Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1997/2010 AI generated

Restitution order partially annulled; heir's legal share of nationalized mill affirmed on appeal.

Case Number Decizia nr. 1997/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, affirming the lower court decisions that partially annulled the mayor's restitution order and granted the claimant a legal share of a nationalized mill property as a lawful heir. The dispute arose from a restitution claim under Law No. 10/2001, where the claimant, a grandson of the original co-owner, sought return of his share after the administrative restitution order omitted him. The court held that the claimant's status as an entitled person was already res judicata by a final prior judgment, and the appeal failed to meet the requirements of Article 304 point 9 of the Civil Procedure Code, as the lower courts correctly applied the substantive law. The decision is final and irrevocable.

Legislator headnote

AI generated

art. 256 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Restitution order partially annulled; heir's legal share of nationalized mill affirmed on appeal: The dispute arose from a restitution claim under Law No. 10/2001, where the claimant, a grandson of the original co-owner, sought return of his share after the administrative restitution order omitted him. The court held that the claimant's status as an entitled person was already res judicata by a final prior judgment, and the appeal failed to meet the requirements of Article 304 point 9 of the Civil Procedure Code, as the lower courts correctly applied the substantive law. The decision is final and irrevocable.

Keywords

AI generated
restitution of nationalized property res judicata heir lawful return effects of an annulling judgment civil dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for rejecting the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

1. Hotărârea instanței de apel

Prin Decizia civilă nr. 297/ A din 13 iunie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B.B. împotriva sentinței civile nr. 344/ C din 11 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect tribunalul a apreciat că se impune anularea parțială a Dispoziției nr. 7/2002 emisă de Primarul comunei Sacuieni, cu privire la cota legală ce îi revine contestatorului L.l. din imobilul înscris în C.F. Săcuieni, având în vedere că prin dispoziția respectivă s-a dispus restituirea în natură în favoarea unora dintre moștenitorii legali ai foștilor proprietari, fiind omis contestatorul.

Contestatorul a dovedit prin probele administrate că este moștenitor legal al unuia dintre proprietarii de la care a fost preluat imobilul prin naționalizare.

Contestatorul L.l. este nepotul de fiu al defunctului proprietar L.L., senior.

Dispoziția nr. 167/2002 emisă de Primarul comunei Săcuieni prin care s-a respins cererea contestatorului L.I. pentru restituirea în natură a cotei părți din același imobil, a fost anulată prin sentința civilă nr. 993/2004 a Tribunalului Bihor, rămasă irevocabilă, dispunându-se restituirea în natură a imobilelor în cota legală ce i se cuvine acestuia.

În atare situație, susținerile apelantului privind lipsa calității procesuale a contestatorului, respectiv lipsa calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001 sunt nefondate, întrucât contestatorul are calitatea de moștenitor legal al proprietarului tabular L.L., senior, de la care a fost preluat în cotă de Vz parte imobilul în litigiu.

2. Recursul

2.1.Motive

Pârâtul B.B. a declarat recurs, prin care a formulat următoarele critici:

Contestatorul nu a depus nicio dovadă care ar fi probat că ar fi moștenitor al acelui L.L. care la data naționalizării ar fi fost proprietar tabular al morii.

L.L. care la data naționalizării a fost coproprietar al morii nu este identic cu bunicul contestatorului iar tatăl contestatorului a renunțat la orice pretenții asupra morii.

Decizia este nelegală, fiind dată cu ignorarea celor mai evidente probe. Nu a existat nicio revenire asupra partajului de ascendent din anul 1927.

Pe fond, acțiunea este neîntemeiată în fapt, întrucât contestatorul nu are calitatea necesară formulării vreunei pretenții de retrocedare asupra imobilului revendicat, nefiind nici persoana fizică expropriată și nici moștenitorul vreunuia dintre coproprietarii imobilului la data exproprierii.

2.2. Analiza făcută de instanța de recurs

Recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Deși susține că face critici și asupra fondului, singurul aspect pe care recurentul l-a dedus judecății în această etapă procesuală vizează problema calității procesuale active a lui L.l.

Prin sentința civilă nr. 993/C/2004 dată de Tribunalul Bihor, a fost admisă contestația formulată de L.l. și anulată Dispoziția nr. 167/2002 emisă de Primarul Comunei Săcuieni, dispunându-se restituirea în natură către L.l. a imobilelor înscrise în C.F. Săcuieni, în cota parte ce i se cuvine contestatorului în calitate de moștenitor legal al lui L.L.

Această sentință a rămas irevocabilă prin neatacarea Deciziei civile nr. 271/R/2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, prin care au fost respinse apelurile declarate de ambele părți.

Întrucât prin hotărârea menționată s-a stabilit calitatea lui L.l. de a primi o cotă-parte din moara situată în comuna Săcuieni, în mod corect instanțele de fond au reținut-o cu putere de lucru judecat, și au admis contestația prin care era nesocotită.

De vreme ce contestatorul are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, criticile formulate de recurent nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc, civ., instanțele făcând aplicarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B.B. împotriva Deciziei nr. 297/ A din 13 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.