Money laundering without prior conviction for predicate fraud; sufficiency of circumstantial evidence under the Warsaw Convention and non-applicability of favorable criminal law reform

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 58/D din 18 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata C.C. (fostă T.), pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul H.L., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata C.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.E. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.S., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata C.L. (fostă N., fostă C.), pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen.

În baza art. 357 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asupra imobilelor inculpaților prin ordonanțele procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. în Dosarul nr. l24/P/2006 din data de 02 mai 2006, respectiv 01 februarie 2007.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală nr. 454D/P/2006 din 07 februarie 2007, înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 656/110/2007, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- C.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen., constând în aceea că, în perioada anilor 2000-2004, aflându-se pe teritoriul Marii Britanii, unde a săvârșit infracțiuni la Legea comerțului electronic, respectiv fraude la bancomat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a dispus efectuarea de transferuri de bani în România, folosind atât un pașaport norvegian fals K.O., cât și numele său real, în conturile deschise la bănci din România, aparținând inculpaților C.C., C.S., C.L., în sumă de 651.976 dolari S.U.A., cât și inculpatului C.M., prin sistemul de transfer de bani W.U., suma de 47.711 dolari S.U.A., bani ce au fost supuși procesului de spălare, prin ascunderea și disimularea adevăratei naturi a provenienței acestora.

În anul 2002, inculpatul a fost surprins pe teritoriul Marii Britanii de Poliția Metropolitană în timp ce, împreună cu alte două persoane, comitea fraude la bancomat, având asupra sa carduri bancare false.

În scopul disimulării adevăratei naturi a originii ilicite a fondurilor transmise în România, inculpatul C.V. a inițiat și constituit un grup infracțional organizat, format din inculpații din prezenta cauză, al cărui lider a fost încă de la înființare și până la data de 09 noiembrie 2005 când a fost arestat în altă cauză penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 și art. 323 C. pen.

- C.C. (fostă T.) pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen., constând în aceea că, făcând parte dintr-un grup infracțional organizat la care a aderat și pe care l-a sprijinit încă de la înființare, fiind soția liderului acestuia, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 14 noiembrie 2002 - 26 aprilie 2004, a procedat la ascunderea adevăratei naturi a provenienței bunurilor, prin folosirea sistemului financiar bancar din Marea Britanie, cât și din România.

Inculpata a dispus efectuarea de transferuri de bani prin intermediul firmei T.T. LTD din Londra în sumă de 13.157 dolari S.U.A. (printr-un singur transfer, în conturile inculpatei C.L. la data de 14 noiembrie 2002), iar după ce a revenit în România a primit în conturile deschise la Banca C.R., de la soțul său, aflat în Marea Britanie, cât și de la alți membri ai grupării suma totală de 205.961 dolari S.U.A., cunoscând că acești bani provin din săvârșirea de fraude la bancomate pe teritoriul Marii Britanii. De asemenea, conturile sale au fost creditate cu suma de 238.700 dolari S.U.A., la data de 02 martie 2004, de către inculpata C.L. cu explicația „donație”, banii fiind ulterior retrași și investiți prin achiziționarea de imobile și mașini de lux.

- H.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen., reținându-se că, făcând parte dintr-un grup infracțional organizat la care a aderat și pe care l-a sprijinit, în perioada 24 octombrie 2002 - 27 februarie 2004, în baza aceleiași rezoluții infracționale, folosind sistemul financiar bancar, unde a avut deschise cinci conturi, a procedat la ascunderea adevăratei naturi a provenienței fondurilor trimise din Marea Britanie de alți membri ai grupării, supunând reciclării suma de 92.667 dolari S.U.A.

De asemenea, inculpata a acceptat să achiziționeze și să înstrăineze, pe numele său și al soțului, un imobil situat în Bacău, în scopul ascunderii identității adevăratului proprietar (inculpatul C.V.), deși în realitate nu a deținut niciodată acel imobil, cunoscând faptul că fondurile utilizate la achiziționarea imobilului provin din comiterea de fraude la bancomat în Marea Britanie.

- C.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen., reținându-se că, făcând parte dintr-un grup infracțional organizat, la care a aderat și pe care l-a sprijinit, în perioada 23 iunie 2003 - 15 noiembrie 2004, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a utilizat sistemul financiar bancar, pentru a primi în două conturi deschise la Banca C.R. Bacău, suma totală de 268.270 dolari S.U.A., produs infracțional rezultat din fraudarea bancomatelor în Marea Britanie de alți membri ai grupării.

Din această sumă inculpata a dispus transferarea a 40.000 dolari S.U.A. în conturile inculpatei C.L., fonduri ce au fost transmise mai departe în conturile inculpatei C.C., încercând astfel să ascundă și să disimuleze adevărata natură a provenienței bunurilor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni.

De asemenea, inculpata a acceptat să achiziționeze și să înstrăineze, pe numele său, un imobil situat în Bacău, în scopul ascunderii identității adevăratului proprietar (inculpatul C.V.). în realitate inculpata nu a deținut și nu a folosit acel imobil și a cunoscut faptul că fondurile utilizate la achiziționarea acestuia provin din comiterea de fraude la bancomat în Marea Britanie.

- C.E. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen., constând în aceea că, făcând parte dintr-un grup infracțional organizat, la care a aderat și pe care l-a sprijinit, în perioada 14 iulie 2003 - 08 martie 2004, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a utilizat sistemul financiar bancar pentru expedierea în România a produsului infracțional rezultat din fraudarea bancomatelor în Marea Britanie, activitate infracțională la care a luat parte, trimițând prin intermediul firmei T.T. LTD Londra suma de 29.201 dolari S.U.A., cât și suma de 7.133 dolari S.U.A. prin sistemul de transfer de bani W.U. În România acești bani au fost supuși reciclării, prin intermediul sistemului financiar-bancar, cât și prin achiziționarea de imobile și mașini de lux.

- C.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen., constând în aceea că, în perioada 02 iulie 2002 - 06 septembrie 2004, făcând parte dintr-un grup infracțional organizat, la care a aderat și pe care l-a sprijinit, în baza aceleiași rezoluții infracționale a utilizat sistemul financiar-bancar, în vederea ascunderii adevăratei naturi a provenienței banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea de fraude la bancomat. Astfel, inculpatul a deschis trei conturi la Banca C.R. Bacău ce au fost creditate de membrii grupării cu sumele de 340.930 dolari S.U.A. și 186.053 euro, bani ce au fost ulterior virați în alte conturi, extrași și investiți în achiziționarea pe raza municipiului Bacău a unui număr de 25 de imobile, valoarea tranzacțiilor fiind de 4.710.000.000 ROL și 70.000 dolari S.U.A.

- C.L. (fostă N., fostă C.) pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen., constând în aceea că, în perioada noiembrie 2002 - martie 2004, făcând parte dintr-un grup infracțional organizat, la care a aderat și pe care l-a sprijinit, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a utilizat sistemul financiar bancar, în vederea ascunderii adevăratei naturi a provenienței banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea de fraude la bancomat. Astfel, inculpata a deschis la Banca C.R. Bacău trei conturi, două în dolari S.U.A. și unul în euro, și un cont la Banca I.T., ce au fost creditate de ceilalți membri ai grupării cu suma de 606.980 dolari S.U.A., bani ce au fost supuși procesului de spălare, prin plimbarea lor prin mai multe conturi, după ce sumele au fost divizate. O parte din bani, respectiv 238.700 dolari S.U.A., au fost virați în contul inculpatei C.C. cu explicația „donație”, la data de 02 martie 2004, iar restul banilor au fost extrași în numerar și investiți în imobile de soțul acesteia, inculpatul C.S.

- C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 10, 12 C. pen., constând în aceea că, în perioada anilor 2002 - 2005, făcând parte dintr-un grup infracțional organizat, la care a aderat și pe care l-a sprijinit încă de la înființare, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a procedat la ascunderea adevăratei naturi a provenienței banilor obținuți din fraudarea bancomatelor, pe care i-a primit de la membrii grupării (103.478 dolari S.U.A. și 11.408 euro).

Inculpatul a investit banii astfel dobândiți (despre care avea cunoștință că provin din săvârșirea de infracțiuni la Legea comerțului electronic), dar și pe cei care au fost retrași din conturile inculpaților C.L. și C.S., în achiziționarea unui număr de 44 de imobile, pe raza municipiului Bacău, totalul sumelor astfel rulate fiind de 8.895.000.000 ROL, 57.100 euro și 403.500 RON. În realizarea aceluiași scop a achiziționat și construit imobile pe numele său, cât și pe numele altor persoane, în care a investit importante sume de bani, despre care avea cunoștință că au o proveniență ilegală.

În cursul cercetării judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. 323 C. proc. pen. și art. 69-74 C. proc. pen., au fost audiați inculpații C.E., H.L., C.L., C.V., C.C., care nu au recunoscut săvârșirea faptelor.

Instanța a procedat la audierea martorilor: C.C.I., K.I.N., A.C., T.N., A.S., D.D., L.G., B.C., G.R., S.L.I., S.L.U., S.G., S.V., C.M.S., S.C. și S.T.C.I.

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești a reținut că, potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani, ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.

Dispozițiile legii speciale, astfel cum a fost modificată, se completează cu cadrul general reglementat în Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transfrontaliere organizate, ratificată prin Legea nr. 565/2002 care în art. 2 lit. e) din Convenție definește expresia „produs al crimei” ca fiind orice bun care provine direct sau indirect din săvârșirea unei infracțiuni și care este obținut direct sau indirect din săvârșirea ei.

În aceste condiții infracțiunea de spălare a produsului infracțiunii nu poate să existe fără probarea existenței infracțiunii principale. De asemenea, în art. 2 lit. h) din Convenție se definește expresia „infracțiune principală” ca fiind orice infracțiune în urma căreia rezultă un produs susceptibil de a deveni obiectul unei infracțiuni de spălare a produsului infracțiunii, reglementate de art. 6 din Convenție.

Față de cele expuse, a apreciat instanța de fond că obiectul juridic generic al infracțiunii prevăzute de art. 23 din Legea nr. 656/2002 îl constituie relațiile sociale prin care statul apără circuitul legal (financiar, bancar, economic, comercial și civil) prevenind și combătând circuitul ilegal al bunurilor, produs al unor infracțiuni grave prevăzute de lege, prin instituirea unor obligații ale anumitor persoane fizice și juridice de a sesiza operațiunile cu astfel de bunuri, de a se abține de la efectuarea unor astfel de acte și fapte juridice legate de produse infracționale sau de a favoriza autorii ori participanții la infracțiunile principale.

Obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în art. 23 din Legea nr. 656/2002 este subsecvent obiectului juridic generic al infracțiunilor principale adică a acelor infracțiuni grave prin care s-a obținut produsul ce urmează a fi spălat. Ca urmare, constatarea infracțiunilor de spălare a produselor infracțiunilor se poate face numai concomitent sau ulterior constatării infracțiunilor principale al căror produs se spală.

Pornind de la aceste considerații de ordin teoretic, a constatat că în actul de sesizare s-a reținut că inculpatul C.V. și soția sa inculpata C.C., împreună cu alți membrii ai grupării (inculpatul C.E.) s-au aflat în cursul anilor 2000-2004 în Marea Britanie unde au obținut, prin fraudarea bancomatelor, importante sume de bani și au luat hotărârea de a trimite aceste sume în România în conturi deschise pe numele unor persoane de încredere, respectiv rude apropiate.

Au fost puse bazele unui grup infracțional organizat, de către liderul grupării, inculpatul C.V., în scopul spălării produsului infracțiunii predicat fraude la bancomate comise pe teritoriu Marii Britanii în perioada 2000-2005, grup la care au aderat și l-au sprijinit numai persoane de încredere, respectiv ceilalți inculpați din cauză.

Astfel, în baza probatoriului administrat a rezultat că totalul sumelor primite de membrii grupării, din străinătate, și care au fost supuse spălării în România este de 1.640.205 dolari S.U.A. și 197.571 euro.

Pe baza celor expuse în rechizitoriu rezultă că infracțiunea principală în urma căreia a rezultat produsul susceptibil de a deveni obiectul infracțiunii de spălare a banilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată constă în fraudarea bancomatelor pe teritoriul Marii Britanii în perioada anilor 2000-2005.

Cu privire la infracțiunea principală tribunalul a reținut că la data de 20 iunie 2006 autoritățile din Marea Britanie au transmis ca urmare a cererii de comisie rogatorie internațională dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul C.V. și alte două persoane care au fost surprinși în cursul anului 2002 la Londra în timp ce comiteau fraude la bancomat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că în seara zilei de 18 octombrie 2002, un ofițer de poliție care nu era în timpul serviciului a utilizat un bancomat (ATM), localizat la exteriorul Băncii H. Londra, iar în timp ce folosea bancomatul a observat trei bărbați, respectiv pe R., C. și V., care au format un semicerc în jurul lui, și păreau să-l privească în timp ce finaliza tranzacția. Polițistul a observat cum cei trei bărbați păreau să introducă un obiect necunoscut în ATM, iar apoi au vorbit cu un alt grup de bărbați ce se aflau la un alt bancomat, localizat în aceeași linie de clădiri ca și Banca H. Ofițerul de poliție aflat în afara programului a chemat poliția, iar R., C. și V., care se aflau tot în apropierea bancomatului băncii au fost surprinși în flagrant, iar asupra lor au fost găsite sume de bani extrase în acea seară de la bancomat (1.900 lire sterline), cât și carduri de telefoane mobile și o chitanță de tranzacție datată 18 octombrie 2002, ora 23.58.

Suspecții au fost arestați, motivele arestului fiind deținerea de materiale în vederea comiterii infracțiunii de furt, iar în cauză au fost audiați atât ofițerii de poliție, cât și posesorii cardurilor de pe care cei trei inculpați au efectuat extrageri neautorizate la bancomat. S-a stabilit astfel că inculpatul C.V. împreună cu ceilalți doi bărbați, prinși în flagrant, au utilizat la ATM carduri false ce aveau trecute pe banda magnetică datele de identificare ale unor instrumente de plată electronică aparținând unor clienți ai băncii, iar aceste date au fost obținute prin trecerea cardului original printr-un aparat care citește și înregistrează datele aflate în banda magnetică a cardurilor („gura de bancomat”).

De asemenea, s-a constatat că suspecții cunoșteau și codul PIN al clientului, pentru respectivul card, întrucât au reușit să realizeze tranzacțiile solicitate, atunci când au utilizat ATM-ul băncii.

Ceilalți doi bărbați surprinși în flagrant împreună cu inculpatul C.V. au fost identificați în persoana numiților A.C. și M.V., primul fiind audiat în calitate de martor, acesta fiind cunoscut ca o persoană apropiată inculpatului C.V., iar M.V. nu a fost audiat deoarece de la data la care au fost trimise documentele și până în prezent nu s-a aflat pe teritoriul României.

Poliția Metropolitană din Londra a transmis și caseta conținând imagini surprinse de o cameră de supraveghere la ATM-ul aparținând Băncii H. Londra, care îi prezintă pe cei trei bărbați în timpul comiterii infracțiunilor descrise mai sus, ce se află atașată la dosarul cauzei.

Din documentele transmise rezultă că flecare din cele 8 tranzacții efectuate sunt frauduloase și au fost efectuate fără știrea sau consimțământul titularului de cont. Au fost luate declarații de la fiecare deținător de cont, declarații ce se află atașate la dosarul cauzei din care rezultă că niciuna din părțile vătămate nu a permis altei persoane să retragă bani din contul deschis la Banca H. Londra și, de asemenea, retragerile efectuate de către inculpatul C.V. și cei doi complici nu au fost recunoscute de persoanele audiate ca fiind efectuate de ele, fiind catalogate ca frauduloase.

Inculpatul C.V. a fost acuzat 7 capete de acuzare de furt încălcând prevederile alin. (1) din Actul Furtul din 1968 și un capăt de acuzare de tentativă la furt încălcând prevederile alin. (25)(1) din Actul privind Furtul din 1968.

Pentru aceste fapte inculpatul C.V. și complicii săi au fost arestați, fiind ulterior eliberați pe cauțiune.

Tribunalul a apreciat că nu poate constata existența acestor infracțiuni deși actele de urmărire penală efectuate în Marea Britanie pot constitui indicii privind săvârșirea acestora, în absența unei condamnări definitive pronunțată de o instanță din Marea Britanie.

Mai mult, din cele 7 capete de acuzare de furt, totalul banilor retrași în numerar este de 1.900 lire, sumă ce a fost ridicată de organele de poliție la data de 18 octombrie 2002 de la numitul R., astfel încât din aceste infracțiuni nu a rezultat un produs susceptibil de a deveni obiectul unei infracțiuni de spălare a banilor.

Cu privire la alte activități ilicite fraudarea bancomatelor în Marea Britanie în perioada 2000-2004 prima instanță a constatat că nici pentru aceste activități nu există o condamnare definitivă din care să rezulte existența unor infracțiuni care să poată constitui situația premisă a infracțiunii dedusă judecății.

În cauză, nu există nici măcar indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că vreunul dintre inculpați a săvârșit activități ilicite - fraude la bancomate în perioada 2000-2004 în absența unor probe certe de vinovăție. Declarațiile unor martori (A.V., P.C., B.C.) care ar fi auzit că inculpații C.V., C.M. și C.E. au obținut sume mari de bani prin fraude la bancomate în Marea Britanie nu pot constitui probe certe din care să rezulte existența acestor infracțiuni.

Având în vedere aceste motive, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel că în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpaților pentru această infracțiune.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 instanța a reținut că potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 constituie grup infracțional organizat grupul structurat format din trei sau mai multe persoane și care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Nu orice constituire poate fi element material al laturii obiective ale infracțiunii prevăzute de art. 7, ci numai acea constituire, care pe lângă alte condiții trebuie să fie făcută cu scopul de a comite una sau mai multe infracțiuni grave.

În condițiile în care activitatea care intră în scopul grupării nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat.

În speță, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, a apreciat prima instanță că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și a dispus achitarea inculpaților și sub acest aspect, întemeiat pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Având în vedere soluția de achitare, Tribunalul, în baza art. 357 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a dispus ridicarea sechestrului asupra imobilelor inculpaților prin ordonanțele procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. în Dosarul nr. 124/P/2006 din data de 02 mai 2006, respectiv 01 februarie 2007.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Bacău, solicitând desființarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpaților, motivat de faptul că prima instanță a ignorat probatoriul administrat în faza de urmărire penală și pe care nu l-a înlăturat în faza de cercetare judecătorească, rezumându-se la simpla constatare a inexistenței unei hotărâri definitive de condamnare a inculpaților pentru infracțiunea predicat în Marea Britanie, aceasta nefiind însă o condiție necesară pentru existența infracțiunii de spălare a banilor.

A fost expus pe larg probatoriul administrat în ambele faze ale procesului penal și situația de fapt rezultată și s-a apreciat că din probele administrate prezumția de nevinovăție a inculpaților în legătură cu acuzațiile aduse a fost înlăturată.

Inculpatul C.M. s-a prevalat de dreptul la tăcere potrivit art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

S-a dispus audierea martorilor M.C., N.M., P.D.F., A.S.S. și M.F., precum și a martorul cu identitate protejată P.C., care însă nu au putut fi prezentați în fața instanței astfel că s-a dat citire declarațiilor de la urmărirea penală.

În pronunțarea asupra cererii de probatorii formulată de către inculpat, instanța de apel a avut în vedere și împrejurarea că în precedenta judecată în apel prin care au fost condamnați inculpații C.V. și C.E., C.C., C.S., C.L., C.C. și H.L. în Dosarul nr. 656/110/2007 din care s-a disjuns apelul față de inculpatul C.M. a fost administrată proba cu martori, fiind audiat martorul cu identitate protejată A.V. și martorii B.C., A.C. și M.M., până la disjungerea cauzei inculpatul fiind reprezentat de apărător ales C.B. care a putut adresa întrebări martorilor și față de împrejurarea că inculpatul C.M. a fost predat în baza mandatului european de arestare la data de 17 iulie 2010.

Prin decizia penală nr. 107 din 21 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și de familie, a fost admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinței penale nr. 58/D/2010, pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată, în ceea ce îl privește pe inculpatul C.M., fiind reținută cauza spre rejudecare și, în fond:

A condamnat pe inculpatul C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, fost art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare și aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, la pedeapsa principală de 4 ani închisoare și a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 865 alin. (1) teza I C. pen., cu referire la art. 85 alin. (1) C. pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 24/D/2010 din data de 28 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău, a repus în individualitatea ei pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 24/D/2010 din data de 28 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău, în pedepsele componente după cum urmează: 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 și 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul art. 865 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 85 alin. (1) teza finală, art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății cu aceste pedepse aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 24/D/2010 dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.293.000 RON și a sumei de 57.100 euro.

În baza art. 165 C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător cu privire la imobilul situat în municipiul Bacău, locuință în suprafață construită de 406,05 m.p. și teren în suprafață de 586 m.p., imobile asupra cărora s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător prin ordonanța nr. 15D/P/2004 și care a fost menținută prin ordonanța nr. 12D/P/2006 din data de 02 mai 2006.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a aprecia astfel, instanța de apel a avut în vedere și faptul că ceilalți coinculpați au fost condamnați pentru spălare de bani și asociere la un grup infracțional organizat în apel prin decizia nr. 141 din 14 decembrie 2010, decizie rămasă definitivă prin decizia nr. 3711 din 21 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, a reținut că argumentația primei instanțe în susținerea soluției de achitare se bazează pe o premisă greșită, și anume absența unei hotărâri de condamnare anterioară pronunțată de către autoritățile judiciare din Marea Britanie pentru infracțiunea predicat, aceea de sustragere a sumelor de bani prin folosirea neautorizată de carduri bancare, această hotărâre fiind, în opinia primei instanțe, singura în măsură să stabilească vinovăția inculpaților cu privire la proveniența ilicită a sumelor de bani reținute a constitui obiectul spălării de bani.

Această împrejurare, a necesității existenței unei hotărâri de condamnare definitivă, nu este însă o condiție impusă de prevederile Legii nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor. Relevante în acest sens sunt și prevederile Convenției Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii adoptată la Varșovia la data de 16 mai 2005, ratificată de Statul Român prin Legea nr. 420/2006.

Pct. 5 din Convenție prevede că „fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracțiune predicat nu este o condiție pentru o infracțiune de spălare de bani”, mai mult, la pct. 6 din Convenție se arată că „fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălarea de bani acolo unde se dovedește faptul că bunurile ce fac obiectul parag. 1 pct. a) și b) provin dintr-o infracțiune predicat, fără a fi necesar să se stabilească exact care infracțiune.”

Așadar, infracțiunea de spălare a banilor poate subzista în condițiile în care nu a intervenit condamnarea prealabilă a autorilor infracțiunii primare, instanța învestită cu judecarea infracțiunii de spălare de bani fiind obligată, în virtutea rolului activ, să verifice în baza probatoriului administrat în cauză existența condițiilor de vinovăție cu privire la săvârșirea infracțiunilor care au produs sumele de bani supuse ulterior spălării.

Prima instanță s-a limitat însă la a constata lipsa hotărârii de condamnare anterioare, iar cu privire la probatoriul propus de către acuzare pentru demonstrarea provenienței infracționale a sumelor de bani supuse spălării a reținut doar împrejurarea că nu sunt relevate de probele administrate, indiciile temeinice în dovedirea activității ilicite de fraudare a bancomatelor pe teritoriul Marii Britanii. În această privință s-a făcut referire numai la actele de urmărire penală efectuate de autoritățile judiciare britanice cu privire la fapta din data de 18 octombrie 2002, precum și la declarațiile de martori considerate ca nerelevante. Nu au fost menționate și nu s-a motivat soluția de înlăturare a acestora ca mijloace de probă înscrisurile privind sumele trimise prin firma T.T. LTD și sistemul W.U. în țară de către inculpații C.V., C.E. și C.C., primul sub identitatea falsă a unui cetățean norvegian, situația conturilor și a transferurilor bancare efectuate de către ceilalți inculpați, procesele-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, tabelul conținând rezultatul verificării amprentelor digitale ale inculpaților din care rezultă că inculpații C.V. și C.E. au fost acuzați de infracțiuni legate de bancomate și sunt căutați de poliție. De asemenea, nu s-a făcut referire la susținerile inculpaților privind proveniența licită a banilor, respectiv dacă acestea se constituie în apărări credibile, care pot fi luate în considerare de către instanță.

În raport de aceste argumente, instanța de prim control judiciar a apreciat că prima instanță nu s-a conformat obligației de a examina, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse dezbaterii, situație care echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei și care impune desființarea în totalitate a sentinței apelate, cu reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei noi hotărâri.

Astfel, pentru a stabili în ce măsură faptele ilicite de fraudarea bancomatelor pot fi demonstrate în prezenta cauză și dacă sumele provenite din aceste infracțiuni au fost spălate de către inculpați, instanța de prim control judiciar a avut în vedere următoarele probatorii administrate atât în faza de urmărire penală, cât a cercetării judecătorești în faza apelului: înscrisurile din care rezultă că prin firma londoneză T.T. LTD, o agenție de turism care în subsidiar oferea și servicii de transferuri bancare, au fost trimise sume foarte mari de bani în țară în special de către inculpatul C.V.

și într-o măsură mai mică de către inculpatul C.E., în conturile deschise la diferite bănci de către ceilalți inculpați; declarația martorului N.A., director al T.T. LTD, interogat prin comisie rogatorie internațională de către autoritățile judiciare britanice, din care rezultă că în perioada aprilie 1999 - septembrie 2004 inculpatul C.V. a efectuat tranzacții în valoare totală de 660.833 lire sterline, constând în trimiterea în țară către inculpații C.S., C.L. și C.C. a acestor sume și că pentru aceste operațiuni inculpatul s-a folosit de un act de identitate fals, un pașaport norvegian pe numele K.R.;

înscrisurile privind situația conturilor bancare deschise de inculpații aflați în țară din care rezultă că în perioada menționată aceștia au primit atât de la ceilalți inculpați, cât și de la persoane necunoscute sumele de 1.521.269 dolari S.U.A. și 186.053 euro; înscrisurile privind transferurile efectuate prin sistemul de transfer W.U. din care rezultă că inculpatul C.V., atât sub identitatea reală, cât și sub identitatea falsă a cetățeanului norvegian K.R., precum și inculpatul C.E. au trimis în țară aproximativ 50.000 dolari S.U.A. inculpatului C.M.; adresele Primăriei municipiului Bacău privitoare la bunurile imobile și mobile declarate de inculpați; declarațiile martorilor A.C., P.D.F.

și B.C. și ale martorilor sub acoperire A.V. și P.C., S.T.C.I., A.S. din care rezultă că sumele foarte mari de bani trimise din Marea Britanie în România în perioada 1999-2004 provin din activități infracționale desfășurate pe teritoriul Marii Britanii, respectiv fraudarea bancomatelor; procesele-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat din care rezultă atât aspecte legate de activitățile ilicite de pe teritoriul Marii Britanii, cât și manoperele ulterioare întreprinse de către inculpați pentru a da o aparență legală sumelor de bani obținute din infracțiuni; actele de urmărire penală efectuate de autoritățile judiciare britanice și tabelul conținând rezultatul verificării amprentelor digitale ale inculpaților din care rezultă că inculpații C.V.

și C.E. au fost acuzați de infracțiuni legate de bancomate și sunt căutați de poliție și declarațiile inculpaților, prin care aceștia nu recunosc acuzațiile și acreditează ideea că au obținut sumele de bani prin activități licite.

În baza acestor probatorii a reținut că inculpatul C.V. era șef al unei grupări formate din mai mulți cetățeni români, specializate în fraude la bancomate care acționau în zona Eastham din Londra. Dispozitivele electronice utilizate pentru copiere și clonare de această grupare aparțineau fraților C.

Prin aceste modalități inculpatul obținea sume foarte mari de bani, numai în cursul anului 2003 obținând în trei luni suma aproximativă de 1.000.000 lire sterline.

Declarațiile martorilor mai sus menționați asupra modului organizat în care acționa inculpatul C.V. se coroborează pe deplin cu actele de urmărire penală efectuate în dosarul instrumentat de autoritățile judiciare din Marea Britanie în legătură cu o faptă din cursul anului 2002, atunci când C.V. și alte două persoane, dintre care trebuie menționat martorul A.C. care a arătat că au fost surprinși în flagrant în timp ce comiteau fraude la bancomat, având asupra lor mai multe cartele telefonice, folosite la plăsmuirea de carduri bancare falsificate, precum și coduri PIN, numai în seara în care aceste persoane au fost prinse în flagrant acestea reușind să sustragă suma de 1.900 lire sterline. În cursul anului 2004 autoritățile engleze s-au sesizat asupra faptului că fraudele la bancomate continuau, iar doi dintre principalii suspecți au fost identificați în persoana inculpaților C.V. și C.E., ultimul fiind căutat de autoritățile judiciare din Anglia pentru infracțiuni legate de fraudarea bancomatelor.

Instanța a relevat faptul că în perioada 2000-2005, activitatea unică de obținere de venituri a inculpaților C.V. și C.E. era aceea de săvârșire de infracțiuni legate de fraudarea bancomatelor din Anglia, acest aspect reieșind în mod indubitabil atât din declarațiile martorilor audiați în cauză (martorii A.C., P.D.F., precum și martorii sub acoperire, cât și din unele procese-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, respectiv discuții telefonice din datele de 06 iulie 2005 și 22 iulie 2005 purtate de inculpatul C.M. cu persoane necunoscute aflate în Marea Britanie în care se face referire atât la sumele de bani obținute de inculpatul C.V. din fraude, cât și la intențiile acestuia și ale inculpatului C.M. de a se întoarce în Anglia pentru a continua această activitate, precum și discuția telefonică purtată la data de 09 noiembrie 2005 de inculpatul C.V., tot cu o persoană necunoscută aflate în Marea Britanie în care se fac referiri concrete la activitatea de fraudare, ca unică preocupare generatoare de venituri a acestor persoane).

Odată obținute aceste sume, ele erau trimise în țară prin modalitățile arătate mai sus, în principal de către inculpatul C.V., o sumă mult mai mică fiind trimisă și de către inculpatul C.E.

Astfel, prin sistemul W.U. au fost efectuate circa 70 de tranzacții în perioada 2002-2005, inculpații C.V. și C.E. trimițând peste 50.000 dolari S.U.A. inculpatului C.M. Atât acest din urmă inculpat, cât și inculpații C.C., C.L. și C.S. au primit prin sistemul W.U., cât și prin sistemul M.G., sume mult mai mari, cifrate la peste 100.000 dolari S.U.A. de la alte persoane aflate tot în Marea Britanie, însă proveniența acestor sume nu a putut fi stabilită.

Prin firma de intermediere T.T. LTD au fost trimise în conturile deschise la Banca C.R. de către inculpații C.C., C.S., C.L., C.C. și H.L. sume foarte mari de bani, la intervale mici de timp, uneori de câteva zile.

În total, atât prin sistemul W.U. cât și prin firma T.T. LTD, inculpatul C.V. a trimis în România suma de 699.687 dolari S.U.A., iar inculpatul C.E. suma totală de 36.334 dolari S.U.A.

S-a relevat faptul că inculpații aflați în țară au primit prin sistemele de intermediere menționate sume mult mai mari, respectiv 1.640.205 dolari S.U.A. și 197.571 euro, însă aceste depuneri provin de la alte persoane, neputându-se stabili dacă sumele au fost obținute prin săvârșirea de infracțiuni.

De asemenea, pe perioada cât s-a aflat pe teritoriul Marii Britanii, inculpata C.C. a efectuat o singură tranzacție, trimițând la data de 14 noiembrie 2002 suma de 13.157 dolari S.U.A., inculpatei C.L. Având în vedere că din declarațiile martorilor nu rezultă că și această inculpată a participat la activitatea ilicită legată de fraudarea bancomatelor, instanța nu a reținut că suma menționată provine din săvârșirea de infracțiuni.

Odată intrate în conturile inculpaților C.S., C.L., C.C. și H.L. sumele de bani erau „plimbate” fie în alte conturi deschise pe numele acelorași inculpați, fie în conturile deschise de inculpata C.C. În fapt, cea mai mare parte a sumelor de bani trimise în România de către inculpatul C.V. sub identitate falsă au ajuns în conturile soției sale, inculpata C.C., după ce în prealabil inculpatul a alimentat conturile deschise pe numele celorlalți inculpați din țară.

S-a reținut că, esențial pentru stabilirea vinovăției inculpaților care au primit sumele de bani din Marea Britanie este împrejurarea că aceștia cunoșteau faptul că banii provin din infracțiuni. În acest sens, a fost apreciată ca relevantă declarația martorului A.C., persoană care face parte din anturajul inculpaților care arată că a participat la sărbătorirea revelionului în anul 2002 în Londra împreună cu inculpatul C.V. și cu rudele acestuia, respectiv ceilalți inculpați (soția C.C., sora C.C., fratele C.E., cumnatul C.S. și alții), toți membrii familiei C. lăudându-se că au câștigat foarte mulți bani din activitatea de fraudare a cardurilor bancare desfășurată pe teritoriul Marii Britanii. În favoarea susținerii faptului că toți inculpații cunoșteau proveniența ilicită a sumelor pledează o serie de elemente indirecte (valoarea exorbitantă a sumelor trimise, frecvența tranzacțiilor, împrejurarea că parte dintre acestea au fost trimise de inculpatul C.V. sub o identitate falsă).

În legătură cu inculpatul C.M. s-a reținut că a achiziționat în perioada menționată nu mai puțin de 44 imobile în municipiul Bacău. Realizând faptul că aceste achiziții au atras atenția autorităților judiciare, inculpații au încercat și au reușit în cea mai mare parte să înstrăineze ulterior cea mai mare parte a acestora, la prețuri mult sub cele practicate pe piață.

Relevantă pentru dovedirea originii ilicite a averii imobiliare dobândită de către inculpați este convorbirea telefonică dintre inculpatul C.M. cu martora S.T.C.I., angajată a Primăriei municipiului Bacău, Direcția de Taxe și Impozite din care rezultă că acest inculpat făcea demersuri pentru a fi șterse din evidențele computerizate toate imobilele deținute de inculpați pe raza municipiului Bacău.

Astfel, așa cum a fost descrisă fapta în rechizitoriu și cum rezultă din actele de urmărire penală administrate, banii trimiși în țară de inculpați, dar în principal de inculpatul C.V. au fost supuși, la destinație, unui proces prin care s-a urmărit să se dea o aparență de legalitate sumelor de bani obținute ilegal de infractori, care, fără a fi compromiși, să poată beneficia de sumele obținute.

În aceste împrejurări, în cursul anului 2000 au fost puse bazele unui grup infracțional organizat, de către liderul grupării, inculpatul C.V., în scopul spălării produsului infracțiunii predicat (fraude la bancomate comise pe teritoriul Marii Britanii în perioada 2000-2005), grup la care au aderat și pe care l-au sprijinit numai persoane de încredere, având în vedere gradele de rudenie existente între ele, respectiv C.M. (frate), C.C. (soție), C.C. (soră), C.L. (soră), C.S. (cumnat), C.E. (frate), H.V. (frate), H.L. (cumnată).

Astfel, inculpatul C.V. le-a solicitat coinculpaților aflați în România să-și deschidă conturi la unități bancare din Bacău și să comunice datele acestor conturi, pentru a putea dispune transferuri de bani din Marea Britanie în România, prin firma T.T. LTD din Londra, cât și prin sistemele de transfer de bani, W.U. și M.G., sume ce ulterior au fost supuse „spălării” în România de C.M., inculpații C.C., C.S., C.L. și C.E.

Tehnicile de spălare a banilor folosite de membrii grupării au fost foarte variate, de la cele mai simple metode până la unele complexe. Astfel, inculpații C.C., H.L., C.C. și inculpata C.L. au procedat la ascunderea adevăratei naturi a provenienței fondurilor, prin folosirea sistemului financiar-bancar, respectiv prin intermediul conturilor bancare deschise în principal la Banca C.R., Banca I.T. și Banca B. (deschiderea unui număr mare de conturi la sucursalele aceleiași bănci și dispunerea de transferuri repetate ale unor sume mari de bani între aceste conturi; depuneri și retrageri în numerar neobișnuit de mari; depuneri în numerar în mai multe conturi astfel încât fiecare sumă este mică, dar totalul sumei este semnificativ; depuneri frecvente de numerar efectuate în contul clienților de către terțe persoane, fără legătură aparentă cu destinatarul contului etc.).

De altfel, examinând și situația sumelor de bani primite de inculpatul C.M. prin sistemul de transfer de bani W.U. și M.G., se constată că cele mai mari sume de bani au fost transmise de inculpatul C.V. atât cu numele său real, cât și folosind pașaportul fals „K.R.”.

Astfel, în luna septembrie a anului 2003, în cursul a două zile consecutiv, inculpatul a trimis suma totală de 13.238 dolari S.U.A., după ce în urmă cu câteva zile, trimisese aceleiași persoane, respectiv fratele său, inculpatul C.M., suma de 6.131 dolari S.U.A.

Deși, inculpatul C.V. și soția sa C.C., în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt cercetați, iar instanța a apreciat că în cursul urmăririi penale nu s-a făcut dovada faptului că banii supuși procesului de spălare provin din săvârșirea de infracțiuni, fapte comise pe teritoriul Marii Britanii, s-a considerat că din coroborarea tuturor probatoriilor administrate, ce nu au fost combătute de inculpați în cursul cercetării judecătorești, rezultă fără niciun dubiu faptul că sumele foarte mari de bani trimise de inculpatul C.V., folosind acte de identitate false, cât și pe numele său real, provin din săvârșirea de infracțiuni. Cu atât mai mult, apărările formulate de aceștia în cursul urrnăririi penale, precum că ar fi obținut importante sume de bani din săvârșirea unor activități licite în Marea Britanie arătând că au lucrat mai mulți ani pe teritoriul acestei țări, cântând la un club din Londra (inculpatul C.V.) sau lucrând ca menajeră la un hotel (inculpata C.C.) s-au dovedit a fi neconforme cu realitatea, prin verificarea lor în cadrul comisiei rogatorii internaționale.

Astfel, inculpații susmenționați, prin apărător ales D.C., au depus la dosarul cauzei acte care s-au dovedit a nu fi reale, deoarece aceste apărări au fost verificate de autoritățile din Marea Britanie, în baza comisiei rogatorii internaționale, prin audierea angajatorilor indicați de inculpați, în calitate de martori aceștia arătând că nu îi cunosc pe cei doi, că nu i-au văzut niciodată și nu au semnat nicio recomandare pe numele acestora.

Chiar dacă inculpații, în cursul fazei de judecată, au încercat să își construiască noi apărări, întrucât cele din cursul urmăririi penale au fost înlăturate pe baza declarațiilor martorilor audiați prin comisie rogatorie, așa cum s-a arătat mai sus, afirmând că au obținut sumele de bani transferate în țară din activități de intermediere vânzări de mașini second-hand, nu au putut dovedi cele susținute în niciun fel, iar aceste apărări nu pot fi primite, în absența unor dovezi concrete.

De altfel, în baza unui raționament logic, chiar dacă în realitate inculpații C.V. și C.C. ar fi lucrat în perioada anilor 2000-2004 în mod efectiv în Marea Britanie, în mod legal și ar fi fost plătiți foarte bine, la fel ca și cetățenii englezi, nu ar fi putut realiza „economii” care să justifice sumele foarte mari de bani transferate în România.

Materialul probator trirnis de autoritățile din Marea Britanie, din care rezultă că inculpatul C.V. a făcut obiectul cercetării în această țară pentru infracțiuni la Legea comerțului electronic, fiind prins în flagrant la bancomat, se coroborează în sensul celor reținute în rechizitoriu, atât cu declarațiile martorilor protejați A.V. și P.C., cât și cu declarațiile numiților A.C. audiat în calitate de învinuit în cauza penală nr. 15D/P/2004 și ale martorilor B.C., P.D.F.

Astfel, martorul protejat A.V., persoană care s-a aflat în cursul anului 2003 în Anglia, declară că i-a cunoscut pe C.V. și fratele său: „în zona Eastham acționa gruparea formată din: B., M., S. și V., D. și D. Despre această grupare cunosc că a lucrat înainte de sosirea mea în Anglia pentru C.V. și C.M., împreună cu M. Știu că C.V. și C.M. au obținut din săvârșirea infracțiunilor menționate mai sus (nn. fraude la bancomate) în trei luni, aproximativ suma de un milion de lire sterline, bani pe care i-a adus în România. De asemenea, știu în mod sigur că dispozitivele electronice utilizate pentru copiere și clonare de această grupare, aparțineau lui C.V. și C.M., fiind achiziționate de ei (...).”

Numitul A.C. arată că în anul 2004, a avut certitudinea că membrii familiei inculpatului C.V. aflați la acea dată pe teritoriul Marii Britanii, comiteau infracțiuni în domeniul contrafacerii cardurilor bancare: „(...) am observat că dispuneau de sume mari de bani pe care le-au investit în mașini, terenuri și imobile (...) am participat la o petrecere în 2002 unde se afla C.V., soția acestuia, frații săi. E. și V., cumnatul său, sora acestuia C., ocazie cu care aceștia se lăudau că în Marea Britanie se ocupă cu falsificarea cardurilor bancare și au obținut în acest fel sume foarte mari de bani (...). În gruparea ce era formată din membrii familiei C. știu că liderul grupării era C.V., iar restul membrilor aveau sarcini bine stabilite, respectiv unii se aprovizionau cu echipamente din banii dați de C.V. (așa-zisele „mâțe”), iar restul echipamentelor (calculator, cameră în miniatură de luat vederi) erau cumpărate din magazin, tot pe cheltuiala lui C.V. Știu că toți membrii grupării ascultau necondiționat de C.V., montau gurile și lucrau în locul și în perioada de timp stabilită de acesta și știu că C.V. încasa toți banii proveniți din derularea acestei activități infracționale, însă presupun că le dădea și celorlalți membri o parte din bani.”

Aceleași aspecte rezultă și din declarația martorului B.C. care declară că: „(...) în cursul anului 2005, l-am cunoscut pe fratele lui C.M. Despre C.V. am auzit de la mai multe persoane că a fost în Anglia de unde s-a întors cu sume mari de bani pe care le-a investit în țară în bunuri imobiliare. Totodată, am auzit că în Anglia C.V. se ocupa cu fraudarea bancomatelor împreună cu fratele lui pe nume E. (...)”.

Faptul că și inculpatul C.E. s-a aflat pe teritoriul Marii Britanii unde a săvârșit fraude la bancomat rezultă și din documentele transmise de autoritățile din Marea Britanie, care au procedat la verificarea în baza de date a amprentelor digitale ale inculpatului rezultând că este căutat, fiind acuzat de infracțiuni legate de bancomate.

De altfel, frații C. erau cunoscuți în lumea interlopă din care făceau parte, ca fiind specializați în fraudarea bancomatelor în străinătate, activitate ilegală din care au obținut importante sume de bani, membrii grupării obișnuind să se laude cunoscuților cu „rezultatele” obținute în acest mod.

Declarațiile martorilor sus-menționați sunt credibile și în perfectă concordanță cu cele reținute în rechizitoriu, demonstrând că inculpații au obținut banii supuși procesului de spălare în România, din comiterea de infracțiuni prin folosire de carduri bancare, deoarece, și după ce s-a reîntors din Marea Britanie, dispunând de importante venituri materiale, inculpatul C.V., împreună cu fratele său C.M., în cursul anului 2005, au pus bazele unei asocieri infracționale având drept scop achiziționarea de aparatură electronică utilizată la fraudarea de bancomate, ce urma a fi transferate în străinătate, amplasate la bancomate în scopul copierii de date bancare și efectuării de retrageri neautorizate de numerar (rechizitoriul nr. 15D/P/2004 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău).

Astfel, a rezultat că în cursul anului 2005, în lunile iunie și noiembrie, după ce s-a reîntors în țară, inculpatul C.V. a organizat împreună cu alte persoane, printre care și inculpații C.E. și C.M. alte două plecări în străinătate, prima la Hong Kong și cealaltă în Italia, scopul acestor deplasări fiind de a obține venituri, prin fraudarea bancomatelor în țările de destinație.

A apreciat instanța că declarațiile martorilor A.C. și P.D.F., audiați în cauza nr. 15D/P/2004 al Biroului Teritorial Bacău al D.I.I.C.O.T., demonstrează încă o dată în plus care era natura preocupărilor inculpatului C.V. și ale membrilor familiei sale, sursa veniturilor acestora, precum și faptul că această activitate ilicită avea un caracter de continuitate și reprezenta principala sursă a veniturilor.

Aceste aspecte nu pot fi contestate de inculpați, întrucât reies în mod evident și din procesele-verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate atât de inculpatul C.V., cât și de inculpatul C.M.

În ceea ce privește motivarea primei instanțe că în cauza pendinte nu s-a făcut dovada faptului că banii supuși procesului de spălare de către persoanele trimise în judecată prin rechizitoriul cu nr. 454D/P/2006 al D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală București, provin din săvârșirea unei infracțiuni, precum și faptul că în cauză nu ar exista o hotărâre definitivă de condamnare față de inculpați în Marea Britanie, pentru săvârșirea infracțiunilor cu carduri bancare, nu a fost primită de instanța de apel care apreciat-o ca fiind în contradicție cu ansamblul probator administrat, care a fost expus în mod detaliat anterior.

Referitor la faptul că nu există o hotărâre de condamnare anterioară ori concomitentă, pentru infracțiunea predicat, a arătat că această condiție nu este prevăzută în mod expres în Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, iar instanța, din oficiu, nu putea să impună o asemenea condiție, câtă vreme legiuitorul nu a considerat-o necesară pentru existența infracțiunii de spălare a banilor.

Pornind de la textul art. 23 alin. (1) lit. b) din legea specială și prevederile Convenției Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii, adoptată la Varșovia la data de 16 mai 2005, semnată de România la aceeași dată și ratificată prin Legea nr. 420/2006, instanța de apel a reținut, în esență, că la pct. 5 din Convenție, în scopul punerii în practică sau aplicării parag. 1, se prevede că: „fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană, pentru o infracțiune predicat nu este o condiție pentru o condamnare pentru spălare de bani”.

De asemenea, la pct. 6 al Convenției se prevede că „fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălare de bani acolo unde se dovedește faptul că bunurile ce fac obiectul parag. 1 pct. a) și b) provin dintr-o infracțiune predicat, fără a fi necesar să se stabilească exact care infracțiune.”

Aceste prevederi se regăsesc și la pct. 5 și 6 ale art. 9 din Legea nr. 420/2006 pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005. De asemenea, și doctrina penală în materia spălării banilor apreciază că infracțiunea de spălare a banilor poate subzista, chiar dacă autorul infracțiunii primare nu este sancționat penal, dacă se poate constata că fapta premisă realizează elementele unei infracțiuni.

De altfel, a considerat că instanța a motivat în mod lapidar hotărârea de achitare a inculpaților, ignorând probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală, ce nu a fost înlăturat în cursul cercetării judecătorești, rezumându-se la simpla „constatare” a inexistenței unei hotărâri definitive de condamnare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii predicat în Marea Britanie.

Deși existența unei hotărâri de condamnare pentru infracțiunea predicat nu este o condiție necesară pentru existența infracțiunii de spălare a banilor, instanța putea să își exercite rolul activ și să verifice stadiul procesului privind pe inculpatul C.V. și celelalte persoane implicate în săvârșirea de infracțiuni la bancomate pe teritoriul Marii Britanii.

De asemenea, a apreciat că, în mod eronat, instanța fondului a considerat că în condițiile în care de la inculpați a fost ridicată de către autoritățile din Marea Britanie, în vederea confiscării, suma de 1.900 lire sterline obținută din retragerile neautorizate de la bancomat, această sumă nu mai putea fi supusă reciclării în cadrul procesului de spălare a banilor, deoarece obiectul dosarului nu îl constituie spălarea acestei sume de bani, ci a sumelor exorbitante expediate de aceștia prin T.T. LTD și W.U., cu privire la care s-a dovedit în mod neechivoc că provin din comiterea de infracțiuni la Legea comerțului electronic.

Pentru toate aceste argumente a apreciat că prezumția privind proveniența licită a acestor sume de bani, așa cum au susținut inculpații în apărare, a fost înlăturată în baza probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești. De altfel, inculpații nu au putut proba, nici în cursul urmăririi penale și nici în cursul cercetării judecătorești, proveniența licită a niciunei sume de bani din cele ce fac obiectul spălării banilor, din prezenta cauză.

Conform literaturii juridice de specialitate spălarea banilor „negri” - obținuți în mod ilegal - este o barieră puternică în calea identificării provenienței sau originii ilicite a acestora și tocmai acesta a fost scopul legiuitorului atunci când a încriminat această faptă. Condamnările pentru această infracțiune presupun, în cadrul unei activități foarte complexe și dificile din partea organelor judiciare, dovedirea modalităților de disimulare a sursei primare a fondurilor obținute prin săvârșirea infracțiunii premisă, ceea ce în cauza pendinte a fost pe deplin dovedit.

A admite contrariul ar însemna să acceptăm că, în mod obișnuit se transferă fonduri în țară cu acte false, ori pe numele altor persoane, se achiziționează și se dispune de proprietăți prin interpuși, când în realitate toate aceste fragmentări ale fondurilor și mutări ale acestora dintr-un cont într-altul sunt modalități clasice de spălare a banilor.

În cauza dedusă judecății, în baza probatoriului administrat, expus în mod detaliat în rechizitoriu și sintetizat în hărțile relaționale aflate la dosarul cauzei, operațiunile de spălare a banilor rezultați din comiterea fraudelor la bancomat pe teritoriul Marii Britanii, utilizate de inculpați au respectat cu fidelitate cele trei etape ale spălării banilor, așa cum sunt descrise în manualele de specialitate, respectiv: plasarea, stratificarea și integrarea fondurilor.

În cazul de față, prima etapă utilizată de infractori a fost cea de depunere a banilor murdari în firma T.T. LTD Londra, utilizând în mod frecvent acte de identitate false, în cea de-a doua etapă inculpații au procedat la fragmentarea sumelor, deschiderea de noi conturi, creditarea conturilor altor membri ai grupării cu diferite sume, depuneri și retrageri repetate de numerar, iar în final, au achiziționat un număr impresionant de imobile și autoturisme de lux, bunuri pe care le-au vândut în mare parte, după ce au fost demarate cercetările în cauza penală nr. 15D/P/2004 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bacău.

Strategiile multiple de disimulare utilizate de inculpați (expedierea unor sume de bani cu acte false, fragmentarea și rularea sumelor de bani prin mai multe conturi, deschise pe numele mai multor persoane la diferite unități bancare, fără nicio justificare și lipsită de orice logică, achiziționarea unui număr impresionant de imobile - 69 apartamente, pe numele unor rude sau apropiați, urmată de revânzarea acestora, uneori la prețuri inferioare celor de achiziție și a celor de piață, lipsită de orice rațiune economică) demonstrează, în mod neechivoc, preocuparea acestora de a ascunde sursa fondurilor, tocmai datorită provenienței ilicite a sumelor de bani obținute din comiterea de infracțiuni la Legea comerțului electronic.

În baza probatoriului administrat a reținut că rezultă cu certitudine săvârșirea de către inculpatul C.M., a infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv că în perioada anilor 2002-2005, făcând parte dintr-un grup infracțional organizat, la care a aderat și pe care l-a sprijinit încă de la înființare, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a procedat la ascunderea adevăratei naturi a provenienței banilor obținuți din fraudarea bancomatelor, pe care i-a primit de la membrii grupării (103.478 dolari S.U.A. și 11.408 euro).

Inculpatul a investit banii astfel dobândiți (despre care avea cunoștință că provin din săvârșirea de infracțiuni la Legea comerțului electronic), dar și pe cei care au fost retrași din conturile inculpaților C.L. și C.S., în achiziționarea unui număr de 44 de imobile, pe raza municipiului Bacău, totalul sumelor astfel rulate fiind de 8.895.000.000 ROL, 57.100 euro și 403.500 RON.

Tot în realizarea activității infracționale a achiziționat și construit imobile pe numele său, cât și pe numele altor persoane, în care a investit importante sume de bani, despre care avea cunoștință că au o proveniență ilegală.

Nu au fost reținute apărările inculpatului cum că nu a cunoscut originea ilicită a acestor sume atâta vreme cât însuși a participat la activități de fraudare a bancomatelor.

Pentru săvârșirea infracțiunii inculpatul C.M. va fi condamnat în prezentul apel.

De asemenea, având în vedere perioada mare de timp în care au acționat inculpații în scopul realizării procesului de spălare a banilor, a faptului că erau organizați ierarhic, fiecare membru având un rol bine definit și un lider de necontestat în persoana inculpatului C.V., urmărind prin aceasta obținerea unor importante venituri materiale, a apreciat că inculpații s-au constituit și au acționat ca o grupare infracțională așa cum este ea definită și încrirninată de Legea nr. 39/2003, la care inculpatul C.M. a aderat și pe care a sprijinit-o prin activitățile ilicite desfășurate.

Chiar dacă o parte din membrii grupării sunt diferiți (racolați în funcție de genul de infracțiuni comise, fraudarea bancomatelor necesitând o anumită specializare), aceasta nu dovedește decât faptul că gruparea infracțională era mobilă prin modul de organizare și structurare a grupului infracțional, pe celule distincte, conform scopului infracțional urmărit.

Reținând vinovăția inculpatului și sub acest aspect, instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului C.M. pentru cele două infracțiuni, aplicând o sancțiune pe care urmează să o execute în regim privativ de libertate.

La individualizarea judiciară a pedepsei a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. - gravitatea ridicată a ambelor infracțiuni, cuantumul mare al sumelor de bani spălate, întinderea în timp a activității infracționale și numărul persoanelor implicate în activitatea infracțională, apreciind că aplicarea unei pedepse rezultante de 4 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, este îndestulătoare pentru realizarea scopului prevenției generale și speciale.

Întrucât faptele din prezenta cauză au fost comise în perioada 2002-2005, înainte de pronunțarea sentinței penale nr. 24/D/2010 de către Tribunalul Bacău (din 28 ianuarie 2010) prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, a dispus anularea beneficiului suspendării condiționate, contopirea pedepselor potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni și a dispus ca inculpatul C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie și complementară având în vedere decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, jurisprudența Curții Europene și criteriile prev. de art. 71 alin. (3) C. pen., a apreciat că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat - activități ce presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică sau exercițiul autorității -, motiv pentru care a interzis inculpatului exercițiul acestor drepturi.

Cu privire la sumele de bani care au făcut obiect al infracțiunii de spălare de bani, instanța, în acord cu dispozițiile art. 33 din Legea nr. 656/2002, prin raportare la dispozițiile art. 118 C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.293.000 RON și a sumei de 57.100 euro.

În baza art. 165 C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător cu privire la imobilul situat în municipiul Bacău, locuință în suprafață construită de 406,05 m.p. și teren în suprafață de 586 m.p., imobile asupra cărora s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător prin ordonanța nr. 15D/P/2004 și care a fost menținută prin ordonanța nr. 12D/P/2006 din data de 02 mai 2006.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.M. care a criticat decizia atacată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând în drept dispozițiile art. 3859 pct. 3, 5 și 172 C. proc. pen.

În susținerea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. inculpatul a arătat că unul dintre judecătorii care a pronunțat decizia în calea de atac a apelului, prin care s-a dispus condamnarea sa pentru infracțiunile de spălare de bani și grup infracțional organizat, se afla în stare de incompatibilitate, întrucât, anterior, a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru infracțiunile de asociere în vederea comiterii de infracțiuni și deținere de echipamente în vederea falsificării de instrumente de plată electronică, această din urmă faptă reprezentând situația premisă a infracțiunii de spălare de bani din prezenta cauză.

În cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen., a susținut că instanța de prim control judiciar a administrat probatoriul care a fundamentat soluția de condamnare a inculpatului C.M., fără participarea acestuia, deși prezența sa era obligatorie, fiind arestat și predat autorităților judiciare germane.

Întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii când a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat și spălare de bani, în condițiile în care anterior prin alte două hotărâri acesta a fost condamnat pentru infracțiunile de asociere în vederea comiterii de infracțiuni și deținere de echipamente în vederea falsificării de instrumente de plată electronică, fapte concurente cu cele din prezenta cauză și între care există o legătură de conexitate, iar infracțiunea de spălare de bani a fost comisă în opinia instanței tocmai pentru legalizarea veniturilor obținute din surse ilicite, respectiv cele obținute din comiterea infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002. Totodată, a mai susținut că din probele administrate nu rezultă că inculpatul a ascuns proveniența sursei banilor prin operațiunile de vânzare-cumpărare efectuate în condițiile încheierii unor acte la notarul public sau că ar fi cunoscut că banii primiți din străinătate provin din comiterea de infracțiuni.

Examinând recursul declarat de inculpatul C.M. prin prisma dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și a incidenței dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpat, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursului. Astfel, în raport de modificările legislative aduse prin Legea nr. 2/2013 cazurilor de casare și Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, se constată că pentru situațiile tranzitorii, în art. 12 este menționat expres că recursurile aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a legii noi (C. proc. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit vechilor dispoziții procedurale, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Ca atare, conform dispozițiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 38510 alin. (2) și (21) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din același cod, astfel că verificarea instanței de control judiciar se limitează numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege și care au fost invocate în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepție a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.).

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., scopul urmărit prin amendarea cazurilor de casare fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac doar la chestiuni de drept.

După cum se poate observa, în cauză s-a pronunțat o hotărâre ce a fost supusă căii de atac a apelului potrivit normelor procedurale anterioare iar decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și de familie, la data de 21 iunie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză.

Raportat la aceste considerente și stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile inculpatului C.M., Înalta Curte constată că inculpatul a depus motivele de recurs la data de 03 februarie 2014, cu depășirea termenului de 5 zile stabilit de dispozițiile art. 38510 alin. (1) C. proc. pen., astfel că va analiza doar cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, respectiv cele circumscrise art. 3859 pct. 3 și 5 C. proc. pen. și aplicarea legii penale mai favorabile, din perspectiva art. 1 C. pen.

Înalta Curte apreciază critica recurentului inculpat referitoare la incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat decizia penală de condamnare, circumscrisă cazului de casare prev. art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., ca fiind neîntemeiată.

Potrivit definiției date în doctrina națională, incompatibilitatea reprezintă o situație de inadecvare în care se află unul dintre subiecții procesuali oficiali față de o cauză penală concretă și care constituie un impediment în ceea ce privește participarea acestuia la rezolvarea acelei cauze, fiind menită să asigure încrederea în buna administrare a justiției. în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, imparțialitatea este definită ca fiind absența oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces, în scopul asigurării dreptului la un proces echitabil și respectării garanțiilor prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenție - accesul la o instanță independentă și imparțială.

În realizarea acestor garanții procesuale, printre cazurile de incompatibilitate se regăsește, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (2) C. proc. pen. și ipoteza judecătorului care s-a pronunțat anterior cu privire la soluția care ar putea fi dată în acea cauză.

Or, pornind de la definiția incompatibilității astfel cum este reglementată în art. 47 alin. (2) C. proc. pen., ea reprezintă exprimarea, anterior judecării cauzei, a soluției ce ar putea fi dată acesteia, prin soluție înțelegându-se, în temeiul art. 345 și 346 din același cod, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal (ce vizează acțiunea penală), respectiv admiterea totală sau parțială a pretențiilor civile, respingerea lor ori lăsarea nesoluționată a acestora (ce vizează acțiunea civilă).

A soluționa acțiunea penală în sensul legii presupune o judecată, o operațiune finală de verificare și evaluare a materialului probator al cauzei, o pronunțare asupra temeiului și obiectului acesteia (faptă, făptuitor, răspundere penală).

Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului constată că, în cauză, prima instanță a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 454/D/P/2006 întocmit la data de 07 februarie 2007 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. (dosar format în urma disjungeri din Dosarul nr. 15/D/P/2004 al aceluiași Parchet), prin care inculpatul C.M. a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani și aderare la grup infracțional organizat, constând în aceea că în perioada 2000-2004 a săvârșit infracțiuni la Legea comerțului electronic pe teritoriul Marii Britanii. Faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele din Dosarul nr. 15/D/P/2004 și pentru care a fost condamnat de către judecătorul A.B., prin sentința penală nr. 274/D/P/2007 din 21 mai 2006, la o pedeapsă privativă de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002 și art. 323 C. pen., săvârșite în vara anului 2005.

Prin urmare, inculpatul C.M. a fost trimis în judecată în cele două dosare pentru fapte diferite, săvârșite în perioade de timp diferite, împrejurare ce nu atrage incompatibilitatea judecătorului chiar dacă acestea sunt concurente, întrucât nu se poate aprecia că și-a exprimat anterior opinia cu privire la vinovăția sa, în raport de faptele din prezenta cauză, hotărârea pronunțată în această cauză nu se bazează pe hotărârea dispusă anterior de același judecător pentru a stabili vinovăția sau nevinovăția inculpatului.

Înalta Curte constată că în cauză nu este incident nici cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se reține că prin încheierea din data de 07 decembrie 2010 s-a dispus disjungerea cauzei față de C.M. tocmai motivat de faptul că acesta se afla arestat într-un penitenciar din Germania, în baza unui mandat european de arestare emis de către autoritățile judiciare germane, iar prezența sa la judecarea apelului era obligatorie.

S-a fixat termen de judecată la data de 18 ianuarie 2011 și, cu ocazia judecării apelului, s-a dispus reaudierea unor martori, respectiv a numiților M.C., N.M., P.D.F., A.S.S., M.F. și a martorului cu identitate protejată P.C., însă, deși au fost depuse diligente pentru audierea lor de către instanța de judecată, dată fiind imposibilitatea prezentării și audierii lor, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

Totodată, după prezentarea inculpatului în fața instanței de control judiciar, i s-a adus la cunoștință dreptul de a face declarație în raport de acuzațiile aduse însă acesta s-a prevalat de dreptul la tăcere, prev. de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. (încheierea din 15 mai 2013), fapt ce denotă atitudinea procesuală pasivă a acestuia în raport de acuzațiile aduse.

Susținerile inculpatului că audierea unor martori s-a făcut fără ca acesta să fie prezent, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, nu pot fi primite de către Înalta Curte având în vedere că, în cauza disjunsă, la termenul de judecată din data de 15 mai 2013, la care inculpatul a fost prezent, s-a încuviințat, în parte, cererea de probatorii formulată de acesta și s-a dispus audierea martorilor sus-menționați, față de care s-a făcut, în final, aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. motivat de faptul că, deși s-au depus diligențe de către instanță pentru a fi ascultați s-a constatat imposibilitatea obiectivă a prezenței lor. Faptul că acești martori au fost audiați în dosarul inițial și doar în faza de urmărire penală nu are relevanță sub aspectul valorii probatorii a acestor depoziții, în condițiile în care probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea declarațiilor acestor martori s-a făcut de către instanță prin coroborarea lor cu ansamblul probator administrat în cauză.

Totodată, audierea unor martori în dosarul inițial (la termenul din 07 octombrie 2010) de către instanța de prim control judiciar, din care s-a dispus disjungerea prezentei cauze, s-a realizat în prezența apărătorului ales al inculpatului C.M., avocat C.B., care a avut posibilitatea adresării de întrebări în mod direct și realizării unei apărări eficiente pentru inculpat.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că din expunerea motivelor care susțin această critică, în esență, rezultă că sunt critici ce vizează situația de fapt reținută în privința sa de instanțele inferioare, în sensul că nu sunt probe care să dovedească că acesta a ascuns proveniența sumelor de bani investite în achiziționarea unor imobile sau că banii primiți din străinătate provin din comiterea de infracțiuni, prin urmare, criticile sale se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Or, așa cum s-a menționat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că, o analiză a cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt invocată de inculpat, nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reține că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 04 decembrie 2013, iar de la data pronunțării deciziei în apel, 21 iunie 2013, și până la soluționarea recursului, 19 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care impune o analiză a incidenței dispozițiilor privind aplicare legii penale mai favorabile.

Potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este încriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu încriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei dezîncriminări, urmare abrogării unor texte de lege, cât și sub aspectul situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul sancționator.

Astfel, în ceea ce privește modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la acuzațiile aduse inculpatului C.M., se constată următoarele:

Conform art. 126 pct. 1 și 2 și art. 247 din Legea nr. 187/2012, Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, art. 2 din legea specială a fost modificat în sensul că noțiunea de grup infracțional organizat este definită de art. 367 alin. (6) din noul C. pen., iar infracțiunea gravă este infracțiunea pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puțin 4 ani, precum și următoarele infracțiuni: supunerea la muncă forțată sau obligatorie, prevăzută la art. 212 C. pen.; divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută la art. 304 C. pen.; ștergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale, prevăzută la art. 344 C. pen.; infracțiuni privind concurența neloială; infracțiuni de corupție, infracțiunile asimilate acestora, precum și infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene; infracțiuni privind traficul de droguri; infracțiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri; infracțiuni privind nerespectarea dispozițiilor privind introducerea în țară de deșeuri și reziduuri și infracțiuni privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Art. 7 a fost abrogat.

Abrogarea art. 7 din lege nu echivalează însă cu o dezîncriminare a faptei, operând de fapt o preluare a normei de încriminare în dispozițiile art. 367 alin. (1) din noul C. pen., text care a intrat în vigoare la 01 februarie 2014, atât sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii, cât și a formei de vinovăție cerută de lege, astfel cum a fost reglementată în legea specială veche.

În art. 7 din Legea nr. 39/2003 era încriminată inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 5 și 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

În alin. (2) se prevedea că pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat.

Alin. (3) al art. prevedea că dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni.

În art. 367 alin. (1) din noul C. pen. este încrirninată sub denumirea marginală de „Constituire a unui grup infracțional organizat” fapta de inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 și 5 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

(...) în alin. (3) al art. fiind prevăzut că în situațiile în care faptele de la alin. (1) și (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni. (...)

Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.

Din analiza comparativă a celor două texte de lege sub aspectul acuzațiilor aduse inculpatului C.M., respectiv că în perioada 2002-2005 a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, la care a aderat și pe care l-a sprijinit încă de la înființare, se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective și sub aspectul formei de vinovăție cerute de lege nu sunt diferențe între textul art. 7 din legea specială anterioară și cel al art. 367 alin. (1) C. pen. Definiția dată grupului infracțional organizat din noul C. pen. înlătură doar cerința privitoare la scopul constituirii grupului - obținerii direct sau indirect a unui beneficiu financiar sau material -, fiind suficientă constituirea unui grup organizat doar în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate aprecia că noua dispoziție legală a eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăție, dimpotrivă, a lărgit sfera noțiunii grupului infracțional organizat.

Referitor la infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (anterior art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002), Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. lll pct. 2 lit. i) și art. 247 din Legea nr. 187/2012 textul art. 29 alin. (1) lit. b) prevede că constituie infracțiunea de spălare de bani și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani fapta de ascundere ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori drepturilor asupra acestor, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni, fără a se aduce modificări privind conținutul constitutiv al infracțiunii care să atragă incidența în cauză a dispozițiilor prev. de art. 3 și 4 din Legea nr. 187/2012 (fapta comisă sub imperiul legii vechi să nu mai constituie infracțiune sub imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori a formei de vinovăție cerută de lege).

Astfel, la data de 01 februarie 2014 când au fost modificate dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. b) din legea specială, noua încriminare prevede aceleași elemente constitutive ale laturii obiective, ca modalități alternative de comitere faptei, deci și modalitatea ascunderii adevăratei proveniențe a banilor cunoscând că provin din comiterea infracțiunilor, reținută în sarcina inculpatului C.M., care, în perioada 2002-2005 a investit banii primiți de la membrii grupului infracțional, cunoscând că provin din comiterea de infracțiuni la Legea comerțului electronic, în cumpărarea și construirea unor imobile pe raza municipiului Bacău, pe numele său și altor persoane (44 de imobile, sumele rulate astfel fiind de 8.895.000.000 ROL, 57.100 euro și 403.500 RON).

În ceea ce privește regimul sancționator și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului C.M., se constată că sub aspectul pedepsei principale, dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen. stabilesc limitele de pedeapsă mai reduse, între 1 și 5 ani închisoare (respectiv 3 la 10 ani când pentru infracțiunea ce intră în scopul grupului infracțional pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 10 ani), spre deosebire de vechea reglementare (art. 7 din legea specială) unde limitele de pedeapsă erau cuprinse între 5 și 20 ani închisoare, însă pedeapsa aplicată nu putea fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului infracțional organizat.

Și în cazul infracțiunii de spălarea de bani, modificarea legislativă din 01 februarie 2014 stabilește o limită maximă mai redusă, de la 12 ani în vechea reglementare la 10 ani în noile dispoziții, păstrând aceeași limită minimă de pedeapsă de 3 ani închisoare.

În ceea ce privește individualizarea în concret a pedepselor aplicate inculpatului C.M. pentru cele două fapte, în concurs real, reținute în sarcina sa, din care una în formă continuată (fapta de spălare de bani), se constată următoarele:

Raportat la sancțiunea individualizată de către instanța de apel care a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de aderarea și sprijinire a unui grup infracțional organizat, orientată sub minimum special prevăzut de legea veche, având în vedere pedeapsa aplicată pentru infracțiunea pentru care s-a constituit grupul infracțional organizat - spălarea de bani - pentru care s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minimum special, de 4 ani și 6 luni închisoare, legea nouă, deși prevede un minim special de 1 an închisoare, nu va retroactiva, întrucât fiind o faptă concurentă cu infracțiunea de spălare de bani se impune a se aplica regulile de la concursul de infracțiunii, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, fapt ce ar duce la aplicarea unei pedepse mai mari inculpatului (în cauză operând și o anulare a beneficiului liberării sub supraveghere a unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru fapte concurente cu ele din prezenta cauză).

Totodată, având în vedere că sancțiunea a fost individualizată de către instanța de apel cu privire la infracțiunea de spălare de bani într-un cuantum orientat spre minimum special care nu s-a modificat, iar în cazul tratamentului sancționator pentru infracțiunea continuată (art. 42 C. pen. anterior și art. 36 alin. (1) din noul C. pen.) se poate aplica un spor facultativ, și nu obligatoriu, care diferă în cuantum, fiind redus la maxim trei ani pe legea nouă față de 5 ani în reglementarea anterioară (art. 34 alin. (1) lit. a) C. pen.), dar care nu a fost aplicat, legea nouă nu va retroactiva, iar o proporționalizare a pedepsei nu se justifică.

Nici sub aspectul pedepselor complementare aplicate inculpatului legea penală nouă nu va retroactiva, având în vedere că aplicarea acestei pedepse a fost determinată de condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de aderarea și sprijinire a unui grup infracțional organizat care prevede această sancțiune corelativ pedepsei principale atât în vechea reglementare, cât și în noua normă de încriminare, iar cuantumul în care a fost aplicată (de 2 ani) se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziții ale art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Din perspectiva instituțiilor incidente în raport cu încriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă), cu referire la efectele anulării suspendării sub supraveghere, se constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2002 regimul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pentru faptele concurente cu cele din prezenta cauză, este cel prevăzut de C. pen. anterior. Sub aspectul revocării sau anulării beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului C.M. prin sentința penală nr. 24/D/2010 din 28 ianuarie 2010, fapte concurente cu cele din prezenta cauză, din examinarea comparativă a conținutului art. 97 C. pen. cu dispozițiile art. 865 C. pen. anterior, se reține că nu sunt modificări privind condițiile anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Însă, sub aspectul consecințelor anulării acestui beneficiu, în cazul aplicării dispozițiilor concursului de infracțiunii cum este și în cauza de față, legea penală mai favorabilă este legea veche, care nu impune în cazul contopirii pedepselor cu închisoarea aplicate inculpatului, obligativitatea aplicării unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Prin urmare, legea penală nouă nu va retroactiva nici sub acest aspect.

Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.

În temeiul art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 107 din 21 iunie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 februarie 2014.