Validity of antecedent contracts and premeditation in premeditated homicide attempts staged as real estate transactions

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 955/F din 15 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 21293/3/2010 s-a dispus, în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului R.N. la pedeapsa principală de 18 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În temeiul art. 20 rap. la art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute, ca urmare a contopirii pedepselor principale, pedeapsa cea mai grea dintre acestea, de 18 ani închisoare și, conform art. 35 alin. (3) C. pen., pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

A constatat că inculpatul a fost judecat în stare de libertate.

În temeiul art. 350 alin. (1) rap. la art. 1451 C. proc. pen., a dispus luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara.

În temeiul art. 1451 rap. la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., a impus inculpatului ca, pe durata acestei măsuri, să respecte următoarele obligații:

să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

să se prezinte la organul de poliție, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;

să nu își schimbe locuința, fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În temeiul art. 1451 rap. la art. 145 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

În temeiul art. 350 alin. (4) C. proc. pen., a stabilit că măsura obligării de a nu părăsi țara este executorie.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore din data de 25 octombrie 2006.

A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă A.F. și a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 40.000 EURO, în echivalent în RON la data plății efective, cu titlu de daune morale.

A respins, ca neîntemeiată, cererea aceleiași părți civile de acordare a daunelor materiale.

În temeiul art. 163 C. proc. pen., a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea inculpatului, respectiv imobilul situat în municipiul Tecuci, Strada C.R., județul Galați și terenul situat în același municipiu, Strada D., în suprafață de 1.182 mp, împreună cu construcția edificată pe acesta, în suprafață de 306,30 mp și construcția anexă, în suprafață de 66,46 mp, până la concurența sumei de 40.000 euro.

În temeiul art. 166 alin. (2) C. proc. pen., a dispus organului competent luarea inscripției ipotecare asupra bunurilor sechestrate.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 RON, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

I. Cu privire la infracțiunea de tentativă Ia omor calificat, săvârșită asupra părții vătămate A.F.

La data de 08 iulie 2000, în jurul orei 12:00, într-un garaj situat în spatele blocului din București, Strada S.V., inculpatul, acționând cu premeditare și din interes material, a încercat să o ucidă pe partea vătămată. Astfel, mai întâi, a lovit-o, în cap, cu un corp contondent dinainte pregătit (două bucăți de platbandă metalică, așezate una deasupra celeilalte, învelite într-o bucată de material textil și legate cu un șnur), după care a încercat să o stranguleze, strângând-o de gât cu un șnur din material plastic, de asemenea, dinainte pregătit.

În concret, la începutul verii anului 2000, partea vătămată a hotărât să vândă locuința în care stătea împreună cu martora I.R.G., logodnica sa (devenită ulterior, prin căsătorie, A.R.G.), deoarece intenționa să părăsească municipiul București și să se stabilească în județul Vâlcea.

În acest sens, partea vătămată a publicat, în mai multe ziare, un anunț de vânzare a locuinței, menționând atât prețul solicitat, 41.000 dolari SUA, cât și faptul că este un „occidental".

Anunțul respectiv a fost publicat și în ziarul „A.", publicație cu difuzare națională. Luând cunoștință de existența acestui anunț, inculpatul a contactat-o telefonic pe martora A.R.G. (fostă I.), al cărei număr de telefon era menționat în anunț, pretinzând că este interesat de achiziționarea acelei locuințe, Cei doi au stabilit o primă întâlnire, pentru ca inculpatul să vadă apartamentul, după ce martora i-a comunicat telefonic adresa exactă a acestuia.

Prima întâlnire a avut loc, chiar în locuința respectivă, la data de 05 iunie 2000, după alegerile locale din ziua precedentă, inculpatul motivând telefonic că ar fi implicat în viața politică și că ar fi ocupat cu acele alegeri, motiv pentru care nu putea veni mai repede în București. La acea dată, inculpatul s-a întâlnit doar cu martora A.R.G. (fostă I.), partea vătămată neparticipând la întâlnire. Inculpatul (persoană cu studii superioare și cu o inteligență superioară, conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică) s-a prezentat martorei ca fiind un politician din județul Galați, pentru a obține astfel deplina ei încredere. Cu prilejul acelei întâlniri, inculpatul i-a adresat martorei numeroase întrebări, atât cu privire la persoana sa, cât și cu privire la persoana părții vătămate, împrejurări în care a aflat care sunt rudele acestora, faptul că nu erau căsătoriți, că partea vătămată nu are copii, iar părinții săi sunt decedați, precum și faptul că nu are vreo rudă în România. La finalul întâlnirii, cei doi au stabilit să se întâlnească din nou ulterior, inclusiv cu partea vătămată, proprietarul apartamentului.

Existența acestei prime întâlniri a fost recunoscută și de inculpat, nu însă și toate discuțiile purtate cu acest prilej.

Cu prilejul audierii de către instanță, referitor la această primă întâlnire, inculpatul a precizat elemente noi față de declarațiile anterioare, pe baza cărora a încercat să creioneze o apărare care, aparent, nu are nimic în comun cu situația de fapt reținută. Astfel, a negat existența unor discuții legate de moștenitori și rude apropiate, încercând însă să acrediteze ideea că apartamentul nu era mobilat, cu excepția bucătăriei, existând o serie de bunuri strânse și legate cu sfoară rigidă, întrucât capetele nodurilor rămăseseră în sus ridicate. Totodată, a arătat că, în apartament, a văzut o ușă metalică nemontată, care, în partea superioară și inferioară, prezenta niște orificii, pe care inculpatul susține că, văzându-le și coroborându-le cu fotografiile judiciare ale platbandelor găsite în garaj, a realizat că, de fapt, acele platbande erau balamalele de la ușa metalică, nefuncțională încă la acel moment. în esență, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că nu s-a interesat de eventualele rude și moștenitori ale părții vătămate și că, astfel, nu dovedea un interes, un mobil al faptei pe care ulterior a comis-o, iar explicațiile prin care a încercat să ateste prezența obiectelor, cu care s-a demonstrat că partea vătămată a fost agresată ulterior, le-a plasat la acel moment, pentru ca, plecând de la ele, să creeze scenariul potrivit căruia partea vătămată l-ar fi agresat, în scopul de a-l tâlhări, folosind tocmai obiectele la care inculpatul a făcut referire.

Au urmat apoi mai multe discuții telefonice între inculpat și partea vătămată, în care a insistat ca aceasta să nu vândă apartamentul altcuiva, oferindu-i chiar un preț mai mare decât cel solicitat (46.000 dolari SUA) și stabilind o nouă întâlnire, care a avut loc la data de 03 iulie 2000, într-o zi de luni. La această întâlnire, au participat partea vătămată, martora A.R.G. (fostă I.) și inculpatul. Cu prilejul acelei întâlniri, inculpatul i-a adus la cunoștință părții vătămate că îi va plăti în întregime suma de 46.000 dolari SUA, chiar în momentul în care vor semna contractul de vânzare-cumpărare.

Totodată, inculpatul a cerut să vadă actul de proprietate al părții vătămate, ocazie cu care și-a notat anumite date de pe acel act și i-a solicitat acesteia să procure, în vederea încheierii contractului, extrasul de CF și certificatul fiscal. De asemenea, inculpatul, pregătindu-și terenul pentru punerea în aplicare a planului infracțional, a pretins față de partea vătămată și martoră că banii necesari pentru achiziționarea apartamentului urmau să-i fie puși la dispoziție de către o rudă a sa, o persoană în vârstă și netransportabilă, care avea o fundație în străinătate.

Astfel, pretinzând că i-ar fi necesară la „fundația care îl sponsorizează", pentru obținerea sumei de bani, inculpatul i-a cerut părții vătămate să scrie o „invitație" adresată lui, prin care aceasta să solicite urgentarea cumpărării apartamentului, motivat de faptul că ar urma să plece în Italia. La solicitarea inculpatului, în această „invitație", s-a menționat că prețul vânzării ar fi de 60.000 dolari SUA, el spunându-i părții vătămate că această mențiune este necesară pentru că ar intenționa ca diferența de bani obținută astfel de la unchiul său sau de la fundația acestuia să o păstreze pentru sine.

întrucât partea vătămată nu putea scrie în limba română, această „invitație" a fost scrisă de mână de către martora A.R.G. (fostă I.), fiind semnată de partea vătămată. „Invitația" (care cuprindea, între altele, exprimarea „intenției" părții vătămate de a pleca în curând în Italia, pe un termen nedeterminat) a fost luată de inculpat, pentru a fi arătată „unchiului" său. Tot cu prilejul acelei întâlniri, inculpatul i-a solicitat părții vătămate ca, în momentul în care vor încheia contractul de vânzare-cumpărare, apartamentul să fie deja liber (mobilierul să fie luat în prealabil), pentru a se putea muta imediat și să nu divulge altor persoane aspectele pe care ei le-au discutat, motivând că acest fapt i-ar putea afecta „cariera politică".

Inculpatul și partea vătămată au stabilit să se întâlnească din nou, în momentul în care cel dintâi va avea întreaga sumă de bani (46.000 dolari SUA), adică după ce o va fi obținut de la „unchiul său", iar partea vătămată s-a angajat ca, în acest timp, să procure certificatul fiscal și extrasul de CF, fapt care s-a realizat în data de 03 iulie 2000, când a obținut certificatul respectiv de la Administrația Financiară a Sectorului 3 București și a demarat demersurile necesare obținerii extrasului anterior menționat.

În cadrul aceleiași întâlniri, inculpatul și-a manifestat intenția de a achiziționa de la partea vătămată și garajul situat în spatele blocului, precum și autoturismul acesteia, marca M., având numărul de înmatriculare Q1., ocazie cu care, fiind însoțit de cetățeanul italian, a vizionat atât autoturismul, cât și garajul respectiv.

În declarația dată în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată a susținut, referitor la acest moment, aceleași elemente esențiale, existând o neconcordanță numai în ceea ce privește numărul întâlnirilor cu inculpatul, aceasta afirmând că au fost patru asemenea întâlniri, primele două având loc numai între inculpat și concubina sa. în legătură cu această afirmație, Tribunalul a apreciat că partea vătămată s-a aflat într-o confuzie, în condițiile în care celelalte probe ale cauzei nu confirmă susținerea sa și a constatat că, și în situația în care s-ar admite această ipoteză, ea nu schimbă cu nimic situația de fapt. în aceeași declarație, partea vătămată a confirmat discuția privitoare la existența unui unchi al inculpatului, cu handicap și netransportabil, care avea mulți bani și faptul că a fost de acord să treacă în acte, drept preț al vânzării, suma de 60.000 dolari SUA, arătând că, în aceste condiții, a semnat contractul, negând însă că ar fi scris vreo invitație destinată acelui unchi. Referitor la aceste ultime aspecte, Tribunalul a constatat că elementele esențiale legate de preț au fost confirmate, iar referirea părții vătămate la faptul că nu a scris o invitație (lucru, de altfel, real, întrucât invitația a fost scrisă de către concubina sa) a fost cauzată, probabil, de împrejurarea că memoria sa a fost afectată de accidentele vasculare pe care le-a suferit în perioada 2000-2009, întrucât, în momentele apropiate datei săvârșirii faptei, declarațiile sale, inclusiv sub acest aspect, sunt constante.

Existența acestei a doua întâlniri a fost recunoscută de inculpat doar cu prilejul primei declarații, dată în fața organelor de poliție la data de 08 iulie 2000.

În declarațiile ulterioare, inculpatul nu a mai recunoscut existența acestei întâlniri, susținând că au existat doar două întâlniri, prima la care a participat doar el și martora A.R.G. (fostă I.) și cea din 08 iulie 2000 (data comiterii infracțiunii de tentativă de omor calificat). În acest sens, în declarația din data de 26 octombrie 2006, inculpatul a precizat: „Arăt că în ziua în care s-a întămplat incidentul cu A., a fost pentru prima dată când l-am văzut pe A.". Și cu ocazia audierii de către instanță, inculpatul și-a menținut această poziție, declarând că nu au existat decât două întâlniri, prima cu martora și cea de-a doua, când s-au întâlnit toți trei, în data de 08 iulie 2000. Această schimbare în poziția inculpatului a fost apreciată de Tribunal ca fiind determinată de încercarea acestuia de a se exonera de răspundere, prin ascunderea adevăratului mobil și a caracterului premeditat al infracțiunii, cu referire la conceperea contra-înscrisului la care a făcut referire.

La data de 04 iulie 2000, partea vătămată și concubina sa au plecat la mare, la Neptun, continuând să poarte convorbiri telefonice cu inculpatul. La insistențele acestuia, care a pretins că are întreaga sumă de bani necesară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, la data de 07 iulie 2000, într-o zi de vineri, partea vătămată și martora s-au întors în București. în aceeași zi, partea vătămată a procurat de la Judecătoria Sectorului 3 București extrasul de CF nr. C1. din 07 iulie 2000, aspect pe care l-a comunicat telefonic inculpatului. În cadrul acestei discuții, care a avut loc în după-amiaza zilei respective, cei doi au convenit să se întâlnească în ziua următoare, sâmbătă, 08 iulie 2000, la ora 11:00, când inculpatul trebuia să se prezinte la locuința părții vătămate cu întreaga sumă de bani convenită (46.000 dolari SUA), pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare. Totodată, inculpatul și-a exprimat din nou intenția de a cumpăra și autoturismul părții vătămate, afirmând că, a doua zi, va veni la București însoțit de un prieten de-al său, care este mecanic, pentru a verifica starea tehnică a acelui autoturism.

În aceste împrejurări, inculpatul a continuat pregătirile pentru punerea în aplicare a planului infracțional, care implica uciderea părții vătămate și a martorei și dobândirea dreptului de proprietate asupra locuinței acestora. Astfel, înainte de a reveni la București, pentru întâlnirea din data de 08 iulie 2000, inculpatul, folosind o mașină de scris electrică marca O.G., pe care o avea la locuința sa din Tecuci, a redactat două formulare, intitulate „înțelegere", care aveau, în fapt, natura juridică a două antecontracte de vânzare-cumpărare, unul cu privire la locuință, iar celălalt cu privire la garaj.

„înțelegerea" privind locuința a fost redactată de inculpat pe două foi de hârtie format A4, prima scrisă atât pe avers, cât și pe revers, iar cea de-a doua numai pe avers. Acest formular a fost parțial dactilografiat de către inculpat, fiind lăsate și spații libere, care urmau a fi completate olograf, înscrisul respectiv este prezentat în cuprinsul Raportului de expertiză criminalistică nr. R1. din 27 decembrie 2006, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B., în fotografiile nr. 3 (aversul primei foi), nr. 4 (reversul primei foi) și nr. 5 (aversul celei de-a doua foi).

Textul acestei „înțelegeri", atât cel dactilografiat în prealabil de inculpat, cât și cel care a fost scris olograf, la data de 08 iulie 2000, tot de acesta, este redat, de asemenea, în cuprinsul aceluiași raport de expertiză. Inculpatul a inserat sintagma „Semnătura", atât pentru promitentul vânzător, cât și pentru promitentul cumpărător, doar o singură dată, la finalul textului, adică pe aversul celei de-a doua foi. Pe această foaie (care urma să poarte semnăturile părților contractante), nu era trecută niciuna dintre obligațiile care incumbau promitentului cumpărător (inculpatul), ci doar declarația promitentului vânzător (partea vătămată) în sensul că imobilul nu era grevat de sarcini și referirea la garanția de evicțiune datorată de vânzător.

Pe prima foaie, nici pe avers, nici pe revers, inculpatul nu a inserat sintagma „Semnătura", în condițiile în care, pe această foaie, au fost inserate toate mențiunile referitoare la obligațiile bănești ale părților (cuantumul prețului, avansul achitat, termenul de plată a diferenței de preț). Totodată, inculpatul, folosind aceeași mașină de scris electrică, marca O.G., a mai redactat o „înțelegere", în fapt un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la garajul părții vătămate. Acest formular a avut mai puține paragrafe, însă inculpatul a acționat cu scopul vădit de a-l redacta în aceeași modalitate ca și formularul privind locuința, astfel încât semnăturile părților să apară doar pe cea de-a treia pagină, care nu cuprindea vreo obligație stabilită în sarcina promitentului cumpărător (inculpatul).

În acest scop, formularul respectiv a fost redactat de inculpat pe două foi în format A5 (jumătate de foaie A4). Inculpatul a obținut astfel rezultatul dorit, întrucât a putut insera mențiunea „Semnătura" la finalul textului, adică pe aversul celei de-a doua foi, în condițiile în care toate clauzele contractuale care impuneau obligații în sarcina lui se aflau pe aversul și reversul primei foi. Și acest înscris este prezentat în cuprinsul Raportului de expertiză criminalistică nr. R1. din 27 decembrie 2006, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B., în fotografiile nr. 6 (aversul primei foi), nr. 7 (reversul primei foi) și nr. 8 (aversul celei de-a doua foi).

Următorul pas în realizarea rezoluției infracționale a constat în pregătirea de către inculpat a obiectelor pe care urma să le folosească în acțiunea propusă, respectiv un corp dur, cu care să lovească victimele în cap și un șnur din material textil, cu ajutorul căruia să le sugrume. Inculpatul a pregătit astfel două bucăți de platbandă metalică, cu dimensiuni similare (lungime de 46 cm, lățime de 5 cm și grosime de 0,6 cm), pe care le-a așezat una deasupra celeilalte și le-a înfășurat într-o bucată de material textil (o parte a unui fular), după care a legat „pachetul" obținut la unul din capete cu o sfoară din material plastic de culoare galbenă.

Apoi, inculpatul a împachetat această „armă sui-generis" într-un ziar „A.". Acest „pachet" a. fost introdus de inculpat într-o sacoșă din material textil de culoare neagră, inscripționată „Z.", iar apoi în geanta diplomat pe care obișnuia să o poarte. Acest corp, astfel pregătit de inculpat, în lungime de 46 cm, încape cu ușurință într-un diplomat, chiar și cu dimensiunile cele mai mici, de 35/30 cm. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize judiciare, prin care să dovedească că acel obiect nu ar fi încăput într-un diplomat, în care ar mai fi existat și alte obiecte (cărți, înscrisuri, etc).

Tribunalul a respins această probă, cu motivarea că obiectul contondent folosit a avut 46 cm în lungime (conform măsurătorilor efectuate în faza de urmărire penală), iar, potrivit unui simplu calcul matematic, întemeiat pe teorema lui Pitagora, diagonala unui dreptunghi cu laturile de 35/30 cm este de 46,09cm. Astfel, și dacă s-ar admite că inculpatul a avut asupra sa un diplomat cu laturile cele mai mici, de 35/30 cm, obiectul respectiv, având lungimea de 46 cm, așezat pe diagonală, ar fi încăput în acel diplomat, chiar dacă, sub el, ar fi fost așezate cărți sau acte.

În același timp, Tribunalul a reținut că inculpatul a negat prezența asupra sa a acelui obiect, încercând să acrediteze ideea că platbandele s-au aflat în locuința părții vătămate, fiind de fapt balamalele unei uși metalice nemontate. Totodată, inculpatul a pregătit și o altă bucată de sfoară din material plastic (identică cu cea folosită la împachetarea celor două platbande), pe care urma să o folosească la ștrangularea victimelor. Prin declarația din cursul cercetării judecătorești, inculpatul a încercat, și cu privire la acest obiect, să acrediteze ideea că se afla în locuința părții vătămate, fiind folosit la legarea obiectelor casnice.

Un moment esențial în punerea în executare a rezoluției infracționale l-au constituit evenimentele din data de 08 iulie 2000 (o zi sâmbătă), în a cărei dimineață, în jurul orei 11:00, inculpatul, având asupra lui formularele și obiectele anterior menționate, s-a deplasat la București, astfel cum stabilise telefonic cu partea vătămată, prezentându-se la locuința acesteia. Cu prilejul acelei întâlniri, la care au participat inculpatul, partea vătămată și martora A.R.G. (fostă I.), cel dintâi, continuându-și planul infracțional dinainte stabilit, a comunicat părții vătămate că ar fi intervenit o problemă în procurarea sumei de bani necesare achiziționării apartamentului (46.000 dolari SUA) și i-a propus să îi remită în acea zi doar un avans, respectiv echivalentul în RON a 500 dolari SUA și să încheie o înțelegere, potrivit căreia, a doua zi, duminică, 09 iulie 2000, urma să îi achite întreaga diferență de preț, sub sancțiunea pierderii avansului plătit.

În vederea încheierii acestei înțelegeri, inculpatul i-a prezentat părții vătămate formularele dinainte pregătite, care aveau în fapt natura juridică a unor antecontracte de vânzare-cumpărare, având stipulate toate obligațiile specifice unui astfel de act juridic. Cu privire la aceste înscrisuri, Tribunalul a apreciat că „înțelegerile" ar fi putut fi interpretate din punct de vedere juridic și ca veritabile contracte de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât inculpatul se afla în posesia „invitației" întocmite la data de 03 iulie 2000, scrisă de martoră și semnată de partea vătămată, în care aceasta din urmă își manifesta intenția fermă de a vinde inculpatului locuința respectivă într-un termen scurt.

Partea vătămată (persoană fără studii juridice și cu nivel mediu de educație) a acceptat propunerea inculpatului, care avea aparența de a fi avantajoasă pentru ea, în lipsa stipulării vreunei sancțiuni pentru cazul în care aceasta nu ar fi respectat „înțelegerea". Astfel, inculpatul a trecut la completarea celor două formulare (unul privind locuința, iar celălalt privind garajul), cu datele personale ale sale și ale părții vătămate, cu datele privind obiectul „înțelegerii" și respectiv cu datele privind obligațiile celor două părți.

Potrivit celor convenite anterior, în cele două acte juridice, inculpatul a trecut suma totală de 60.000 dolari SUA, ca preț al vânzării, deși prețul real stabilit de părți a fost de 46.000 dolari SUA. Suma de 60.000 dolari SUA a fost defalcată, astfel că suma de 52.000 dolari SUA a fost menționată ca preț de vânzare a locuinței, iar suma de 8.000 dolari SUA ca preț de vânzare a garajului. Și avansul pe care inculpatul s-a arătat dispus să îl plătească (11.000.000 ROL, echivalentul a 512 dolari SUA) a fost defalcat, suma de 372 dolari SUA fiind trecută ca avans la vânzarea locuinței, iar suma de 140 dolari SUA ca avans la vânzarea garajului.

Toate mențiunile din cele două „înțelegeri", cu excepția celor deja dactilografiate de inculpat, au fost scrise olograf de acesta, în prezența părții vătămate. Ambele părți au semnat acele „Înțelegeri" doar în locul dinainte stabilit de inculpat în acest scop, și anume la finalul textului, pe aversul celei de-a doua foi, unde acesta inserase dactilografiat sintagma „Semnătura". Astfel, prima foaie, care conținea pe avers și pe revers toate obligațiile care incumbau cumpărătorului (inculpatul), cu privire la prețul tranzacției, avansul plătit, termenul de plată a diferenței, nu purta semnătura vreuneia dintre părți, fiind scrisă doar de inculpat, atât în părțile dactilografiate, cât și în cele olografe.

După semnarea acestor „Înțelegeri", inculpatul i-a solicitat părții vătămate să coboare, pentru a verifica starea tehnică a autoturismului, spunându-i totodată că, la garajul acesteia, urmează să sosească și un prieten de-al său, mecanic, pentru a verifica acel autoturism. Înainte de a părăsi apartamentul, inculpatul a scos din geanta diplomat sacoșa din material textil de culoare neagră, inscripționată „Z.", în care introdusese „pachetul" conținând cele două bucăți de platbandă, pe care a luat-o cu el. Inculpatul și partea vătămată au coborât apoi la autoturism, care era parcat pe trotuarul din fața blocului.

Motivând că vrea să cunoască modul cum funcționează autoturismul, inculpatul, însoțit de partea vătămată, l-a condus timp de câteva minute până în zona P.U., revenind apoi la blocul unde se afla locuința părții vătămate. Aici, inculpatul, pentru a crea condițiile prielnice continuării planului său infracțional, care presupunea, în mod necesar, suprimarea vieții părții vătămate, i-a solicitat să introducă autoturismul în garaj, cu portbagajul către partea din spate a acestuia. Pentru a o determina pe partea vătămată să procedeze astfel, inculpatul a motivat, pe de o parte, că urma să vină prietenul său mecanic, pentru a verifica motorul autoturismului, situație în care capota trebuia să fie îndreptată spre ușa garajului, iar, pe de altă parte, că era bine ca autoturismul să stea la umbră.

Totodată, inculpatul i-a cerut părții vătămate să lase motorul autoturismului pornit, motivând că acest lucru era necesar pentru verificarea stării lui tehnice. În realitate, inculpatul a urmărit astfel ca zgomotul motorului să acopere eventualele strigăte ale părții vătămate, în momentul suprimării vieții acesteia. în continuare, inculpatul, pentru a o determina pe partea vătămată să se deplaseze în partea din spate a garajului, i-a solicitat acesteia să îi prezinte interiorul portbagajului, pentru a vedea dacă autoturismul era dotat cu o roată de rezervă.

în timp ce partea vătămată s-a deplasat către partea din spate a garajului, inculpatul a luat în mâini sacoșa în care se afla „pachetul" conținând cele două bucăți de platbandă metalică, pe care o așezase anterior pe bancheta din spate a autoturismului, după care s-a deplasat și el în aceeași zonă, poziționându-se în partea dreaptă a părții vătămate. Profitând de faptul că partea vătămată era cu corpul aplecat către interiorul portbagajului, încercând să îi arate lăcașul pentru roata de rezervă, inculpatul a scos din sacoșă „pachetul" respectiv și, poziționându-se în spatele ei, către partea dreaptă a acesteia, i-a aplicat, cu acel obiect, o lovitură puternică în cap.

întrucât, în momentul aplicării acestei lovituri, partea superioară a corpului părții vătămate se afla într-o poziție aproximativ orizontală, lovitura respectivă i-a produs leziuni la nivelul capului (parietal dreapta - echimoză violacee și occipital dreapta - hematom fluctuent), dar și la nivelul umărului drept (supraclavicular dreapta - echimoză violacee), precum și la nivelul hemitoracelui drept posterior - echimoză violacee, toate aceste leziuni fiind constatate medico-legal la data de 08 iulie 2000. În momentul în care a scos „pachetul", inculpatul a lăsat sacoșa în care acesta se afla să cadă pe pardoseala garajului, unde a fost găsită cu prilejul cercetării la fața locului.

După aplicarea loviturii anterior menționate, inculpatul a lăsat „pachetul" cu care o lovise pe partea vătămată în portbagajul autoturismului, unde a fost găsit de către organele de poliție cu aceeași ocazie. După aplicarea acestei prime lovituri la nivelul capului, partea vătămată, ca urmare a unei puternice alterări a stării de conștientă, a căzut în poziția ghemuit, în spatele autoturismului, pe partea sa stângă, cu fața către în jos, iar inculpatul, poziționat în spatele ei, a scos lațul pregătit anterior, i l-a pus în jurul gâtului și a început să strângă cu putere, în încercarea de a o strangula.

Ca urmare a căderii părții vătămate pe pardoseala din beton a garajului, acesteia i-au fost cauzate și alte leziuni, constatate medico-legal, respectiv la nivelul cotului stâng - o echimoză violacee, centrată de o plagă sângerândă, la nivelul genunchiului stâng - un placard excoriat, acoperit cu crustă hematică, la nivelul feței laterale a gambei stângi - un placard excoriat, la nivelul feței interne a antebrațului drept - o echimoză violacee, la nivelul cotului drept - un placard excoriat, la nivelul genunchiului drept - un placard excoriat, iar la nivelul gambei drepte - o excoriație.

Partea vătămată, revenindu-și din șocul provocat de lovitura care i-a fost aplicată la cap și redobândindu-și conștienta, a reușit să prindă cu mâinile partea anterioară a lațului și, zbătându-se în timp ce era trasă în sus de către inculpat, în încercarea de a strânge acel laț și de a o sugruma, a reușit să se ridice în picioare și să se întoarcă cu fața către acesta. Continuând să se zbată, partea vătămată s-a angrenat practic într-o luptă cu inculpatul, în încercarea de a se elibera de lațul cu care acesta încerca să o strângă de gât.

Partea vătămată a reușit, în urma acestei lupte, să smulgă din jurul gâtului său lațul cu care inculpatul încerca să o stranguleze, acest obiect căzând jos, pe pardoseala garajului. Ca urmare a încercării de strangulare a părții vătămate de către inculpat, în modalitatea anterior menționată, acesteia i-a fost cauzată o leziune specifică, în jurul gâtului, de asemenea constatată medico-legal, și anume „cervical postero-lateral, echimoză violacee de 17/3 cm". în urma altercației, inculpatului i-a căzut pe pardoseala garajului acul de la cravată (pe care concubina părții vătămate îl observase anterior la acesta), obiectul respectiv fiind găsit acolo cu prilejul cercetării la fața locului.

Inculpatul a recunoscut că, de obicei, purta ac de cravată, susținând însă că, la data faptei, nu a purtat un astfel de obiect. Tot ca urmare a acestei lupte, părții vătămate i-au căzut ochelarii de vedere, lentilele acestora spărgându-se, și aceștia fiind găsiți de către organele de poliție, cu prilejul cercetării la fața locului. Partea vătămată a alergat apoi în afara garajului, fiind urmată de inculpat, care, înainte de a ieși din acel loc, a ridicat de pe jos și a luat cu el șnurul cu care încercase să o stranguleze.

Partea vătămată, panicată și confuză în urma atacului neașteptat, a început să strige după ajutor, în încercarea de a alerta persoanele care s-ar fi putut găsi în apropiere. Strigătele părții vătămate au fost auzite de martorii S.I. și N.N., aflați pe aleea din spatele blocului unde locuia aceasta, aleea respectivă fiind situată între bloc și garaje. Cei doi martori au văzut parțial și violențele exercitate ulterior de inculpat asupra părții vătămate (în fapt, a doua încercare de strangulare). Partea vătămată, aflată într-o stare confuză și fiind panicată, a revenit în interiorul garajului și, pentru a opri motorul autoturismului, și-a introdus partea superioară a corpului pe geamul deschis al portierei stânga față.

Făcând această mișcare, partea vătămată a atins cu mâna dreaptă rama portierei stânga față, lăsând astfel o urmă de sânge, constatată cu prilejul cercetării la fața locului. După cum s-a evidențiat anterior, partea vătămată prezenta la acel moment plăgi sângerânde la nivelul genunchiului stâng și al cotului stâng, ca urmare a căderii și lovirii de pardoseala din beton a garajului, de la aceste leziuni murdărindu-se de sânge și pe mână.

Inculpatul, profitând de faptul că reușise să o determine pe partea vătămată să revină în interiorul garajului și de faptul că aceasta și-a introdus partea superioară a corpului în autoturism, a revenit și el în garaj, imediat după ea. În aceste împrejurări, inculpatul i-a aplicat o nouă lovitură, în spate, cu mâna, pentru a o determina să-și scoată partea superioară a corpului din autoturism și pentru a crea astfel prilejul de a încerca din nou să o stranguleze. În acest moment, inculpatul nu se mai afla în posesia „armei" cu care o lovise inițial pe partea vătămată în cap, aceasta fiind rămasă în portbagajul autoturismului, iar el neavând timpul necesar pentru a o lua din nou, fără a risca astfel ca partea vătămată să scoată cheile din bordul autoturismului, să iasă din garaj și, eventual, să-l închidă în interior.

Ca urmare a loviturii ușoare aplicate de inculpat, partea vătămată s-a întors cu fața către el, moment în care acesta, cu același șnur din material plastic de culoare galbenă, a încercat din nou să o stranguleze, prin punerea șnurului respectiv în jurul gâtului. Partea vătămată a reușit, după o luptă scurtă, să scape de inculpat, care încerca din nou să o imobilizeze și să o stranguleze. În cursul acestei a doua lupte, părții vătămate i-a căzut de la mână ceasul, căruia i s-a desprins un telescop de pe cadran și care a căzut pe capota motorului, în apropierea portierei stânga față, unde a fost găsit de către organele de poliție, cu prilejul efectuării cercetării la fața locului.

După eșecul și a celei de-a doua tentative de a o strangula pe partea vătămată, inculpatul a ieșit în grabă din garaj, deplasându-se, tot în grabă, către partea din față a blocului, dinspre Strada S.V., unde se afla intrarea în scara B (pe care era situată locuința părții vătămate). Până la ajungerea părții vătămate la aceeași scară, inculpatul a sunat la interfon, solicitându-i concubinei acesteia să-i permită accesul în bloc, pentru a-și recupera geanta diplomat. În timp ce inculpatul comunica cu martora prin intermediul interfonului, la ușa de acces în scara blocului a ajuns și partea vătămată, care a început să strige către concubina sa să nu deschidă, deoarece inculpatul era un criminal care a încercat să o omoare.

Totodată, partea vătămată i-a solicitat inculpatului să se îndepărteze de ușa de acces în scara blocului, iar, în momentul în care acesta s-a îndepărtat, partea vătămată i-a solicitat martorei să deschidă acea ușă, pătrunzând astfel în bloc. Partea vătămată și martora au anunțat imediat organele de poliție, care s-au deplasat, într-un interval de câteva minute, la fața locului, în condițiile în care locul respectiv este situat în apropierea sediului Secției 10 Poliție (aflat pe Strada S.S., sectorul 3). Inculpatul, dând dovadă de o încredere totală în capacitatea sa de convingere și manipulare, pe fondul unui nivel superior de inteligență, aptitudini psihice puse în evidență prin Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L., a rămas, până la sosirea organelor de poliție, în apropierea blocului unde locuia partea vătămată.

În drept, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului, care, la data de 08 iulie 2000, acționând cu premeditare și din interes material, a încercat să o ucidă pe partea vătămată A.F., lovind-o mai întâi în cap cu un corp contondent dinainte pregătit (două bucăți de platbandă metalică, învelite într-o bucată de material textil și legate cu un șnur), iar apoi încercând să o stranguleze, strângând-o de gât cu un șnur din material plastic, de asemenea, dinainte pregătit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, în modalitatea prevăzută de art. 20 în ref. la art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și b) C. pen.

II. Cu privire la infracțiunea de omor calificat, săvârșită asupra victimei P.E.

La data de 28 noiembrie 1991, în locuința victimei, din localitatea Tecuci, Strada D., județul Galați, inculpatul, acționând din interes material, a ucis-o pe aceasta, aplicându-i la nivelul capului mai multe lovituri, cu un corp dur alungit și cu un obiect tăietor-despicător, respectiv cu tăișul și coada unei securi pe care a luat-o chiar din acea locuință. Apoi, în încercarea de a ascunde comiterea infracțiunii, inculpatul a încercat să simuleze un accident rutier, a cărei victimă ar fi fost tocmai persoana astfel ucisă. În acest scop, inculpatul, folosind autoturismul său marca D.A., a transportat cadavrul victimei pe o stradă situată la intrarea în localitate dinspre Bârlad, unde l-a abandonat pe marginea străzii.

Sub aspectul relației dintre cele două persoane, Tribunalul a reținut că, începând cu anul 1988, inculpatul a lucrat la Abatorul din Tecuci, situat pe Strada D. (fostă AU.), mai întâi ca muncitor (măcelar), iar, după absolvirea în anul 1990 a Facultății de Drept, ca jurist, funcție pe care a deținut-o până la începutul lunii noiembrie 1991, când i-a fost desfăcut contractul de muncă. Victima (văduvă, în vârstă de 77 de ani la data faptei) locuia în imobilul (casă la curte) situat în aceeași localitate, pe Strada D. (fostă AU.), vizavi de abatorul unde lucra inculpatul.

În aceste împrejurări, în anul 1990, între victimă și inculpat, s-a produs o apropiere, victima chiar obișnuind să se refere la inculpat ca fiind un nepot de-al său, iar, ca efect al acestei apropieri, la data de 09 noiembrie 1990, victima a încheiat un testament notarial, prin care l-a desemnat pe inculpat drept legatar universal, în condițiile în care ea nu avea rude apropiate, care să îi fie moștenitori legali rezervatari. Cu privire la împrejurările în care inculpatul a determinat-o pe victima să îl desemneze ca legatar universal, Tribunalul a reținut că, la data anterior menționată, victima a redactat un înscris olograf, intitulat „Angajament", în care a arătat „Donez averea mea mobil și imobil lui R.N. și R.M. după moarte (deces) va fi în drept pentru a stăpâni averea mea mobil și imobil".

Acest înscris, având natura juridică a unui testament olograf, cuprindea și anumite sarcini care incumbau legatarului, cu privire la plata impozitelor, achiziționarea anuală a unei cantități de lemne, întreținerea la nevoie a testatoarei și efectuarea rânduielilor creștinești după moartea acesteia. Totodată, acest testament olograf cuprindea și clauze de revocare în caz de comportament necorespunzător din partea legatarului, sens în care se preciza „în caz de nerespectare a acestor condiții și va fi recalcitrant, nervos, îmi va face mizerii și nu va respecta acest angajament, se va declara acest testament nul și nu va mai avea nici un drept asupra lui sau vreodată se va gândi să-mi facă mizerii (neinteligibil) să se poarte frumos, după cum îmi spune, că vei avea o bătrânețe liniștită, fără neplăceri și în caz de boală grea va fi după cum îmi spune să mă îngrijească sau să-mi aducă ajutor.

Dacă nu va respecta acest angajament, acest testament se va declara nul". În aceeași zi, 09 noiembrie 1990, inculpatul a determinat-o pe victimă să se deplaseze la un notar public, pentru a „oficializa" această „înțelegere". Astfel, victima a încheiat un testament autentic, autentificat sub nr. A1. din 09 noiembrie 1990, prin care l-a desemnat pe inculpat drept legatar universal, fără a prevedea însă vreo clauză cu privire la eventuale obligații (sarcini) care să îi revină legatarului sau cu privire la motive de revocare a testamentului.

Inculpatul s-a folosit astfel de cunoștințele sale juridice și de puterea lui de manipulare, pentru a obține desemnarea sa drept legatar universal al averii victimei, fără ca lui să îi incumbe vreo obligație. La începutul lunii noiembrie 1991, inculpatului i-a fost desfăcut contractul la abatorul unde lucra, acesta rămânând fără loc de muncă, împrejurări în care relațiile dintre el și victimă s-au degradat, astfel că victima intenționa să revoce testamentul notarial pe care îl întocmise în favoarea lui. În după-amiaza zilei de 28 noiembrie 1991, joi, pentru a înlătura posibilitatea ca victima să revoce testamentul, inculpatul a ucis-o, după care, în calitate de legatar universal, a intrat în proprietatea imobilului care îi aparținuse acesteia, situat în Tecuci, Strada D., pe care ulterior, respectiv la data de 07 iulie 1995, l-a vândut, prin contract, cu de 10.000.000 ROL.

Sub cel de-al doilea aspect, al topografiei locuinței și împrejurimilor acesteia, Tribunalul a reținut că victima locuia singură în casa situată la adresa anterior menționată, care era proprietatea ei exclusivă. Această locuință era situată pe partea stângă a Străzii D., raportat la direcția de deplasare sud-nord, respectiv dinspre intrarea în orașul Tecuci către centrul acestei localități. Locuința victimei (ca, de altfel, și celelalte locuințe situate pe aceeași parte a străzii) era situată pe un plan inferior celui al carosabilului străzii.

În aceste împrejurări, accesul dinspre locuința victimei (ca, de altfel, și dinspre celelalte locuințe situate pe aceeași parte a străzii) către partea carosabilă se făcea prin urcarea unor scări din beton (fiecare din locuințele de pe această parte a străzii fiind prevăzute cu astfel de scări). între partea carosabilă a străzii și rândul de locuințe în care se găsea și locuința victimei se afla (și se află și în prezent) o alee destinată atât accesului pietonal cât și accesului auto. Accesul către această alee se făcea din Strada D. (și anume din zona intersecției acestei străzi cu Strada G.D., în apropierea podului peste râul Tecucel).

În partea de nord a locuinței victimei, se afla, la data faptei, un teren viran, în forma aproximativă a unui triunghi dreptunghic, care era delimitat, către sud, de curtea locuinței victimei și de curtea locuinței martorei V.C.L. (fostă I.), către est, de Strada D., iar, către nord-vest, de Strada G.D. în partea de sud a acestui teren viran, de-a lungul gardurilor de la curtea locuinței victimei și de la curtea locuinței martorei anterior menționate, se afla o potecă destinată accesului pietonal. Atât curtea locuinței victimei, cât și curtea locuinței martorei aveau câte o poartă (secundară) către această potecă.

La sud, locuința victimei se învecina cu locuința martorei C.G.L., situată pe Strada D., la vest (către partea din spate a casei), cu locuința martorei V.C.L. (fostă I.). Accesul în curtea victimei se putea realiza în două modalități, fie pe poarta principală, dinspre Strada D., în fapt dinspre aleea anterior menționată (situată între stradă și rândul de locuințe în care se afla și casa victimei), destinată inclusiv accesului auto, fie pe poarta secundară, din poteca dinspre terenul viran situat la nord de curtea respectivă.

în casa victimei, se putea pătrunde, ipotetic, în două modalități, fie pe ușa principală, situată într-o verandă, către Strada D. (această ușă nu era însă folosită, de obicei), fie pe ușa situată către partea din spate a casei, dinspre grădină (această ușă fiind cea folosită în mod uzual).

Sub cel de-al treilea aspect, al programului pe care victima l-a avut în data de 28 noiembrie 1991, Tribunalul a reținut că, în dimineața zilei respective, aceasta a plecat de acasă, cu intenția de a-și cumpăra un obiect de vestimentație, căutând totodată să cumpere lapte (întrucât avea asupra sa și o geantă în care erau două sticle goale, de lapte). În jurul orei 10:00, victima s-a întâlnit în incinta magazinului U., din centrul localității, cu martorul D.A. Fiind audiat în faza de urmărire penală (ascultarea lui în cursul cercetării judecătorești nemaifiind posibilă, întrucât a intervenit decesul său), martorul a declarat că, în jurul orei 10:00, s-a întâlnit cu victima în magazinul U., ocazie cu care aceasta l-a întrebat dacă inculpatul mai lucrează la abator și, deși el știa că a fost dat afară, i-a spus totuși că este în concediu.

În ceea ce privește relația dintre cei doi, martorul a arătat că știa de faptul că victima îi făcuse testament inculpatului, precizând totodată că acesta o vizita des și că victima avea câini foarte răi, care semnalau prezența oricărei persoane pe stradă și, în afara inculpatului, pe care îl cunoșteau întrucât le dădea de mâncare, lătrau la orice persoană străină care se apropia de curte. Martorul a mai arătat că, în data de 28 din 29 noiembrie 1991, a intrat de serviciu la abator la ora 19:00, la poarta principală și că nu a auzit câinii lătrând în curtea victimei și nici nu a văzut vreun autoturism oprit în poarta acesteia, întrucât nu a dat importanță.

Raportat la această declarație, Tribunalul a evidențiat că martorul în discuție, precum și alți martori la care se va face referire ulterior, toți angajați ai abatorului, nu au observat în seara de 28 noiembrie 1991 mașina inculpatului staționând în fața porții victimei, pe de o parte, pentru că, după cum a afirmat și acest martor, nu au dat importanță, iar, pe de altă parte, dată fiind diferența de nivel dintre planul pe care se afla abatorul și Strada D. și planul inferior pe care se afla locuința victimei și aleea din fața acesteia.

Acest raționament a fost susținut și de declarația martorului M.G. (în prezent decedat), care, fiind audiat, a afirmat și el că, în aceeași seară, a fost de serviciu la centrala Frig a abatorului, începând cu ora 19:00 și până a doua zi dimineață și, deși ușa de intrare de la centrala respectivă se deschidea spre Strada D., nu putea observa locuința victimei, deoarece gardul abatorului era foarte înalt. Revenind la programul victimei, Tribunalul a reținut că aceasta, fără a-și cumpăra obiectul de vestimentație vizat și fără a reuși să găsească lapte, s-a deplasat pe Strada DE., unde i-a vizitat pe martorii S.Z.

și R.V., prietenii săi.

De la locuința acestora, victima a plecat în jurul orei 12:00, întorcându-se la locuința ei.

S-a stabilit, pe baza probatoriului, prezența inculpatului în locuința victimei și fapta săvârșită de acesta. Astfel, a reținut că, în jurul orei 17:00, inculpatul s-a deplasat, pe jos, la locuința victimei, unde, cel mai probabil în contextul unor discuții contradictorii, generată de intenția acesteia de a revoca testamentul făcut în favoarea sa, a ucis-o. În acest sens, inculpatul, folosind o secure luată chiar din acea locuință, a lovit-o pe victimă în cap, în mod repetat, aplicându-i o lovitură cu tăișul lamei securii, precum și mai multe lovituri cu coada acesteia, cel mai probabil ca urmare a desprinderii lamei de coadă, după prima lovitură.

Prin raportul de autopsie, întocmit de Laboratorul Medico-Legal Județean Galați, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, datorându-se anemiei acute, prin hemoragie externă consecutivă a plăgilor contuze epicraniene și a plăgii despicat-tăiate din regiunea occipitală stânga, prin lovire cu corp contondent alungit și cu corp tăietor-despicător. Acest raport medico-legal a fost avizat de către Laboratorul Exterior de Medicină Legală Iași, prin avizul din 01 martie 1992. Din concluziile aceluiași raport de autopsie, a rezultat că, raportat la aspectul și topografia plăgilor epicraniene, se poate aprecia că agresorul a lovit victima aflându-se în spatele ei sau victima fiind căzută cu fața în jos.

Cu privire la leziunile prezentate de victimă, în concluziile raportului respectiv, s-a arătat că acestea au constat în plăgi contuze epicraniene cu fracturi de boltă și bază craniană, produse prin lovire cu corp contondent alungit, plagă tăiat-despicată cu fractură craniană, produsă prin lovire cu corp tăietor-despicător, tasări la nivelul vertebrelor cervicale C4 și C6, produse prin flexie exagerată a coloanei cervicale, echimoze faciale și plagă contuză sprâncenoasă dreapta, produse prin lovire cu sau de corp dur. S-a mai evidențiat că victima prezenta, la față, o excoriație la nivelul piramidei nazale, o echimoză roșiatică frontală suprasprâncenos dreapta, o plagă liniară sprâncenoasă dreapta, o echimoză în regiunea pleoapei drepte și o echimoză roșiatică în regiunea malară și infra-orbitală dreapta.

Cu privire la leziunea de la nivelul regiunii occipitale stânga (cea produsă cu corp tăietor-despicător), s-a făcut precizarea că firele de păr au fost secționate la nivelul acestei leziuni. S-a mai consemnat că victima a prezentat și o echimoză violacee la nivelul antebrațului stâng. De asemenea, victima a prezentat infiltrate hemoragice la nivelul gâtului, și anume la nivelul regiunii latero-cervicale dreapta, submandibular, precum și la nivelul feței posterioare a esofagului. S-a arătat că toate leziunile constatate au fost produse în timpul vieții victimei și că traumatismul cranio-cerebral cu plăgi contuze, plaga despicat-tăiată și fractura complexă de boltă și bază craniană au fost de gravitate maximă, producând moartea acesteia, prin hemoragie externă.

Totodată, s-a stabilit că, între traumatismul cranio-cerebral cu plăgi epicraniene și decesul victimei, a existat un raport direct de cauzalitate. În urma examenelor de laborator efectuate cu prilejul autopsiei, s-a stabilit că sângele recoltat de la victimă aparținea grupei sanguine BIII și că acesta conținea 0,60 g‰ alcool. Pe baza aspectelor consemnate în raportul medico-legal de autopsie, Tribunalul a reținut că, în momentul aplicării loviturilor, inculpatul s-a aflat în spatele victimei sau victima era căzută cu fața în jos.

Astfel, cel mai probabil, prima lovitură, cea cu tăișul lamei, a fost aplicată de inculpat în momentul când acesta era poziționat în picioare, în spatele victimei, iar celelalte lovituri au fost aplicate după ce victima a căzut pe pardoseala încăperii, cu fața în jos. Această dinamică lezionară a fost confirmată și de existența unor leziuni la nivelul feței victimei, cu privire la care s-a stabilit medico-legal că se puteau produce prin lovire de un corp dur (prin cădere). Tribunalul a mai reținut că infracțiunea s-a comis în camera pe care victima o folosea în mod obișnuit, atât pentru locuit, cât și pentru dormit (situată către partea din spate a casei, în care se pătrundea din holul de acces dinspre ușa din acea zonă), iar, ca urmare a lovirii sale, aceasta a sângerat abundent în locul în care a căzut, respectiv pe covorul de iută din acea încăpere.

După ce a ucis-o pe victimă, inculpatul a plecat din locuința acesteia, stingând lumina la plecare și încuind ușa de acces, iar, pentru a reduce posibilitatea de a fi văzut de alte peroane, a ieșit din curte pe poarta din spate, care dădea înspre potecă, după care și-a continuat deplasarea pe acea cărare, iar apoi pe terenul viran situat la nord de locuința victimei, ieșind astfel în Strada G.D., după care a trecut podul de peste pârâul Tecucel, continuându-i deplasarea pe Strada D. În timp ce se deplasa pe poteca din spatele casei victimei, inculpatul a fost însă văzut de martora V.C.L. (fostă I.), vecină a acesteia. Astfel, martora a declarat că l-a văzut pe inculpat în timp ce se deplasa pe poteca ce mărginește terenul viran situat la nord de locuința sa, acesta părăsind apoi acea potecă și continuau du-și deplasarea pe terenul viran către intersecția Străzilor D. și G.D., unde se afla și podul peste râul Tecucel. Declarațiile martorei, date succesiv în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, chiar la intervale mari de timp, au fost exacte și constante cu privire la principalele elemente de fapt, inclusiv unele de detaliu.

După ce a plecat din locuința victimei, inculpatul, în drum spre locuința sa, a trecut pe la sediul Poștei (actualul sediu al RO.), situat pe Strada V., de unde a telefonat martorului C.C.O., pentru a crea astfel aparența că se află la domiciliul său. Cu privire la telefonul pe care l-a primit de la inculpat în seara zilei de 28 noiembrie 1991, martorul respectiv, fiind audiat pentru prima oară la data de 16 ianuarie 1992, a declarat următoarele: „în aceeași zi (joi, 28 noiembrie 1991), în jurul orei 14:00, am telefonat la R.N. acasă, unde mi-a răspuns un copil, care mi-a spus că tatăl ei nu este acasă și, după ce m-am prezentat, am lăsat vorbă să mă caute el cu telefonul (...) în aceeași zi, în jurul orei 18:00 - 18:00, după ce venise apa caldă, am primit telefon de la R.N., care m-a întrebat dacă este nevoie să vină pe la mine, pentru a-mi explica ce hotărâre s-a luat și ce s-a discutat la instanță (martorul face referire la procesele pe care atât el, cât și inculpatul le aveau, având ca obiect contestațiile acestora împotriva deciziilor de desfacere a contractelor de muncă).

De asemenea, i-am spus că nu-l puteam primi în vizită, deoarece aveam apă caldă și intenționam să fac baie". Cu privire la momentele celor două telefoane, Tribunalul a reținut următoarele aspecte: primul telefon, dat de martor inculpatului, la care a răspuns fiica acestuia, martora R.D., a fost plasat eronat în timp, fiind evident că acea convorbire nu putea avea loc la ora 14:00, ci numai după venirea martorei de la școală, respectiv după ora 18:00, astfel cum a rezultat din alte probe; cel de-al doilea telefon, dat de inculpat martorului, a fost exact precizat în timp de către acesta, întrucât martorul a reținut că a fost sunat de inculpat la scurt timp după ce începuse să curgă apa caldă.

Fiind reaudiat la data de 19 martie 2009, martorul și-a menținut declarația anterioară, precizând că aceasta corespunde realității. în cursul cercetării judecătorești, martorul a declarat că, în seara de 28 noiembrie 1991, l-a sunat pe inculpat, pentru a-l întreba în legătură cu un proces și că i-a răspuns fiica acestuia, iar, după o jumătate de oră, l-a sunat inculpatul, el spunândui că nu se pot vedea. Martorul a precizat că și-a adus aminte că l-a sunat pe inculpat seara, întrucât atunci era program de apă caldă și vroia să facă baie, acesta fiind și motivul pentru care nu s-au mai putut întâlni în acea seară.

În această situație, Tribunalul a concluzionat că inculpatul nu se afla în domiciliul său la momentul când a fost sunat de martor, după ora 18:00, pentru că, altfel, fiica sa, care a terminat cursurile școlare chiar la acea oră, nu ar fi putut să răspundă. Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că telefonul pe care inculpatul i l-a dat martorului de la sediul poștei se explică tocmai prin aceea că a încercat astfel să-și creeze un alibi, în sensul prezenței sale la domiciliu.

Pentru a împiedica stabilirea faptului că victima a fost ucisă și pentru a evita astfel tragerea sa răspundere penală, inculpatul a înscenat un accident rutier, a cărei victimă ar fi fost chiar persoana omorâtă de el. în acest scop, inculpatul s-a deplasat la locul unde își ținea parcat autoturismul (în apropierea blocului în care locuia, pe Strada C.R. (fostă C.D.G.), după care, la volanul acelui autoturism, s-a deplasat din nou la locuința victimei, după ce a trecut podul peste pârâul Tecucel. Pentru a diminua posibilitatea ca mașina lui să fie văzută de alte persoane și posibilitatea de a fi văzut când urma să care cadavrul către acea mașină, inculpatul a ieșit de pe Strada D., intrând pe aleea situată în fața porții de la curtea victimei. Astfel, inculpatul a oprit autoturismul chiar în dreptul acelei porți, la o distanță foarte mică de aceasta. Autoturismul inculpatului a fost văzut în această poziție de către martora C.G.L. (vecină a victimei), atât la ora 19:20, cât și la ora 19:50. Astfel, martora respectivă, care locuiește în imobilul din Strada D., a văzut, în seara de 28 noiembrie 1991, autoturismul inculpatului parcat pe aleea din fața curții victimei, în dreptul porții acelei curți, în imediata ei apropiere, în două rânduri, mai întâi în jurul orei 19:20, iar apoi în jurul orei 19:50. Declarațiile acestei martore, date succesiv în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, la mari intervale de timp, sunt exacte și constante cu privire la principalele elemente de fapt relatate, inclusiv unele de detaliu.

Referitor la susținerile inculpatului, în sensul că autoturismul său D.A. nu funcționa la data de 28 noiembrie 1991 și, astfel, nu se putea ca mașina văzută parcată în fața casei victimei să-i aparțină, Tribunalul a apreciat că acestea nu sunt veridice. în acest sens, a reținut că, la data de 29 noiembrie 1991, autoturismul aparținând inculpatului (marca D.A., de culoare roșie, cu număr de înmatriculare Q2.) a fost ridicat de către organele de poliție din fața scării blocului unde locuia acesta, întocmindu-se un proces-verbal.

În momentul ridicării autoturismului, au fost folosite cheile sale originale, puse la dispoziție de inculpat, acesta fiind găsit în stare de funcționare (deși acumulatorul se afla între banchete), sens în care s-a întocmit și o dovadă. În afară de forța probantă a acestor înscrisuri, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, au fost audiați martorii C.S.A. și C.T. Primul martor, electrician la o unitate a R., situată lângă locuința inculpatului, a declarat că, la data de 28 noiembrie 1991, în jurul orei 13:00, l-a ajutat pe acesta să pună în funcțiune autoturismul, remediindu-i o avarie la sistemul de pornire (a reglat patina), astfel încât, la plecarea martorului, autoturismul funcționa, inculpatul spunându-i că urma să pună apă în vasul de expansiune.

Fiind reaudiat la data de 19 martie 2009, același martor a declarat următoarele: „Cert este că vecinul respectiv a plecat cu autoturismul imediat, iar, până la terminarea programului, în jurul orei 15:00, nu am mai văzut mașina respectivă parcată în apropierea locului meu de muncă". În cursul cercetării judecătorești, martorul a arătat că, în data de 28 noiembrie 1991, în jurul prânzului, l-a văzut pe inculpat că se chinuia să pornească autoturismul și l-a ajutat să-l repună în funcțiune, după care acesta s-a urcat în autoturism și a plecat, iar, până la sfârșitul programului său de lucru, respectiv ora 15:00, nu a mai văzut acel autoturism parcat în zonă.

Martorul a negat că, după punerea în funcțiune a mașinii, inculpatul ar fi parcat-o, ci a susținut în continuare că acesta s-a urcat în mașină și a plecat pe alee spre Strada C.R. Cel de-al doilea martor, audiat la data de 29 noiembrie 1991, a susținut că, în ziua precedentă, în jurul orei 11:00, l-a văzut pe inculpat în fața blocului, încercând să-și pornească autoturismul, fără a cunoaște dacă și când a reușit să-l pornească, însă, la întoarcerea sa din oraș, în jurul orei 13:00, acel autoturism nu mai era parcat în fața blocului.

Martorul nu a putut preciza cu exactitate dacă, în jurul orei 19:30, autoturismul inculpatului era sau nu parcat acolo. Aceste afirmații au fost reiterate de martor și cu ocazia reaudierii lui, în data de 19 martie 2009. În cursul cercetării judecătorești, martorul a precizat că nu își mai amintește nimic în legătură cu aceste aspecte, însă, după citirea declarațiilor sale anterioare, a arătat că ceea ce a afirmat în cuprinsul lor este conform adevărului.

Pe același aspect, la propunerea inculpatului, în cursul cercetării judecătorești, au fost audiați doi martori, P.S. și S.I. Primul martor a declarat că a fost rugat de soția inculpatului să aducă autoturismul ridicat pentru cercetări de la poliție, ocazie cu care a constatat că acesta nu funcționa, deoarece „pur și simplu nu avea benzină", însă, după ce l-a alimentat cu benzină din autoturismul său, a fost repus în funcțiune. Cel de-al doilea martor, a declarat că a fost coleg de serviciu, la abator, cu inculpatul și că, în data de 28 noiembrie 1991, s-a deplasat la un polițist care locuia lângă blocul acestuia, așteptându-l în intervalul orar 20:30 - 21:00, timp în care a văzut autoturismul inculpatului parcat în fața blocului unde acesta locuia. Același martor a fost audiat și cu privire la alte aspecte ale situației de fapt, acesta declarând că știe de la martorul P.I., fochist la abator, că, în seara de 28 noiembrie 1991, în timp ce se afla de serviciu, împreună cu paznicul D.A., a văzut trei bărbați sărind gardul de la curtea bătrânei defuncte și fugind spre cartier, fără a da însă detalii privitoare la cadavrul victimei.

Concluzionând sub acest aspect, Tribunalul a constatat că starea de funcționare a autoturismului inculpatului a fost demonstrată fără putință de tăgadă, atât prin declarațiile martorilor acuzării, cât și prin declarația unui martor propus chiar de inculpat, coroborate cu dovada și procesul verbal de cercetare întocmite de către organele de poliție.

Cu privire la apărarea formulată de inculpat, prin intermediul martorului S.I., Tribunalul a constatat că aceasta nu este edificatoare, prin raportare la celelalte mijloace de probă analizate, cu atât mai mult cu cât intervalul de timp la care martorul a făcut referire, 20:30-21:00, este apropiat momentului la care martora R.D. a afirmat că tatăl său a sosit la domiciliu, cu puțin timp înainte de începerea serialului Dalias, care, potrivit programului TV, se difuza începând cu ora 21:25.

Referitor la autoturismul văzut în fata casei victimei, Tribunalul, raportat la declarația martorului I.O.I., paznic la abator, care a afirmat că, în ziua de 28 noiembrie 1991, „aproape de seară", a observat un autoturism marca SK. de culoare roșie, parcat în dreptul casei victimei, a constatat că, în cursul cercetării judecătorești, acesta a revenit asupra declarației inițiale, arătând că nu își amintește exact dacă mașina pe care a văzut-o în acel loc era o D.A. sau o SK. roșie, percepția sa fiind că a fost mașina inculpatului și că motivul pentru care a spus anterior că era o SK. a fost afirmația martorului S.C., care, la momentul sosirii de acasă, i-a spus că era o SK., iar nu o D.A.. Martorul a mai afirmat că a văzut acea mașină în intervalul orar 15:00 - 16:00, dar și la ora 18:00, când a venit martorul S.C., cu precizarea că mașina se afla pe drumul național, iar nu în planul inferior.

Din declarațiile martorilor S.C. (audiat doar în faza urmăririi penale, întrucât ulterior a intervenit decesul său) și P.T. (audiat în ambele faze ale procesului penal), persoane care s-au aflat împreună cu martorul I.O.I. în momentul observării acelui autoturism, Tribunalul a reținut că faptul relatat de către cel din urmă s-a întâmplat marți, 26 noiembrie 1991, iar nu joi, 28 noiembrie 1991. Mai mult, primul martor a declarat că, în data de 28 noiembrie 1991, el a plecat de la serviciu în jurul orei 15:00, astfel încât nu ar fi avut cum să vadă autoturismul marca SK. de culoare roșie în seara zilei respective. Corelând aceste declarații, Tribunalul a apreciat că ele nu sunt de natură a schimba situația de fapt reținută, nedovedind că, în fața porții victimei, în planul inferior al șoselei, nu s-a aflat autoturismul inculpatului.

În timpul cât s-a aflat în casa victimei, inculpatul a pregătit cadavrul acesteia, pentru a-l transporta și a încercat să șteargă urmele de sânge din locuință. Astfel, a lăsat stinse becurile electrice din locuință, pentru a nu se observa faptul că este cineva în interior (aspect confirmat de martora C.G.L.). Pentru a crea aparența că victima ar fi suferit un accident rutier mortal, inculpatul i-a îmbrăcat cadavrul cu haine „de stradă", fără a-i pune însă căciula și gulerul pe care acesta le purtase în dimineața zilei de 28 noiembrie 1991, conform declarației martorei S.Z. (aceste obiecte rămânând în locuința victimei, unde au fost găsite cu ocazia cercetării la fața locului) și nici ochelarii de vedere, pe care ea obișnuia să-i poarte. întrucât victima sângera la nivelul feței și al epicraniului, pentru a nu se murdări de sânge în timpul manipulării cadavrului și pentru a nu rămâne astfel de urme în portbagajul mașinii, inculpatul a pus pe capul cadavrului un fes din lână, pe care l-a tras peste fața victimei, până la nivelul nasului. Înainte de a pleca din locuință, inculpatul a încercat să curețe urmele de sânge de pe covorul pe care a căzut victima și de pe securea cu care o lovise în cap. Cu toate acestea, pe obiectele respective au rămas urme de sânge, care au fost puse în evidență cu ocazia efectuării unei expertize criminalistice serologice. Totodată, o pătură, care prezenta urme de sânge provenite de la victimă, a fost împăturită de inculpat și așezată sub cuvertura patului din cea de-a doua cameră. Inculpatul a spălat și un preș țărănesc, pe care l-a pus la uscat pe sârma de rufe, fiind văzut acolo atât de martora V.C.L. (fostă I.), cât și martora C.G.L.

În jurul orei 19:30, martorul G.J. a sunat la locuința inculpatului, cu intenția de a-i relata acestuia ceea ce îi spusese victima, în după-amiaza aceleiași zile, respectiv că este nemulțumită de comportamentul său. La telefon, a răspuns martora R.D. (fiica inculpatului), care i-a adus la cunoștință martorului faptul că tatăl ei nu era acasă. După cum s-a arătat cu ocazia prezentării programului victimei din ziua de 28 noiembrie 1991, în intervalul orar 16:00-17:00, aceasta a fost vizitată de martorul G.J., care, fiind audiat, a confirmat că, în ziua respectivă, a vizitat-o pe victimă în intervalul orar anterior menționat.

După ce a făcut curățenie în locuința victimei, încercând să îndepărteze urmele de sânge și după ce a îmbrăcat cadavrul acesteia, inculpatul l-a transportat, din interiorul locuinței, până la autoturismul său, parcat foarte aproape de poarta de acces în curte, unde l-a introdus în portbagaj. Potrivit raportului medico-legal de autopsie, victima era o persoană cu înălțimea de 1,50 m și cu țesut musculo-adipos normal reprezentat. Față de aceste trăsături corporale, transportarea cadavrului său, de către inculpat, până la autoturismul parcat în fața porții, s-a putut realiza fără dificultate.

în urma așezării cadavrului în portbagaj, în acesta a rămas un fir de păr al victimei, în lungime de aproximativ 9 cm, care a fost găsit și ridicat cu prilejul cercetării criminalistice a autoturismului respectiv, la data de 29 noiembrie 1991. Conform Raportului de constatare tehnico-științifică criminalistică nr. l 18671 din 19 decembrie 1991, întocmit de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P., firul respectiv, în lungime de 92 mm, este un fir de păr de natură umană, din regiunea păroasă a capului, cu aspectul unui fir de păr smuls, provenit de la o persoană având grupa sanguină BIII (chiar grupa sanguină a victimei, potrivit raportului medico-legal de autopsie din 29 noiembrie 1991.

Raportat la grupa sanguină a persoanei căreia îi aparținea acel fir de păr și la aspectul acestuia (lungimea de 92 mm și culoarea albă), Tribunalul a concluzionat că el provenea din regiunea capilară a victimei. Cu privire la apărarea inculpatului pe acest aspect, constând în depunerea, în cursul cercetării judecătorești, a unui buletin de analiză în care se menționează că soția sa, R.M., are grupa sanguină BIII, încercând astfel să acrediteze ideea că firul de păr ar fi putut să-i aparțină acesteia, Tribunalul a apreciat că aspectul respectiv nu schimbă cu nimic datele problemei, întrucât, din punct de vedere probator, simpla existență a acelui fir de păr, admițându-se că el aparține victimei, necoroborată cu alte mijloace de probă, nu poate conduce la incriminarea unei persoane, având în vedere relațiile dintre victimă și inculpat (care o transporta adesea, cu același autoturism, la cimitir, la mormântul soțului său), astfel încât firul de păr ar fi putut ajunge în portbagaj și în acele împrejurări.

Prezența în portbagaj a acelui fir de păr, coroborată însă cu mijloacele de probă la care s-a făcut referire anterior, întăresc convingerea că acesta a ajuns în locul unde a fost găsit, prin contribuția inculpatului.

Pentru a crea aparența că victima a plecat de acasă, inculpatul a luat din locuință și cele două genți pe care aceasta le purtase în dimineața zilei de 28 noiembrie 1991 (inclusiv cea conținând cele două sticle goale, de lapte). După ce a pus cadavrul în portbagajul mașinii, inculpatul a încuiat casa victimei, după care s-a urcat la volanul autoturismului, pe care l-a condus spre nordul localității, mai întâi pe Strada D., iar apoi pe strada T.D., aflată în continuarea celei dintâi. Când a ajuns în dreptul imobilului situat pe cea din urmă stradă, la o distanță de aproximativ 3.800 m de locuința victimei, inculpatul a oprit autoturismul, a scos cadavrul din portbagaj și l-a așezat pe marginea străzii, parțial pe acostament și parțial în șanțul situat de-a lungul străzii, lăsând lângă acesta și cele două genți ale victimei, pe care le luase din locuința acesteia. Cadavrul victimei (îmbrăcat, fără ca obiectele de vestimentație să fie răvășite) nu a fost văzut sau nu a atras atenția până în jurul orei 23:30, când a fost găsit de martorii L.A.V. și L.D., muncitori la întreprinderea de CO. Tecuci, care, venind de la locul de muncă, după terminarea programului, se deplasau pe trotuarul Străzii T.D. Faptul că victima a rămas în locul unde a fost așezată de inculpat, din jurul orei 21:00 până în jurul orei 23:30, fără a fi observată, a fost determinat de poziționarea locului respectiv (la marginea localității, într-o zonă de case), de împrejurarea că afară era întuneric (la data respectivă, soarele a apus la ora 16:52) și de valorile reduse ale traficului rutier (corespunzător unei localități de provincie, în anul 1991).

După ce a lăsat cadavrul victimei în condițiile anterior menționate, inculpatul a plecat către locuința sa, unde a ajuns cu puțin timp înainte de începerea serialului DA. (la ora 21:25), astfel cum a rezultat din declarația fiicei sale, martora R.D. După ce a parcat autoturismul, mai înainte de a urca în apartamentul său, inculpatul i-a scos acumulatorul și l-a așezat între banchetele, tocmai pentru a crea impresia că autoturismul nu funcționa.

După găsirea cadavrului victimei și sesizarea organelor de poliție, avându-se în vedere locul descoperirii lui și aparența survenirii unui accident rutier, decesul acesteia a fost privit ca o „moarte suspectă" până la momentul efectuării autopsiei (la data de 29 noiembrie 1991, ora 15:00). În aceste condiții, inculpatul (în calitatea sa de apropiat al victimei și prezumtiv moștenitor al acesteia) a fost invitat, în dimineața zilei de 29 noiembrie 1991, la sediul Poliției din Tecuci, unde i-au fost predate cele două genți găsite lângă victimă și bunurile din acestea.

De la sediul poliției, inculpatul s-a deplasat la locuința victimei, unde a luat de pe sârma de rufe preșul țărănesc pe care îl pusese la uscat în seara precedentă (văzut de cele două martore) și l-a așezat peste petele de sânge care se mai observau pe covorul de iută din încăperea în care o ucisese pe victimă. Apoi, inculpatul a început să caute prin locuință testamentul pe care victima îl întocmise în favoarea sa. Găsind acest testament într-o cutie din șifonier, inculpatul l-a luat, împreună cu niște librete CEC, iar, în momentul când se pregătea să părăsească locuința victimei, la fața locului au sosit organele de poliție, care au intrat, însoțite de acesta, în casă.

Acolo, organele de poliție au observat petele de sânge de pe covorul de iută. în aceste condiții și dat fiind faptul că, în urma autopsierii cadavrului (în data de 29 noiembrie 1991, la ora 15:00), a devenit evident faptul că victima a fost ucisă, la data de 30 noiembrie 1991 (zi de sâmbătă), a fost efectuată, de către procuror, cercetarea la fața locului, în locuința victimei. Din procesul verbal întocmit cu acel prilej și din schița și planșele fotografice aferente acestuia, au rezultat următoarele aspecte principale: Ușile de acces în locuință au fost găsite închise, fără a prezenta urme de forțare.

În bucătăria locuinței, în colțul din dreapta, rezemată de un perete, s-a găsit o secure prezentând pe lamă pete de culoare brun-roșcată. Conform Raportului de expertiză criminalistică nr. CR1. din 09 decembrie 1991, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Galați, pe coada acelei securi s-a pus în evidență o urmă de sânge, fără a se putea efectua însă alte determinări, privind grupa sanguină, din cauza cantității reduse de probă. Pe ușa de acces între holul locuinței și camera notată cu nr. X1. (folosită în mod uzual de victimă), s-a constatat existența, la cea. 5 cm deasupra șildului în care se afla mânerul, a unei pete de sânge, cu dimensiunea de 1,5/0,5 cm (fotografia judiciară nr. 12), care avea un aspect tipic de urmă de mânjire.

Față de localizarea acestei pete de sânge și față de aspectul său dinamic, s-a apreciat că aceasta a fost creată în urma atingerii ușii de către persoana care a intrat sau a ieșit prin acel loc. În prima cameră (cea folosită de victimă și cea în care s-a comis infracțiunea de omor), s-a constatat existența unei picături de culoare brun-roșcată, cu dimensiunea de 1/0,2 cm, pe o pagină a cărții telefonice care a fost găsită deschisă, pe un taburet, lângă pat (fotografiile judiciare nr. 13). Acea pată de sânge avea un aspect dinamic, tipic de picătură, cu unul dintre capete alungit.

În aceeași încăpere, pe jos s-a constatat existența unui covor din iută de culoare maro cu flori de culoare bej, prezentând mai multe urme de culoare brun-roșcată, care erau acoperite cu un preș țărănesc (fotografiile judiciare nr. 13). S-a procedat la ridicarea, prin decupare, a unei porțiuni din covorul de iută. Potrivit Raportului de expertiză criminalistică nr. CR1. din 09 decembrie 1991, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Galați, substanța de culoare brun-roșcată prezentă pe covorul respectiv era sânge uman aparținând grupei sanguine BIII (grupa sanguină a victimei, conform Raportului medico-legal de autopsie nr. RA1. din 29 noiembrie 1991).

Cu privire la preșul țărănesc care acoperea petele de sânge de pe covorul de iută, din declarațiile martorelor V.C.L. (fostă I.) și C.G.L., a rezultat că acesta a fost văzut, în dimineața zilei de 29 noiembrie 1991 (vineri), pus la uscat pe sârma de rufe din curtea locuinței victimei. În cea de-a doua cameră a locuinței, s-a identificat, pe o dormeză, o pătură care prezenta pete de culoare brun-roșcată, aceasta fiind găsită împăturită și acoperită de o cuvertură (fotografiile judiciare nr. 17). Potrivit Raportul de expertiză criminalistică nr. CR1. din 09 decembrie 1991, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J.

Galați, substanța de culoare brun-roșcată prezentă pe acea pătură era sânge uman aparținând grupei sanguine BIII (grupa sanguină a victimei, conform raportului medico-legal de autopsie anterior menționat). În aceeași încăpere, s-au mai găsit o pereche de pantaloni de culoare gri, bărbătești (într-un cuier), precum și un batic, un guler și o căciulă (pe o noptieră cu oglindă). În cea de-a treia cameră, se afla un șifonier, una dintre uși fiind deschisă, iar, în fața acestei uși, se afla un scaun. Pe masa din această încăpere, s-a găsit un plic, pe care scria cu creionul „Aici se găsesc actele cu R.N.".

Din procesul verbal întocmit cu prilejul cercetării efectuate la locul găsirii victimei și din schițele și planșele fotografice aferente, a rezultat că, lângă cadavru, parțial sub acesta, a fost găsit un sac din plastic, de culoare gri, murdar de praf și legat la unul din capete, dovedindu-se astfel că acolo nu a avut loc un accident rutier, ci victima a fost transportată și „plantată" în acea zonă, iar, pentru a nu lăsa probabil urme de sânge, a fost folosit la transport acel sac. Această constatare a fost coroborată cu declarația martorei B.A., în fața locuinței căreia a fost găsită victima, care a relatat că, în urmă cu câteva zile, a făcut curățenie în fata curții sale, iar sacul găsit lângă cadavru nu se afla în acel loc. în șanț, în apropierea cadavrului, s-a găsit și o geantă din material plastic, în care se afla o sacoșă (care conținea cele două sticle de lapte, goale), o pereche de mănuși din piele, două portmonee, în care se afla o sumă relativ mică de bani (152 RON), buletinul de identitate al victimei și alte înscrisuri pe numele acesteia (inculpatul încercând să creeze aparența că victima ar fi fost victima unui accident rutier).

Tribunalul a constatat că valoare probatorie relevantă în cauză a avut și experimentul judiciar efectuat folosindu-se un autoturism marca D.A., similar celui al inculpatului, cu care, realizându-se deplasări pe timp de noapte, în condițiile unui trafic normal și cu respectarea regulilor de circulație, s-a constatat că timpul necesar pentru parcurgerea distanței de la locuința victimei până la locul găsirii cadavrului acesteia a fost de 5 minute și 30 de secunde. În aceleași condiții, s-a stabilit că timpul necesar pentru parcurgerea distanței de la locuința victimei până la locuința inculpatului a fost de 3 minute. De asemenea, potrivit procesului verbal, distanța de la locuința victimei până la locul găsirii cadavrului era de aproximativ 3.830 m, distanța de la locuința victimei până la locuința inculpatului era de 1.490 m, distanța de la locuința victimei până la sediul RO. era de 1.150 m, iar distanța de la acest sediu până la locuința inculpatului era de 650 m.

În drept, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului, care, la data de 28 noiembrie 1991, în locuința victimei P.E. din localitatea Tecuci, Strada D., județul Galați, acționând din interes material, a ucis-o pe aceasta, aplicându-i, la nivelul capului, mai multe lovituri, cu un corp dur alungit și cu un obiect tăietor-despicător (coada și respectiv tăișul unei securi luate chiar din acea locuință), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, în modalitatea prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. b) C. pen.

Împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, a declarat apel inculpatul R.N. solicitând desființarea acesteia și, în rejudecare, a solicitat, în principal, restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Pe fondul cauzei a solicitat, în principal, achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neexistând intenția de a ucide victima, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămări corporale prevăzută de art. 181 C. pen.

Pe latură civilă a solicitat ridicarea sechestrului asigurător și respingerea pretențiilor civile.

Prin decizia penală nr. 185/A din 14 iunie 2011, sa dispus admiterea apelului declarat de inculpatul R.N. împotriva sentinței penale nr. 955/F din 15 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. b) C. pen. (săvârșită asupra victimei P.E.).

A înlăturat aplicarea art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen.

A înlăturat, cu privire la infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 în ref. la art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și b) C. pen. (săvârșită asupra părții vătămate -constituită parte civilă - A.F.), interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. e) C. pen., ca pedeapsă complementară și ca pedeapsă accesorie.

Inculpatul urmează să execute pedeapsa principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, aplicate pentru această infracțiune.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii durata reținerii de 24 de ore din data de 25 octombrie 2006.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. în temeiul art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi țara.

În temeiul art. 192 alin. (3) și art. 189 alin. l, 2 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește fapta săvârșită în data de 8 iulie 2000, asupra părții vătămate A.F. următoarele:

1. Cererea inculpatului de restituire a cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, pentru motivul invocat (pretinsa încălcare a dreptului său la apărare, cu ocazia schimbării de încadrare juridică, prin reținerea variantei agravante a premeditării), este nefondată.

Astfel, prin ordonanța din data de 19 aprilie 2010 (fila 6, vol.I, d.u.p.), procurorul a dispus, în temeiul art. 238 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. b) C. pen. în infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 -175 lit. a) și b) C. pen.

Această dispoziție a fost adusă la cunoștința inculpatului la data de 20 aprilie 2010, conform procesului verbal întocmit în acea dată, semnat fără obiecțiuni de către acesta, în cuprinsul căruia s-a menționat, în mod explicit, reținerea în sarcina sa, pe lângă varianta agravantă a săvârșirii faptei „din interes material", și a variantei agravante a comiterii acesteia „cu premeditare". De asemenea, ulterior momentului respectiv, însă la aceeași dată, 20 aprilie 2010, inculpatul a fost audiat de către procuror, în declarația dată cu acel prilej, acesta confirmând aducerea la cunoștință a schimbării de încadrare juridică și menționând că: „Arăt din nou faptul că nu am comis această infracțiune și cu atăt mai puțin în mod premeditat. îmi mențin în totalitate cele relatate în declarațiile anterioare".

În consecință, Curtea a constatat, contrar susținerii inculpatului, că nu a existat, sub acest aspect, o încălcare a dreptului său la apărare în faza de urmărire penală, care să afecteze regularitatea actului de sesizare cu privire la fapta respectivă, în încadrarea juridică anterior menționată, astfel că nu există niciun motiv pentru a se dispune restituirea cauzei la procuror, nefîind incident vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute de art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

2. Situația de fapt reținută de către instanța de fond corespunde întocmai probatoriului administrat în cauză, în ambele faze procesuale, stabilirea acesteia întemeindu-se pe o evaluare completă și riguroasă a acelui probatoriu.

Astfel, fără a relua expunerea mijloacelor de probă și a elementelor faptice rezultate din acestea, inclusiv în urma coroborării lor, realizată în mod detaliat de către instanța de fond și însușită, ca atare, de către instanța de apel, în lipsa oricăror motive valide care să o contrazică, Curtea a reținut că inculpatul a acționat cu intenția directă de a suprima viața părții vătămate, sens în care, în scopul de a dobândi, fără plata prețului, apartamentul proprietatea acesteia, pus în vânzare prin anunțuri publice, și-a premeditat acea acțiune, sub pretextul dorinței de a cumpăra imobilul respectiv, asigurându-se, în prealabil, că partea vătămată nu are rude în România și nici moștenitori direcți (copii sau părinți), procurându-și obiecte ușor de disimulat și apte, prin modul lor de folosire, să determine decesul acesteia, întreprinzând demersuri bine calculate pentru a o aduce într-o situație de minimă ripostă și plăsmuind înscrisuri pe care, ulterior morții părții vătămate, să le folosească conform interesului său.

În acest sens, Curtea a constatat că declarațiile părții vătămate și ale martorei A.R.G. (fostă I.), constante și concordante asupra aspectele esențiale ale situației de fapt, dar și credibile (având în vedere caracterul logic al expunerii faptelor de către acestea), se coroborează cu procesul verbal de cercetare la fața locului, întocmit de către organele de poliție chiar la data faptei, cu declarațiile martorilor oculari S.I. și N.N. (care sunt la adăpost de orice îndoială), dar și ale martorilor I.I. și I.M. (părinții primei martore), R.M. și R.D. (soția și fiica inculpatului), cu rezultatele reconstituirii efectuate în prezența inculpatului, precum și cu rapoartele de expertiză întocmite în cauză, cu privire la înscrisurile folosite de acesta și respectiv la leziunile corporale suferite de partea vătămată ca urmare a actelor de agresiune la care a fost supusă.

Curtea a reținut, în plus față de aspectele evidențiate în considerentele sentinței apelate, că inculpatul nu a avut decât la nivel declarativ (întrucât corespundea scopului urmărit), iar nicidecum în mod real intenția de a cumpăra apartamentul părții vătămate, prin încheierea unui contract valid cu aceasta. Relevantă sub acest aspect este, în primul rând, împrejurarea că inculpatul nu a probat vreodată că, la momentul respectiv, dispunea într-adevăr de resursele financiare necesare pentru a realiza o astfel de achiziție costisitoare, oricare ar fi fost prețul real al acesteia, dintre cele declarate de părțile implicate (46.000 dolari SUA sau 15.000 dolari SUA). De asemenea, relevantă este și împrejurarea că soția inculpatului, martora R.M., conform propriei declarații, dată cu respectarea dispozițiilor art. 80 alin. (1) și (2) C. proc. pen., potrivit mențiunii din încheierea instanței de fond de la termenul din data de 02 noiembrie 2010, nu a manifestat niciun interes în legătură cu această tranzacție, deși achiziționarea unui apartament reprezintă, în mod normal, un eveniment important în viața oricărei familii, cu atât mai mult cu cât acesta urma a fi folosit de către fiica celor doi soți (la acel moment, studentă în București). Mai mult, fiica respectivă, martora R.D., care urma a fi beneficiara imediată a cumpărării apartamentului, a afirmat în declarația din cursul cercetării judecătorești, dată cu respectarea acelorași dispoziții, conform mențiunii din încheierea instanței de fond de la termenul din data de 30 noiembrie 2010, că, în toată perioada cât a studiat în București, deși își vizita „destul de des" familia, nu a auzit vreodată despre intenția părinților săi de a achiziționa un apartament în această localitate.

În același sens, Curtea a reținut și împrejurarea că, fără a fi convenit în prealabil cu partea vătămată, după cum ar fi fost normal, încheierea inițială doar a unor antecontracte de vânzare-cumpărare, cu privire la apartamentul respectiv, dar și la garajul aferent, concomitent cu plata doar a unui avans modic, inculpatul, posesor de cunoștințe juridice, a redactat, în mod unilateral și într-o manieră ce corespundea aceluiași scop anterior menționat (care i-ar fi permis, ulterior decesului promitentului vânzător, solicitarea pronunțării unor hotărâri judecătorești care să țină loc de acte autentice), două formulare dactilografiate, având natura juridică a unor astfel de antecontracte, concepute, în mod deliberat, pe foi de hârtie de format diferit (A4 și A5), astfel încât, corespunzător conținutului lor concret, ele să presupună cu caracter aparent necesar două file, pe care părțile urmau a le semna însă, conform rubricației concepute tot de el, numai pe aversul ultimei file, care nu conținea nicio referire la vreo obligație stabilită în sarcina promitentului cumpărător, creându-i astfel acestuia posibilitatea ulterioară a înlocuirii facile a primei foi, care conținea aspectele esențiale ale acordului de voință al părților, potrivit scopului urmărit.

Susținerea inculpatului din declarația formulată în fața instanței de apel, în sensul că înscrisurile respective reprezentau doar formulare tip, pe care le deținea în mod obișnuit asupra sa, prin natura profesiei de jurist, este infirmată categoric de conținutul concret al acelor înscrisuri, astfel cum este prezentat.

În raportul de expertiză criminalistică nr. R1. din 27 decembrie 2006, textul dactilografiat în prealabil de către el (în lipsa oricărei negocieri cu partea vătămată) conținând referiri la identitatea promitentului cumpărător, la plata unui avans, dar și la obiectul diferit al fiecărui antecontract (apartament și garaj).

Cu privire la momentul propriu-zis al agresiunii săvârșite asupra părții vătămate, Curtea a reținut că locul faptei a fost neîndoielnic garajul acesteia, chiar inculpatul recunoscând existența unui incident în acel loc.

De asemenea, Curtea a reținut ca fiind în afara oricărui dubiu faptul identificării la fața locului, în portbagajul autoturismului părții vătămate, găsit deschis, cu ocazia cercetării efectuate de către organele de poliție chiar la data faptei, conform procesului verbal întocmit și planșei fotografice aferente, a două platbande metalice, cu dimensiuni similare (46 cm x 5 cm x 0,6 cm), așezate una deasupra celeilalte, înfășurate astfel într-un fular, legat la un capăt cu o sfoară din material plastic de culoare galbenă și împachetat într-un ziar.

Referitor la obiectul anterior descris, cu caracteristici evidente de corp dur, Curtea a constatat că, în mod cert, acesta a fost folosit de către inculpat la lovirea activă a părții vătămate, în cap, în momentul în care aceasta se afla aplecată în portbagaj, chiar inculpatul recunoscând, implicit, că partea vătămată s-a aflat, la un moment dat, într-o astfel de poziție.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că, potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. RA2., întocmit de I.N.M.L. la data de 05 martie 2007 și avizat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă institutul respectiv prin Avizul nr. A2. din data de 14 martie 2007, leziunile prezentate de partea vătămată la nivelul extremității cefalice, datând din 08 iulie 2000 și constând într-un hematom fluctuent de 4/2 cm în regiunea occipitală dreaptă și respectiv într-o echimoză violacee de 5/1 cm în regiunea parietală dreaptă s-au produs prin lovire activă (cu corp dur), lovirea pasivă (de corp dur), respectiv de capacul portbagajului (astfel cum a susținut inculpatul) fiind improbabilă, din cauza gradului mare de mobilitate pe care această componentă auto o are. De altfel, reconstituirea realizată, cu participarea inculpatului, în data de 09 noiembrie 2005, folosind un autoturism cu caracteristici similare celui aparținând, la momentul faptei, părții vătămate, a condus la concluzia imposibilității cauzării unor astfel de leziuni prin mecanismul susținut de inculpat, conform procesului verbal întocmit cu acel prilej și planșei fotografice aferente.

Referitor la leziunile anterior menționate (poziționate liniar, una în continuarea celeilalte și având lățimea de 2 cm și respectiv 1 cm), despre care inculpatul a susținut că nu se puteau produce prin lovire cu cele două platbande metalice, Curtea, raportat la dimensiunile acestora (cu referire la grosimea lor cumulată, de 1,2 cm), dar și la modul în care au fost găsite împachetate (precizat mai sus), constată că, dimpotrivă, un astfel de mecanism lezionar este nu doar posibil, dar și verosimil, în condițiile în care lovirea s-a produs cu partea îngustă a obiectului unic obținut prin împachetarea acelor platbande, respectiv cu muchia acestuia. Mai mult, în condițiile în care partea vătămată a declarat, în mod constant, că, fiind aplecată în portbagaj, în timp ce inculpatul se afla în partea sa dreaptă, a primit o singură lovitură, numai un astfel de mecanism poate explica, în mod rațional, alte două leziuni prezentate de aceasta, constatate și ele medico-legal, respectiv o echimoză violacee de 2/1 cm supraclavicular dreapta și o echimoză violacee de 5/2 cm hemitorace drept posterior, care, după cum se poate ușor constata, au același caracter liniar, fiind dispuse una în continuarea celeilalte și ambele în continuarea leziunilor de la nivelul extremității cefalice (lungimea lor cumulată, de 16 cm, încadrându-se, contrar susținerilor inculpatului, în lungimea obiectului cu care s-a aplicat lovitura, de 46 cm) și, de asemenea, aceeași lățime cu cele din urmă (1 cm și respectiv 2 cm).

Cu privire la aceste platbande metalice, inculpatul - contrar aspectelor rezultate din declarațiile concordante ale părții vătămate și martorei A.R.G. (fostă I.), conform cărora, la plecarea din apartament, în vederea unei pretinse verificări a autoturismului pe care și-a exprimat intenția de a-l cumpăra, acesta a luat din geanta diplomat pe care o avea asupra sa o sacoșă din material textil de culoare neagră, cu inscripții chinezești, în care cei doi concubini au remarcat prezența unui „obiect rigid, de formă alungită", în fapt tocmai pachetul conținând cele două platbande și care a fost găsită cu ocazia cercetării la fața locului, chiar în spatele portbagajului unde s-a produs lovirea părții vătămate - a încercat să acrediteze ideea că ele reprezentau în fapt balamalele unei uși metalice nemontate, pe care ar fi văzut-o în apartamentul părții vătămate.

Aceste afirmații ale inculpatului, nesusținute probator și chiar lipsite de credibilitate, în condițiile în care au fost exprimate, pentru prima dată, abia cu ocazia declarației din cursul cercetării judecătorești și reiterate apoi în apel, în declarațiile sale din faza de urmărire penală neregăsindu-se vreo referire în acest sens, au fost contrazise de martorii I.M. și Iordan Ioan, care, cunoscând bine apartamentul părții vătămate, în calitate de părinți ai concubinei acesteia, au arătat că nu au văzut acolo vreo ușă metalică nemontată.

De asemenea, susținerea inculpatului cu privire la obiectele în discuție este și nerațională, întrucât, spre deosebire de declarațiile părții vătămate și martorei, care sunt logice în aspectele relatate, nu explică modul disimulat în care ele au ajuns în portbagajul autoturismului (înfășurate într-un fular, legat cu o sfoară și împachetat într-un ziar), fiind folosite apoi tocmai la lovirea părții vătămate, astfel cum deja s-a evidențiat. încercarea inculpatului, în completarea celei anterioare, de a acredita ideea că partea vătămată și concubina acesteia ar fi intenționat să-l tâlhărească, este și ea neverosimilă, întrucât, raportat la incidentul din garaj, el nici măcar nu a pretins că ar fi avut vreun bun de valoare asupra sa ori că partea vătămată ar fi săvârșit vreo acțiune care să denote intenții agresive la adresa lui, iar martora A.R.G. (fostă I.), rămasă singură în apartament, unde inculpatul își lăsase geanta diplomat, avea posibilitatea, dacă aceasta ar fi fost cu adevărat intenția ei, să își însușească nestingherită orice bun din acea geantă, faptă care, în realitate, nu s-a dovedit că s-ar fî întâmplat.

Dimpotrivă, procedându-se de către organele de poliție, chemate la fața locului chiar de către martoră, la verificarea, între altele, a conținutului genții diplomat aparținând inculpatului, s-a constatat prezența în interiorului acesteia a sumei de 821 RON și a mai multor acte, conform procesului verbal întocmit cu acea ocazie, semnat fără obiecțiuni de inculpat, care nu a reclamat, la momentul respectiv, dispariția vreunui bun.

În privința acelorași platbande metalice, inculpatul - pentru a contracara declarațiile părții vătămate și martorei A.R.G. (fostă I.), în sensul că pachetul care le conținea s-a aflat inițial în geanta lui diplomat, fiind luate de el, în modalitatea anterior menționată, la plecarea din apartament, în vederea verificării stării tehnice a autoturismului - a susținut că nu puteau încăpea în acea geantă, solicitând, pentru a dovedi acest lucru, efectuarea unui experiment judiciar. Curtea constată că un astfel de experiment nu se poate realiza în mod obiectiv, întrucât geanta diplomat folosită de inculpat la acel moment nu a fost ridicată de către organele de poliție (neexistând vreo dovadă în acest sens, iar inculpatul declarând că i-a fost restituită) și nici măcar nu se cunosc dimensiunile sale (nefiind consemnate în vreun act). În același timp, Curtea își însușește întocmai raționamentul instanței de fond, în sensul că, pe baza unui simplu calcul matematic, se poate stabili că, raportat chiar la o geantă diplomat cu dimensiunile cele mai mici, de 35/30 cm, platbandele respective, în lungime măsurată de 46 cm, puteau să încapă cu ușurință într-o astfel de geantă, așezate pe diagonală, chiar dacă, în aceasta, s-ar mai fi aflat și acte (cum s-a întâmplat în speță, conform procesului verbal la care s-a făcut referire anterior).

Curtea a mai reținut că, în aceleași împrejurări, inculpatul a încercat și să o stranguleze pe partea vătămată, chiar de două ori, mai întâi în timp ce aceasta era prăbușită în spatele portbagajului, în urma loviturii aplicate în cap (suferind, în cădere, leziuni specifice la nivelul membrelor - ambele coate, antebrațul drept, ambii genunchi și ambele gambe), iar apoi la momentul când ea a revenit în garaj, pentru a opri motorul autoturismului, aflându-se aplecată prin portiera stânga față (deschisă în întregime), de fiecare dată folosind, conform declarațiilor constante ale acesteia, o sfoară din material plastic de culoare galbenă (aceeași cu cea a sforii utilizate la legarea fularului în care au fost împachetate cele două platbande metalice la care s-a făcut referire anterior). Deși acest obiect nu a fost găsit cu ocazia cercetării la fața locului, declarațiile părții vătămate sunt confirmate de fotografia judiciară realizată cu acel prilej, de declarația martorului ocular S.I., care, văzând-o imediat după actul de agresiune anterior menționat, a remarcat că prezenta în jurul gâtului „urme de înroșire specifice unei acțiuni de strangulare", dar și de constatările medico-legale. Astfel, prin raportul de expertiză medico-legală anterior menționat, s-a stabilit că leziunile suferite de partea vătămată la nivelul regiunii cervicale (echimoze și excoriații, posibil hematom laterocervical stâng, hiperemie la nivelul peretelui posterior faringian, al coroanei laringiene și al coardelor vocale) s-au putut produce „prin comprimarea gatului", fiind imposibilă producerea lor „prin agățarea vestei persoanei vătămate de portiera deschisă a autoturismului" (astfel cum a susținut inculpatul).

Afirmația din apel a inculpatului, în sensul că leziunile corporale prezentate de partea vătămată erau anterioare întâlnirii sale cu aceasta, este rizibilă, întrucât, pe de o parte, acele leziuni erau ușor de observat pentru oricine, însă inculpatul, în declarațiile anterioare, nu a relatat vreodată că le-ar fi remarcat, iar, pe de altă parte, este neverosimil că o persoană, prezentând asemenea vătămări, ar mai fi fost preocupată de negocieri contractuale cu inculpatul și, mai ales, de efectuarea unei plimbări cu autoturismul, pentru a-i dovedi starea tehnică a acestuia, în loc de a căuta tratament medical adecvat gravității lor.

Agresiunea la care a fost supusă partea vătămată de către inculpat este evidențiată indirect și prin declarațiile martorilor oculari S.I. și N.N., care, deși au perceput nemijlocit numai partea finală a conflictului, au realizat totuși că partea vătămată era persoana agresată, auzindu-i strigătele de ajutor, de genul „Poliția, că mă omoară!" și văzând leziunile de pe corpul acesteia, în timp ce inculpatul era agresorul. De altfel, inculpatul însuși a recunoscut, într-una dintre declarațiile sale, că partea vătămată a fugit din garaj, strigând la el că vrea să o omoare.

Curtea a reținut și faptul că, prin temeiul de achitare invocat chiar prin motivele de apel redactate personal [art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.], inculpatul, având cunoștințele juridice necesare pentru a înțelege semnificația acestui temei, a recunoscut implicit lovirea părții vătămate, apărarea sa cantonându-se în a demonstra lipsa intenției de a o ucide.

3. Sub aspect subiectiv, Curtea, raportându-se la toate aspectele anterior menționate, a constatat însă, asemenea instanței de fond și contrar apărării inculpatului, că acesta a acționat tocmai cu o astfel de intenție, nu doar directă (având în vedere caracterul vădit premeditat al acțiunii sale), dar și calificată (având în vedere scopul urmărit prin cauzarea decesului părții vătămate).

Astfel, modalitatea minuțioasă de concepere a planului infracțional, actele pregătitoare, menite să asigure succesul acestuia (inclusiv din perspectiva obținerii rezultatului material dorit, în urma decesului părții vătămate), obiectele folosite (apte, prin modul lor de manevrare, să determine moartea unei persoane), zonele corporale asupra cărora s-au exercitat actele de agresiune fizică (cu mare potențial vital), numărul și varietatea acestor acte (constând într-o acțiune de lovire în cap, din spate și două acțiuni de strangulare, prima pe fondul afectării conștientei părții vătămate ca urmare a loviturii aplicate în prealabil), precum și stăruința inculpatului în a le săvârși dovedesc, cu certitudine, această intenție, motiv pentru care cererea de achitare, pe temeiul invocat, este vădit nefondată.

4. De asemenea, având în vedere aceleași împrejurări, Curtea a constatat că încadrarea juridică dată faptei inculpatului, în infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 în ref. la art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și b) C. pen., este corectă, iar cererea sa, de schimbare a acestei încadrări, în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. sau în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) C. pen., este lipsită de temei.

Împrejurarea că, potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. Al/10336, întocmit de I.N.M.L. la data de 17 iulie 2000, leziunile corporale suferite de partea vătămată au necesitat, pentru vindecare, numai 23-25 de zile de îngrijiri medicale și nu i-au pus viața în primejdie, este lipsită de orice relevanță, sub acest aspect, întrucât, după cum s-a evidențiat anterior, inculpatul a acționat cu intenția directă de a o ucide, iar nu doar de a-i cauza o vătămare corporală (rezultat care, de altfel, nici nu i-ar fi permis realizarea interesului material ce a motivat acțiunea sa) și, cu atât mai puțin, din culpă, iar împiedicarea acestei consecințe (moartea) și limitarea efectelor actelor de agresiune fizică săvârșite de inculpat s-au datorat în exclusivitate ripostei puternice pe care partea vătămată a fost capabilă, prin propriile forțe, să i-o opună.

II. Cu privire la fapta din data de 28 noiembrie 1991, săvârșită asupra victimei P.E., Curtea a constatat următoarele:

Contrar instanței de fond, Curtea a constatat însă că probatoriul cauzei nu confirmă acuzația adusă inculpatului, întrucât nu dovedește, mai presus de orice îndoială, că acesta este într-adevăr autorul faptei de omor.

Astfel, pornind de la situația premisă - corect stabilită de către instanța de fond, pe baza mijloacelor de probă analizate sub acest aspect, care nu vor mai fi reluate, întrucât evaluarea lor este justă, fiind însușită, ca atare, de către instanța de apel - că uciderea victimei s-a realizat în locuința sa, prin lovituri aplicate la nivelul capului cu un corp dur alungit și cu un obiect tăietor-despicător (coada și tăișul unei securi), Curtea a constatat că este îndoielnică săvârșirea acestei fapte de către inculpat.

În acest sens, Curtea a observat, în prealabil, că singurele mijloace de probă, reținute atât în rechizitoriu, cât și în sentința apelată, ca indicându-l pe inculpat drept autor al faptei, sunt declarațiile martorelor V.C.L. (fostă I.) și C.G.L. și un fir de păr uman găsit în portbagajul autoturismului inculpatului, care au fost coroborate cu mijloacele de probă din care rezultă presupusul mobil al faptei.

Analizând, pe rând și coroborat cu restul probatoriului, aceste mijloace de probă, Curtea a constatat următoarele:

A. Martora V.C.L. (fostă I.) (în vârstă de 17 ani la data faptei), vecină cu victima, a dat, în faza de urmărire penală, trei declarații, cu privire la care a precizat, în cursul cercetării judecătorești, că și le menține și, de asemenea, în prima fază a procesului penal, a fost confruntată cu inculpatul.

În prima declarație din faza de urmărire penală, datând din 06 decembrie 1991, martora a precizat că, în seara zilei de 28 noiembrie 1991 (joi), în jurul orei 18:00, l-a văzut pe inculpat deplasându-se pe cărarea de lângă gardul din spatele curții victimei, dinspre terenul viran, mergând cu capul aplecat în pământ, ca și cum intenționa să-și ascundă fața și că, după ce acesta a părăsit acea cărare, l-a urmărit cu privirea până când a ieșit în Strada D. și s-a îndreptat spre podul de peste pârâul Tecucel. Martora a arătat că este sigură de ora indicată, întrucât, cu câteva minute înainte, venise de la serviciu M.L., care locuia în aceeași curte cu ea și care, lucrând în învățământ, se întorcea acasă în jurul acelei ore. De asemenea, a arătat că, după ce l-a văzut pe inculpat, s-a întâlnit, în timp ce mergea să cumpere pâine, cu D.C., o vecină.

Cu ocazia confruntării cu inculpatul, realizată la data de 03 iunie 1992, martora a arătat că l-a văzut pe acesta, în condițiile anterior menționate, în jurul orei 19:10, susținând însă, inițial, că afară începuse să se întunece, pentru ca, ulterior, să afirme că, la momentul respectiv, nu era niciun bec aprins în apropiere și era deja întuneric. Cu același prilej, martora a relatat că o vecină, pe nume TU., i-a spus că a văzut-o pe victimă, într-o după-amiază, la ora 17:00, de braț cu un bărbat gras, cu ochelari, despre care bănuia că era un anume G.J., un cetățean în vârstă.

În cea de-a doua declarație din faza de urmărire penală, datând din 26 februarie 2003, martora a reluat afirmațiile din prima declarație, precizând, în plus, că, la momentul când l-a văzut pe inculpat, afară era întuneric și că nu a povestit nimănui despre acest fapt.

În cea de-a treia declarație din faza de urmărire penală, datând din 19 martie 2009, martora a relatat că, la momentul când l-a văzut pe inculpat, la ora 18:00 - 19:00, era pe înserate -începuse să se întunece, arătând și faptul că a observat cum acesta a trecut pe lângă un stâlp de iluminat, despre care nu a precizat însă dacă era sau nu aprins.

În declarația din cursul cercetării judecătorești, dată la termenul din 07 septembrie 2010, martora a precizat că l-a văzut pe inculpat până în ora 19:00, întrucât M.L. venea de la serviciu în jurul acelei ore, iar ea trebuia să ajungă să cumpere pâine până la ora 19:20, când se închidea. Martora a mai arătat că, la acel moment, afară era întuneric și că în zonă nu erau becuri aprinse. Referitor la discuția cu vecina TU.A. (decedată), avută la câteva zile după moartea victimei, martora a confirmat că aceasta i-a spus că ar fi văzut venind la victimă un bărbat, dar nu că acesta ar fi venit acolo și în seara zilei de 28 noiembrie 1991.

Raportând declarațiile anterior menționate la celelalte mijloace de probă relevante cu privire la aspectele evidențiate în cuprinsul acestora, Curtea a constatat că martora M.L. (decedată) a arătat, în unica sa declarație din faza de urmărire penală, datând din 06 decembrie 1991, că, de obicei, joia, ajungea acasă în jurul orei 16-16:10, făcând naveta din altă localitate.

La rândul său, martora D.C., în declarația din faza de urmărire penală, datând din 06 decembrie 1991, a arătat că, de obicei, după-amiaza, în jurul orei 17:00, mergea la magazinul unde lucra mama sa.

Coroborând declarațiile ultimelor două martore (formulate la puțin timp după data faptei, fiind astfel credibile) cu aspectele ce rezultă din declarațiile repetate ale martorei V.C.L. (fostă I.), cu împrejurarea că, numai dacă afară nu era întuneric, ci doar înserat, aceasta din urmă ar fi avut într-adevăr posibilitatea de a-l urmări pe inculpat, cu privirea, pe întreg traseul pe care ea l-a indicat, pe Strada D., spre intersecția cu Strada D., iar apoi către podul de peste pârâul Tecucel, pe o distanță de cel puțin câțiva zeci de metri, conform procesului verbal de conducere în teren și planșei fotografice aferente, în condițiile în care, în zonă, nu erau becuri aprinse, precum și cu faptul obiectiv că, în municipiul Tecuci (situat la latitudinea nordică de 45° 511 și longitudinea estică de 27° 251), soarele apune, în data de 28 noiembrie, la ora 16:29 (fapt stabilit prin accesarea site-ului Observatorului Astronomic „A.V.U.", la adresa WW1.), Curtea, chiar acceptând ca reală declarația ultimei martore (deși aceasta nu se coroborează, ci dimpotrivă este infirmată de alte mijloace de probă, aspect asupra căruia se va reveni), în sensul că, la data faptei, l-a văzut pe inculpat, la ieșirea din curtea victimei, constată însă ca acest fapt nu se putea întâmpla la orele indicate de martoră, ci mult mai devreme, în orice caz până la a apune soarele, respectiv în intervalul orar 16:00-16:30.

Or, la momentul când Curtea a stabilit astfel că martora V.C.L. (fostă I.) ar fi putut să-l vadă pe inculpat, victima se afla, cu certitudine, în viață, iar nicidecum nu era decedată (fiind ucisă de către acesta), astfel cum a reținut instanța de fond, însușindu-și întocmai situația de fapt expusă în rechizitoriu.

În acest sens, Curtea a avut în vedere declarațiile martorilor G.J. (născut la data de... 1903 și, aproape sigur, decedat, în urma verificărilor efectuate de Curte, neputând fi identificat în baza de date a populației) și N.M.A.

Astfel, martorul G.J. (în vârstă de 88 de ani la data faptei), prieten apropiat al victimei, a arătat - în prima declarație din faza de urmărire penală, datând din 30 noiembrie 1991, singura reținută ca exprimând realitatea și de către instanța de fond, asupra declarațiile ulterioare planând într-adevăr suspiciunea că ar fi fost influențate de inculpat, însă asupra altor aspecte decât cel analizat - că, la data de 28 noiembrie 1991 (consemnarea în cuprinsul declarației a datei de 29 noiembrie 1991 fiind, în mod evident, o eroare materială), a mers în vizită, la locuința victimei, la ora 16:00 și a stat acolo circa o oră, cu acea ocazie aceasta spunându-i că este supărată pe inculpat, întrucât nu a mai vizitat-o de 2-3 zile.

Această declarație confirmă relatarea despre care martora V.C.L. (fostă I.) a susținut că i-a făcut-o vecina sa, TU.A., cu privire la vizita martorului G.J. la victimă, în jurul orei 17:00, când i-a văzut pe cei doi la braț. De asemenea, atestă că, la acea oră, ulterioară cu cel puțin 30 de minute momentului când era posibil ca prima martoră să-l fi văzut pe inculpat plecând din curtea victimei, aceasta era în viață. în schimb, contrazice afirmația aceleiași martore, în sensul că persoana văzută de ea, în condițiile anterior menționate, era inculpatul, de vreme ce victima însăși s-a plâns oaspetelui său că acesta nu o mai vizitase de câteva zile.

Martorul N.M.A. (în vârstă de 52 de ani la data faptei, a cărui credibilitate nu a fost vreodată pusă la îndoială), de profesie depanator TV, calitate în care a fost solicitat de mai multe ori de victimă pentru a-i repara televizorul, a arătat în mod constant, în cele două declarații date în faza de urmărire penală, dar și în declarația formulată în cursul cercetării judecătorești, că, în seara zilei când a fost ucisă, precizând ora 18:00 în prima declarație și respectiv intervalul orar 17:00-18:00 în ultima declarație, victima a telefonat atât la el acasă, vorbind cu soția sa, cât și la locuința părinților, vorbind cu mama lui.

Aceste declarații, coroborându-se cu declarațiile martorilor G.J. și V.C.L. (fostă I.) (în cazul celei din urmă, sub aspectul relatării făcute acesteia de vecina TU.A.), confirmă că, ulterior momentului când este posibil ca ultima martoră să-l fi văzut pe inculpat ieșind din curtea victimei, aceasta era în viață.

Revenind la declarațiile martorei V.C.L. (fostă I.), Curtea a remarcat - pe lângă aspectul evidențiat cu ocazia analizării declarației martorului G.J. (care contrazice afirmația acesteia cu privire la identitatea persoanei despre care a pretins că a văzut-o ieșind din curtea victimei) - ca element de natură să o decredibilizeze în susținerea că acea persoană era inculpatul, faptul că, deși, în mod evident, moartea violentă a victimei a stârnit vâlvă și numeroase comentarii în localitate, ea nu a relatat nimănui, nici măcar persoanelor apropiate (precum martora M.L.), despre ceea ce susține că a văzut.

În acest context, Curtea a menționat că, în afara declarațiilor martorei V.C.L. (fostă I.), a căror examinare, anterior expusă, creează un dubiu serios asupra realității împrejurării esențiale relatate de aceasta, nu există niciun alt mijloc de probă din care să rezulte că, la data de 28 noiembrie 1991, inculpatul s-a aflat în locuința victimei ori în apropierea sa, la momentul decesului acesteia (care s-a produs cu siguranță după ora 18:00, când victima a vorbit la telefon cu soția și mama martorului N.M.A.) sau ulterior acelui moment (aspect asupra căruia se va reveni).

În același context, Curtea a considerat necesară și analizarea declarației martorei U.Ș. (decedată), care, în faza de urmărire penală, a susținut că martorul G.J. i-ar fi spus că, în seara zilei de 28 noiembrie 1991, în jurul orei 19:30, a vorbit la telefon cu victima și, întrebând-o ce face, aceasta i-a răspuns că se ceartă cu inculpatul. Martorul G.J., deși a confirmat existența unei convorbiri telefonice cu victima la ora indicată de martoră (aspect însă îndoielnic, având în vedere că nu a fost precizat de martor încă din primele declarații, când acesta a susținut că, la ora respectivă, l-a sunat pe inculpat, tocmai pentru a-i reproșa că nu o vizitează pe victimă, astfel cum aceasta îi relatase cu ocazia vizitei sale din intervalul orar 16:00-17:00, motiv pentru care chiar instanța de fond a înlăturat, însușindu-și și sub acest aspect opinia rechizitoriului, noua susținere a martorului), a negat însă conținutul relatat de aceasta, astfel că, raportat și la împrejurarea anterior menționată, care îi sporește caracterul îndoielnic, Curtea nu a reținut ca exprimând adevărul declarația martorei în discuție.

B. Martora C.G.L. (în vârstă de 38 de ani la data faptei), vecină cu victima, a arătat în mod constant, în cele patru declarații date în faza de urmărire penală, dar și în declarația formulată în cursul cercetării judecătorești, că - în seara zilei de 28 noiembrie 1991, în două momente, la ora 19:20 și respectiv la ora 19:45 - 19:50 (pe care le-a asociat cu venirea și respectiv plecarea de la locuința sa a martorilor T.R.A. și A.T., care au condus-o acasă de la serviciu) - a văzut în dreptul porții de acces în curtea victimei, parcat pe aleea de la nivelul inferior, foarte aproape de acea poartă, un autoturism D.A. de culoare roșie, despre care a susținut că era cel care îi aparținea inculpatului, în timp nuanțându-și însă poziția de la a afirma cu certitudine acest lucru până la a declara că autoturismul respectiv ar fi putut fi cel al inculpatului.

În vederea examinării declarațiilor martorei, Curtea a considerat necesar a menționa, în prealabil, că, potrivit situației de fapt ce a fost reținută de către instanța de fond (întocmai ca în rechizitoriu), inculpatul, după ce a ucis-o pe victimă în locuința acesteia, a plecat de acolo, părăsind curtea prin poarta din spate, unde a fost văzut de martora V.C.L. (fostă I.) (fapt însă cel puțin îndoielnic, după cum s-a motivat anterior), s-a deplasat la locuința sa, de unde a luat autoturismul proprietate personală, marca D.A., de culoare Roșu 27, având numărul de înmatriculare Q2., pe care l-a condus până la imobilul aparținând victimei, l-a parcat în poziția precizată de martora C.G.L. și a încărcat în acesta cadavrul victimei, după care a condus același autoturism până la locul unde a abandonat cadavrul, la marginea localității.

Referitor la secvențele situației de fapt astfel reținute, Curtea - pornind de la premisa că autoturismul inculpatului, contrar apărării acestuia, se afla la acel moment în stare de funcționare, astfel cum, în mod corect, a stabilit instanța de fond, pe baza probatoriului amplu prezentat și corect evaluat în sentința apelată, aspect asupra căruia nu găsește necesar a reveni, însușindu-și ca atare toate considerațiile acolo expuse, în lipsa oricăror motive valide care să le contrazică - constată, în schimb, că nu există vreun mijloc de probă (de altfel, nici în rechizitoriu sau în sentința apelată invocat), din care să rezulte că inculpatul a pus în mișcare autoturismul respectiv, din locul în care se afla parcat, în apropierea blocului unde locuia, după ora 18:00, martorii audiați sub acest aspect, C.S.A. și C.T., neconfirmând, în declarațiile lor, o astfel de situație. De asemenea, nu există vreun mijloc de probă, din care să rezulte că inculpatul a condus acel autoturism până la locuința victimei, iar, de acolo, până la locul unde a fost descoperit cadavrul său, reținerea acestor aspecte în sentința apelată, ca, de altfel, și în rechizitoriu, fiind pur speculativă.

Revenind la declarațiile martorei, Curtea a constatat că, în niciuna dintre ele, aceasta nu a indicat numărul de înmatriculare al autoturismului despre care a pretins că l-a văzut parcat în poziția anterior menționată. Fiind întrebată în mod explicit asupra acestui aspect, cu ocazia audierii sale în cursul cercetării judecătorești, martora a declarat că nu a văzut numărul de înmatriculare al autoturismului respectiv, astfel că, în lipsa unui element esențial de identificare, nu se poate stabili cu certitudine că acel autoturism îi aparținea într-adevăr inculpatului. în plus, ezitarea martorei, manifestată încă de la prima declarație, datând din 29 noiembrie 1991 (imediat următoare datei faptei, când nu se poate susține că s-ar fi exercitat vreo influență asupra sa de către inculpat), în a declara numărul de înmatriculare al autoturismului pretins văzut, în condițiile în care este aproape evident că aceasta cunoștea numărul de înmatriculare al autoturismului inculpatului (care era un obișnuit al locului, venind acolo aproape zilnic, iar, conform martorei, în anul 1991, erau foarte puține autoturisme în zonă, astfel că un asemenea amănunt era ușor de reținut), nu poate fi explicată, în mod rațional, decât prin aceea că nici martora nu a fost sigură la acel moment că autoturismul respectiv îi aparținea într-adevăr inculpatului.

Susținerea că autoturismul în cauză nu îi putea aparține decât inculpatului, pe motiv că acesta era singura persoană posesoare a unui autoturism cu caracteristici similare (marcă, culoare) care o vizita pe victimă, este lipsită de fundament, întrucât probatoriul cauzei dovedește, dimpotrivă, că existau și alte persoane, chiar din rândul familiei acesteia, care dețineau asemenea autoturisme și o vizitau sau aveau motive să o facă. Astfel, martorul H.Ș. (nepotul prin alianță al victimei, ai cărui părinți au fost, conform afirmației sale, anterior inculpatului, beneficiarii unui testament făcut de victimă, ulterior revocat, cu consecința intervenirii unor discuții legate de recuperarea de la aceasta a cheltuielilor efectuate cu reparațiile la casă și gard) a recunoscut în declarația din faza de urmărire penală că, la acel moment, era posesorul unui autoturism D.A. de culoare roșie. De asemenea, martorul D.O. (decedat) a precizat, în declarația dată în aceeași fază procesuală, că a văzut odată la poarta victimei un autoturism D.A. de culoare roșie-grena, cu număr de București. Sub acest aspect, declarațiile martorilor S.C. (decedat), I.O.I. și P.T. nu vor fi luate în considerare, acestea fiind confuze și contradictorii asupra mărcii autoturismului de culoare roșie despre care au susținut că l-ar fi văzut parcat în fața curții victimei (D.A. sau SK.) ca, de altfel, și asupra datei când s-ar fi petrecut acest lucru (26 sau 28 noiembrie 1991).

În același timp, afirmația martorei C.G.L., privitoare la existența în fața curții victimei a autoturismului în discuție, la orele precizate de aceasta, nu a fost confirmată de martorii despre care ea a declarat că au însoțit-o la ambele momente când a văzut acel autoturism.

Astfel, martorii A.T. (decedat) și T.R.A., confirmând întocmai susținerile martorei anterioare, în sensul că au condus-o pe aceasta acasă în jurul orei 19:00-19:20 au plecat după aproximativ o jumătate de oră, au declarat însă în mod constant că, la niciunul dintre acele momente, nu au remarcat prezența în zonă a vreunui autoturism. Curtea acceptă ideea, susținută în rechizitoriu și preluată ca atare de către instanța de fond, că, fiind străini de acel loc, cei doi martori nu aveau o motivație specială pentru a reține un astfel de amănunt, cum era cazul martorei C.G.L. (vecină a victimei), însă faptul că ei nu au putut confirma susținerea acesteia, corelat cu împrejurarea că nici declarațiile martorei respective nu permit a se stabili cu certitudine că autoturismul pretins văzut de ea îi aparținea inculpatului (pe care, de altfel, martora nici nu a declarat că l-ar fi văzut, în persoană, la acele momente, în zonă), creează un dubiu serios, care, în mod evident, îi profită acestuia.

C. Cu privire la firul de păr uman (cel de-al doilea s-a dovedit a fi de origine animală), găsit pe planșeul portbagajului autoturismului inculpatului, conform procesului verbal de cercetare din data de 29 ianuarie 1991 și planșei fotografice aferente, Curtea constată că nu există probe certe că provenea de la victimă.

Astfel, prin Raportul de constatare tehnico-științifică din 19 decembrie 1991, s-a stabilit că acel fir de păr provine de la o persoană care aparține într-adevăr grupei sanguine BIII, aceeași cu a victimei, potrivit Raportului medico-legal de necropsie.

În același raport de constatare, se menționează însă (aspect omis de către instanța de fond) că sexul persoanei de la care provine acel fir de păr nu se poate determina, întrucât acesta prezintă numai urme de teacă epitelială (conform metodologiei de lucru, bulbul trebuie să aibă teacă epitelială întreagă). De asemenea, se menționează (aspect și el omis de către instanța de fond) că acel fir de păr prezintă atât caracteristici de asemănare (culoare, lungime, grosime), cât și de deosebire (aspectul bulbului și al canalului medular pe anumite zone, grosimea și culoarea la firele de par de culoare închisă) cu firele de păr probă de comparație (recoltate de la cadavrul victimei), situație în raport cu care evaluarea pur cantitativă, în favoarea elementelor de asemănare sau de diferențiere, nu are fundament științific, datorită unicității de prezentare a materialului în litigiu, cât și a ambivalenței rezultatului examinării morfologic-microscopice a materialului de comparație. Sub acest aspect, Curtea a remarcat și faptul că, prin rezoluția din data de 10 noiembrie 2006, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în Dosarul nr. 2576/P/2006, s-a dispus examinarea genetică, între altele, a firului de păr în cauză, însă, în Raportul de constatare tehnico-științifică biocriminalistică din 09 mai 2007, se menționează, la concluzia de la pct. 5, că acesta nu s-a regăsit în ambalajul menționat în acea rezoluție. în aceste condiții, în apel, s-au dispus, din oficiu, verificări la organele de poliție și parchet inițial implicate în cercetările efectuate în cauză (Poliția Municipiului Tecuci, Inspectoratul de Poliție al Județului Galați și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați), însă acestea au comunicat, că nu se află în posesia altor mijloace materiale de probă (corpuri delicte, urme biologice), împrejurarea că, în privința acelui fir de păr, nu au fost luate măsuri adecvate de conservare fiind apreciată de către Curte drept un act de gravă neglijență a organelor de urmărire penală.

În privința celorlalte urme biologice ridicate din autoturismul inculpatului, conform proceselor-verbale de cercetare din datele de 29 și 30 noiembrie 1991 și planșelor fotografice aferente, Curtea constată că acestea nu prezintă pete de sânge, una singură dintre ele constând în sânge uman, care aparține însă grupei sanguine OI, aceeași cu a inculpatului, potrivit Raportului de expertiză nr. CR1. din 09 decembrie 1991, în condițiile în care grupa sanguină a victimei era BIII, după cum s-a evidențiat anterior.

Raportat la toate aceste împrejurări, Curtea a concluzionat în sensul absenței unei probe certe din care să rezulte că autoturismul inculpatului a fost folosit la transportul cadavrului victimei.

La același capitol, legat de probele biologice, Curtea a menționat și faptul că, după ce, în concluziile Raportului medico-legal de autopsie a victimei, întocmit de Laboratorul de Medicină Legală Galați din 29 noiembrie 1991, s-a susținut că, în secreția anală, s-au pus în evidență spermatozoizi, atestându-se astfel consumarea de raport sexual intra-anal recent, putând data din 28 noiembrie 1991, ulterior I.N.M.L., prin Adresa din 20 decembrie 1991, a comunicat că, pe frontiul și tamponul cu secreție anală, nu s-au găsit urme de spermă (spermatozoizi absenți), mențiune valabilă și cu privire la frontiul și tamponul cu secreție recoltată din cavitatea uterină, o concluzie asemănătoare (în sensul lipsei capetelor de spermatozoizi) fiind exprimată, cu privire la secreția anală, dar și cu privire la secreția vaginală, prin Raportul de constatare tehnico-științifîcă biocriminalistică din 09 mai 2007, întocmit de același institut.

D. Cu privire la mobilul faptei, Curtea a constatat, asemenea instanței de fond, pe baza acelorași mijloace de probă expuse, sub acest aspect, în considerentele sentinței apelate, care au fost corect evaluate (astfel încât nu va reveni asupra lor), că, în privința inculpatului, se poate reține într-adevăr o motivație importantă în a urmări suprimarea vieții victimei, respectiv aceea de a o împiedica să revoce testamentul făcut în favoarea sa, pe fondul nemulțumirilor exprimate de aceasta cu privire la îngrijirile de care beneficia, în ultima vreme, din partea inculpatului și a soției sale.

Această împrejurare, deși reală, nu poate constitui însă, prin ea însăși, o dovadă a vinovăției inculpatului, având în vedere atât lipsa unor probe certe, care să permită stabilirea indubitabilă a unei legături între acesta și uciderea victimei (astfel cum s-a evidențiat anterior), cât și faptul că, din unele mijloace de probă administrate în cauză (pe care instanța de fond a omis a le analiza), rezultă, cel puțin la nivel ipotetic, existența și a altor persoane asupra cărora ar putea plana o bănuială în legătură cu moartea victimei.

În acest sens, Curtea a reiterat aspectul deja evidențiat cu privire la nepotul prin alianță al victimei, martorul H.Ș., el însuși posesor al unui autoturism D.A. de culoare roșie (precum cel declarat a fi fost văzut în seara faptei de către martora C.G.L., la poarta curții victimei), ai cărui părinți au fost, anterior inculpatului, beneficiarii altui testament făcut de victimă, revocat însă de aceasta. De altfel, chiar organele de urmărire penală l-au considerat pe acesta suspect, neexistând dovezi că ar mai fi continuat însă cercetările în ceea ce îl privește după primirea rezultatului testului la care a fost supus pentru detectarea comportamentului simulat, care nu a pus în evidență note ale unui astfel de comportament.

De asemenea, Curtea a reținut, pe baza declarațiilor martorilor N.M.A., G.J., U.Ș., J.E., A.P.M. și G.V., că, printre vizitatorii obișnuiți ai victimei, se aflau și soții R., S. și T., cel dintâi decedat, audiați în cauză ca martori, care au recunoscut ei înșiși, în declarațiile din faza de urmărire penală, că o vizitau frecvent pe victimă, chiar fără treabă (martorul R. S., de profesie electrician, era solicitat de aceasta pentru reparații la instalația și aparatura electrică) și au precizat, în același timp, că, în urma stabilirii unor relații de încredere, martora R.

T. chiar a locuit, timp de o săptămână, în luna aprilie 1991, în casa victimei (care se temea de hoți), iar aceasta din urmă s-a oferit „să facă acte pe casă" în favoarea lor. De asemenea, martora A.P.M. (fina victimei) a precizat, în declarația sa, că, în cursul lunii iulie 1991, mergând în vizită la aceasta, a întâlnit-o acolo pe nepoata în vârstă de 9-10 ani a soților R., care i-a spus că bunicii ei „vor să vină în casă la dna PU., pentru a avea grijă de ea (...) că și așa bătrâna, cât mai are de trăit, deoarece este bătrână", aspect relatat, în declarația sa, și de martorul G.J.

Mai mult, martorii R. S. și R. T. s-au contrazis, în declarațiile lor, în legătură cu împrejurările în care au aflat despre moartea victimei, fără a exista o explicație rațională pentru acest comportament, martorul R. S., conform propriei recunoașteri, s-a arătat foarte interesat de cercetările efectuate în locuința victimei, afirmând că, în data de 30 noiembrie 1991 (când, într-adevăr, s-a realizat cercetarea la fața locului, conform procesului verbal atașat), trecând întâmplător prin zonă și aflând abia atunci de uciderea acesteia, nu a ezitat să intre în acea locuință, chiar în prezența organelor de poliție, martora R.

T. a afirmat că, în data de 01 decembrie 1991 (duminică), s-a făcut „un control" la domiciliul lor, de către organele de poliție și procuratură (la dosar, nu există însă vreun proces-verbal întocmit cu acel prilej), iar, în Raportul întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J. Constanța, se menționează că, în răspunsurile date de cei doi martori la întrebările relevante ale cauzei, privitoare la moartea victimei (consemnate în anexa I la acel raport), s-a remarcat prezența unor note sigure ale comportamentului simulat.

Curtea a remarcat și faptul că, la data de 21 octombrie 1992, s-a efectuat de către organele de poliție o percheziție la domiciliul familiei R., ocazie cu care a fost identificat, conform procesului verbal întocmit, un cărucior cu dimensiunile de 70 x 38 x 39 cm, care nu a fost însă ridicat pentru verificări (astfel cum ar fi fost normal, având în vedere teza acuzării, privind transportul cadavrului victimei), ci doar i s-a pus în vedere martorului R. S. să nu îl înstrăineze până la definitivarea cercetărilor, act pe care Curtea îl consideră a fi, cel puțin, unul de gravă neglijență a organelor respective.

În acest context, Curtea a constatat că prezența obișnuită a martorilor R. S. și R. T. în casa victimei, mergând până la a locui acolo o perioadă semnificativă (în cazul celei din urmă), infirmă și teza acuzării, însușită ca atare de către instanța de fond, în sensul că numai prezența inculpatului acolo i-ar fi împiedicat pe cei doi câini ai victimei să latre în seara datei faptei, astfel cum au remarcat vecinii acesteia la momentul respectiv.

E. Cu privire la celelalte mijloace de probă administrate în cauză, Curtea a constatat că nici acestea nu dovedesc, mai presus de orice îndoială, vinovăția inculpatului.

Astfel, referitor la declarațiile martorilor S.Z. și R.V. (cel din urmă decedat), care, la momentul faptei locuiau împreună, întreținând o relație de concubinaj, Curtea a reținut, asemenea instanței de fond, aspectele relatate de aceștia, în mod concordant, cu privire la vizita pe care victima le-a făcut-o în data de 28 noiembrie 1991, în jurul prânzului.

În schimb, în privința susținerilor martorei S.Z., care exced aspectelor anterior menționate, consemnate în declarația din data de 19 martie 2009, făcută în fața procurorului și respectiv în declarația din data de 07 septembrie 2010, luată acesteia în cursul cercetării judecătorești, Curtea a constatat că sunt neverosimile, motiv pentru care le va înlătura.

În acest sens, Curtea a reținut că martora, în vârstă de 89 și respectiv 90 de ani la datele celor două declarații, și-a amintit, după mai mult de 17 ani de la momentul faptei, împrejurări pe care nu le-a relatat în cuprinsul niciuneia dintre cele trei declarații formulate la scurtă vreme de la acel moment, respectiv la datele de 29 noiembrie 1991, 02 decembrie 1991 și 18 iunie 1993, deși, în mod normal, trecerea timpului și înaintarea sa în vârstă ar fi trebuit să aibă un efect invers, estompând din faptele pe care ea le-a cunoscut la un moment dat.

Astfel, martora a relatat, pentru prima dată în cuprinsul celor două declarații, că, în dimineața zilei următoare celei a faptei, inculpatul s-a prezentat la ea acasă și i-a cerut cheile de la casa victimei, în condițiile în care ea știa, de la victimă, că inculpatul se afla în posesia unui rând de chei de la locuința acesteia, că, în aceeași zi, o vecină (nenominalizată) i-a povestit că, în seara precedentă, la ora 2230-2300, a văzut la ea la poartă o mașină roșie sau albă, din care a coborât un bărbat, care a încercat să deschidă poarta, aceasta fiind însă încuiată (conform declarației din fața procurorului) și respectiv că, în același interval orar, auzind lătratul câinelui, „soțul" său, R.V., a ieșit în curtea casei, la întoarcere spunându-i că a văzut autoturismul inculpatului, care a întors și a plecat în direcția Satul Nou, unde a fost găsit cadavrul victimei (conform declarației din fața instanței, care o contrazice astfel pe cea anterioară) și că „soțul" său, R.V., a participat la autopsia victimei (fapt în mod evident neadevărat, având în vedere procedura pe care o presupune o asemenea operațiune), dar și la cercetarea locuinței acesteia, ocazie cu care a văzut cum inculpatul a luat un taburet pe care l-a pus pe un preș aflat în mijlocul camerei și s-a așezat pe el, ridicându-se numai când organele de poliție i-au cerut acest lucru, sub acel preș fiind găsite apoi urme de sânge.

Dincolo de aspectul anterior menționat, care determină, el însuși, serioase îndoieli asupra realității susținerilor martorei, Curtea a constatat că niciuna dintre acele susțineri nu este confirmată de declarația martorului R.V. Mai mult, referirea la faptele pretins petrecute cu ocazia cercetării locuinței victimei de către organele de poliție este infirmată, în mod categoric, de chiar procesul verbal de cercetare la fața locului, în care nu se consemnează că inculpatul sau martorul R.V. ar fi fost prezenți la desfășurarea acelei activități.

Referitor la cheile de la locuința victimei, despre care inculpatul a susținut, în unele dintre declarațiile sale, că i-ar fi fost remise de către organele de poliție în dimineața zilei de 29 noiembrie 1991 și le-ar fi folosit pentru a pătrunde în acea locuință, înainte de prezentarea acolo, în aceeași zi, a organelor respective, în vederea cercetărilor, Curtea constată că, la dosar, nu există niciun proces-verbal în care să se consemneze o astfel de remitere.

În cazul în care s-ar accepta, în pofida faptului anterior menționat, susținerea inculpatului, situația relatată de acesta nu ar reprezenta decât un alt act de gravă neglijență în instrumentarea cauzei, permițând alterarea câmpului infracțional, în condițiile în care, la momentul declarat de inculpat ca fiind cel al remiterii cheilor respective, nu erau lămurite împrejurările în care s-a produs decesul victimei, al cărei cadavru a fost descoperit în noaptea de 28 din 29 noiembrie 1991, conform procesului verbal întocmit cu acel prilej, la ora 00:30.

Curtea și-a exprimat însă dubiul asupra realității susținerii inculpatului, având în vedere, pe lângă aspectul deja evidențiat, și faptul că, din actele dosarului, rezultă, cu certitudine, că singura prezentare a organelor de poliție la locuința victimei s-a produs cu ocazia cercetării la fața locului, realizată însă abia la data de 30 noiembrie 1991, neexistând vreun proces-verbal care să ateste o astfel de prezentare și în ziua precedentă. Mai mult, martorul H.Ș., nepotul prin alianță al victimei, a declarat, în cursul cercetării judecătorești, că lui i-au fost predate cheile de la locuința acesteia și că, prezentându-se acolo, a constatat că era sigilată camera în care s-a produs omorul.

Referitor la preșul țărănesc identificat în camera respectivă (așezat peste covorul cu urme de sânge), fixat prin fotografiere cu ocazia cercetării la fața locului din data de 30 noiembrie 1991, Curtea a constatat că, deși în sentința apelată se afirmă, preluându-se întocmai mențiunea din rechizitoriu, că ar fi fost spălat de inculpat în seara crimei, nu se indică (pentru că, în fapt, nici nu există) vreun mijloc de probă care să dovedească această împrejurare.

În plus, analiza declarației martorei V.C.L. (fostă I.) din data de 26 februarie 2003 dovedește preluarea trunchiată, atât în rechizitoriu, cât și în sentința apelată, a afirmațiilor sale cu privire la momentul când a văzut acel preș, pus la uscat pe sârma de rufe din curtea victimei. Astfel, în actul de sesizare și în hotărârea instanței de fond, declarația martorei, sub acest aspect, este redată în forma „a doua zi (n.n. lăsându-se să se înțeleagă că după data morții victimei) am văzut pe sârma pentru rufe din curtea locuinței acesteia pus la uscat un preș țărănesc". În realitate, martora a declarat „a doua zi, după ce în ziua precedentă văzusem polițiști acasă la P.E., am văzut pe sarma pentru rufe din curtea locuinței acesteia pus la uscat, un preș țărănesc". Or, după cum s-a evidențiat anterior, singura dată dovedită când organele de poliție s-au prezentat la locuința victimei este 30 noiembrie 1991, cu ocazia cercetării la fața locului, astfel că împrejurarea relatată de martoră s-a petrecut în ziua următoare, respectiv la data de 01 decembrie 1991, iar nicidecum la data de 29 noiembrie 1991, cum ar rezulta din declarația ei greșit consemnată. Reținerea eronată a declarației martorei anterior menționate este esențială, pentru că numai astfel se putea găsi un element de coroborare cu declarația martorei C.G.L., care a afirmat că a văzut un preș țărănesc, pus la uscat pe sârma de rufe din curtea victimei, în dimineața zilei de 29 noiembrie 1991. Raportat la declarația reală a martorei V.C.L. (fostă I.), afirmația martorei anterior menționate nu se mai coroborează cu niciun alt mijloc de probă. Mai mult, din declarația martorei U.Ș., rezultă că aceasta a văzut, pe sârma de rufe din curtea victimei, preșul respectiv (pe care îl numește țol, afirmând că era spălat și pus la uscat), abia cu ocazia pregătirilor de înmormântare, care a avut loc la data de 03 decembrie 1991, conform declarației martorului M.D. Identitatea între țolul respectiv și preșul țărănesc în discuție este neîndoielnică, întrucât detaliile date de martoră cu privire la locul unde acesta stătea de regulă, „în prima cameră, peste covor, între dulapul de bucătărie și masă" corespund întocmai celor consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului cu referire la poziționarea obiectului respectiv.

Referitor la programul inculpatului din ziua faptei, Curtea a constatat că toate aserțiunile instanței de fond (identice celor din rechizitoriu), cu privire la orele când acesta a plecat și a revenit acasă, la persoanele cu care a relaționat în perioada respectivă și la modalitățile în care a intrat în contact cu ele, întemeiate pe evaluarea declarațiilor martorilor R.D., R.M., C.O.C. și G.J., sunt în fapt nerelevante, câtă vreme, în cauză, nu s-a dovedit, prin probe certe, că, în perioada critică, inculpatul s-a aflat în locuința victimei și / sau pe traseul către acea locuință ori pe cel pe care a fost transportat cadavrul.

Or, revenea acuzării sarcina de a proba faptul pozitiv că inculpatul s-a aflat în acele locații, iar nicidecum acestuia din urmă sarcina de a proba faptul negativ că nu s-a aflat acolo (după cum sugerează toate acele aserțiuni), astfel încât, sarcina acuzării nefiind realizată, pentru toate considerentele anterior expuse, orice alte activități ale inculpatului din data faptei și orarul de desfășurare a acestora nu interesează cauza.

Dincolo de acest aspect, Curtea nu a putut să nu remarce că întreaga construcție a aserțiunilor respective are la origine declarația din faza de urmărire penală a martorei R.D. (fiica inculpatului, în vârstă de 11 ani la acel moment) cu privire la programul tatălui său din ziua faptei. Or, lecturând declarația martorei (ulterior retractată), datând din 30 noiembrie 1991, Curtea a constatat că, în cuprinsul său, nu se menționează că acesteia sau măcar reprezentantului legal care o însoțea (mama) li s-ar fi adus la cunoștință că nu este obligată să depună mărturie, având în vedere calitatea sa de rudă apropiată a inculpatului, conform art. 80 alin. (1) și (2) C. proc. pen. (dispoziție în vigoare și la momentul respectiv), o asemenea mențiune nefiind inserată nici într-un proces-verbal separat, motiv pentru care, fiind obținută în mod ilegal, acea declarație trebuie înlăturată, lipsind astfel de fundament acele aserțiuni. Aceeași constatare este valabilă, de altfel, pentru același motiv, și în cazul declarațiilor din faza de urmărire penală ale martorei R.M., soția inculpatului.

Referitor la conduita procesuală a inculpatului, Curtea a constatat că, într-adevăr, aceasta a dat declarații contradictorii, pe care le-a modificat succesiv, în raport cu evoluția probatoriului, de multe ori inventând fapte și creând scenarii, însă aceste aspecte nu constituie dovezi de vinovăție, ci manifestări comportamentale determinate de trăsăturile sale psihice, astfel cum au fost puse în evidență prin Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, întocmit de I.N.M.L. la data de 09 februarie 2007.

În acest context, Curtea a constatat și faptul că, în faza de urmărire penală, inculpatul a fost supus, de două ori, unor teste de detectare a comportamentului simulat, primul dintre acestea, în ordină cronologică, realizat de Serviciul Criminalistic al I.P.J. Constanța, concluzionând că, în răspunsurile date de subiect la întrebările relevante ale cauzei, nu s-a remarcat prezența unor note ale comportamentului simulat.

În timp ce cel de-al doilea, efectuat de Serviciul Criminalistic al D.G.P.M.B., a concluzionat, dimpotrivă, că, pentru răspunsurile subiectului la întrebările relevante ale cauzei, s-au evidențiat modificări semnificative care pot fi interpretate ca indici ai comportamentului simulat. Având în vedere concluziile contradictorii ale celor două teste (care, oricum, nu au decât o valoare relativă), precum și lipsa oricăror criterii științifice care să permită a se acorda preferință vreunuia dintre ele, Curtea nu le va acorda acestora vreo forță probantă în cauză. F. Curtea a reținut și existența unor grave deficiențe, imputabile direct organelor de urmărire penală, în administrarea unui probatoriu care să permită lămurirea cauzei, sens în care, pe lângă aspectele deja evidențiate, relevă că acestea nu au procedat la efectuarea unei percheziții la domiciliul inculpatului în perioada imediat următoare faptei, cu toate că l-au considerat principalul suspect, nu au ridicat de la acesta, în vederea expertizării, obiectele de vestimentație cu privire la care existau indicii că le-ar fi purtat la data faptei, nu au dispus expertizarea cizmelor ridicate de la cadavrul victimei, care purtau, prin depunere, în zona bombeului, fragmente de sol, conform procesului verbal din data de 29 noiembrie 2011, deși o astfel de operațiune era utilă pentru stabilirea traseului urmat de aceasta în perioada imediat anterioară survenirii morții, după cum nu au dispus nici expertizarea sacului din plastic pe care a fost găsit cadavrul, în condițiile în care martora B.A., locuitor al zonei unde s-a făcut această descoperire, a declarat că nu l-a văzut anterior acolo și, de altfel, nici a obiectelor de vestimentație și a bunurilor identificate la acel moment în locul respectiv. Niciuna dintre aceste activități nu se mai poate realiza în prezent, fiind împiedicată, nu atât de trecerea timpului (peste 19 ani de la data faptei), cât, mai ales, de împrejurarea că, potrivit informațiilor comunicate Curții, organele de urmărire penală implicate în cercetări nu se mai află în posesia vreunui mijloc material de probă.

Pentru toate motivele anterior menționate, Curtea a concluzionat că prezumția de nevinovăție, care operează în favoarea inculpatului, conform art. 66 alin. (1) C. proc. pen., nu a fost răsturnată prin probe certe de vinovăție a acestuia (în sensul că ar fi autorul faptei), astfel încât va dispune achitarea lui, în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul R.N.

Parchetul a criticat decizia instanței de apel pentru greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat invocând incidența cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

În motivele scrise și în susținerile orale, procurorul a făcut referire la probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, apreciind că inculpatul se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii de omor calificat, fiind legală hotărârea pronunțată de instanța de fond.

Recurentul inculpat R.N. a invocat cazurile de casare prev.de art. 3859 pct. 10 și 18 C. proc. pen.

A arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, ceea ce impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

Pe fondul cauzei a solicitat achitarea sa și pentru infracțiunea prev.de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 și art. 175 lit. b) C. pen. în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Sub aspectul laturii civile a susținut că în mod greșit a fost obligat la plata daunelor morale, cuantumul fiind exagerat și nejustifîcat.

S-a făcut referire la declarațiile martorilor, care, în opina inculpatului, sunt contradictorii, iar firul de păr găsit în portbagajul său nu constituie o probă de natură a crea convingerea instanței că este autorul faptei de omor.

Inculpatul susține că acuzarea și-a fundamentat actul de sesizare pe o construcție strict teoretică, nefîind administrate probe certe care să confirme, dincolo de orice dubiu, vinovăția sa. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:

Probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești conduc la concluzia certă că inculpatul R.N. este autorul ambelor infracțiuni reținute în sarcina sa prin actul de sesizare și cu privire la care instanța de fond a dispus condamnarea sa.

A. în ceea ce privește infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav - parte vătămată fiind A.F. - prev.de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. și art. 175 lit. a) și b) C. pen., Înalta Curte reține că prima întâlnire a inculpatului cu victima s-a realizat în data de 5 iunie 2000, manifestând interes pentru cumpărarea unei locuințe în București. Pentru a crea aparența unui om serios, în discuțiile telefonice prealabile a afirmat că este un om implicat în viața politică, având preocupări serioase.

Ulterior, la inițiativa ambelor părți, acestea s-au întâlnit, inculpatul afirmând că este dispus să cumpere locuința cu suma de 46.000 dolari, oferind mai mult decât suma cerută, respectiv, 41.000 dolari, următoarea întâlnire fiind programată pentru 3 iulie 2000. în realitate, astfel cum rezultă din probe, scopul inculpatului a fost altul, neavând suma de bani oferită părții vătămate, afirmând că aceștia îi vor fî puși la dispoziție de o rudă a sa, în vârstă, netransportabilă, care deține o fundație în străinătate. Susținerile erau însă nereale, scopul inculpatului fiind acela de a crea impresia că este interesat, în mod real, de cumpărarea locuinței victimei.

La data de 7 iulie 2000, inculpatul trebuia să se prezinte, conform înțelegerii, la locuința părții vătămate cu întreaga sumă -46.000 dolari - pentru a încheia contractul de vânzare -cumpărare.

Inculpatul R.N., înainte de a se întâlni cu victima, a redactat două înscrisuri - folosindu-se de o mașină de scris electrică marca O.G. pe care o avea în locuința sa din Tecuci - intitulate „ÎNȚELEGERE", natura juridică a acestora fiind a unui antecontract de vânzare-cumpărare, unul cu privire la imobil, iar cel de-al doilea la garajul părții vătămate.

Având asupra sa aceste înscrisuri, inculpatul și-a pus în geanta diplomat o platbandă metalică, dar și un șnur din material plastic cu ajutorul cărora urma să lovească victima, după ce, în prealabil, trebuia să semneze antecontractele de vânzare-cumpărare, întocmite de inculpat, pe care ulterior, acesta urma să le folosească pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului, fără a plăti prețul solicitat.

În dimineața zilei de 8 iulie 2000, conform înțelegerii cu victima, inculpatul s-a deplasat de la Galați la București, ajungând în locuința părții vătămate în jurul orelor 11:00, aducându-i la cunoștință că a intervenit o problemă cu ruda de la care trebuia să ia suma de 46.000 dolari, astfel că i-a propus să îi dea numai suma de 500 dolari și să încheie o înțelegere în sensul că diferența va fi achitată a doua zi - 9 iulie 2000 - sub sancțiunea pierderii avansului.

Inculpatul a urmărit acest lucru din momentul în care a întocmit cele două antecontracte de vânzare-cumpărare, astfel că partea vătămată - neavând cunoștințe juridice - a acceptat propunerea semnând înscrisurile, după ce în prealabil au fost completate cu datele personale ale părților, operațiune efectuată tot de inculpat.

Inculpatul a inserat în conținutul celor două înscrisuri suma totală de 60.000 dolari ca preț al vânzării, cu toate că părțile conveniseră ca prețul tranzacției să fie de 46.000 dolari (52.000 dolari reprezintă contravaloarea locuinței și 8.000 dolari c/val garajului).

Toate mențiunile din cele două antecontracte au fost inserate de inculpat, parte cu mașina de scris și parte scrise olograf în prezența părții vătămate.

După semnarea acestora, inculpatul i-a cerut părții vătămate să coboare pentru a verifica starea tehnică a mașinii, afirmând, totodată, că la garajul părții vătămate urma să vină și un prieten al său care este mecanic.

Partea vătămată a dat curs solicitării inculpatului, au coborât împreună, după care inculpatul a condus mașina (pentru a-i verifica starea tehnică) până în zona P.U., iar la întoarcere, i-a cerut victimei să introducă mașina în garaj și să lase motorul oprit, scopul urmărit fiind acela ca zgomotul motorului să acopere eventuale țipete ale victimei.

În timp ce partea vătămată s-a deplasat către partea din spate a mașinii - inculpatul cerându-i să-i arate roata de rezervă - inculpatul a scos din sacoșa pe care o luase din casă cele două bucăți de platbandă metalică și a lovit victima în zona capului, la nivelul umărului drept și la nivelul hemitoracelui drept posterior.

După aplicarea primei lovituri, partea vătămată a căzut în spatele mașinii, iar inculpatul a scos lațul pe care-l pregătise anterior punându-l în jurul gâtului victimei, încercând să o strângă cu putere pentru a o sugruma.

Partea vătămată a reușit să se desprindă din strânsoarea inculpatului, s-a îndepărtat de garaj, cerând ajutor, intervenind la scurt timp martorii S.I. și N.N.

Partea vătămată, aflată într-o stare confuză s-a reîntors în garaj pentru a opri motorul autoturismului și, în timp ce se afla cu partea superioară a capului pe geamul deschis al portierei stânga față, inculpatul a aplicat o nouă lovitură încercând să o stranguleze. Nu a reușit, astfel încât a ieșit din garaj deplasându-se în partea din față de blocului, respectiv, la scara unde locuia victima, a sunat la interfon, cerându-i concubinei victimei să-i permită accesul pentru a urca și a-și lua geanta diplomat pe care o lăsase în apartament.

La scurt timp, însă, în scara blocului a ajuns partea vătămată, avertizându-și concubina să nu deschidă pentru că inculpatul a încercat să-l omoare. Imediat au fost anunțate organele de poliție, inculpatul prezentând, la sosirea acestora, propria versiune care nu concordă cu realitatea.

Din actele medicale existente la dosarul cauzei s-a constatat că victima a prezentat mai multe leziuni la nivelul capului, acestea fiind produse prin lovire activă (cu corp dur), lovirea pasivă, (de corp dur) respectiv de capacul portbagajului, fiind improbabilă.

S-au constatat, de asemenea, lovituri în zona gâtului, fiind produse prin comprimare, fiind imposibilă producerea lor în modalitatea prezentată de inculpat, respectiv, „agățarea vestei persoanei vătămate de portiera deschisă a autoturismului".

În faza de urmărire penală a fost efectuată o percheziție la domiciliul inculpatului, ridicându-se mașina de scris a acestuia cu ajutorul căreia a întocmit cele două înscrisuri prezentate victimei și semnate de către aceasta.

Împrejurarea că aceste acte au fost întocmite de inculpat -inițial la mașina de scris și, ulterior, completate de acesta cu datele personale - rezultă și din raportul de expertiză criminalistică întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Relațiile dintre părți, anterior săvârșirii faptei, sunt confirmate, de altfel, și de inculpat, declarațiile acestuia (sub acest aspect) coroborându-se cu declarațiile părții vătămate și ale martorilor.

În timpul altercației din garajul victimei, inculpatului i-a căzut acul de la cravată, fiind găsit în timpul efectuării cercetării la fața locului, iar victimei i-au căzut ochelarii, fiind găsiți de poliție în aceleași împrejurări.

Analizând, împrejurările comiterii faptei, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat corect probele administrate, stabilind că inculpatul R.N. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, fapta fiind comisă cu premeditare și din motive josnice, scopul urmărit fiind acela de a ucide victima și de a deveni proprietarul locuinței acesteia în baza ante contractului de vânzare-cumpărare pe care a fost nevoită să-l accepte.

Inculpatul a prezentat o stare de fapt nereală, a căpătat bunăvoința victimei, a încercat să-i insufle ideea unei persoane respectabile, serioase, dar în realitate, a premeditat uciderea acesteia și obținerea locuinței.

Ca atare, susținerile inculpatului, atât sub aspectul faptic cât și al încadrării juridice nu sunt susținute de probe, fapta fiind comisă cu forma de vinovăție a intenției directe.

B. După săvârșirea tentativei de omor asupra părții vătămate A.F., organele de urmărire penală au redeschis cercetările cu privire la infracțiunea de omor săvârșită.

În 1998 în municipiul Galați, agresiunea fiind exercitată asupra victimei P.E.

Urmare investigațiilor efectuate, s-a stabilit că, în cursul anului 1998 inculpatul a cunoscut-o pe victima P.E., o persoană în vârstă de 77 ani, văduvă, care avea locuința vizavi de „A." din Tecuci unde inculpatul exercita funcția de jurist.

În anul 1990 relațiile dintre victimă și inculpat au fost mai apropiate, astfel că la data de 9 noiembrie 1990, victima a încheiat un testament autentic prin care l-a desemnat pe inculpat drept legatar universal, dat fiind faptul că nu existau rude apropiate ale victimei. în actul notarial nu a fost prevăzută nicio clauză relativ la obligațiile legatarului și nici clauză de revocare a testamentului.

Anterior, însă, inculpatul, profitând de pregătirea sa juridică a determinat-o pe victimă să redacteze un înscris olograf intitulat „Angajament" în care erau stipulate în mod expres obligațiile ce-i reveneau legatarului R.N. - înscrisul având caracterul unui testament olograf - precum și o clauză de revocare în cazul unui comportament necorespunzător al inculpatului. S-a stipulat, totodată, că dacă legatarul nu va respecta angajamentul, va fî declarat nul.

În aceeași zi - 9 noiembrie 1990 - părțile s-au prezentat la notar încheindu-se testamentul autentic nr. A1. din 9 noiembrie 1990.

începând cu luna noiembrie 1991, inculpatului i s-a desfăcut contractul de muncă încheiat la Abatorul Tecuci, context în care relațiile dintre acesta și victimă s-au degradat, astfel că aceasta intenționa să revoce testamentul, făcând astfel de afirmații față de mai multe persoane apropiate.

Pentru a nu risca revocarea testamentului, în data de 28 noiembrie 1990, în jurul orei 17:00, inculpatul a intrat în locuința victimei - fiind, de altfel, singura persoană care avea cheile - și cu o secure pe care a luat-o din casă a lovit-o, în mod repetat, în zona capului, cu tăișul lamei securii, după care a lovit-o de mai multe ori cu coada acesteia.

Din raportul medico-legal de autopsie rezultă că în momentul aplicării acestor lovituri, inculpatul s-a aflat în spatele victimei sau victima era căzută cu fața în jos; cel mai probabil, prima lovitură, cea cu tăișul lamei, a fost aplicată de inculpat în momentul în care acesta era poziționat în picioare, în spatele victimei, iar celelalte lovituri au fost aplicate după ce victima a căzut la podea, cu fața în jos; această dinamică este confirmată de existența unor leziuni la nivelul feței victimei, stabilindu-se, prin raportul medico-legal, că se puteau produce prin lovire de un corp dur.

Urmare loviturilor, victima a sângerat abundent, fiind observate urme de sânge pe covorul de iută din camera în care aceasta dormea.

După uciderea victimei, pentru a nu fi observat de vecini, inculpatul a părăsit locuința pe poarta din spate, continuându-și drumul pe poteca din spatele casei, apoi pe terenul viran situat la nord de locuința victimei, după care a trecut podul peste pârâul Tecucel, continuându-și deplasarea pe str. D.

Inculpatul a mers în apropierea blocului în care locuia, a luat mașina sa, după care s-a deplasat din nou la locuința victimei, a îmbrăcat cadavrul cu haine de stradă, apoi a introdus-o în portbagaj, deplasându-se pe str. T.D. unde a așezat cadavrul pe marginea străzii - scopul fiind acela de a crea aparența unui accident rutier mortal - după care s-a deplasat la locuința sa. Cadavrul a fost găsit în jurul orelor 23,00 de martorii L.A.V. și L.D., stabilindu-se că victima a decedat datorită agresiunii inculpatului, nefiind implicată într-un accident de circulație.

În ziua comiterii faptei, dimineața, victima R.E. s-a deplasat la un magazin din apropierea casei, întâlnindu-se în jurul orei 10:00, în incinta magazinului cu martorul D.A.

În declarațiile date de acest martor se fac referiri atât la testament, dar și la faptul că victima avea câinii foarte răi, care semnalau prezența oricărei persoane în afară de inculpat, pe care-1 cunoștea deoarece le dădea de mâncare. Același martor a arătat că, în jurul orei 19:00, a intrat de serviciu, la abator, locuința victimei fiind situată în apropiere - nu a auzit câinii lătrând și nici nu a văzut vreun autoturism oprit lângă casa acesteia.

Prezența inculpatului în data de 28 noiembrie 1991, pe aleea dintre casa victimei și spațiul viran, a fost observată și de martora V.C.L. atrăgându-i atenția faptul că inculpatul „mergea cu capul plecat, ca și cum urmărea să-și ascundă fața". Martora a exclus orice fel de confuzie întrucât l-a văzut de mai multe ori și după lăsarea întunericului, oferind detalii în sensul că inculpatul „are părul creț, de culoare șaten și încărunțit".

În ceea ce privește ora la care l-a văzut pe inculpat, martora a afirmat că era cu certitudine ora 18,00, întărind susținerile sale cu faptul că, cu câteva minute înainte venise de la serviciu martora M.L. care își desfășura activitatea în învățământ. Sub aspectele esențiale ale cauzei, martora și-a menținut declarațiile și în faza de cercetare judecătorească.

Despre intenția victimei de a revoca testamentul a aflat atât martora V. cât și martora M.L. (dar și alte persoane), apropiate victimei, aceasta afirmând că, cu o săptămână înainte de a deceda, i s-a plâns că nu este mulțumită de felul cum este întreținută de soția inculpatului.

Prezența inculpatului în locuința victimei în seara zilei de 28 noiembrie 1990 rezultă și din declarațiile martorilor C.G.L. care a observat autoturismul inculpatului în fața porții victimei în jurul orelor 19:30. Această martoră a arătat că nu există nici un dubiu deoarece cunoștea mașina inculpatului, văzând-o parcată aproape zilnic. în aceeași perioadă inculpatul s-a întâlnit cu martora C.G.L. pe care a întrebat-o dacă mai știe ceva în legătură cu moartea vecinei sale, dacă a fost sau nu identificat autorul faptei. A fost prima dată când i s-au pus astfel de întrebări, aflând din oraș că autorul faptei este inculpatul R.N.

Din declarațiile martorelor V., C. și S., rezultă că în data de 29 noiembrie 1990, când inculpatul se pregătea să părăsească locuința victimei, la fața locului au sosit organele de poliție pentru a efectua cercetarea la fața locului. în aceste împrejurări, au fost observate pete de sânge pe covorul de iută, care a fost acoperit cu un preș țărănesc tocmai pentru a nu atrage atenția.

Acest preș, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor V., CO. și C. a fost văzut, în dimineața zilei de 29 noiembrie 1990 pus la uscat pe sârma de rufe din curtea locuinței victimei.

Nu este de neglijat atitudinea inculpatului, pe parcursul cercetării la fața locului, când a încercat să pună un scaun tocmai pe suprafața de covor sub care se aflau petele de sânge provenite de la victimă, despre atitudinea acesteia făcându-se vorbire în declarațiile martorilor audiați în cauză.

Relevant este și procesul-verbal încheiat la data de 30 noiembrie 1990, din care rezultă că nu au fost constatate urme de forțare în imobil, aceasta pentru faptul că inculpatul, având cheile, a pătruns în locuință în mod firesc, cum de altfel proceda când venea la P.E.

În același sens, se rețin și declarațiile martorei R.D. care a afirmat că s-a întors de la școală în jurul orelor 18:00, iar acasă erau mama sa și fratele său dar nu și inculpatul R.N. care a venit acasă ulterior.

Corelând declarațiile martorilor cu actele medicale existente la dosarul cauzei și cu celelalte înscrisuri care exclud ipoteza unui accident de circulație - Înalta Curte apreciază că și pentru această faptă, probele îl indică pe inculpatul R.N. ca fiind autorul faptei.

Determinarea victimei P.E. de către inculpat de a întocmi, la sugestia sa, un testament olograf cu stipularea obligațiilor cei reveneau în calitate de legatar - obligații ce nu se regăsesc în testamentul autentic - suspiciunea inculpatului privind revocarea testamentului de către victimă, faptul că inculpatul era singura persoană ce avea cheile de acces în locuința victimei, faptul că acesta a fost văzut de martori, la data comiterii faptei în apropierea locuinței victimei, atitudinea acestuia, pe parcursul efectuării cercetării la fața locului și nu, în ultimul rând, existența aceluiași mod de operare ca și în cazul tentativei de omor conduc la concluzia, fără echivoc, că inculpatul a săvârșit ambele infracțiuni.

Prin urmare, instanța de fond a dat o interpretare corectă a probelor administrate astfel că, susținerile inculpatului în recurs, privitor la eroarea gravă de fapt nu pot fi însușite.

Totodată, se constată că pe durata derulării anchetei în faza de urmărire penală i-au fost respectate toate drepturile procesuale, inclusiv dreptul la apărare, iar probele propuse de către inculpat au fost analizate de către instanțe prin prisma utilității, pertinenței și concludentei acestora.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a evaluat corect întinderea daunelor morale, astfel că nici sub această critică recursul inculpatului nu este fondat.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va casa decizia instanței de apel și va menține ca legală și temeinică sentința penală nr. 955/F din 15 decembrie 2010 a Tribunalului București.

Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. in. 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. l85/A din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 955/F din data de 15 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2012.