Jurisdiction over university diploma issuance: Private public-utility institutions classified as local authorities for material competence purposes.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 3 mai 2011 sub nr. 596/59/2011, reclamantul G.A. chemat în judecată pârâta Universitatea „S.H.” București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa oblige pârâta la eliberarea diplomei de licență corespunzătoare precum și a suplimentelor sale în termen de 30 zile de la pronunțarea hotărârii sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 54/2004 și a daunelor cominatorii în cuantum de 50 RON pe fiecare zi de întârziere până la eliberarea actelor de studii solicitate.

În motivare reclamantul a arătat că a urmat și a absolvit Ciclul I - studii universitare de licență (sistem Bologna) - Facultatea de Management din Brașov, specializarea Management, din cadrul Universității S.H., București, cu un număr de credite (ECTS) 180, promoția 2009; de asemenea, a susținut și promovat în cadrul aceleași facultăți Examenul de Licență în sesiunea 2009, dobândind Titlul de licențiat în științe economice.

A mai arătat că i s-a eliberat Adeverința nr. 805 din din 23 iulie 2009, cu termen de valabilitate 12 luni, iar după expirarea acestui termen nu i-a fost eliberată diploma de licență, Universitatea S.H. București neîndeplinindu-și obligația prevăzuta de art. 5 al Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, respectiv de a-i gestiona, completa și elibera Diploma de Licență.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și art. 24 al Legii nr. 54/2004, pe dispozițiile art. 5, art. 8, art. 11, art. 20, art. 22 al Regulamentul din 28 septembrie 2007 privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007, pe dispozițiile art. 4 și art. 6 al Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, precum și pe dispozițiile Legii Educației Naționale.

Pârâta Universitatea „S.H.” a formulat întâmpinare prin care a arătat că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite Adeverința de studiu pentru reclamant, și a făcut demersuri către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare, în scopul livrării lor.

În conformitate cu dispozițiile art. 60 - 63 C. proc. civ., art 18 alin. (1), alin. (6) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 28 alin. (1) din aceeași lege, a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licență și suplimentul la diplome pentru reclamant în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și daune cominatorii în cuantum de 50 RON/fiecare zi de întârziere până la aprobare, cu cheltuieli de judecată.

Chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 126 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G.A. în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” și în consecință a fost obligată pârâta să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă. S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentul la diplomă. S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată și s-a respins cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că deși reclamantul a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009 nu i s-a eliberat până în prezent diploma corespunzătoare deși a formulat cerere în acest sens.

A reținut instanța fondului că regimul actelor de studii în sistemul învățământului superior este dat de Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, emis în temeiul Legii nr. 84/1995, în vigoare la data absolvirii facultății de către reclamant, iar potrivit art. 20 alin. (1) din Regulament, titularul are dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că MECTS nu și-a îndeplinit obligația de a aviza achiziționarea de la SC R. SA a formularelor tipizate pentru toți absolvenții promoției 2009.

Altfel, s-a constatat că există o lipsă de coordonare între două autorități publice (MECTS și USH, cea din urmă asimilată unei autorități publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004) care converge spre vătămarea dreptului reclamantului de obținere a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă (supliment reprezentând anexă la diplomă, conform Ordinului MECT nr. 5289/2008), vătămare care trebuie înlăturată prin obligarea fiecărei autorități la executarea obligațiilor din domeniul lor de activitate.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs chematul în garanție Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării,Tineretului și Sportului), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, că instanța de fond nu a avut în vedere apărările formulate, în sensul că formularele tipizate nu pot fi eliberate decât corelat cu datele existente la Direcția Generală de Învățământ Superior din cadrul ministerului și cu cele ale ARACIS, doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare acreditată sau autorizată la momentul înscrierii în anul I de facultate.

S-a mai arătat că în cadrul universității pârâte, specializările de la forma de învățământ la distanță au fost organizate fără respectarea prevederilor legale, Legea nr. 88/1993, O.U.G. nr. 75/2005, aspecte care nu au fost verificate de către instanța de fond.

S-a susținut în concluzie că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantului de a solicita eliberarea diplomei de licență, astfel că acțiunea, prin admiterea recursului, trebuie respinsă în totalitate împreună cu cererea de chemare în garanție formulată de universitate.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs.

Intimata-pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamantului, absolvent al Universității „S.H.”.

Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.”, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării,Tineretului și Sportului) împotriva Sentinței nr. 126 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Timiș Secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM