Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4005/2010 AI generated

Mayor's Annulment Bid Fails as Court's Jurisdictional Challenge Already Decided with Res Judicata; Original Ruling Upheld.

Case Number Decizia nr. 4005/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the Mayor of Sibiu against the Alba Iulia Court of Appeal's decision no. 150/A of 15 October 2009, which had upheld the first-instance judgment rejecting the applicant's motion to annul (contestație în anulare) as inadmissible; the challenged rulings remain in force. The underlying dispute concerned a challenge to an administrative disposition issued under Law no. 10/2001 regarding property restitution, and the motion to annul invoked Article 317(1)(2) of the Civil Procedure Code, alleging that the original judgment violated material jurisdiction rules. The court held that the extraordinary remedy was inadmissible because the jurisdiction objection had already been raised and decided on appeal and in cassation, with final authority (res judicata), and the exception allowing reconsideration did not apply since the issue was fully adjudicated on the merits; accordingly, the procedural requirements for the motion were not met.

Legislator headnote

AI generated

art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 25 din Legea nr. 10/2001, art. 304 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Mayor's Annulment Bid Fails as Court's Jurisdictional Challenge Already Decided with Res Judicata; Original Ruling Upheld: Împotriva acestei decizii, contestatorul a declarat în termen legal recurs, întemeiat pe punctul 9 al art. 304 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
res judicata civil annulment challenge of administrative decisions violation of jurisdiction rules procedural objections article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 5672/2008
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față constată următoarele:

La data de 18 noiembrie 2008 Primarul municipiului Sibiu a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 653/2007 a Tribunalului Sibiu, susținând că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența materială, situație prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

S-a arătat că acțiunea a fost precizată în fața instanței de fond și fundamentată în drept pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, astfel încât competența de soluționare revenea judecătoriei și nu tribunalului, însă instanța a schimbat fără temei natura și înțelesul lămurit și neîndoielnic a cererii, soluționând-o în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 604 din 2 iulie 2009, Tribunalul Sibiu, secția civilă. a respins, ca nefondată, contestația în anulare.

Pentru a hotăra în acest fel, s-a reținut că A.V.P.S. Sibiu a formulat contestație împotriva Dispoziției din 15 noiembrie 2006 emisă de Primarul mun. Sibiu, solicitând anularea acesteia și obligarea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren. In apel, s-a considerat că instanța de fond a schimbat fără nici un temei natura și înțelesul lămurit al cererii deduse judecății și s-a schimbat sentința în sensul respingerii contestației, iar în recurs, prin Decizia nr. 5672/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost casată decizia dată în apel, menținându-se sentința instanței de fond.

Prin raportare la temeiul de drept invocat al contestației în anulare, tribunalul a reținut că nu este îndeplinită o condiție de admisibilitate a acestei căi de atac și anume ca motivul să nu fi putut fi invocat pe căile de atac de reformare comune, constatându-se Primarul mun. Sibiu nu a invocat excepția de necompetență materială a instanței sesizate.

Sentința a fost menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, care, prin Decizia nr. 150/ A din 15 octombrie 2009 a respins apelul declarat de contestator.

Instanța de apel a apreciat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a contestației în anulare referitoare la neinvocarea în apel sau recurs a motivelor pe care se fundamentează calea extraordinară de atac, principiul autorității de lucru judecat opunându-se la reexaminarea aceluiași motiv pe această cale extraordinară de atac.

În cauză excepția de necompetență a fost discutată, s-a reținut prin Decizia nr. 150/ A din 15 octombrie 2009, Înaltei Curții de Casație și Justișie statuând cu autoritate de lucru judecat că tribunalului îi aparține competența materială de soluționare în primă instanță a contestației formulată împotriva dispoziției din 15 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Sibiu, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât contestația privește o dispoziție emisă de primar în baza art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, contestatorul a declarat în termen legal recurs, întemeiat pe punctul 9 al art. 304 C. proc. civ.

După ce a reluat atât istoricul litigiului ce a avut ca obiect contestația împotriva Dispoziției din 15 noiembrie 2006, cât și soluțiile date în fond și apel asupra contestației în anulare, recurentul a apreciat că prima instanță a respins în mod nefondat contestația în anulare motivat de faptul că excepția necompetenței materiale nu a fost invocată.

Totodată, a mai susținut că prin decizia recurată apelul formulat împotriva sentinței de la fond a fost respins cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, dar așa cum s-a arătat și cum rezultă din lucrările dosarului, chestiunea instanței competente a fost invocată de către contestator atât în apel, cât și în recurs.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, se constată că acestea sunt nefondate.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege.

Contestația de față este întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. ce are în vedere ipoteza în care o hotărâre irevocabilă a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Acest motiv poate fi analizat într-o contestație în anulare numai dacă nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. Contestația poate fi, totuși, primită pentru acest motiv în cazul când a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanța l-a respins pentru că erau necesare verificări de fapt ori recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond.

În speță, atât prin cererea de apel (fila 3 din Dosarul nr. 4475/85/2006 al Curții de Apel Alba Iulia), cât și prin cererea de recurs (fila 6 din Dosarul nr. 4475/85/2006 al Înaltei Curții de Casație și Justiție) s-au formulat critici cu privire la competența materială în primă instanță, aspect de altfel confirmat de recurent în dezvoltarea criticilor din recurs.

Chestiunea a fost dezlegată cu autoritate de lucru judecat de instanța de recurs (Decizia nr. 5672 din 9 octombrie 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală) în sensul că tribunalului îi aparținea competența materială de soluționare în primă instanță în cauza având ca obiect contestația formulată împotriva dispoziției din 15 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Sibiu.

La această situație de fapt, astfel cum a fost stabilită, instanța de recurs constată că normele legale incidente au fost corect aplicate, în sensul că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a acestei căi de atac, astfel cum a fost întemeiată de contestator, și anume cerința referitoare la neinvocarea în apel sau recurs a motivului pe care se fundamentează.

Principiul autorității de lucru judecat se opune reexaminării aceluiași motiv pe această cale extraordinară de atac, analizat deja în cauză de către instanța de recurs, după cum, în mod corect, a constatat și instanța de apel.

Totodată, așa cum în mod corect a mai constatat instanța de apel, nu sunt întrunite situațiile de excepție în care contestația poate fi primită, menționate în precedent, de vreme ce motivul a fost invocat prin cererea de recurs și analizat de instanță, iar pe de altă parte recursul a fost judecat în fond.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul Primarul municipiului Sibiu împotriva Deciziei nr. 150/ A din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2010.