Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3283/2004 AI generated

Exemption from stamp duty for accessory litigation costs and correct procedural classification of appeal against first-instance judgment

Case Number Decizia nr. 3283/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the plaintiffs' appeal, set aside the appellate decision, and remanded the case to the Court of Appeal to properly adjudicate the appeals declared by both parties against the first-instance judgment, effectively overturning the lower courts' dismissal of the claim. The dispute concerned a separate action for recovery of litigation costs incurred in prior proceedings, where the first-instance court awarded damages but the appellate court dismissed the claim and annulled the plaintiffs' appeal for non-payment of stamp duty. The supreme court held that the appellate court erred in characterizing the proceedings as an appeal subject to irreparable effect and in treating the request for costs as a taxable independent claim, rather than an accessory claim exempt from stamp duty; consequently, the prior dismissal based on procedural non-compliance was invalidated. The decisive legal basis included the principle that litigation costs are accessory claims exempt from judicial tax under the methodological norms of the Stamp Duty Law, and the procedural rule that judgments from a court of first instance (the regional court) are subject to appeal, not direct cassation, ensuring the merits must be re-examined by the appellate court.

Legislator headnote

AI generated

art. 998 C. civ, art. 20 pct. 4 din Legea nr. 146/1997, art. 14 din Legea nr. 146/1997, art. 282 alin. (1) C. proc. civ, art. 2821 C. proc. civ; Exemption from stamp duty for accessory litigation costs and correct procedural classification of appeal against first-instance judgment: Acțiunea având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată, introdusă pe cale separată, are ca temei prevederile art. 998 C. civ., ceea ce impune timbrarea ei la valoarea pretinsă. Neplata taxei de timbru atrage anularea recursului ca netimbrat și pentru că reclamantele-recurente nu au plătit taxa de timbru, recursul lor a fost anulat ca netimbrat, conform art. 20 pct. 4 din Legea nr. 146/1997.

Keywords

AI generated
exemption from stamp duties tax litigation proceedings procedural costs cost recovery damages payment judicial law

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 1636/2002
Așadar calea de atac împotriva sentinței era apelul, nu recursul, cum greșit a apreciat curtea de apel, pronunțând decizia civilă nr. 1636/2002 cu caracter irevocabil, contrar dispozițiilor legale evocate.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la 22 noiembrie 2001 la Judecătoria Alba Iulia, reclamantele R.E. și R.D. au chemat în judecată pârâta E.B. S.A., sucursala Alba, solicitând obligarea ei la plata sumelor de 577.000 lei și 25.500 USD, care reprezintă cheltuieli de judecată din dosarele nr. 3961/2998 al Tribunalului Alba, nr. 1257/1999 al Curții de Apel Alba Iulia și 4518/1999 al Curții Supreme de Justiție, asupra cărora instanțele nu s-au pronunțat.

Prin sentința civilă nr. 37 din 9 ianuarie 2002, Judecătoria Alba Iulia și-a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, reținând că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este o cerere accesorie acțiunii soluționate în primă instanță de Tribunalul Alba, căruia îi revine competența de a soluționa prezentul litigiu.

Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința nr. 118 din 6 martie 2002 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 914.000 lei despăgubiri, respingând celelalte pretenții, ca neîntemeiate.

În motivarea sentinței s-a reținut că sunt dovedite doar cheltuielile de judecată în sumă de 914.000 lei.

Împotriva sentinței au declarat apel ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 1636 din 13 septembrie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul pârâtei, a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamante și a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamante împotriva aceleiași sentințe.

S-a argumentat că instanțele care au judecat cauza în fond au respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pentru că nu se cuveneau reclamantelor, fiind inexactă susținerea că instanțele au omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere.

Acțiunea având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată, introdusă pe cale separată, are ca temei prevederile art. 998 C. civ., ceea ce impune timbrarea ei la valoarea pretinsă. Neplata taxei de timbru atrage anularea recursului ca netimbrat și pentru că reclamantele-recurente nu au plătit taxa de timbru, recursul lor a fost anulat ca netimbrat, conform art. 20 pct. 4 din Legea nr. 146/1997.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantele, solicitând admiterea lui, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia care să judece apelul și nu recursul, cum greșit a procedat, fiind nelegală soluția de anulare a recursului ca netimbrat, întrucât cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este scutită de taxă de timbru conform art. 14 din Legea nr. 146/1997 și art. 12 din normele metodologice de aplicare a legii privind taxele judiciare de timbru.

Criticile aduse de recurente deciziei pronunțate în apel sunt întemeiate.

Generate de litigiul soluționat în primă instanță la tribunal, anume în dosarul nr. 3961/1998 al Tribunalului Alba, prin sentința civilă nr. 23 din 15 ianuarie 1999, cheltuielile de judecată pretinse în prezenta cauză au format obiectul pricinii judecate de tribunal ca instanță de fond, iar calea de atac împotriva sentinței pronunțate în primă instanță de tribunal este apelul, conform art. 282 alin. (1) C. proc. civ.

Suma pretinsă fiind peste 200 milioane lei, sentința nu se include în situațiile de excepție prevăzute de art. 2821 C. proc. civ., care enunță hotărârile judecătorești date în primă instanță nesupuse apelului.

Așadar calea de atac împotriva sentinței era apelul, nu recursul, cum greșit a apreciat curtea de apel, pronunțând decizia civilă nr. 1636/2002 cu caracter irevocabil, contrar dispozițiilor legale evocate.

Argumentul invocat în decizia atacată, pentru susținerea soluției de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, acela că instanțele care au soluționat fondul cauzei s-au pronunțat în sensul că nu se cuvin reclamantelor, este în dezacord cu actele dosarului.

În considerentele sentinței civile nr. 23 din 15 ianuarie 1999 pronunțată de Tribunalul Alba se arată în penultimul aliniat: „pe aceste considerente instanța urmează a respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă de față, nu au fost solicitate cheltuieli de judecată și ca atare nu vor fi acordate”.

Soluția de anulare ca netimbrat a recursului (apelului) reclamantelor se apreciază ca fiind nelegală.

În art.14 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru publicate în M. Of., nr. 380 din 10 august 1999 se prevede că, de asemenea nu se timbrează, printre altele, cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, precum și cererile pentru exercitarea căilor de atac în astfel de situații.

Mențiunea „accesorii” semnifică caracterul de accesorialitate al cheltuielilor, derivat dintr-un litigiu soluționat de instanțele judecătorești și nu faptul că scutirea vizează doar situația în care cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează concomitent cu litigiul din care ele provin.

Drept urmare, se va admite recursul reclamantelor, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelurilor declarate de recurentele-reclamante, cât și de intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele R.E. și R.D., prin mandatar R.G., împotriva deciziei nr. 1636 din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea judecării apelurilor declarate de reclamantele R.E. și R.D., prin mandatar R.G. și, respectiv, de pârâta E.B. S.A., sucursala Alba Iulia, împotriva sentinței civile nr. 118 din 6 martie 2002 a Tribunalului Alba, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2004.