Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4057/2010 AI generated

Ministry’s appeal unfounded; court upholds ruling that trial court must consider late-filed inheritance documents in restitution case.

Case Number Decizia nr. 4057/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the Ministry of Justice's appeal as unfounded, upholding the appellate decision that had annulled the trial court's judgment and remanded the case for retrial. The underlying dispute involved a claim under Law No. 10/2001 for restitution of a building occupied by a courthouse, where the administrative restitution request had been rejected because inheritance documents were submitted only after the administrative order was issued. The decisive legal basis was that under Article 129(5) of the Civil Procedure Code, trial courts have a duty to actively seek the truth and may consider evidence even if filed during the judicial phase rather than the administrative phase, so the lower court erred by failing to examine the inheritance certificates and other documents in the record.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Ministry’s appeal unfounded; court upholds ruling that trial court must consider late-filed inheritance documents in restitution case: The underlying dispute involved a claim under Law No. 10/2001 for restitution of a building occupied by a courthouse, where the administrative restitution request had been rejected because inheritance documents were submitted only after the administrative order was issued. The decisive legal basis was that under Article 129(5) of the Civil Procedure Code, trial courts have a duty to actively seek the truth and may consider evidence even if filed during the judicial phase rather than the administrative phase, so the lower court erred by failing to examine the inheritance certificates and other documents in the record.

Keywords

AI generated
civil judgment judicial law restitution of property administrative error certificate of inheritance action for annulment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for rejecting the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin ordinul nr. 1581/ C din 5 iunie 2008, emis de Ministerul Justiției a fost respinsă cererea formulată, în temeiul Legii rn. 10/2001, de petenții G.T. și G.I., privind restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în orașul Intorsura Buzăului, care este sediul Judecătoriei Intorsura Buzăului.

Împotriva acestui ordin au formulat contestație G.A. și C.M., iar prin sentința nr. 475 din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că înscrisurile referitoare la calitatea de moștenitori a contestatorilor au fost depuse după emiterea ordinului contestat.

Apelul declarat de contestatori a fost admis, prin decizia nr. 597 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost desființată sentința tribunalului și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență, că reclamanții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, nedepunând actele necesare până la data emiterii ordinului, situație în care nu putea fi analizată pe fond cererea de restituire a imobilului.

Recursul este nefondat.

În dosarul tribunalului se află, în copie, certificatul de moștenitor din 24 iulie 2002 emis de B.N.P. C.E., privind succesiunea defunctei G.I., al cărei moștenitor a fost G.T., certificatul de moștenitor din 14 iulie 2005 al aceluiași birou notarial, privitor la succesiunea defunctului G.T., de pe urma căruia au rămas ca succesori contestatorii G.A. și C.M., contractul de vânzare-cumpărare aflat la fila 15, mai multe adrese privind situația imobilului, autorizația de construcție (fila 33), care nu au fost examinate de instanța de fond, căreia îi revenea această obligație, chiar dacă înscrisurile au fost depuse în faza judiciară, iar nu în cea administrativă.

Procedând astfel, prima instanță a încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Așa fiind, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii desființând sentința tribunalului și dispunând trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond.

În consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva Deciziei civile nr. 597 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 iunie 2010.