Judicial stamp deficiency bars review of abusive risk commission clauses in consumer credit

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, prin sentința civilă nr. 14054 din 12 octombrie 2012, a admis acțiunea formulată de reclamanții C.A.E. și C.M. în contradictoriu cu pârâta SC V.R. SA București.

A constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în convențiile de credit din 01 aprilie 2008, din 31 iulie 2008 și din 30 octombrie 2008 cu privire la comisionul de risc, respectiv art. 5 lit. a) din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale și a obligat pârâta să elimine aceste dispoziții contractuale.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanților sumele de 16.340,6 Chf și 4.932,54 euro.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 4(6) din Legea nr. 193/2000 (care le preiau pe cele ale art. 4 parag. 1 al Directivei nr. 93/13/ CEE), evaluarea naturii abuzive a clauzelor contractuale nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Excluderea prevăzută de textul de lege arătat, ce ar privi și clauzele de la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale celor trei convenții de credit încheiate între părți, referitoare la comisionul de risc - ca parte a costului creditului, se aplicau, deci, sub condiția aprecierii de către instanță, în fiecare speță, a faptului că respectivele clauze au fost redactate în mod clar și inteligibil.

În clauza de la art. 3.5 din Condițiile generale ale convențiilor de credit, se arată că pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului, astfel că prin această clauză, pârâta și-a stabilit dreptul de a încasa comisionul în orice condiții, independent de situația plăților efectuate.

Clauza referitoare la comisionul de risc este cuprinsă în cele trei condiții standard preformulate de bancă, iar reclamanții nu au putut influența nici modul de formulare a acesteia și nici să ceară excluderea ei din convenții, deci nu a fost negociată direct. în afară de clauza de la art. 3.5 din Condițiile generale, nicio altă prevedere din convenții nu oferea alte lămuriri cu privire la justificarea comisionului de risc, observându-se că, pentru același serviciu punerea la dispoziție a creditului, pârâta a perceput două costuri: dobânda și comisionul de risc.

Legea nr. 193/2000 și Legea nr. 296/2004 (art. 81) au prevăzut faptul că, în situația în care doar anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul, nu este exclusă posibilitatea aplicării prevederilor legale referitoare la clauzele abuzive și la protecția consumatorului pentru restul contractului.

Tribunalul a constatat că, prin instituirea obligativității perceperii comisionului de risc în condițiile arătate, a fost creat, în detrimentul reclamanților un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților convențiilor de credit.

Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin Decizia civilă nr. 264 din 11 septembrie 2013 a respins ca nefondat apelul promovat de pârâta SC V.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 14054 din 12 octombrie 2012 pronunțate de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu reclamanții C.A.E. și C.M., reținând în esență aceeași motivare ca a instanței de fond.

Împotriva Deciziei civile nr. 264 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a declarat recurs pârâta SC V.R. SA București întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său ți respingerii acțiunii reclamanților.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 și 20 alin. (1) - (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare aspectul netimbrării recursului, având în vedere că acesta primează înaintea oricăror alte cereri și excepții, formulate în fața instanțelor de judecată și a reținut următoarele:

Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Față de dispozițiile legale evocate, se constată că, cererea de recurs formulată de pârâta SC V.R. SA București nu a fost însoțită de dovada achitării taxei de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată de astăzi, 15 mai 2014, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2.142 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, conform dovezii aflate la fila 15 din dosarul de recurs.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții, motive de recurs, constatând că cererea de recurs nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul stabilit de instanță, 15 mai 2014, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită și că în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și să dispună anularea recursului pârâtei, ca netimbrat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. va fi obligată recurenta pârâtă SC V.R. SA București la plata sumei de 9.000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți C.A.E. și C.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC V.R. SA București împotriva Deciziei civile nr. 264 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Obligă recurenta pârâtă SC V.R. SA București la plata sumei de 9.000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți C.A.E. și C.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2014.