Competence to compel university diploma issuance: classification of public university as local rather than central authority under Law No. 554/2004

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată la data de 31 mai 2012 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta B. (L.) R.A., în contradictoriu cu pârâta U.S.H. București și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a solicitat obligarea la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii și, respectiv, la tipizarea formularelor de diplomă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății daunelor cominatorii în cuantum de 1.500 RON pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a urmat cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Secția Engleză-Spaniolă din cadrul U.S.H., promoția 2009, a susținut și promovat Examenul de Licență în sesiunea din iulie 2009. În urma promovării acestui examen, universitatea pârâtă i-a eliberat adeverința din 11 aprilie 2009.

Întrucât adeverința menționată are ca termen de valabilitate 12 luni, reclamanta a solicitat universității pârâte, în baza art. 20 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din învățământul superior, aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă.

Reclamanta a susținut că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia a îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului de studii încheiat cu Universitatea și Regulamentul privind activitatea profesională a studenților, în sensul că și-a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele de an, inclusiv examenul de licență.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii învățământului nr. 1/2011, Legii nr. 84/1995 și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 827 din data de 17 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1358/54/2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a curții de apel și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, următoarele:

Prezentul litigiu are ca obiect obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență.

Pârâta U.S.H. din București se încadrează în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004.

În raport cu dispozițiile Legii nr. 443/2002 și ale art. 1 din H.G. nr. 81/2010, U.S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, fiind încadrată în categoria autorităților publice locale.

Având în vedere rangul local al pârâtei, conform art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului.

Totodată, a reținut Curtea de apel că, raportat la dispozițiile art. 17 C. proc. civ., cererea de chemare în garanție a Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este o cerere incidentală, care se soluționează de instanța competentă să soluționeze acțiunea principală.

2.2. Învestit cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalului Mehedinți, secția a II- a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 4397 din data de 1 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 8173/101/2012, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal spre soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 443/2002 și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, rezultă că pârâta U.S.H. București este asimilată autorității publice centrale, fiind competentă să presteze un serviciu public.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că litigiul este de competența Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență.

Pârâta U.S.H. din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

U.S.H. din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) este autoritate publică și este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor legale în domeniul învățământului superior. De asemenea, controlează modul în care universitățile își exercită autonomia universitară, își asumă misiunea generală și pe cea proprie și își exercită răspunderea publică.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, U.S.H. din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, U.S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, U.S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - U.S.H. - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B. (L.) R.A., în contradictoriu cu pârâții U.S.H. și Ministerul Educației Naționale/Ministerul Tineretului și Sportului (fostul Minister al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2013.

Procesat de GGC - CL