Revision petition declared outside material jurisdiction and remanded to appellate court
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed its own competence to hear the case and ordered the immediate transmission of the file to the Brașov Court of Appeal for resolution. The dispute concerned a petition for revision filed against a final civil decision of the Brașov Court of Appeal, which had previously upheld the lower tribunal's rejection of the petitioner's claims. Relying on the principle of the legality of appeals and Article 510(1) of the New Code of Civil Procedure, which mandates that revision petitions be directed to the court that rendered the challenged judgment, the Supreme Court determined it lacked material jurisdiction under Articles 131-132 of the New Code of Civil Procedure, thereby ruling that the competent forum was the original appellate court.
Legislator headnote
AI generatedart. 126 din Constituție, art. 510 alin. (1) C. proc. civ, art. 131-132 din Noul C. proc. civ; Revision petition declared outside material jurisdiction and remanded to appellate court: The dispute concerned a petition for revision filed against a final civil decision of the Brașov Court of Appeal, which had previously upheld the lower tribunal's rejection of the petitioner's claims. Relying on the principle of the legality of appeals and Article 510(1) of the New Code of Civil Procedure, which mandates that revision petitions be directed to the court that rendered the challenged judgment, the Supreme Court determined it lacked material jurisdiction under Articles 131-132 of the New Code of Civil Procedure, thereby ruling that the competent forum was the original appellate court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedEstablished that the petition for revision must be directed to the court that pronounced the challenged judgment, thereby excluding the Supreme Court's jurisdiction and assigning competence to the Brașov Court of Appeal.
Procedural basis cited in the operative decision to determine the court's material competence and to order the transmission of the file to the competent court.
Full text
Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 78/ AP din 19 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2141/62/2013 s-a respins apelul formulat de reclamantul B.l. împotriva sentinței civile nr. 89 din 13 mai 2013 a Tribunalului Brașov pe care a păstrat-o. Decizia este definitivă.
Prin cererea depusă la data de 31 decembrie 2013, B.l. a solicitat revizuirea Dosarului nr. 2141/62/2013, respectiv a Deciziei civile nr. 78/ap din 19 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Cererea de revizuire a fost înregistrată sub număr de Dosar 155/1/2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția privind competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în soluționarea prezentei cereri de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 131-132 din Noul C. proc. civ., apreciază că aceasta este întemeiată și, în consecință, constată că nu este competentă să soluționeze prezenta cerere de revizuire pentru următoarele considerente:
Este de reținut că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor, într-o anumită ordine, precum și soluționarea acestora de către instanța prevăzută de lege.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea în limitele competenței atribuite prin lege fiind de ordine publică.
Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Înalta Curte constată că, în speță, revizuentul B.l. a învestit instanța cu o cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 78/ AP din 19 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2141/62/2013.
Conform art. 510 alin. (1) Noul C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.
În consecință, pentru toate considerentele anterior expuse, având în vedere că, în speța de față, se solicită revizuirea Deciziei civile nr. 78/ AP din 19 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în raport de dispozițiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul dispozițiilor art. 131-132 din Noul C. proc. civ., va stabili competența de soluționarea a prezentei cereri de revizuire în favoarea Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, și va trimite de îndată dosarul acestei instanțe în vederea soluționării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția privind competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.
Trimite cererea de revizuire formulată de revizuentul B.I. împotriva Deciziei civile nr. 78/ AP din 19 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2141/62/2013, instanței competente și anume, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.^
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2014.