 80 din 25 iulie 2013 prin care a propus acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În aceste condiții, recursul formulat va fi respins conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva Deciziei civile nr. 83A din 7 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS