Civil reparations for abusively demolished dwelling: scope of 1981 sale and obligation to investigate material facts under Law No. 10/2001

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 912 din 16 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul R.A.C. în contradictoriu cu pârâții Primarul General al Municipiului București și Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petentul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafață de 556,60 mp și construcție edificată pe acest teren.

Ulterior însă prin contractul de vânzare-cumpărare din 7 aprilie 1981 autentificat de Notariatul de Stat al sectorului 2, contestatorul a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului „construcție” peste care urmează să se execute ateliere și laboratoare.

Prin urmare, contestatorul nefăcând dovada unei preluări abuzive a construcției pentru care deja a încasat un preț, pretențiile acestuia sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul R.A.C. iar prin Decizia civile nr. 32 din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul pentru următoarele considerente.

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 25 iunie 1971, petentul R.C. a devenit proprietarul imobilului compus din teren în suprafață de 557,60 mp și construcție aflată pe acesta.

Vânzarea în totalitate a construcției aflată pe teren a determinat și aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 cu consecința dobândirii numai a folosinței terenului de către dobânditorul construcției.

Ipoteza propusă de petent nu poate fi reținută, întrucât dacă ar fi vândut numai o parte din construcții, terenul în suprafață totală de 557,60 nu ar mai fi supus rigorilor Legii nr. 58/1974 și ar fi rămas proprietar pe terenul aferent construcției ce se pretinde a nu fi fost vândută.

S-a mai reținut de instanța de apel că demolarea nu s-ar fi făcut de chiar petent, că statul ar fi dispus în mod abuziv demolarea unei părți din construcție, iar terenul ar fi rămas în continuare petentului pentru a-l înstrăina ulterior altei persoane.

Constatând că petentul nu a făcut dovada demolării abuzive a construcției ce a aparținut petentului, în mod legal pretențiile acestuia au fost respinse. În ceea ce privește critica privind lipsa de interes a A.C.R. s-a constatat că intervenientul A.C.R. a formulat o intervenție accesorie, astfel încât acesta are posibilitatea în temeiul art. 49 alin. (1) C. proc. civ. să sprijine interesul uneia din părți când sprijină numai apărarea acesteia.

Față de împrejurarea că partea în favoarea căreia a intervenit nu s-a opus nu se poate susține excepția lipsei de interes.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.A.C. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.

Astfel se susține că instanța de apel și cea de fond au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății ce vizează o singură construcție pentru care a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent.

Ceea ce a înstrăinat este doar „subsolul din beton armat aceasta fiind o construcție pentru care urmează să se execute ateliere și laboratoare.

Or, susține recurentul măsurile reparatorii sunt solicitate pentru construcția - locuință, pe care nu a înstrăinat-o niciodată dar care a fost demolată abuziv de autoritățile administrativ locale pentru a-și justifica măsuri total abuzive de trecere în proprietatea statului a terenului pe care se află locuința în cauză.

O altă critică vizează greșita respingere a excepției lipsei de interes a intervenientului A.C.R.

Se mai învederează că dovada demolării abuzive a construcției - locuință, rezultă din înscrisurile de la filele 144 - 146, 148 și 149.

În aceeași idee, recurentul arată că la 3 februarie 2005 când A.C.R. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, nu mai era proprietar al construcției „subsol din beton armat” comparată în baza contractului de vânzare-cumpărare din 7 aprilie 1981, acesta fiind demolat, dar intervenientul era proprietarul terenului de 557,60 mp în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 2 martie 1995, certificat însă anulat prin Decizia civilă nr. 1200 din 22 august 2008, situație în care acest intervenient nu mai poate justifica nici un interes.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele.

Notificarea reclamantului vizează acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 371,05 mp situat în Basarabi, sector 2, prin restituirea lui în natură precum și măsuri reparatorii pentru terenul de 186,55 mp situat la aceeași adresă și trecut în proprietatea Statului la 7 aprilie 1981 precum și pentru construcția demolată în mod abuziv.

Cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale iar prin Decizia civilă nr. 719 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel București cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul București, reținându-se că imobilul construcție preluat în mod abuziv face obiectul legii de reparație.

Ca atare în rejudecare instanțele aveau obligația de a ține seama de statuările sus menționate, de a dispune administrarea tuturor probelor necesare utile și pertinente pentru aflarea adevărului obiectiv legat de situația juridică a imobilului construcție, cu privire la care reclamantul susține preluarea ei abuzivă și demolarea ei în anul 1981.

Această situație legată de demolarea construcției în 1998 nu a fost clarificată de instanța de apel, deși acest aspect este evidențiat în motivele de apel formulate de reclamant.

În aceeași idee și în baza rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., se impunea examinarea contractului de vânzare - cumpărare încheiat la 7 aprilie 1981 (filele 28 - 29 Dosarul Tribunalului București nr. 13288/3/2008 precum și procesul verbal încheiat la 31 decembrie 1990 fila 27 din același dosar, ce vizează faptul că obiect al vânzării din 1981 l-a constituit subsolul din beton armat).

Cum aspectele legate de fondul cauzei, de situația efectivă a construcțiilor pentru care reclamantul a solicitat acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, nu au fost analizate, sunt incidente dispozițiile art. 312 pct. 5 C. proc. civ., urmând a se admite recursul, a se casa decizia și a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul R.A.C., împotriva Deciziei nr. 32 din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2010.