Conviction for organized criminal group and aggravated fraud via falsified employment documents to obtain bank credits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the defendant, upholding the lower courts' convictions and sentences, leaving the 6-year imprisonment for the heaviest crime and associated civil liability in force. The case involved a challenge to a conviction for organizing a criminal group and aiding fraud via the use of falsified employment documents to secure bank credits, where the defendant argued factual errors, misqualification of the fraud as merely simple rather than continued with particularly serious consequences, and improper sentencing. The Court determined that the evidence established the organized nature of the group's actions and the materiality of the fraud, rejecting the argument that the aggravated form of fraud was misapplied because the total cumulative damage from the continuous offense exceeded the statutory threshold for "particularly serious consequences." The decisive legal basis included Article 7(1) of Law No. 39/2003 for the organized criminal group offense, and Article 26 in relation to Article 215(1), (2), (3), and (5) of the Penal Code for aiding fraud with particularly serious consequences in the continuous form, alongside Article 41(2) of the Penal Code for the continuous offense, confirming that the original individualization of the penalty was correct.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 76 lit. b) C. pen, art. 26 C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 76 lit. a) C. pen, art. 65 C. pen; Conviction for organized criminal group and aggravated fraud via falsified employment documents to obtain bank credits: În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv adeverințele de venit și contractele de muncă folosite de inculpată la comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr. 199 din 5 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost condamnată inculpata T.I.M. după cum urmează:
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., infracțiunea de inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă din perioada anilor 2008-2009 , la pedeapsa de: 4 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată, faptă din perioada anilor 2008-2009, prejudiciu: 257.416,25 RON, la pedeapsa de 6 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
- în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, faptă din perioada anilor 2008-2009, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. inculpata urmează să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare.
S-a dispus aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. cu excepția dreptului de alege.
Conform art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Prin aceeași sentință inculpata T.I.M. a fost obligată în solidar cu inculpata G.V.G. la plata către partea civilă Banca A., Agenția G.D. Ploiești la plata sumei de 32.531,84 RON despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, inculpata G.V.G. fiind obligată și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
Totodată, inculpata T.I.M. a fost obligată în solidar cu inculpata M.N.M. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 17.819 RON, despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, inculpata M.N.M. fiind obligată și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
Inculpata T.I.M. a mai fost obligată în solidar cu inculpații C.M. și S.V. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 35.397,63 RON despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, inculpații C.M. și S.V. fiind obligați și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
De asemenea, inculpata T.I.M. a mai fost obligată în solidar cu inculpații C.M. și B.S.J. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 33.537,14 RON despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, inculpații C.M. și B.S.J. fiind obligați și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
Inculpata T.I.M. a fost obligată în solidar cu inculpații C.M. și J.I.N. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 15.997,15 RON despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, inculpații C.M. și J.I.N., fiind obligați și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
Inculpata T.I.M. a fost obligată în solidar cu inculpații C.M. și S.S.G. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 459,72 RON despăgubiri civile, reprezentând rest prejudiciu neacoperit, inculpații C.M. și S.S.G. fiind obligați și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
Inculpata T.I.M. a fost obligată în solidar cu inculpații C.M. și V.O. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 41.396,38 RON despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, inculpații C.M. și V.O. fiind obligați și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
Inculpata T.I.M. a fost obligată în solidar cu inculpații C.M. și S.G.V. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 27.969,24 RON despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, inculpații C.M. și S.G.O. fiind obligați și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv adeverințele de venit și contractele de muncă folosite de inculpată la comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Inculpata a fost obligată la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 78/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:
1. T.I.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în perioada anilor 2008-2009, în mod sistematic și organizat a acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, care prin întocmirea și folosirea de documente falsificate de către un număr mare de învinuiri a fraudat mai multe unități bancare de pe raza municipiului Ploiești.
- complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
- complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. constând în aceea că în perioada de timp sus menționată, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat, a intermediat obținerea de credite bancare de către mai multe persoane, în baza unor documente falsificate, având participație la un prejudiciu de 257.416,25 RON (2.574.162.500 ROL) cauzat mai multor unități bancare.
2. C.M., cunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în perioada anilor 2008-2009, în mod sistematic și organizat a acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, care prin întocmirea și folosirea de documente falsificate a fraudat mai multe unități bancare de pe raza municipiului Ploiești.
- complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. constând în aceea că în perioada anilor 2008-2009 în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat a falsificat documente (contracte de muncă, carnete de muncă, adeverințe de venit) folosite de mai multe persoane care au obținut credite bancare de la unități bancare de pe raza municipiului Ploiești, având participație la un prejudiciu în sumă de 229.790 RON (2.297.900.000 ROL).
3. D.C.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că în perioada anului 2009, în mod sistematic și organizat a acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, care prin întocmirea și folosirea de documente falsificate a fraudat mai multe unități bancare de pe raza municipiului Ploiești.
- complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- complicitate la infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2); toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. constând în aceea că în perioada de timp sus menționată, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat a intermediat obținerea de credite bancare de către mai multe persoane, în baza unor documente falsificate, având participație la un prejudiciu 46.500 RON (465.000.000 ROL) cauzat mai multor unități bancare.
4. D.I., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- complicitate la înșelăciune art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. constând în aceea că în perioada anilor septembrie 2008- noiembrie 2009 în mod repetat, a ajutat pe învinuiții I.G., R.D.V. și P.N. să obțină în baza unor documente falsificate, credite bancare de la Banca R.D. Ploiești și Banca P. Ploiești în sumă totală de 84.500 RON, din care a primit suma de 34.400 RON.
5. P.N., cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen.,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.,
- uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen.; toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada lunii octombrie 2009 prin semnătura sa a atestat date nereale în documente și a folosit documente false solicitând și obținând de la Banca R.D. Ploiești suma de 20.000 RON, precum și un card de credit de 500 RON, sume de bani cu care a păgubit unitatea bancară.
6. R.D.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen.,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 19 noiembrie 2009, prin semnătura sa a atestat date nereale în documente (angajament de plata din 13 noiembrie 2009, cerere de credit din 13 noiembrie 2009), pe care le-a folosit, solicitând și obținând un credit bancar în suma de 25.000 RON și un card de credit de 1.000 RON de la Banca R.D., Sucursala Ploiești.
7. I.G., cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen.
- uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 18 septembrie 2008, a folosit documente falsificate, solicitând și obținând un credit bancar în suma de 10.000 euro de la Banc P., Agenția Ploiești.
8. G.V.G., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune prevăzută de art. art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.; ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 24 iulie 2008, cu știință, a atestat date necorespunzătoare adevărului în documente pe care le-a și folosit, solicitând și obținând de la Banca A., Sucursala Ploiești un credit în sumă de 31.600,85 RON.
9. M.N.M., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen.,
- uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen.; ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în luna iulie 2008, cu știință a folosit documente falsificate (cerere de credit pentru persoane fizice, adeverință de venit, contract individual de muncă) solicitând și obținând de la Banca A., Sucursala Ploiești un credit în sumă de 17.819 RON.
10. S.V., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune prevăzută de art. art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen.,
- uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. constând în aceea că la data de 4 august 2008, cu știință, a folosit documente falsificate (cerere de credit pentru persoane fizice din 24 iulie 2008, adeverință de venit, contract individual de muncă) solicitând și obținând de la Banca A., Sucursala Ploiești un credit în sumă de 35.020 RON.
11. B.S.J., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune prevăzută de art. art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen.,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. constând în aceea că constând în aceea că la data de 6 august 2008, cu știință, a atestat date necorespunzătoare adevărului în documente pe care le-a și folosit, solicitând și obținând de la Banca A., Sucursala Ploiești un credit în sumă de 34.505 RON.
12. J.I.N., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune prevăzută de art. art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen.
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.; ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 24 iulie 2008, cu știință, a atestat date necorespunzătoare adevărului în documente pe care le-a și folosit, solicitând și obținând de la Banca A., Sucursala Ploiești un credit în sumă de 16.165,85 RON.
13. S.S.G., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen.,
- uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen.; ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 11 iulie 2008, cu știință, a folosit documente falsificate (cerere de credit pentru persoane fizice din 1 iulie 2008, adeverință de venit, contract individual de muncă) solicitând și obținând de la Banca A., Sucursala Ploiești un credit în sumă de 25.750 RON.
14. V.O., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen.,
- uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen.; ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 17 iulie 2008, cu știință, a folosit documente falsificate (adeverință de venit, cerere de credit pentru persoane fizice din 11 iulie 2008) solicitând și obținând de la Banca A., Sucursala Ploiești un credit în sumă de 39.449 RON.
15. S.G.V., fără antecedente penale, pentru infracțiunile de:
- înșelăciune prevăzută de art. art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen.,
- uz de fals prevăzut de art. 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. constând în aceea că în luna iulie 2008 cu complicitatea învinuitei T.I.M. și numitului C.M. a folosit documente falsificate (adeverință de venit, contract de muncă, cerere de credit pentru persoane fizice) la Banca A, Agenția G.D. de la care a obținut un credit bancar în sumă de 26.566,79 RON.
Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea dispozițiilor art. 181 C. pen., a învinuiților:
- L.E., fără antecedente penale, pentru infracțiunile de: înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. și uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen.
- P.E.C., fără antecedente penale, pentru infracțiunile de: înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. și uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen. și aplicarea fiecăruia dintre cei doi învinuiți susmenționați a unui sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amendă 1.000 RON și 200 RON cheltuieli judiciare.
De asemenea, s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuiților:
- B.A.M., în prezent arestată preventiv și deținută în Penitenciarul T., județul Prahova, pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de numiții:
- B.V., pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. și art. 291 C. pen.
- G.I., pentru infracțiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. și art. 291 C. pen. și disjungerea cauzei privind pe: T.I.M., C.M., S.M., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., cât și cu privire la învinuiții: M.G., R.V., V.M., G.A.F., P.I.C., C.I. și S.C. cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. și art. 291 C. pen.
Pentru stabilirea situației de fapt, în faza de urmărire penală s-au administrat probatorii cu: documentele (contracte de muncă, carnete de muncă, adeverințe de venit, fișe fiscale) falsificate, existente la dosarul cauzei; procese-verbale de recunoaștere de pe planșe fotografice; declarațiile inculpaților: C.M., D.C.E., S.S.G., B.S.J., S.V., V.O., J.I.N., S.G.V. T.I.M., B.A.M., D.I., B.A.M., P.N. și R.D.V. și L.E., I.G., contract de credit din 11 noiembrie 209, adeverință de venit din 5 noiembrie 2009, fișă fiscală, carnet de muncă X1, contract pentru emiterea cardului de credit din 11 noiembrie 2009, factură fiscală, proces-verbal de recunoaștere de pe planșă fotografică, cerere de credit din 13 noiembrie 2009, adeverință de venit din 12 noiembrie 2009, fișă fiscală, carnet de muncă X2, proces-verbal de recunoaștere de pe planșe fotografice; contract de credit de consum din 18 septembrie 2008, cerere de credit, adeverință de venit din 17 septembrie 2011, carnet de muncă X3, procese-verbale de recunoaștere de pe planșă fotografică; cerere de credit pentru persoanele fizice din 22 iulie 2008, declarație acord, adeverință de venit din 4 iulie 2008, carte de muncă X4, contract de facilitare credit și garanție reală mobiliară din 24 iulie 2008, factură fiscală SC E. SA din 25 mai 2008, procese-verbale de recunoaștere de pe planșă fotografică; declarație martor R.E.V.; fișă cont creanțe din credite de nevoi personale, contract de facilitare credit și garanție reală mobiliară din 7 august 2008, cerere de credit pentru persoanele fizice din 25 iulie 2008, adeverință de venit din 25 iulie 2008, declarație pe propria răspundere privind lipsa unui post telefonic în rețea fixă, declarație acord, contract de împrumut de folosință-comodat din 5 ianuarie 2008, factura fiscală U.P.C., factură fiscală SC E. SA din 20 iulie 2008, declarațiile învinuitei, documentele (cerere de credit pentru persoanele fizice, contracte de muncă, carnete de muncă, adeverințe de venit, fișe fiscale) contrafăcute existente la dosarul cauzei; declarație acord, adeverință de venit din 7 iulie 2008, contract individual de muncă din 30 martie 2007, contract de facilitare credit și garanție reală mobiliară din 4 august 2008, declarație pe propria răspundere privind lipsa postului telefonic în rețea fixă, factură fiscală SC E. SA, contract individual de muncă din 20 august 2010, contract individual de muncă din 20 mai 2008, contract individual de muncă din 26 iunie 2007, procese-verbale de recunoaștere de pe planșe fotografice; documentele (cerere de credit pentru persoanele fizice, contracte de muncă, carnete de muncă, adeverințe de venit, fișe fiscale) contrafăcute existente la dosarul cauzei; procese-verbale de recunoaștere de pe planșe fotografice; cerere de credit pentru persoanele fizice din 30 iulie 2008, declarație acord, adeverință de venit din 28 iulie 2008, contract individual de muncă din 9 mai 2007, contract de facilitare credit și garanție reală mobiliară din 6 august 2008, declarație pe propria răspundere privind lipsa postului telefonic în rețea fixă, factură fiscală, contract individual de muncă din 3 iunie 2008, declarațiile învinuitului, documentele (cerere de credit pentru persoanele fizice, contracte de muncă, carnete de muncă, adeverințe de venit, fișe fiscale) contrafăcute existente la dosarul cauzei; procese-verbale de recunoaștere de pe planșe fotografice; declarație acord, adeverință de venit din 16 iulie 2008, contract de facilitarea de credit și garanție reală mobiliară din 24 iulie 2008, declarație pe propria răspundere privind lipsa postului telefonic în rețea fixă, factură fiscală SC D.S. SA, factura fiscala SC R.
SA, contract individual de muncă din 2 iulie 2008, contract individual de muncă din 10 septembrie 2008, declarația martorului C.R., documentele (cerere de credit pentru persoanele fizice, contracte de muncă, carnete de muncă, adeverințe de venit, fișe fiscale) contrafăcute existente la dosarul cauzei; cerere de credit pentru persoanele fizice din 1 iulie 2008, declarație acord, adeverința de venit din 30 iunie 2008, contract individual de muncă din 23 mai 2007, contract de facilitare credit și garanție reală mobiliară din 11 iulie 2008, declarație pe propria răspundere privind lipsa unui post telefonic în rețea fixă, factură fiscală SC E. SA din 25 mai 2008, documentele (cerere de credit pentru persoanele fizice, contracte de muncă, carnete de muncă, adeverințe de venit, fișe fiscale) contrafăcute existente la dosarul cauzei; proces-verbal de recunoaștere de pe planșe fotografice; cerere de credit pentru persoanele fizice din 11 iulie 2008, declarație acord, adeverința de venit din 7 iulie 2008, contract individual de muncă din 24 septembrie 2007, contract de facilitare credit și garanție reală mobiliară din 17 iulie 2008, declarație pe propria răspundere privind lipsa postului telefonic în rețea fixă, factura fiscala SC R.
SA, factura fiscala SC D.S. SA din 30 iunie 2008, contract individual de muncă din 31 august 2006, contract individual de muncă din 3 decembrie 2008, declarația numitului V.F., documentele (cerere de credit pentru persoanele fizice, contracte de muncă, carnete de muncă, adeverințe de venit, fișe fiscale) contrafăcute existente la dosarul cauzei; cerere de credit pentru persoanele fizice din 17 iulie 2008, declarație acord, procese-verbale de recunoaștere de pe planșa fotografică, contract individual de muncă din 25 iunie 2007, adeverință de venit din 30 iunie 2008 și contractul de credit din 24 iulie 2008.
În faza de cercetare judecătorească, la termenul de judecată din data de 8 februarie 2012, inculpații C.M., D.C.E., D.I., P.N., R.D.V., G.V.G., M.N.M., S.V., B.S.J., J.I.N., S.S.G., V.O. și S.G.V. au declarat ca recunosc în: totalitate săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea îh judecată, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
Ca atare, față de inculpata T.I.M. s-a dispus disjungerea cauzei, iar prin sentința penala nr. 44 din 16 februarie 2012 Tribunalul Prahova a dispus condamnarea celorlalți inculpați.
În faza de cercetare judecătorească a fost audiata inculpata T.I.M., care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, susținând că, în calitate de consilier juridic la SC I.M.T. SRL Ploiești, devenită SC I.C.S. SRL Ploiești, nu a făcut altceva decât să acorde consultanță financiară, conform obiectului de activitate al societății.
De asemenea, în faza de cercetare judecătorească au fost audiați martorii R.E.V., G.I., C.R., D.C.E., D.I., C.M., B.A.M., J.I.N., R.D.V.
Pe situația de fapt a fost audiat martorul T.G. la solicitarea inculpatei.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, Banca A., Sucursala Ploiești a depus la dosar, adresa prin care a arătat că se constituie parte civilă împotriva inculpaților G.V.G., S.V., B.S.J., J.I.N., S.S.G., V.O. și S.G.V., precizând în mod expres pentru fiecare numărul contractului de credit și suma totală datorată de fiecare inculpat.
De asemenea, Banca R.D., Sucursala Prahova a depus la dosar adresa din 27 septembrie 2011, prin care a arătat că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpaților T.I.M., D.I., P.N. și R.D.V., arătând pentru fiecare numărul contactelor de credit, suma împrumutată de fiecare inculpat și prejudiciul înregistrat de fiecare unitate bancară.
În circumstanțiere, pentru inculpata T.I.M. au fost depuse la dosar acte de stare civilă și caracterizări.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Profitând de prorhovarea de unele unități bancare a unor posibilități pentru acordarea unor credite de nevoi personale, în perioada anilor 2008-2009, inculpații T.I.M., C.M., D.C.E. și D.I., acționând în cadrul unui grup infracțional organizat, în mod sistematic și continuu au identificat și racolat mai multe persoane pe numele cărora au întocmit documente false din care rezultau că sunt angajate la diferite societăți comerciale și pe baza acestora au obținut ilegal credite de la mai multe unități bancare de pe raza municipiului Ploiești.
Această posibilitate a unui câștig rapid a făcut ca un număr destul de mare de persoane să accepte o asemenea modalitate frauduloasă constând în atestarea scrisă a unor irealități precum și folosirea acestor documente false la unitățile bancare păgubite.
Membrii grupului infracțional au acționat în baza unor înțelegeri prealabile, în mod repetat, cu sarcini prestabilite și prin acțiunile lor și-au luat măsuri de siguranță pentru a-și asigura partea importantă din sumele de bani obținute ilicit prin fraudarea unităților bancare.
Probele administrate în cauză au relevat fără echivoc acțiunile frauduloase ale inculpaților, membri ai grupului infracțional organizat, care chiar însoțeau persoanele recrutate la unitățile bancare, le-au stabilit date pe care acestea să le memoreze (numele societăților comerciale la care acestea figurau, fictiv, ca angajate, vechime în muncă, salariu, date de contact, reprezentanți ai societății), pentru că în situația în care erau întrebate de funcționarii bancari să poată confirma datele ireale înscrise în documentele false folosite (contracte individuale de muncă, carnete de muncă, adeverințe de venit, fișe fiscale).
Persoanele recrutate și care erau dirijate să încheie contracte de credit bancare erau așteptate în apropierea unităților bancare și în anumite locuri se realiza împărțirea sumelor de bani ridicate din bănci.
Inculpata T.I.M. a acționat în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin intermediul unei societăți comerciale, respectiv SC I.C.S. SRL Ploiești, administrata de T.C., soacra sa, societate care are ca obiect „activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii”.
Pentru a întocmi dosarele cu documentele solicitate de unitățile bancare și care erau necesare pentru obținerea creditului bancar, persoanele care acceptau procedeele frauduloase semnau contractele individuale de muncă falsificate, angajamente de plată, pe care împreună cu alte documente (carnete de muncă, facturi fiscale, facturi pentru achitarea unor servicii, fișe fiscale) le-au folosit la unitățile de creditare.
Contractele de muncă, adeverințele de venit, falsificate, atestau faptul că persoanele în cauză erau angajate de o perioadă mai mare de timp la diferite societăți comerciale și că obținuseră venituri salariale, date care evident nu reflectau realitatea.
Mai mult decât atât, au existat situații în care unele dintre aceste persoane erau în fapt angajate însă veniturile obținute legal nu le permiteau acestora accesarea unor credite de valori mai mari, în general sume în jurul a 20.000 RON (două sute milioane ROL).
Începând cu luna septembrie 2005 inculpata T.I.M., a lucrat ca și consilier juridic la SC I.M.T. SRL Ploiești, devenită SC I.C.S. SRL Ploiești, care a avut ca și obiect de activitate intermediere de credite bancare.
Această societate a avut încheiate protocoale ori contracte de prestări servicii cu mai multe unități bancare, facilitând obținerea de credite bancare de către persoane care intenționau să solicite acest lucru.
Cunoscând condițiile de acordare a unor credite bancare de către mai multe unități, pe lângă activitatea legală pe care a desfășurat-o, inculpata a găsit oportunitatea realizării unor importante sume de bani, nelegal, prin facilitarea obținerii unor credite bancare de către persoane ce nu îndeplineau condițiile legale obținerii lor.
În aceste împrejurări inculpata T.I.M. împreună cu inculpații C.M., D.C.E. și D.I. au acceptat și au sprijinit direct ca un număr de astfel de persoane să obțină pe baza unor documente (contracte de munca, carnete de munca, fișe fiscale, adeverințe de venit) false; să încheie contracte de credit cu unități bancare de pe raza municipiului Ploiești, cauzându-le prejudicii importante.
Pentru a nu se expune în mod direct, inculpata a găsit modalitatea interpunerii și a altor persoane pe lanțul întocmirii documentației false și folosirii ei la obținerea creditelor bancare.
În acest sens, a intrat în legăturile infracționale cu inculpații sus-menționați, toți aceștia constituiți într-un grup; infracțional organizat, desfășurându-și activitățile infracționale, în perioada anilor 2008-2009 în scopul obținerii, ilicite, de sume de bani.
Instanța a reținut că au fost situații în care, inculpata T.I.M. își conducea persoanele cărora le înmâna documentele false la unitățile bancare și după ce acestea obțineau creditele primea sau reținea parte din sumele de bani.
Declarațiile inculpaților C.M., D.C.E. au fost edificatoare în relatarea procedeelor folosite în scopul fraudării unităților bancare, acestea descriind detaliat activitățile desfășurate de fiecare component al grupului infracțional.
De asemenea, declarațiile inculpaților S.S.G., B.S.J., S.V., V.O., J.I.N., S.G.V., L.E., P.E.C., beneficiari ilegal ai unor credite bancare, precum și ale numiților: G.I. și B.V. au confirmat activitățile ilicite desfășurate de inculpata T.I.M. și ceilalți membri ai grupului infracțional organizat.
Din probele adrninistrate în cauză a rezultat participarea inculpatei T.I.M. la cauzarea unui prejudiciu în sumă de 257.416,25 RON (2.574.162.500 ROL).
Potrivit declarațiilor inculpaților G.V.G., B.S.J., V.O., J.I.N., S.G.V., L.E., S.V. și ale numitei B.V., învinuita T.I.M. a obținut de la aceștia, suma totală de 66.400 RON (664.000.000 ROL), de alte sume de bani beneficiind inculpații C.M., D.C.E. și D.I.
În concret, inculpatul C.M. a cunoscut-o pe T.I.M. în anul 2007, având cunoștință că aceasta lucrează la o societate ce intermediază credite bancare, SC I.C.S. SRL Ploiești.
În anul 2008 a cunoscut-o și pe numita B.A.M., iar la începutul anului 2009 a cunoscut și pe inculpata D.C.E.
În discuțiile avute cu inculpata T.I.M. și cu ceilalți învinuiți a înțeles că poate face rost, în mod nelegal, de sume de bani prin înșelarea unor unități bancare de pe raza județului Prahova.
Împreună cu inculpații T.I.M., D.C.E., B.A.M., D.I. și S.M. au gândit și pus în aplicare modalitățile infracționale prin care să înșele astfel de unități bancare.
În acest sens, în baza înțelegerilor prestabilite au procedat la racolarea de persoane care nu îndeplineau condițiile legale pentru obținerea de credite bancare și au falsificat documente (contracte de muncă, adeverințe de venit, carnete de muncă) pe care acestea le-au folosit la mai multe bănci obținând, nelegal, credite bancare.
În timp ce inculpații T.I.M. și C.M. se ocupau cu falsificarea acestor documente, inculpații D.C.E. și D.I. s-au ocupat cu racolarea de persoane, numite de către inculpați, „înaintași”, „gâște”, preluarea de la acestea a actelor lor de identitate pe baza cărora se falsificau documente.
După ce persoanele obțineau împrumuturile bancare, o parte din sumele de bani le-a revenit membrilor grupului infracțional, sume de bani ce ajungeau până la jumătatea valorii creditului.
Activitatea infracțională a inculpatului C.M., ca de altfel și a celorlalți membrii ai grupului infracțional organizat a avut un caracter continuu, sistematic și repetat și s-a desfășurat în perioada anilor 2008-2009.
Instanța de fond a reținut că cercetările efectuate și probele administrate în cauză au pus în evidență participația penală efectivă a inculpatului C.M. în falsificarea documentelor folosite de inculpații C.M.A., C.F., învinuiții: S.S.G., B.S.J., S.V., V.O., S.G.V., care au obținut, ilegal, credite de la Banca A., Agenția G.D. Ploiești, precum și a documentației întocmite pe numele lui G.I. și depusă de inculpata T.I.M. la aceeași agenție, fără însă ca acesta din urmă să poată ridica creditul solicitat.
În vara anului 2008, întrucât avea unele probleme financiare și cu toate că nu era încadrată în muncă, inculpata G.V.G. a căutat să obțină, în condiții nelegale, un credit bancar.
Ca și în alte situații asemănătoare, în baza cărții de identitate a inculpatei G.V.G., inculpata T.I.M. a fost cea care s-a ocupat de întocmirea documentelor necesare, nelegale, obținerii unui credit bancar.
La data de 24 iulie 2008 inculpata G.V.G. a primit de la T.I.M. acte false, din care reieșea că este angajată la SC T. SRL Ploiești ca operator calculatoare și a semnat o cerere pentru a solicita creditul bancar, obținând, nelegal, cu aceasta de la Banca A., Agenția G.D. Ploiești un credit în sumă de 31.600 RON.
La ieșirea din unitatea bancară, inculpata a fost așteptată de T.I.M., căreia i-a dat jumătate din sumă, respectiv 15.800 RON.
Din creditul obținut, în condiții nelegale, inculpata a achitat decât două rate, aproximativ 1.000 RON.
Cu ocazia prezentării unei planșe fotografice, inculpata G.V.G. a recunoscut-o pe inculpata T.I.M. ca fiind cea care a ajutat-o în condițiile sus arătate să obțină, nelegal, creditul bancar.
De asemenea, în luna iulie 2008, fiind sfătuită de mama sa, inculpata M.N.M., deși nu era încadrată în muncă, a acceptat să obțină un credit bancar, în condiții nelegale.
Împreună cu o cunoștință de-a sa „O.”, s-a deplasat în Ploiești la sediul Băncii A. din zona hotelului P., unde s-a întâlnit cu inculpata T.I.M.
Aceasta din urmă a fost cea care s-a preocupat de întocmirea documentelor, cu date nereale din care rezulta că M.N.M. este angajată la SC T. SRL Ploiești ca operator calculator.
În baza documentelor falsificate (adeverință de venit) și a celorlalte documente inculpata M.N.M. a încheiat contractul de credit din 7 august 2008 cu Banca A., Sucursala Ploiești în sumă de 17.819 RON.
Cu ocazia prezentării pentru recunoaștere de pe planșa fotografică inculpata M.N.M. precizează, fără niciun dubiu, că persoana care a ajutat-o să obțină, în baza documentelor falsificate, creditul bancar este inculpata T.I.M.
Din adresa din 18 octombrie 2010 a SC T. SRL Ploiești, cât și din declarația martorei R.E.V. rezultă că inculpata M.N.M. nu a fost niciodată angajată la această societate.
În același sens, în vara anului 2008, inculpatul S.V. a mers la Banca A. Ploiești pentru a se interesa să obțină un credit bancar, însă venitului redus, 440 RON lunar, nu putea să îl obțină.
În perioada respectivă a cunoscut-o pe inculpata T.I.M. și în discuțiile avute cu aceasta a înțeles că poate fi ajutat să obțină un credit bancar prin întocmirea unor documente care să conțină datele necesare contractării uni astfel de credit.
În acest scop, inculpata i-a lăsat lui T.I.M. cartea sa de identitate, înțelegându-se ca după obținerea creditului bancar, cea din urmă să beneficieze de o parte din acesta.
Inculpata, în iulie 2008 s-a întâlnit cu T.I.M. la sediul Băncii A., Sucursala Ploiești, din zona hotelului P. și acolo a primit de la aceasta documentația necesară obținerii creditului, în care se afla inclusiv o adeverință, din 7 iulie 2008, din care rezulta, nereal, că este angajat ca dulgher la SC S.C. SRL Ploiești cu un salariu de 1.950 RON și că în perioada lunilor martie-mai 2008 obținuse câte 1.390 RON lunar.
Din cercetările efectuate în cauză, a rezultat că această adeverință de de muncă, pe această societate, au fost falsificate de către inculpatul C.M., în deplină înțelegere cu inculpata T.I.M., care a fost cea care i-a completat inculpatului, în baza documentelor susmenționate cererea pentru obținerea creditului bancar.
În baza acestor documente falsificate, folosita de inculpatul S.V. la Banca A., Sucursala Ploiești, acesta a încheiat cu unitatea bancară contractul de credit din 4 august 2008, obținând un credit în sumă de 35.020 RON.
După obținerea sumei de bani din bancă, inculpatul S.V. a rămas cu o sumă de 12.000 RON, iar diferența de 23.000 RON a fost reținută de inculpata T.I.M.
Din creditul bancar obținut în baza documentelor falsificate, învinuitul S.V. nu a restituit decât suma de 7.000 RON, restul prejudiciului rămânând neacoperit.
Pe parcursul cercetărilor, cu ocazia prezente rai pentru recunoaștere de pe planșă fotografică învinuitul S.V. a recunoscut fără nici un dubiu, pe inculpata T.I.M., ca fiind, cea care l-a ajutat, în condițiile menționate, să obțină, nelegal, creditul bancar.
Tot în luna mai 2008, inculpatul B.S.J. s-a angajat la SC F.F.P.R.D. SRL Ploiești, ca agent vânzări cu un salariu de 717 RON.
Instanța de fond a mai reținut că pe la începutul lunii următoare, inculpatul a mers la o societate de intermediere credite bancare, aflată în zona sediului central al Băncii C.R. Ploiești, ocazie cu care a cunoscut-o pe inculpata T.I.M.
I-a explicat acesteia că intenționează să obțină un credit bancar, însă nu poate face acest lucru întrucât are o vechime redusă la încadrare. În aceste condiții, inculpata apreciind că există încă o posibilitate de a obține sume de bani, fără drept, i-a spus că îl poate ajuta, sens în care i-a cerut cartea de identitate, precum și o factură pentru enerigie electrică pe numele tatălui lui, spunându-i că se va ocupa pentru întocmirea documentației necesare obținerii de către acesta a unui document Bancar.
Așa s-a și întâmplat, ca și în celelalte cazuri expuse, inculpatul C.M. a falsificat adeverința de venit din 28 iulie 2008, precum și contractul individual de muncă din care rezulta că învinuitul B.S.J. este angajat al SC S.C. SRL Ploiești, cu un salariu de încadrare de 1.950 RON și că în lunile aprilie-iunie salariu de 1.390 RON lunar.
În baza acestora, inculpata T.I.M. a completat o cerere de credit, semnată de inculpatul B.S.J., și cu înscrisurile respective acesta din urmă a încheiat cu Banca A., Sucursala Ploiești contractul de credit din 6 august 2008, în baza căruia a obținut, nelegal, un împrumut în sumă de 34.505 RON, suma de bani fiind ridicată de la caseria băncii în prezența inculpatei T.I.M.
Din suma de bani obținută, de la bancă, inculpatul i-a dat lui T.I.M. suma de 1.200 RON, iar în perioada următoare acesta nu a mai restituit băncii decât suma de 6.000 RON, restul neachitându-l.
Pe parcursul cercetărilor, cu ocazia prezentării pentru recunoașterea de pe planșa fotografică, inculpatul B.S.J. a recunoscut, fără nici un dubiu, pe T.I.M., ca fiind cea care l-a ajutat, în condițiile menționate, să obțină, nelegal, creditul bancar.
În luna iulie 2008, inculpatul J.I.N. prin intermediul unei cunoștințe, C.R., a cunoscut-o pe inculpata T.I.M.
În perioada respectivă inculpatul J.I.N. era încadrat în muncă al SC E.C. SRL Ploiești, cu un salariu de 500 RON, astfel că nu îndeplinea condițiile să obțină un credit bancar la nivelul sumei cu care acesta voia să se împrumute.
În această situație, după ce anterior îi transmisese inculpatei T.I.M. o copie a cărții de identitate și o factură de utilitățți, la data de 24 iulie 2008 inculpatul J.I.N. s-a deplasat în apropierea sediului Băncii A., Agenția G.D., unde s-a întâlnit cu acesta.
Mai înainte cu câteva zile fusese anunțat de un reprezentant al Băncii A., Sucursala Ploiești că i se aprobase un credit în sumă de 16.165,85 RON.
Inculpatul a semnat, la indicația lui T.I.M. cererea de credit pentru persoanele fizice, din care rezulta că este angajat la SC S.C. SRL Ploiești, luând cunoștință că la dosarul pentru obținerea creditului bancar există și o adeverință de venit din care rezultă acest lucru, înscris fals, întrucât inculpatul nu a lucrat niciodată la această societate.
Din cercetările efectuate rezultat că această adeverință a fost falsificată de inculpatul C.M., iar cererea de credit a fost completată de T.I.M.
Aceste documente, falsificate, au fost folosite de inculpat, acesta semnând contractul de credit din 24 iulie 2008, obținând, de la Banca A., Agenția G.D. Ploiești un credit în sumă de 16.165,85 RON.
Așa cum se înțeleseseră anterior, inculpatul, prin intermediul lui C.R., i-a dat inculpatei T.I.M. suma de 7.000 RON, parte din creditul obținut, în condiții nelegale de la unitatea bancară susmenționată.
Din creditul obținut în aceste condiții, inculpatul J.I.N. nu a achitat către Banca A., Agenția G.D. Ploiești decât suma de 2.000 RON.
Atât inculpatul cât și martorul C.R. au recunoscut de pe planșele fotografice pe inculpata T.I.M., ca fiind cea care l-a ajutat pe inculpat, să obțină, în mod fraudulos, creditul bancar.
I-a dat acestuia cartea sa de identitate și la data de 11 iulie 2008 inculpata S.S.G. s-a deplasat în apropierea Băncii A., Agenția G.D., unde s-a întâlnit cu inculpata T.I.M. În discuțiile avute cu aceasta a aflat că i-au fost întocmite documente din care rezultă că este angajată la SC S.C SRL Ploiești, cu toate că acest lucru era adevărat.
Cu acea ocazie a semnat documentele respective, pe care inculpata le-a folosit la Banca A., încheind contractul de credit din 11 iulie 2008 în baza căruia a obținut, nelegal, un împrumut în sumă de 25.750 RON.
Instanța de fond a mai reținut că din cercetările efectuate în cauză a rezultat c adeverința de venit din 30 iunie 2008, din care rezulta că inculpata S.S.G. este angajată la SC S.C. SRL Ploiești a fost întocmită de inculpatul C.M., ca de altfel și contractul individual de muncă în care s-au consemnat date nereale de către acesta din urmă.
În baza acestora și a celorlalte documente (factură fiscală, copie carte de identitate) inculpata T.I.M., în înțelegere cu inculpatul C.M., a întocmit pe numele inculpatei S.S.G. cererea de credit pentru persoane fizice, cunoscând că aceasta din urmă, în realitate, nu este încadrată în muncă.
În aceste împrejurări, cu documente falsificate, inculpata S.S.G. a obținut creditul sus-menționat.
În luna iulie 2008, inculpatul V.O. a fost rugat de fratele său să facă un credit bancar, în acea perioadă inculpatul fiind angajat la SC R.C. SRL, administrată de fratele său.
Pe data de 17 iulie 2008 la sediul Băncii A., Sucursala Ploiești inculpatul a cunoscut-o pe T.I.M., primind de la aceasta documente necesare obținerii unui credit de la această unitate bancară.
În acest sens inculpata T.I.M. i-a pus la dispoziție inculpatului un contract individual de muncă și o adeverință de venit din 7 iulie 2008 întocmite pe numele său și din care rezultă faptul că este angajat la SC S.C. SRL Ploiești ca director vânzări, cu un salariu de încadrare de 3.550 RON lunar și că în lunile martie-mai 2008 obținuse un salariu lunar de 2.490 RON.
Instanța de fond a mai constatat că din cercetările efectuate în cauză a rezultat că ambele documente au fost falsificate de inculpatul C.M., după care pe baza lor, inculpata T.I.M. i-a completat cererea de credit pentru ca inculpatul V.O. să poată ridica împrumutul bancar.
Inculpatul V.O. a semnat contractul de credit din 17 iulie 2008, obținând, în condițiile nelegale, de la Banca A., Sucursala Ploiești un credit bancar în sumă de 39.449 RON.
Așa cum a rezultat din declarațiile inculpatului și ale fratelui său, V.F., cu ocazia ridicării sumei de bani din bancă primul a fost însoțit de T.I.M., după care acesta din urmă a primit suma de 4.000 RON, urmare a implicării ei în obținerea ilegală a creditului bancar.
Cu ocazia prezentării pentru recunoașterea de pe planșa fotografică inculpatul V.O. a recunoscut-o, fără nici un dubiu, pe T.I.M. ca fiind cea care l-a ajutat să obțină, ilegal, împrumutul bancar.
Din creditul obținut, inculpatul V.O. nu a restituit decât 1.200 RON, restul sumei de bani rămânând neachitată băncii.
În primăvara anului 2008, inculpatul S.G.V. l-a cunoscut pe inculpatul C.M. și în discuțiile avute, acesta din urmă i-a spus că poate să îl ajute să obțină un credit bancar.
Având nevoie de bani, deși nu era încadrat în muncă, și pentru obținerea unui astfel de credit îî era necesară adeverință de venit, învinuitul a acceptat să contracteze un credit, în condiții nelegale.
I-a dat inculpatului C.M. cartea de identitate și o factură de utilități pe numele S.M.A., tatăl său, și după o perioadă de timp a fost anunțat de Banca A., Agenția G.D. Ploiești că i s-a aprobat un credit în sumă de 26.566,79 RON.
Instanța de fond a mai reținut faptul că înainte de aceasta, inculpatul C.M. i-a spus lui S.G.V. că îi va „rezolva” el documentele necesare obținerii creditului bancar, angajându-l, fictiv, ca zugrav-vopsitor la SC S.C. SRL Ploiești.
Totodată, inculpatul C.M. i-a dat și un bilet în care erau consemnate date pe care trebuia să le confirme unui funcționar bancar în situația în care va fi contactat telefonic pentru verificări.
De asemenea, cercetările efectuate în cauză au pus în evidență faptul că adeverința de venit din 30 iunie 2008, cât și contractul individual de muncă pe numele inculpatului S.G.V. au fost falsificate de inculpatul C.M., iar în baza acestora inculpata T.I.M. i-a completat o cerere de credit pentru persoane fizice către Banca A., A genția G.D. Ploiești.
În baza documentației falsificate, folosită de inculpatul S.G.V., acesta a încheiat cu unitatea bancară sus-mențioantă, contractul de credit din 24 iulie 2008, obținând suma de 26.566,79 RON, din care o parte, 13.000 RON i-a dat inculpatului C.M.
Inculpatul a recunoscut cu ocazia prezentării pentru recunoaștere de pe planșele fotografice pe inculpații T.I.M. și C.M. ca fiind cei care l-au ajutat, punându-i la dispoziție documentele falsificate, să obțină creditul bancar.
Din creditul obținut inculpatul S.G.V. nu a achitat decât suma de 600 RON.
Instanța de fond a apreciat că din actele și lucrările dosarului rezultă în mod evident caracterul organizat, continuu și sistematic al activităților infracționale desfășurate de inculpații T.I.M., C.M., D.C.E. și D.I. în cadrul unui grup infracțional organizat.
Fiecare dintre aceștia a avut rolul său determinat, și potrivit înțelegerilor dintre ei au acționat în concordanță deplină la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor și a celorlalți inculpați cercetați în cauză.
Tribunalul a constatat că, situația de fapt astfel cum a fost expusă mai sus rezultă fără putință de tăgada din probele acestea coroborându-se și cu declarațiile martori. G.I., C.R., D.C.E., D.I., C.M., B.A.M., J.I.N., R.D.V.
Deși inculpata nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, susținând că nu a făcut altceva decât să acorde consultanță financiară în calitate de consilier juridic la SC I.M.T. SRL Ploiești devenită ulterior SC I.C.S. SRL Ploiești, societate care avea ca obiect de activitate intermediere credite bancare, în baza unor contracte încheiate între societate și diverse bănci, tribunalul apreciază că susținerile sale nu pot fi reținute ca adevărate, vinovăția sa rezultând fără putință de martorilor audiați atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, precum și din declarațiile date de coinculpații C.M., J.I.N., R.D.V., S.G.V., V.O., S.S.G., B.S.J.
De altfel, din analizarea declarațiilor date de inculpată în faza de urmărire penală și aflate la dosarul de urmărire penală, a rezultat că aceasta a recunoscut inițial săvârșirea infracțiunilor arătând că a completat documentele pe care le-a depus la bănci, respectiv adeverințe de venit, deși nu cunoștea în realitate dacă persoanele care solicitau creditul erau sau nu angajate la vreo societate. În acest sens, inculpata a arătat că a completat adeverințele de venit ale numiților M.N.M., V.O., S.G.V. B.S.J. și J.I.N.
Ca atare, instanța de fond a înlăturat ca nesincere declarațiile date de inculpată în faza de cercetare judecătorească, întrucât vinovăția sa rezulta fără putință de tăgadă din probele administrate în cauză, astfel cum acestea au fost arătate mai sus.
Tribunalul a constatat că în drept fapta inculpatei T.I.M., care în perioada anilor 2008-2009, în mod sistematic și organizat a acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, care prin întocmirea și folosirea de documente falsificate de către un număr mare de învinuiți a fraudat mai multe unități bancare de pe raza municipiului Ploiești, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceleiași inculpate care, în perioada de timp sus menționată, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat, a intermediat obținerea de credite bancare de către mai multe persoane, în baza unor documente falsificate, având participație la un prejudiciu de 257.416,25 RON (2.574.162.500 ROL) cauzat mai multor unități bancare, a constituit complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, fapta inculpatei care, în aceeași perioadă de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale a intermediat obținerea de credite bancare în baza unor documente falsificate de C.M., cunoscând că acestea cuprind date necorespunzătoare adevărului, a constituit complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul textelor de lege indicate mai sus, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatei, la individualizarea pedepselor având în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor, împrejurările comiterii acestora, limitele de pedeapsa prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, precum și circumstanțele personale ale inculpatei, care deși pe parcursul procesului penal a negat comiterea faptelor, este căsătorită, are doi copii minori, iar din fișa de cazier rezulta că nu are antecedente penale.
În raport de criteriile arătate, instanța de fond a reținut pentru inculpata circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., astfel că în baza art. 76 C. pen. a redus pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, apreciind ca scopul preventiv-educativ și sancționator al pedepsei poate fi atins în acest mod.
Întrucât inculpata a comis infracțiunile înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., privind concursul real de infracțiuni, urmând ca în baza art. 34 lit. b) C. pen. aceasta să execute pedeapsa cea mai grea.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat, în raport de faptele comise, de modalitatea de comitere și de atitudinea inculpatei de nerecunoaștere a comiterii faptelor, că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins numai prin privarea de libertate a acesteia.
În baza art. 71 C. pen. instanța de fond a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., cu excepția la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei.
Potrivit art. 65 C. pen., instanța de fond a aplicat inculpatei și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o durată, de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Sub aspectul laturii civile a cauzei și având în vedere adresele de constituire părții civile depuse la dosar de societățile bancare prejudiciate, tribunalul a admis acțiunile civile și a dispus, în baza art. 14, art. 15 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen, combinat cu art. 998-art. 999 C. civ. și art. 1003 C. civ. obligarea inculpaților T.I.M. în solidar cu inculpata G.V.G. la plata către partea civilă Bnaca A., Agenția G.D. Ploiești la plata sumei de 32.531,84 RON despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, inculpata G.V.G. fiind obligată și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
În temeiul acelorași texte de lege, instanța a obligat inculpata T.I.M. în solidar cu inculpata M.N.M. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 17.819 RON, despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, inculpata M.N.M. fiind obligată și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
Inculpata T.I.M. a fost obligată în solidar cu inculpații C.M. și S.V. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 35.397,63 RON despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, inculpații C.M. și S.V. fiind obligați și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
De asemenea, instanța de fond a obligat pe inculpata T.I.M. în solidar cu inculpații C.M. și B.S.J. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 33.537,14 RON despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, inculpații C.M. și B.S.J. fiind obligați și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
Potrivit acelorași texte de lege și pentru aceleași considerente instanța a obligat inculpata T.I.M. în solidar cu inculpații C.M. și J.I.N. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 15.997,15 RON despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, inculpații C.M. și J.I.N., fiind obligați și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
A fost obligată inculpata T.I.M. în solidar cu inculpații C.M. și S.S.G. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 459,72 RON despăgubiri civile, reprezentând rest prejudiciu neacoperit., inculpații C.M. și S.S.G. fiind obligați și prin sentința penală nr. 44 din 15 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
Totodată, instanța de fond a obligat inculpata T.I.M. în solidar cu inculpații C.M. și V.O. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 41.396,38 RON despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, mculpații C.M. și V.O. fiind obligați și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
Instanța a obligat inculpata T.I.M. în solidar cu inculpații C.M. și S.G.V. la plata către partea civilă Banca A., Sucursala Ploiești a sumei de 27.969,24 RON despăgubiri civile, reprezentând prejudiciu neacoperit, inculpații C.M. și S.G.O. fiind obligați și prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anulare înscrisurilor falsificate, respectiv adeverințele de venit și contractele de muncă folosite de inculpată la comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Împotriva sentinței Tribunalului Prahova a T.I.M., iar prin decizia penală nr. 200 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești l-a respins ca nefondat.
S-a reținut că, în raport de motivul de apel invocat, respectiv greșita individualizare a pedepsei, hotărârea a fost supusă desființării atunci când se constată că, față de situația de fapt reținută, prin hotărârea atacată s-au aplicat persoanei fizice sau juridice condamnate pedepse principale greșit individualizate față de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în sensul că s-au aplicat pedepse prea grele sau prea ușoare în raport de aceste criterii sau, în cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedepse alternative, că pedeapsa alternativă aleasă nu se justifică în raport cu aceleași criterii.
Pornind de la aceste considerente, Curtea a constatat că, în privința stării de fapt, instanța de fond a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, reținând în mod corect și complet situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, după cum s-a arătat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele și lucrările dosarului.
Probele administrate în cursul urmăririi penale precum și cele administrate în faza de cercetare judecătorească, întrucât apelanta-inculpată nu a înțeles să recunoască în faza judecății în fond, asemenea celorlalți inculpați, faptele deduse judecății, cauza fiind disjunsă în ceea ce o privește, a confirmat activitatea infracțională a inculpatei.
Astfel, probatoriul administrat în cauză a relevat modalitatea în care inculpații T.I.M., alături de inculpații C.M., D.C.E. și D.I., acționând în cadrul unui grup infracțional organizat, în mod sistematic și continuu, îndeplinind sarcini precis determinate, au identificat și racolat mai multe persoane pe numele cărora au întocmit documente false din care rezultau că sunt angajate la diferite societăți comerciale, acte în baza cărora aceste persoane au obținut ilegal credite de la mai multe unități bancare de pe raza municipiului Ploiești, apelanta-inculpată T.I.M. primind de la aceste persoane un procent mare din sumele ilegal obținute.
Actele dosarului au confirmat faptul că membrii grupului infracțional au acționat în baza unei înțelegeri comune, prealabile, în mod repetat, având sarcini prestabilite, acționând în sensul racolării persoanelor interesate în obținerea pe nedrept a unor credite bancare, în falsificarea actelor necesare și însoțind chiar persoanele recrutate la unitățile bancare.
Instanța de fond a reținut în mod corect că apelanta-inculpată T.I.M. a acționat prin intermediul unei societăți comerciale, SC I.C.S. SRL Ploiești, administrată de soacra sa, societate care avea ca obiect de activitate „activități auxiliare de asigurări și fonduri de pensii” și care avea încheiate protocoale ori servicii cu mai multe unități bancare, fapt care a facilitat desfășurarea activității infracționale de către inculpată, care s-a apărat în mod constant că a oferit doar consultanță persoanelor interesate în obținerea unor credite bancare.
Deși inculpata a negat în cursul judecării pe fond comiterea faptelor deduse judecății, determinante în stabilirea situației de fapt au fost declarațiile inculpatei și a martorilor audiați, respectiv R.E.V., G.I., C.R., D.C.E., D.I., C.M., B.A.M., J.I.N., R.D.V.
Astfel, declarațiile coinculpaților C.M., D.C.E., au fost edificatoare în stabilirea procedeelor folosite în scopul obținerii unor venituri ilicite urmare acordării de credite persoanelor racolate, descriind activitatea pe care o avea de împlinit fiecare membru al grupului infracțional organizat pentru atingerea scopului urmărit.
În acest sens au fost și declarațiile beneficiarilor unor asemenea credite, respectiv S.S.G., B.S.J., S.V., V.O., J.I.N., S.G.V., L.E., P.E.C., instanța de fond arătând în detaliu modalitatea în care fiecare beneficiar din cauză a încasat creditul bancar dorit, rezultând fără echivoc participarea inculpatei T.I.M. la cauzarea unui prejudiciu în sumă de 257.416,25 RON, precum și rolul pe care aceasta îl avea în cadrul grupului.
Actele dosarului au confirmat faptul că înculpații T.I.M., D.C.E., B.A.M., D.I. și S.M. au gândit și pus în aplicare aceste modalități ilicite prin care se urmărea înșelarea unităților bancare iar din declarațiile inculpaților G.V.G., B.S.J., V.O., J.I.N, S.G.V., L.E., S.V. și al numitei B.V. rezultă că iculpata T.I.M. a obținut de la aceștia suma totală de 66.400 RON.
A reținut în mod corect instanța de fond rolurile prestabilite în cadrul grupului infracțional organizat, respectiv inculpații T.I.M. și C.M. se ocupau de falsificarea documentelor necesare obținerii creditelor (contracte de muncă, adeverințe de venit, carnete de muncă), inculpații D.C.E. și D.I. se ocupau cu racolarea de persoane interesate și preluarea de la aceștia a actelor de identitate pe baza cărora falsificau documentele.
Așadar, coroborând materialul probator administrat, respectiv declarații inculpați, declarații martori, înscrisuri, procese-verbale de recunoaștere de pe planșe fotografice, care s-au coroborat cu declarația inculpatei din faza de judecată a apelului când aceasta a arătat că înțelege, să recunoască necondiționat toate faptele pentru care și-a dispus trimiterea sa în judecată, solicitând și aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, a rezultat atât existența faptelor cât și săvârșirea acestora de către inculpată, cu vinovăție, în forma cerută de lege.
De asemenea, Curtea a constatat că instanța de fond a stabilit o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute și dispozițiilor legale ce reglementează faptele deduse judecății.
Așa fiind, reținând că pronunțarea hotărârii de condamnare s-a întemeiat pe probe sigure, certe și decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privința vinovăției inculpatei, Curtea a constatat că instanța de fond a soluționat corect acțiunea penală dedusă judecății precum și acțiunea civilă alăturată celei penale, în raport de prejudiciul cauzat unităților bancare prin activitatea infracțională și nerecuperat.
În ceea ce privește cererea apărării apelantei inculpate de aplicare, în ceea ce o privește, a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., în lumina considerentelor Deciziilor Curții Constituționale nr. 1470/2011 și nr. 1483/2011, precum și a art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, Curtea a arătat că dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011 numai în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, cauzele în care cercetarea judecătorească a început după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 neîncădrându-se în situația tranzitorie reglementată în art. XI din O.U.G. nr. 121/2011.
Or, în cauza de față instanța a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 7 februarie 2012, inculpata a declarat la data de 8 februarie 2012 că nu recunoaște săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, sens în care față de această inculpată s-a dispus disjungerea cauzei, iar ceilalți inculpați fiind condamnați prin sentința penală nr. 44 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Prahova, aceștia solicitând la 8 februarie 2012 judecarea potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., iar inculpata fiind audiată în dosarul format urmare disjungerii, a declarat la data de 20 februarie 2012, restectiv la judecarea cauzei pe fond, că nu recunoaște faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Sub acest aspect, Curtea a apreciat că solicitarea inculpatei T.I.M., de aplicare a procedurii simplificate cu consecința reducerii cuantumului pedepsei, nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, a fost depășit momentul procesual la care se putea da eficiență acestor dispoziții legale, cercetarea judecătorească începând după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, neîncadrându-se deci în situația tranzitorie reglementată în art. XI din O.U.G. nr. 221/2011, recunoașterea faptelor realizându-se în instanța de apel la data de 22 octombrie 2012, în condițiile în care la instanța de fond a negat constant comiterea faptelor, fiind necesară disjungerea cauzei și administrarea unui amplu probatoriu pentru stabilirea existenței faptelor și a vinovăției inculpatei, ceea ce exclude de plano judecarea după procedura simplificată. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că noua atitudine procesuală a inculpatei în acest moment procesual se datorează dorinței sale de a i se diminua pedeapsa, recunoașterea având doar un caracter formal întrucât, așa cum rezultă din concluziile acesteia prezentate instanței cu ocazia acordării ultimului cuvânt, inculpata a susținut că tot ceea ce a făcut a constat în acordarea de consultanță juridică, ceea ce vine în contradicție cu faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și condamnarea de către instanța de fond.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că apelanta-inculpată nu poate beneficia de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., solicitarea în acest sens neputând fi primită.
În ceea ce privește temeinicia hotărârii, cu referire la individualizarea pedepsei, criticată de inculpată dar analizată și de instanța de control judiciar din oficiu, Curtea a reținut că mecanismul de individualizare a pedepselor presupune atât analizarea aspectelor defavorabile cât și a celor precum și a tuturor celorlalte criterii stabilite de art. 72 C. pen. care se referă la împrejurările săvârșirii faptei, gravitatea acesteia dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce dar și cele cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.
Pedeapsa stabilită pentru fiecare infracțiune trebuie în același timp individualizată pentru a răspunde principiului proporționalității în sensul unui raport echitabil și echilibrat între fapta comisă și răspunderea penală și a unei corecte, necesare și corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condițiile prevăzute de art. 52 C. pen.
Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic și legal, în contextul concret al cauzei, având în vedere situația de fapt reținută și datele care caracterizează persoana inculpatei, Curtea a constatat că sub aspectul individualizării pedepselor principale aplicate inculpatei, pentru fiecare din faptele comise, a pedepsei rezultante, orecum și a modalității de executare a acesteia, prima instanță a făcut criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., dând pericol social în concret al faptelor comise, circumstanțelor reale în care acesta le-a săvârșit, consecințele produse și circumstanțelor personale ale acesteia, motivând amplu și convingător atât cuantumul pedepselor aplicate inculpatei, cât și modalitatea de executare a pedepsei rezultante.
La individualizarea pedepselor prima instanță a avut în vedere atât gradul de pericol social deosebit de ridicat al comiterii acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite cât și circumstanțele personale ale inculpatei, respectiv lipsa antecedentelor penale, reținând în art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința prevăzută de art. 76 C. pen. reducerii pedepselor sub nrinimul special prevăzut de lege.
Raportat la gravitatea faptelor comise, la amploarea activității infracționale, la rolul pe care inculpata l-a avut în cadrul grupului și beneficiile obținute, valoarea însemnată a prejudiciilor cauzate unităților bancare, valoare pe care de altfel o și contestă în ultimul cuvânt, prejudiciile nefiind recuperate, faptul că s-a operat în cadrul unui grup infracțional organizat ceea ce conferă faptelor un grad ridicat de pericol social, Curtea a constatat că pedepsele aplicate au fost corect individualizate din punctul de vedere al cuantumului și al modalității de individualizare, fiind de natură a asigura realizarea corespunzătoare a funcțiilor pedepsei așa cum prevăd dispozițiile art 52 C. pen.
Faptul că inculpata T.I.M. a recunoscut în fața instanței de apel comiterea faptelor nu a fost de natură a determina reținerea și a altor circumstanțe atenuante, respectiv cele prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., neputându-se aprecia ca justificată această solicitare în raport de conduita procesuală a acesteia în cursul urmăririi penale și a judecății pe fond, a momentului în care au fost recunoscute faptele în scopul exclusiv al diminuării cuantumului pedepsei.
Așadar, instanța de apel nu a avut în vedere critica formulată de inculpată cu privire la greșita individualizare a pedepselor aplicate, întrucât în cauză, prima instanță a apreciat în mod coroborat toate criteriile ce caracterizeaza individualizarea judiciară a pedepselor, cărora le-a dat eficiență în mod concret, în funcție atât de împrejurările faptice, cât și de cele privind persoana inculpatei, respectând prin cuantumurile stabilite și principiul proporționalității, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptelor comise și persoana inculpatei, așa încât nu s-a impus reținerea și a altor circumstanțe atenuante și nici reducerea cuantumului pedepsei.
Împotriva deciziei penale nr. 200 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs inculpata T.I.M., invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 3859 pct. 18, pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen.
În motivare, a susținut în esență, că instanța a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, întrucât fapta nu există. De asemenea, a criticat decizia sub aspectul greșitei încadrări juridice a infracțiunii săvârșite în complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și a solicitat reducerea pedepselor aplicate, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale favorabile, fiind necunoscută cu antecedente penale.
Recursul declarat de inculpata T.I.M. este nefondat.
Referitor la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, nu ne aflăm în ipoteza unei situații de fapt stabilită contrar probelor dosarului.
În urma analizării materialului probator, corect s-a apreciat că vinovăția inculpatei T.I.M. a fost dovedită, fiind întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatei pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin.(1), alin. (2), alin. (3), alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
În apel, la termenul de judecată din 22 octombrie 2012, inculpata T.I.M. a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., judecata în cazul recunoașterii vinovăției cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Depoziția inculpatei, de recunoaștere a modalitatea descrisă în rechizitoriu se coroborează R.E.V., G.I., C.R., D.C.E., D.I., C.M., B.A.M., J.I.N., R.D.V., inclusiv ale inculpaților S.S.G., B.S.J., S.V., V.O., S.G.V., L.E., P.E.C., beneficiarii creditelor obținute ilegal.
Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, iar în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din același act normativ, inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.
Probele administrate au dovedit modalitatea în care inculpații T.I.M., C.M., D.C.E. și D.I. au acționat în cadrul grupului infracțional organizat, coordonat, pe perioada anilor 2008-2009, fiecare cu sarcini precis determinate. În acest sens, inculpații au identificat și racolat mai mute persoane pe numele cărora au întocmit documente false, din care reieșea că sunt angajate la diferite societăți comerciale, acte în baza cărora persoanele respective au obținut ilegal credite de la mai multe unități bancare.
Inculpata T.I.M. a primit de la aceste persoane o parte din banii ilegali obținuți, 66.400 RON, conform declarațiilor inculpaților G.V.G., B.S.J., V.O., J.I.N., S.G.V., L.E., S.V., B.V.
Recurenta inculpată a acționat prin intermediul unei societăți comerciale SC I.C.S. SRL Ploiești administrată de soacra sa T.C., societate care avea ca obiect de activitate activități auxiliare de asigurări și fonduri de pensii și încheiate protocoale ori contracte de prestări servicii cu mai multe unități bancare, ceea ce a facilitat desfășurarea activității infracționale de către inculpată.
Probele au relevat că inculpații T.I.M. și C.M. se ocupau cu falsificarea documentelor necesare obținerii creditelor (contracte de muncă, adeverințe de venit, carnete de muncă), iar inculpații D.C.E. și D.I. aveau ca sarcini racolarea persoanelor interesate și preluarea de la acestea a actelor de identitate pe baza cărora falsificau documentele.
Declarațiile inculpaților C.M., D.C.E., care și-au recunoscut vinovația, conform dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., au relevat procedeele folosite în scopul fraudării unităților bancare, descriind detaliat activitățile desfășurate de fiecare membru al grupului infracțional. De asemenea, declarațiile inculpaților S.S.G., B.S.J., S.V., V.O., J.I.N., S.G.V., L.E., P.E.C., G.I., B.V. au confirmat acțiunile infracționale ale inculpatei T.I.M. și participarea acesteia la cauzarea unui prejudiciu părții 257.416,25 RON.
Ca atare, este nejustificată cererea recurentei T.I.M. de achitarea în temeiul dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Probele au relevat că în perioada 2008-2009, recurenta în mod sistematic și organizat a acționat în cadrul grupului infracțional, care prin întocmirea și folosirea de documente falsificate împreună cu mai mulți inculpați, a fraudat mai multe unități bancare de pe raza municipiului Ploiești, fiind realizate în acest mod elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cum corect s-a reținut.
Critica recurentei T.I.M. sub aspectul greșitei încadrări juridice a infracțiunii săvârșite în complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, este nefondată.
Prin decizia nr. XlV din 22 mai 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii s-a statuat că în cazul infracțiunii continuate, caracterul de consecințe deosebit de grave se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin toate acțiunile sau inacțiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii.
În speță, a fost realizată o interpretare corectă a deciziei instanței supreme și a fost reținută forma agravantă a complicității la înșelăciune prevăzută în alin. (5) al art. 215 C. pen., în formă continuată prin raportare la paguba totală cauzată părților civile, care depășește 200.000 RON, fiind luată în considerare participarea inculpatei la acțiunile prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii de complicitate la înșelăciune, care este în cuantum de 257.416,25 RON.
În privința inculpatei T.I.M. se reține că în perioada 2008-2009, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a ajutat la obținerea frauduloasă, prin înscrisuri falsificate a creditelor bancare de la mai multe unități bancare, iar prin totalizarea pagubelor materiale cauzate părților civile prin toate acțiunile inculpatei prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune a fost depășită limita de 200.000 RON.
Ca atare, încadrarea juridică a faptei inculpatei este de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de gravă în formă continuată prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei pentru faptele săvârșite au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, gradul de pericol social și împrejurările comiterii faptelor, prejudiciul cauzat părților civile și nerecuperat, valoarea ridicată a pagubei, împrejurările care atenuează răspunderea penală și datele care circumstanțiază persoana inculpatei, necunoscută cu antecedente penale.
Se constată că pedepsele au fost stabilite într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege cu reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., conduita bună a inculpatei înainte de săvârșirea infracțiunilor, și s-au avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatei (vârstă, antecedente penale), cât și pericolul social concret al faptelor, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat, prin folosirea de mijloace frauduloase, înscrisuri falsificate, urmările produse constând în pagubele pricinuite părților civile nerecuperate, dar și existența stărilor de agravare a pedepsei, infracțiunea continuată și concursul de infracțiuni.
Prin urmare, în raport de criteriile enunțate, o reducere a cuantumului pedepselor și schimbarea modalității de executare nu se justifică.
Constatând că decizia atacată este legală dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.I.M. împotriva deciziei penale nr. 200 Curții de Apel Ploiești, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.I.M. împotriva deciziei penale nr. 200 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Constată că inculpata se află în stare de deținere în altă cauză.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 octombrie 2013.