Jurisdictional conflict over post-reorganization competence for administrative compensation claims under Law 247/2005 following transfer of pending cases from Courts of Appeal to Tribunals via Law 2/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.J. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor bănești în sumă de 500.000 lei, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești, sub sancțiunea unei amenzi civile de 50 lei/zi întârziere.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin Sentința nr. 1273 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul B.J. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut în esență că dreptul la despăgubiri al reclamantului s-a născut în baza Dispoziției Primarului Municipiului Craiova nr. 10541 din 30 iunie 2005, anterioară Legii nr. 247/2004, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile acestei legi.

Prin urmare, Curtea a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile generale care erau în vigoare la data emiterii dispoziției și reglementau competența materială de soluționare a unor astfel de cereri, respectiv art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., potrivit căruia tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel.

Prin Sentința nr. 3586 din 27 septembrie 2012, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Totodată, tribunalul, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență că obiectul litigiului constă în cenzurarea de către instanță a refuzului nejustificat din partea pârâtei autoritate centrală de a îndeplini formalitățile necesare efectuării plății despăgubirilor acordate în temeiul Legii 10/2001, or acesta este un act administrativ asimilat ce revine spre competentă soluționare aceleiași instanțe care este îndrituită să verifice sub aspectul legalității actul administrativ tipic, respectiv decizia adoptată de către Comisia Centrală.

S-a mai arătat în considerentele sentinței că deși Dispoziția nr. 10541 din 30 iunie 2005 a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii 247/2005, totuși plata despăgubirilor nu fusese efectuată la momentul intrării în vigoare a legii noi, fiind vorba de o situație juridică aflată în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a legii noi.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor bănești în sumă de 500.000 lei, așa cum prevăd dispozițiile Cap. V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007, aceste dispoziții reglementând procedurile de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr. 10541 din 30 iunie 2005 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 864.135.000 lei, iar ulterior, prin Decizia nr. 4104 din 4 decembrie 2008, i-a fost soluționată cererea de către pârâtă și i s-au acordat despăgubiri în sumă de 577.461,52 lei.

Prin cerere de opțiune a optat pentru despăgubiri bănești în sumă de 500.000 lei și 77.461,52 lei în acțiuni la Fondul Proprietatea în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut Tribunalul București faptul că litigiul de față s-a născut ca o consecință a emiterii, în cadrul procedurii speciale prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a actelor administrative reprezentate de deciziile menționate de către o autoritate publică centrală, astfel că soluționarea acestuia revine instanței de contencios administrativ, respectiv Curții de Apel București, în conformitate cu art. 10 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 3, pct. 1 C. proc. civ.

În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră însă sub incidența dispozițiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora:

"Art. XXIII - (1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.

(3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (l) - (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece.".

Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanță, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 ar fi fost de competența curții de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B.J. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AZ