Revindication of nationalized apartments: procedural failure to elicit legal basis for nullity of alienation acts and effects on good-faith acquirers

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 24 iunie 1998, P.C. a chemat în judecată, prin acțiune ulterior modificată, pe B.E., B.V., R.E.Ș.M., P.A., F.A. și Consiliul General al Municipiului București prin Primarul General, S.C. R. S.A. București și S.C. Rc. S.A. București pentru revendicarea unui număr de zece apartamente din imobilul situat în București, naționalizate în baza Decretului nr. 92/1956.

Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 47 din 19 ianuarie 2001 a respins, ca nefondată, acțiunea.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 591 din 21 decembrie 2001, a admis apelul reclamantului și, schimbând sentința, a admis în parte acțiunea, cu privire la apartamentele nr. 2, 4, 4 bis, 5, 6, 7, 9 și 12. Referitor la apartamentele 8 și 11, acțiunea a fost respinsă.

Soluția din apel a fost fundamentată pe lipsa de valabilitate a titlului statului și a actelor de înstrăinare a celor opt apartamente, acestea fiind încheiate cu rea-credință și cu violarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Împotriva deciziei din apel pârâții B.E., B.V., R.E.Ș.M., P.A., și Consiliul General al Municipiului București au declarat recurs, bazat pe motivele de casare, prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au arătat, în esență, că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 129 C. proc. civ. precum și mijloacele de apărare invocate în combaterea acțiunii. Ca urmare, fără temei legal a declarat nevalabile titlul statului și actele de înstrăinare. Pârâtul Consiliul General al Municipiului București a învederat, totodată, absența calității sale procesuale pasive. În final, pârâții-recurenți au cerut respingerea acțiunii.

Recursul este întemeiat în sensul celor ce urmează.

Potrivit art. 129 alin. (4)-(5) C. proc. civ. cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare [alin. (4)]. Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc [alin. (5)]. În toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății [alin. (6)].

Aplicarea acestor dispoziții legale în cazul litigiilor având ca obiect retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat (fără titlu sau cu titlu nevalabil) și înstrăinate chiriașilor, cu titlu oneros, obligă pe judecători să observe că acțiunea trebuie îndreptată, inevitabil și cu precădere, împotriva posesorului neproprietar care, firesc, nu poate fi decât subdobânditorul. Totodată, principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis impune, ca adiacent revendicării, obiectul acțiunii să cuprindă și cererea de constatare a nulității actului de înstrăinare, opus de subdobânditori. Deoarece subdobânditorul poate invoca buna sa credință, care se prezumă și care, dacă este fondată pe aparența în drept, poate valida actul de înstrăinare, este necesar ca reclamantul, pentru început, să determine temeiul juridic al constatării nulității, dedus fie din dispozițiile art. 984 C. civ. (prezența cauzei ilicite), fie din fraus omnia conrumpuit (fraudarea dreptului reclamantului, cu complicitatea și, în orice caz, pe riscul subdobânditorului).

În speță, deși cererea de chemare în judecată, modificată și completată ulterior, invocă nulitatea absolută a actelor de înstrăinare, instanțele, violând dispozițiile art. 129 alin. (1)-(6) C. proc. civ., au omis să pună în dezbaterea părților și să elucideze dacă, în limitele disponibilității, există acest capăt de cerere și care este temeiul juridic al constatării nulității.

Instanța de apel reținând că subiectul naționalizării era salariat CFR și că a avut beneficiul art. II din Decretul nr. 92/1952, a declarat însă, cu temei, nevalabilitatea titlului statului. De asemenea, în raport cu acest element al acțiunii, în mod corect a decis că pârâtul Consiliul General al Municipiului București are legitimare procesuală pasivă. În schimb, ambele instanțe au lăsat neelucidate efectele nevalabilității titlului statului față de subdobânditori, deduse, cu respectarea strictă a principiului disponibilității (în sensul arătat mai sus), din acțiunea ori inacțiunea nulității asupra actelor de înstrăinare și consecințelor acestora pe planul transmiterii dreptului de proprietate. Nu puțin, afirmația din corpul deciziei din apel că cererile de cumpărare, făcute în scris de subdobânditori, ar conține mențiunea „figurează cu solicitare de despăgubiri” se verifică a fi exactă numai referitor la pârâții B.E. și B.V., ceea ce impune concluzia că nici sub acest aspect împrejurările de fapt ale pricinii nu sunt deplin stabilite.

Așa fiind și cum în absența elucidării, în primele două grade de jurisdicție, a unor aspecte de fapt și de drept esențiale ale pricinii, instanța de recurs nu poate hotărî asupra fondului pricinii, în temeiul art. 314 C. proc. civ., se impune admiterea recursurilor și casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză, cu trimiterea cauzei la prima instanță, pentru o nouă judecată.

Instanța de trimitere urmează a ține seama de dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și de toate rezolvările date în cazul acestei decizii, problemelor de drept invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții B.E., B.V., R.E.Ș.M., P.A., F.A. și Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziilor nr. 591 din 21 decembrie 2001 și nr. 313 din 2 septembrie 2002 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează deciziile recurate, precum și sentința nr. 47 F din 19 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ.

Trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2004.