Scope of annulment petition: substantive error in wealth verification and pre-amendment procedural standing not reviewable under Art. 318 CPC
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for annulment filed by two individuals, thereby upholding the final decision of the lower appellate court and leaving the original judgment on wealth investigation in force. The dispute concerned the validity of a wealth verification procedure initiated by the prosecutor against the petitioners, who argued in their annulment petition that the appellate court had committed procedural errors by failing to examine the lack of legal authority of the prosecutor under the 1996 Wealth Declaration Law (prior to the 2004 amendment), miscounting household expenses relative to income in determining unjustified sums, and overlooking that one petitioner was not legally required to file a declaration due to the timing of their employment contract. The court held that the petition for annulment under Article 318 of the Code of Civil Procedure is limited to correcting material procedural errors or the omission of exam of raised appeal grounds; it rejected the claim regarding the calculation of sums as a substantive assessment of evidence rather than a material error, and noted that the arguments regarding the prosecutor's standing and the applicant's filing obligation were either already addressed by the lower court or had not been properly raised in the prior appeal, thus not meeting the statutory threshold for annulment.
Legislator headnote
AI generatedart. 318 C. proc. civ, art. 101 din Legea nr. 115/1996; Scope of annulment petition: substantive error in wealth verification and pre-amendment procedural standing not reviewable under Art. 318 CPC: Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 318 C. proc. civ., Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 aprilie 2012, D.G.I. și D.A. au formulat contestație în anularea deciziei nr. 1573 din 22 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, invocând prevederile art. 318 C. proc. civ., în sensul omisiunii cercetării unor motive de recurs și respectiv, al constatării unor greșeli materiale evidente.
În motivarea contestației s-a arătat că, instanța de recurs, examinând critica privind excepția lipsei calității procesuale active a procurorului șef al Direcției Generale Anticorupție, a comis o eroare materială, întrucât acesta nu avea, potrivit Legii nr. 115/1996 abilitatea legală de a sesiza comisia de cercetare a averilor, o astfel de legitimare procesuală fiind dispusă de-abia prin O.U.G. nr. 21/2004, după sesizarea Curții de Apel București.
Contestatorii au invocat și greșita stabilire a întinderii sumei considerate nejustificate, instanța însușindu-și opinia eronată a expertului care, deși a luat în calcul veniturile realizate de două persoane, a raportat cheltuielile familiei la o singură persoană.
S-a arătat și faptul că instanța de recurs a omis să analizeze situația legată de calitatea de persoană obligată să depună declarație de avere, contestatorul D.G.I., preluând în baza unei convenții civile încheiate la 14 februarie 1996 calitatea de manager al R.A.D.E.T., neavând obligația de a întocmi un astfel de înscris, întrucât Legea nr. 115/1996 a intrat în vigoare în luna octombrie 1996.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 318 C. proc. civ., Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.
Astfel, potrivit textului de lege susmenționat, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Prima ipoteză prevăzută de art. 318 C. proc. civ. privește doar erorile materiale cu caracter procedural, respectiv greșeli referitoare la aspectele formale ale judecății, neîncadrându-se în această teză stabilirea eronată a situației de fapt ori interpretarea unor prevederi legale, ce ar putea constitui eventual greșeli de judecată, ce nu pot fi reformate pe calea contestației în anulare.
Astfel, susținerea contestatorilor privind stabilirea greșită a întinderii sumei nejustificate nu poate fi analizată ca fiind eroare materială, soluția pronunțată sub acest aspect fiind urmarea aprecierii probelor administrate în cauză.
Curtea nu poate primi nici celelalte aspecte invocate în motivarea contestației, în condițiile în care instanța de recurs a examinat și s-a pronunțat atât asupra excepției lipsei calității procesuale active a conducătorului Direcției Naționale Anticorupție de a sesiza comisia de cercetare a averilor de la lângă Curtea de Apel București, cât și asupra criticii privind necompetența instanței de judecată, urmare a aplicării dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 115/1996, modificată prin Legea nr. 196/2010.
Referitor la susținerea că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra inexistenței obligației contestatorului de a depune declarație de avere, Curtea constată că în cererea de recurs nu a fost invocată o asemenea critică, hotărârea atacată pe calea contestației examinând punctual motivele prezentate, astfel încât nu se regăsește nici sub acest aspect ipoteza omisiunii la care se referă teza a II-a art. 318 C. proc. civ.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de D.G.I. și D.A., împotriva deciziei nr. 1573 din 22 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2012.