Intent to Kill and Public Order Offenses Resulting from Vehicle Violence During Domestic Conflict

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 3650 din 8 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 47322/3/2011 s-a dispus admiterea recursului declarat de recurentul inculpat P.A.R. împotriva deciziei penale nr. 218/A din 6 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a casat decizia penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel București, în vederea soluționării apelurilor.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 185/F din data de 13 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 47322/3/2011, s-a hotărât următoarele:

În baza art. 20 raport la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (3) C. pen. inculpatul P.A.R., a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. inculpatului i s-a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 8 ani, stabilit în condițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, conform programului stabilit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 863 alin. (3) C. pen., inculpatul a fost oblicat ca, pe durata termenului de încercare:

a) să desfășoare o activitate indicată de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea;

c) să nu conducă niciun autovehicul.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 7 decembrie 2010 la 6 ianuarie 2011.

A fost respinsă cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, ca neîntemeiată.

S-a luat act că persoanele vătămate H.I.D. și S.N. nu au participat în procesul penal în calitate de părți vătămate și nu s-au constituit părți civile.

A fost respinsă acțiunea civilă a părții civile Spitalul Universitar de Urgență B., constatând prejudiciul acoperit.

În baza art. 191 alin. (1) C. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 4740/P/2010 din 9 iunie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P.A.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și lit. c) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare s-a dispus, de asemenea, încetarea urmăririi penale față de P.A.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen. și distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. săvârșite asupra persoanei vătămate H.I.D. și neînceperea urmăririi penale cu privire la plângerea formulată de P.A.R., față de persoana rămasă neidentificată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 raportta art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare al instanței s-au reținut, în esență, următoarele aspecte privind situația de fapt:

1. La data de 6 decembrie 2010, conducând autoturismul marca R.L., pe strada B., sector 1, inculpatul P.A.R. a efectuat mai multe manevre violente și a pătruns cu acesta pe trotuar, orientându-l spre un grup de persoane cu intenția de a-i lovi, împrejurare în care a lovit-o pe partea vătămată S.N. cu partea frontală a autoturismului, prinzându-l sub acesta și cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. f) C. pen.

2. La data de 6 decembrie 2010, în jurul orei 18:30, în timp ce inculpatul se afla împreună cu martora H.I.D., în autoturismul acestuia, pe strada B., sector 1, prin violență, a deposedat-o pe martora H.I.D. de un telefon mobil marca „N.”, pe care și l-a însușit pe nedrept, faptă care întrunește elemente constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c) C. pen.

3. La data de 6 decembrie 2010, în timp ce se afla pe strada B., sector 1, inculpatul a provocat scandal, urcând cu picioarele pe plafonul autoturismului martorei H.I.D., provocându-i avarii după care, conducând pe aceeași stradă autoturismul marca „R.L.”, a efectuat, în stradă și pe trotuar, mai multe manevre violente orientându-l către persoanele aflate la fața locului și provocând scandalizarea și indignarea cetățenilor aflați în zonă, mulți dintre aceștia apelând „Serviciul Unic de Urgență 112”, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

Examinând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:

La data de 6 decembrie 2010, în jurul orei 17:00, martora H.I.D. l-a contactat telefonic pe inculpatul P.A.R., cu care a avut anterior o relație de prietenie, stabilind să se întâlnească în cursul aceleiași zile, în apropierea blocului unde locuiește inculpatul, cu scopul de a-i restitui acestuia suma de 200 RON pe care acesta i-o împrumutase anterior.

La un moment dat, inculpatul a plecat în căutarea martorei, deplasându-se cu autoturismul marca R.L., de culoare gri metalizat, pe străzile din apropierea Gării de Nord, unde martora i-a spus că va merge pentru a scoate banii de la un bancomat.

În timp ce se afla pe strada B., inculpatul P.A.R. a observat martora în trafic, conducând autoturismul marca V.P., de culoare albastră și i-a făcut semn să oprească. Martora a oprit și a parcat autoturismul pe un trotuar, pe strada B., în apropierea intersecției cu strada M., după care a urcat în mașina condusă de inculpat.

Inculpatul P.A.R. și martora H.I.D. au stabilit să facă o plimbare, cei doi deplasându-se timp de aproximativ 30 de minute cu autoturismul condus de inculpat în timp ce se aflau în autoturism, martora i-a restituit suma datorată și au discutat amical, astfel cum rezultă din declarațiile martorei și inculpatului (care se coroborează sub acest aspect).

La un moment dat, martora i-a solicitat inculpatului să o ducă înapoi la locul unde parcase mașina, întrucât își lăsase mașina la vedere „într-o zonă rău famată”. Între timp, inculpatul și martora au început să discute despre noua relație a martorei, inculpatul cerându-i detalii despre aceasta.

În declarațiile date în cursul urmăririi penale, martora a precizat că, după ce a refuzat propunerea inculpatului de a relua relația și i-a spus acestuia că se întâlnește cu altcineva, inculpatul i-a cerut telefonul mobil, pentru a căuta numărul de telefon a noului său prieten. Întrucât a refuzat, inculpatul a început să o înjure și să o agreseze fizic, trăgând-o de păr și cerându-i telefonul mobil. Martora a precizat că i-a înmânat acestuia telefonul întrucât îi era teamă de inculpat în cursul cercetării judecătorești, în prima declarație, martora a adăugat că prima dată a înmânat telefonul închis, însă, la cererea acestuia, a introdus codul pin. Martora a mai precizat că a fost îmbrâncită de inculpat în mașină și că a ripostat și l-a îmbrâncit pe inculpat

Inculpatul a precizat că martora i-a înmânat telefonul de bună voie și, după ce a început să se uite în agendă, martora a început să țipe, încercând să-l împiedice să se uite în telefon, motiv pentru care, a îmbrâncit-o pentru a o ține departe. Inculpatul a mai arătat că martora a ieșit din mașină țipând și că a ieșit după ea, dându-i o palmă peste față, spunându-i să nu mai țipe. Inculpatul a motivat lovirea martorei prin faptul că „i se părea o ipocrizie să țipe într-un cartier rău famat și să atragă atenția”.

S-a reținut că inculpatul și martora au fost singurele persoane prezente la acest moment inițial al conflictului, astfel s-a apreciat, în funcție de sinceritatea declarațiilor acestora, care declarații a urmat a le reține pentru stabilirea situației de fapt. Astfel, s-a reținut că martora a declarat constant că, după ce a coborât din mașina inculpatului și s-a îndreptat spre mașina sa, inculpatul a venit din urmă și a lovit-o cu pumnul în zona feței, trăgând-o în continuare de păr, motiv pentru care a început să țipe, în speranța că cineva îi va veni în ajutor, rugându-l, de asemenea, pe inculpat să îi returneze telefonul, însă acesta a refuzat, cerându-i să-i spună cum este trecut prietenul său în telefonul. În acest context, tribunalul a înlăturat declarațiile inculpatului, în sensul că a lovit martora pentru că „i se părea o ipocrizie să țipe într-un cartier rău famat și să atragă atenția”, apreciind că susținerile acestuia cu privire la lovirea martorei au fost contradictorii.

Astfel, în fața judecătorului învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă inculpatul a menționat că nu a lovit-o pe martoră cu pumnul în zona feței, pentru ca în declarațiile ulterioare să revină asupra acestui aspect, ceea ce creează un dubiu puternic cu privire la sinceritatea inculpatului. Declarațiile inculpatului au fost înlăturate în mare măsură, fiind infirmate de ansamblul materialului probator administrat în cauză.

Instanța de fond reține că inculpatul a lovit martora în scopul păstrării bunului sustras, deși martora cerea insistent restituirea acestuia.

La momentul arătat, de cei doi s-a apropiat martorul S.N., care a întrebat-o pe martora H.I.D. dacă îl cunoaște pe inculpat. Astfel cum a rezultat din declarațiile martorului S.N. date în cursul urmăririi penale în momentul în care inculpatul și martora H.I.D. se certau în stradă, inculpatul avea în mână două telefoane mobile (sau cel puțin un telefon, astfel cum precizează martorul în cursul cercetării judecătorești), iar fata îi cerea, țipând, să îi restituie telefonul. Aceste declarații au infirmat susținerile inculpatului în sensul că, înainte de a ieși din mașină, a lăsat ambele telefoane pe bordul mașinii, inculpatul încercând astfel să motiveze de ce nu a restituit martorei telefonul la cererea insistentă a acesteia. Martorul a mai arătat că a intervenit, spunându-i inculpatului să îi restituie fetei telefonul, însă inculpatul i-a răspuns pe un ton răstit, fără a auzi însă ce anume. Având în vedere că martora H.I.D. i-a spus că inculpatul este fostul său prieten, martorul S.N. nu a mai intervenit în acest moment.

Instanța de fond a înlăturat susținerile martorei H.I.D. din cursul urmăririi penale, în sensul că telefonul său rămăsese în autoturismul inculpatului. De altfel, în cursul cercetării judecătorești, martora a revenit asupra acestui aspect și a precizat că nu știe dacă inculpatul avea telefonul său în mână în momentul în care a ieșit din autoturism.

La un moment dat, inculpatul a urcat pe capota autoturismului marca V.P., aparținând martorei, apoi trecând peste parbriz, a urcat pe plafon, unde a sărit de câteva ori până când a provocat îndoirea acestuia și spargerea lunetei. În acest timp, martora plângea și striga la inculpat să înceteze, în cele din urmă acesta coborând de pe autoturism și îndreptându-se în grabă în direcția Pieței M., telefonul martorei rămânând în posesia sa.

În ceea ce privește motivul pentru care inculpatul s-a urcat pe mașina martorei, atât inculpatul, cât și martora au precizat că de ei s-a apropiat un grup de 4, 5 persoane (care, potrivit susținerilor inculpatului, aveau în mâini diverse obiecte, un cuțit, un băț sau o țeava), inculpatul motivând că s-a urcat pe mașina martorei pentru a ajunge la mașina sa. Instanța de fond nu și-a însușit, însă, această susținere a inculpatului, întrucât, din declarația martorilor M.M., G.E., D.I., a rezultat că inculpatul a sărit pe platforma autoturismului de câteva ori, gest care nu poate fi justificat de susținerile inculpatului, în sensul că doar a vrut astfel să ajungă la autoturismul său. Mai mult, prezența mai multor persoane în acest moment inițial al conflictului este a fost infirmată de martorul M.M. și de martorul D.I. Acest ultim martor a precizat că l-a văzut pe inculpat sărind pe capotă, pe plafonieră și pe portbagajul martorei. Martorul a precizat că împreună cu un coleg de serviciu, a ieșit din magazin, întrucât auzise o bubuitură, și astfel l-a observat pe inculpat sărind pe mașină și că lângă inculpat și martoră nu se mai afla altă persoană.

Mai mult, din fotografiile realizate cu ocazia cercetării la fața locului Tribunalul a reținut că la nivelul capotei motor și pe plafonul autoturismului a fost descoperită o cărare de urme, respectiv 10 forme de încălțăminte. Acest număr de urme nu s-ar justifica dacă inculpatul doar ar fi urcat pe capotă, plafonieră și ar fi coborât prin dreptul portbagajului pentru a scăpa, conform susținerilor sale, de persoanele care se apropiau.

Auzind zgomotul, martorul I.G., care lucra în calitate de lucrător comercial la un magazin din apropiere, a ieșit din magazin, s-a apropiat de martora H.I.D., care între timp, urcase în mașina sa și încerca să plece și, observând starea de tulburare a acesteia, faptul că plângea și era speriată, a întrebat-o ce s-a întâmplat, aceasta spunându-i: „Mi-a luat telefonul!”.

Martorul I.G. a apelat, de pe telefonul său mobil, cu nr. de apel X1, serviciul de urgență 112, la ora 18:57, comunicându-i operatorului că pe strada B., vis-a-vis de un magazin de corpuri de iluminat, „z-a spart mașina la o fată, a sărit pe ea, i-a luat telefonul, i-a spart geamul șt (...)”.

Martorul I.G. i-a dat telefonul martorei H.I.D., care i-a spus operatorului de la serviciul urgențe, printre altele, că „momentan sunt în șoc. Nu știu dacă mă doare”. Operatorul a făcut legătura martorei cu operatorul de la „Dispeceratul de Urgență” al D.G.P.M.B., martora spunându-i acestuia, printre altele, că „m-a bătut un băiat și a sărit pe mașina mea și a spart-o (...) Parbrizul. Mă rog, luneta, că a sărit pe plafon (...)”.

După finalizarea acestei convorbiri de pe telefonul său mobil, martorul I.G. a revenit în magazinul unde lucra.

După ce a sărit pe autoturismul martorei și a provocat îndoirea plafonului și spargerea lunetei, inculpatul P.A.R. a urcat în autoturismul său și a plecat în direcția Pieței M. După câteva minute, inculpatul a revenit din aceeași direcție, la volanul autoturismului R.L., și s-a îndreptat spre locul unde martora H.I.D. discuta cu martorul M.M. și cu alte persoane care se opriseră la fața locului.

Inculpatul P.A.R. a efectuat o manevră bruscă de întoarcere a autoturismului cu 180 de grade, orientându-l din nou în direcția Pieței M. și a pătruns cu autoturismul pe contrasens, îndreptându-l spre locul în care se aflau martora H.I.D. și martorul M.M., care s-au adăpostit între autoturismul martorei, parcat pe trotuar și zidul clădirii. Pe trotuar, în direcția autoturismului, se afla un grup de persoane care s-a ferit din direcția autoturismului.

Instanța de fond a reținut aceste aspecte coroborând declarațiile martorilor M.M., G.E., S.N., M.L. și N.R.A. La acest punct al conflictului, declarațiile inculpatului au fost contrazise de ansamblul materialului probator administrat Inculpatul a precizat că după ce a plecat, a văzut un grup mare de persoane înconjurând-o pe martoră și, crezând că „urmează să o agreseze pe aceasta”, s-a întors. Astfel, inculpatul a precizat că după ce a întors mașina pe contrasens a parcat la 5-10 metri mai jos de mașina H.I.D. și că în acel moment nu o vedea, ultima oară când o văzuse ea fugea pe linia magazinelor. Aceste afirmații ale inculpatul sunt contrazise însă de martorii audiați, care au precizat că, în momentul în care inculpatul a întors mașina, s-a îndreptat către un grup de persoane, între care se afla și martora H.I.D., martorul M.M. și persoana vătămată S.N., cu intenția de a-i lovi pe aceștia.

Astfel, martorul M.M. a precizat că inculpatul a ajuns cu autoturismul în dreptul lor, s-a oprit, s-a uitat câteva momente la ei, după care a urcat cu botul autoturismului pe trotuar, unde se afla grupul respectiv de persoane, care s-a ferit din direcția mașinii. Aceleași aspecte sunt precizate și de martorul G.E., care a precizat că inculpatul s-a urcat cu mașina pe trotuar, iar persoanele care se aflau în stația de autobuz au fost nevoite să se ferească din calea mașinii. Declarațiile acestor martori s-au coroborat și cu declarațiile martorului S.N., care a arătat în cursul urmăririi penale că inculpatul a „făcut cu mașina o mișcare în direcția mea, ca și când ar fi vrut să dea peste mine. La câțiva metri de mine, remarcând pe trotuar și alte persoane, a orientat autoturismul cu mișcări bruște spre trotuar, încercând să lovească și persoanele respective”. În cursul cercetării judecătorești, martorul a arătat că inculpatul a intrat cu botul mașinii perpendicular în stația de autobuz, unde se aflau mai multe persoane care așteptau autobuzul.

Aceleași aspecte au rezultat și din declarațiile martorilor D.I., M.L. și N.R.A. [declarațiile ultimilor doi fiind valorificate în condițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.].

De asemenea, martora H.I.D. a precizat că în acest moment inculpatul făcea manevre înainte, înapoi, pe o distanță de 1 metru, aspect care, coroborat cu declarațiile martorilor menționați, a confirmat împrejurarea că inculpatul, după ce a întors autoturismul și a intrat pe contrasens, a intrat cu mașina în grupul de persoane aflat pe strada B., persoane care au fost nevoite să se ferească pentru a nu fi lovite de autoturismul condus de inculpat.

În contextul arătat instanța de fond nu a reținut susținerile inculpatului în sensul că a revenit la fața locului pentru că a observat un grup mare de persoane și a crezut că „urmează să o agreseze pe aceasta” (pe martora H.I.D., n. inst), în aceste condiții, neputându-se explica de ce inculpatul a intrat violent cu mașina în grupul de persoane care o înconjura pe aceasta și, mai mult, de ce a efectuat manevre violente cu autoturismul în direcția acesteia și a persoanelor din jurul său.

După acest moment, mașina inculpatului a fost înconjurată de mai multe persoane, care i-au strigat acestuia să se oprească și s-au apropiat de autoturism, încercând să îl blocheze. Inculpatul P.A.R. a efectuat mai multe manevre bruște, față-spate, urmărindu-i cu autoturismul pe martorul M.M. și pe H.I.D.

Astfel, martorul M.M. a precizat că în timpul în care inculpatul făcea manevre cu mașina, el și martora H.I.D. se fereau pentru a nu fi loviți, martorul M.M. trăgând-o pe martora de mână pentru a o feri din direcția mașinii. Martorul a precizat că, la un moment dat, s-au refugiat în spatele mașinii, pentru a nu fi loviți, întrucât „cânii ne deplasam în fața mașinii, inculpatul venea către noi în față, iar când ne ascundeam în spatele mașinii, venea după noi în spate”. Aceleași aspecte sunt menționate și de martora R.I.C., care a precizat că a văzut „un autoturism făcând manevre înainte-înapoi pe lângă un autoturism parcat pe trotuar și trei persoane, doi băieți și o fată, care erau speriați, fugeau în spatele acelei mașini, în funcție de manevrele pe care Ie făcea autoturismul. Impresia mea era că cei trei vroiau să fugă de acolo, însă pe oriunde încercau să fugă, fie prin stânga, fie prin dreapta, mașina respectivă venea după ei”.

De asemenea, martorul D.I., care lucra la un magazin din apropierea locului incidentului a precizat că, în momentul când a ieșit din magazin, „am văzut că inculpatul făcea niște scheme cu mașina și lovea un cetățean (...) Am văzut că inculpatul a încercat să lovească cu mașina lui această persoană, pe acest bărbat nu l-a lovit, a întors puțin mașina și a intrat în mașina fetei și apoi l-am văzut urcând cu mașina pe trotuar, a lovit și a dărâmat un tomberon, a lovit un al doilea cetățean care se afla pe trotuar. L-a dărâmat și s-a urcat peste el și a făcut aceste lucruri dintr-o singură mișcare”.

Inculpatul a continuat să efectueze manevre cu autoturismul și a îndreptat mașina către victima S.N. și o persoană rămasă neidentificată, orientând prin mișcări bruște față-spate, autoturismul în direcția acestora care încercau, în continuare, să îl oprească. Astfel, victima S.N. a tras de portiera autoturismului inculpatului, încercând astfel să îl oprească. În aceste condiții, persoana vătămată S.N. și persoana rămasă neidentificată s-au adăpostit după un stâlp de beton situat pe trotuar pe care era montat un coș de gunoi, inculpatul încercând să pătrundă cu autoturismul printre zidul clădirii și stâlpul de beton.

În aceste împrejurări, întrucât inculpatul continua să efectueze manevre violente cu mașina pe trotuar, orientând-o spre persoanele aflate acolo, persoana de sex masculin, rămasă neidentificată, descrisă de martorii oculari ca fiind în vârstă de aproximativ 25 de ani, de etnie rromă, a scos un pistol cu bile de cauciuc și a tras două focuri în parbrizul autoturismului condus de inculpat. Aceste aspecte sunt confirmate și de fotografiile realizate cu ocazia cercetării la fața locului, din care Tribunalul reține că, la nivelul parbrizului, în partea dreaptă, s-a constatat prezența a două focare de spargere, din care radiază mai multe fisuri radiale și concentrice. Martorul M.M. a precizat în cursul urmăririi penale că bărbatul de etnie rromă a tras 2-3 focuri înspre parbriz, însă parbrizul era intact (acest ultim aspect este însă infirmat de fotografiile realizate cu ocazia cercetării la fața locului) și că acesta s-a apropiat de portiera stânga față a mașinii R.L. și a mai tras 2-3 focuri de armă în geamul acestei portiere, fără a-l sparge. Tribunalul reține însă că din planșele foto, efectuate cu ocazia cercetării la fața locului a autoturismului R.L., nu rezultă că geamul portierei stânga față a fost lovit sau fisurat, avariile constatate fiind la nivelul caroseriei. Mai mult, martorul a declarat că aceeași persoană neidentificată a lovit cu o piatră geamul stânga față, a lovit parbrizul pe partea pasagerului și a lovit cu mânerul unui cuțit în parbrizul mașinii conduse de inculpat.

La un moment dat, persoana vătămată S.N., fiind orientată cu fața spre partea frontală a autoturismului manevrat cu mișcări bruște, față-spate, de inculpat, a pus mâinile pe capota acestuia, încercând să îl oprească.

În ceea ce privește acest moment al incidentului, s-a constatat că declarațiile martorilor sunt contradictorii.

Astfel, martorul M.M. a precizat că inculpatul a avansat ușor, împingând partea vătămată până aceasta s-a dezechilibrat și a căzut în genunchi, iar în timp ce acesta se ridica inculpatul a accelerat, prinzând partea vătămată sub mașină și că în timp ce era cu mașina deasupra persoanei vătămate, inculpatul a mai dat de câteva ori în față și în spate, persoana vătămată rămânând sub mașină.

S-a constatat că și declarațiile martorei R.I.C. sunt, de asemenea, contradictorii sub acest aspect, în cursul urmăririi penale martora a precizat că în urma mai multor manevre ale autoturismului, persoana vătămată s-a dezechilibrat iar inculpatul a trecut peste el cu mașina, în timp ce, în cursul cercetării judecătorești martora a precizat inițial că persoana vătămată se afla în spatele mașinii sau în lateral când s-a dezechilibrat și a căzut, pentru ca ulterior să precizeze că nu a văzut momentul în care victima a căzut, deci nu poate preciza dacă a fost lovit de mașină sau s-a dezechilibrat.

Martorul G.E. a declarat, însă, în cursul cercetării judecătorești că victima se afla cu spatele spre mașină, încercând să fugă, în momentul în care a fost lovită, iar inculpatul s-a urcat cu mașina peste acesta, însă nu a mai putut face nicio manevră, întrucât mașina rămăsese cu o roată în aer. Martorul I.G., care se afla într-un magazin din apropiere în momentul lovirii victimei, a precizat că nu a văzut momentul lovirii victimei, însă a văzut-o cu mâinile pe capota autoturismului condus de inculpat și ulterior, când se afla sub mașina inculpatului, cu picioarele sub mașină și restul corpului în afară.

Instanța de fond a reținut că declarațiile martorilor s-au coroborat sub aspectul faptului că persoana vătămată era întins pe burtă, cu fața în jos, în momentul în care a fost scoasă de sub mașină (declarațiile martorului M.M., M.L., G.E., D.I.).

În aceste condiții, s-a apreciat ca verosimilă declarația martorului G.E., în sensul că victima, după ce s-a sprijinit cu mâinile de capota mașinii condusă de inculpat, s-a întors cu spatele, încercând să fugă, însă inculpatul l-a lovit, urcând cu roțile autoturismului peste acesta. De altfel, este singura declarație care explică astfel de ce victima, în momentul în care a fost scoasă de sub mașină, se afla cu fața în jos. În plus, Tribunalul a reținut că evenimentele s-au desfășurat cu o mare repeziciune, fiind suficient ca oricare dintre martorii oculari să nu observe o secvență în desfășurarea evenimentelor ca să nu mai poată reda fidel tot cursul desfășurării incidentului.

Persoana vătămată a precizat în cursul urmăririi penale că a simțit cum autoturismul a trecut peste el de aproximativ 2-3 ori cu mișcări înainte-înapoi, auzind și cum inculpatul schimba vitezele.

Victima S.N. și-a pierdut pentru moment cunoștința și a rămas cu corpul sub autoturism, între roțile din față, iar inculpatul P.A.R. a încercat să pună din nou în mișcare autoturismul însă nu a mai reușit.

Inculpatul a declarat că o persoană a tras două gloanțe prin parbriz, după care a tras mai multe gloanțe prin geamul din stânga spate, care era deschis, fiind lovit în zona capului, în brațul drept și în spate. Acest aspect a rezultat și din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală din 7 martie 2011 al I.N.M.L. potrivit căruia inculpatul a prezentat 3 plăgi superficiale prin împușcare cu glonț de cauciuc, 2 la nivelul regiunii omoplatului stâng și torace posterior median și antebraț drept, necesitând pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul a menționat, însă, că nu a observat că ar fi lovit cu mașina pe cineva și că după ce a fost lovit a început să-i țiuie urechile, vederea era încețoșată și instinctiv a tras de volan dreapta, a ridicat ambreiajul, însă motorul s-a oprit, motiv pentru care a coborât din mașină și a fugit.

Instanța de fond nu își poate însuși aceste susțineri ale inculpatului dat fiind că, pe de o parte, martorii au precizat că motorul autoturismului condus de inculpat nu s-a oprit (martorii G.E. și R.I.C.), iar pe de altă parte, martorul M.M. a declarat în cursul urmăririi penale că nu își amintește dacă bărbatul de etnie rromă a tras a treia oară cu pistolul înainte sau după ce inculpatul a lovit persoana vătămată cu R.L.-ul, aspect pe care nu l-a putut preciza cu certitudine nici în cursul cercetării judecătorești. Martora R.I.C. a precizat că a auzit împușcăturile cu câteva minute înainte de căderea victimei, martorul G.E. a menționat că au trecut cel puțin 30 de secunde din momentul ultimei împușcături până când inculpatul a făcut manevra de intrare în spatele stâlpului (care este anterioară momentului lovirii victimei). Astfel, Tribunalul nu și-a însușit mențiunea din actul de sesizare în sensul că persoana neidentificată a tras ultimele trei focuri de armă (lovindu-l pe inculpat în spate și în brațul drept) după ce victima S.N. a fost lovită de autoturismul condus de inculpat. Totuși, s-a reținut că între momentul împușcării inculpatului și lovirea victimei a trecut o perioadă suficientă de timp care să infirme susținerile inculpatului în sensul că nu și-a dat seama de faptul că ar fi lovit pe cineva datorită faptului că a fost împușcat.

Tribunalul a înlătura afirmațiile inculpatului (susținute de martorii H.I.D. lulia și S.N. în cursul cercetării judecătorești), în sensul că, pe parcursul acestor manevre, ar fi claxonat în continuu și s-a asigurat, fiind infirmate de declarațiile martorilor M.M., I.G., D.I.

între timp, martorii M.M. și H.I.D. au reușit să traverseze strada și să se adăpostească într-o măcelărie.

Pentru a-l determina pe inculpat să se oprească, martorul D.I. a intervenit și a lovit cu mâinile în geamul portierei din stânga față a autoturismului R.L., astfel cum rezultă din declarațiile acestuia și din raportul de constatare tehnico-științifică care confirmă că urmele palmare și digitale ridicate de pe suprafața exterioară a geamului portierei stânga față a autoturismului inculpatului aparțin martorului. Acesta i-a spus inculpatului să se dea jos să îl ajute, însă inculpatul a ieșit din mașină și a fugit, fiind urmărit de martor, care însă nu l-a prins.

Victima S.N. a rămas în stare de inconștiență sub autoturism, iar pentru a-l elibera, mai multe persoane aflate la fața locului, între care martorii M.M., I.G., M.L., G.E., N.R.A., au răsturnat autoturismul și l-au scos, victima fiind ulterior preluat de o ambulanță care l-a transportat la Spitalul Universitar de Urgență B., unde a fost internat cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral minor; excoriații faciale; contuzie toracică; contuzie gambă stângă și gleznă stângă; halenă etanolică.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, victima a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și de corp plan dur excoriații, echimoze precum și printr-un mecanism de inversie cu piciorul fixat în fiexie plantară, prin comprimarea piciorului între două planuri dure (luxație subtalara talarocalcaneonaviculară stânga); leziunile au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului P.A.R. care, la data de 6 decembrie 2010, în jurul orei 18:30, a sustras un telefon mobil marca N. de la martora H.I.D., după care a întrebuințat violențe în scopul păstrării bunului sustras, întrunește elemente constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c) C. pen.

S-a arătat că, sub aspectul laturii obiective, în conținutul infracțiunii de tâlhărie reținute intră două activități strâns legate între ele, ambele integrându-se în elementul material cu structură complexă al infracțiunii, dintre care una principală, furtul, în sensul art. 208 C. pen. și a doua, concretizată în amenințarea sau constrângerea fizica a părții vătămate. În cauză, inculpatul P.A.R. a exercitat acte de violență asupra martorei H.I.D., în scopul remiterii de către aceasta a telefonului mobil, inculpatul refuzând restituirea acestuia la cererea insistentă a martorei-persoană vătămată și folosind acte de violență pentru păstrarea bunului sustras. Astfel, prin deposedarea victimei și împosedarea inculpatului cu bunul acesteia s-a realizat elementul material al infracțiunii de furt, infracțiune care a fost urmată de întrebuințarea de violențe, care au constat în lovirea martorei, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

În ceea ce privește urmarea imediată a infracțiunii s-a reținut că aceasta este complexă, constând în paguba produsă patrimoniului persoanei vătămate prin sustragerea telefonului, iar pe de altă parte atingerea adusă integrității fizice prin folosirea de violențe. Legătura de cauzalitate între acțiunile ce compun elementul material al infracțiunii și urmările efectiv produse rezultă din materialitatea faptelor.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut că fapta a fost săvârșită cu intenție directă, calificată prin scop, prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., inculpatul urmărind intrarea fără drept în posesia telefonului aparținând martorei. Faptul că telefonul fusese anterior dat de inculpat martorei, astfel cum a precizat acesta, nu are nicio relevanță sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, în condițiile în care la momentul săvârșirii faptei, bunul se afla în detenția legitimă a martorei. Pe de alta parte însă, Tribunalul a reținut că intenția inculpatului a fost una supravenită, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, intenția inițială a inculpatului nu a fost cea de a-și însuși fără drept telefonul martorei, ci de a verifica numărul de telefon al prietenului acesteia. Intenția de însușire fără drept a intervenit ulterior, în stradă, când partea vătămată îi cerea insistent restituirea acestuia, iar inculpatul a refuzat și, pentru păstrarea bunului sustras, a lovit martora cu pumnul în față.

S-a constatat că săvârșirea faptei în timpul nopții și într-un loc public a fost indubitabil dovedită prin întreg probatoriul administrat în cauză, ceea ce face aplicabile circumstanțele agravante prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), lit. c) C. pen.

S-a mai reținut că fapta aceluiași inculpat care, la aceeași dată, conducând autoturismul marca R.L., pe strada B., a lovit victima S.N. cu partea frontală a autoturismului, prinzându-l sub acesta și cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în lovirea victimei cu autoturismul, în timp ce acesta încerca să blocheze mașina condusă de inculpat, ca urmare a manevrelor violente efectuate de acesta.

Urmarea imediată a infracțiunii a constat în punerea în primejdie a vieții victimei, iar legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului și rezultatul produs a rezultat din întreg probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, Tribunalul a reținut săvârșirea infracțiunii cu intenție indirectă, în accepțiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul, prin efectuarea manevrelor violente în direcția victimei, a prevăzut faptul că viața acesteia poate fi pusă în pericol și, deși nu a urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Instanța de fond nu a reținut, însă, susținerile inculpatului, în sensul că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă, sub forma intenției. Astfel, inculpatul a susținut că nu a avut intenția de a lovi vreo persoană, că intenția sa a fost de a-și asigura scăparea de violențele exercitate asupra sa și că „dacă ar fi vrut să lovească pe cineva ar fi putut să o facă”. Inculpatul, prin apărător, a precizat de asemenea, că un alt argument al lipsei intenției este zona, natura și consecințele leziunilor relevă o intensitate extrem de redusă a leziunilor, leziunea cea mai severă fiind luxația. A mai arătat că opinia expertului parte a consemnat faptul că leziunile osteoarticulare ale piciorului stâng s-au putut produce prin călcare; nu s-a putut susține obiectiv comprimarea între planuri dure la alt nivel decât al piciorului și nu s-a putut susține obiectiv caracterul repetitiv al mecanismelor lezionare.

S-a constatat că opiniile celor doi experți concordă în ceea ce privește leziunile suferite de victima S.N., însă în aprecierea intenției de a ucide Tribunalul a avut în vedere natura instrumentului folosit, o mașină cu potențial tanato-generator ridicat, zona corpului vizată, intensitatea loviturii, fiind vorba de un autoturism turat cu putere, intensitatea loviturii nu poate fi decât una foarte ridicată și faptul că inculpatul, chiar după ce a trecut cu mașina peste corpul victimei, a încercat din nou să o pună în mișcare (acțiune nereușită, întrucât mașina a rămas suspendată peste corpul victimei). Numărul de 40-45 zile de zile de îngrijiri medicale și împrejurarea că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei sunt lipsite de relevanță în stabilirea intenției de a ucide, relevante în acest sens fiind aspectele menționate anterior.

Nu a fost însușită opinia inculpatului în sensul că fapta a fost săvârșită în legitimă apărare.

S-a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a inițiat atacul care a determinat persoana neidentificată să execute focuri de armă și să lovească autoturismul condus de inculpat, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, manevrele efectuate de inculpat cu autoturismul au pus în pericol integritatea corporală a persoanelor aflate la fața locului și, în final, au cauzat punerea în primejdie a victimei S.N.

Astfel, s-a apreciat că acțiunea persoanei neidentificate (față de care s-a dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale), care a folosit împotriva inculpatului o armă cu bile de cauciuc a reprezentat o apărare justificată împotriva unui atac imediat, direct, material și injust, comis de inculpat, care a pus în pericol grav persoanele menționate.

S-a mai reținut că fapta aceluiași inculpat care, la aceeași dată, a provocat scandal, urcând cu picioarele pe plafonul autoturismului martorei H.I.D., provocându-i avarii după care, conducând pe aceeași stradă autoturismul marca R.L., a efectuat, în stradă și pe trotuar, mai multe manevre violente orientându-l către persoanele aflate la fața locului și provocând scandalizarea și indignarea cetățenilor aflați în zonă, mulți dintre aceștia apelând serviciul de urgență 112 (conform proceselor-verbale de redare a acestor apeluri), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în săvârșirea în public, de către inculpat, de manifestări care au produs scandal public. Pe de o parte, astfel cum s-a reținut în situația de fapt, inculpatul a sărit pe plafonul autoturismului martorei H.I.D., provocându-i avarii, iar pe de altă parte, a efectuat cu autoturismul marca R.L. mai multe manevre violente către persoanele aflate la fața locului.

Urmarea imediată a constat în producerea de scandal public și tulburarea adusă liniștii publice, respectiv indignare, revoltă, un sentiment general de nesiguranță provocată publicului, mulți dintre aceștia apelând serviciul de urgență 112.

Instanța de fond a evocat convorbirile redate care au relevat indignarea persoanelor prezente în zonă, acestea fiind revoltate de comportamentul violent al inculpatului, percepându-l pe acesta ca fiind un pericol pentru ordinea și liniștea publică.

În aceste condiții s-au înlăturat susținerile apărătorului inculpatului, în sensul că tulburarea liniștii publice a fost produsă de persoanele strânse la fața locului, prin riposta lor exagerată, și nu de inculpat, întrucât conflictul dintre acesta și martora H.I.D. nu a depășit limitele unor gesturi tolerabile de către societate. Instanța de fond a reținut că nu cearta dintre cei doi a provocat scandal public, ci, pe de o parte, acțiunea inculpatului de a sări cu picioarele pe mașina martorei, provocând îndoirea plafonului și spargerea lunetei și, pe de altă parte, manevrele efectuate de inculpat prin care acesta a pus în pericol viața persoanelor aflate în zonă, stare de pericol concretizată prin lovirea victimei S.N.

Legătura de cauzalitate a rezultat implicit din săvârșirea actelor menționate, provocatoare de scandal public.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut că fapta a fost săvârșită cu intenție, întrucât inculpatul și-a dat seama că se dedă la manifestări de natură să provoace scandal public, prevăzând producerea rezultatului, acceptând, cel puțin, posibilitatea producerii acestuia, ceea ce semnifică existența intenției indirecte, prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, s-a avut în vedere dispozițiile art. 52 C. pen., precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. raportate la prezenta cauză.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, s-a reținut că deși această infracțiune are un grad ridicat de pericol social abstract, gradul de pericol social concret al infracțiunii deduse judecății este unul mediu, având în vedere că intenția de însușire fără drept a telefonului mobil al martorei H.I.D. a fost una supravenită; în ceea ce privește tentativa la infracțiunea de omor, s-a reținut un grad ridicat de pericol social abstract, dar și concret, întrucât inculpatul, deși a prevăzut faptul că prin efectuarea manevrelor violente pune în pericol viața victimei, a acceptat producerea unui astfel de rezultat; în ceea ce privește infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, s-a reținut, de asemenea, un grad relativ ridicat de pericol social abstract și concret, faptele inculpatului tulburând ordinea și liniștea publică.

Tribunalul a mai reținut că inculpatul a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal și că a achitat cheltuielile determinate de spitalizarea victimei S.N.

Instanța de fond a reținut, pe de altă parte, comportarea bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptelor, constând în lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpatul a fost implicat în diverse programe de voluntariat, are loc de muncă, a participat la diverse programe de formare profesională, a fost caracterizat pozitiv de profesori, motive în raport de care s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., pedepsele urmând a fi reduse sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile art. 76 C. pen.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicată inculpatului, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 861 alin. (1) C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată să fie închisoarea de cel mult 3 ani (în cazul concursului de infracțiuni); infractorul să nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 38 C. pen.; s-a apreciat, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 861 C. pen., condamnarea la o pedeapsă de 3 ani închisoare formând convingerea instanței este că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție de către inculpat a pedepsei aplicate.

Această convingere a fost fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului, constând în vârsta și integrarea sa pe deplin în familie și în societate, apreciindu-se că prin fixarea unui termen maxim de încercare (cu posibilitatea revocării suspendării în cazul reiterării comportamentului infracțional în această perioadă) și impunerea de obligații în sarcina inculpatului sunt de natură a atinge scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., într-o mai mare măsură decât prin executarea pedepsei în regim de detenție.

Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul P.A.R.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepselor care au fost aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare a acestora, precum și sub cel al omisiunii de a se face aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008.

În apelul său, inculpatul a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor și tâlhărie, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor în vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.

Prin decizia penală nr. 218/A din 6 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-au admis apelurile declarate de Ministerul Public și inculpatul P.A.R.

S-a desființat, în parte sentința penală atacată și, rejudecând în fond:

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a)-art. 76 C. pen., a dispus condamnarea inculpatului P.A.R. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat.

S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 35 C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule, prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a)-art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 11 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

S-au aplicat dispozițiile art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, urmând ca această măsură să se pună în executare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situația de fapt și încadrarea juridică, dar și vinovăția inculpatului P.A.R. în raport de acuzațiile care i se aduc prin actul de inculpare, sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

Cât privește infracțiunea de tâlhărie pretins a fi săvârșită în dauna martorei H.I.D., s-a reținut că sancționarea inculpatului și sub acest aspect este eronată, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă.

Astfel, s-a reținut că, dacă sub aspectul laturii obiective, elementul material al acesteia include două activități strâns legate între ele, dintre care activitatea principală este furtul, iar activitatea secundară este folosirea violenței sau a amenințării ori punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, iar raportul de cauzalitate presupune ca actele de violență, amenințare sau constrângere să fi fost efectuate pentru a păstra bunul furat ori pentru a înlătura urmele faptei, elementul subiectiv constă tocmai în voința de a efectua atât acțiunea principală, cât și cea adiacentă.

În lipsa unei poziții subiective complexe, nu va exista infracțiunea de tâlhărie, dat fiind că întotdeauna va trebui să existe atât reprezentarea „rezultatului final”, ce decurge din îmbinarea tuturor elementelor subiective, cât și reprezentarea „fiecărui element în parte”, al voinței infracționale, respectiv furtul și violența.

De asemenea, s-a arătat că latura subiectivă a tâlhăriei include și scopul însușirii pe nedrept al unui bun, care trebuie să existe, ca și în cazul furtului, în momentul săvârșirii faptei, fără a fi necesară realizarea sa efectivă. Dacă acest scop lipsește, nu se realizează activitatea principală a tâlhăriei (furtul) și, în consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 211 C. pen., fapta constituind, după caz, infracțiunea de loviri și alte violențe sau amenințare.

Din materialul probator administrat în cauză (declarații martoră H.I.D., dosarul de urmărire penală) a rezultat că luarea telefonului de la susnumita martoră de către inculpatul P.A.R. nu s-a făcut în scopul însușirii pe nedrept, ci pentru a o „pedepsi și a o determina să reia relația” pe care cei doi au avut-o cu ceva timp înainte, inculpatul prevalându-se și de faptul că tot el a fost cel care i-a dăruit martorei telefonul cadou.

În raport de aceste aspecte, Curtea a reținut că, în speță, faptei inculpatului P.A.R. de a o deposeda pe martora H.I.D. de un telefon mobil îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv vinovăția și, în consecință, a dispus achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., constatând totodată, că prin rechizitoriu s-a dispus încetarea urmăririi penale față de acesta, sub aspectul infracțiunilor de loviri și alte violențe și distrugere, dat fiind că martora și-a retras plângerea prealabilă.

Dacă sub aspectul infracțiunii de tâlhărie motivat și argumentat nu s-a reținut vinovăția inculpatului P.A.R., instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește tentativa la infracțiunea de omor calificat, analiza coroborată a materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești a relevat că în 6 decembrie 2010, conducând autoturismul marca R.L., pe strada B., sect. 1, inculpatul P.A.R. a efectuat mai multe manevre violente și a pătruns cu acesta pe trotuar, orientându-l spre un grup de persoane cu intenția de a-i lovi, împrejurare în care a lovit-o pe partea vătămată S.N. cu partea frontală a autoturismului, prinzând-o sub acesta și cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile.

Referitor la apărarea inculpatului potrivit căreia nu se poate reține în speță intenția de a ucide și, implicit existența tentativei la infracțiunea de omor calificat împotriva părții vătămate S.N., ci, poate doar în subsidiar, infracțiunea de vătămare corporală, instanța de apel a reținut că la analiza unei infracțiuni contra vieții unei persoane se au în vedere actele medicale care confirmă existența unor leziuni, în raport de care se stabilește și încadrarea juridică a faptei, dar, în egală măsură, acte medicale care trebuie evaluate prin coroborare necesară cu celelalte probe administrate în cauză.

Instanța de prim control a reținut că, pentru conturarea intenției de a ucide este suficient ca făptuitorul, din modul cum a acționat, să fi avut reprezentarea morții victimei, nefiind relevant faptul că independent de voința acestuia rezultatul nu s-a produs imediat.

Împrejurarea că leziunile suferite de către victimă nu i-au pus în primejdie viața nu poate conduce de plano la concluzia că acesta nu a acționat cu intenția de a ucide, sau măcar nu a acceptat o asemenea posibilitate.

S-a mai reținut că, în surprinderea poziției psihice pe care făptuitorul a avut-o în momentul comiterii infracțiunii, trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că acesta, după ce partea vătămată, care a încercat să-l oprească, s-a dezechilibrat și a căzut, și-a continuat deplasarea cu mașina și a prins-o pe aceasta sub autoturism, după care, prin mai multe manevre succesive ale autoturismului în față și în spate, a trecut peste partea vătămată, provocându-i mai multe leziuni, este de natură să conducă la ideea că făptuitorul a prevăzut și acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potențial tanatogenerator crescut prin folosirea unui instrument apt în acest sens, o mașină cu potențial tanatogenerator ridicat și intensitatea acțiunii, turarea cu putere a autoturismului.

Mai mult, intenția de a ucide se deduce nu numai din rezultatul mai grav sau mai puțin grav al loviturilor aplicate, ci din toate împrejurările în care a fost comisă fapta. Or, s-a constatat în speță că numai împrejurarea că partea vătămată S.N., care și-a pierdut cunoștința și a rămas cu corpul sub autoturism, între roțile din față iar inculpatul, deși a încercat, nu a mai reușit să pornească autoturismul, au făcut ca rezultatul produs să nu fie mult mai grav.

S-a arătat că nu trebuie eludat nici contextul în care a avut loc fapta, inculpatul intenționând înainte de acest moment să-i lovească în aceeași modalitate și pe martorii H.I.D. și M.M., care, văzând atitudinea manifestă a inculpatului, s-au adăpostit între autoturismul martorei și zidul unei clădiri, împrejurări care trebuie să capete semnificația cuvenită în stabilirea intenției pe care a avut-o inculpatul de a se „răzbuna” pe cei care i s-a părut că-l deranjează în disputa pe care acesta o avea cu martora H.I.D.

În aceste împrejurări, s-a reținut că simpla aparență că moartea nu se va produce, nesprijinită pe nicio circumstanță reală, nu este de natură prin ea însăși a-l exonera pe inculpat de răspundere penală și nici a-i încadra fapta în dispozițiile art. 181 C. pen., ci în cele ale art. 20 raportat la 174-art. 175 lit. i) C. pen.

Instanța de apel a arătat că depozițiile martorilor audiați nemijlocit de către instanța de fond M.M., G.E., R.I.C., I.G., D.I. confirmă aceste aserțiuni, câtă vreme au precizat în mod constant că au văzut când inculpatul a trecut cu mașina peste partea vătămată S.N., care era căzută sub autoturismul inculpatului.

Referitor la revenirile martorei H.I.D. și ale părții vătămate S.N. asupra propriilor depoziții date în faza de urmărire penală, instanța de apel a reținut că acestea nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză și sunt vădit pro causa, făcând chiar obiectul sesizării din oficiu a procurorului sub aspectul infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzute de art. 260 C. pen., respectiv favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.

Din interpretarea coroborată a acestor aspecte, s-a concluzionat, mai presus de îndoială, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor, în forma improprie a tentativei, lovirea părții vătămate S.N. de către inculpatul P.A.R. cu partea frontală a autoturismului, prinderea victimei sub acesta și cauzarea de leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile, întrunind elementele constitutive ale acestei infracțiuni, chiar dacă prin acțiunea sa nu a urmărit suprimarea vieții victimei, a acceptat o asemenea posibilitate.

S-a mai arătat că instanța de fond a înlăturat în mod corect susținerile apărării referitoare la incidența unei cauze care ar înlătura caracterul penal al faptei, respectiv legitima apărare, având în vedere că susținerile potrivit cărora „lovirea părții vătămate S.N. s-a făcut accidental, după ce asupra inculpatului s-au exercitat violențe” nu sunt confirmate de către materialul probator administrat în cauză.

S-a reținut că reacția persoanei neidentificate de a executa focuri de armă prin care să lovească autoturismul condus de inculpat a fost determinată de comportamentul inculpatului care, prin manevrele executate cu autoturismul, a pus în pericol integritatea corporală a persoanelor aflate la fața locului și, în final, a cauzat punerea în primejdie a părții vătămate S.N.

În acest context nu s-a reținut nici apărarea conform căreia inculpatului i s-a produs o tulburare sub imperiul căreia a săvârșit acțiunile, câtă vreme, pe de-o parte, comportamentul său violent a fost preexistent celui al persoanei neidentificate, iar, pe de altă parte, acțiunea acesteia (față de care s-a dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale] de a folosi împotriva inculpatului o armă cu bile de cauciuc, a reprezentat o apărare justificată împotriva unui atac imediat, direct, material și injust - comis de inculpat - care a pus în pericol grav persoanele menționate.

Curtea a împărtășit opinia instanței de fond și cu privire la sancționarea penală a inculpatului și pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

S-a arătat că, în mod nejustificat, inculpatul a solicitat în apelul său achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., invocând că faptei îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni, susținerile sale neputând fi primite întrucât, din materialul probator administrat în cauză (declarații martori susmenționați, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate la Serviciul Unic de Urgență 112) rezultă că prin acțiunea sa de a sări cu picioarele pe mașina martorei, provocând îndoirea plafonului și spargerea lunetei și, prin manevrele efectuate de inculpat prin care acesta a pus în pericol viața persoanelor aflate în zonă și lovirea victimei S.N., a tulburat liniștea publică și a provocat scandalizarea și indignarea publicului, căruia i-a indus un sentiment general de nesiguranță, concretizat în apelarea repetată și de către mai multe persoane a Serviciului Unic de Urgență 112.

În sprijinul acestei concluzii este împrejurarea conform căreia într-un interval de aproximativ 30 de minute, la 112 s-au efectuat, cu privire la aspectele susmenționate, un număr de 40 de apeluri (proces-verbal privind Iistingul convorbirilor telefonice înregistrate la Serviciul Unic de Urgență).

Instanța de apel a reținut că implicarea altor persoane în evenimente nu este o împrejurare de natură a-l exonera pe inculpat de răspundere penală, dat fiind că intervenția acestora nu a fost de natură a „spori starea conflictuală”, cum a încercat să acrediteze inculpatul, ci de a înlătura un atac imediat, direct, material și injust, comis de inculpat, care a pus în pericol grav mai multe persoane și prin care s-a cauzat chiar rănirea unora dintre acestea.

Instanța de apel a arătat că speța provoacă însă și o altă discuție, de principiu, privind admisibilitatea achitării în temeiul reținut în cauză, pentru lipsa gradului de pericol social al unei infracțiuni, în cazul infracțiunilor de pericol.

S-a reținut că, potrivit jurisprudenței, dispozițiile art. 181 C. pen. nu sunt aplicabile în cazul așa-numitelor infracțiuni de pericol, întrucât această stare de pericol, intrinsecă laturii obiective a infracțiunii, nu permite aprecierea că, într-un anume caz, fapta de pericol nu ar prezenta pericolul social al unei infracțiuni.

S-a mai reținut că, sub aspectul individualizării pedepselor, instanța de fond nu a dat semnificația cuvenită dispozițiilor art. 72 C. pen., aplicându-i inculpatului pedepse netemeinice, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, în condițiile în care probele dosarului au relevat aspecte de natură a sublinia periculozitatea socială a inculpatului.

S-a observat că inculpatul se află la prima întâlnire cu legea penală, însă faptele sale s-au produs în asemenea condiții încât ele prezintă o periculozitate deosebită, ceea ce pune, într-o formă specială, în discuție posibilitatea sa de a se îndrepta și fără privare de libertate.

S-a menționat că nu trebuie eludat caracterul de exemplaritate pe care trebuie să-l aibă riposta autorităților în condițiile în care numai clemența excesivă, concretizată în aplicarea unor pedepse în cuantum scăzut, a dus la situația în care, deși infracțiunile de violență cunosc o recrudescență deosebită, reprimarea lor tinde să cadă în derizoriu.

În raport de aceste aspecte, Curtea a reapreciat tratamentul sancționator al inculpatului, majorând cuantumul pedepselor pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice și schimbând modalitatea de executare, dând totodată eficiență și circumstanțelor favorabile inculpatului, așa cum acestea rezultă din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar.

Astfel, s-a reținut că pedepsele aplicate nu reprezintă o represiune excesivă, cu atât mai mult cu cât acestea chiar au fost coborâte sub minimul special prevăzut de lege, ci se justifică atât pentru reeducarea inculpatului, cât și pentru menținerea ordinii de drept, în conformitate cu scopul preventiv-sancționator al pedepsei, așa cum apare enunțat în art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.A.R., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru motivele circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 6, pct. 10, pct. 18, pct. 12, pct. 17, pct. 172 C. proc. pen., respectiv pentru nelegala respingere a cererii de amânare a judecății cauzei formulată la termenul acordat, în continuare, la 6 iulie 2012; pentru greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice datorită lipsei laturii subiective; pentru greșita încadrare juridică dată pretinsei tentative la infracțiunea de omor; pentru aplicarea unor pedepse greșit individualizate în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen. pentru tentativa la infracțiunea de omor.

În raport de criticile avansate cu privire la incidența cazurilor de casare reglementate de art. 3859 alin. (1) pct. 6 și pct. 10 C. proc. pen., critici care din punct de vedere procedural au fost analizate cu prioritate, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că acestea sunt întemeiate, apreciind că, în speță, dispoziția instanței de apel a fost de natură a încălca dreptul la apărare a inculpatului, prin lipsirea acestuia de o apărare efectivă, drept pentru care a dispus casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. Totodată, a impus instanței de trimitere să examineze și să administreze orice probă care rezultă din dezbateri după cum și orice probă consideră a fi necesară în contextul faptelor imputate inculpatului, cu respectarea drepturilor procesuale și constituționale în scopul stabilirii unei corecte stări de fapt și încadrării juridice (în limitele neîngreunării situației juridice în propria cale de atac), a vinovăției sau nevinovăției inculpatului și, în final, a pronunțării unei soluții pe deplin legale și temeinice. S-a mai impus instanței de prim control judiciar să aibă în vedere toate criticile formulate de inculpat cu privire la neîntrunirea în cauză a elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa, urmând a aprecia cu privire la toate aspectele de fapt și de drept potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen.

Judecând după casarea cu trimitere, Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 721/A din 7 martie 2013 a dispus admiterea apelurilor declarate de Ministerul Public și inculpatul P.A.R.

A desființat în parte, sentința penală atacată și în fond, rejudecând:

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a)-art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.A.R., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Cu aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a)-art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

Cu aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.A.R. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Cu aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.A.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, măsură care se va pune în executare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în fapt următoarele:

a) în fapt, la data de 6 decembrie 2010, pe strada B., sect. 1, inculpatul P.A.R. a provocat scandal, urcând cu picioarele pe plafonul autoturismului martorei H.I.D., provocându-i avarii după care, conducând pe aceeași stradă autoturismul marca „R.L.”, a efectuat, în stradă și pe trotuar, mai multe manevre violente orientându-l către persoanele aflate la fața locului și provocând scandalizarea și indignarea cetățenilor aflați în zonă, mulți dintre aceștia apelând Serviciul Unic de Urgență 112.

La aceeași dată și în același loc, conducând autoturismul marca R.L., inculpatul P.A.R. a efectuat mai multe manevre violente și a pătruns cu acesta pe trotuar, orientându-l spre un grup de persoane cu intenția de a-i lovi, împrejurare în care a lovit-o pe partea vătămată S.N. cu partea frontală a autoturismului, prinzându-l sub acesta și cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile.

În esență, la data respectivă, în jurul orelor 18:30, inculpatul P.A.R. s-a întâlnit pe strada B., sector 1, București, cu martora H.I.D. Cei doi se cunoșteau de mai mult timp, având o relație de prietenie; de altfel, cei doi s-au întâlnit pentru ca martora să restituie o sumă de bani inculpatului, împrumutată de la acesta.

Inculpatul, care conducea autoturismul marca R.L., a observat-o pe martoră, aflată la volanul unui autoturism marca V.P. și i-a făcut semn să oprească. Martora a parcat autoturismul pe trotuar, după care s-a urcat în autoturismul inculpatului și s-au plimbat aproximativ 30 de minute, interval de timp în care au discutat amical și martora a restituit banii împrumutați.

După ce s-au întors, inculpatul a parcat autoturismul în spatele autoturismului martorei; în continuare, inculpatul a inițiat o discuție despre noul prieten al martorei, în contextul în care dorea să reia relația cu aceasta. Martora a negat existența unui nou prieten, moment în care inculpatul i-a cerut telefonul mobil să verifice agenda acestuia și să identifice numele respectivului bărbat. În urma refuzului martorei de a înmâna telefonul, inculpatul s-a enervat, a început să înjure și să agreseze fizic martora, cerându-i insistent telefonul mobil.

Martora i-a înmânat la un moment dat telefonul, după care inculpatul a îmbrâncit-o, și, în timp ce acesta a început să caute în agenda telefonului, martora a coborât din autoturism, țipând.

Inculpatul a coborât după martoră și i-a aplicat acesteia o lovitură de pumn în zona feței, trăgând-o și de păr.

În tot acest timp, martora a continuat să țipe, solicitându-i inculpatului să-i înapoieze telefonul mobil. La un moment dat, s-a apropiat de cei doi martorul S.N., însă auzind că inculpatul este fostul prieten al martorei, nu s-a mai implicat.

În condițiile în care martora a continuat să țipe, inculpatul s-a urcat pe autoturismul martorei și a sărit de mai multe ori pe plafonul acestuia, îndoindu-l și spărgând luneta.

În acest moment, fiind alertat de zgomotele produse, martorul I.G. a apelat serviciul 112, după care i-a dat telefonul și martorei H.I.D.

Imediat după ce a coborât de pe autoturismul martorei, inculpatul s-a urcat la volanul propriului autoturism și a demarat în direcția Pieței M., însă a revenit în zonă după câteva minute, îndreptându-se către locul unde se afla martora H.I.D., martorul M.M. și alte câteva persoane, care opriseră la fața locului.

Inculpatul a efectuat o manevră de întoarcere la 180 de grade, îndreptând din nou autoturismul către Piața M., a pătruns pe contrasens și l-a orientat către locul unde se aflau martora H.I.D. și martorul M.M., care s-au adăpostit, pentru a nu fi loviți, între autoturismul martorei și zidul clădirii. Pe trotuar se mai aflau și alte persoane, care au fost nevoite să se ferească pentru a nu fi lovite.

Imediat, inculpatul a făcut manevre înainte și înapoi, pe o distanță de aproximativ 1 metru, către martora H.I.D. și martorul M.M., după acest moment fiind înconjurat de mai multe persoane, care i-au strigat să se oprească.

Inculpatul a continuat să efectueze manevre și a orientat autoturismul și către victima S.N. și o altă persoană neidentificată, ce făceau parte din grupul de persoane care încercau să-l oprească pe inculpat. Cei doi s-au refugiat în aceste condiții după un stâlp de beton situat pe trotuar, inculpatul încercând să treacă printre stâlpul respectiv și zidul clădirii.

În aceste împrejurări, inculpatul continuând să efectueze manevre violente cu autoturismul, persoana neidentificată a scos un pistol cu bile de cauciuc și a tras două focuri în parbrizul autoturismului condus de inculpat.

Întrucât inculpatul nu s-a oprit, aceeași persoană a lovit cu o piatră geamul stânga față al autoturismului și a lovit cu mânerul unui cuțit în parbriz.

În acest moment, tot persoana neidentificată a introdus pistolul pe geamul stânga spate al autoturismului, care era deschis, și a tras de 3 ori, provocându-i leziuni superficiale inculpatului la nivelul regiunii omoplatului stâng și torace posterior median și antebraț drept, fără însă a reuși oprirea inculpatului din acțiunile sale.

După aceasta, la un moment dat, în timp ce victima S.N. se afla în fața autoturismului ce continua să fie manevrat cu mișcări bruște față-spate, aceasta a pus mâinile pe capotă și imediat s-a întors ca să scape, însă inculpatul a avansat și a prins victima sub autoturism, cu fața în jos.

Inculpatul a încercat să efectueze și alte manevre, cu motorul turat, însă autoturismul a rămas blocat, inculpatul coborând și fugind de la locul faptei.

Între timp, martorul M.M. și martora H.I.D. traversaseră strada și se adăpostiseră într-o măcelărie.

Martorii M.M., I.G., M.L., G.E., N.R.A., au răsturnat autoturismul și l-au scos pe S.N., victima fiind ulterior preluat de o ambulanță care l-a transportat la Spitalul Universitar de Urgență B.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, victima a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și de corp plan dur excoriații, echimoze precum și printr-un mecanism de inversie cu piciorul fixat în flexie plantară, prin comprimarea piciorului între două planuri dure (luxație subtalară talarocalcaneonaviculară stânga); leziunile au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.

În cursul desfășurării evenimentelor, timp de aproximativ 15 minute, mai multe persoane, între care și martorii I.G., S.N., T.G., dar și alte persoane, alarmate și speriate de cele întâmplate, au apelat Serviciul de Urgență 112, pentru a sesiza evenimentul și a solicita ajutor.

b) Analiza mijloacelor de probă:

Fiind audiat, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, inculpatul P.A.R. a susținut constant că nu a avut intenția să ucidă pe nimeni, nefiind vinovat sub acest aspect.

Și în fața Curții, inculpatul a declarat că la data respectivă a avut un conflict cu martora H.I.D., fără însă a o agresa, dorind să ia telefonul pentru a apela pe noul prieten al martorei în scopul de a-l avertiza asupra caracterului acesteia, martora ieșind din autoturismul inculpatului și țipând fără motiv, într-o zonă „rău-famată”. Inculpatul a admis că a aplicat martorei o palmă, însă pentru a o determina să nu mai țipe, deoarece ar fi fost multe persoane dubioase în zonă, după care ar fi fost atacat de mai mulți indivizi, astfel încât pentru a scăpa a trecut peste autoturismul părții vătămate ca să ajungă la autoturismul său, acesta fiind motivul pentru care s-a urcat pe autoturismul părții vătămate. După ce a ajuns în autoturismul său, inculpatul a demarat, însă ar fi privit în oglinda retrovizoare și ar fi văzut-o pe martoră în mijlocul unui grup de persoane de sex masculin, care ar fi înconjurat-o în mod amenințător, astfel încât a crezut că aceștia vor să-i facă rău, chiar să o violeze, ceea ce l-a determinat să se întoarcă pentru a o salva.

În continuare inculpatul a arătat că a ajuns și a oprit lângă grupul de persoane, acestea înconjurându-l din toate părțile, moment în care a efectuat mai multe manevre față-spate, asigurându-se, privind simultan în toate oglinzile și claxonând în continuu, pentru a-i determina să-i facă loc pentru a părăsi zona.

A mai arătat inculpatul că a reușit să plece la un moment dat, însă uitându-se din nou în oglinda retrovizoare a observat că martora a fost iarăși înconjurată de persoane dubioase, drept pentru care s-a întors iarăși pentru a o salva, s-a oprit și a fost din nou înconjurat de mai multe persoane. În continuare, inculpatul pretinde că una dintre persoane a scos un pistol și a tras în parbriz, după care a tras mai multe focuri de armă pe geamul din partea stânga spate, care era deschis, lovindu-l în zona spatelui și antebrațului. Întrucât nu mai auzea bine din cauza zgomotului și nici nu mai vedea, ochii fiindu-i încețoșați, inculpatul arată că a încercat să plece, fără a-și mai da seama de direcție, punând mașina în mișcare, însă motorul s-a oprit, moment în care a observat un gol între persoanele care îl înconjuraseră, a coborât și a fugit. Inculpatul pretinde că nu a simțit să fi lovit pe cineva.

Curtea a apreciat că declarațiile inculpatului nu exprimă adevărul, deoarece nu se coroborează cu nicio împrejurare ce rezultă din celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Dimpotrivă, Curtea a apreciat că declarațiile inculpatului nu sunt verosimile, acesta căutând explicații pentru acțiunile sale, explicații care nu au corespondent în realitate, inserând unele informații adevărate (respectiv că a avut un conflict cu martora, că a fost împușcat) cu multe alte împrejurări ce nu corespund adevărului. Declarațiile sale nu sunt sprijinite de nicio împrejurare care să rezulte din administrarea altor mijloace de probă; singurii martori care și-au nuanțat ușor declarațiile date în fața primei instanțe, încercând să-l disculpe pe inculpat, sunt H.I.D. și victima S.N., în condițiile în care niciunul nu a oferit o explicație veridică despre motivul pentru care și-au schimbat atitudinea. Față de acestea, având în vedere și faptul că nu există un criteriu legal de preferință între probele administrate în cursul urmăririi penale și probele administrate în cursul cercetării judecătorești, Curtea a reținut că doar declarațiile date în cursul urmăririi penale de H.I.D. și S.N. ca fiind corespunzătoare adevărului, coroborându-se de altfel și cu toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Toți ceilalți martori și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală și în fața primei instanțe. Cu privire la ușoarele contradicții existente între acestea, Curtea a constatat că evenimentele descrise mai sus s-au derulat rapid, fiind posibil ca unii martori să nu perceapă în întregime desfășurarea evenimentelor, ținând seamă și de împrejurarea că puterea de percepție și înțelegere este diferită de la o persoană la alta, declarațiile coroborate ale martorilor fiind însă suficient de precise pentru conturarea modalității în care s-au desfășurat faptele.

Din declarațiile martorei H.I.D. și ale inculpatului P.A.R., rezultă cu certitudine că între cei doi a avut loc un conflict la data respectivă, inculpatul luând telefonul martorei pentru a verifica agenda telefonică. După cum a arătat martora, inculpatul a agresat-o în interiorul autoturismului și a vrut să-i restituie telefonul, motiv pentru care aceasta a coborât și a început să țipe; imediat, a coborât și inculpatul care a continuat să o agreseze, trăgând-o de păr și lovind-o cu pumnul în zona feței.

După cum rezultă din declarațiile coroborate ale victimei S.N. și ale martorei H.I.D., dar și ale martorilor M.M., G.E., N.R.A., D.I., I.G., în timp ce inculpatul o agresa pe martora H.I.D., care plângea și țipa, s-a apropiat S.N. și a întrebat ce se întâmplă, însă nu a intervenit în nici un mod; în momentul imediat următor, fără a fi agresat ori amenințat de vreo persoană, inculpatul P.A.R. s-a urcat pe autoturismul martorei și a sărit de mai multe ori, îndoind plafonul și spărgând luneta, declarații de natură să înlăture apărarea inculpatului sub acest aspect. Aspectele menționate reies cu claritate și din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice efectuate la 112 de către martora H.I.D., care arată că a fost bătută de inculpat, după care acesta s-a urcat pe autoturism și a sărit pe plafon.

Din declarațiile acelorași martori, precum și ale martorilor T.G., M.L. și R.I.C., rezultă că imediat după acest moment, inculpatul a plecat, părăsind zona (împrejurare ce infirmă declarația inculpatului care a arătat că s-a întors imediat, deoarece a observat în oglinda retrovizoare că mai multe persoane s-ar fi manifestat agresiv față de fosta sa iubită), însă s-a întors în scurt timp și a intrat cu autoturismul pe trotuarul unde se aflau martorul M.M. și martora H.I.D., încercând practic să-i lovească pe aceștia. Deși cei doi au încercat să se ferească și s-au ascuns după autoturismul martorei, inculpatul a efectuat mai multe manevre față-spate către aceștia, ori de câte ori martorii încercau să părăsească zona. În aceste condiții au intervenit victima și persoana neidentificată, încercând să-i salveze pe martorii menționați, poziționându-se în fața autoturismului.

Declarațiile martorilor sus-menționați conțin afirmații similare cu privire la desfășurarea evenimentelor în continuare. Astfel, H.I.D. și M.M. au reușit să traverseze strada și să se adăpostească într-o măcelărie, inculpatul direcționându-și acțiunile către S.N. și persoana neidentificată, continuând să efectueze manevre față-spate față de aceștia. Deși persoana rămasă neidentificată a încercat să-l oprească pe inculpat, trăgând cu un pistol cu muniție neletală spre parbriz, lovind atât parbrizul cât și geamul stânga față al autoturismului, efectuând trei focuri cu muniție neletală asupra corpului inculpatului, prin geamul stânga spate, totuși inculpatul nu s-a oprit, continuând manevrele deși S.N. se afla chiar în fața autoturismului, pe trotuar, dezechilibrându-l și prinzându-l pe acesta sub autoturism.

Împrejurarea că victima s-a aflat cu spatele în momentul în care a fost surprinsă de autoturism rezultă și din declarațiile martorilor M.M., I.G., M.L., G.E., N.R.A., care au arătat că S.N. se afla cu fața în jos în momentul în care au răsturnat autoturismul pentru a salva victima.

Din declarațiile martorilor mai rezultă un aspect important, respectiv că inculpatul a încercat, după ce a trecut peste victimă, să pună în mișcare autoturismul, turând motorul, dar nu a mai reușit, drept pentru care a coborât și a fugit.

De asemenea, atât din declarațiile martorilor menționați cât și din procesele-verbale de consemnare a convorbirilor telefonice efectuate la 112 rezultă că persoanele care s-au aflat în zonă au fost revoltate și speriate de cele întâmplate, acțiunile inculpatului provocând panică între persoanele din zonă.

Curtea a mai constatat că motivarea primei instanțe este temeinică sub aspectul situației de fapt reținute, precum și a modalității coroborării mijloacelor de probă administrate.

II. Încadrare juridică:

În drept, fapta inculpatului P.A.R. care la data de 6 decembrie 2010, în timp ce se afla pe strada B., sect. 1, municipiul București, conducând autoturismul marca R.L., a efectuat mai multe manevre violente și a pătruns cu autoturismul pe trotuar, orientându-l spre un grup de persoane cu intenția de a-i lovi, împrejurare în care a lovit-o pe partea vătămată S.N. cu partea frontală a autoturismului, prinzându-l sub acesta și cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tentativă la omor constă în acțiunea inculpatului care a condus autoturismul, efectuând mai multe manevre față-spate, direcționându-l intenționat către persoanele aflate în zonă, lovind în această împrejurare victima S.N., prevăzând și acceptând că acționând în acest mod viața victimei, dar și a altor persoane aflate la fața locului, poate fi suprimată.

Practic, obiectul vulnerant folosit de inculpat în cauză l-a reprezentat autoturismul pe care îl conducea. Totodată, Curtea a reținut că fapta inculpatului a rămas în forma tentativei, acesta punând în executare rezoluția infracțională, deoarece a efectuat manevre cu autoturismul, orientate către corpul persoanelor aflate în zonă, executare ce nu și-a produs efectul din motive independente de voința inculpatului, respectiv împrejurarea că persoanele aflate în raza de acțiune a inculpatului au reușit să evite coliziunea, iar victimei S.N. i-au fost produse leziuni la nivelul piciorului, moment în care autoturismul condus de inculpat s-a blocat și nu a mai putut fi pus în mișcare.

Urmarea imediată o constituie rezultatul produs, punerea în pericol a vieții persoanelor aflate în zonă și a victimei S.N., între acțiunea inculpatului și urmarea imediată existând legătură de cauzalitate.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea pe un drum public, ceea ce atrage incidența art. 175 lit. i) C. pen.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea cu forma de vinovăție a intenției indirecte, astfel cum este reglementată de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., respectiv a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Cu privire la acest aspect, Curtea a constatat că apărarea inculpatului se concentrează pe acest aspect, respectiv al lipsei intenției de a ucide. Bineînțeles, inculpatul invocă în sprijinul acestei teze o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță și de Curte, în sensul că nu a avut intenția de a lovi pe nimeni, ci s-a întors la fața locului pentru a o salva pe martora H.I.D. de la o pretinsă agresiune (ce nu rezultă din nici un alt mijloc de probă), iar în legătură cu victima a arătat că nu a realizat că ar fi lovit-o, deoarece fusese împușcat, la momentul lovirii victimei fiind sub efectul leziunilor produse, respectiv nu mai auzea și nu mai vedea bine.

Desigur că, așa cum s-a arătat mai sus, situația de fapt este cu totul alta, aceasta rezultând din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză.

Dimpotrivă, pe fondul conflictului cu martora H.I.D., inculpatul fiind ofensat de împrejurarea că aceasta începuse o relație cu un alt bărbat, după ce a agresat-o pe aceasta și i-a distrus autoturismul, s-a întors fără a fi provocat pentru a continua agresiunea împotriva martorei, urmărind-o cu autoturismul inițial pe aceasta și pe martorul M.M. (care se afla întâmplător lângă martoră, încercând să o ajute), ulterior direcționându-și acțiunile către victima S.N. și persoana neidentificată, care încercau să-l oprească din acțiunile sale agresive. În aceste condiții, împrejurarea că anterior lovirii efective a victimei, asupra inculpatului s-au tras trei focuri cu o armă neletală (care de altfel i-au produs acestuia, leziuni superficiale, la nivelul toracelui și al antebrațului, ce nu au fost de natură să afecteze acuitatea vizuală a inculpatului), nu prezintă relevanță cu privire la existența intenției indirecte de a ucide, întrucât inculpatul a acționat cu această formă a vinovăției încă din momentul în care s-a întors pe strada B., efectuând manevrele direcționate inițial către H.I.D. și M.M., iar ulterior către S.N. și persoana neidentificată ce a folosit arma. Sub acest ultim aspect, Curtea a reținut că de fapt persoana neidentificată a acționat în stare de legitimă apărare, folosind arma neletală în încercarea de a opri atacul material, imediat, direct și injust declanșat de inculpat, pentru a salva de la un pericol grav viața și integritatea corporală a sa, dar și a celorlalte persoane vizate de acțiunile inculpatului.

În privința stabilirii intenției de a ucide, în doctrină și jurisprudență au fost stabilite câteva criterii în funcție de care se face această apreciere: obiectul vulnerant folosit, zona corpului vizată, intensitatea loviturii. Totuși, aceste criterii nu sunt exclusive, nefiind reglementate legal, intenția de a ucide putând fi stabilită și în raport de alte aspecte, în funcție de particularitățile fiecărei cauze în parte.

Astfel, în speță inculpatul a folosit un autoturism pentru a declanșa agresiunea asupra persoanelor aflate în raza sa de acțiune, între care victima S.N., un obiect cu un potențial tanato-generator extrem de ridicat; potențialul ucigător al unui autoturism este de altfel un fapt notoriu, nefiind necesară vreo dovadă în acest sens, mai cu seamă pentru un posesor de permis de conducere, așa cum era și inculpatul. Sub aspectul zonei corpului vizate ori a intensității loviturii aplicate, în speță acestea nu prezintă relevanță deosebită. Astfel, un autoturism constituie un obiect potențial ucigător indiferent de intensitatea loviturii aplicate ori a zonei corpului vizate, sau a vitezei imprimate, întrucât un autoturism ca acela condus de inculpat are o greutate foarte mare, de peste 1.000 kg, pentru a ucide o persoană fiind suficientă comprimarea corpului victimei prin simpla trecere pe deasupra acesteia; o astfel de acțiune este potențial ucigătoare indiferent de viteza autoturismului, ori de împrejurarea că există o lovire anterioară a victimei ori aceasta se dezechilibrează și este prinsă apoi sub autoturism.

În speță, inculpatul mai întâi a efectuat manevre potențial ucigătoare față de H.I.D. și M.M., ulterior direcționate către S.N. și persoana rămasă neidentificată, prevăzând și acceptând încă de la început că în condițiile date este posibil să fie ucisă o persoană, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat. În aceste condiții, inculpatul a împins, conducând autoturismul, victima care s-a dezechilibrat și a căzut cu fața în jos, după care inculpatul a continuat acțiunea trecând pe deasupra victimei, producându-i leziuni relativ grave la nivelul piciorului, fără a-i pune în pericol viața, acest rezultat fiind însă rodul hazardului, întrucât în împrejurările date inculpatul nu era în măsură să direcționeze autoturismul către o anumită zonă a corpului victimei, acceptând posibilitatea ca trecând peste victimă să-i producă acesteia leziuni fatale (respectiv, spre exemplu, prin comprimarea toracelui, abdomenului ori chiar capului victimei). În această privință, Curtea mai reține și că inculpatul are un grad de instrucție ridicat și avea discernământ la momentul săvârșirii faptelor, astfel încât avea capacitatea de a înțelege și aprecia cu exactitate consecințele faptelor sale.

Totuși, Curtea a mai reținut că acțiunile inculpatului au avut un grad de intensitate ridicat, din depozițiile martorilor rezultând că acesta a turat puternic motorul autoturismului, imprimându-i mișcări violente direcționate către persoanele aflate în zonă.

În drept, fapta inculpatului P.A.R., care la data de 6 decembrie 2010, în timp ce se afla pe strada B., sect. 1, municipiul București, a provocat scandal, lovind martora H.I.D., urcând cu picioarele pe plafonul autoturismului martorei, provocându-i avarii după care, conducând pe aceeași stradă autoturismul marca „R.L.”, a efectuat, în stradă și pe trotuar, mai multe manevre violente orientându-l către persoanele aflate la fața locului, lovind victima S.N., provocând scandalizarea și indignarea cetățenilor aflați în zonă, mulți dintre aceștia apelând Serviciul de Urgență 112 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în săvârșirea în public, de către inculpat, de manifestări care au produs scandal public. Pe de o parte, astfel cum s-a reținut în situația de fapt, inculpatul a lovit cu pumnul martora H.I.D., a sărit pe plafonul autoturismului acesteia, provocându-i avarii, iar pe de altă parte, a efectuat cu autoturismul marca R.L. mai multe manevre violente către persoanele aflate la fața locului, lovind una dintre ele.

Urmarea imediată a constat în producerea de scandal public și tulburarea adusă liniștii publice, respectiv indignare, revoltă, un sentiment general de nesiguranță provocată publicului, mulți dintre aceștia apelând Serviciul de Urgență 112.

Sub acest aspect, apărările inculpatului nu sunt pertinente, acesta limitându-se să susțină că de fapt scandalul public nu a fost produs de el, ci de celelalte persoane aflate la fața locului, mai cu seamă de persoana care a folosit arma neletală, aspecte care însă, așa cum s-a arătat mai sus, nu corespund adevărului; dimpotrivă, din tot materialul probator rezultă că scandalul public s-a produs exclusiv din cauza acțiunilor violente ale inculpatului, aspect ce rezultă și din procesele-verbale de redare a convorbirilor efectuate de către diferite persoane la Serviciul de Urgență 112.

Legătura de cauzalitate rezultă implicit din săvârșirea actelor menționate.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reținut că fapta a fost săvârșită cu intenție, întrucât inculpatul și-a dat seama că se dedă la manifestări de natură să provoace scandal public, prevăzând producerea rezultatului, acceptând, posibilitatea producerii acestuia, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat.

Apelul formulat de către inculpat s-a apreciat ca fiind întemeiat cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și lit. c) C. pen. Astfel, fapta inculpatului de a lua telefonul mobil din posesia martorei H.I.D. nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni. După cum rezultă din declarațiile inculpatului P.A.R. coroborate sub acest aspect cu declarațiile martorei, inculpatul a luat telefonul din posesia martorei cu intenția de a identifica numărul de telefon al noului iubit al martorei, iar nu cu intenția de a și-l însuși pe nedrept

Sub acest aspect, potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Conform art. 208 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de furt luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept.

Întrucât tâlhăria este o infracțiune complexă, care cuprinde în conținutul său constitutiv și conținutul constitutiv al infracțiunii de furt, pentru a stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie se impune verificată, ca situație premisă, a existenței elementelor constitutive ale infracțiunii de furt, în formă consumată ori de tentativă.

După cum a rezultat cu claritate din probele administrate, în speță inculpatul nu a urmărit în nici un moment să-și însușească pe nedrept telefonul mobil aparținând martorei H.I.D. Acesta a solicitat și primit telefonul pentru a verifica agenda acestuia, în scopul identificării noului prieten al martorei. Ulterior, după ce inculpatul și martora au coborât din autoturism, acesta nu a folosit violența pentru păstrarea telefonului, ci în contextul descris mai sus, pentru a o „pedepsi” întrucât începuse o relație cu un alt bărbat. Curtea nu a reținut existența unei intenții supravenite a inculpatului de a-și însuși telefonul, astfel cum a reținut prima instanță, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a lovit martora într-un alt context și cu altă motivație, telefonul rămânând asupra lui în urma desfășurării rapide a evenimentelor ulterioare, inculpatul continuând, practic, acțiunea de „pedepsire” a martorei.

Față de cele arătate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Curtea a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

III. Individualizarea judiciară a pedepsei și modalitatea de executare:

Curtea a apreciat că prima instanță nu a aplicat în mod corect dispozițiile art. 72 C. pen., criticile Ministerului Public fiind întemeiate sub acest aspect.

Astfel, infracțiunea de tentativă la omor calificat săvârșită de către inculpat are un grad de pericol social extrem de ridicat, având în vedere și modalitatea în care a acționat, lovind cu intenție indirectă, cu un autoturism victima, în public, în împrejurări în care a pus în pericol viața mai multor persoane, respectiv a martorei H.I.D., a martorului M.M. și a unei alte persoane, rămase neidentificate.

Pericol social ridicat prezintă și infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. săvârșită de inculpat, acesta alertând și producând teamă și indignare în persoanele aflate în zonă, care s-au panicat și au alertat sistemul de urgență 112.

De asemenea, Curtea a constatat că inculpatul a negat constant săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, în ciuda existenței unor probe clare de vinovăție, oferind explicații neplauzibile, neasumându-și în nici un mod săvârșirea faptei în urma căreia a pus în pericol viața mai multor persoane, dovedind dispreț față de valoarea socială fundamentală care este viața omului, împrejurări de natură să sublinieze o dată în plus periculozitatea acestuia și a infracțiunilor săvârșite. Mai mult, inculpatul a încercat constant, în cursul întregului proces penal, să deplaseze răspunderea către alte persoane, respectiv chiar către victimă precum și către celelalte persoane implicate în desfășurarea evenimentelor, susținând în continuare că este pe deplin nevinovat și că nu a încălcat în nici un mod legea penală, în condițiile în care din mijloacele de probă administrate rezultă cu claritate contrariul.

Față de aceste aspecte, aplicarea față de inculpat a unei pedepse cu închisoarea în cuantum de 3 ani nu este justificată, nefiind aptă prin durata ei să ducă la atingerea scopului pedepsei, prevenirea săvârșirii altor infracțiuni, și pentru ca inculpatul să-și formeze o atitudine corectă față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Astfel, inculpatul este o persoană educată, capabilă să aprecieze asupra consecințelor faptelor sale, însă în aceste condiții a săvârșit fapte foarte grave, pentru care nu a oferit vreo explicație coerentă, pe care ulterior nici nu și le-a asumat, construind o situație de fapt care nu se întemeiază pe împrejurări ce rezultă mijloacele de probă administrate; Curtea a apreciat că indiferența, chiar disprețul, de care a dat dovadă inculpatul cu privire la valoarea socială fundamentală care este viața persoanei reclamă aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de prima instanță.

Totuși, Curtea a apreciat că în mod justificat s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât din înscrisurile depuse atâția dosarul primei instanțe cât și în fața Curții, precum și din fișa de cazier, rezultă că înainte de săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul prezentului dosar inculpatul a avut o conduită bună în societate și în familie, fără însă a justifica reducerea pedepsei sub minimul special, până la 3 ani închisoare.

Față de aceste împrejurări, Curtea a apreciat că este necesară și suficientă aplicarea față de inculpat a unei pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., precum și a unei pedepse de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen.

Curtea a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, întrucât aplicarea acestei pedepse este oportună față de gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpat.

Întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunile înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, Curtea a aplicat dispozițiile art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., inculpatul P.A.R. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Cu privire la modalitatea de executare, Curtea a constatat că pedeapsa astfel aplicată nu poate fi decât cu executare efectivă, având în vedere cuantumul pedepsei rezultante. Indiferent de acest aspect, Curtea a apreciat că se impunea oricum ca inculpatul să execute pedeapsa în regim privativ de libertate, în condițiile în care acesta nu își asumă în nici un mod săvârșirea infracțiunilor grave pentru care a fost condamnat, astfel încât pentru a se asigura atingerea în condiții optime a scopului și realizarea funcțiilor pedepsei se impune ca aceasta să fie executată într-o instituție specializată.

Mai mult, Curtea a apreciat că prin întreaga sa atitudine de după săvârșirea infracțiunilor, inculpatul a dovedit că scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia.

Curtea a constatat, în acord cu prima instanță, că persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.

Totodată, a constatat că apelul Ministerului Public este întemeiat și în privința celui de-al doilea motiv invocat, astfel încât în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, măsură care se va pune în executare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Față de toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Ministerul Public și inculpatul P.A.R. împotriva sentinței penale nr. 185 din 13 martie 2012 a Tribunalului București, secția I penală.

A desființat, în parte, sentința penală atacată și în fond, rejudecând:

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a)-art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.A.R., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat

Cu aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a)-art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

Cu aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.A.R. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Cu aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.A.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, măsură care se va pune în executare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul P.A.R. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 și pct. 12 C. proc. pen.

Cu privire la primul caz de casare, apărarea a făcut referire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 38518 și art. 38519 C. proc. pen., dat fiind faptul că instanța de apel, după casarea cu trimitere, a încălcat limitele și procedura de rejudecare stabilită de instanța de recurs. Astfel, instanța de apel era obligată, să rejudece cauza conform dispozițiilor stabilite prin decizia de casare, limitele investirii sale fiind cuprinse între două coordonare și anume; unul principal, actul de sesizare a instanței în care sunt descrise faptele și altul complementar, generat de decizia de casare cu trimitere care impunea rejudecarea cauzei în ansamblul ei, precum și administrarea oricărui alt mijloc de probă pe care l-ar fi considerat necesar.

În opinia apărării, instanța de apel, în rejudecare, nu a procedat decât la ascultarea inculpatului, respingând toate celelalte probe, în condițiile în care, prin prisma dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., care trebuie circumscrise dispozițiilor art. 6 parag. 1 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impunea reaprecierea unor probe testimoniale, aspect care nu putea fi completat decât prin administrarea nemijlocită a probelor.

Prin încălcarea dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., instanța de apel i-a produs o vătămare inculpatului circumscrisă dreptului său la apărare și la un proces echitabil.

S-a solicitat a se avea în vedere și faptul că există o legătură de proporționalitate directă între modalitatea administrării nemijlocite a unor probe și modalitatea de reapreciere a acestora, fiind fundamentată, în opinia apărării, sentința primei instanțe care a procedat la audierea nemijlocită a părților vătămate.

Prin prisma acestui caz de casare s-a solicitat, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.

De asemenea, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) și alin. (3) C. pen., respectiv vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.

Nefiind formulată o plângere prealabilă pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă se impune încetarea procesului penal.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., apărarea a susținut că faptei îi lipsește unul din elementele sale constitutive, respectiv latura subiectivă.

Inculpatul nu a avut intenția de a lovi o persoană, manevrele efectuate cu mașina fiind determinare de starea psihică a recurentului inculpat caracterizată prin pierderea controlului.

Ca atare, se impune casarea ambelor hotărâri și achitarea inculpatului conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu cauza, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Aplicarea greșită a legii constă, în opinia apărării, în încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 38518 și art. 38519 C. proc. pen., relativ la procedura ce trebuia urmată în cazul casării cu trimitere spre rejudecare.

Potrivit dispozițiilor art. 38518 alin. (1) C. proc. pen., instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului.

În alin. (2) se arată că atunci când hotărârea este desființată, numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ce privește latura penală sau civilă, instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost casată.

Dispozițiile enunțate fixează, așadar, limitele pe care instanța, care judecă după casare, trebuie să le aibă în vedere și anume:

- conformitatea cu hotărârea instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului;

- respectarea limitelor casării, dacă hotărârea a fost casată numai cu privire la unele fapte sau la unele persoane, ori numai în ceea ce privește latura penală sau civilă, instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost casată.

În ambele variante, rejudecarea este asimilată cu o judecată în primă instanță. Aceasta rezultă din economia dispozițiilor art. 38519 C. proc. pen., care prevede că rejudecarea cauzei, după casare, se desfășoară potrivit dispozițiilor cuprinse în partea specială, Titlul II, Capitolul I și Capitolul II C. proc. pen., privind judecata în genere și procedura în primă instanță care se aplică în mod corespunzător.

Limitele rejudecării pot fi depășite numai în situația în care starea de fapt, avută în vedere de către instanța de recurs, se schimbă în urma cercetării judecătorești efectuate cu ocazia rejudecării.

În același timp rejudecarea după casare nu poate înfrânge principiul non reformatio in pejus.

Indicațiile instanței de recurs date prin decizia de casare pot privi atât chestiuni de drept cât și chestiuni de fapt, în cauză operând ambele dat fiind faptul că decizia de casare cu trimitere a fost pronunțată la data de 8 noiembrie 2012, anterior modificărilor legislative dispuse prin Legea nr. 202/2013.

Atunci când prin decizia de casare cu trimitere s-a dispus refacerea unor acte procesuale sau procedurale, anulate de instanța de recurs, devine obligatorie refacerea acestor acte.

Cât privesc indicațiile date prin decizia de casare, cu privire la administrarea de probe noi, instanța de rejudecare este obligată să procedeze la administrarea acelor probe care se referă la faptele și persoanele pentru care s-a dispus casarea.

De asemenea, cu ocazia administrării probelor indicate de instanța de recurs sau la cererea procurorului sau a unei părți, se poate ajunge la o altă situație de fapt, caz în care rejudecarea va avea în vedere noua situație de fapt reieșită din probele administrate, ceea ce poate conduce la o extindere a rejudecării cauzei și la alte chestiuni decât cele pentru care s-a dispus casarea.

Examinând cauza dedusă judecății Înalta Curte constată că instanța de apel, judecând după casarea cu trimitere s-a conforma deciziei instanței de recurs și ca atare nu ne aflăm în prezența unei greșite aplicări a legii.

Astfel, prin decizia penală nr. 3650 din 8 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 47322/3/2011 s-a constatat că lipsa apărătorului ales al inculpatului la termenul din 5 iulie 2012 precum și la termenul din 6 iulie 2012, a fost justificată astfel că, prin judecarea cauzei cu un apărător din oficiu, i s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului P.A.R.

Respectarea dreptului la apărare presupune nu numai prezența inculpatului și apărătorului său în instanță dar și ascultarea nemijlocită a acestuia precum și posibilitatea sa de a propune probe.

Fiind produsă o vătămare inculpatului, prin neascultarea sa de către instanța de apel, s-a apreciat că remediul procesual este acela al casării cu trimitere la instanța de apel.

De asemenea, în aceeași decizie de casare cu trimitere, se arată că la rejudecarea cauzei, instanța de apel va examina și va administra orice probă care rezultă din dezbateri precum și orice probă apreciată ca fiind necesară judecării cauzei precum și la examinarea tuturor criticilor formulate de inculpat cu privire la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa prin rechizitoriul parchetului.

Este fondată susținerea apărării în sensul existenței în cauza de față, a două forme de investire a instanței, prima fiind circumscrisă actului de sesizare al procurorului, iar cea de-a doua fiind decizia de casare cu trimitere de către instanța de recurs, dar instanța de rejudecare a respectat, pe deplin decizia instanței de control judiciar, care nu a prevăzut în mod obligatoriu decât ascultarea inculpatului și examinarea tuturor criticilor formulate de inculpat cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost dedus judecății.

Sub aspect probatoriu s-a lăsat la aprecierea instanței de apel de a examina și administra orice probă considerată utilă cauzei.

Conformându-se deciziei instanței de recurs, la termenul din 21 februarie 2013 inculpatul a fost audiat în prezența apărătorului său ales.

La același termen de judecată, apărătorul inculpatului a solicitat administrarea de probe constând în avizarea de către comisia superioară medico-legală a concluziilor raportului de expertiză efectuate cu privire la partea vătămată S.N., cu precizarea că a fost efectuată o expertiză extrajudiciară tehnică privind mecanismul de producere a leziunilor acesteia; efectuarea unei expertize tehnice judiciare privind mecanismul și dinamica producerii accidentului care a avut drept consecință vătămarea corporală a victimei S.N.; acte în circumstanțiere.

Instanța de apel după deliberare, a admis în parte probele respectiv actul în circumstanțiere și raportul de expertiză tehnică extrajudiciară și a respins solicitarea privind avizarea de către Comisia Superioară de Avizare a concluziilor raportului de expertiză medico-legală întocmit în faza de urmărire penală, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină-legală.

Prin urmare, se constată că instanța de apel s-a pronunțat motivat cu privire la probele solicitate de inculpat, respingerea unora fiind fundamentată pe neîndeplinirea condițiilor legale.

Cât privesc criticile din apel, din examinarea acestora se constată ca fiind încadrate în trei coordonate: 1) achitarea inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen. în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.; 2) achitarea inculpatului, în baza acelorași temeiuri, pentru infracțiunea de tentativă de omor; 3) achitarea inculpatului pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

În considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel și verificate în prezentul recurs se constată că instanța de apel a răspuns tuturor criticilor invocate de inculpat, dispunând achitarea sa pentru infracțiunea de tâlhărie și condamnarea sa pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri, fiindu-i reduse pedepsele pentru ambele, urmând a fi executată pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare.

Ca atare, se constată respectarea întocmai a dispozițiilor cuprinse în decizia de casare precum și respectarea principiului non reformatio in pejus în condițiile în care, anterior casării, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

În aceste condiții, critica recurentului inculpat circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. este nefondată.

Nefondată este și critica inculpatul circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

În esență, starea de fapt reținută de instanța de fond și confirmată în apel constă în aceea că în data de 6 decembrie 2010, inculpatul conducea autoturismul marca R.L., pe strada B., sect. 1, București, când a efectuat mai multe manevre violente și a pătruns cu acesta pe trotuar, orientându-l spre un grup de persoane cu intenția de a-i lovi, împrejurare în care inculpatul a lovit partea vătămată S.N. cu partea frontală a autoturismului, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 40-45 zile îngrijiri medicale.

La aceeași dată, inculpatul a provocat scandal, urcându-se cu picioarele pe plafonul autoturismului martorei H.I.D., producându-i avarii, după care, cu autoturismul său, a efectuat mai multe manevre violente, îndreptându-l către persoanele aflate la fața locului, provocând indignarea persoanelor aflate în zonă.

Cu privire la infracțiunea de tentativă de omor, inculpatul a susținut atât în apel cât și în recurs, că nu a avut intenția de a suprima viața victimei S.N., leziunile fiind produse din culpă, pe fondul unei stări de surescitare, și ca atare, fapta pentru care ar putea fi tras la răspundere penală îmbracă forma culpei.

Intenția inculpatului de a suprima viața rezultă, indubitabil, astfel cum au reținut și instanțele de fond și apel, din modalitatea și împrejurările concrete în care au fost comise faptele.

Astfel, inculpatul pe fondul conflictului cu martora H.I.D., starea de nervozitate nefiind însă atât de intensă încât să-i afecteze discernământul și să nu conștientizeze urmările faptelor sale, a urmărit-o pe aceasta cu autoturismul său după care l-a redirecționat spre partea vătămată S.N. care încerca alături de alte persoane, prezenta la locul faptei, să aplaneze atitudinea violentă a inculpatului.

Inculpatul a efectuat mai multe manevre cu autoturismul îndreptat spre victima S.N., iar aceasta, la un moment, s-a dezechilibrat și a căzut cu fața în jos, după care inculpatul a continuat efectuarea altor manevre cu autoturismul trecând pe deasupra victimei.

Împrejurarea că leziunile grave s-au produs la nivelul piciorului victimei sunt lipsite de relevanță în ceea ce privește atitudinea psihică a inculpatului, în condițiile în care acesta a orientat mașina spre partea vătămată. Chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții, inculpatul a acceptat posibilitatea ca trecând cu mașina peste corpul victimei să se producă moartea acesteia.

Ca atare, forma de vinovăție cu care inculpatul a săvârșit fapta este aceea a intenției indirecte și ca atare nu poate fi îmbrățișată susținerea inculpatului în sensul schimbării încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, și nici achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin urmare niciuna din criticile invocate de recurentul inculpat nu sunt întemeiate, astfel încât recursul va fi respins ca nefondatîn temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A.R. împotriva deciziei penale nr. 72/A din 7 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2013.