Nullity of real estate certificate challenged in administrative court without prior exhaustion of administrative remedy
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the appellate court’s decision to reject the claim of the individuals challenging a real estate certificate. The dispute involved a counterclaim for the partial absolute nullity of a 2002 certificate of ownership, filed against a company and state authorities following a property restitution action based on 1998 titles; the appellants argued that the prior administrative procedure was not required for nullity actions under Article 7(5) of Law No. 554/2004. The court ruled that Article 7(1) of Law No. 554/2004 strictly requires the exhaustion of the prior administrative remedy—specifically, a request for revocation of the individual administrative act to the issuing authority within 30 days—before filing suit in administrative court, and the appellants failed to demonstrate compliance with this procedural prerequisite or present evidence contrary to the appellees' objection, rendering their action inadmissible pursuant to Article 109(2) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 312 C. proc. civ; Nullity of real estate certificate challenged in administrative court without prior exhaustion of administrative remedy: În motivarea recursului se arată că în mod greșit prima instanța a înlăturat apărările în sensul de respingere a excepției inadmisibilității invocate, întrucât în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece prezenta acțiune are ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pentru pârâtă, acesteia fiindu-i aplicabile prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în speță nefiind obligatorie procedura prealabilă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamanta SC O.P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții V.C., V.G., V.E., Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 - Primăria Brădești și Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 - Prefectura Dolj, ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate din 10 decembrie 1998, precum și a actelor premergătoare acestuia, cu privire la suprafața de teren, care potrivit susținerilor pârâților le-a fost ocupată cu suprafața afectată sondelor x Brădești, y Brădești, z Brădești și pentru care reclamanta a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 12 decembrie 2002 întrucât terenul ocupat de aceste sonde a fost expropriat prin Decretele 199/1985 și 9 din 17 ianuarie 1984.
Pe cale reconvențională, pârâții V.G., V.C. și V.E. au solicitat să se dispună constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 12 decembrie 2002, cu privire la suprafața de teren de 93,45 mp având următoarele dimensiuni x m.
În motivarea cererii, au susținut că, în urma cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de către autorul lor, V.M., s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5 ha și 600 mp, conform TDP din 10 decembrie 1998, situată pe teritoriul localității Brădești.
Prin încheierea de ședință de la data de 18 iunie 2012, instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale depusă la dosar de către pârâții V.C. și V.G. și formarea unui nou dosar, respectiv Dosarul nr. 877/230/2012, având ca obiect anulare act.
Prin Sentința civilă nr. 527 din 25 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Filiași, în Dosarul nr. 877/230/2012, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Filiași, invocată de către pârâta SC O.P. SA, în contradictoriu cu pârâții V.C. și V.G. și s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Craiova.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 1608/54/2012, la data de 11 iulie 2012.
La data de 5 septembrie 2012, pârâta SC O.P. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția tardivității formulării acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentința civilă nr. 1036 din 9 noiembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții V.G. și V.C., în contradictoriu cu pârâții SC O.P. SA și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția lipsei procedurii prealabile este întemeiată, având în vedere dispozițiile legale care stabilesc că înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului ori în termen de 6 luni din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența lui, revocarea, în tot sau în parte, a actului, precum și împrejurarea că reclamanții nu au respectat această procedură, adresându-se direct instanței de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții V.G. și V.C. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit prima instanța a înlăturat apărările în sensul de respingere a excepției inadmisibilității invocate, întrucât în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece prezenta acțiune are ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pentru pârâtă, acesteia fiindu-i aplicabile prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în speță nefiind obligatorie procedura prealabilă.
Recurenții mai susțin că data la care au aflat de faptul că terenul înscris în titlul de proprietate se suprapune cu terenul înscris în certificatul de proprietate al pârâtei, este 9 noiembrie 2011, cu ocazia depunerii raportului de expertiză specialitatea topografie-cadastru efectuat în cadrul Dosarului înregistrat sub nr. 29135/215/2010 pe rolul Judecătoriei Craiova.
Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, trebuie să solicite autorității publice emitente, revocarea în tot sau în parte a actului, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
În cauză, recurenții nu au făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri.
Așadar, neîndeplinirea de către recurenți a acestei cerințe procedurale a fost corect constatată de către instanța de fond în soluționarea excepției invocate de pârâți.
Recurenții au avut cunoștință de această excepție de procedură, prin întâmpinarea depusă de pârâți și a cărei copie le-a fost comunicată.
Cu toate acestea, recurenții nu au formulat apărări și nu au prezentat dovezi privind îndeplinirea procedurii prealabile, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Sub acest aspect Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 109 (2) C. proc. civ. potrivit cărora: în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condițiile stabilite de acea lege.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar soluția dată de instanța de fond este legală și temeinică.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanții V.G. și V.C. împotriva Sentinței nr. 1036 din 9 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2013.
Procesat de GGC - CL