Suspension of fiscal decision challenged on material jurisdiction grounds: exclusive competence of tribunal for tax disputes under 500,000 RON

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamanta SC N.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, suspendarea executării actului administrativ fiscal, respectiv a Deciziei de impunere nr. 261 din 16 august 2012, emisă de intimată, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. 261 din 16 august 2012 cu privire la suma de 99.769,97 RON, formată din 59.302,38 RON contribuție, 31.572,23 RON dobânzi, 8.895,36 RON penalități până la pronunțarea acțiunii privitoare la fondul cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât așa cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară efectuat la cererea reclamantei, toate constatările organului de control sunt nelegale atâta vreme cât situația reală este cu totul alta decât cea reținută de organul de control.

În ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta a arătat că punerea în executare a actelor administrative atacate duce inevitabil la intrarea societății în incapacitate de plată, fapt care atrage în actualul context economic, falimentul societății.

Prin întâmpinare, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 339 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea a admis cererea formulată de reclamanta SC N.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 261 din 16 august 2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 261 din 16 august 2012, emise de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, până la pronunțarea instanței de fond, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.510,3 RON, cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocat și taxe de timbru.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, criticile reclamantei fiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, fiind îndeplinită astfel cerința existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ.

În ceea de privește paguba iminentă, prima instanță a apreciat că executarea actului administrativ a cărui suspendare se solicită este de natură a provoca societății reclamante prejudicii grave și iremediabile, întrucât punerea în executare a actelor administrative atacate ar duce la intrarea societății în incapacitate de plată, fapt care atrage în actualul context economic, falimentul societății.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Oradea, a declarat recurs Administrația Fondului pentru Mediu, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în esență că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât acțiunea reclamantei are ca obiect suspendarea executării unui act administrativ fiscal care privește obligații de plată la bugetul Fondului pentru Mediu în sumă de 99.769,97 RON, invocând în acest sens motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Prin urmare, recurenta a susținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind acte administrative care privesc taxe, impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ fiscale.

Pe fondul cererii, recurenta a arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Se constată că prin acțiune, reclamanta a învestit Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, cu o cerere de suspendare a unor acte-administrative fiscale având ca obiect obligarea societății comerciale la plata sumei de 99.769,97 RON, reprezentând contribuții și majorări de întârziere.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 500.000 lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Din interpretarea dispozițiilor citate rezultă că, în privința competenței materiale, legea stabilește două tipuri de competență, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ-fiscal.

Astfel, dacă nu este vorba de un act administrativ fiscal, competența materială se stabilește în raport cu rangul local sau central al autorității emitente, potrivit prevederilor art. 2 și 3 C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluționat de instanța de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparține unui organ sau instituții locale și, respectiv, instanței de contencios administrativ a curții de apel, când actul atacat aparține unui organ sau instituții centrale, cu competență națională.

Dar, dacă obiectul litigiului îl formează un act administrativ-fiscal, competența materială va aparține instanței de contencios administrativ și fiscal a tribunalului sau a curții de apel, după cum actul contestat privește o valoare mai mică sau egală cu 500.000 RON ori o valoare mai mare decât această sumă.

În concluzie, în cazul actelor administrative fiscale, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în mod exclusiv pe baza criteriului valoric, după cum valoarea contestată este mai mică sau egală cu 500.000 RON, ori este mai mare de această sumă.

În cauză, după cum s-a reținut, actele administrativ-fiscale sunt contestate pentru suma de 99.769,97 RON, reprezentând contribuții și majorări de întârziere.

Pe cale de consecință, având în vedere că litigiul privește acte administrative fiscale contestate în privința sumei de 99.769,97 RON, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, iar nu curții de apel, astfel că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență de ordine publică.

Soluția adoptată în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței civile nr. 339/CA/2012-P.I. din 22 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AZ