Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4913/2013 AI generated

Recognition of distance-learning degree qualification and admissibility of administrative challenge to non-justiciable letter of legal opinion

Case Number Decizia nr. 4913/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal, upholding the lower court’s dismissal of the administrative challenge as inadmissible and leaving the appealed decision in force. The plaintiff, a university employee, challenged a ministry letter that refused to recognize his degree obtained through distance learning, arguing it infringed his professional advancement rights; however, the case centered on whether the letter constituted a justiciable administrative act. The court ruled decisively based on Article 2(1)(c) of Law No. 554/2004, determining that the disputed letter was merely a statement of legal opinion confirming that the specific specialization was not accredited under applicable regulations, and therefore lacked the legal capacity to create, modify, or extinguish legal relationships, rendering it not an administrative act subject to judicial review.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004; Recognition of distance-learning degree qualification and admissibility of administrative challenge to non-justiciable letter of legal opinion: Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurent, care se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și având în vedere dispozițiile art. 3041 din același cod, Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Keywords

AI generated
distance learning judicial law challenge of administrative decisions legal capacity distance education agreement equivalence between university degrees

Cited Legislation

AI generated
art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că adresa contestată nu reprezintă un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurent, care se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și având în vedere dispozițiile art.
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că adresa contestată nu reprezintă un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 lit.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 6667 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul M.A., în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin care solicita anularea Adresei nr. 51421 din 13 decembrie 2010 emisă de pârât și obligarea acestuia la emiterea unei noi adrese, prin care să i se recunoască reclamantului calitatea de licențiat al Facultății de matematică și informatică, forma de învățământ la distanță, din cadrul Universității "S.H.", din anul 2008.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că adresa contestată nu reprezintă un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului, se arată, în esență, că în mod greșit a reținut prima instanță de judecată că înscrisul contestat nu reprezintă un act administrativ, de vreme ce acesta îi aduce recurentului o vătămare, încălcându-i dreptul la o ascensiune profesională corespunzătoare studiilor efectuate, prin nerecunoașterea actului său de studii.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurent, care se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și având în vedere dispozițiile art. 3041 din același cod, Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, constituie "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În cauză, așa cum corect a reținut prima instanță, Adresa nr. 51421 din 13 decembrie 2010, prin care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin departamentul specializat din cadrul acestuia, a răspuns solicitării formulate de instituția al cărui angajat este recurentul-reclamant, nu constituie un act administrativ, în accepțiunea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citat, acestei adrese lipsindu-i aptitudinea de a produce, prin ea însăși, efecte juridice.

Înscrisul a cărui anulare se cere de către recurentul-reclamant nu reprezintă decât punctul de vedere al autorității intimate cu privire la aspectul cu care a fost sesizată, punct de vedere care conține simple referiri la criteriile legale, precum și la o serie de acte normative, aplicabile în materia cu privire la care a fost sesizată; concret, prin adresa contestată, autoritatea intimată nu face decât să constate că specializarea urmată de recurentul-reclamant în cadrul Universității "S.H.", în forma "învățământ la distanță", nu se regăsește printre specializările acreditate sau autorizate, conform actelor normative aplicabile în această materie.

Adresa contestată nu produce, așadar, niciun efect juridic, nepronunțându-se în niciun fel asupra diplomei de studii a recurentului, ci referindu-se la legislația aplicabilă în domeniu.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A. împotriva Sentinței nr. 6667 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AZ