Negative jurisdictional conflict over online defamation: validity of alternative territorial venue and untimeliness of private-order incompetence plea

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

La 20 martie 2013, reclamantul A.I.Z., a solicitat instanței, în contradictoriu cu L.V., să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul de imagine produs ca urmare a postării în spațiul virtual a unor afirmații calomnioase la adresa sa, ce au determinat crearea în comunitate a unei neîncrederi care s-a repercutat și asupra afacerii de familie deținute.

Totodată, reclamantul a învederat că, i se creează o imagine „de neiertat” în fața concetățenilor săi, aspect care a condus chiar la producerea unor daune materiale în legătură cu afacerile derulate, prejudiciul de imagine raportându-se și asupra familiei sale.

Investită în primă instanță, Judecătoria Hațeg, județ Hunedoara, prin sentința civilă nr. 141 din 12 martie 2014 a declinat, în considerarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Or, se arată, conform dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 din același cod, necompetența este de ordine publică și în cazul când pricina este de competența unei instanțe de același grad, iar părțile nu o pot înlătura.

La rândul său, Judecătoria Timișoara s-a declarat necompetentă teritorial să soluționeze cauza de față, prin sentința civilă nr. 5777 din 28 aprilie 2014, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Hațeg, astfel că ivindu-se conflictul negativ de competență între două instanțe care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, cauza a fost înaintată, conform dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a stabili instanța competentă.

Se constată că prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Hațeg este competentă să soluționeze cauza de față, în considerarea argumentelor ce succed.

Conflictul negativ de competență, de față, aduce în discuție modul de aplicare al normelor de competență teritorială, din perspectiva noului C. proc. civ. care, în această materie, realizează deasemeni, cu nuanțări punctuale, o delimitare de atribuții pe linie orizontală, între diferitele instanțe judecătorești, de același grad.

Noua reglementare, păstrează regula generală vizând introducerea cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, ori la instanța în circumscripția căreia se află reședința sau reprezentanța acestuia [dacă domiciliul sau, după caz, sediul este necunoscut, art. 107 alin. (1) și art. 108 C. proc. civ.] dar, instituie de asemenea și reguli vizând competența teritorială alternativă, pentru anumite categorii de litigii, rațiunea legiuitorului constând într-o mai bună administrare a justiției.

Tot astfel, în situația în care mai multe instanțe sunt deopotrivă competente, reclamantul este cel care are alegerea în legătură cu instanța ce urmează a fi sesizată (art. 116 C. proc. civ.), investire asupra căreia nu mai poate reveni, odată ce opțiunea s-a exercitat prin inițierea demersului judiciar.

În speță, față de obiectul litigiului, reclamantul avea opțiunea între instanța domiciliului pârâtului și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, fiind vorba de o cerere vizând obligații izvorâte dintr-o asemenea faptă [art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.].

Or, așa cum s-a arătat, reclamantul a optat pentru introducerea cererii, pe rolul Judecătoriei Hațeg, apreciind că în circumscripția acesteia s-a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu.

Se constată de asemenea că, necompetența invocată de pârâtul L.V., nu este una de ordine publică, neaflându-ne în situația unei competențe teritoriale exclusive [art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.] când procesul este de competența unei alte instanțe, de același grad, iar părțile nu o pot înlătura, ci una de ordine privată.

Or, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În speță, așa cum corect a reținut a doua instanță sesizată, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Hațeg printr-o întâmpinare depusă tardiv, la al șaselea termen de judecată, în fața acestei instanțe, în situația în care condiția legalei sale citări a fost îndeplinită, încă de la termenul din data de 25 septembrie 2013, când pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare era menționată adresa de domiciliu a lui L.V.

În consecință, niciuna din cerințele noii reglementări procedurale, nu era îndeplinită, pentru ca prima instanță sesizată să-și poată declina competența.

Așa fiind, competența soluționării cauzei va fi stabilită, în favoarea Judecătoriei Hațeg.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hațeg.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2014.