Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1467/2014 AI generated

Revision petition for contradictory judgments on employee reinstatement inadmissible due to prior res judicata adjudication

Case Number Decizia nr. 1467/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for revision filed by a foundation against a Court of Appeal decision that ordered the reinstatement of an employee, thereby leaving the appellate ruling in force. The dispute involved a conflict between two final judgments regarding the same dismissal: an initial trial court judgment that upheld the termination based on the effective abolition of the position, and a subsequent appellate judgment that granted reinstatement after a lower court had previously rejected the exception of res judicata. The decisive legal basis was Article 322(7) of the Code of Civil Procedure, which permits revision only when contradictory judgments exist without the prior discussion of the res judicata exception; because the exception of res judicata had been explicitly raised and adjudicated in the second proceeding, the statutory condition for admissibility was not met, rendering the revision request inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ; Revision petition for contradictory judgments on employee reinstatement inadmissible due to prior res judicata adjudication: The dispute involved a conflict between two final judgments regarding the same dismissal: an initial trial court judgment that upheld the termination based on the effective abolition of the position, and a subsequent appellate judgment that granted reinstatement after a lower court had previously rejected the exception of res judicata. The decisive legal basis was Article 322(7) of the Code of Civil Procedure, which permits revision only when contradictory judgments exist without the prior discussion of the res judicata exception; because the exception of res judicata had been explicitly raised and adjudicated in the second proceeding, the statutory condition for admissibility was not met, rendering the revision request inadmissible.

Keywords

AI generated
revision of a judgment res judicata article of civil procedure unfair dismissal administrative revocation of decision statutory basis

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 5138/2013
10674 din 28 noiembrie 2011 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la decizia prin care intimatul a fost concediat, iar prin decizia civilă nr. 5138/2013 a fost admisă contestația și s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcție.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Main ground for the verdict, as the court declared the request for revision inadmissible because the conditions set by this provision (regarding contradictory judgments and the res judicata exception) were not met.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 noiembrie 2013, Fundația pentru Tineret a Municipiului București, prin președinte T.P., în contradictoriu cu intimatul V.M., a solicitat anularea deciziei civile nr. 5138 din 1 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta arată că există contradicție între decizia a cărei revizuire o solicită și sentința civilă nr. 10674 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, având ca obiect contestație la decizia de concediere, întrucât între cele două hotărâri există dispoziții de neconciliat, care nu se pot executa simultan.

Astfel, prin sentința civilă nr. 10674 din 28 noiembrie 2011 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la decizia prin care intimatul a fost concediat, iar prin decizia civilă nr. 5138/2013 a fost admisă contestația și s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcție. Cele două hotărâri nu se pot concilia, întrucât cea de-a doua hotărâre a dispus reintegrarea contestatorului V.M. în postul deținut anterior concedierii, cu toate că prima hotărâre constată că desființarea acelui post a fost efectivă.

Revizuenta susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererii de revizuire, existând două hotărâri definitive contradictorii, subzistând tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză), hotărârile sunt pronunțate în procese diferite, în al doilea proces nu s-a discutat excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește constatarea de prima instanță a unei cauze reale și serioase privind desființarea postului de director general al Fundației pentru Tineret a Municipiului București și desființarea efectivă a postului de director general al Fundației pentru Tineret a Municipiului București.

În faza procesuală a recursului, intimatul V.M. a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire.

Analizând condițiile de admisibilitate ale revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Între părțile din prezenta cauză au existat două litigii.

Primul dintre acestea a avut ca obiect anularea notificării și deciziei de concediere din 23 decembrie 2010 a intimatului V.M., anularea hotărârii Adunării Generale, reintegrarea în funcție și plata de despăgubiri și s-a finalizat prin sentința civilă nr. 10674 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost respinsă contestația, această sentință având caracter executoriu.

Cel de-al doilea litigiu a avut, în parte, același obiect, respectiv contestație la decizia de concediere din 23 decembrie 2010, anularea hotărârii Adunării Generale, reintegrarea în funcție a contestatorului V.M. și plata de despăgubiri și a fost finalizat prin decizia civilă nr. 5138/2013 din 1 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă, în al doilea ciclu procesual, după ce, în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 169 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a fost admis în parte recursul formulat de recurentul V.M. împotriva sentinței civile nr. 3194 din 4 aprilie 2012 și s-a casat în parte sentința recurată, trimițându-se cauza spre rejudecare, deoarece soluția primei instanțe, prin care s-a admis excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 10674 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost considerată ca nelegală.

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 10674 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă în cea de-a două cauză, finalizată prin decizia civilă nr. 5138/2013 din 1 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză.

Motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. permite anularea ultimei hotărâri, în ipoteza în care se ajunge în situația ca același proces să fie soluționat de două ori, prin pronunțarea unor hotărâri contradictorii, cu încălcarea puterii de lucru judecat a primei hotărâri.

Însă, pentru ca motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. să fie admisibil este necesar ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

Or, se constată că în prezenta cauză această condiție de admisibilitate a revizuirii nu este îndeplinită, câtă vreme, în cel de-al doilea dosar a fost invocată excepția autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în primul proces, iar această excepție a fost respinsă prin decizia civilă nr. 169 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

Ca atare, remediul solicitat prin cererea de revizuire de față devine inadmisibil deoarece a făcut obiect de analiză în cel de-al doilea proces, astfel încât prezenta cerere de revizuire se privește ca admisibilă și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Fundația pentru Tineret a Municipiului București împotriva deciziei nr. 5138 din 1 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2014.