Customs debt survival after confiscation of smuggled goods; sufficiency of evidence for organized criminal group and border police complicity in cross-border smuggling.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) dismissed all appeals filed by the five defendants, thereby upholding the Court of Appeal's decision to impose effective prison sentences and full civil liability on the criminal group. The case involved an organized criminal group, including a border police agent, who smuggled cigarettes from the Republic of Moldova into Romania by illegally crossing the Prut River, committing organized crime, continued smuggling, and complicity in illegal border crossing between June and September 2011. The appellate court had reversed the trial court’s decision to apply mitigating circumstances and suspend sentences for the main organizers, instead sentencing them to 5.5 and 6.5 years of imprisonment, and had increased the civil compensation to cover the total customs debt (import duties, excise tax, and VAT) rather than just customs duties, rejecting the defense argument that confiscation of the seized contraband extinguished the customs debt. The Supreme Court affirmed that the confiscation of illegal goods does not extinguish the customs liability under the Customs Code, validated the findings of an organized structure with pre-established roles, and held that the severity of the crimes, particularly the abuse of public office by the police agent, justified the removal of mitigating factors and the execution of prison sentences for the primary ringleaders.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen, art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, art. 3201 C. proc. pen, art. 863 C. pen, art. 864 C. pen; Customs debt survival after confiscation of smuggled goods; sufficiency of evidence for organized criminal group and border police complicity in cross-border smuggling: La dozarea și individualizarea pedepselor vor fi luate în considerare criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., privind pericolul social al faptelor, împrejurările și condițiile în care s-au produs, valoarea prejudiciilor, dar și persoana fiecărui inculpat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 219/F din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Galați au fost condamnați inculpații: N.P. (în prezent deținut în Penitenciarul Galați), I.D. (în prezent deținut în Penitenciarul Galați) și B.S.D. (în prezent deținut în Penitenciarul Galați), la câte o pedeapsă principală de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c), 74 alin. (2) și 76 C. pen.
Au fost condamnați aceiași inculpați la câte o pedeapsă principală de 2 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la contrabandă, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 270 alin. (1) și 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2), 74 alin. (1) lit. a) și c), 74 alin. (2) și 76 C. pen.
Au fost condamnați aceiași inculpați la câte o pedeapsă principală de 2 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), 74 alin. (1) lit. a) și c), 74 alin. (2) și 76 C. pen.
În baza art. 33 - 34 lit. b) și 35 C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpații N.P., I.D. și B.S.D. să execute pedepsele principale mai grele, fiecare, de 2 ani și 6 luni închisoare, sporite la câte 3 ani închisoare, plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepselor principale.
A fost condamnat inculpatul O.I. (în prezent deținut în Penitenciarul Galați) la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c), 74 alin. (2) și 76 C. pen.
A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la contrabandă prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 270 alin. (1) și 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c), 74 alin. (2) și 76 C. pen.
A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă principală de 1 lună închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c), 74 alin. (2) și 76 C. pen.
În baza art. 33 - 34 lit. b) și 35 C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpatul O.I. să execute pedeapsa principală mai grea, de 2 ani închisoare, sporită la 2 ani și 2 luni închisoare, plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale de 2 ani și 2 luni închisoare.
În baza art. 861 și 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor principale aplicate inculpaților N.P., I.D. și B.S.D. pe durata termenului de încercare de 8 ani, iar în privința inculpatului O.I., pe durata termenului de încercare de 6 ani.
S-a aplicat celor patru inculpați pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pedeapsă care a fost suspendată pe durata de suspendare sub supraveghere a pedepselor principale.
În baza art. 863 C. pen., au fost obligați inculpații N.P., I.D., B.S.D. și O.I. ca pe durata termenelor de suspendare sub supraveghere a pedepselor aplicate, să se supună la următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Galați la datele fixate de acest serviciu și să respecte planul de supraveghere;
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau deplasarea care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice la Serviciul de Probațiune schimbarea locului de muncă;
- să comunice la serviciul de mai sus orice informație de natură a fi controlate mijloacele de existență;
- să nu ia legătura sub nicio formă cu inculpatul B.A.
S-a atras atenția celor patru inculpați asupra consecințelor prev. de art. 864 C. pen.
În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților N.P., I.D., B.S.D. și O.I., dacă nu sunt arestați în alte cauze penale.
Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele principale aplicate celor patru inculpați de mai sus, durata executată de fiecare de la 20 septembrie 2011 la data punerii efective în libertate a inculpaților.
A fost condamnat inculpatul B.A. la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), 74 alin. (2) și 76 C. pen.
A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la contrabandă prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1) și 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 74 alin. (1) lit. a), 74 alin. (2) și 76 C. pen., plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 74 alin. (1) lit. a), 74 alin. (2) și 76 C. pen.
În baza art. 33 - 34 lit. b) și 35 C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpatul B.A. să execute pedeapsa mai grea, de 3 ani, sporită la 3 ani și 8 luni închisoare, plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
S-a aplicat inculpatului B.A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.
S-a menținut mandatul de arestare preventivă emis pe numele inculpatului B.A. prin Încheierea de ședință din 6 ianuarie 2012 a Tribunalului Galați.
S-a constatat recuperat în parte prejudiciul cauzat părții vătămate A.N.A.V. - Direcția Regională de Operațiuni Vamale Galați, prin confiscare.
Au fost obligați în solidar inculpații N.P., I.D., B.A. și B.S.D. la plata sumei de 10.504 RON, cu titlu de despăgubire civilă (taxă vamală) către partea civilă A.N.A.V. - Direcția Regională de Operațiuni Vamale Galați (faptă din iunie 2011).
Au fost obligați în solidar inculpații B.A., I.D., B.S.D., O.I. și N.P. la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile (taxe vamale) către aceeași parte civilă din cauză (faptă din 19 septembrie 2011).
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții civile solicitate în cauză.
Au fost menținute măsurile asigurătorii instituite în faza de urmărire penală asupra autovehiculului (microbuz), aparținând inculpatului I.D. și, respectiv apartamentului ce aparține inculpatului B.A., situat în Municipiul Galați.
Conform art. 189 și 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat din cauză la plata a câte 850 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 259/D/P din 14 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații:
- N.P., I.D. și B.S.D., pentru comiterea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat prev. de art. 26 C. pen., raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la infracțiunea de contrabandă prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
- O.I., pentru comiterea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, complicitate la infracțiunile de contrabandă și trecerea frauduloasă a frontierei, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 270 alin. (1) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, art. 26 C. pen. rap. la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.
- B.A., în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, complicitate la infracțiunile de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (1) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 10572002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele:
În ultimii ani, datorită situației economice precare și uneori datorită lipsei unor locuri de muncă și în scopul de a se obține diferite mijloace bănești, tot mai multe persoane din partea de est a României au hotărât să aducă țigări din Republica Moldova sau Ucraina în țara noastră pentru a le vinde, obținând astfel importante sume de bani.
De cele mai multe ori, inculpații au acționat în grupuri organizate, ca în cauza de față, stabilind în concret atribuțiile pentru fiecare participant în parte.
Inculpatul N.P. se cunoștea cu ceilalți inculpați, acesta fiind agent de poliție de frontieră în cadrul sectorului Poliției de Frontieră Foltești, jud. Galați.
În luna iunie 2011, în timp ce se aflau pe teritoriul Republicii Moldova, inculpații N.P. și I.D. au fost contactați de inculpatul B.A. care le-a propus celor doi să facă diferite afaceri pentru aducerea de țigări în România și valorificarea acestor țigări.
Inculpații N.P. și I.D. au fost de acord cu propunerea inculpatului B.A. și chiar au dat detalii acestuia cu privire la modul de transport al țigărilor peste râul Prut și locul pe unde pot fi trecute țigările în România prin dreptul localităților Foltești - Stoicani, astfel încât să nu fie depistați de către autorități.
Inculpatul B.A., profitând de faptul că are dublă cetățenie, moldovenească și română, a dat asigurări că va face rost de țigări de pe teritoriul Republicii Moldova pe care le va aduce în România peste râul Prut prin zonele stabilite împreună cu ceilalți inculpați.
În timp ce inculpatul B.A. se ocupa de organizarea activităților de procurare, transport și trecere a țigărilor peste râul Prut conform înțelegerilor, pe partea românească liderul activităților era inculpatul N.P., care ținea legătura cu ceilalți trei inculpați și stabilea în detaliu modul de preluare a țigărilor, momentul în care se vor prelua aceste țigări de la B.A. și valorificarea țigărilor pe teritoriul României, în special în zona Municipiului Galați.
În calitatea sa de polițist de frontieră, inculpatul N.P. a pus la dispoziția celorlalți inculpați din cauză amănunte privind paza frontierei de stat în zona Foltești - Stoicani, programul de patrulare al polițiștilor, dotarea acestora cu aparatură de depistare, etc.
Inculpații s-au informat reciproc cu privire la folosirea telefoanelor, și-au comunicat numerele de telefon pentru a putea lua legătura oricând și fără a fi depistați.
În luna iunie 2011, conform înțelegerilor dintre inculpați, țigările trebuiau transportate de către inculpatul I.D., sens în care acesta a luat legătura cu inculpatul B.S.D., aceștia cunoscându-se de mai mult timp.
Conform înțelegerilor dintre inculpați, la valorificarea țigărilor pe teritoriul României trebuia să fie prezent în limita posibilităților și inculpatul B.A., cel care procura țigările din Republica Moldova, iar profitul obținut trebuia împărțit între participanții la activitatea infracțională.
Potrivit probelor din dosar, gruparea infracțională a acționat efectiv în perioada iunie - septembrie 2011, s-au comis două acte materiale de contrabandă cu țigări în luna iunie și în luna septembrie 2011, la actul material din luna iunie 2011, nefiind participant inculpatul O.I.
În concret, în luna iunie 2011, inculpatul B.A. a hotărât să introducă în România un prim transport de țigări peste râul Prut, sens în care a luat legătura cu inculpații I.D., N.P. și B.S.D., introducând în memoria telefoanelor mobile pe care le folosea indicative (litere) corespunzător celor trei inculpați din zona Galați cu care comunica foarte des.
Conform înțelegerilor cu inculpatul N.P., s-a stabilit o zi din luna iunie 2011, când acesta era în serviciu de patrulare în apropierea râului Prut (polițist de frontieră), astfel încât acesta să asigure paza și să-i informeze pe ceilalți inculpați despre orice risc și despre zona pe unde trebuie trecute țigările peste râul Prut din Republica Moldova.
Potrivit înțelegerilor telefonice, inculpatul B.A. a adus pe malul râului Prut, în zona Foltești, cantitatea de țigări convenită care a fost trecută în siguranță cu barca peste râul Prut, țigările fiind preluate imediat de inculpații I.D. și B.S.D., care le-au transportat spre Municipiul Galați cu o autoutilitară marca F.
Stabilirea clară a momentului de intrare și ieșire cu țigările din zona de frontieră a fost comunicat celorlalți inculpați de către inculpatul N.P., agent la Poliția de Frontieră Foltești.
Pentru deplasarea spre Municipiul Galați, inculpații I.D. și B.S.D. au folosit artere secundare (Fântânele - Scânteiești - pădurea Gârboavele) pentru a nu fi depistați cu țigările de contrabandă pe care le transportau.
Țigările au fost duse în zona cartierului Micro 39, unde a sosit în scurt timp și inculpatul B.A. din Republica Moldova care s-a ocupat apoi efectiv de vânzarea țigărilor și de împărțirea banilor cu ceilalți trei participanți: N.P., B.S.D. și I.D.
Prin actul material de contrabandă din luna iunie 2011, cei patru participanți au adus în România 39 baxuri de țigări ce conțineau circa 24.000 pachete de țigări marca P.
În continuarea activității infracționale, cei patru inculpați l-au atras în activitatea de contrabandă cu țigări și pe inculpatul O.I. și toți au hotărât la mijlocul lunii septembrie 2011 să mai aducă țigări în România peste râul Prut din Republica Moldova și tot prin zona Foltești-Stoicani.
Inculpații au hotărât ca țigările preluate de la inculpatul B.A. din zona râului Prut să fie transportate cu un autovehicul prin zona Scânteiești - Fântânele, unde eventuala depistare a participanților se realizează mai greu.
Inculpatul O.I. trebuia să se deplaseze în fața autoutilitarei de transport a țigărilor, cu propriul autoturism și să informeze dacă nu sunt probleme de "depistare" în trafic.
La fel ca și la primul act material, inculpatul N.P. a sprijinit grupul infracțional din care făcea parte, prin informațiile furnizate cu privire la modul de pază al frontierei, intervalele de timp în care se poate acționa în bună siguranță.
În cauză s-au dispus autorizarea interceptării convorbirilor telefonice, inculpații fiind monitorizați îndeaproape, inclusiv "video", în legătură cu săvârșirea actului material de contrabandă din luna septembrie 2011.
Potrivit înțelegerilor dintre inculpați, O.I. stătea la o distanță mai mare de râul Prut lângă autoturismul său și supraveghea zona pentru a nu fi depistați, în timp ce inculpații I.D. și B.S.D. se deplasau la râul Prut, pentru a prelua cantitatea de țigări furnizată din Republica Moldova de inculpatul B.A.
În toată perioada de activitate corespunzătoare actului material din luna septembrie 2011, inculpații O.I., B.S.D. și I.D. au ținut legătura telefonic în mod constant cu inculpații B.A. și N.P., stabilind în detaliu modul de acțiune și timpul concret când se poate trece la acțiune.
Pentru a asigura clandestinitatea acțiunii, inculpații B.S.D. și I.D. au "mascat" geamurile autoutilitarei marca "V." cu care s-a efectuat transportul țigărilor cu folie de culoare închisă, pentru a nu fi vizualizate în interiorul autoutilitarei pachetele cu țigări.
Inculpații au convenit ca preluarea țigărilor de contrabandă să se efectueze în noaptea de 19/20 septembrie 2011, sens în care inculpații O.I., B.S.D. și I.D. s-au deplasat cu mijloacele de transport în zona de acțiune, respectiv Foltești și râul Prut.
Spre dimineața zilei de 20 septembrie 2011, inculpații B.S.D. și I.D. s-au deplasat conform înțelegerilor telefonice la râul Prut, au preluat țigările aduse cu barca de inculpatul B.A., le-au încărcat în autoutilitară și s-au deplasat spre satul Fântânele pe un drum secundar, în fața lor fiind "antemergătorul" O.I. care asigura paza.
Fiind supravegheați și monitorizați îndeaproape pe drum spre satul Fântânele, cei trei inculpați au fost prinși de către organele de poliție cu țigările asupra lor, acestea fiind depozitate în autoutilitara marca "V." condusă de inculpatul I.D.
Întrucât inculpații O.I., I.D. și B.S.D. au fost prinși în flagrant în dimineața zilei de 20 septembrie 2011 cu țigările asupra lor, aceștia au recunoscut sincer și de îndată fapta comisă din luna septembrie 2011.
În autoutilitara inculpaților s-au descoperit circa 43.000 pachete de țigări în majoritate marca "P.", acestea provenind din Republica Moldova.
Asupra celor trei inculpați s-au descoperit telefoanele mobile cu care se comunica între ei, inclusiv cu inculpații B.A. și N.P.
Încă din faza de urmărire penală, inculpații N.P., I.D., O.I. și B.S.D. au recunoscut faptele comise când au fost audiați, inculpatul B.A. având domiciliul și în Republica Moldova nu a fost prins, dar prin rechizitoriu s-a solicitat arestarea preventivă a acestuia conform art. 267 C. proc. pen.
Pe rolul Tribunalului Galați, cauza a fost înregistrată la nr. 12069 din 14 noiembrie 2011.
Pe durata judecății în fond a cauzei s-a menținut starea de arest a inculpaților N.P., I.D., O.I. și B.S.D., iar în privința inculpatului B.A. s-a dispus arestarea preventivă prin Încheierea de ședință din 6 ianuarie 2012, dar mandatul de arestare nu a fost pus în executare întrucât nu a fost prins inculpatul.
În fața instanței de judecată, inculpatul O.I. s-a prevalat de aplicarea art. 3201 C. proc. pen., precizând că recunoaște și regretă fapta comisă și solicită soluționarea cauzei în ceea ce îl privește numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Ceilalți inculpați arestați preventiv, respectiv N.P., I.D. și B.S.D., nu s-au prevalat de aplicarea art. 3201 C. proc. pen., solicitând efectuarea cercetării judecătorești pentru stabilirea clară a situației de fapt și a vinovăției lor.
În privința celor trei inculpați de mai sus, ca de altfel și cu privire la inculpatul B.A., care s-a sustras urmăririi penale și judecății, instanța a efectuat în mod procedural cercetare judecătorească, iar probele administrate, coroborate cu cele aflate la dosarul de urmărire penală, confirmă cu certitudine participația penală a inculpaților B.A., B.S.D., N.P. și I.D., atât la actul material din luna septembrie 2011, cât și la cel din luna iunie 2011, care în fața instanței a fost contestat de inculpați.
Astfel audiat, în fața instanței de judecată, inculpatul B.S.D. a precizat că a participat în noaptea de 19/20 septembrie 2011, la preluarea și transportul unor țigări din zona de frontieră și a fost prins în flagrant când transporta aceste țigări către Municipiul Galați.
Același inculpat a mai arătat că la preluarea și transportul țigărilor au participat în luna septembrie 2011 și inculpații O.I. și I.D., iar pentru activitățile desfășurate urmau să primească diferite sume de bani, prin valorificarea țigărilor de contrabandă.
Inculpatul N.P. a recunoscut faptul că a participat la comiterea faptei din luna septembrie 2011, arătând că în prealabil a discutat cu inculpatul I.D. modul de acțiune, faptul că trebuie să meargă la locul indicat lângă râul Prut, de unde să preia cu autoutilitara țigările de contrabandă.
Din declarația dată de inculpatul I.D., în fața instanței de judecată, rezultă că acesta se cunoaște cu toți inculpații și că în luna septembrie 2011 a participat la preluarea și transportul țigărilor de contrabandă.
Conform declarațiilor date de inculpat, acesta a purtat discuții telefonice cu inculpații B.A. și N.P., iar la comiterea actului material de contrabandă din luna septembrie 2011, au participat efectiv și inculpații B.S.D. și O.I.
Din declarația dată de martorul C.G. rezultă, printre altele, că inculpatul N.P., în calitatea sa de polițist de frontieră, a ajutat un grup infracțional în cursul anului 2011, pentru a aduce în România țigări din Republica Moldova.
Martorii C.C. și A.N. au arătat că la data de 20 septembrie 2011, a fost prins în apropierea com. Foltești, jud. Galați, un grup de tineri care transportau țigări de contrabandă, iar inculpatul N.P. era suspectat la serviciu că sprijină traficanții de țigări de contrabandă.
Din declarația dată de martorul T.C., atât la urmărirea penală, cât și în fața instanței de judecată rezultă că inculpatul N.P. era "antrenat" în sprijinirea contrabandiștilor la țigări, iar în luna septembrie 2011, au fost prinse trei persoane în zona Foltești cu țigări de contrabandă.
În mod inexplicabil, în fața instanței de judecată, inculpații I.D., N.P. și B.S.D. au negat comiterea actului material de contrabandă din luna iunie 2011, deși în faza de urmărire penală au recunoscut și această activitate infracțională, iar la dosar nu există probe din care să rezulte că cei trei inculpați au fost "constrânși" să recunoască și activitatea de contrabandă din luna iunie 2011.
Astfel, inculpatul N.P. a precizat clar la data de 20 septembrie 2011, când a fost audiat, că s-a efectuat un transport de țigări în urmă cu trei luni de zile, după ce s-a stabilit modul de acțiune cu inculpații B.A. și I.D.
Același inculpat a mai precizat că s-a stabilit în detaliu modul de acțiune, în special cu inculpatul B.A., și că s-a efectuat un schimb de numere de telefon cu acesta pentru a se putea comunica.
Inculpatul I.D. a recunoscut la urmărirea penală și fapta comisă în luna iunie 2011 și a precizat că la acest act material au participat activ inculpații B.A., N.P., dar și B.S.D.
Inculpatul B.S.D. a precizat la urmărirea penală că a acceptat să facă parte din gruparea infracțională, însă din perioada mai - iunie 2011, la solicitarea inculpatului I.D., rolul său fiind acela de a merge la râul Prut și a prelua țigările care erau trecute cu barca de către inculpatul B.A.
Desfășurătoarele de convorbiri telefonice relevă faptul că inculpații B.A., N.P., B.S.D. și I.D. au purtat discuții telefonice și au adus în România țigări și în luna iunie 2011, constituind o astfel de grupare bine organizată cu atribuții specifice pentru fiecare, în vederea aducerii și comercializării țigărilor de contrabandă din Republica Moldova.
Cu privire la infracțiunea de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, aceasta a existat și a constat în ajutorul moral și material dat de inculpați pentru ca inculpatul B.A. sau alte persoane din anturajul acestuia să treacă fraudulos râul Prut cu barca și să aducă în România țigările de contrabandă.
Se constată că faptele deduse judecății sunt clar dovedite, au fost recunoscute de inculpați încă din faza de urmărire penală și sunt dovedite și cu celelalte mijloace de probă, precum: procese-verbale de constatare, planșe foto, declarații de martori, adresele comunicate de partea civilă, înregistrări audio și video coroborate cu celelalte mijloace de probă.
În drept, fapta inculpatului N.P. care, în luna iunie 2011, a constituit, împreună cu inculpații I.D., B.S.D., B.A. și alți făptuitori neidentificați, un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin asigurarea logisticii și a condițiilor necesare și prin promisiunea anterioară, îndeplinită ulterior, a primirii țigărilor pe malul românesc, la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-moldovenești, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la contrabandă, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei de stat româno-moldovenești, prin alte locuri decât cele anume destinate, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Infracțiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului I.D. care, în luna iunie 2011, a constituit, împreună cu inculpații N.P., B.S.D., B.A. și alți făptuitori neidentificați, un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin promisiunea anterioară, îndeplinită ulterior, a primirii țigărilor pe malul românesc, precum și prin preluarea efectivă a țigărilor, la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-moldovenești, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la contrabandă, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei de stat româno-moldovenești, prin alte locuri decât cele anume destinate, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Infracțiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului B.S.D. care, în luna iunie 2011, a constituit, împreună cu inculpații N.P., I.D., B.A. și alți făptuitori neidentificați, un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin promisiunea anterioară, îndeplinită ulterior, a primirii țigărilor pe malul românesc, precum și prin preluarea efectivă a țigărilor, la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-moldovenești, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la contrabandă, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei de stat româno-moldovenești, prin alte locuri decât cele anume destinate, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Infracțiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului O.I. care, în luna septembrie 2011, a aderat la un grup infracțional organizat, constituit de către inculpații N.P., I.D., B.S.D., B.A. și alți făptuitori neidentificați, în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în dimineața zilei de 20 septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin asigurarea transportului în calitate de antemergător la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-moldovenești a unui număr de 18.080 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 50.562 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 606.856 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la contrabandă, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în dimineața zilei de 20 septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei de stat româno-moldovenești, prin alte locuri decât cele anume destinate, a cantităților de 18.080 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 50.562 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 606.856 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001;
Infracțiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului B.A. care, în luna iunie 2011, a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații N.P., I.D., B.S.D. și alți făptuitori neidentificați, în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin procurarea și încredințarea țigărilor, asigurarea mijloacelor de transport, precum și la preluarea acestora, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la contrabandă, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin efectiv, prin asigurarea mijloacelor de transport, la traversarea în mod ilegal a frontierei de stat româno-moldovenești, prin alte locuri decât cele anume destinate, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Infracțiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru faptele comise, inculpații N.P., I.D., B.S.D., O.I. și B.A. vor fi pedepsiți penal.
La dozarea și individualizarea pedepselor vor fi luate în considerare criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., privind pericolul social al faptelor, împrejurările și condițiile în care s-au produs, valoarea prejudiciilor, dar și persoana fiecărui inculpat.
În apărare, inculpații au arătat prin apărători că nu există actul material de contrabandă din luna iunie 2011, că se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea fiecărui inculpat, conform art. 74 C. pen., și aplicarea unor pedepse neprivative de libertate.
Apărările și cererile inculpaților sunt în parte nefondate deoarece:
În cauză, încadrarea juridică a faptelor este clar stabilită prin rechizitoriu, probele administrate în cauză și analizate mai sus conduc la concluzia clară că a existat o grupare și o înțelegere între toți inculpații pentru a aduce în România țigări de contrabandă din Republica Moldova peste râul Prut.
Inculpații se cunoșteau bine între ei, comunicau telefonic și stabileau în detaliu toate amănuntele cu privire la modul de acțiune, timpul de operare și locul pe unde vor fi aduse în România țigările de contrabandă.
Așa cum am arătat mai sus, inculpații participanți la actul material din luna iunie 2011 au recunoscut și această faptă și au arătat că la comiterea faptei un rol hotărâtor l-a avut inculpatul B.A., cel care se ocupa de procurarea țigărilor de pe teritoriul Republicii Moldova și aducerea acestor țigări peste râul Prut.
În cauză, a existat o trecere frauduloasă a frontierei de stat de către inculpatul B.A. sau alte persoane din anturajul acestui inculpat, cu scopul de a trece țigările cu barca peste râul Prut prin locuri nepermise, ajutorul material și moral al acestor persoane fiind acordat atât de inculpatul B.A. și N.P., dar și de către ceilalți inculpați.
Ajutorul s-a concretizat în sfaturi telefonice și directe, constând în indicarea locului de trecere, a timpului de trecere, arătarea zonei unde nu exista pericolul de surprindere al trecătorilor, preluarea țigărilor de la râul Prut și îndepărtarea acestor țigări din zona de frontieră.
Cu privire la inculpatul O.I., s-a reținut corect doar participarea penală din luna septembrie 2011, acesta a recunoscut și regretat cele întâmplate, urmând să se facă aplicarea art. 3201 C. proc. pen., cu consecința reducerii corespunzătoare a pedepselor.
În privința inculpatului B.A., deși acesta s-a sustras procesului penal, apreciem că toate faptele penale reținute sunt clar dovedite.
Ceilalți inculpați au arătat că autorul principal al faptelor penale a fost inculpatul B.A., acesta fiind persoana principală de contact, acesta a avut inițiativa infracțională, procura țigările din Republica Moldova și ținea legătura inclusiv telefonic cu ceilalți inculpați pentru stabilirea în detaliu a modului de acțiune.
După primul act material de contrabandă din luna iunie 2011, inculpatul B.A. a venit personal în Galați, unde de altfel avea o locuință, s-a interesat dacă au ajuns țigările și totodată s-a preocupat personal de valorificarea acestor țigări.
Pe de altă parte, considerăm că se impune reținerea de largi circumstanțe atenuante în favoarea fiecărui inculpat conform art. 74 alin. (1) și (2) C. proc. pen., deoarece aceștia nu au antecedente penale, au recunoscut la urmărirea penală faptele comise, au avut o atitudine de regret și căință sinceră, sunt foarte tineri și sunt cunoscuți în familie și societate cu o comportare anterioară deosebit de bună.
Pe de altă parte, constatăm că faptele penale au fost comise de inculpați și datorită lipsurilor materiale în care trăiesc, iar valoarea prejudiciului este foarte redusă, țigările de contrabandă din luna septembrie 2011 fiind recuperate integral.
Apreciem că nu se mai impune în continuare executarea pedepselor rezultante stabilite în regim de detenție, față de aspectele arătate mai sus, dar și de împrejurarea că aplicarea unor pedepse rezultante neprivative de libertate inculpaților arestați poate contribui la o reeducare reală a acestora și la formarea unor atitudini corecte, civilizate față de valorile ocrotite de legea penală.
Durata de pedeapsă executată prin privare de libertate până la acest moment de către inculpații B.S.D., I.D., N.P. și O.I. a contribuit efectiv la o reeducare a inculpaților arestați preventiv.
Văzând cele de mai sus și disp. art. 350 alin. (3) C. proc. pen., instanța va dispune punerea de îndată în libertate a celor patru inculpați și va deduce conform art. 88 C. pen. pedeapsa executată până la punerea efectivă în libertate a inculpaților, suspendând sub supraveghere pedepsele aplicate conform art. 861, 862, 863 și 864 C. pen.
Vor fi aplicate inculpaților pedepse complementare și accesorii conform cerințelor prev. de art. 65 și 71 C. pen.
În privința inculpatului B.A., pedeapsa rezultantă va fi executată în regim de detenție, deoarece acest inculpat a fost autorul principal al faptelor și inițiatorul activității infracționale și totodată s-a sustras de la urmărirea penală și judecată.
Va fi menținut mandatul de arestare emis pe numele inculpatului B.A. la data de 6 ianuarie 2012, având în vedere gravitatea faptelor comise de acesta, precum și cuantumul de pedeapsă rezultantă aplicată.
Latura civilă a cauzei:
Partea civilă Direcția de Operațiuni Vamale Galați s-a constituit parte civilă în cauză atât pentru actul material din luna iunie 2011, cât și pentru cel din luna septembrie 2011, solicitând atât prejudiciul material nerecuperat, taxe vamale și accizele datorate bugetului de stat.
În privința prejudiciului cauzat în luna septembrie 2011, se constată că acest prejudiciu este recuperat în cea mai mare parte întrucât cei cinci inculpați participanți au fost prinși în flagrant, iar țigările au fost confiscate.
În luna iunie 2011, inculpații au adus în România circa 24.000 pachete de țigări, iar în luna septembrie 2011, când a participat și inculpatul O.I., au adus în țară circa 43.000 pachete de țigări.
Considerăm că inculpații pot fi obligați doar la plata de taxe vamale pentru cele două acte materiale și conform participațiilor la fiecare act material, și nicidecum la plata altor prejudicii bănești.
Deși partea civilă nu a stabilit clar un mod de calcul al taxelor vamale, apreciem, în echitate, că în raport de numărul de țigări aduse în România, pentru luna iunie 2011, există o taxă vamală de circa 10.000 RON, iar pentru luna septembrie 2012, o taxă vamală aproximativ dublă în raport de numărul dublu al țigărilor aduse în luna septembrie 2011.
Inculpații participanți nu pot fi obligați la plata țigărilor nerecuperate din luna iunie 2011, deoarece în esență comerțul cu produse din tutun nu este interzis, inculpații datorând doar taxa vamală corespunzătoare celor circa 24.000 pachete de țigări marca "P.".
Pentru garantarea executării civile se va menține sechestrul asigurător instituit în faza de urmărire penală pe autoutilitara (microbuzul) folosită la comiterea faptei din luna septembrie 2011, precum și asupra locuinței inculpatului B.A. din Municipiul Galați (apartament).
II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați, partea civilă Agenția Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Operațiuni Vamale Galați și inculpații B.A., B.S.D., I.D., N.P. și O.I.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală pe latură civilă întrucât se impunea obligarea inculpaților la plata întregului prejudiciu format din valoarea în vamă, taxe vamale, accize și TVA, respectiv de 234.731 RON, pentru actul material din iunie 2011, și 506.862 RON, pentru actul material din septembrie 2011, iar pe latură penală a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante, majorarea pedepselor aplicate inculpaților și, ca modalitate, executarea efectivă a pedepselor.
Partea civilă Agenția Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Operațiuni Vamale Galați a solicitat obligarea inculpaților la plata întregului prejudiciu, respectiv de 234.731 RON, pentru actul material din iunie 2011, și 506.862 RON, pentru actul material din septembrie 2011.
Inculpatul O.I. a solicitat să nu fie obligat la plata sumei de 20.000 RON, ca reprezentând datorie vamală, întrucât țigările au fost confiscate în totalitate, stingându-se astfel datoria vamală.
Inculpatul I.D. a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. de la infracțiunea de contrabandă întrucât la dosarul cauzei nu se află dovezi privind săvârșirea actului material din iunie, achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, motivat de faptul că lipsește o cerință legală privind conținutul constitutiv al acestei infracțiuni, respectiv aceea de existență în timp a grupului, achitarea, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru complicitatea morală la trecerea frauduloasă a frontierei de stat pentru că nu a existat un sprijin moral. A mai solicitat înlăturarea obligației la plata despăgubirilor întrucât actul material din iunie nu a existat, iar țigările aferente actului material din septembrie au fost ridicate de organele judiciare.
Inculpatul B.S.D. a arătat că nu a recunoscut niciodată actul material din iunie 2011, solicitând înlăturarea actului material din iunie prin achitarea inculpatului întemeiat pe disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există sau lit. c) - în sensul că inculpatul nu a participat la acea faptă. A mai solicitat achitarea în ce privește fapta prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 întemeiat pe art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru că nu a existat un grup infracțional organizat, întrucât componenta de participație în cadrul grupului a fost absorbită de complicitate, și înlăturarea obligației de plată a despăgubirilor întrucât s-a stins odată cu indisponibilizarea țigărilor în vederea confiscării.
Inculpatul N.P. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a comis faptele reținute în sarcina sa. În subsidiar, a solicitat achitarea pentru art. 7 din Legea nr. 39/2003, întrucât nu se poate reține existența unui "grup infracțional organizat", grupul fiind format ocazional și nu are un conținut sau structură determinată, roluri prestabilite și durată în timp, și înlăturarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracțiunea de contrabandă deoarece este probată doar fapta din 19 - 20 septembrie 2011, nu și cea din iunie 2011. A mai solicitat să se dea o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante, să se reducă pedeapsa și să se aplice art. 81 - 82 C. pen. A mai arătat că, având în vedere că țigările au fost confiscate, inculpatul nu mai putea fi obligat la plata prejudiciului.
Inculpatul B.A. a solicitat achitarea, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa, deoarece nu sunt probe că ar fi participat la comiterea acestora. A mai solicitat exonerarea de plata despăgubirilor civile, revocarea măsurii arestării preventive și ridicarea măsurilor asigurătorii aplicate asupra apartamentului.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați este fondat în parte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, apelul declarat de partea civilă Agenția Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Operațiuni Vamale Galați este fondat, iar apelurile declarate de inculpații B.A., B.S.D., I.D., N.P. și O.I. sunt nefondate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Galați constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică cu privire la stabilirea situației de fapt și a vinovăției inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, prin probele administrate în cauză, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare faptelor comise de inculpați.
Astfel, din coroborarea declarațiilor inculpaților I.D., N.P., B.S.D. și O.I., date în faza de judecată și, parțial, cele date în fața primei instanțe, procesele-verbale de investigații, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și conducere în teren și planșele foto aferente, procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice, procesele-verbale de redare a înregistrărilor audio-video în mediu ambiental și planșele foto aferente, procesele-verbale de descărcare a conținuturilor telefoanelor mobile ridicate de la inculpați (agendele telefonice, apelurile efectuate, primite și pierdute, mesajele trimise și primite), adresa părții civile de calculare a prejudiciului, declarațiile martorilor C.G., C.C., A.N., T.C., D.E., declarația martorului cu identitate protejată C.M., rezultă că în luna iunie 2011 inculpații I.D., N.P. și B.A. au constituit un grup infracțional organizat având ca scop introducerea în România de țigări provenind din Republica Moldova prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, respectiv a râului Prut, valorificarea acestora și împărțirea beneficiului realizat.
În cadrul grupului sarcinile erau prestabilite între membrii săi, după cum urmează:
- inculpatul B.A., care avea dublă cetățenie română și moldovenească, avea rolul de a procura țigările de la diferiți comercianți de pe teritoriul Republicii Moldova, pe care le depozita temporar în diferite spații de pe teritoriul țării vecine, unde acestea erau pregătite pentru trecerea peste Prut, fiind ambalate în colete mari, învelite cu materiale impermeabile; de a organiza trecerea țigărilor peste râul Prut, sens în care s-a ocupat de racolarea membrilor moldoveni ai grupului infracțional și de obținerea bărcilor pentru transport; de a valorifica țigările introduse ilegal în țară;
- inculpatul N.P., având calitatea de agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Galați - Sectorul Poliției de Frontieră Foltești, a pus la dispoziția membrilor grupului date referitoare la programul de patrulare și schimb al echipajelor poliției de frontieră, precum și informații relevante cu privire la modul de supraveghere a frontierei de stat cu echipamentul ce funcționa pe principiul termoviziunii, acesta cunoscând cu exactitate momentul când echipamentul devenea ineficient ca urmare a luminii emanate de soare direct în obiectivele optice ale acestuia, comunicând membrilor grupului momentele în care trebuiau să intre în zona de frontieră, să traverseze țigările peste râul Prut și să iasă cu acestea din zona de frontieră; a stabilit locul cel mai potrivit pentru a aduce țigările pe malul râului Prut pentru trecerea pachetelor de țigări - loc situat la o distanță de 500 m amonte de stâlpul de frontieră (SF) 1290 - loc împădurit ce oferea grupului infracțional protecția vizuală în momentele debarcării țigărilor și al transportului acestora spre mijlocul de transport și din care, pe un drum secundar, se putea ajunge cu ușurință la DN 26;
- inculpatul I.D. se ocupa de organizarea preluării și transportului țigărilor de pe malul românesc al râului Prut până la locul de depozitare pe raza mun. Galați. În acest sens, l-a racolat pe inculpatul B.S.D., cu rolul de a-l ajuta la preluarea țigărilor de la făptuitorii moldoveni, încărcarea acestora în mijlocul de transport, transportul și depozitarea lor în locația din mun. Galați, precum și, ulterior, pe inculpatul O.I., care avea rolul de antemergător pentru asigurarea transportului de țigări efectuat de către inculpații I.D. și B.S.D. și atenționarea acestora cu privire la patrulele de frontieră sau alte controale ale organelor de poliție și remorcarea autovehiculului care transporta țigările în situația în care acesta nu putea să urce vreo pantă.
La acest grup au aderat făptuitorii din Republica Moldova, racolați de inculpatul B.A. și rămași neidentificați, care aveau ca rol transportul țigărilor pe teritoriul statului vecin și traversarea acestora cu ambarcațiuni pe malul românesc al râului Prut, unde erau predate membrilor români ai grupului infracțional.
De asemenea, a aderat la grupul infracțional inculpatul B.S.D., la propunerea inculpatului I.D., care avea rolul de a-l ajuta pe acesta la preluarea țigărilor de la făptuitorii moldoveni, încărcarea acestora în mijlocul de transport și transportul lor în mun. Galați.
Comunicarea între membrii grupului se făcea, la fiecare introducere de țigări, prin telefoane achiziționate special în acest sens, telefoane care ulterior erau aruncate pentru a se evita posibilitatea interceptării și înregistrării comunicațiilor telefonice purtate pe parcursul derulării faptelor.
În îndeplinirea scopului grupului, în luna iunie 2011, inculpații au introdus ilegal în România 24.570 pachete de țigări marca "P." (39 de baxuri), prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
În acest sens, inculpatul B.A. s-a preocupat de achiziționarea țigărilor, ambalarea lor în folie de plastic, a organizat trecerea acestora peste râul Prut, racolând în acest sens 2 făptuitori, rămași neidentificați, și a predat inculpatului I.D. un autovehicul F. pentru transportul țigărilor.
Inculpatul I.D. a ținut legătura telefonic cu inculpații B.A. și N.P. și, în ziua stabilită pentru acțiune, însoțit de inculpatul B.S.D., s-a deplasat cu autovehiculul F. spre Foltești, a intrat în zona de frontieră la ora 12:00, la indicația inculpatului N.P.
În așteptarea întunericului și sosirea făptuitorilor moldoveni, inculpații I.D. și B.S.D. au mimat o activitate de pescuit în râul Prut.
În jurul orei 01:00, doi făptuitori moldoveni au sosit cu o barcă pe malul românesc al râului Prut, au descărcat țigările și le-au predat inculpaților I.D. și B.S.D., care le-au încărcat în mașină.
Dimineața, în jurul orei 07:15, inculpatul N.P. a vorbit la telefon cu inculpatul I.D., spunându-i că poate să iasă din zona de frontieră întrucât urma să se producă schimbul de tură al polițiștilor de frontieră.
Inculpatul I.D. s-a conformat și, împreună cu inculpatul B.S.D., s-a deplasat cu mașina în care se aflau țigările în Galați, în spatele magazinului B. din Micro 39, unde a predat-o unei persoane indicate telefonic de inculpatul B.A., persoană rămasă neidentificată.
În urma acestei activități, la 5 - 6 zile, inculpatul B.A. i-a dat inculpatului I.D. suma de 5.000 euro, din care a dat inculpatului N.P. 2.000 euro și inculpatului B.S.D. 700 euro, oprindu-și pentru sine 2.300 euro.
Ulterior, în luna septembrie 2011, a aderat la grupul infracțional și inculpatul O.I., tot la propunerea inculpatului I.D., având rolul de antemergător, pentru asigurarea transportului de țigări efectuat de către inculpații I.D. și B.S.D. și atenționarea acestora cu privire la patrulele de frontieră sau alte controale ale organelor de poliție și de remorcare a autovehiculului care transporta țigările, în situația în care acesta nu putea să urce vreo pantă.
În această nouă formulă, în noaptea de 19/20 septembrie 2012, inculpații au introdus ilegal în țară 18.080 pachete de țigări P., 2.965 pachete de țigări D., 470 de pachete de țigări P.M., 1.400 pachete de țigări B., 18.900 pachete de țigări M. și 14.400 pachete de țigări W., prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
Ca și la actul material precedent, inculpatul B.A. s-a preocupat de achiziționarea țigărilor, ambalarea lor în folie de plastic și a organizat trecerea acestora peste râul Prut.
Pentru a crește șansele de reușită, inculpatul N.P. a organizat o diversiune, rugându-l pe martorul C.G., agent de poliție de frontieră, ca în noaptea respectivă să se deplaseze la râul Prut la cantonul OGA, la o distanță de circa 5 km de locul unde urmau să fie introduse țigările, pentru a pescui și a face un grătar, fără a-i da alte detalii. Acesta a fost de acord și s-a deplasat la locul indicat împreună cu martorul T.C. pentru partida de pescuit, unde s-a întâlnit și cu martorul D.E., cantonier.
Inculpatul I.D., care între timp achiziționase un autovehicul marca V.T., s-a deplasat cu acesta, fiind însoțit de inculpatul B.S.D., la Foltești, și a intrat în zona de frontieră în jurul orelor 18:30, tot la indicația inculpatului N.P.
În acea noapte, doi făptuitori moldoveni au traversat ilegal frontiera de stat cu o barcă, au descărcat țigările pe malul românesc al râului Prut și le-au predat inculpaților I.D. și B.S.D., care le-au încărcat în mașină.
Inculpatul O.I., fiind apelat în jurul orelor 04:00 de inculpatul I.D., s-a deplasat către Foltești, cu autoturismul de teren, marca M.P., și s-a oprit pe un deal la intrare în Foltești, de unde avea vizibilitate asupra zonei de frontieră și putea să-l anunțe în timp util pe inculpatul I.D. dacă apărea vreo patrulă a poliției de frontieră.
Dimineața, inculpatul N.P. a vorbit la telefon cu inculpatul I.D., spunându-i că poate să iasă din zona de frontieră, acesta conformându-se.
Când au ajuns la ieșirea din localitatea Foltești inculpații I.D. și B.S.D. au fost depistați de organele judiciare cu țigările asupra lor. Ulterior, a fost depistat și inculpatul O.I.
Susținerile inculpaților I.D. și N.P., din faza de judecată, cum că nu ar fi comis actul material din iunie 2011 și că nu ar fi constituit un grup infracțional organizat, întrucât discuțiile cu ceilalți inculpați ar fi început cu circa 10 zile înainte de actul material din 19/20 septembrie 2012, au fost corect înlăturate de către prima instanță întrucât acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate, sunt contradictorii în unele privințe și nu au justificat credibil revenirea față de declarațiile date la urmărirea penală.
De asemenea, în mod corect au fost înlăturate susținerile inculpatului B.S.D. cum că nu ar fi comis actul material din iunie 2011 întrucât acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, există interceptări telefonice în luna august 2011 în care inculpații I.D. și N.P. vorbesc codificat despre activitatea infracțională, mama inculpatului I.D. îi comunică acestuia că este căutat la domiciliu de inculpatul B.A., zis "T.", stabilind să se întâlnească cu acesta în parcarea magazinului B., inculpatul I.D. primește un mesaj prin care i se comunică codificat că expeditorul nu mai dorește să participe la activitatea infracțională.
Totodată, din declarația martorului cu identitate protejată, C.M., rezultă că inculpatul N.P. în anul 2011 a ajutat în 2 - 3 rânduri diferite persoane să introducă țigări în țară.
În faza de judecată inculpatul I.D. încearcă să acrediteze ideea că un anume I. i-a propus afacerea cu țigări contra unei sume de 200 euro, afirmație ce nu poate fi primită deoarece nu are suport logic întrucât, în continuare, a arătat că îi promisese 500 - 700 euro inculpatului B.S.D., iar inculpatul N.P. urma să primească 2.000 euro. Realizând contradicția, inculpatul I.D. revine și arată că urma să primească suma de 5.000 euro pentru afacerea cu țigări.
Această ultimă afirmație este reală însă privește actul material din iunie 2011, când inculpatul I.D. a primit 5.000 euro de la inculpatul B.A., din care a dat 700 euro inculpatului B.S.D. și 2.000 de euro inculpatului N.P.
Afirmația inculpatului I.D. cum că ar fi fost agresat fizic și psihic de organele de urmărire penală pentru a recunoaște și actul material din iunie 2011 și că ar fi adus aceasta la cunoștința judecătorului care a soluționat propunerea de arestare preventivă este nefondată întrucât din conținutul Încheierii din 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 10449/121/2011, rezultă că acesta și inculpatul N.P. și-au menținut declarațiile date în faza urmăririi penale și nu au mai dorit să facă alte declarații în fața instanței.
Susținerile inculpatului N.P., date în apel, în sensul că nu a participat la niciuna dintre infracțiunile reținute în sarcina sa nu pot fi primite întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Cu privire la participarea inculpatului B.S.D. la grupul infracțional, relevantă este chiar declarația sa dată la urmărirea penală, care se coroborează cu celelalte probe administrate, din care rezultă că în urmă cu circa 3 - 4 luni, deci cam prin luna iunie 2011, inculpatul I.D. i-a propus să participe la introducerea în țară a țigărilor și, după ce l-a asigurat că în afacere sunt implicate mai multe persoane cu roluri bine stabilite, totul fiind bine pus la punct pentru reușita afacerii, având nevoie de bani, a acceptat propunerea acestuia, rolul său fiind bine stabilit încă de atunci, respectiv de a-l ajuta pe inculpatul I.D. la preluarea țigărilor aduse de făptuitorii moldoveni de la malul românesc al Prutului, încărcarea lor în mașină și transportul acestora la Galați.
Participarea inculpatului B.S.D. la actul material din iunie 2011 rezultă direct din declarațiile inculpatului I.D., date în faza de urmărire penală, precum și indirect din coroborarea celorlalte probe administrate în cauză, inclusiv declarația sa. Astfel, inculpatul N.P. confirmă existența unei contrabande cu țigări în iunie 2011, convorbirile telefonice din luna august 2011 confirmă existența grupului infracțional și unui act de contrabandă cu țigări anterior celui din septembrie 2011.
De asemenea, împrejurarea că inculpații I.D. și N.P. nu cunoșteau cu exactitate suma ce urma să le revină din activitatea infracțională decât după valorificarea țigărilor de către inculpatul B.A., iar inculpatul I.D., în declarația dată la urmărirea penală, nu a precizat că i-ar fi promis inculpatului B.S.D. o anumită sumă de bani, duc la concluzia că suma de 500 - 700 euro, despre care inculpatul B.S.D. declară că îi fusese promisă de inculpatul I.D. pentru ajutorul dat la contrabanda cu țigări din 19/20 septembrie 2011, este de fapt plata pentru participarea inculpatului B.S.D. la actul material din iunie 2011.
Participarea inculpatului B.A. la constituirea grupului infracțional, cât și la cele două acte materiale de introducere în țară de țigări prin trecerea ilegală a frontierei de stat rezultă din coroborarea declarațiilor inculpaților I.D. și N.P., date în faza urmăririi penale, declarația inculpatului I.D. dată în faza de judecată, procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice din luna august 2011, procesele-verbale de descărcare a conținuturilor telefoanelor mobile ridicate de la inculpați (agendele telefonice, apelurile efectuate, primite și pierdute, mesajele trimise și primite).
Susținerile inculpaților cum că nu sunt întrunite elementele constitutive ale grupului infracțional organizat ori că acesta este absorbit în participația, sub forma complicității, la contrabanda cu țigări și trecerea ilegală a frontierei de stat sunt nefondate, în cauză fiind îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003.
Astfel, în speță, grupul infracțional organizat:
- a fost format din mai mult de 3 persoane, respectiv din inculpații B.A., N.P., I.D., O.I., B.S.D. și făptuitorii rămași neidentificați;
- a existat în perioada iunie - septembrie 2011, deci pentru o perioadă de circa 4 luni;
- avea o structură determinată - inculpații B.A., N.P. și I.D. formând palierul de comandă, iar inculpații O.I., B.S.D. și făptuitorii rămași neidentificați palierul de execuție;
- membrii grupului aveau roluri prestabilite după cum urmează: inculpatul B.A. finanța activitatea infracțională ocupându-se de achiziționarea țigărilor, organizarea trecerii acestora peste frontiera de stat, valorificarea țigărilor și plata participanților; inculpatul N.P. a stabilit locul pe unde urmau să fie introduse în țară țigările, asigura ieșirea acestora în siguranță din zona de frontieră, informa participanții despre momentele în care se puteau desfășura în siguranță activitățile infracționale; inculpatul I.D. se ocupa de organizarea preluării și transportului țigărilor de pe malul românesc al râului Prut până în municipiul Galați; inculpatul B.S.D. avea rolul de a-l ajuta pe inculpatul I.D. la preluarea țigărilor de la făptuitorii moldoveni, încărcarea acestora în mijlocul de transport și transportul lor în mun. Galați; inculpatul O.I. avea rolul de antemergător, pentru asigurarea transportului de țigări efectuat de către inculpații I.D. și B.S.D. și atenționarea acestora cu privire la patrulele de frontieră sau alte controale ale organelor de poliție; făptuitorii moldoveni, rămași neidentificați, aveau ca rol transportul țigărilor pe teritoriul statului vecin și traversarea acestora cu ambarcațiuni pe malul românesc al râului Prut, unde erau predate membrilor români ai grupului infracțional;
- a avut ca scop comiterea unor infracțiuni grave, respectiv de contrabandă cu țigări prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, în vederea obținerii de beneficii din valorificarea bunurilor de contrabandă.
Susținerea inculpatului I.D. cum că nu a existat un sprijin moral la trecerea frauduloasă a frontierei de stat nu poate fi primită întrucât membrii români ai grupului infracțional, între care și inculpatul I.D., au ajutat la introducerea în țară a țigărilor știind că aceasta se realizează prin trecerea ilegală a frontierei, iar făptuitorii moldoveni, care au traversat ilegal frontiera de stat pentru a aduce țigările pe malul românesc al Prutului, știau că erau așteptați de membrii români ai grupului care preluau țigările, aspect care le-a întărit rezoluția infracțională de a trece ilegal frontiera cu țigările de contrabandă.
Față de considerentele arătate este pe deplin dovedită vinovăția inculpaților pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în modalitatea inițierii și constituirii pentru inculpatul B.A., în modalitatea constituirii pentru inculpații I.D. și N.P. și în modalitatea aderării pentru inculpații B.S.D. și O.I., pentru complicitate la contrabandă și complicitate la trecerea ilegală a frontierei, ambele în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) și 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru inculpații B.A., I.D., N.P. și B.S.D., și pentru complicitate la contrabandă și complicitate la trecerea ilegală a frontierei, în formă simplă, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) și 274 din Legea nr. 86/2006 și de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, pentru inculpatul O.I.
În consecință, cererile inculpaților B.A. și N.P. de achitare pentru infracțiunile reținute în sarcina lor sunt nefondate.
De asemenea, sunt nefondate și cererile inculpaților I.D., N.P. și B.S.D. de achitare pentru infracțiunile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și de înlăturare a disp. art. 41 alin. (2) C. pen. din încadrarea juridică a infracțiunii de complicitate la contrabandă.
Pedepsele aplicate inculpatului B.S.D., precum și modalitatea de executare au fost judicios individualizate de către prima instanță avându-se în vedere împrejurările comiterii faptelor, contribuția relativ redusă la comiterea faptelor, rolul mai puțin important în cadrul grupului, precum și persoana acestuia, în mod corect reținându-se circumstanțe atenuante, acesta având o comportare bună anterioară faptei, a cooperat cu organele judiciare indicând locul și modalitatea în care s-au introdus țigările, are un loc de muncă și s-a implicat în activități de voluntariat.
Astfel, pedepsele de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de complicitate la contrabandă, în formă continuată, de 2 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, în formă continuată, precum și pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, aplicate inculpatului B.S.D., sunt apte să ducă la atingerea scopului educativ-preventiv al pedepsei.
De asemenea, pedepsele aplicate inculpatului O.I., precum și modalitatea de executare, au fost judicios individualizate de către prima instanță avându-se în vedere împrejurările comiterii faptelor, contribuția redusă la comiterea faptelor, rolul redus în cadrul grupului, precum și persoana acestuia, în mod corect reținându-se circumstanțe atenuante, acesta având o comportare bună anterior faptei, a cooperat cu organele judiciare, a recunoscut faptele comise, prevalându-se de disp. art. 3201 C. proc. pen., desfășura o activitate comercială, era elev la seral.
Astfel, pedepsele de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de complicitate la contrabandă, de 1 lună închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, precum și pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, aplicate inculpatului O.I., sunt apte să ducă la atingerea scopului educativ-preventiv al pedepsei.
Hotărârea apelată a fost netemeinică cu privire la pedepsele aplicate inculpaților B.A., N.P. și I.D., în mod greșit reținându-se circumstanțe atenuante în favoarea acestora și coborându-se pedepsele sub minimul special, precum și cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților N.P. și I.D., având în vedere contribuția majoră a celor 3 inculpați la comiterea infracțiunilor deduse judecății și comportamentul acestora în cursul procesului penal.
Astfel, cei trei inculpați au constituit inițial grupul infracțional, la inițiativa inculpatului B.A., făceau parte din palierul de comandă și hotărau momentul când trebuiau introduse în țară țigările prin trecerea ilegală a frontierei.
Inculpatul B.A. a finanțat practic activitatea infracțională, ocupându-se de procurarea țigărilor, organizarea trecerii acestora peste Prut, valorificarea lor și plata membrilor grupului.
Inculpatul N.P., agent de poliție de frontieră, și-a folosit cunoștințele pentru reușita activității infracționale, nu pentru stoparea acesteia, asigurând locul prin care țigările intrau în țară și scoaterea acestora în siguranță din zona de frontieră.
Inculpatul I.D. a organizat preluarea și transportul țigărilor de pe malul românesc al râului Prut până la locul de depozitare pe raza mun. Galați, racolându-l pe inculpatul B.S.D., pentru a-l ajuta la preluarea țigărilor, încărcarea acestora și transportul în Galați, precum și, ulterior, pe inculpatul O.I., care avea rolul de antemergător pentru asigurarea transportului de țigări.
Inculpații N.P. și I.D. au avut o comportare oscilantă în procesul penal, iar inculpatul B.A. s-a sustras de la urmărirea penală și judecata în fond și apel.
În consecință, aplicarea unor pedepse între limitele prevăzute de lege, în funcție de contribuția fiecăruia la comiterea infracțiunilor deduse judecății, sunt apte să ducă la atingerea scopului educativ-preventiv al pedepsei.
Chiar dacă inculpații N.P. și I.D. nu au antecedente penale, având în vedere implicarea majoră a acestora în săvârșirea infracțiunilor, precum și calitatea pe care o aveau în cadrul grupului, făceau parte din palierul de comandă, Curtea apreciază că aceștia nu se pot îndrepta decât prin executarea efectivă a pedepselor.
Față de cele arătate, cererea inculpatului N.P. de reducere a pedepsei și de suspendare condiționată a acesteia este nefondată.
Cererea inculpatului B.A. de revocare a măsurii arestării preventive este nefondată întrucât și la acest moment se mențin temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri preventive.
În mod corect s-a dispus confiscarea țigărilor introduse ilegal în țară la data de 19/20 septembrie 2012, conform art. 13 din Legea nr. 39/2003 și art. 118 C. pen.
Hotărârea instanței de fond este nelegală pe latură civilă întrucât se impunea obligarea inculpaților la plata întregului prejudiciu și nu numai la valoarea în vamă.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat în cazul mărfurilor care provin din afara Uniunii Europene și au fost introduse ilegal în țară se compune din taxe vamale, accize și TVA.
Astfel, conform dispozițiilor art. 224 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. vam., datoria vamală la import ia naștere și prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import și se naște în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal. Debitorii obligației de plată astfel născute sunt, potrivit art. 224 alin. (3) C. vam., persoana care introduce ilegal mărfurile în cauză sau orice persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor și care știa sau a deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe, în momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost introduse ilegal.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 202 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992, debitor vamal este orice persoană care a introdus ilegal pe teritoriul vamal al Comunității mărfuri supuse drepturilor de import.
Totodată, conform art. 234 alin. (1) C. vam., datoria vamală ia naștere chiar dacă se referă la mărfuri care fac obiectul măsurilor de prohibiție sau restricție la import sau la export, indiferent de natura acestora.
Datoria vamală la import este constituită, potrivit art. 4 pct. 13 și 14 lit. a) C. vam., din taxele vamale și taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.
Taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri sunt taxa pe valoarea adăugată (TVA) și accizele, conform art. 125 și urm. C. fisc. și, respectiv, art. 177, art. 2062 și urm. C. fisc.
Susținerea inculpaților cum că odată cu indisponibilizarea țigărilor în vederea confiscării s-ar fi stins datoria vamală nu poate fi primită pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Art. 256 alin. (1) lit. d) C. vam. prevede că datoria vamală la import se stinge prin confiscarea mărfurilor numai dacă aceasta (confiscarea) s-a produs înainte de acordarea liberului la vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligația de plată a drepturilor de import.
Aceasta presupune ca mărfurile să fie introduse legal în țară, să existe o declarație vamală de plasare a acestora sub un anumit regim vamal făcută de deținătorul bunurilor respective sau de reprezentantul său, iar confiscarea să intervină înainte de acordarea liberului de vamă, adică înainte ca autoritatea vamală să lase la dispoziția titularului declarației vamale mărfurile vămuite în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate.
Aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauză deoarece țigările nu au fost introduse legal în țară, ci prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, în scopul sustragerii de la vămuire, și, evident, nu s-a depus vreo declarație vamală pentru plasarea acestora sub un anumit regim vamal și obținerea liberului de vamă, iar țigările de contrabandă au fost tot timpul la dispoziția inculpaților, în vederea valorificării lor, de la momentul introducerii ilegale în țară și până la momentul depistării, fiind, în fapt, plasate sub regimul vamal al punerii în liberă circulație, inculpații luându-și, practic, singuri liberul de vamă.
În consecință, măsura confiscării țigărilor de contrabandă nu înlătură datoria vamală de import.
Astfel, pentru actul material din iunie 2011, la care au participat inculpații B.A., N.P., I.D. și B.S.D., instanța de fond trebuia să-i oblige pe aceștia la plata sumei de 234.731 RON, reprezentând 18.236 RON - valoarea în vamă a 24.570 pachete de țigări nerecuperate, 10.504 RON - taxă vamală, 160.559 RON - accize și 45.432 RON - TVA.
Pentru actul material din septembrie 2011, la care au participat inculpații B.A., N.P., I.D., B.S.D. și O.I., instanța de fond trebuia să dispună obligarea acestora la plata drepturilor vamale de import în sumă de 506.862 RON, raportat la cantitatea de 18.080 pachete de țigări P., 2.965 pachete de țigări D., 470 de pachete de țigări P.M., 1.400 pachete de țigări B., 18.900 pachete de țigări M. și 14.400 pachete de țigări W. - țigări găsite asupra inculpaților potrivit Procesului-verbal de depistare din 29 septembrie 2011, compusă din 29.124 RON - taxe vamale, 369.849 RON - accize și 107.889 RON - TVA.
La acestea se adaugă și majorările și penalitățile aferente creanțelor fiscale, conform art. 119 și urm. C. proc. fisc., până la data plății integrale.
În mod corect s-au menținut măsurile asigurătorii instituite în faza de urmărire penală asupra autovehiculului aparținând inculpatului I.D. și asupra apartamentului ce aparține inculpatului B.A., în vederea reparării pagubei produse prin infracțiunile comise, conform art. 163 și urm. C. proc. pen., astfel că cererea inculpatului B.A. de ridicare a sechestrului este nefondată.
În consecință, în baza disp. art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Galați, și de partea civilă Agenția Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Operațiuni Vamale Galați și se va desființa în parte sentința penală apelată.
În rejudecare, se vor înlătura circumstanțele atenuate prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. reținute în favoarea inculpaților N.P. și I.D., precum și cele prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. reținute în favoarea inculpatului B.A.
Se va înlătura aplicarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere reținute față de inculpații N.P. și I.D.
Se vor repune în individualitatea lor pedepsele componente ale rezultantelor aplicate inculpaților B.A., N.P. și I.D. cu înlăturarea sporurilor.
Se va majora cuantumul pedepselor principale stabilite inculpaților N.P. și I.D. la câte 5 ani închisoare pentru fiecare dintre infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și de complicitate la contrabandă, în formă continuată, și la câte 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României în formă continuată, urmând ca aceștia să execute, conform art. 33, 34 C. pen., pedeapsa cea mai grea sporită cu 6 luni.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpaților N.P. și I.D. durata reținerii și arestării preventive din perioada 20 septembrie 2011 - 12 aprilie 2012.
Se va majora cuantumul pedepselor principale stabilite inculpatului B.A. la câte 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și de complicitate la contrabandă, în formă continuată, și la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, în formă continuată, urmând ca acesta să execute, conform art. 33, 34 C. pen., pedeapsa cea mai grea sporită cu 6 luni.
Se vor înlătura dispozițiile privind soluționarea laturii civile a cauzei.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 și art. 1003 C. civ., va obliga în solidar pe inculpații N.P., I.D., B.A. și B.S.D. la plata către partea civilă Agenția Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Operațiuni Vamale Galați a sumei de 234.731 RON, cu titlu de despăgubiri civile, precum și a majorărilor și penalităților aferente acestei sume, până la efectuarea integrală a plății.
Va obliga în solidar pe inculpații N.P., I.D., B.A., B.S.D. și O.I. la plata către partea civilă Agenția Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Operațiuni Vamale Galați a sumei de 506.862 RON, cu titlu de despăgubiri civile, precum și a majorărilor și penalităților aferente acestei sume, până la efectuarea integrală a plății.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza disp. art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse ca fiind nefondate apelurile declarate de inculpații N.P., I.D., B.A., O.I. și B.S.D.
Așa fiind, prin Decizia penală nr. 251/A din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați, și de partea civilă Agenția Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Operațiuni Vamale Galați.
S-a desființat în parte Sentința penală nr. 219 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:
S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. în referire la art. 76 C. pen. reținute în favoarea inculpaților N.P. și I.D., precum și cele ale art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. în referire la art. 76 C. pen. reținute în favoarea inculpatului B.A.
S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere reținute față de inculpații N.P. și I.D.
Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente ale rezultantelor de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaților N.P. și I.D. și s-au înlăturat sporurile de câte 6 luni închisoare.
Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente ale rezultantei de 3 ani și 8 luni închisoare aplicate inculpatului B.A. și s-a înlăturat sporul de 8 luni închisoare.
A fost majorat cuantumul pedepselor principale stabilite inculpaților N.P. și I.D., astfel:
- de la câte 2 ani închisoare la câte 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,
- de la câte 2 ani închisoare la câte 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) și 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
- de la câte 2 luni închisoare la câte 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de câte 5 ani închisoare, 5 ani închisoare și 1 an închisoare și s-a aplicat spre executare fiecăruia dintre inculpații N.P. și I.D. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani și 6 luni închisoare.
S-a computat din pedeapsa aplicată inculpaților N.P. și I.D. durata reținerii și arestării preventive din perioada 20 septembrie 2011 - 12 aprilie 2012.
S-a majorat cuantumul pedepselor principale stabilite inculpatului B.A., astfel:
- de la 2 ani închisoare la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,
- de la 3 ani închisoare la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) și 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
- de la 2 luni închisoare la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 6 ani închisoare, 6 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare și aplică inculpatului B.A., spre executare, pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, sporită la 6 ani și 6 luni închisoare.
Au fost înlăturate dispozițiile privind soluționarea laturii civile a cauzei.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 și art. 1003 C. civ., au fost obligați în solidar inculpații N.P., I.D., B.A. și B.S.D. la plata către partea civilă Agenția Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Operațiuni Vamale Galați a sumei de 234.731 RON, cu titlu de despăgubiri civile, precum și a majorărilor și penalităților aferente acestei sume, până la efectuarea integrală a plății.
Au fost obligați în solidar inculpații N.P., I.D., B.A., O.I. și B.S.D., la plata către partea civilă Agenția Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Operațiuni Vamale Galați a sumei de 506.862 RON, cu titlu de despăgubiri civile, precum și a majorărilor și penalităților aferente acestei sume, până la efectuarea integrală a plății.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații N.P., I.D., B.A., O.I. și B.S.D.
Au fost obligați fiecare dintre inculpații I.D., B.A. și O.I. la plata către stat a câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost obligat inculpatul B.S.D. la plata către stat a sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu (av. R.D.L.), va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
A fost obligat inculpatul N.P. la plata către stat a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. I.R.), va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații B.A., B.S.D., I.D., N.P. și O.I.
În recursul declarat de inculpatul B.A., decizia atacată a fost criticată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 9, 12, 18, 14 și 21 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat în esență că decizia recurată nu este corespunzător motivată, iar cu privire la pct. 12 s-a arătat că lipsesc elemente constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, respectiv latura obiectivă, solicitând achitarea inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Cu privire la pct. 18 al aceluiași text de lege s-a solicitat achitarea inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru inexistența faptei.
Cu privire la pct. 14 din prevederile procedurale sus-citate, s-a arătat că în mod greșit instanța de apel a schimbat modalitatea de executare și a majorat excesiv cuantumul pedepselor, existând o disproporție vădită între pedepsele aplicate inițial și cele din apel, instanța reținând în mod eronat că a existat o intenție vădită a inculpatului de a se sustrage de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească, deși inculpatul are dublă cetățenie, fiind și cetățean moldovean, iar la domiciliul din Republica Moldova instanțele de fond și apel nu l-au citat pe inculpat.
Cu privire la pct. 21 din același text de lege, s-a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că aceasta s-a soluționat cu lipsă de procedură cu inculpatul, iar în subsidiar a solicitat casarea deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
În recursul declarat de inculpatul B.S.D., aceeași decizie recurată a fost criticată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 18 și 14 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat în esență că deși inculpatul a declarat încă de la reținerea sa că a participat la singurul act material și a cerut confruntarea cu inculpatul I.D., însă cererea i s-a respins, se consideră că instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat cu privire la o cerere esențială, invocând sub acest aspect pct. 10.
S-a mai susținut că la cercetarea judecătorească, inculpatul nominalizat a retractat declarația dată la urmărirea penală ce fusese dată ca urmare a violențelor suferite cu ocazia reținerii, susținând că atât în rechizitoriu, cât și în sentința instanței de fond incorect se reține că declarația inculpatului se coroborează cu probatoriul administrat.
Cu privire la pct. 18 din textul de lege reprodus, s-a susținut că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, și a solicitat achitarea sa în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și în subsidiar a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost comisă de inculpat și situația de fapt fiind greșit reținută.
Cu privire la pct. 14 al aceluiași caz de casare, s-a arătat că pedeapsa aplicată nu este corespunzător individualizată deoarece nu a avut cunoștință despre apartenența la un grup organizat, solicitând a fi avută în vedere și latura civilă a cauzei având în vedere că fapta din luna iunie nu a fost săvârșită de inculpat, țigările au fost confiscate la trecerea frontierei, țigările s-au aflat sub supravegherea organelor de parchet, și față de toate aceste aspecte, a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și soluționarea corectă a laturii civile.
Pe de altă parte, în recursul inculpatului I.D. a fost criticată decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17, 18, 14, 172 C. proc. pen.
Cu privire la pct. 17 al cazului de casare sus-indicat, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., de la infracțiunea de contrabandă întrucât la dosarul cauzei nu se află dovezi privind săvârșirea actului material din iunie anul 2011 și, totodată, achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, motivat de faptul că lipsește o cerință legală privind conținutul constitutiv al acestei infracțiuni, respectiv aceea de existență în timp a grupului, precum și achitarea, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru complicitatea morală la trecerea frauduloasă a frontierei de stat pentru că nu a existat un sprijin moral.
Astfel, s-a menționat că primul act material nu poate fi reținut în sarcina inculpatului întrucât la dosarul cauzei nu sunt probe în acest sens, nu se poate discuta despre existența unui grup infracțional organizat, grupul a fost format ocazional, instanțele în mod greșit s-au bazat doar pe declarațiile celor doi inculpați, care însă nu s-au coroborat cu celelalte probe.
Totodată, cu privire la pct. 14, s-a arătat că deși la fond s-au reținut pentru fiecare inculpat circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen., în apel s-au înlăturat, deși inculpatul nu are antecedente penale și a recunoscut și regretat fapta și, în consecință, s-a solicitat menținerea pedepsei aplicate de instanța de fond în condițiile art. 861 C. pen., considerând că perioada de 6 luni de arest preventiv este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei.
Cu privire la pct. 172 teza I, referitor la latura civilă, s-a solicitat înlăturarea obligației la plata despăgubirilor întrucât actul material din iunie nu a existat, iar țigările aferente actului material din septembrie au fost ridicate de organele judiciare, nu se cunoaște cu certitudine data, marfa a fost confiscată, inculpații fiind prinși în flagrant, marfa nefiind valorificată.
În recursul său, inculpatul N.P. a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 12, 17, 18 și 14 C. proc. pen.
Astfel, cu privire la pct. 12, a arătat că fapta din iunie 2011 nu este dovedită cu probe, fapta din iunie 2011 nu a fost recunoscută de către inculpat, nu a fost dovedită cu probe, iar grupul nu a avut continuitate și, în consecință, s-a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a comis faptele reținute în sarcina sa. Pe de altă parte, în subsidiar, s-a solicitat achitarea conform. art. 10 lit. d) C. proc. pen, pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, întrucât nu se poate reține existența unui "grup infracțional organizat", grupul fiind format ocazional și nu are un conținut sau structură determinată, roluri prestabilite și durată în timp.
Totodată, cu privire la pct. 17 din textul de lege sus-citat s-a solicitat înlăturarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracțiunea de contrabandă deoarece este probată doar fapta din 19 - 20 septembrie 2011, nu și cea din iunie 2011, iar cu privire la pct. 14 a arătat că pedepsele au fost greșit individualizate, întrucât dispozițiile art. 76 rap. la art. 74 lit. a) și c) C. pen. au incidență în cauză, se poate reține atitudinea sinceră, astfel că prin reținerea circumstanțelor atenuante, se poate reduce pedeapsa și se pot aplica dispozițiile art. 861 C. pen., cum de altfel s-a procedat la instanța de fond.
În fine, recurentul-inculpat O.I. a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 16 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și înlăturarea obligării acestuia la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând datorie vamală, întrucât țigările au fost confiscate în totalitate, stingându-se astfel datoria vamală, astfel că nu mai există niciun motiv pentru a fi obligat inculpatul la despăgubiri civile.
Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate și descrise mai sus, cât și de cazurile de casare deja indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că totalitatea recursurilor declarate de inculpații B.A., B.S.D., I.D., N.P. și O.I. împotriva Deciziei penale nr. 251/A din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, se privesc ca nefondate și urmează a fi respinse ca atare în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
A.1. Cu referire la primul motiv de critică din recursul declarat de inculpatul B.A., prin care se pretinde incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 teza I C. proc. pen., în sensul că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția dată, Înalta Curte are în vedere nepertinența acestuia, întrucât instanța de apel a prezentat pe larg situația de fapt imputată în sarcina tuturor inculpaților și s-a conformat pe deplin dispozițiilor art. 356 C. proc. pen., conform cărora hotărârea trebuie să cuprindă pe lângă o descriere a faptei ce face obiectul învinuirii, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză.
Pe de altă parte, se are în vedere cu titlu de premisă că instanțele au obligația de a-și motiva hotărârea în vederea garantării bunei administrări a justiției, dar și a drepturilor părților la un proces echitabil, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel ca justițiabilul să poată observa care dintre argumentele sale au fost acceptate și motivele pentru care aceste apărări i s-au respins (a se vedea în acest sens cauza Burg și alții c. Franței, cauza Suominen c. Finlandei).
Motivarea soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând posibilitatea părților din proces și opiniei publice să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate, iar instanței de control judiciar, elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.
Este adevărat, așa cum se arată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că nu trebuie să existe un răspuns la fiecare argument avansat de părți; or, din conținutul hotărârii recurate reiese că instanța de apel a constatat existența faptelor și a prezentat împrejurările de loc, de timp, de mod, de mijloace, de scopul în care s-au săvârșit acestea, precum și a făcut o analiză a probelor din care rezultă vinovăția inculpaților, motivele pentru care au fost reținute unele probe și de ce au fost înlăturate altele, a analizat apărările acestora cu privire la nevinovăția lor, a verificat dacă împrejurările reținute de instanța de fond reprezintă adevărul material, complet și cert (a se vedea cauza Boldea vs. România).
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat constant că argumentele atât ale apărării, cât și ale acuzării trebuie să fie analizate în hotărâre, pentru ca, cei care sunt trimiși în judecată pentru diferite fapte să fie convinși că judecătorul le-a analizat apărările și în acest sens să aprecieze și șansele de reușită ale unui recurs (cauza Hadjianastassiou c. Greciei).
De altfel, și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este în același sens (a se vedea Deciziile nr. 1328 din 4 aprilie 2011, nr. 4007 din 5 decembrie 2012, nr. 2721 din 14 iulie 2011, nr. 3018/2004, nr. 2664 din 5 septembrie 2012).
În raport de toate cele mai sus menționate, Înalta Curte are în vedere că instanța de apel, inclusiv din decizia recurată, a motivat pe larg soluțiile date în rezolvarea atât a laturii penale, cât și a laturii civile și s-a conformat dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd ca principiu fundamental pentru judecata în fața instanței de prim control judiciar obligația acesteia ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
B.1. Înalta Curte are în vedere nepertinența primului motiv de critică din recursul declarat de inculpatul B.S.D., prin care se pretinde incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., pe considerentul că ambele instanțe de fond și de apel au respins efectuarea unei confruntări între acesta și inculpatul I.D.
Aceasta deoarece cerința cazului de casare sus-menționat, în sensul că "instanța nu s-a pronunțat (...) asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului" nu este satisfăcută în speță, întrucât prin conformare la dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora "aprecierea fiecărei probe se face de (...) instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului", instanța de apel a respins motivat administrarea probei nominalizate, justificat de depozițiile constante ale inculpatului I.D., din care rezultă și participația sa la comiterea faptelor imputate.
A.5. Nu este fondată nici ultima critică din recursul inculpatului B.A., prin care se pretinde că judecata în apel a avut loc fără citarea sa legală, ceea ce ar determina incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 teza I C. proc. pen., întrucât pentru termenul de judecată din data de 16 octombrie 2012, recurentul-inculpat nominalizat a fost legal citat prin conformare la dispozițiile art. 177 alin. (1) C. proc. pen. (în acest sens la ultima adresă cunoscută din municipiul Galați, str. T., județul Galați) și, respectiv, în raport de alin. (4) al aceluiași text de lege, citația a fost afișată la sediul Consiliului Local al Municipiului Galați în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea imputată.
Totodată, același recurent-inculpat indicat a fost citat și la adresa din satul C., Raion Cahul, Republica Moldova, sens în care a fost înaintat de către I.P.J. Galați răspunsul scris al Biroului Interpol Chișinău, din care rezultă că acesta nu se află la domiciliul ultim menționat.
A.3./B.2./C.2./D.3. Totalitatea criticilor invocate de recurenții-inculpați B.A., B.S.D., I.D. și N.P., subsumate motivului de critică prevăzut de art. 3859 pct. 18, prin care se pretinde săvârșirea unei grave erori de fapt de către instanțele de fond și de apel și se solicită în consecință, fie achitarea în baza temeiurilor de drept prevăzute de art. 10 lit. a) C. proc. pen. (inexistența faptei) sau art. 10 lit. c) C. proc. pen. (faptele imputate nu sunt săvârșite de acești autori), nu sunt fondate.
Cu titlu de premisă, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
Or, astfel cum s-a statuat și prin Decizia în interesul legii a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 8 din 9 februarie 2009, incidența dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată.
Așadar, prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul.
Eroarea gravă de fapt presupune reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.
Pornind de la aceste explicații metateoretice, din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, dezvoltate anterior și de doctrină, Înalta Curte constată că nu există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probelor administrate; starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.
Astfel, Înalta Curte are în vedere că în baza unui examen propriu, complet al mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și la cercetarea judecătorească a primei instanțe, respectiv procesele-verbale de investigații, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și conducere în teren și planșele foto aferente, procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice, procesele-verbale de redare a înregistrărilor audio-video în mediu ambiental și planșele foto aferente, procesele-verbale de descărcare a conținuturilor telefoanelor mobile ridicate de la inculpații-recurenți nominalizați (agendele telefonice, apelurile efectuate, primite și pierdute, mesajele trimise și primite), adresa părții civile de calculare a prejudiciului, declarațiile martorilor C.G., C.C., A.N., T.C., D.E., declarația martorului cu identitate protejată C.M. - aceasta, cât și instanța de prim-control judiciar, au reținut corect situația de fapt imputată, constând în esență în următoarele:
În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că pe raza județului Galați își desfășura activitatea un grup infracțional organizat ce viza obținerea de importante profituri bănești, prin introducerea și comercializarea ilicită a unor cantități de țigări, prin trecerea acestora, în mod fraudulos, peste frontiera de stat a României cu Republica Moldova, respectiv râul Prut, prin utilizarea unor ambarcațiuni.
În urma investigațiilor s-a stabilit că membrii grupului infracțional, din care făcea parte și un lucrător de poliție, au acționat în mod conjugat în vederea trecerii peste frontiera de stat a unor importante cantități de țigări, prin alte locuri decât cele destinate controlului de frontieră, respectiv prin trecerea acestora cu ambarcațiuni peste râul Prut.
S-a stabilit că, inițial, din grupul infracțional organizat făceau parte mai mulți cetățeni români, reușindu-se identificarea inculpaților N.P., zis "P.", I.D. și B.S.D., persoane cu dublă cetățenie (română și moldoveană), dintre care a fost identificat inculpatul B.A., zis "T.", precum și cetățeni moldoveni a căror identificare nu s-a reușit până în prezent.
Ulterior, din dorința de a realiza importante câștiguri materiale, cât și pentru a asigura succesul activităților infracționale la grupul infracțional astfel constituit a aderat și inculpatul O.I.
În cadrul grupului infracțional fiecare dintre membri avea rolul său bine determinat, aceștia acționând în mod conjugat în vederea realizării cu succes a activităților legate de introducerea pe teritoriul național a cantităților de țigări, a transportului acestora spre spațiile de depozitare de pe raza municipiului Galați și ulterior a valorificării lor.
Inculpații-recurenți N.P. și I.D. se cunosc de mai mult timp, cei doi inculpați locuind în blocuri învecinate din cartierul I.C.F. al municipiului Galați. Menționăm că legătura de prietenie dintre cei doi inculpați s-a strâns și prin prisma faptului că fratele inculpatului I.D. este coleg de serviciu cu inculpatul N.P., aceștia având calitatea de lucrători ai poliției de frontieră. Menționăm că inculpatul N.P. are calitatea de agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră - Sectorul Poliției de Frontieră Foltești.
În cursul lunii iunie 2011, în timp ce se aflau pe teritoriul Republicii Moldova, inculpații-recurenți I.D. și N.P. au fost abordați de inculpatul B.A., zis "T.", care le-a propus să acționeze împreună, în mod organizat, în vederea introducerii în România din Republica Moldova a unor importante cantități de țigări, prin trecerea acestora cu ambarcațiunile peste râul Prut.
Cu această ocazie, inculpatul-recurent B.A. le-a solicitat celor doi coinculpați să identifice, de-a lungul frontierei de stat, în dreptul localității Foltești, un loc pe care îl considerau potrivit pentru preluarea cantităților de țigări.
Având în vedere calitatea pe care o deținea în cadrul structurilor însărcinate cu supravegherea și paza frontierei de stat a României, inculpatul N.P. a stabilit că locul cel mai potrivit, pe malul râului Prut, pentru trecerea peste frontiera de stat a cantităților de țigarete era situat la o distanță de 500 metri amonte de stâlpul de frontieră (SF) 1290, loc din care pe un drum secundar se poate ajunge cu ușurință la DN 26.
În alegerea locului de debarcare a țigărilor a cântărit în mod favorabil și faptul că inculpații se puteau deplasa în mod facil cu autovehiculul destinat transportului țigărilor până în apropiere de malul râului Prut pe digul de protecție și, de asemenea, malul împădurit al râului Prut le oferea atât acestora, cât și membrilor moldoveni ai grupului infracțional protecția vizuală în momentele debarcării țigărilor și al transportului acestora spre mijlocul de transport.
În acest context, membrii grupului infracțional au demarat procedurile în vederea introducerii în țară a cantităților de țigarete, aceștia împărțindu-și rolurile pe care trebuiau să le joace pentru îndeplinirea cu succes a activităților infracționale.
Astfel, în cadrul grupului infracțional, inculpatul-recurent B.A., care are atât cetățenie română, cât și moldoveană, avea rolul de a organiza membrii moldoveni ai grupului infracțional în vederea realizării activităților de contrabandă.
În acest sens inculpatul profitând de faptul era și cetățean moldovean, se putea ocupa în bune condițiuni de procurarea țigaretelor de la diferiți comercianți de pe teritoriul Republicii Moldova, pe care apoi le transporta către diferite spații de depozitare temporare de pe teritoriul țării vecine, unde acestea erau pregătite pentru trecerea peste râul Prut, respectiv erau ambalate în colete mari învelite cu materiale impermeabile. Practic, inculpatul B.A. "finanța" cumpărarea țigărilor din Republica Moldova și trecerea acestora peste frontiera de stat.
Totodată, inculpatul-recurent B.A. s-a preocupat și de racolarea membrilor moldoveni ai grupului infracțional, care aveau rolul de a transporta țigările de la spațiul de depozitare spre malul moldovenesc al râului Prut și apoi de traversarea acestora, cu ambarcațiuni, pe malul românesc al râului unde erau predate membrilor români ai grupului infracțional, care aveau rolul de a le prelua și de a le transporta spre spațiile de depozitare de pe raza municipiului Galați, de unde apoi erau vândute.
În paralel, inculpatul-recurent N.P. se preocupa de organizarea ramurii românești a membrilor grupului infracțional, preocupându-se de organizarea preluării și transportului țigărilor de pe malul românesc al râului Prut până la locurile de depozitare a țigărilor de pe raza municipiului Galați.
Ulterior, inculpații-recurenți B.A. și N.P., care aveau rolul de lideri ai grupului infracțional, se preocupau de valorificarea țigărilor și de împărțirea profiturilor conform unui algoritm bine stabilit, atât în funcție de "investițiile" realizate în vederea comiterii faptelor, cât și în funcție de participarea concretă și riscurile asumate în activitatea infracțională.
Astfel cum deja s-a mai precizat pe parcursul prezentului rechizitoriu inculpatul N.P. are calitatea de agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Galați - Sectorul Poliției de Frontieră Foltești, calitate în care deține informații importante despre modul de organizare a supravegherii și pazei frontierei de stat a României.
Acționând în cadrul grupului infracțional, inculpatul-recurent N.P. a pus la dispoziția membrilor acestuia date referitoare la programul de patrulare și schimb al echipajelor poliției de frontieră, precum și informații relevante cu privire la modul de supraveghere a frontierei de stat cu echipamentul ce funcționează pe principiul termoviziunii, acesta cunoscând cu exactitate momentul zilei în care acest echipament devenea ineficient, ca urmare a luminii emanate de soare direct în obiectivele optice ale acestuia.
Ca urmare a acestor informații, membrii grupului infracțional ce aveau rolul de a prelua țigările, livrate la malul râului Prut de membrii moldoveni, cunoșteau exact momentul în care se puteau deplasa, cu mijloacele de transport încărcate cu țigări, din zona de frontieră spre drumurile ce fac legătura cu municipiul Galați.
De asemenea, inculpatul-recurent N.P. avea cunoștință despre modul de acțiune al organelor de urmărire penală, cunoscând faptul că exista posibilitatea interceptării și înregistrării comunicațiilor telefonice purtate pe parcursul derulării faptelor, situație în care probarea activităților infracționale derulate era mult mai facil de dovedit.
În aceste circumstanțe, membrii din palierul superior al grupului infracțional, respectiv inculpații-recurenți B.A., N.P. și I.D., au decis ca la comiterea faptelor fiecare membru al grupului infracțional să utilizeze câte un aparat telefonic dedicat acestui scop, ce ulterior ar fi trebuit aruncat, urmărindu-se astfel îngreunarea probării activității infracționale de către organele de urmărire penală.
S-a mai hotărât ca membrii ce alcătuiau "palierul de comandă" al grupului infracțional să utilizeze în momentele comiterii faptelor, pentru coordonarea activităților infracționale, atât posturi telefonice ce funcționau în rețelele de telefonie românești, cât și moldovenești, avându-se în vedere că în zonele de frontieră au acoperire rețelele de telefonie mobilă din ambele state. De asemenea, prin utilizarea alternativă a telefoanelor ce funcționau în rețele de telefonie din state diferite membrii grupului infracțional urmăreau punerea organelor de urmărire penală în imposibilitatea de a-i identifica.
De asemenea, cei doi au decis utilizarea la activitățile de transport a unor autovehicule ai căror proprietari erau dificil de identificat în urma verificărilor operativ-curente efectuate în bazele de date deținute de autoritățile române și pentru a căror identificare era necesară efectuarea unor investigații suplimentare.
Rolul de a prelua cantitățile de țigarete la malul râului Prut a fost atribuit inculpatului-recurent I.D. care, conform înțelegerii cu membrii moldoveni ai grupului infracțional, la data stabilită pentru realizarea trecerii țigărilor peste frontieră, trebuia să se deplaseze la locul stabilit pentru a le prelua și încărca în mijlocul de transport, ales în acest scop după criteriile prezentate mai sus.
Realizând faptul că activitatea de preluare a țigărilor de la malul românesc al râului Prut și încărcarea acestora în mijlocul de transport trebuia efectuată cu rapiditate, inculpatul I.D. a decis atragerea în activitatea infracțională și a inculpatului B.S.D.
În acest scop, inculpatul I.D. l-a contactat pe inculpatul-recurent B.S.D., căruia i-a propus să participe la activitatea infracțională, explicându-i acestuia din urmă faptul că urma să facă parte dintr-un mecanism infracțional foarte bine pus la punct, fiind foarte dificilă depistarea lor și aproape imposibilă probarea activității infracționale.
Rolul inculpatului-recurent B.S.D. era acela de a-l însoți pe inculpatul I.D. la locul stabilit pentru predarea, de către membrii moldoveni ai grupului infracțional, a cantităților de țigări, și de a-l ajuta pe acesta la activitățile de preluare și încărcare în mijlocul de transport.
Având în vedere asigurările date de inculpatul-recurent I.D. cu privire la modul de organizare a activităților infracționale, cât și posibilitatea obținerii unor importante venituri materiale în scurt timp, inculpatul-recurent B.S.D. a acceptat să participe, în rolul alocat, la derularea activităților de contrabandă.
Pentru împiedicarea depistării lor, membrii palierului superior al grupului infracțional au gândit și dezvoltat o activitate infracțională de tip "celulă", în cadrul căreia ceilalți participanți la comiterea faptelor, deși aveau reprezentarea faptului că făceau parte dintr-un grup infracțional bine organizat, nu cunoșteau decât acel membru al grupului infracțional cu care aveau legături directe, iar activitățile legate de introducerea, în mod ilicit, a cantităților de țigarete se desfășura "pe segmente" în scopul îngreunării identificării locurilor de depozitare ori a beneficiarilor.
Astfel, după ce organiza livrarea țigărilor din Republica Moldova, inculpatul-recurent B.A. se deplasa în România, pe raza municipiului Galați, unde trebuia să se întâlnească cu inculpatul I.D., care îi preda mijlocul de transport în care se aflau țigările pe care anterior, împreună cu inculpatul-recurent B.S.D., le recepționaseră de la membrii moldoveni ai grupului infracțional la malul românesc al râului Prut. Ulterior, inculpații B.A. și N.P. procedau la valorificarea țigărilor către persoanele interesate după care împărțeau profiturile obținute după un algoritm bine stabilit în cadrul grupului infracțional din care făceau parte.
Pe parcursul perioadei în are se afla în Republica Moldova, inculpatul-recurent B.A. ținea legătura telefonică cu inculpatul N.P., cu care stabilea aspecte legate de momentul livrării cantităților de țigări, acesta din urmă comunicându-le telefonic inculpaților I.D. și B.S.D., care se aflau la locul convenit.
În paralel, inculpatul-recurent N.P. obținea date referitoare la modul de acțiune al elementelor însărcinate cu supravegherea și paza frontierei de stat a României, pe care apoi le comunica telefonic inculpaților I.D. și B.S.D., care trebuiau să-și plieze activitățile infracționale în funcție de aceste informații.
Astfel, în cursul lunii iunie 2011, inculpații-recurenți B.A., N.P., I.D. și B.S.D., împreună cu alți făptuitori neidentificați - cetățeni moldoveni - au constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii unor importante beneficii materiale din introducerea în țară a unor cantități de țigări din Republica Moldova, prin trecerea acestora, în mod fraudulos, peste frontiera de stat, grup infracțional la care, în cursul lunii septembrie 2011, a aderat și inculpatul O.I.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că în intervalul iunie - septembrie 2011, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin două acte materiale diferite, membrii grupului infracțional au reușit introducerea în România, în mod ilegal, prin trecerea frauduloasă peste frontiera de stat, a unui număr total de 67.785 pachete de țigări cu timbre de accizare emise de autoritățile fiscale ale Republicii Moldova, prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin comiterea faptelor ce fac obiectul prezentei cauze fiind de 741.583 RON, activitatea infracțională derulată fiind următoarea:
Acționând în vederea îndeplinirii scopului grupului infracțional din care făceau parte în cursul lunii iunie 2011, inculpații ce făceau parte din "palierul de comandă" al grupului infracțional, respectiv inculpații B.A., zis "T.", N.P., zis "P.", și I.D. au decis demararea unei activități de contrabandă ce consta în introducerea în țară a unei importante cantități de țigări.
În acest scop, inculpatul-recurent B.A. s-a preocupat de achiziționarea unor telefoane mobile și cartele SIM alocate unor posturi telefonice românești și moldovenești, ce urmau a fi utilizate doar pentru coordonarea activităților infracționale. În telefoanele mobile au fost introduse cartele telefonice ce funcționau în rețeaua românească O., fiind introduse în memoria posturilor telefonice doar numerele utilizate de membrii grupului infracțional, acestora fiindu-le alocate doar litere ce desemnau persoane ce urmau a fi contactate după cum urmează: inculpatul B.S.D. era menționat ca fiind contactul "S", inculpatul N.P., zis "P.", era menționat ca fiind contactul "P", inculpatul B.A. era menționat ca fiind contactul "X", iar inculpatul I.D. era menționat ca fiind contactul "D".
În paralel, inculpatul-recurent B.A. s-a preocupat de găsirea unui mijloc de transport în care să fie încărcate țigările care să nu poată fi identificat cu ușurință în cazul unui control operativ efectuat de organele de urmărire penală. Astfel, inculpatul B.A. a procurat o autoutilitară marca F. de culoare albă, înmatriculată în Italia, pe care i-a predat-o inculpatului I.D. Anterior, având în vedere hotărârea luată în vederea derulării activității infracționale, inculpatul-recurent I.D. l-a contactat pe inculpatul B.S.D., comunicându-i faptul că urmau să participe la preluarea, la malul românesc al râului Prut, a cantității de țigări livrate de membrii moldoveni ai grupului infracțional.
Cei trei inculpați au acționat conform rolului pe care fiecare dintre ei îl avea, sens în care inculpatul-recurent B.A. s-a deplasat în Republica Moldova, unde a contactat membrii moldoveni ai grupului infracțional, "finanțând" achiziționarea cantității de țigări și făcând aranjamentele necesare pentru depozitarea temporară a acestora pe teritoriul statului vecin.
Ulterior, inculpatul-recurent B.A. l-a contactat pe inculpatul I.D., comunicându-i cantitatea de țigări și ora la care trebuia să fie realizată trecerea acestora peste râul Prut dinspre malul moldovenesc spre malul românesc, cu precizarea că în seara stabilită pentru comiterea faptelor inculpatul N.P. urma să-și desfășoare activitatea în tura de noapte la S.P.F. Foltești din cadrul I.J.P.F. Galați. Astfel, inculpatul N.P. era la curent cu modul de dispunere în teren a patrulelor poliției de frontieră, având posibilitatea de a lua cunoștință în mod rapid și nemijlocit de eventuala alertare și masare a acestora către locul stabilit pentru trecerea cantității de țigări.
Acționând în vederea îndeplinirii rolurilor care le reveneau, în cadrul grupului infracțional din care făceau parte, în cursul zilei, respectiv în jurul prânzului, inculpații-recurenți I.D. și B.S.D. s-au deplasat cu autoutilitara marca F., pusă la dispoziție de inculpatul B.A., spre locul convenit, respectiv pe malul râului Prut la o distanță de 500 metri amonte de stâlpul de frontieră (SF) 1290. Pentru a induce în eroare eventualele patrule ale poliției de frontieră, cu privire la scopul prezenței lor în zona respectivă, inculpații I.D. și B.S.D. au luat mai multe scule de pescuit sportiv pe care le-au aruncat în râul Prut.
În paralel, inculpatul-recurent N.P. își desfășura activitatea de patrulare a zonei de frontieră, astfel cum fusese desemnat de către șefii ierarhici, având rolul de a semnala membrilor grupului infracțional eventuala prezență în zonă a patrulelor poliției de frontieră.
La ora convenită, respectiv în jurul orelor 01:00, dinspre malul moldovenesc al râului Prut s-a desprins o barcă în care se aflau doi membri moldoveni ai grupului infracțional, precum și o parte din cantitatea de țigări. Cei doi membri moldoveni ai grupului infracțional au traversat, cu barca, râul Prut, până la locul în care se aflau inculpații-recurenți I.D. și B.S.D., predându-le acestora cantitatea de țigări.
În timp ce inculpații au depozitat cantitatea de țigări în mijlocul de transport făptuitorii moldoveni au traversat din nou râul Prut, preluând de pe malul moldovenesc restul cantității de țigări pe care au trecut-o cu barca peste frontiera de stat.
Țigările au fost preluate de inculpați I.D. și B.S.D., care le-au încărcat în mijlocul de transport, aceștia așteptând apoi semnalul de la inculpatul N.P. pentru a putea ieși din zona de frontieră.
În jurul orei 07:15, inculpatul N.P. l-a contactat telefonic pe inculpatul I.D., căruia i-a comunicat că în intervalul 07:30 - 08:10 puteau ieși din zona de frontieră cu mijlocul de transport în care se aflau încărcate țigările.
Inculpatul-recurent N.P. a ales această oră pentru părăsirea zonei de frontieră întrucât cunoștea cu precizie faptul că în intervalul orar sus-menționat zona de frontieră era vulnerabilă sub aspectul pazei întrucât se realiza schimbul turelor de serviciu.
Inculpații-recurenți I.D. și B.S.D. au părăsit zona de frontieră cu autoturismul în care se afla încărcată cantitatea de țigări deplasându-se pe drumul secundar ce face legătura între malul râului Prut și DN 26, prin incinta fermei R.P., după care și-au continuat deplasarea pe aproximativ un kilometru pe DN 26.
În apropiere de intersecția DJ 242 cu DN 26, acesta din urmă se intersectează cu un drum secundar, neasfaltat, ce face legătura cu localitatea Fântânele, comuna Scânteiești, drum ce a fost utilizat de cei doi inculpați pentru a se deplasa până în această din urmă localitate. Ulterior, cei doi inculpați s-au deplasat cu autovehiculul în care se aflau încărcate țigările pe drumul comunal ce face legătura între localitatea Fântânele și localitatea Scânteiești, după care au urmat DJ 261A până la DN 24A, pe care l-au urmat până la intersecția acestuia cu DN 26, în apropiere de pădurea Gârboavele, deplasându-se apoi, pe această din urmă cale de comunicație, spre municipiul Galați.
Membrii grupului infracțional au ales pentru deplasarea spre municipiul Galați această rută urmărind să evite depistarea lor, aceștia cunoscând faptul că pe DN 26, calea cea mai scurtă spre municipiul Galați, erau amplasate, de regulă, cel puțin două puncte de control ale poliției de frontieră.
Ajunși în municipiul Galați, inculpatul-recurent I.D. s-a deplasat cu autoutilitara în care se aflau încărcate țigările trecute, în mod ilegal, peste frontiera de stat, în parcarea magazinului B. din cartierul Micro 39, unde era așteptat de inculpatul B.A. Conform înțelegerii inculpatul I.D. i-a predat inculpatului B.A. autoutilitara în care erau încărcate țigările.
Ulterior, inculpatul B.A. s-a preocupat de valorificarea țigărilor, precum și de alocarea beneficiilor rezultate din comiterea faptelor descrise mai sus. Inculpatul B.A. i-a remis inculpatului I.D. suma totală de 5.000 euro, solicitându-i acestuia să "procedeze" la împărțirea acestei sume către ceilalți membri ai grupului infracțional funcție de participarea, implicarea și "meritele" fiecăruia la comiterea faptelor.
Inculpatul-recurent I.D. i-a remis inculpatului N.P. suma de 2.000 euro, iar inculpatului-recurent B.S.D. suma de 700 euro, păstrându-și pentru sine suma de 2.300 euro.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în cursul lunii iunie 2011, membrii grupului infracțional cercetați în prezenta cauză au reușit introducerea în România, în mod fraudulos, a cantității de 39 baxuri de țigări, respectiv a unui număr de 24.570 pachete marca "P.".
Partea vătămată Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați a precizat că valoarea în vamă pentru cele 24.570 pachete de țigări marca "P." introduse în țară, în mod nelegal, în cursul lunii iunie 2011, este de 18.236 RON, taxa vamală datorată statului este de 10.504 RON, acciza datorată bugetului de stat este de 160.559 RON, iar TVA-ul de plată 45.432 RON, aceasta constituindu-se parte civilă în cauză cu suma totală de 234.731 RON.
2. În jurul datei de 12 septembrie 2011, inculpatul-recurent B.A. i-a contactat pe membrii din "palierul de conducere" ai grupului infracțional, respectiv inculpații I.D. și N.P., zis "P.", aceștia hotărând derularea unui nou act material de contrabandă, prin utilizarea aceleiași scheme infracționale.
Conform înțelegerii, activitatea infracțională legată de introducerea în România, în mod fraudulos, a cantității de țigări, trebuia derulată în noaptea de 15/16 septembrie 2011, însă din motive ce țin de organizarea furnizării cantităților de țigări din Republica Moldova, inculpatul B.A. a stabilit comiterea faptelor în noaptea de 19/20 septembrie 2011.
Realizând faptul că pe parcursul realizării activității de transport al țigărilor de la locul de predare a acestora de către membrii moldoveni spre locul de depozitare temporar de pe raza municipiului Galați membrii români ai grupului infracțional erau vulnerabili, putând fi depistați cu ocazia unui control efectuat "accidental" de lucrătorii de poliție, s-a decis la nivelul "palierului de comandă" cooptarea și racolarea în cadrul grupului infracțional a unui alt membru care să asigure paza de la distanță și în paralel să se deplaseze, cu un autoturism, în fața mijlocului de transport încărcat cu țigări având rolul de a "raporta" eventuala prezență pe traseu a unor echipaje de poliție.
În acest sens, inculpatul-recurent I.D. s-a orientat spre atragerea în activitatea infracțională a inculpatului O.I., pe care îl cunoștea de mai mult timp și despre care știa că este posesorul unui autoturism de teren marca M.P., înmatriculat în Bulgaria, cu care se putea deplasa fără probleme pe drumul secundar, neasfaltat, ce face legătura între DN 26 și localitatea Fântânele, județul Galați, în vederea realizării scopului infracțional comun.
Mai mult, autoturismul marca M.P. corespundea cerințelor membrilor grupului infracțional pe de o parte ca urmare a faptului că acesta era înmatriculat în Bulgaria sub numărul AA, situație în care era qvasiimposibilă identificarea acestuia ca urmare a unui control operativ al bazelor de date ale organelor abilitate, iar pe de altă parte ca urmare a faptului că acesta putea fi utilizat pentru tractarea mijlocului de transport în care se aflau încărcate țigările în situația în care acesta ar fi avut probleme cu deplasarea pe drumul secundar, neasfaltat, despre care am făcut vorbire mai sus.
Inculpatul-recurent I.D. l-a abordat pe inculpatul O.I., căruia i-a propus să se implice în activitatea infracțională, spunându-i că urmare a participării sale la comiterea faptei avea să primească o sumă de bani și totodată asigurându-l că nu i se putea întâmpla nimic având în vedere că făcea parte dintr-un angrenaj infracțional bine pus la punct.
Având în vedere susținerile inculpatului I.D., dar mai ales faptul că putea obține, în timp relativ scurt, o sumă importantă de bani și scutirea de la plata unei datorii, inculpatul O.I. a acceptat să participe la comiterea faptelor, prin îndeplinirea rolurilor care îi reveneau, respectiv de a asigura paza de la distanță și de a "raporta", în calitate de antemergător, eventuala prezență pe traseu a echipajelor de poliție.
În paralel, membrii din "palierul de conducere" al grupului infracțional s-au preocupat de procurarea telefoanelor mobile ce urmau a fi utilizate doar în vederea coordonării activităților legate de introducerea în România a cantităților de țigarete, precum și a autovehiculului necesar pentru transportul țigărilor de la locul de preluare a acestora de la malul râului Prut.
Acționând în acest scop, inculpatul I.D. s-a preocupat de identificarea unui mijloc de transport care să se preteze pentru transportul cantității de țigări și care să fie identificat cu dificultate în cazul unei verificări operative efectuate de organele de poliție în bazele de date.
Astfel, inculpatul-recurent I.D. a achiziționat autoutilitara marca V.T. de culoare neagră înmatriculată provizoriu sub numărul GL BB și în alegerea mijlocului de transport acesta a avut în vedere culoarea acestuia, care îl făcea greu vizibil pe timp de noapte, cât și faptul că numerele provizorii de identificare nu pot fi verificate în mod operativ în bazele de date.
În vederea realizării scopului infracțional comun, inculpatul B.A. a achiziționat mai multe telefoane marca S., pe care le-a distribuit celorlalți membri din "palierul de conducere" ai membrilor grupului infracțional, acestea urmând a fi folosite exclusiv pentru coordonarea activităților infracționale.
În paralel, inculpatul-recurent N.P., zis "P.", s-a ocupat de organizarea unei "diversiuni" menite să atragă atenția lucrătorilor de poliție ce își desfășurau turele de serviciu în noaptea de 19/20 septembrie 2011 în altă zonă.
Astfel, la începutul celei de-a doua decade a lunii septembrie 2011, inculpatul-recurent N.P., zis "P.", l-a contactat pe martorul C.G., agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Galați - Sectorul Poliției de Frontieră Foltești, căruia i-a propus ca în noaptea de 19/20 septembrie 2011 să se deplaseze în zona de frontieră, într-un loc situat la o distanță de aproximativ 5 kilometri, în aval, față de locul stabilit pentru debarcarea cantităților de țigarete, unde să organizeze o partidă de pescuit, împreună cu alte persoane, pe parcursul căreia să se deplaseze "la vedere" pe digul de protecție a râului Prut. Inculpatul i-a făcut această propunere martorului cunoscând pasiunea acestuia pentru pescuit, asigurându-l că "îi va fi recunoscător", fără însă a-i aduce la cunoștință rezoluția sa infracțională.
Având în vedere solicitarea inculpatului N.P. și dorind să-l ajute pe acesta "în mod colegial", în data de 18 septembrie 2011, martorul C.G. l-a contactat pe martorul T.C., propunându-i ca în noaptea de 19/20 septembrie 2011 să meargă împreună la o partidă de pescuit pe malul râului Prut în dreptul stației CFR Stoicani. Întrucât aceasta de pe urmă a acceptat, în jurul orei 10:00, cei doi martori s-au deplasat la locul stabilit pentru partida de pescuit întâlnindu-se și cu martorul D.E.
Întrucât au rezultat indicii cu privire la activitatea infracțională ce urma să fie derulată de membrii grupului infracțional, s-a solicitat instanței de judecată autorizarea efectuării de înregistrări video în mediul ambiental asupra momentelor în care membrii grupului infracțional organizau și derulau activitatea infracțională.
Prin Încheierea de ședință din data de 16 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul numărul nr. 10316/121/2011, s-a admis solicitarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați, de autorizare a efectuării de înregistrări video în mediul ambiental, fiind emisă în acest sens Autorizația din 16 septembrie 2011.
La data de 19 septembrie 2011 s-a procedat la supravegherea operativă a membrilor grupului infracțional, ocazie cu care s-a stabilit că la ora 14:50 inculpatul I.D. s-a deplasat cu autovehiculul pe care îl procurase pentru transportul cantității de țigări în apropierea blocului în care locuiește inculpatul B.S.D., căruia i-a predat telefonul mobil ce urma să fie folosit de acesta din urmă pe parcursul derulării.
În cursul aceleiași zile inculpatul I.D. s-a întâlnit pe raza municipiului Galați și cu inculpatul O.I., căruia i-a înmânat, de asemenea, un aparat telefonic marca S., ce conținea o cartelă SIM, în memoria căreia erau stocate numerele posturilor telefonice utilizate de ceilalți membri ai grupului infracțional, indicându-i să-l folosească pentru a ține legătura cu aceștia pe parcursul derulării activității infracționale.
Cu această ocazie, inculpatul-recurent I.D. i-a solicitat inculpatului O.I. să se deplaseze cu autoturismul de teren, în jurul orei 04:00 a zilei de 20 septembrie 2011, pe dealul situat la marginea DN 26, în zona intersecției acestei căi de comunicație cu DJ 242. De pe această formă de relief inculpatul O.A. putea supraveghea de la distanță și în siguranță locul de pe malul râului Prut în care se aflau inculpații I.D. și B.S.D. pentru a prelua cantitățile de țigări, cât și traseul ce trebuia urmat de aceștia până la drumul secundar, neasfaltat, ce face legătura între DN 26 și localitatea Fântânele, comuna Scânteiești, județul Galați. Practic, inculpatul O.I. supraveghea zona de pe dealul străbătut de acest drum secundar, având rolul de a semnala, cu ajutorul telefonului mobil, eventuala prezență a echipajelor de poliție.
Ulterior, la ora 17:05, inculpații-recurenți N.P., zis "P.", și I.D. s-au întâlnit pentru a face schimb, la rândul lor, de numerele posturilor telefonice ce urmau a fi utilizate pe perioada derulării activităților de contrabandă.
Astfel, după ce inculpatul N.P. a inițiat un apel telefonic de la postul telefonic pe care îl deținea inculpatul I.D. și-a verificat telefonul său mobil, aspecte ce rezultă din următoarele imagini, capturi de ecran.
După finalizarea acestor manevre pregătitoare inculpatul I.D. a preluat autoutilitara marca V.T. cu numărul de înmatriculare provizoriu GL BB, achiziționată astfel cum am arătat tocmai în vederea preluării în siguranță a cantităților de țigarete, după care s-a întâlnit cu inculpatul B.S.D., împreună cu care trebuia să se deplaseze spre locul stabilit pentru preluarea cantităților de țigarete de la membrii moldoveni ai grupului infracțional.
La ora 17:35 cei doi inculpați s-au oprit la stația de carburanți O. amplasată în zona Bariera Traian, unde inculpatul-recurent I.D. a alimentat autoutilitara după care împreună cu inculpatul B.S.D. au achiziționat produse alimentare de la magazinul "V." al stației.
Imediat după achiziționarea produselor alimentare și alimentarea cu combustibil, cei doi inculpați au plecat spre localitatea Foltești, județul Galați, localitate pe raza căreia fusese stabilit locul pentru preluarea țigărilor, astfel cum am arătat mai sus.
În jurul orei 18:30, inculpații-recurenți I.D. și B.S.D. au pătruns în zona de frontieră, respectiv pe malul râului Prut la o distanță de 500 metri amonte de stâlpul de frontieră (SF) 1290, locul stabilit pentru preluarea cantităților de țigarete.
Pentru a induce în eroare eventualele patrule ale poliției de frontieră, cu privire la scopul prezenței lor în zona respectivă, ca și în cazul actului material precedent, inculpații I.D. și B.S.D. au luat mai multe scule de pescuit sportiv pe care le-au aruncat în râul Prut.
În paralel, inculpatul-recurent N.P. ținea legătura telefonic atât cu inculpatul B.A. care, conform rolului ce îi revenea în cadrul grupului infracțional, coordona activitatea membrilor moldoveni ai grupului infracțional, cât și cu inculpatul I.D., care se afla în zona de frontieră. În același timp, inculpatul I.D. ținea, la rândul său, legătura cu inculpatul B.A., membrii "palierului de comandă" al grupului infracțional coordonându-și astfel activitățile în vederea realizării cu succes a scopului infracțional comun.
În timpul în care au așteptat livrarea cantităților de țigări inculpații I.D. și B.S.D. au prins cu bandă scotch o folie de plastic de culoare neagră peste geamul din partea din spate al autoutilitarei marca V.T. pentru a împiedica vizualizarea țigărilor ce urmau a fi încărcate în aceasta.
Ca și în cazul actului material precedent, membrii moldoveni ai grupului infracțional au traversat, în mod fraudulos, râul Prut, la bordul a două ambarcațiuni în care se aflau încărcate cantitățile de țigări pe care le-au predat la malul românesc inculpaților I.D. și B.S.D.
Cei doi inculpați sus-menționați au așezat țigările în autoutilitara marca V.T., după care au așteptat semnalul de la inculpatul N.P. pentru a putea părăsi în siguranță zona de frontieră și a urma traseul stabilit și descris anterior spre locul de predare a țigărilor de pe raza municipiului Galați.
În paralel, în jurul orelor 04:00, inculpatul O.A. a părăsit municipiul Galați, după care s-a deplasat, conform înțelegerii anterioare și rolului pe care îl avea în cadrul grupului infracțional, pe dealul din imediata apropiere a DN 26 pe lângă care trece drumul secundar, neasfaltat, ce face legătura între DN 26 și localitatea Fântânele, comuna Scânteiești, județul Galați, pentru a asigura, de la distanță, securitatea traseului ce trebuia urmat de autoutilitara în care se aflau inculpații I.D. și B.S.D. și în care erau transportate țigările introduse, în mod fraudulos, pe teritoriul național.
În jurul orei 06:00, inculpatul-recurent N.P. i-a comunicat inculpatului I.D. faptul că acesta putea părăsi zona de frontieră, motiv pentru care acesta s-a urcat la volanul autoutilitarei, conducând-o pe drumul secundar, neasfaltat, ce face legătura dintre râul Prut și DN 26, prin incinta fermei R.P.
În baza indiciilor existente cu privire la comiterea, în noaptea de 19/20 septembrie 2011, a unei noi activități de contrabandă, organele de urmărire penală au procedat la supravegherea operativă a zonei prezumate ca fiind cea a comiterii faptei, ocazie cu care, în jurul orei 06:00, atât prin aparatura de vedere pe timp de noapte, cât și prin aparatura video, a fost observată autoutilitara marca V.T., care se deplasa pe drumul secundar, neasfaltat, ce face legătura între râul Prut și DN 26, prin incinta fermei R.P., apoi pe această din urmă cale de comunicație spre drumul secundar, neasfaltat, ce face legătura cu localitatea Fântânele, comuna Scânteiești, județul Galați.
Menționăm că, pentru a nu fi remarcat, de la distanță, mijlocul de transport în care erau transportate țigările inculpatul I.D. a condus autoutilitara marca V.T. cu farurile stinse pe drumul secundar ce face legătura între râul Prut și DN 26, acesta aprinzând luminile abia după intrarea pe această din urmă cale de comunicație, sens în care redăm următoarele imagini, capturi de ecran.
Conform modului de acțiune stabilit, inculpatul I.D. a condus autoutilitara pe DN 26 până la intersecția acestuia cu drumul secundar, neasfaltat, ce face legătura cu localitatea Fântânele, comuna Scânteiești, județul Galați, după care a continuat deplasarea pe această din urmă cale de comunicație.
În timp ce mijlocul de transport se deplasa pe drumul secundar, organele de urmărire penală au procedat la blocarea acestuia, ocazie cu care s-a stabilit că era condus de inculpatul I.D., locul din partea dreaptă fiind ocupat de inculpatul B.S.D.
În paralel, s-a procedat și la blocarea autoturismului marca M.P. înmatriculat în Bulgaria sub numărul AA, ocazie cu care s-a stabilit că era condus de inculpatul O.I., ce asigura traseul ce trebuia urmat de mijlocul de transport în care se aflau încărcate cantitățile de țigări în calitate de "antemergător".
S-a procedat la verificarea compartimentului de marfă al autoutilitarei marca V.T., înmatriculată provizoriu sub numărul GL BB, ocazie cu care s-a stabilit că în aceasta se aflau un număr total de 43.215 pachete țigări, ce aveau aplicate timbre de accizare emise de autoritățile fiscale ale Republicii Moldova, în următoarele sortimente: 18.080 pachete țigări marca "P.", 2.965 pachete țigări marca "D.", 470 pachete țigări marca "P.M.", 1.400 pachete țigări marca "B.", 5.480 pachete țigări necartonate marca "M.", 13.420 pachete țigări cartonate marca "M." și 14.400 pachete țigări marca "W.".
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată și depusă la camera de corpuri delicte a I.J.P.F. Galați în baza dovezii din 21 septembrie 2011.
Asupra inculpatului I.D. au fost identificate și ridicate un număr de două telefoane mobile marca S., în unul dintre acestea fiind introdusă o cartelă SIM în rețeaua operatorului O., iar în celălalt o cartelă SIM în rețeaua operatorului M.
De asemenea, au mai fost identificate și ridicate două cartele SIM în rețeaua operatorului C. și o cartelă SIM în rețeaua operatorului O.
Asupra aceluiași inculpat au fost identificate și ridicate două înscrisuri pe care erau trecute diferite mărci de țigări, în ambele înscrisuri fiind menționate sume care erau denumite "investiția", precum și o cheie metalică ce putea fi utilizată pentru deschiderea barierelor situate pe digul de protecție al râului Prut.
S-a procedat la percheziționarea corporală a inculpatului B.S.D., ocazie cu care a fost identificat și ridicat un telefon mobil marca S., în care se afla introdusă o cartelă SIM în rețeaua operatorului O.
S-a procedat la descărcarea listelor de apeluri și mesajelor identificate în telefoanele mobile ridicate de la inculpații B.S.D. și I.D., conținutul acestora confirmând implicarea celor doi inculpați în derularea activităților de contrabandă.
Partea vătămată Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 506.862 RON, reprezentând valoarea în vamă, taxa vamală, acciza și TVA, ca urmare a introducerii în România, în mod ilegal, a cantității totale de 43.215 pachete țigări în noaptea de 19/20 septembrie 2011.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai reține că încă din faza de urmărire penală, inculpații-recurenți N.P., I.D., O.I. și B.S.D. au recunoscut faptele comise când au fost audiați, iar inculpatul B.A., având domiciliul și în Republica Moldova, nu a fost prins, dar prin rechizitoriu s-a solicitat arestarea preventivă a acestuia conform art. 267 C. proc. pen.
Totodată, se are în vedere că în fața aceleiași prime instanțe de judecată, inculpatul O.I. s-a prevalat de aplicarea art. 3201 C. proc. pen., precizând că recunoaște și regretă fapta comisă și solicită soluționarea cauzei în ceea ce îl privește numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Or, totalitatea probelor administrate, coroborate cu cele aflate la dosarul de urmărire penală, confirmă cu certitudine participația penală a inculpaților B.A., B.S.D., N.P. și I.D., atât la actul material din luna septembrie 2011, cât și la cel din luna iunie 2011, care în fața instanței a fost contestat de inculpați.
Astfel audiat, în fața instanței de judecată, inculpatul-recurent B.S.D. a precizat că a participat în noaptea de 19/20 septembrie 2011 la preluarea și transportul unor țigări din zona de frontieră și a fost prins în flagrant când transporta aceste țigări către Municipiul Galați.
Același inculpat a mai arătat că la preluarea și transportul țigărilor au participat în luna septembrie 2011 și inculpații O.I. și I.D., iar pentru activitățile desfășurate urmau să primească diferite sume de bani, prin valorificarea țigărilor de contrabandă.
Inculpatul-recurent N.P. a recunoscut faptul că a participat la comiterea faptei din luna septembrie 2011, arătând că în prealabil a discutat cu inculpatul I.D. modul de acțiune, faptul că trebuie să meargă la locul indicat lângă râul Prut, de unde să preia cu autoutilitara țigările de contrabandă.
Din declarația dată de inculpatul I.D., în fața instanței de judecată, rezultă că acesta se cunoaște cu toți inculpații și că în luna septembrie 2011 a participat la preluarea și transportul țigărilor de contrabandă.
Conform declarațiilor date de inculpat, acesta a purtat discuții telefonice cu inculpații B.A. și N.P., iar la comiterea actului material de contrabandă din luna septembrie 2011, au participat efectiv și inculpații B.S.D. și O.I.
Din declarația dată de martorul C.G. rezultă, printre altele, că inculpatul-recurent N.P., în calitatea sa de polițist de frontieră, a ajutat un grup infracțional în cursul anului 2011, pentru a aduce în România țigări din Republica Moldova.
Martorii C.C. și A.N. au arătat că la data de 20 septembrie 2011 a fost prins în apropierea com. Foltești, jud. Galați, un grup de tineri care transportau țigări de contrabandă, iar inculpatul N.P. era suspectat la serviciu că sprijină traficanții de țigări de contrabandă.
Din declarația dată de martorul T.C., atât la urmărirea penală, cât și în fața primei instanțe de judecată rezultă că inculpatul-recurent N.P. era "antrenat" în sprijinirea contrabandiștilor de țigări, iar în luna septembrie 2011, au fost prinse trei persoane în zona Foltești cu țigări de contrabandă.
În mod inexplicabil, în fața instanței de judecată, inculpații-recurenți I.D., N.P. și B.S.D. au negat comiterea actului material de contrabandă din luna iunie 2011, deși în faza de urmărire penală au recunoscut și această activitate infracțională, iar la dosar nu există probe din care să rezulte că cei trei inculpați au fost "constrânși" să recunoască și activitatea de contrabandă din luna iunie 2011.
Astfel, inculpatul N.P. a precizat clar la data de 20 septembrie 2011, când a fost audiat, că s-a efectuat un transport de țigări în urmă cu trei luni de zile, după ce s-a stabilit modul de acțiune cu inculpații B.A. și I.D.
Același inculpat a mai precizat că s-a stabilit în detaliu modul de acțiune, în special cu inculpatul B.A., și că s-a efectuat un schimb de numere de telefon cu acesta pentru a se putea comunica.
Inculpatul I.D. a recunoscut la urmărirea penală și fapta comisă în luna iunie 2011 și a precizat că la acest act material au participat activ inculpații B.A., N.P., dar și B.S.D.
Inculpatul B.S.D. a precizat la urmărirea penală că a acceptat să facă parte din gruparea infracțională însă din perioada mai - iunie 2011, la solicitarea inculpatului I.D., rolul său fiind acela de a merge la râul Prut și a prelua țigările care erau trecute cu barca de către inculpatul B.A.
Desfășurătoarele de convorbiri telefonice relevă faptul că inculpații-recurenți B.A., N.P., B.S.D. și I.D. au purtat discuții telefonice și au adus în România țigări și în luna iunie 2011, constituind o astfel de grupare bine organizată cu atribuții specifice pentru fiecare, în vederea aducerii și comercializării țigărilor de contrabandă din Republica Moldova.
Cu privire la infracțiunea de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, aceasta a constat în ajutorul moral și material dat de inculpații sus-menționați pentru ca inculpatul B.A. sau alte persoane din anturajul acestuia să treacă fraudulos râul Prut cu barca și să aducă în România țigările de contrabandă.
Se constată că faptele deduse judecății sunt dovedite cu celelalte mijloace de probă, precum: procese-verbale de constatare, planșe foto, declarații de martori, adresele comunicate de partea civilă, înregistrări audio și video.
A.2./D.1. Nu sunt fondate criticile recurenților-inculpați B.A. și N.P., prin care se pretinde incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. și se solicită, în consecință, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, întrucât ambii inculpați-recurenți și recurentul-inculpat I.D. au constituit un grup infracțional organizat având ca scop introducerea în România de țigări provenind din Republica Moldova prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, respectiv a râului Prut, valorificarea acestora și împărțirea beneficiului realizat.
În cadrul grupului sarcinile erau prestabilite între membrii săi, după cum urmează:
- inculpatul-recurent B.A., care avea dublă cetățenie, română și moldovenească, avea rolul de a procura țigările de la diferiți comercianți de pe teritoriul Republicii Moldova, pe care le depozita temporar în diferite spații de pe teritoriul țării vecine, unde acestea erau pregătite pentru trecerea peste Prut, fiind ambalate în colete mari, învelite cu materiale impermeabile; de a organiza trecerea țigărilor peste râul Prut, sens în care s-a ocupat de racolarea membrilor moldoveni ai grupului infracțional și de obținerea bărcilor pentru transport; de a valorifica țigările introduse ilegal în țară;
- inculpatul-recurent N.P., având calitatea de agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Galați - Sectorul Poliției de Frontieră Foltești, a pus la dispoziția membrilor grupului date referitoare la programul de patrulare și schimb al echipajelor poliției de frontieră, precum și informații relevante cu privire la modul de supraveghere a frontierei de stat cu echipamentul ce funcționa pe principiul termoviziunii, acesta cunoscând cu exactitate momentul când echipamentul devenea ineficient ca urmare a luminii emanate de soare direct în obiectivele optice ale acestuia, comunicând membrilor grupului momentele în care trebuiau să intre în zona de frontieră, să traverseze țigările peste râul Prut și să iasă cu acestea din zona de frontieră; a stabilit locul cel mai potrivit pentru a aduce țigările pe malul râului Prut pentru trecerea pachetelor de țigări - loc situat la o distanță de 500 m amonte de stâlpul de frontieră (SF) 1290 - loc împădurit ce le oferea grupului infracțional protecția vizuală în momentele debarcării țigărilor și al transportului acestora spre mijlocul de transport și din care, pe un drum secundar, se putea ajunge cu ușurință la DN 26;
- inculpatul-recurent I.D. se ocupa de organizarea preluării și transportului țigărilor de pe malul românesc al râului Prut până la locul de depozitare pe raza mun. Galați.
În acest sens, l-a racolat pe inculpatul B.S.D., cu rolul de a-l ajuta la preluarea țigărilor de la făptuitorii moldoveni, încărcarea acestora în mijlocul de transport, transportul și depozitarea lor în locația din mun. Galați, precum și, ulterior, pe inculpatul O.I., care avea rolul de antemergător pentru asigurarea transportului de țigări efectuat de către inculpații I.D. și B.S.D. și atenționarea acestora cu privire la patrulele de frontieră sau alte controale ale organelor de poliție și remorcarea autovehiculului care transporta țigările în situația în care acesta nu putea să urce vreo pantă.
La acest grup au aderat făptuitorii din Republica Moldova, racolați de inculpatul-recurent B.A. și rămași neidentificați, care aveau ca rol transportul țigărilor pe teritoriul statului vecin și traversarea acestora cu ambarcațiuni pe malul românesc al râului Prut, unde erau predate membrilor români ai grupului infracțional.
De asemenea, a aderat la grupul infracțional inculpatul B.S.D., la propunerea inculpatului I.D., care avea rolul de a-l ajuta pe acesta la preluarea țigărilor de la făptuitorii moldoveni, încărcarea acestora în mijlocul de transport și transportul lor în mun. Galați.
Comunicarea între membrii grupului se făcea, la fiecare introducere de țigări, prin telefoane achiziționate special în acest sens, telefoane care ulterior erau aruncate pentru a se evita posibilitatea interceptării și înregistrării comunicațiilor telefonice purtate pe parcursul derulării faptelor.
În îndeplinirea scopului grupului, în luna iunie 2011, inculpații au introdus ilegal în România 24.570 pachete de țigări marca "P." (39 de baxuri), prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
În acest sens, inculpatul-recurent B.A. s-a preocupat de achiziționarea țigărilor, ambalarea lor în folie de plastic, a organizat trecerea acestora peste râul Prut, racolând în acest sens 2 făptuitori, rămași neidentificați, și a predat inculpatului-recurent I.D. un autovehicul F. pentru transportul țigărilor.
Inculpatul I.D. a ținut legătura telefonic cu inculpații B.A. și N.P. și, în ziua stabilită pentru acțiune, însoțit de inculpatul B.S.D., s-a deplasat cu autovehiculul F. spre Foltești, a intrat în zona de frontieră la ora 12:00, la indicația inculpatului N.P.
În așteptarea întunericului și sosirea făptuitorilor moldoveni, inculpații I.D. și B.S.D. au mimat o activitate de pescuit în râul Prut.
În jurul orei 01:00, doi făptuitori moldoveni au sosit cu o barcă pe malul românesc al râului Prut, au descărcat țigările și le-au predat inculpaților-recurenți I.D. și B.S.D., care le-au încărcat în mașină.
Dimineața, în jurul orei 07:15, inculpatul N.P. a vorbit la telefon cu inculpatul I.D., spunându-i că poate să iasă din zona de frontieră întrucât urma să se producă schimbul de tură al polițiștilor de frontieră.
Inculpatul-recurent I.D. s-a conformat și, împreună cu inculpatul B.S.D., s-a deplasat cu mașina în care se aflau țigările în Galați, în spatele magazinului B. din Micro 39, unde a predat-o unei persoane indicate telefonic de inculpatul B.A., persoană rămasă neidentificată.
În urma acestei activități, la 5 - 6 zile, inculpatul-recurent B.A. i-a dat inculpatului I.D. suma de 5.000 euro, din care a dat inculpatului N.P. 2.000 euro și inculpatului B.S.D. 700 euro, oprindu-și pentru sine 2.300 euro.
Ulterior, în luna septembrie 2011, a aderat la grupul infracțional și inculpatul O.I., tot la propunerea inculpatului-recurent I.D., având rolul de antemergător, pentru asigurarea transportului de țigări efectuat de către inculpații I.D. și B.S.D. și atenționarea acestora cu privire la patrulele de frontieră sau alte controale ale organelor de poliție, și de remorcare a autovehiculului care transporta țigările, în situația în care acesta nu putea să urce vreo pantă.
În această nouă formulă, în noaptea de 19/20 septembrie 2012, inculpații au introdus ilegal în țară 18.080 pachete de țigări P., 2.965 pachete de țigări D., 470 de pachete de țigări P.M., 1.400 pachete de țigări B., 18.900 pachete de țigări M. și 14.400 pachete de țigări W., prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
Ca și la actul material precedent, inculpatul B.A. s-a preocupat de achiziționarea țigărilor, ambalarea lor în folie de plastic și a organizat trecerea acestora peste râul Prut.
Pentru a crește șansele de reușită, inculpatul-recurent N.P. a organizat o diversiune, rugându-l pe martorul C.G., agent de poliție de frontieră, ca în noaptea respectivă să se deplaseze la râul Prut la cantonul OGA, la o distanță de circa 5 km de locul unde urmau să fie introduse țigările, pentru a pescui și a face un grătar, fără a-i da alte detalii. Acesta a fost de acord și s-a deplasat la locul indicat împreună cu martorul T.C. pentru partida de pescuit, unde s-a întâlnit și cu martorul D.E., cantonier.
Inculpatul-recurent I.D., care între timp achiziționase un autovehicul marca V.T., s-a deplasat cu acesta, fiind însoțit de inculpatul B.S.D., la Foltești, și a intrat în zona de frontieră în jurul orelor 18:30, tot la indicația inculpatului N.P.
În acea noapte, doi făptuitori moldoveni au traversat ilegal frontiera de stat cu o barcă, au descărcat țigările pe malul românesc al râului Prut și le-au predat inculpaților I.D. și B.S.D., care le-au încărcat în mașină.
Inculpatul O.I., fiind apelat în jurul orelor 04:00 de inculpatul I.D., s-a deplasat către Foltești, cu autoturismul de teren marca M.P., și s-a oprit pe un deal la intrare în Foltești, de unde avea vizibilitate asupra zonei de frontieră și putea să-l anunțe în timp util pe inculpatul I.D. dacă apărea vreo patrulă a poliției de frontieră.
Dimineața, inculpatul N.P. a vorbit la telefon cu inculpatul I.D., spunându-i că poate să iasă din zona de frontieră, acesta conformându-se.
Când au ajuns la ieșirea din localitatea Foltești, inculpații I.D. și B.S.D. au fost depistați de organele judiciare cu țigările asupra lor, iar ulterior a fost depistat și inculpatul O.I.
Susținerile inculpaților-recurenți I.D. și N.P., din fața primei instanțe de judecată, cum că nu ar fi comis actul material din iunie 2011 și că nu ar fi constituit un grup infracțional organizat, întrucât discuțiile cu ceilalți inculpați ar fi început cu circa 10 zile înainte de actul material din 19/20 septembrie 2012, au fost corect înlăturate de către ambele instanțe de fond și de apel, întrucât acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate, sunt contradictorii în unele privințe și nu au justificat credibil revenirea față de declarațiile date la urmărirea penală.
De asemenea, în mod corect au fost înlăturate susținerile inculpatului B.S.D. cum că nu ar fi comis actul material din iunie 2011 întrucât acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, există interceptări telefonice în luna august 2011 în care inculpații-recurenți I.D. și N.P. vorbesc codificat despre activitatea infracțională, mama inculpatului I.D. îi comunică acestuia că este căutat la domiciliu de inculpatul B.A., zis "T.", stabilind să se întâlnească cu acesta în parcarea magazinului B., inculpatul I.D. primește un mesaj prin care i se comunică codificat că expeditorul nu mai dorește să participe la activitatea infracțională.
Totodată, din declarația martorului cu identitate protejată C.M. rezultă că inculpatul N.P., în anul 2011, a ajutat în 2 - 3 rânduri diferite persoane să introducă țigări în țară.
În fața primei instanțe de judecată inculpatul-recurent I.D. încearcă să acrediteze ideea că un anume I. i-a propus afacerea cu țigări contra unei sume de 200 euro, afirmație ce nu poate fi primită deoarece nu are suport logic întrucât, în continuare, a arătat că îi promisese 500 - 700 euro inculpatului B.S.D., iar inculpatul N.P. urma să primească 2.000 euro, realizând contradicția, inculpatul I.D. a revenit și a arătat că urma să primească suma de 5.000 euro pentru afacerea cu țigări.
Această ultimă afirmație este reală însă privește actul material din iunie 2011, când inculpatul I.D. a primit 5.000 euro de la inculpatul B.A., din care a dat 700 euro inculpatului B.S.D. și 2.000 euro inculpatului N.P.
Afirmația inculpatului-recurent I.D. cum că ar fi fost agresat fizic și psihic de organele de urmărire penală pentru a recunoaște și actul material din iunie 2011 și că ar fi adus aceasta la cunoștința judecătorului care a soluționat propunerea de arestare preventivă este nefondată întrucât din conținutul Încheierii din 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 10449/121/2011, rezultă că acesta și inculpatul N.P. și-au menținut declarațiile date în faza urmăririi penale și nu au mai dorit să facă alte declarații în fața instanței.
Susținerile inculpatului-recurent N.P., date în apel, în sensul că nu a participat la niciuna dintre infracțiunile reținute în sarcina sa, nu pot fi primite întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
În fine, participarea inculpatului B.A. la constituirea grupului infracțional, cât și la cele două acte materiale de introducere în țară de țigări prin trecerea ilegală a frontierei de stat rezultă din coroborarea declarațiilor inculpaților I.D. și N.P., date în faza urmăririi penale, declarația inculpatului I.D., dată în faza de judecată, procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice din luna august 2011, procesele-verbale de descărcare a conținuturilor telefoanelor mobile ridicate de la inculpați (agendele telefonice, apelurile efectuate, primite și pierdute, mesajele trimise și primite).
Susținerile inculpaților sus-menționați cum că nu sunt întrunite elementele constitutive ale grupului infracțional organizat ori că acesta este absorbit în participația, sub forma complicității, la contrabanda cu țigări și trecerea ilegală a frontierei de stat sunt nefondate, în cauză fiind îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003.
Astfel, în speță, grupul infracțional organizat:
- a fost format din mai mult de 3 persoane, respectiv din inculpații B.A., N.P., I.D., O.I., B.S.D. și făptuitorii rămași neidentificați;
- a existat în perioada iunie - septembrie 2011, deci pentru o perioadă de circa 4 luni;
- avea o structură determinată - inculpații B.A., N.P. și I.D. formând palierul de comandă, iar inculpații O.I., B.S.D. și făptuitorii rămași neidentificați palierul de execuție;
- membrii grupului aveau roluri prestabilite, după cum urmează: inculpatul B.A. finanța activitatea infracțională ocupându-se de achiziționarea țigărilor, organizarea trecerii acestora peste frontiera de stat, valorificarea țigărilor și plata participanților; inculpatul N.P. a stabilit locul pe unde urmau să fie introduse în țară țigările, asigura ieșirea acestora în siguranță din zona de frontieră, informa participanții despre momentele în care se puteau desfășura în siguranță activitățile infracționale; inculpatul I.D. se ocupa de organizarea preluării și transportului țigărilor de pe malul românesc al râului Prut până în municipiul Galați; inculpatul B.S.D. avea rolul de a-l ajuta pe inculpatul I.D. la preluarea țigărilor de la făptuitorii moldoveni, încărcarea acestora în mijlocul de transport și transportul lor în mun. Galați; inculpatul O.I. avea rolul de antemergător, pentru asigurarea transportului de țigări efectuat de către inculpații I.D. și B.S.D. și atenționarea acestora cu privire la patrulele de frontieră sau alte controale ale organelor de poliție; făptuitorii moldoveni, rămași neidentificați, aveau ca rol transportul țigărilor pe teritoriul statului vecin și traversarea acestora cu ambarcațiuni pe malul românesc al râului Prut, unde erau predate membrilor români ai grupului infracțional;
- a avut ca scop comiterea unor infracțiuni grave, respectiv de contrabandă cu țigări prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, în vederea obținerii de beneficii din valorificarea bunurilor de contrabandă.
Susținerea inculpatului-recurent I.D. cum că nu a existat un sprijin moral la trecerea frauduloasă a frontierei de stat nu poate fi primită întrucât membrii români ai grupului infracțional, între care și inculpatul I.D., au ajutat la introducerea în țară a țigărilor știind că aceasta se realizează prin trecerea ilegală a frontierei, iar făptuitorii moldoveni, care au traversat ilegal frontiera de stat pentru a aduce țigările pe malul românesc al Prutului, știau că erau așteptați de membrii români ai grupului care preluau țigările, aspect care le-a întărit rezoluția infracțională de a trece ilegal frontiera cu țigările de contrabandă.
Pentru motivele deja expuse la punctul de analiză anterior, prin care s-a evidențiat participația recurenților-inculpați I.D. și N.P. și la săvârșirea actului material de contrabandă din luna iulie 2011 și cererea acestor doi recurenți-inculpați nominalizați de înlăturare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din încadrarea juridică dată faptei de complicitate la infracțiunea de contrabandă.
Față de toate cele sus-expuse, rezultă că în mod judicios prin hotărârea pronunțată de prima instanță, menținută prin decizia instanței de prim control judiciar, s-a statuat în mod legal și temeinic că în drept, fapta inculpatului N.P. care, în luna iunie 2011, a constituit, împreună cu inculpații I.D., B.S.D., B.A. și alți făptuitori neidentificați, un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin asigurarea logisticii și a condițiilor necesare și prin promisiunea anterioară, îndeplinită ulterior, a primirii țigărilor pe malul românesc, la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-moldovenești, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la contrabandă, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei de stat româno-moldovenești, prin alte locuri decât cele anume destinate, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Infracțiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului I.D. care, în luna iunie 2011, a constituit, împreună cu inculpații N.P., B.S.D., B.A. și alți făptuitori neidentificați, un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin promisiunea anterioară, îndeplinită ulterior, a primirii țigărilor pe malul românesc, precum și prin preluarea efectivă a țigărilor, la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-moldovenești, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la contrabandă, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei de stat româno-moldovenești, prin alte locuri decât cele anume destinate, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Infracțiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului B.S.D. care, în luna iunie 2011, a constituit, împreună cu inculpații N.P., I.D., B.A. și alți făptuitori neidentificați, un grup infracțional organizat în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin promisiunea anterioară, îndeplinită ulterior, a primirii țigărilor pe malul românesc, precum și prin preluarea efectivă a țigărilor, la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-moldovenești, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la contrabandă, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei de stat româno-moldovenești, prin alte locuri decât cele anume destinate, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Infracțiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului O.I. care, în luna septembrie 2011, a aderat la un grup infracțional organizat, constituit de către inculpații N.P., I.D., B.S.D., B.A. și alți făptuitori neidentificați, în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în dimineața zilei de 20 septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin asigurarea transportului în calitate de antemergător la introducerea în mod ilegal pe teritoriul României prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-moldovenești a unui număr de 18.080 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 50.562 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 606.856 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la contrabandă, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în dimineața zilei de 20 septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin moral, la traversarea în mod ilegal a frontierei de stat româno-moldovenești, prin alte locuri decât cele anume destinate, a cantităților de 18.080 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 50.562 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 606.856 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001;
Infracțiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului B.A. care, în luna iunie 2011, a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații N.P., I.D., B.S.D. și alți făptuitori neidentificați, în scopul obținerii de importante foloase materiale din contrabanda cu țigări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie, a ajutat alte persoane, prin procurarea și încredințarea țigărilor, asigurarea mijloacelor de transport, precum și la preluarea acestora, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la contrabandă, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Fapta aceluiași inculpat care, acționând în cadrul grupului infracțional sus-menționat, împreună cu membrii acestuia, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie - septembrie 2011, a ajutat alte persoane, prin acordarea unui sprijin efectiv, prin asigurarea mijloacelor de transport, la traversarea în mod ilegal a frontierei de stat româno-moldovenești, prin alte locuri decât cele anume destinate, a cantităților de 42.830 pachete de țigări marca "P.", 2.965 pachete de țigări marca "D.", 470 pachete de țigări marca "P.M.", 1.400 pachete de țigări marca "B.", 18.900 pachete de țigări marca "M." și 14.400 pachete de țigări marca "W." cu o valoare totală în vamă de 68.798 RON, prejudiciul total datorat bugetului de stat prin comiterea faptei fiind în valoare totală de 841.587 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de:
- art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
Infracțiunile au fost comise în concurs real, fiind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen.
A.4./B.3./C.3./D.4. Într-o analiză comună, Înalta Curte are în vedere că este nepertinentă și critica celor patru recurenți-inculpați B.A., B.S.D., I.D. și N.P. ce vizează netemeinicia deciziei atacate și prin care se tinde la reținerea de circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. (inculpatul I.D.), ori la aplicarea de modalități neprivative de executare în sensul dispunerii suspendării condiționate a executării pedepsei conform dispozițiilor art. 81 C. pen. (inculpatul B.S.D.) sau a suspendării sub supraveghere conform dispozițiilor art. 861 C. pen.
Aceasta deoarece totalitatea pedepselor rezultante cu închisoarea stabilite de instanța de apel, și anume, de câte cinci ani și șase luni închisoare pentru inculpații I.D. și N.P., de șase ani și șase luni închisoare pentru inculpatul B.A. și cea aplicată de instanța de fond, de trei ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a acesteia pe durata unui termen de încercare de opt ani pentru inculpatul B.S.D., sunt apte în totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie atât măsuri de reală constrângere și reeducare a acestora, cât și să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de contrabandă comise de un grup de criminalitate organizată.
Totodată, aceleași pedepse sunt judicios dozate prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prev. de art. 72 alin. (1) C. pen., fiind avute în vedere în mod corespunzător dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cu referire la gradul sporit de pericol social concret al faptelor comise de recurenții-inculpați nominalizați, Înalta Curte are în vedere necesitatea că pentru cunoașterea gradului de pericol social concret al faptelor săvârșite este necesară cercetarea modului în care s-au comis în fapt acțiunile care constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunilor, precum și toate împrejurările care o caracterizează, importanța obiectului vătămat sau pus în pericol prin săvârșirea lor, felul și gravitatea urmărilor, forma și modalitatea vinovăției.
Or, din acest ultim punct de vedere se reține că activitatea infracțională a grupului era bine structurată, organizată cu roluri precise ce se desfășura în anumite momente ale zilei cu grijă alese în realizarea scopului infracțional, pentru a evita depistarea lor de organele de poliție.
Membrii grupului infracțional au colaborat eficient în vederea îndeplinirii scopurilor infracționale, din palierul de comandă al acestuia făcând parte inculpații-recurenți B.A., N.P., B.S.D. și I.D. iar, din cel de execuție, făceau parte O.I. și făptuitorii moldoveni.
În cadrul grupului infracțional fiecare dintre membri avea rolul său bine determinat, aceștia acționând în mod conjugat în vederea realizării activităților legate de introducerea pe teritoriul național a cantităților de țigări, a transportului acestora spre spațiile de depozitare de pe raza municipiului Galați și ulterior a valorificării lor.
Este decisivă arătarea faptului că inculpatul-recurent N.P. avea calitatea de agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Galați - Sectorul Poliției de Frontieră Foltești, și deținea informații importante despre modul de organizare a supravegherii și pazei frontierei de stat a României și acționând în cadrul grupului infracțional acesta a pus la dispoziția membrilor grupului date referitoare la programul de patrulare și schimb al echipajelor poliției de frontieră, precum și informații relevante cu privire la modul de supraveghere a frontierei de stat cu echipamentul ce funcționează pe principiul termoviziunii, acesta cunoscând cu exactitate momentul zilei în care acest echipament devenea ineficient, ca urmare a luminii emanate de soare direct în obiectivele optice ale acestuia.
Ca urmare a acestor informații membrii grupului infracțional ce aveau rolul de a prelua țigările, livrate la malul râului Prut de către cetățenii moldoveni, cunoșteau exact momentul în care se puteau deplasa, cu mijloacele de transport încărcate cu țigări, din zona de frontieră spre drumurile ce fac legătura cu municipiul Galați.
De asemenea, inculpatul-recurent N.P. avea cunoștință despre modul de acțiune al organelor de urmărire penală, cunoscând faptul că exista posibilitatea interceptării și înregistrării comunicațiilor telefonice purtate pe parcursul derulării faptelor, situație în care probarea activităților infracționale derulate erau mult mai facil de dovedit.
În aceste circumstanțe membrii din palierul superior al grupului infracțional, respectiv inculpații-recurenți B.A., N.P. și I.D., au decis ca la comiterea faptelor fiecare membru al grupului infracțional să utilizeze câte un aparat telefonic dedicat acestui scop, ce ulterior ar fi trebuit aruncat, urmărindu-se astfel îngreunarea probării activității infracționale de către organele de urmărire penală, precum și ca membrii ce alcătuiau "palierul de comandă" al grupului infracțional să utilizeze în momentele comiterii faptelor, pentru coordonarea activităților infracționale, atât posturi telefonice ce funcționau în rețelele de telefonie românești, cât și moldovenești, avându-se în vedere că în zonele de frontieră au acoperire rețelele de telefonie mobilă din ambele state.
Totodată, Înalta Curte reține că aceeași instanță de apel a Curții de Apel Galați a avut în vedere în mod justificat în operațiunea de individualizare și în aprecierea gradului de pericol social concret al faptelor săvârșite, inclusiv caracterul transfrontalier al infracțiunilor săvârșite.
Astfel, din actele dosarului rezultă colaborarea dintre cetățeni români și cetățeni moldoveni urmărind obținerea de profituri importante prin introducerea și comercializarea în România în mod ilicit a unor cantități de țigări.
Se conchide că, în raport de modalitatea și împrejurările concrete în care au acționat, caracterul organizat, calitatea de polițist a unuia dintre inculpați cu rol important în palierul de comandă, natura relațiilor sociale lezate (prin faptele comise aducându-se atingere circuitului comercial bazat pe principiul liberei concurențe, precum și constituirii veniturilor bugetare), valoarea mare a prejudiciului cauzat prin contrabanda cu țigări, scopul urmărit (procurarea veniturilor necesare existenței dintr-o activitate infracțională pe care au acceptat-o foarte ușor ca pe o stare de normalitate), sunt justificate pedepsele cu privare de libertate aplicate inculpaților-recurenți nominalizați într-un cuantum sporit și cu înlăturarea circumstanțelor atenuante, și în consecință, nu sunt elemente care să justifice reducerea cuantumului pedepselor stabilite prin hotărârile atacate sau modificarea modalităților de executare a acestora.
E. În fine, nu este fondată nici unica critică din recursul inculpatului O.I., prin care se pretinde înlăturarea obligării acestuia la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând datorie vamală, întrucât țigările au fost confiscate în totalitate.
În acest punct de analiză, Înalta Curte reține cu titlu de premisă că prejudiciul cauzat bugetului de stat în cazul mărfurilor care provin din afara Uniunii Europene și au fost introduse ilegal în țară se compune din taxe vamale, accize și TVA.
Astfel, conform dispozițiilor art. 224 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. vam., datoria vamală la import ia naștere și prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import și se naște în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.
Debitorii obligației de plată astfel născute sunt, potrivit art. 224 alin. (3) C. vam., persoana care introduce ilegal mărfurile în cauză sau orice persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor și care știa sau a deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe, în momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost introduse ilegal.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 202 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992, debitor vamal este orice persoană care a introdus ilegal pe teritoriul vamal al Comunității mărfuri supuse drepturilor de import.
Totodată, conform art. 234 alin. (1) C. vam., datoria vamală ia naștere chiar dacă se referă la mărfuri care fac obiectul măsurilor de prohibiție sau restricție la import sau la export, indiferent de natura acestora.
Datoria vamală la import este constituită, potrivit art. 4 pct. 13 și 14 lit. a) C. vam., din taxele vamale și taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.
Taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri sunt taxa pe valoarea adăugată (TVA) și accizele, conform art. 125 și urm. C. fisc. și, respectiv, art. 177, art. 2062 și urm. C. fisc.
Pe de altă parte, se mai reține că dispozițiile art. 256 alin. (1) lit. d) C. vam. prevăd că datoria vamală la import se stinge prin confiscarea mărfurilor numai dacă aceasta (confiscarea) s-a produs înainte de acordarea liberului la vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligația de plată a drepturilor de import.
Aceasta presupune ca mărfurile să fie introduse legal în țară, să existe o declarație vamală de plasare a acestora sub un anumit regim vamal făcută de deținătorul bunurilor respective sau de reprezentantul său, iar confiscarea să intervină înainte de acordarea liberului de vamă, adică înainte ca autoritatea vamală să lase la dispoziția titularului declarației vamale mărfurile vămuite în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate.
Or, aceste condiții nu sunt îndeplinite în speță deoarece țigările nu au fost introduse legal în țară, ci prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, în scopul sustragerii de la vămuire, și, evident, nu s-a depus vreo declarație vamală pentru plasarea acestora sub un anumit regim vamal și obținerea liberului de vamă, iar țigările de contrabandă au fost tot timpul la dispoziția inculpaților, în vederea valorificării lor, de la momentul introducerii ilegale în țară și până la momentul depistării, fiind, în fapt, plasate sub regimul vamal al punerii în liberă circulație, inculpații luându-și, practic, singuri liberul de vamă și, în consecință, măsura confiscării țigărilor de contrabandă nu înlătură datoria vamală de import.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații B.A., B.S.D., I.D., N.P. și O.I. împotriva Deciziei penale nr. 251/A din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurenții-inculpați N.P. și O.I. la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 RON, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții-inculpați, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenții-inculpați B.A., B.S.D. și I.D. la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții-inculpați până la prezentarea apărătorilor aleși B.A., B.S.D., I.D., N.P. și O.I. se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 iunie 2013.
Procesat de GGC - AZ