Territorial jurisdiction for trade union actions on behalf of members: conflict resolved by anchoring competence to the union's headquarters under Labor Code Art. 269(2)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction by establishing that the Brașov Court of Appeal was competent to hear the case, reversing the prior declination by the Sibiu Court of Appeal. The dispute arose when a trade union, acting on behalf of its members, sued two defendants for unpaid salary entitlements and material assistance, leading to a jurisdictional battle between the courts of the union's headquarters (Brașov) and the employees' residence/workplace (Sibiu). The decisive legal basis was Article 269(2) of the Labor Code, interpreted in light of Law No. 62/2011 and ICCJ Law-Interest Decision No. 1/2013, which established that in actions brought by trade unions on behalf of their members, the competent court is determined by the location of the union's headquarters, not by the domicile or workplace of the individual members, thereby excluding the application of the territorial rule found in Article 210 of the Social Dialogue Law for individual employees.
Legislator headnote
AI generatedart. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011; Territorial jurisdiction for trade union actions on behalf of members: conflict resolved by anchoring competence to the union's headquarters under Labor Code Art. 269(2): , au fost invocate dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 269 alin. (2) din C. muncii și art. 28 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul S.C.T.F. Brașov, cu sediul în municipiul Brașov, str. G., județul Brașov, în numele și pentru membrii săi de sindicat, indicați în tabelul anexat cererii, toți cu domiciliul în localități aflate pe raza județului Sibiu a chemat în judecată pârâtele C.N.C.F. C.F.R. SA și S.C.R.E.Î.R. Brașov, solicitând plata unor drepturi salariale reprezentând ajutor material aferent zilei feroviarilor pentru anul 2009, ajutor de Paști pentru anul 2009 și salariu suplimentar pentru anul 2008, 2009, 2010, toate aceste drepturi bănești actualizate la zi cu rata inflației și dobânda legală de la data scadenței și până la data plății efective a acestora.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 269 alin. (2) din C. muncii și art. 28 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Prin Sentința civilă nr. 952/M din 27 iunie 2012, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
În motivarea sentinței s-a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă aparține instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în speță, reclamanții fiind persoanele fizice, membri de sindicat, și nu sindicatul, care nu acționează în nume propriu în astfel de litigii, ci doar îi reprezintă pe membrii săi.
Așa fiind, cum reclamanții persoane fizice au atât domiciliul, cât și locul de muncă, pe raza județului Sibiu, în raport de prevederile legale menționate, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Sibiu.
Prin încheierea din 18 martie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de S.C.T.F. Brașov și formarea de dosare distincte pentru fiecare dintre persoanele fizice, membri de sindicat, în numele cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată.
Prin Sentința civilă nr. 540 din 27 mai 2013, astfel cum a fost completată prin Sentința civilă nr. 890 din 12 iulie 2013 Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe salariata I.M. în favoarea Tribunalului Brașov.
Deși, din eroare, Tribunalul Brașov nu a reținut-o și pe I.M. în tabelul salariaților membri de sindicat, Tribunalul Sibiu a remediat această omisiune, constatând că aceasta este indicată în precizarea la acțiune și în tabelul nominal cu membrii de sindicat, precum și în minuta și dispozitivul Sentinței nr. 540 din 27 mai 2013 a Tribunalului Sibiu, secția I civilă.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul Sibiu a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
În motivarea sentinței, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, organizațiile sindicale, categorie în care se include și reclamantul S.C.T.F. Brașov au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
Potrivit dispozițiilor aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] din C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Așa fiind, cum S.C.T.F. Brașov își are sediul în municipiul Brașov, instanța a statuat că revine Tribunalului Brașov competența de soluționare a litigiului dedus judecății.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
În drept, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în M. Of. nr. 322/10 mai 2011, organizațiile sindicale, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă.
Pornind de la această constatare, statuată și prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție [dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social], și în lipsa unui text expres, prin aceeași decizie în interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în numele membrilor lor, în materia conflictelor de muncă.
Anume, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] din C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003, prin aceiași Decizie în interesul legii, nr. 1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că: "instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."
Raportului juridic dedus judecății de o organizație sindicală nu îi sunt aplicabile prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Aceasta, întrucât, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt edictate exclusiv în favoarea reclamanților persoane fizice, membri sau nu de sindicat, care au a opta, în cazul acțiunilor formulate individual în justiție (și nu prin intermediul sindicatelor), fie pentru instanța în a cărei circumscripție își au domiciliul, fie pentru cea în a cărei circumscripție își au locul de muncă.
În speța supusă analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care, inclusiv în condițiile disjungerii, își păstrează calitatea de reclamant.
Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii (Legea nr. 53/2003), în vigoare la data sesizării instanței, 27 iunie 2012, astfel cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul, respectiv Tribunalului Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește în favoarea Tribunalului Brașov competența de soluționare a cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS